Sala de 60 de milioane teleportată în 2016

Strabag a cîștigat a doua oară contestația, Primăria e obligată să declare un cîștigător, Astaldi se gîndește să meargă în instanță Dacă fiecare hîrtie răsucită ar fi fost o cărămidă, pînă acum s-ar fi ajuns la acoperiș

vineri, 16 ianuarie 2015, 9:29

Strabag a cîștigat a doua oară contestația, Primăria e obligată să declare un cîștigător, Astaldi se gîndește să meargă în instanță

Dacă fiecare hîrtie răsucită ar fi fost o cărămidă, pînă acum s-ar fi ajuns la acoperiș.

Sîntem în a 7-a lună de contestații în cazul sălii de aproximativ 60 de milioane de euro din București, singura arenă indoor din țară care va fi la standardele Campionatelor Europene sau, în unele cazuri, chiar Mondiale de gimnastică, handbal, volei sau baschet.

Iar ultima știre sună astfel. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a dat cîștig, pentru a doua oară, austriecilor de la Strabag, care fuseseră descalificați de către Primăria Capitalei în favoarea italienilor de la Astaldi. CNSC n-a făcut încă public răspunsul, dar decizia e luată și redactată.

Lungul drum al răzgîndirii

Inițial, austriecii cîștigaseră, ei venind cu o ofertă de 55 de milioane de euro. Comisia din Primăria Capitalei anunțase că Strabag va construi sala de lîngă Stadionul Național.

Dar Ministerul de finanțe a întors rezultatul. Și au cîștigat italienii de la Astaldi, al căror proiect costă 65 de milioane.

Fiecare cu versiunea lui de dreptate

Strabag a mers cu dreptatea în băț la CNSC și Primăria a fost obligată să revină asupra deciziei și să continue licitația.

Imediat, oamenii lui Oprescu au văzut că austriecii nu respectaseră condiția minimă de 13.000 de locuri, oricare ar fi disciplina sportivă din sală, și i-au declarat neeligibili pe cei de la Strabag pentru a doua oară. Și, tot a doua oară, austriecii au întors rezultatul la CNSC.

De data asta, e foarte probabil, potrivit unor surse apropiate procesului, ca Astaldi să-și caute dreptatea la tribunal, în contencios. ”Nu e normal ca CNSC să accepte o sală de 11.142 de locuri la o gală de atletism, cîtă vreme condiția minimă era de 13.000 de locuri”, ar fi fost prima reacție a italienilor. ”Ori e condiție minimă, ori nu mai e”, reclamă Astaldi.

CNSC admite, în decizia sa, că e adevărat că austriecii nu ajung la 13.000 de locuri în cazul atletismului. Și explică de ce consideră oferta admisibilă.

”Cei mai mulți spectatori la o gală internă de atletism au fost aproximativ 500, iar pe plan internațional recordul este de 7.000 de spectatori la competițiile de atletism în sală” Fragment din decizia CNSC

Armatele s-au aliniat din nou

Avem din nou doi operatori internaționali față în față.  Pămîntul s-a făcut magenta, ca pe vremea bătăliei de la Magenta din 1859 dintre italieni, sprijiniți de francezi, și austrieci, cînd sîngele vărsat a dat numele culorii.

În hotărîrea sa, care are putere de sentință în materie de  achiziții publice, CNSC cere Primăriei ”continuarea procesului prin recalcularea performanțelor de consum de energie prin folosirea unei formule unice și riguroase”.

Primăria a luat la cunoștință și își va chema expertul cerîndu-i să nască această formulă de calcul. Apoi va decide un cîștigător.

Practic s-a pierdut un an

Sîngele și neîncrederea sînt omniprezente. ”Să vedem ce va face acum Primăria”, spune, neoficial și sceptic, Strabag, exasperat de atîtea descalificări pe care ei le-au apreciat drept ostile. Nici Astaldi nu e mai fericit și ia în calcul să meargă în instanța civilă, că la CNSC au cîștigat de două ori rivalii.

Nici Primăria nu e mulțumită, pentru că ea constată că ”forurile tutelare”, ca în sceneta cu Tomiță, au spiralat decizia pînă s-a ajuns de unde s-a plecat. Sala urma să fie funcțională în 2015. Vise!

Există totuși și o veste bună. De data asta, într-o lună chiar va fi decis un cîștigător care se apucă să amestece cimentul. Și dacă va exista un apel în contencios, investiția nu se oprește.

