Cheta noastră, punctele lui Piți

UEFA a interzis drumul direct spre poartă, dar a comunicat noua regulă doar echipei naționale a României.

marți, 14 octombrie 2014, 11:38

UEFA a interzis drumul direct spre poartă, dar a comunicat noua regulă doar echipei naționale a României.

Așa se explică de ce vreme ce am intrat pe terenul din Helsinki hotărîți să pasăm doar în triunghi. Practic, din trei atingeri reveneam de unde am plecat.

Din cînd în cînd, cîte un fotbalist, Torje să zicem, uita și o lua la fugă perpendicular spre terenul advers. Își revenea repede. A fost o primă repriză îngrozitor de lentă și de plictisitoare. Pintilii dădea doar pase de cinci metri, Tănase le dădea mai lungi, dar către adversar. Tremuram și în apărare, acolo unde Luchin se temea că va fi confundat cu Chiricheș și luat peste picior de ziarele britanice.

O jumătate de meci de antologia frigului. Și, cînd să facem pe deștepții și să glosăm despre nevoia de sînge proaspăt la națională, repriza a doua începe pe un portativ total diferit.

În minutul 53, obținem un corner. Deplasăm trei jucători la limita careului lor mic, să fie acolo. Mingea vine tare, finlandezii visează și Bogdan Stancu reia ca un meseriaș cu capul, jumătate pe spate, ca la fileu la tenis cu piciorul. E gol, e 1-0 pentru România!

Doar patru minute mai tîrziu, un înger ni se așterne și pe celălalt umăr. Sînmărtean preia în propriul teren exact pe direcția de alergare a  lui Ring, acesta îl atinge de la spate, românul cade și finlandezul vede al doilea galben. Eliminare!

Căpătăm o superioritate numerică neașteptată. Finlandezii se taie, greșesc pase în serie.

La Polul Sud al continentului, la Atena, grecii sparg toate farfuriile de necaz: Irlanda de Nord îi conduce cu 2-0 în minutul 65!

Un singur gînd ne îngheață în minte, aici la Helsinki: ar fi un adevărat nenoroc să jucăm cu tribunele goale derbyul grupei de la București, programat în noiembrie cu irlandezii.

Cu 50.000 de oameni în spate, ”tricolorii” ar fi avut o șansă în plus. Ce revanșă neașteptată după acel meci din orezărie cu ei, cînd am ratat calificarea în Mexic 86! Au trecut 29 de ani din seara de octombrie, cînd stadionul s-a îmbolnăvit de hepatită.

Minutele trec, în minutul 76 vîrful Markkanen e gata, gata să profite de aiureala noastră. Ar fi culmea să pierdem din nou un meci pe care-l avem în buzunar! Stăm la cutie și încercăm doar pe contraatac, dar nu aducem decît cel mult patru oameni în fazele cînd le asaltăm careul.

În minutul 80 Raț dă o pasă greșită în mijlocul propriului teren. Finlandezii recuperează și Dragoș Grigore pune o talpă. Gazdele primesc o lovitură liberă, dar bine că trag peste poartă!

Și vine minutul 84, cînd pasăm iarăși enervant, dar scoatem pînă la urmă și balonul circulă ca pe linia de trei sferturi, la rugby. Sînmărtean îl vede pe Stancu, îi pune mingea ușor și Bogdan Stancu trage relaxat, liber, în colțul opus. E 2-0! 7 puncte în trei meciuri, nimeni nu s-ar fi așteptat la acest debut de preliminarii.

Ce urmează acum? Păi cele 7 puncte rîd de noi și ne întreabă dacă mai facem chetă să-l dăm afară pe Pițurcă!


Comentarii (48)Adaugă comentariu

florin  •  15 octombrie 2014, 0:00

Piturca are un noroc fantastic. Meci plictisitor, ca multe altele la care Pitzi e pe una din bancile tehnice. S-a scos cu Stancu.Eu sunt dispus sa particip la cheta…

sandu  •  15 octombrie 2014, 0:03

Dacă nu intra Sânmărtean repriza a doua, mi-e frică că meciul se termina 0-0.

