Al treilea meci al zilei durează de 29 de ani

Pe la 1800, țările nordului erau crîncen de sărace. Diferența dintre ele și Balcani, în termenii produsului pe cap de locuitor, era mică. Astăzi, ei sînt de aproape 10 ori mai dezvoltați.

marți, 11 noiembrie 2014, 7:09

Pe la 1800, țările nordului erau crîncen de sărace. Diferența dintre ele și Balcani, în termenii produsului pe cap de locuitor, era mică. Astăzi, ei sînt de aproape 10 ori mai dezvoltați.

Nu resursele naturale au făcut diferența. Istoricii economiei numesc “bogăție culturală și politică” motorul care împinge înainte prosperitatea unui popor.

Pe măsură ce nivelul nostru de trai comparativ scădea, țara sportului românesc a reușit să țină aproape cu lumea și cu Europa. Ne-a ajutat nu doar talentul, așa cum ne place să credem, ci, mai ales, organizarea muncii. Nu am fost doar înzestrați, ci și dispuși la un efort comun. În sport, ne-am ales corect liderii. Am avut modele bune.

Pe stadioane și în săli am continuat să însemnăm nu doar medalii olimpice, cupe europene la fotbal plus “naționale” performante, ci și o întreagă rețea invizibilă de competențe. Antrenori, medici, cercetători și o presă sportivă pasionată, România a avut prin Gazeta Sporturilor cel de-al treilea cel mai vechi ziar european, cu toții au menținut povestea sportului în conștiința publicului.

“Cultura sportului” românesc ar fi imposibilă fără cărți. Și, din păcate, în ultimele decenii, au rămas nescrise multe biografii esențiale de campioni sau antrenori.

Cartea nu e doar istorie sau reverență. Ea reprezintă modelul discret în care se însămînțează performanțele ca să poată rodi din nou. Cartea e ca o fereastră prin care intră trecutul și iese viitorul.

Cînd Daniel Nanu va termina volumele despre Mircea Lucescu, undeva în arcul timpului se vor potrivi minutarul cu secundarul. Va fi ca o restabilire a adevărului. Era nedrept ca o astfel de carieră să nu rămînă printr-o carte pe măsura sa.

A fost greu să-l convingem pe ziaristul Nanu să fure din laptopul scriitorului Nanu cîteva șiruri binare de 1 și 0 ca să prefațăm meciul România – Irlanda de Nord. Știam că vorbiseră de multe ori, jurnalist și antrenor, despre această dezamăgire de neuitat.

Cînd am deschis fișierul viitoarei cărți, am simțit din nou aerul rece al lui octombrie 1985. Eram licean și îmi amintesc că, din largile tribune ale lui “23 August”, terenul se vedea destul de încețoșat. Probabil că erau aburii noștri, de suporteri epuizați. Irlandezii făcuseră 1-0 în prima repriză, după o fază frumoasă. Noi ratam “ca la balamuc”.

În ultima jumătate de oră, Hagi, Rednic, Mateuț și ceilalți au asaltat poarta dinspre Bulevardul Muncii. Lumina scădea și, împreună cu ea, speranțele noastre.

Simțeam că mingea nu va intra și că trăim un moment irepetabil.

Nimeni nu s-a urnit, pînă la final, de pe gradenele îmbibate cu umezeală. Pierduserăm și Mexicul era departe, nu credeam că Anglia își va încurca frații.

Trecuse o oră și jumătate după partidă și oamenii mărșăluiau încă prin parcul Titan, înspre IOR și Sud. Așa era pe atunci. Trăiai un meci înainte, unul pe stadion și cel puțin unul în drumul spre cartierele de unde ne adunam cu toții. Comentam fazele la nesfîrșit, iarăși și iarăși, ca o maree de gînduri pe aleile întunecate.

Dezamăgirea amîna întoarcerea acasă, unde să te grăbești, oricum? Împărțind-o cu ceilalți, înfrîngerea era mai ușor de purtat.

Orașul s-a schimbat la față. Au trecut 29 de ani. Am dărîmat stadionul, am construit unul nou pe locul acela și totuși murmurul fantomatic al mulțimii care se scurgea printre blocuri continuă să bîntuie ca un duh abia împuținat.

L-am întrebat pe Daniel Nanu cît mai are. “Spre primăvară…”. Aștept să-mi trec degetul peste ultima pagină a cărții, partea noastră de consolare. Și vom putea să trecem mai departe.


Comentarii (37)Adaugă comentariu

dodo  •  11 noiembrie 2014, 7:48

Stiti pe cine nu a selectionat ghinionistu ? Spuma Stelei si a Europei: Belodedici, Lacatus, Majaru, Dukadam… Om de ,,onoare,, a refuzat sa demisioneze dupa catastrofa cu Irl de Nord! Dupa un an, nationala condusa de JENEI si luce a batut Austria cu 4-0: goluri: 2 Iovan, 1 Lacatus, 1 Hagi ! Atunci stelistii (castigatorii CCE) au declarat ca ei joaca inainte, nu de-a latu si inapoi. Abia atunci a fost trimis acasa ghinionistu ! Nu mai dezinformati !