”După toate calculele de timp, oricît de pesimiste, în 2016 Bucureștiul va avea sala de sport”, spun cei din Primărie, ștergîndu-se de magenta.


Comentarii (28)Adaugă comentariu

ioan  •  16 ianuarie 2015, 9:37

inca un tun marca national arena. dar na, e vorba de bucuresti, isi permit.

vlad  •  16 ianuarie 2015, 10:45

Mda, toata problema vine de la primarie, care nu a facut dosarul de licitatie cum trebuie, care nu a negociat direct pe parametrii cu cele 2 firme, ca sa nu mai apara neintelegeri ulterior. Firmele evident ca-si urmaresc interesul, de ce ne-am astepta la altceva???

George Maior  •  16 ianuarie 2015, 10:53

Boala este grava Cataline,tergiversarea oricarei investitii este o scoala: o investitie se face daca furam cat ne propunem, altfel o punem in asteptare si n-o face nimeni! Asta-i secretul puterii!

Cat trebuia sa coste stadionul national si cat a costat in final?
Autostrada sibiu Pitesti are asigurati bani europeni, mai greu de furat, deci nu facem autostrada. Ce sa mai spunem de Dan Sova, acest comandat al armatei celor 12 maimute, care vrea sa dea anual 325 de milioane timp de 26 de ani, adica sa plateasca in 5 ani costul propriuzis de constructie al autostrazii Brasov-Comarnic.

Asa poti intelege termenul de ticalosie, trecandu-le in revista aparenta neputinta de a face!

Ce mirare sa mai cracanam Cataline ca sa nu cadem pe jos cand abordezi asemenea subiecte?

Ar trebui sa ne incolonam si sa implantam inerenta noastra ura, inainte de toate in propria indolenta de a ne lasa condusi de asemenea persoane si neputinta de a le da un sut in cur celor care s-au inghesuit sa conduca si administreze tara!

Alexbibirica  •  16 ianuarie 2015, 11:10

de ce nu se intampla si in germania asemenea lucruri „bine-facute” ?

MirceaG  •  16 ianuarie 2015, 11:18

Si tot asa pana bani se evapora usor usor, se impaca „si capra si varza” si toata lumea iese fericita (mai putin noi contribuabilii).

Octavian Stăncioiu  •  16 ianuarie 2015, 11:36

Democrația permite o birocrație, iată, fără margini. Ce stupidă e democrația asta!

Interesantă și neștiută de mine, până acum, treaba cu Magenta. Am mai învățat ceva. Mai rămâne să aflu de unde cyan și key, că la yellow e clar.

Cătălin Tolontan  •  16 ianuarie 2015, 11:50

3, george maior: „aparenta neputinta de a face” e o frumoasa definitie a birocratiei.

Stadionul National urma sa coste 100 de milioane de euro si a costat aproape 200. Dar, evident, stiai asta.

Andrei Costin Ionescu  •  16 ianuarie 2015, 12:28

„Singura arenă indoor din țară care va fi la standardele Campionatelor Europene sau, în unele cazuri, chiar Mondiale de gimnastică, handbal, volei sau baschet.” Sala de la Cluj nu se incadreaza in aceste standarde? Daca nu, de ce? Poate fi o tema pentru alt subiect…

peri  •  16 ianuarie 2015, 12:50

Cataline iti zic ceva care o sa te scoata sper din politetea asta a ta.

Fac pariu ca ambele firme, si Strabag si Astaldi, stau cu ochii pe articol ca pe butelie cum se zicea pe vremea noastra.

Dar, de fapt, ele sint cele care incurajeaza, de voie,de nevoie, ca cetatean nu ma intereseaza ca eu le achit lcrarile, acest sistem.

Dau spagi catre Primarii, plticieni, jmecherii satajisti din televiziuni iar cind au nevoie de o relatare corecta gasesc fraieri ca tine.

Nu zic ca ei au inventat santajul si sistemul, dar il tolereaza.
Si asa isi taie singuri craca. Cind mai apare o nesimtire pe fata ca asta cu sala sau un atentat ca la PAris, sare toata lumea si descopera presa ca e utila!

Am lucrat cindva in presa si stiu despre ce vorbesc.

Daca nu scriati voi atit de mult, Primaria dadea cui voia si se termina treaba.

Vad ca de nervi am mancat litere dar nu mai revin ca si astia ne maninca anii.