FanFCArges  •  15 octombrie 2014, 0:05

Mi-a placut cum ati scris, ironia la locul ei, iar finalul articolului a fost amuzant. Parerea mea, nimeni nu-l place pe Piturca, echipa nu joaca nimic dar cum se face ca ecuatia calificarilor merge ca o roata patrata…prost dar se mai invarte. De calificat o sa ne calificam dar parca o sa fie degeaba.

Codrin  •  15 octombrie 2014, 0:07

De acord cu tot, mai putin cu exprimarea „ar fi un adevărat nenoroc să jucăm cu tribunele goale derbyul grupei de la București, programat în noiembrie cu irlandezii.”
Suspendarea terenului nu ar fi un nenoroc, ci o consecinta fureasca a esecului organizatorilor si suporterilor de organiza si de a participa in mod normal la un spectacol sportiv. Nu vad de ce am fi iertati. Poate doar sa uite UEFA de noi din cauza grozaviilor petrecute la Belgrad. In mod normal ar trebui sa jucam cel putin un meci pe tern propriu fara spectatori sau in alta tara. Cat timp ii toleram pe huliganii fara creier din asa-zisele galerii ultras, ne meritam soarta si nu suntem capabili sa organizam un meciu de fotbal international, fara incidente. Deci terenul suspendat, lectia invatata, iar huliganii interzisi pe stadioane in viitor. Si mai putina – sau deloc – atentie din partea presei pentru „coregrafii”, „sefi de galerii” si alte mizerii ascunse sub numele de „suporteri”, „ultras”, „peluza sud,est,nord”, etc…

Varza  •  15 octombrie 2014, 0:08

Incredibil cum comentatorii facea propaganda pentru Marica. Marica un jucator sub-mediocru, impins la Nationala de samsarii fotbalului Romanesc.
Iar jucatori ca Pintilii nu face fata presiunii cand are adversari la 2-3 metrii de el, facand pase gresite (la adversar).

RUSINE, ca si cu Sanmartean asa sa intamplat si cu Gabriel Muresan (CFR Cluj), fiind chemati la Nationala in ultima suta de metri. Daca foloseam in primul 11: Pantilimon, Sapunaru, Keseru, Buga, Sanmartean, Gabi Muresan, Maxim, Costin Lazar, Daniel Niculae, Costea, etc… etc.. nu verzele umflate ale samsarilor, eram calificati la Turnee.

Cocos  •  15 octombrie 2014, 0:10

Piturca este antipatic dar de ani buni are numai giurumele la dispozitie. De cand s-a retras Chivu nu avem nici o valoare la lot. In rastimpuri imi aduc aminte de ’94 si mi se umezesc ochii comparandu-i cu cei de acum. Mai lasati-l in pace pe Pitzi, este un manager de geniu avand in vedere resursele umane de care dispune. Vorba unui prieten, „nici Pep si nici Mourinho n-ar face mai mult cu gloabele noastre”.

Cătălin Tolontan  •  15 octombrie 2014, 0:16

2, sandu: totusi golurile le-a dat „Motanul”

Che Guevara  •  15 octombrie 2014, 0:16

Sa ne uitam putin la Germania. Echipa lor facea rezultate bune acum vreo 4-5 ani in urma. Ei au facut rezultate bune intotdeauna, de fapt. Dar jucatorii nu jucau fotbal. Jucau ce joaca Piturca acum. Economic si la rezultat. Presa si suporterii s-au coalizat si au ceurt schimbarea antrenorului. Atunci a fost adus Joachim Low iar acum nemtii sunt campionii lumii. Si joaca frumos, spectaculos, chiar daca mai si pierd (cum au facut-o cu Polonia). Intrebarea este: NOI AVEM NEMTI IN ROMANIA ? Daca avem de ce nu ii folosim ?

mousaios  •  15 octombrie 2014, 0:23

Varza esti,”varza” gandesti! Despre scris, ce sa mai zic
👎

florin  •  15 octombrie 2014, 0:28

Nu am jucat nimic, sarea mingea din Stancu, Chipciu si Torje de parca ii frigea.Afara cu 6-6.Restul a fost pur noroc si finlandezi hocheisti, hehe.

GR  •  15 octombrie 2014, 0:53

Cheta trebuie facuta… Atatia ani Sînmărtean a jucat absolut sclipitor la Vaslui si Piturca s-a facut mereu ca nu il vede – in schimb juca cu toti ciudatii pamantului (Florescu etc etc etc). Acum e cam tarziu pentru jucator, varsta e alta. Si nu e vorba doar de Sînmărtean, multi altii au fost victimele faptului ca Piti nu a facut multi ani selectie dupa valoare ci dupa alte criterii.