Catalin  •  11 noiembrie 2014, 8:32

Sa ai sub ochii tai fotbalisti de clasa mondiala, atacantii cei mai buni din fotbalul romanesc si sa nu-i observi este lipsa de atentie, iar daca in mod voit nu au fost vazuti atunci e vorba de rea-intentie sau de narcisismul de care a dat dovada de atatea ori Piturca („fie ce-o fi, eu incerc sa obtin victoria cu preferatii mei si nu cu cei mai buni”). Indiferent pe care dintre variante am accepta-o, un lucru e sigur: in cazul lui Lucescu nu este vorba de ghinion, e altceva. Pacat ca Lacatus, Balint, Belodedici si Iovan nu au avut sansa de a demonstra inca de atunci cat de valorosi erau si e pacat ca Romania nu a inceput din acel moment constructia unei echipe nationale care sa prinda peste patru ani o semifinala de CM, fie si jucand in sferturi impotriva echipei gazda Italia.

Valahu  •  11 noiembrie 2014, 8:35

1. 12.06.1985 Steaua – Dinamo 5-0. Mânjii Stelei umilesc Dinamo în derby, Marius Lăcătuș doua goluri și doua assisturi.
Mircea Lucescu de pe banca, la 5-0 se ruga de stelişti sa oprească macelul.
2.02.10.1985 Steaua demoleaza campioana Danemarcei 4:1, Boldklub Vejle, Au marcat: Piţurcă (8), Boloni (34), Balint (51), Stoica (74), respectiv, Simonsen (37).
3..16.10.1985 Lucescu se razbuna pe stelişti, de fapt pe romani si nu convoaca steliştii la lot, iar Romania 0-1 Irlanda de Nord, rateaza Mondialul la care a stralucit Maradonna.
4.In mod inexplicabil, Lucescu a convocat atunci doi jucatori mediocri, care aveau marele atuu de a fi legitimati la Dinamo – Ioan Zare si Marin Dragnea.
5. Cum sa joci in atac cu Dulapul cu picioare Marcel Coras, cand la Steaua straluceau Marius Lacatus si Balint?
5.Cum sa joci la mijloc cu Mircea Rednic in loc de Tudorel Stoica.
6.Irlanda de Nord 3 2 Romania, scorul a fost deschis de Iorgulescu printr-un autogol in minutul 34 iar Belodedici priveste la TV neconvocat.

Florin  •  11 noiembrie 2014, 8:49

Pentru numele lui Dumnezeu,trebuie sa aflam adevarul:au fost lasati stelistii sa vina la natinala lui Lucescu sau nu?Cantonamentele lui Mircea durau foarte mult,dupa Revolutie a declarat ca a primit ordin sa-i lase pe stelisti sa se pregateasca pentru Cupa Campionilor!Va rog din suflet domnule Tolontan,aflati ADEVARUL!Toti actorii traiesc,inclusiv Valentin!

Constantin.  •  11 noiembrie 2014, 8:51

Inceput de articol frumos, continuarea….tipic romaneasca. Este adevarat ca nordicii au muncit si muncesc enorm, si foarte important, sunt corecti fata de munca si ei insisi. Continuarea textului arata inca o data ca suntem sentimentalisti, nostalgici si ca nu stim sa invatam din greselile trecutului.
D–le Tolontan, n-ati obosit sa repetati aceeasi placa despre acel meci ani de zile? Inteleg, il apreciati pe Lucescu dar n-ar fi mai bine sa vedem cum facem sa muncim astazi asa incat sa avem un viitor predictibil si plin de succese?
Fara suparare, dar sunt obosit de obsesia gazetarilor sportivi din RO care se numeste M.Lucescu.

georgevici  •  11 noiembrie 2014, 9:05

Foarte corect comentariul draga dodo!!! Exact asa au stat lucrurile atunci……in 85 Steaua deja anunta marea performanta din 86….prin joc, prin mentalitate, prin felul in care castigase campionatul 85-86….prin BELODEDICI BUMBESCU TUDOREL STOICA, BALINT LACATUS, MAJARU………numai ochelari de cal lucescu nu vedea decat craiova, hunedoara si eventual dinamo……aduceti-va amninte de gogorita de la Euro 84 numit amery dragnea….care juca numai pentru ca era tac-su nu stiu ce mare general la interne…..si cate si cate gogorite marca lucescu…..mateut, gabor, andone, coras, iorgulescu, rednic….iovan juca dreapta la Steaua de rupea pamantul…numai luce il baga central la nationala, lacatus si balint rupeau plasele la steaua….numai luce nu-i vedea!!!!