Cătălin Tolontan  •  16 ianuarie 2015, 13:15

8, Andrei Costin Ionescu: Sala din Cluj, care e frumoasa, nu poate gazdui Mondiale de handbal, volei si baschet din cauza numarului de locuri: 7.000. Si cu Europenele sint probleme, dar in general se acorda derogari.

9, peri: fiecare societate are, pina la urma, sistemul pe care-l merita. Dar, da, ai dreptate, de prea multe ori companiile sint lase si incurajeaza un sistem care in final le sufoca.

ion  •  16 ianuarie 2015, 14:18

mi se pare ca cnsc-ul isi depasteste un pic atributiile ”Cei mai mulți spectatori la o gală internă de atletism au fost aproximativ 500, iar pe plan internațional recordul este de 7.000 de spectatori la competițiile de atletism în sală” sau in CNSC sunt si promotori de evenimente sportive (care teoretic stiu exact cat poate duce un eveniment de genul asta)?

acum pe bune, chestiile astea nu cred ca ar trebui sa le hotarasca o comisie care rezolva contestatii. banuiesc ca in caietul de sarcini, sau in studiul premergator alcatuirii lui, se motiveaza de ce enevoie de 13k de locuri.

Malganis  •  16 ianuarie 2015, 14:25

Oprescu-un primar pe care bucurestenii il pot trece in lista „selecta” a primarilor care au adus Bucurestiul in pragul DEZASTRULUI : Halaicu,Lis,Ciorbea,Basescu…! Cum e posibil ca in 25 de ani Bucurestiul sa nu aiba o sala polivalenta multifunctionala ? Cu totii au promis ca vor face aceasta sala si nimeni nu a miscat nimic…Toti primarii au avut bugete NERUSINATE si au RISIPIT banii cu nonsalanta…Ca nu erau ai lor … INCOMPETENTA si HOTIE ! Atat !

Malganis  •  16 ianuarie 2015, 14:31

Cu scuze, am uitat sa amintesc de primarul care a excelat nu in construirea de sali polivalente ci in pavoazarea Bucurestiului cu …borduri : Videanu….

luigio  •  16 ianuarie 2015, 15:32

Avem din nou doi operatori internaționali internaționali față în față.

Incepe sa se vada ca lucreaza si Tolontan la gsp….

Cătălin Tolontan  •  16 ianuarie 2015, 15:47

14, luigio: multumesc pentru ca mi-ai semnalat eroarea, am rectificat.

Simao Sabrosa  •  16 ianuarie 2015, 15:50

@ #5 Octavian Stancioiu:

„Interesantă și neștiută de mine, până acum, treaba cu Magenta. Am mai învățat ceva. Mai rămâne să aflu de unde cyan și key, că la yellow e clar.”

K din CMYK vine de la BlacK, nu de la Key, iar Cyan este culoarea tipic[ a cianurii de potasiu, dacă reţin bine.

Zig-Zag  •  16 ianuarie 2015, 18:16

La noi, ca la nimeni !?!
Ca la noi, la nimeni !?!

Obiectiv  •  17 ianuarie 2015, 9:34

@ Catalin Tolontan
Pentru a putea fi teleportata, sala trebuie sa existe deja; nu crezi ca-i un titlu neinspirat? O.

Viorel Gita  •  18 ianuarie 2015, 20:30

Probabil ca mai intai fac sala si dupa care o teleporteaza. Oricum nu ne mai mira nimic in Romania, balamucul e la el acasa.

paul  •  19 ianuarie 2015, 19:18

Si tacerea e un raspuns, nu, Cataline? Te inteleg. Si mie mi-ar fi rusine.

parbrize  •  20 ianuarie 2015, 14:08

locuiesc langa national arena, si proiectul suna destul de identic cu acesta, un proiect de furat bani pe scurt

mihai  •  25 ianuarie 2015, 23:45

L-ati ales pe Oprescu, il meritati !

Andrei Costin Ionescu  •  5 august 2015, 12:49

http://transilvaniareporter.ro/sport/gimnastica-clujul-gazda-europenelor-de-gimanstica/

Vasilique  •  18 ianuarie 2016, 11:22

Vai si-amar ....

Vasilique  •  18 ianuarie 2016, 13:08

Hai Romania, partea a doua!

Vasilique  •  18 ianuarie 2016, 13:08

Hai Romania, partea a treia!

Vasilique  •  18 ianuarie 2016, 13:09

Hai Romania4!

Vasilique  •  19 ianuarie 2016, 11:26

Asta e pe bune?

Comentează