Geo  •  15 octombrie 2014, 1:04

„Luchin se temea că va fi confundat cu Chiricheș și luat peste picior de ziarele britanice” hahahahahh super tare
BRAVO PITURCA!! BRAVO STANCU! BRAVO SANMARTEAN!!!BRAVO ROMANIA!!!!!!!

weno  •  15 octombrie 2014, 1:09

deci citesc articolul asta la 2 min de cel al lui ioanitoaia. nu e loc de poza. sincer.
nea ovidiu baga din inertie, da’ tolo gandeste creativ. aproape ca uitasem ideea cu cheta.
nu e nevoie de cheta. piti are destul talent si sunt misto cazinourile in dubai. isi dubleaza salariul lejer acolo.

jazzumbo  •  15 octombrie 2014, 1:29

Normal ca facem cheta! Piti e un antrenor genial doar cand adversarii joaca prost sau au o zi foarte proasta …

Gabi  •  15 octombrie 2014, 1:51

Eu unul cotizez cu mare placere la cheta! La ce grupa avem si la ce nivel jucam, trebuie schimbat ceva. Piturca si-a demonstrat deja incompetenta, vreau un selectioner mai tanar si mai ales ofensiv. Fotbalul este un spectacol inainte de toate. Nu ma intereseaza o calificare la Euro urmata de citeva jocuri penibile, la mica ciupeala si apoi o eliminare in special datorita „nesansei” si a „arbitrajelor” contra noastra… Sint convins ca folosind aproximativ acelasi lot de jucatori dar cu un antrenor care nu favorizeaza mica ciupeala, atat rezultatele si spectacolul vor fi in crestere…

andrei  •  15 octombrie 2014, 2:02

Minutul 49, iese Chipciu intră Sânmărtean.

HaldanEden  •  15 octombrie 2014, 2:10

Ma bag si eu la cheta 🙂 Multumesc Catalin !!

Nelu Antonescu  •  15 octombrie 2014, 2:13

Se zvoneste ca va fi adus Olaroiu cu 700,000 Euro pe an salariu. Eu la banii astia, in locul lui Burleanu, as tinti mult mai sus. Sper sa nu fiu injurat, dar de ce nu Cruyff? 3-4 milioane la un contract pe 5 ani nu i-ar prinde rau nici macar lui. Mai ales ca este somer de ceva vreme (jobul ala de la Barca nu se pune, el e un fel de Dukadam acolo). Plus ca munca asta i-ar da suficient de mult timp liber sa-si vada si de alte interese. Nu de alta, dar el este creatorul adevarat al marei Barcelona, nu Guardiola.

lord belial  •  15 octombrie 2014, 3:24

norocul lui piturca a fost sanmartean
slab meci, in prima repriza am preferat masterchef
a doua a fost ceva fotbal, dar doar prin sanmartean
apararea mi s-a parut fragila, buimaca, iar torje complet inutil, luchin tot pe acolo, tanase, si el sa fie 11 pe teren
nu jucam frumos, orice ar zice cele 3 puncte, oferim meciuri plictisitoare
in fine, bine ca am cistigat

Valerian Crecarie  •  15 octombrie 2014, 7:06

Dupa cum se vede, si suporterii albanezi sunt mai destepti si inventivi decat asa zisii suporteri ultras ai nostrii. Ai nostrii ca brajii cu muci pe piept!!

cantemir.iasi  •  15 octombrie 2014, 7:46

bulanosul de Pitzi… ii iese aproape de fiecare data
… ne intrebam ce cauta B. Stancu pe teren, iaca a dat 2 goluri si a adus 3 pct de aur…

cum l-a bagat pe Sinmartean cum ne-am schimbat la fata, am inceput sa avem mai multe actiuni pe poarta, sa avem mai multa incredere…