Alex One  •  11 noiembrie 2014, 9:06

#1.Ai dreptate Dodo. Din pacate sunt unii care cred ca am murit toti traitorii acelor timpuri. D-l Nanu ar trebui sa-si amane cativa ani buni lansarea cartii despre idolul sau(va scrie oare si despre istoria unui trofeu desfiintat „Gheata de aur”, Cooperativa si retrogradarea echipei Poli ?) poate atunci cei care stiu cum au stat lucrurile in realitate nu vor mai exista si toate fanteziile, neadevarurile si exagerarile despre „Economist” vor fi inghitite de necunoscatori si naivi.

Walhallanu  •  11 noiembrie 2014, 9:46

Stimate berbec Dodo, în octombrie 1985 Steaua făcuse fix o laie în CCE: eliminase pe Vejle şi era în plin duel cu Honved. Deci nu era nici o „spumă a Europei”, o, tu, înţeleptul cu coarne!

Peste un an de zile, la meciul cu Austria, naţionala era condusă tot de Lucescu.

Lăcătuş a fost debutat de Lucescu.
Hagi a fost debutat de Lucescu, şi nici măcar nu era la Steaua pe vrema aia (septembrie 1986, meciul cu Austria).

Deci, dodo, stai jos şi nu mai dezinforma! Ai nota 2 pe ziua de azi.

Florin  •  11 noiembrie 2014, 10:35

Nu înțeleg de ce nu apare întrebarea pe care am pus-o de la ora 8:au fost lăsați steliştii să vină la naționala lui Lucescu?Acesta a declarat după Revoluție că a primit ordin să-i lase să se pregătească pentru Cupa Campionilor!Pentru numele lui Dumnezeu,domnule Tolontan,faceți lumină în acest caz!!!Trebuie spus,pentru tineri,că Lucescu ținea foarte mult jucătorii în cantonamente,iar Vadim Tudor,un apropiat al lui Valentin Ceauşescu,critica vehement în Săptămâna echipa națională!

Panda  •  11 noiembrie 2014, 10:45

Da, a batut Austria cu 4-0 la Bucuresti in primul meci din grupa.

Numai ca Spuma Stelei si a Europei antrenata de JENEI nu s-a calificat la Euro „88.

N-a fost in stare sa bata aceeasi Austrie la Viena in ultimul meci din grupa si la Euro a mers Spania.
Lucescu calificase nationala la Euro „84 dintr-o grupa cu Italia, Suedia si Cehoslovacia cu jucatori de la Craiova, Corvinul, Sportul Studentesc si Tg. Mures.

Calificarea lui Jenei cu Spuma Stelei si a Europei la CM din Italia „90 a venit dintr-o grupa cu Danemarca, Bulgaria si Grecia, cu mari emotii, dupa un 0-3 la Copenhaga si 0-1 la pauza cu danezii la Bucuresti.

israelian  •  11 noiembrie 2014, 10:47

VĂ spuneam din Israel ]n urmĂ cu 2 luni că nu pricel de ce un jucător care dă 6 goluri la un singur meci stă pe …bancă!Acum pricep.A venit IORDĂNESCU….SĂ SPERĂM!

George  •  11 noiembrie 2014, 10:53

Catalin, uita-te un pic la linkul asta si vei afla parerea englezilor, considerau ca avem jucatori foarte buni individuali dar ca echipa nu eram buni…este foarte interesant ce se zice aici

https://www.youtube.com/watch?v=du01bI8uTlk

VALAHUSPUNEADEVARUL  •  11 noiembrie 2014, 11:06

12.06.1985 Steaua – Dinamo 5-0. Mânjii Stelei umilesc Dinamo în derby, Marius Lăcătuș doua goluri și doua assisturi.
Mircea Lucescu de pe banca, la 5-0 se ruga de stelişti sa oprească macelul.
___________________
16.10.1985 Lucescu se razbuna pe stelisti, de fapt pe romani si nu convoaca stelistii la lot, iar Romania 0-1 Irlanda de Nord, rateaza Mondialul la care a stralucit Maradonna.
Destituit de la Nationala Mircea Lucescu se umple cu Dinamo de penibil in UEFA unde sunt eliminati cu dubla infrangere de 17 Nentori.
Singura eliminare romaneasca in fata unui club albanez.
Se umple de penibil si in dubla Dinamo Vardar Skopje 2-1 0-1.

Stefan  •  11 noiembrie 2014, 11:11

Deci sunt cateva remarci rautacioase si penibile…in primul rand nu jenei era principal in meciul cu austria 4-0 – in acea campanie nu ne am calificat tot din cauza dlui Jenei care nu ataca in meciul cu austria ultimul cu un 0 0 cu o echipa plina de stelisti – adevarul e ca Lucescu a evitat stelisti poate nu erau chiar asa afirmati iar jenei a evitat dinamovisti mi aduc aminte in meciul cu irlanda in 90 cand l a tinut pe lupu rezerva mergand pe scheletul stelei care in 90 era in picaj – in fine – majearu si stoica nu au fost de nationala sa imi iertati curajul sa o zic iar balint era pana in 88-89 sub camataru si nu avea loc…. de lucescu se poate spune ca a calificat in dauna italiei romania – si a pierdut in dauna angliei pt camp mondial – ei bine si jenei la nationala a pierdut calificarea cu austria in dauna spaniei si a calificat in dauna danemarcei pt 90.

Vlad Dracul  •  11 noiembrie 2014, 11:11

Tare mi-i teamă că Dodo (primul comentariu) are dreptate.
La fel de adevărat e că am avut şi ghinion în meciu’ ăla ratând din toate poziţiile (au scos ăia de 2 ori de pe linia porţii lui Jennings, portar de 40 de ani!), ne-a şi refuzat arbitrul un penalty (transformându-l într-o lovitură indirectă din careu – lucru nemaiîntâlnit pe vremea aia!), dar principalul vinovat e antrenorul care a făcut deficitar selecţia, schimbările şi a ales tactica greşită.
Păi cum să-l ţii pe Coraş 62 de minute-n teren, când ăla cădea tot timpul, absolut aiurea?! Cum să insişti până la greaţă cu Rednic, care nu făcea nimic?! Sau Mateuţ, febleţea antrenorului (care i-a şi „procurat” câţiva ani mai târziu o gheată de aur)…?!
În timpul ăsta, steliştii care începuseră să facă furori în campionat şi-n Cupele Europene erau spectatori.
Nu-s stelist, să nu fiu înţeles greşit, dar jucătorii clubului respectiv chiar erau de calitate (lucru demonstrat la relativ scurtă vreme – prin câştigarea Cupei Campionilor), iar un antrenor cu adevărat mare TREBUIA să vadă asta!
Şi să-şi calce pe orgolii, să vorbească cu Stoica, să fi apelat la Balint şi Majaru, la Lăcătuş şi Belodedici… Cum să-l ţii o oră pe bancă pe Piţurcă, dacă aveai nevoie de-un vârf penetrant?!
Iar Iovan a fost titular din noroc, mai bine zis, din ghinionul accidentării lui Costică Ştefănescu (Dumnezeu să-l ierte), altfel pe teren era prezent doar un singur stelist (Loţi Bölöni), ca de obicei!
Haideţi să mai spunem şi lucrurilor pe nume, în acele preliminarii strategia şi tactica antrenorului au fost COMPLET falimentare!
Tocmai pentru că pistonaţi, dle Tolontan, pe ideea că tânăra generaţie trebuie să citească despre performerii din trecut, păi să citească adevărul despre vremurile alea!
Nu-i vrea nimeni capul lui Lucescu pentru mizerabila ratare a acelei calificări (de altfel, nici n-a fost tras la răspundere în vreun fel) care putea fi obţinută facil (în condiţiile generaţiei noastre de fotbalişti de atunci şi grupei relativ uşoare), da’ nici să ne facem că nu vedem o greşeală imensă…

LFC  •  11 noiembrie 2014, 11:13

Nu am vazut acel meci, din motive obiective (sunt nascut in 1982 :)).
Povestea lui seamana izbitor de mult cu cea a meciului Romania – Slovenia din 2001, la care am fost in tribune. Felicitari pentru articolul emotionant!

lord belial  •  11 noiembrie 2014, 11:14

nea puiu iordanescu e echivalentul lui melescanu. ambii niste batrini, ambii tributari unor tactici temporizatoare, cu multe pase laterale, ambii niste solutii de improvizatie, niste have-been.

de aia votez partea cealalta

LFC  •  11 noiembrie 2014, 11:24

Felicitari si lui „Walhallanu” pentru comentariu!
🙂

Cătălin Tolontan  •  11 noiembrie 2014, 11:50

2, catalin: iovan a jucat cu irlanda de nord

15,vlad dracul: polemica face fotbalul frumos si nu se va incheia niciodata. Dar, de pilda, Tudorel Stoica, cel care era capitan al Stelei, refuza sa vina la nationala sub Lucescu.