Pitzi statea cu el pe banca, mare agarici de om e Pitzi asta… si chestia asta cu ofertele e o abureala de 2 lei, el incercand sa puna presiune pe presa si pe noi suporterii sa ne inchida gura.. era bucuros aseara nevoie mare, stia ca are de acu pana la meciul cu Irlanda de pe 14 nov o mai usoara viata, altfel era iarasi un calvar…. omu nu pleaca nicaieri, atat timp cat isi pastreaza sanse reale de a califica echipa va ramane cel putin pana in septembrie anu viitor… o va mai arde in continuare cu oferte, arabi, bla, bla, cum va castiga un meci cum va zice ca nu are nici o oferta, e pur si simplu praf aruncat in ochi… nu vine nimeni sa antreneze nationala mai ales ca echipa inca pastreaza sanse reale de a se califica, deoarece daca ar veni altul e posibil sa strice tot sau poate nu, nu se risca cei de la FRF cu aducerea unui alt antrenor… aduci un nou antrenor numai in momentul cand incepi un nou proiect, o campanie noua de calificare… in momentul de fata mergem cu Pitzi…

Dudu  •  15 octombrie 2014, 7:52

3 antrenori au demonstrat ca sunt capabili sa gestioneze un grup de „pupeze” (ca sa fiu bland) si sa aiba rezultate: Dan Petrescu, Olaroiu si Reghe (ma refer strict la cei tineri, cu perspective). Oricine ar veni in afara de unul din cei trei ar fi un nou experiment esuat. Si reiau ideea ca Hoban nu e de nationala. Motanul s-a scos din motiv ca traiectoriile mingilor expediate de el pe poarta nu s-au intersectat cu cele ale portarului. Idem despre Tatarusanu: el si mingea au avut aceeasi polaritate…

Tango  •  15 octombrie 2014, 7:55

Dle Tolo, citesc cu crescanda dezamagire cronicile din anumite ziare de sport care nu sunt decat surse de incitare la violenta verbala, violenta care acumulata se revarsa din plin pe stadioane. Site-ul competitorului dvs, care devine pe zi ce trece o publicatie de can-can, se aliniaza acelui segment de cititori plini de frustrari si care comenteaza scrasnind asurzitor din dinti, sugereaza prin tonul inflamator adoptat ca cele doua goluri sunt in proportie de 95% opera lui LS iar BS s-a numerit sa fie acolo si ca a incris din greseala mingea lovindu-se accidental de el; putem conclude ca aceste goluri puteau fi marcate de oricine inclusive de un bunic in baston. Nu sunt fan BS dar nici nu pot sa accept “osanalele” inaltate cu asiduitate lui LS care pana la urma, privind lucrurile realist, pana la aceasta varsta nu a dovedit mare lucru. Sunt dezamagit pentru ca inca mai cred in rolul educative al presei dar din pacate acest rol este directionat gresit. Nationala noastra asa cum este este oglinda societatii in care traim in care manelismul, mitocania, insulta au devenit virtuti.

valmir  •  15 octombrie 2014, 8:24

Nu a fost nici o orezarie in 1985 contra Irlandei de Nord.Meciul s-a jucat pe fostul 23 August, nici macar nu a plouat, am fost la meci.Nord irlandezii au dat un gol in prima repriza iar in a doua au scos de vreo patru ori de pe linia portii,plus arbitrul danez ne-a privat de un penalty clar.Sa speram ca va fi rindul nostru acum.

neghinita  •  15 octombrie 2014, 8:51

sanmartean=norocul lui piturca refuzat de 10 ani . acum sapunaru, stefan radu, costin lazar c-asa vrea ciupiturca

iulian_78  •  15 octombrie 2014, 8:52

Parca, parca, in articol (daca am inteles eu bine finalul)s-a facut o usoara aluzie ca avand puncte nu ar mai trebui demis selectionerul. Eu consider ca trebuie schimbat neaparat si sa nu-l ridice nimeni in slavi pentru aceste puncte sau alte calificari. Ne putem lipsi de el, poate nu o sa mai avem acest joc plictisitor care ne trimite la culcare de la pauza. Plictisitor si rusinos chiar, fara nicio idee, fara identitate, fara personalitate.