LFC  •  11 noiembrie 2014, 12:07

Va convine sau nu, Mircea Lucescu este cel mai bun antrenor roman din toate timpurile. Lucrurile sunt clare, nu pot exista polemici pe acest subiect. Daca a gresit sau nu la acel meci, e de discutat. Cei care au trait acele vremuri ne pot da raspunsurile. Dar fiti obiectivi, va rugam. Simt prea multa ura din partea stelistilor pentru cel mai bun antrenor roman, doar pentru ca a fost dinamovist si stelist. Vi se incetoseaza gandurile, la fel ca vremea de pe 23 august, numai cand auziti numele lui,
PS. Nu prea am auzit de Imi, Piti sau Puiu prin Champions League…

fanulumocanu  •  11 noiembrie 2014, 12:30

Cum e viata, cum se scrie istoria. Nationala lui HAGI a dominat mult mai categoric dubla cu Slovenia, dar a ramas ca HAGI n-are stofa de antrenor, atunci l-am parasit toti.Suporteri, jurnalisti, conducatori de federatie. De 13 ani se chinuie sa scape de balastul asta, de frana de mana trasa cu care il alintam cand vine vorba de capacitatile lui de antrenor.
Daca vorbim de Nea Mircea, e altceva. E ghinonul proverbial, sunt arbitrii,cursul dolarului,masoneria, planetele nealiniate. E un adevar respins dar cariera lui Mircea Lucescu a inflorit, a insemnat ceva, abia dupa intalnirea lui cu HAGI la Galata. HAGI reprezinta pentru Lucescu una dintre intalnirile alea decisive din viata unui om despre care vorbea Andrei Plesu.

vb  •  11 noiembrie 2014, 12:33

Am vazut pe viu acel meci, cel mai dureros meci pe care l-am urmarit vreodata,cel mai nedrept. A fost marcat de ghinionul teribil de a nu-i fi putut folosi pe Stefanescu si Camataru, caruia-i rupsese piciorul Dorian Stefan… Terenul a fost foarte greu, gazonul fusese distrus la defilarea de 23 august, si nu se refacuse. Irlandezii au scos de doua ori de pe linia portii, iar arbitrul ne-a refuzat doua penalty-uri clare. Vicepresedintele UEFA, prezent la meci, era din Irlanda de Nord, se numea Cavan. Cu Stefanescu si Camataru in teren ne-am fi calificat fara probleme… nu mai spun si daca era arbitrajul corect.

katalin1  •  11 noiembrie 2014, 12:36

A fost primul si ultimul meci la care am plans,eram copil si m a marcat pt multi ani.Apoi am sperat pana in ultima clipa ca anglia sa si respecte blazonul,dar se pare ca a fost o decizie politica,sa nu mai inflameze spiritele si mai tare la belfast

ROMICA_BUNICA  •  11 noiembrie 2014, 12:42

Din pacate, Cataline, Lucescu a fost, este si va fi hulit de stelisti, fara discernamant. Acesti baieti stiu una si buna:blatuitor, nu a convocat stelisti – „spuma europei”,a retrogradat Timisoara, a jucat de-a latul terenului, a fabricat ghete de aur. Punct.Viziunea lor e foarte complexa … spre opaca.
Cum stelistii, precum psd-istii, sunt foarte multi in tara asta, ma tem ca acea carte care va iesi in primavara nu va avea vanzari foarte mari. Eu o astept insa cu nerabdare.
Alternativa au si ei, a scos Ilie Dobre, acum ceva timp, Marius Lacatus, Sageata carpatina.

gigelos  •  11 noiembrie 2014, 12:48

Domnilor , desi multi de aici cred ca au sub 16 ani – marea majoritate , am pierdut atunci cu Irlanda de Nord , dar ce frumos a fost . Ce jucatori , ce echipa, ce atmosfera ,ce public ! Cateodata castigi , cateodata pierzi ! Echipa era a lui , el a creat-o , nu neaparat ma refer la jucatori propriu-zis ci la atmosfera , a schimbat mentalitatile , ce dueluri erau . Cand a venit Lucescu Nationala era vai de capul ei , trageau toti in alta directie . A facut o treaba extraordinara , imi aduc aminte cu mare placere , ce pasiuni erau Dumnezeule ! Plangeam ca prostii ! Acum ? Injuram si ne doare in …. !

Multumim Nea Mircea , tu ai schimbat fata fotbalului romanesc , i-ai recastigat pe Loti , Cami , Gino ai venit cu copiii, Hagi,Balint, Mateo etc – dupa aceea a venit Steaua dar au avut munca ta la temelia constructiei lor . Tineret, mentalitate etc

lord belial  •  11 noiembrie 2014, 12:50

dar, de fapt, cel mai important meci al zilei dureaza de 25 de ani si se joaca intre romania si romania, sau, hai, intre romania si pcr

Vlad Dracul  •  11 noiembrie 2014, 13:19

Ok, cred că m-am exprimat greşit, permite-mi să reformulez:
„Să-l roage frumos pe Tudorel Stoica să binevoiască a-şi pune capacitaţile fotbalistice în slujba naţionalei României. Să se milogească de el să vină. Să nu se lase până nu-l convinge.”
Asta am vrut să spun prin „să lase orgoliile la o parte”.

georgevici  •  11 noiembrie 2014, 16:17

Revin…..5-0 pentru Steaua in meciul cu Dinamo (meci pe care l-am vazut pe viu) s-a intamplat in semifinala cupei Romaniei in iunie 85, ulterior finala fiind castigata tot de steaua intr-un meci cu Craiova (meci pe care l-am vazut pe viu) lui halagian scor 2-1, Steaua realizand de fapt eventul in acea editie 85-86!…Meciul cu Irlanda de nord a fost in toamna pe 16.10.1985, meci la care eu am fost in tribuna….( apropos…o mai trai maestrul Sorensen ??????????)ei bine lucescu ar fi trebuit sa inteleaga ceea ce se intamplase in editia de campionat 85-86 si mai mult decat atat felul in care Steaua bubuise Vejle Bold Klub nimeni alta decat campioana Danemarcei, nu mai lasa loc de nici o ezitare….Balint, Belodedici, Lacatus, Stoica….majaru….ar fi trebuit sa joace fara discutie in acel meci!!! Iovan a jucat central pentru ca Stefanescu era accidentat….dar Iovan jucase central ffff bine si pe wembley cu o luna in urma in celebrul meci cu Anglia sccor 1-1!!!Tot in preliminariile CM! Stoica avea el niste socoteli mai vechi neincheiate cu lucescu de pe vremea cand se intalneau pe teren ca adversari….dar aici tot Lucescu ar fi trebuit sa-si calce pe orgoliu si sa-l convoace!!!Din surse sigure stiu ca Tudorel il cam refuza….ba o accidentare ba o indispozitie…..Tudorel nu se vindecase dupa ratarea calificarii la c m din 82 dupa meciul cu elvetia la Bucuresti pierdut cu 2-1 de ai nostrii, meci in care Stoica fusese titular….una peste alta consider ca Lucescu a gresit….a mers mult prea mult pe mana copiilor lui, exact in momentul in care trebuia sa schimbe ceva si sa bata Irlanda!!!Ceea ce deranjeaza cel mai mult este ca Lucescu declara constant de 29 de ani incoace ca el a fost demis de la nationala pe nedrept dupa victoria 4-0 cu austria lucru care este ABSOLUT FALS!!!!!El trebuia sa-si ia papucii la 2 minute dupa terminarea meciului cu Irlanda de Nord!!! Scurt!!!!…Cat despre 0-0 in Prater…..putea fi 16-0 pentru Romania….spania primise dreptul(!!!!!) sa-si amane inceperea meciului cu Albania in functie de rezultatul din Prater!!! Sa fim seriosi!!!….Era exact aceeasi magarie pe care au facu-o englezii in ultimul mecim cu Irlanda de Nord….erau doar fratii lor nu???….intre noi fie vorba se cam saturase lumea sa vada aceleasi nonvalori in componenta nationalei carate de lucescu fix cum alt antrenor diletant desuet, invechit si fara valoare … adica piturca ii tot cara de ani de zile p motanu(!!!!), cocis, costin lazar si alte panarame!!!!coras era f bun la Sportul….la nationala strica fizionomia echipei…..gabor era exceptional la hunedoara…la nationala era un neica nimic…….rednic era ceea ce a ramas toata cariera lui un duzinar( ca si Lupescu de altfel!!!!!), mateut nu puteai sa ceri mai mult…..pacat ca tare mult mi-as fi dorit sa vad Romania in Mexic….cu Maradona, cu Scifo, Lineker, ….o tempora…..Scifo ….semifinalist dec altfel in Mexic 86…..dar zero!!!!in Ghencea cu Anderlecht in semifinala….nea Mircea!!!… alo????…nea Mircea!!!???….semifinala Steaua-Anderlecht 3- 0 ati vazut-o!!??? Asa e !! Aveti dreptate….aia a fost fix peste 6 luni dupa panarama cu Irlanda de Nord…adica pe 16.04.1986!!!!!DESPRE CE VORBIM????DESPRE FAPTUL CA S-A RATAT O CALIFICARE CARE NE ERA LA INDEMANA MULT MULT MULT MULT DE TOT!!AM PIERUT UN MONDIAL LA CARE AR FITREBUIT SA FIM…. si ma gandesc ca daca eram in Mexic 86 poate in 90 nu ne opream in optimi absolut nemeritat tot cu o irlanda dar nu de nord!!!

Vlad Dracul  •  11 noiembrie 2014, 17:28

Şi o ultimă chestie: personal, consider că ar fi o iniţiativă extraordinară dacă s-ar putea „recupera” filmările integrale cu meciurile oficiale ale echipei naţionale din perioada Lucescu (’81-’86) convertite în format digital şi puse la dispoziţia marelui public (ori cu Gazeta ori pur şi simplu „urcate” pe site şi oferite în scop informativ).
Ar fi un gest mai mult decât lăudabil care ar demonstra că articolele nostalgice nu sunt doar vorbe goale.
Sunt conştient că nu-i uşor să fie strânse toate, dar nici imposibil.
Impossible is nothing.

io  •  11 noiembrie 2014, 21:19

nu vreau sa vorbesc despre esenta articolului, altminteri demn de citit si de discutat, ci despre prima propozitie..