fidel castron  •  15 octombrie 2014, 9:00

zice unul ,,guevarra” care pierde vara, pe aici: ,,nemtii (germanii), aveau rezultate bune acum 4-5 ani, dar jucau ca noi, acum…apoi, presa si suporterii s-au coalizat si au cerut schimbarea antrenorului..si acum joaca spectaculos si sunt campioni mondiali, chiar daca mai pierd cate un meci…”; low antreneaza germania (pe nemti adica), din 2004 (2 ani ca secund al lui jurgen k.), deci ar fi vreo 10 anisori de cand e antrenorul lor..unul deloc grozav, dupa parerea mea..are jucatori, asta-i treaba..acum, are multi accidentati: schweinsteiger, reus, ozil, khedira, howedes, si vreo 3 retrasi : lahm si mertesacker (inainte de vreme) si klose (absolut normal) si echipa scartie, tocmai fiindca low nu e mare antrenor si nu stie sa aduca jucatori noi..asa ca, tovarase secretar de partid comunist, guevarra, las-o balta cu germania, ca nu cunosti problema..ocupa-te de romania, ca poate da DUMNEZEU si se califica la c.e.!!!

p.s. avem si noi un fel de neamt, da-l injura toti apucatii si toate mahalagioaicele pe la tv, laudandu-l in schimb, pe unul sub orice critica ca om; un plutonier ,,acoperit”…

Mike  •  15 octombrie 2014, 9:01

Foarte multa lume il iubeste pe Piturca dar nu-l suporta, pentru ca este foarte bun.

EMY  •  15 octombrie 2014, 9:04

Dupa trei jocuri si 7 puncte PITURCA TREBUIE SA PLECE. Este un antrenor plin de noroc. Cu Grecia s-a jucat prost, cu Ungaria a facut cele mai proaste schimari la pauza si am avut o repriza a doua de cosmar, cu Finlanda l-a salvat Sanmartean, pe care probabil nu il introducea in teren daca nu era clar ca se facuse o prima repriza foarte proasta. Avem 7 puncte dar SUNTEM DIN LUMEA A 3-A A FOTBALULUI EUROPEAN. Q.e.d.

toth zeno  •  15 octombrie 2014, 9:25

Putem sã-l iubi, sã-l urâm, sã-l neglijãm pe PITI. Dar trebuie sã recunoastem: E singurul antrenor care a calificat echipa la 3 turnee EURO (dar nu CM). În schimb cu limitele sale, nu va putea vreodatã ajunge antrenor mare de talia lui Lucescu. Si nu e singurul antrenor român în aceeasi situatie. Dar totusi, sã nu uitãm, paleta de jucãtori din care poate alege PITI e tot mai restrânsã. De la tineret si juniori nu prea mai vin talente noi. Campionatul României are tot mai putini jucatori talentati din România, si stranierii devin o pãturã tot mai subtiricã.

Stelistul  •  15 octombrie 2014, 9:30

Piturca n-a fost niciodata „selectioner”, a chemat la echipa pe cine a „cotizat” si i-a asezat in teren cu lopata.
Intotdeauna a jucat cum joaca si poker cred, n-a plusat si mai tot timpul la cacialma.

gheorghe  •  15 octombrie 2014, 9:32

Antologia frigului ? Polul sud al continentului ? De unde le scoţi Maestre ? Nu te mai screme să silueşti limba română, că nu-ţi iese nimic. Ne sutor ultra crepidam.

Cristian  •  15 octombrie 2014, 9:36

Catalin, ce este atit de grozav in 7 puncte cu Finlanda, Grecia, Ungaria? In mod normal trebuia sa avem 9. De cind avem derbi cu Finlanda? O sa avem si cu Feroe?

catalin_cj  •  15 octombrie 2014, 9:47

sunt cateva intrebari de pus dupa meciurile astea. de ce jucatorul cu mingea o tine pana o pierde sau pana e inconjurat de adversari, iar mai apoi paseaza la un alt jucator care e in marcaj? de ce nu jucam simplu, cu pase scurte si cu devieri si caram mingea cu noi pana o pierdem? de ce chiriches trebuie sa faca 2-3 atingeri cand preia, eventual si un dribling care nu ii iese, in loc sa dea drumul rapid la minge? cum e posibil ca sa recuperam mingea de la corner si sa plecam pe contraatac, iar cand ajungem acolo sa fie deja 5 aparatori finlandezi? de ce sanmartean poate pasa aproape si la jucatorul liber, iar pintilii intr-o faza similara trage cu spitul la 20m de poarta? de ce sanmartean poate preluia simplu o minge si sa ii dea drumul rapid pe jucator liber? de ce jucam pe atac cu echipele tehnice, gen olanda si cu echipele atletice si fara veleitati tehnice jucam pe aparare? de ce stancu e varf numai la piturca si keseru care este chiar varf nu joaca? aceeasi intrebare si in cazul rusescu.