pe la 1800 Finlanda terminase alfabetizarea, iar noi aveam in 1930 cca. 65 la suta din populatia tarii analfabeta si daca memoria nu ma inseala, pe la 1945 cam 50 la suta!

si apoi e vorba de mecanismul economic! noi la 1900 trebuia sa aducem in pragul m o r t i i prin infometare cca 80 la suta din populatia tarii ( exclus Transilvania), ca sa putem avea preturi mici la export, comparativ cu Ucraina si Rusia! ce om iese din aceasta masinarie daca ea functioneaza de 250 de ani, de la spargerea monopolului turcesc asupra cerealelor?

despre ce vorbim atunci?

dr. b  •  11 noiembrie 2014, 22:02

Tolontan, ne-ai mintit! Ai zis ca e bun Johannis! Azi a fost un dezastru…

Lucian Sârbu  •  11 noiembrie 2014, 22:46

Mircea Lucescu construise echipa aia începând cu 1982. E penibil să i se reproșeze că nu i-a convocat pe steliști. În primul rând, orice antrenor are un grup de jucători pe care se bazează, cu care construiește pe termen lung. În al doilea rând mulți steliști erau foarte tineri sau nu arătaseră nimic senzațional în carieră până atunci. Coraș era în acel moment un vârf foarte bun, „dulap” a devenit abia câțiva ani mai târziu, când de altfel nici nu a mai fost convocat. Mateuț era un mijlocaș genial, numai cineva foarte ipocrit îi neagă calitățile. Când marca în Europa tot Lucescu îl ajuta să ia Gheata de Aur? Steaua? Păi Steaua de ani buni era mereu eliminată în turul 1 în cupele europene. Chiar și cu un an înainte de 1986, Steaua fusese eliminată tot din turul 1, e drept, de AS Roma după două meciuri strânse (cred că a fost 0-0 și 0-1). Era normal ca Lucescu să aibă încredere în jucătorii de la Craiova și Dinamo, mult mai experimentați la nivel internațional. Steliștii au format scheletul echipei naționale în 1987, și au pierdut calificarea la Euro 88 după un 0-0 lamentabil la Viena. Tot ei au fost în teren la dezastrul cu echipa olimpică a Danemarcei, 0-8, parcă din toamna lui 1986. Când a zis Belodedici că îi jucau ăia de le vâjâiau urechile. Aceiași tineri jucători steliști care făcuseră aventura din 1986! Și cum să-i bagi în teren într-un meci decisiv, fie el și cu Irlanda de Nord?

Marius  •  12 noiembrie 2014, 9:19

.. eu n-am fost pe stadion atunci, Cătălin. A fost tristețe mare, da. Eram clasa a 8-a, parcă. Peste un an urma să fiu coleg cu tine de liceu, pentru un an. Ne-am întâlnit, poate, pe terenul de fotbal. Nu-mi aduc aminte. Altfel, nu m-așteptam ca Mircea Lucescu să nu-și dorească revanșa. ”Astrele se aliniaseră”. S-a creat contextul. Dacă președintele federației nu i-a dat șansa, a greșit. Venea decât pentru acest meci. Ar fi putu crea emulație națională, după părerea mea. Cu ajutorul mediei, se înțelege. E cel mai mare și cel mai nedrept insucces al lui, cred. Răspunsul 1. Cam are dreptate. Mai puțin ultimele trei cuvinte. Tocmai d’aia. Trebuia să prevină. Ce fotbalist a fost, și Mihail Majearu…’rudă’ cu Sînmărtean, am senzația… sau i-a fost frică, domnului Lucescu?.. cum ar fi fost, să mai piardă odată?.. Multumesc

Vlad Dracul  •  12 noiembrie 2014, 10:03

Nu mă pot abţine să nu mai punctez nişte chestii, legate concret de formula de start şi tactica de joc: sigur, după război mulţi viteji se-arată (în special la vreo 30 de ani după război 😀 ), da’ sincer nu mi se pare total hazardat dacă zic că ar fi fost mult mai bine ca echipa să fi arătat în felul următor:

Lung – Negrilă, Iorgulescu, Iovan, Ungureanu – Balint, Bölöni, Klein – Lăcătuş, Piţurcă, Hagi.

Se observă că marşez pe ideea Lucescului că Belo era prea tânăr şi ne-experimentat, că scheletul Naţionalei avea multe meciuri împreună şi era riscant să schimbi prea mult (mai ales pe axul central) etc.

DAR

Ideea mea era următoarea: atacăm pe dreapta, ne apărăm pe stânga.

Pe partea dreaptă-n direcţia noastră de atac îi avem pe Balint şi Lăcătuş care jucau împreună la Steaua şi o făceau foarte bine. În plus, îl ştiau şi pe Piţurcă, îi ştiau jocul, ştiau cum să-l servească.

(La nivel de octombrie 1985, pe faza de atac, Steaua încânta în mod absolut. Aşa că, de ce să nu profităm?)

Nord-irlandezii n-ar fi îndrăznit să se hazardeze prea mult să atace pe partea aia, că-i ţineau „mânjii” roş-albaştri foarte ocupaţi.
N-avea curaj niciun fundaş sau mijlocaş să urce, să plece de lângă ăia, să-i lase liberi (vorba lui Majaru peste ani, întrebat de ce nu făcea faza defensivă: „Păi eu eram Majaru, cum să rişte fundaşul să plece de lângă mine?!”).
Iar Negrilă era un câine de pază atât de rău, încât asigura spatele fără probleme. Ca să nu mai zicem că îl ţineau plămânii să urce în stil Gerets şi el în atac.

I-am fi măcelărit pe dreapta.

Pe stânga, altă poveste, acţiunile ofensive ale nord-irlandezilor erau prinse în cleştele triunghiului Ungureanu – Bölöni (care stângea din centru, la nevoie) – Klein, n-ar fi trebuit să treacă nimic pe-acolo (din păcate, la faza golului chiar a trecut, da’ hai să fim optimişti în simularea mea 😀 )

În plus, în faţă îl aveam pe Hagi. Deci nu era ca şi când n-ar fi trebuit marcat de 2 adversari. Să nu mai zicem că şi Ungureanu urca la fel de mult ca Negrilă, aşa că…

Şi pentru ca totul să fie perfect, meciul trebuia jucat pe un teren nedesfundat (aci n-am înţeles ce-a insinuat Lucescu „Am vrut pe Ghencea, dar nu mi l-au dat”. Cum adică?! Păcat că nu mai trăieşte „Sfinxul”…).

I-am fi mâncat de vii, le-am fi dat 4-1.

Ştiu că tot ce-am scris pare stelist, da’ eu chiar nu sunt.
Mai degrabă realist.
În fantezie.
😀

Vlad Dracul  •  12 noiembrie 2014, 10:07

Am uitat un „R”, Bölöni STRÂNGEA în centru.

Ramon  •  12 noiembrie 2014, 10:25

@ Valahu: Luce nu era antrenor la Dinamo in iunie 1985, la acel 0-5. Dinamo era in degringolada, generatia care i-a dus in semifinalele CCE (1984) era uzata, la fel Craiova care a jucat cu Benfica s-a uzat moral dupa acel meci. Luce avea o calificare de senzatie, dupa ce a facut 3 puncte cu Italia si 4 cu Suedia, nu-i puteti ignora aceste merite. Orice antrenor a avut meciuri negre in cariera, vedeti Ernst Happel cu Feyenoord si Hamburg, ambele castigatoare ale CCE si, apoi, eliminate de UTA/Dinamo.
Steaua incepea sa creasca, dar victoria cu Vejle nu a fost o minunatie, Danemarca avand echipe modeste in cupele europene, din cauza statutului cvasi-amator al jucatorilor. Primul meci urias al Stelei a fost semifinala cu Anderlecht si nu poate fi comparat cu niciunaltul din istoria Stelei. Cu Barcelona a fost un meci tactic, bine jucat. Rangers 1989 nu era o echipa uriasa, nici Galatasaray. Fiecare echipa are varfuri si eșecuri.
Lui Luce nu i-a iesit acel meci cu N Irlanda si, sigur, jucatorii care nu au jucat au fost mai buni. Nici lui Ienei nu i-a iesit, in 1987, meciul cu Austria (la Viena) si a fost la un pas sa rateze si in 1989, cu danezii si Hagi eliminat.
Luce a avut o pretentie: sa fie inlocuit dupa ce a castigat un meci. In cel cu Austria a fost co-antrenor, impreuna cu Ienei. De ce nu se spune asta ? La fel a plecat de la Inter Milano, dupa o victorie si cateva meciuri in care Inter a dat multe goluri. Nu se putea continua si cu Luce si cu Ienei, Luce stia asta inainte de meciul cu Austria. Scorul de 4-0 poate a fost cel care i-a motivat mai bine si nu am reusit sa-i invingem la Viena, ceea ce ne-a lasat acasa. Uneori nu-i bine sa surclasezi o echipa, pentru ca o motivezi mai mult in retur.
So, apoi, echipa calificata la Euro 84 a luat un singur punct in 3 meciuri, pentru noi erau eroi, pentru fotbalul european era anti-joc. Oricum, nu a fost o super echipa, Luce aducea videoul in fotbalul nostru, studierea adversarului era mai importanta decat sa jucam foarte bine.

TOP ştiri şi ziare online – Adrian Georgescu: Amnezia colectivă  •  13 noiembrie 2014, 14:58

[…] acela cu Irlanda de Nord de care scrie Tolo nu durează de 29 de ani. S-a încheiat atunci și l-am pierdut. Altceva durează de decenii și se […]

Comentează