catalin_cj  •  15 octombrie 2014, 9:52

@cocos. sa inteleg ca islanda, irlanda de nord, si alte echipe de astea ciudate au la dispozitie numai jucatori de top? sa stii ca valorile nu se nasc ci se cresc. pep si mou sunt sigur ca ar scoate mai mult din aceasta echipa doar asezand-o cum trebuie in teren. nu poti sa jociu cu ungaria si cu finlanda defensiv pentru simplu motiv ca aceste doua echipe nu stiu sa atace. ungurii au avut o ocazie i tot meciul, la fel si finlandezii. astept meciul cu feroe si daca e tot piturca antrenor ma intreb cine o sa fie la mijlocul terenului daca vor fi 2 echipe comasate in 30m de poarta lor?

Cătălin Tolontan  •  15 octombrie 2014, 9:57

20, valerian crecarie: inventivi si cu meciul oprit.

alb_rosu_in_VN  •  15 octombrie 2014, 10:17

Din pacate, am ajuns sa depindem aproape decisiv de prezenta lui Sanmartean in teren. Cu el am castigat 2 reprize (prima cu Ungaria si a doua cu Finlanda), fara el am (fi) reusit cel mult egal cu Finlanda (caci contra Ungariei s-a vazut ce s-a intamplat dupa iesirea lui Sanmartean).
Nu trebuie sa omitem meritele lui Stancu, cel care a inscris 2 goluri frumoase prin executii de clasa. Aici e meritul lui Piturca; a avut fler cand l-a introdus, desi majoritatea dintre noi nu au agreat aceasta decizie.
Piturca a obtinut mai multe puncte decat ne asteptam, insa jocul e departe de ceea ce ne dorim. Nu stiu insa daca aceasta echipa e capabila sa joace si spectaculos si sa obtina si rezultate. Probabil ca pentru moment trebuie sa ne multumim cu ce avem. Nu stiu daca alt antrenor ar putea scoate mai mult de la acesti jucatori, care (cu exceptia lui Grigore) nu reusesc sa se impuna nici la echipe mai modeste din Vest, daramite la mari cluburi.
O vorba buna si pentru Grigore, care a progresat mult de la plecarea in Franta si a devenit om de baza al nationalei.
Sper ca Sanmartean sa mai poata juca cel putin un an-doi la acest nivel, ca sa putem face si noi o figura frumoasa la Euro 2016.

gogu de la Orodel  •  15 octombrie 2014, 10:37

Te alaturi celorlati ziaristi care au un singur tel-sa plece Piturca!Ma dezamagesti dle Catalin..binenteles ca urmeaza debarcarea lui Burleanu,etc..Noroc ca infractorul GPopescu mai are mult de stat ,iar marele rege Hagi nu cistiga nimic..greu cu antrenoratul nu-i asa Cataline?????

nyk  •  15 octombrie 2014, 10:48

Echipa asta este mai buna putin de cat arata. Singura problema este inhibitia instalata de Pitzurca echipei.Ei simt teama lui si joaca prost. Daca tot timpul repeti ca nu avem jucatori de valoare atunci si cei pe care-i avem nu vor juca niciodata sa-si depaseasca performantele.Aduce-ti un antrenor care sa scoata la iveala potentialul adevarat din acesti jucatori (chiar daca nu este ceva de speriat).Momentan se joaca sub potentialul jucatorilor.Daca doar intrarea lui Sanmartean a revigorat jocul atunci avem o problema cu antrenorul sau si cu antrenorul.Cred ca este momentul sa plece pana nu strica si ce s-a reusit pana acum. Adio Adioooo

SAG  •  15 octombrie 2014, 10:51

Daca Romania nu ar fi invins aceasta echipa a Finlandei, pe care generatiile anterioare de fotbalisti romani o invinsese de fiecare data, ar fi fost o mare rusine pentru….ruperea victoriilor asupra lor.
Daca Sanmartean nu era introdus in repriza a doua sau nu era apt de joc cred ca nu invingeam si ….ciupeam doar un punct(iarasi de rasul ccurcilor !). Si ar fi fost inca un motiv de blamare la adresa antrenorului Kiturca pentru nefolosirea lui Sanmartean in toate meciurile anterioare ale Nationalei.
Oare explozia de bucurie a lui Kiturca de dupa marcarea celor doua goluri, nu ascundea in sufletul lui si regrete si remuscari pentru neconvocarea si nefolosirea lui Sanmartean in califiarile pt. CM ???? Eu cred ca da, dar acum regretele unor ambitii si orgolii PROSTESI sunt tardive…. Pacat !

vali  •  15 octombrie 2014, 11:02

bine-ai revenit printre muritori Cataline,o analiza corecta,ironie fina si scriere de maestru.O zi buna

Vlad T.  •  15 octombrie 2014, 15:30

ce meci prost

rozu  •  15 octombrie 2014, 16:20

Nu meritam punctele din clasament! Nici macar unul, dupa jocul prestat in cele 3 meciuri…

Milici Vladimir  •  15 octombrie 2014, 16:47

E vorba de punctele zarului , pe a cărui săritură mizează mereu Piţi , cel care n-are absolut nimic constant şi original la această naţională , pe care o păstoreşte de ani buni ?
Sau de cele două puncte pe ü , două boabe furate de Stancu lui Keșerü ?
Poate ar fi corect să-l numim Stankü!

Cristian  •  15 octombrie 2014, 18:35

Foarte slab articolul,mai ales concluziile! Asta-i problema presei sportive din Romania si a romanilor in general! Ne multumim cu putin si ne schimbam opiniile dupa cum bate vintul! Ce a facut Piturca deosebit, dle Tolontan, ca sa nu ii mai cerem demisia? Echipa a practicat acelasi joc insuportabil,a jucat numai la ciupeala, a dat doua goluri absolut intimplatoare…Nu stiu daca ati remarcat o faza din repriza a doua, cind echipa incerca timid sa atace(avind un om in plus!), iar cretinul de Piturca facea semne disperate de pe margine, cu bratul drept, ca echipa sa se retraga!?!?!?!Deci, echipa ataca de la stinga la dreapta, iar barbugiul sef facea semne cu bratul drept de la dreapta la stinga, de retragere…Ce sa mai zici, cind ai un om in plus,in Finlanda, si tu joci cu autobaza? O sa spuneti ca ne-am atins scopul…Si daca egala Finlanda? Tot la fel ati fi spus, „cheta noastra, punctele lui Piturca”?In loc sa tragem la victorie, chiar la golaveraj, in conditiile in care adversarii erau in 10, Romania freca menta la mijlocul terenului sau in aparare, cu pase idioate,la mustata,cit pe ce sa fie interceptate de adversari…In fine, nimic nou pe frontul de romanesc…

er  •  15 octombrie 2014, 21:10

nu ne calificam , ungurii joaca pragmatic puteam fi fara puncte la Bucuresti locul 3 e parfum daca il luam sunt doua echipe sub noi cu 4 puncte acum depide ce fac , jocul nostru e la fel de prost si doar norocul a fost in meciul asta ajutorul nostru .

tardelli  •  15 octombrie 2014, 21:52

Piturca a jucat cu Bogdan Stancu.Cam 90 % din microbisti il tot huiduie pe tema Stancu..Ca altii sunt mai buni decat el etc.Dar Bogdan Stancu e si mai tehnic decat Marica.Si are si mult mai multe goluri decat el marcate in ultimii 7 ani.
Dupa Piturca a fost adus Razvan Lucescu la nationala in ideea ca va juca „altceva„ cu el.Adica un fotbakl modern,in viteza etc.Ce a urmat?O serie neagra pana pe locul 55 -60 in top FIFA.Cu Piturca tot urcam in top ,locul 26 momentan.Piturca foloseste la maxim potentialul jalnic al fotbalului romanesc de azi.
Ce face Grecia acum ?Cu un antrenor nou incearca „altceva„.Adica o aberatie ce nu se potriveste acolo.Grecia o va lua si ea la vale ca si noi cu Lucescu cel mic.

brod  •  15 octombrie 2014, 22:28

echipa este alcatuita din ce se gaseste + cateva idei fixe ale lui piturca. echipa joaca prost,urat, la mica ciupeala. chiar daca se va ajunge la euro 2016, ne vom face, iarasi, de ras.

Comentează