BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete supărătoare

Culisele cererii de arestare a Elenei Udrea pentru Gala Bute

luni, 9 februarie 2015, 6:52

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

”Nu mă tem să fiu călcat în picioare / Doar călcată în picioare iarba devine cărare”, zice Elena Udrea, împreună cu Blaga Dimitrova, în deschiderea celei mai recente cărți a lui Roberto Saviano.

E un fel de a spune. Citatul e din Dimitrova, nu din Udrea, dar fix aceasta pare ideea ieșirilor din ultima săptămînă.

Trei desperado. Saviano e scriitorul hăituit de 10 ani de către oamenii Camorrei. Dimitrova a fost poetul disident al Bulgariei vecine. Iar Udrea se prezintă drept renegatul sistemului justiției independente care mergea bine pînă a decăzut sub asaltul interesului personal al șefului SRI și al șefei DNA.

Apropo de sistem, o sursă a Gazetei susține că ”orice ar explica ea, Udrea rămîne o infiltrată a Mafiei la cel mai înalt nivel al statului român”.

Și completează: ”Ați mai văzut un urmărit penal care să aibă atîtea interviuri zilnice la televizor, chiar și la televiziunea publică?”. La răspunsul ”Voiculescu”, omul spune: ”Nuuu, nici măcar Voiculescu n-a fost pe atîtea canale. Pentru el vorbeau angajații”.

Apoi încheie: ”Udrea este eșecul nostru, al tuturor: justiție, structuri de siguranță națională, politicieni, presă, societate civilă”.

Să vedem. Poate că voi erați plătiți ca să nu se întîmple ce ziceți că s-a întîmplat!

Cine e Elena Udrea? Deschizătoare de drum pentru adevăruri dureroase sau Nașă a mafiei autohtone? Poate ambele. Între cele două ipoteze se înlănțuie cîteva fapte de necontestat. Ele au avantajul de a deranja pe toată lumea.

Textul e lung. Cu nume, cifre și întîmplări. Dar amintiți-vă că dacă nu ați fi parcurs articole lungi, dosarul Bute ar fi fost îngropat.

Pe texte scurte, scăpau toți.

1. BRD a fost complice în Gala Bute

Gala Bute nu s-ar fi organizat și nici infracțiunile nu s-ar fi derulat dacă Elena Udrea nu intervenea la BRD.

Infracțiuni le numește DNA. Judecătorii vor hotărî în final. Cert e că Obreja nu avea în iunie 2011 cele 2 milioane de euro ca să plătească bursele lui Bute și lui Mendy. Plus celelalte angarale.

Ministerul urma să plătească banii abia după eveniment. Așa că Rudel nu avea suma, nu avea garanții, nada!

Udrea a intervenit la vîrful băncii

”Doamna a sunat la etajele superioare din BRD”, mărturisea Obreja, cu candoare, unui prieten. Acolo, în înălțimile cu zăpezi eterne ale turnului BRD din Piața Victoriei, Udrea avea prieteni gata s-o servească.

În primăvara lui 2013, Gazeta publica date despre implicarea Societe Generale printr-un director. Nu știam numele bancherului. Referatele de azi ale DNA detaliază:

”În cauză există date şi probe că Udrea Elena şi-a folosit influenţa derivată din funcţia de ministru şi de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare asupra lui Sorin Popa, la acel moment director general adjunct al BRD – Societe Generale”.

Practic, magistrații anticorupție susțin că Udrea i-a procurat lui Obreja un folos necuvenit în valoare de 2 milioane de euro. Pentru că ”împrumutul a fost acordat în regim de urgenţă şi în condiţii mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obţinut în lipsa intervenţiei ministrului”.

Turnați de subordonați

Ca să comită infracțiunea, fiecare șef a dat indicații unui subordonat.

Udrea l-a pus pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al MDRT, să semneze acte de garanție în numele ministerului, iar Popa i-a dat dispoziții ”martorului Groza Liliana Daniela, directorul agenţiei BRD Academiei” să-i acorde împrumutul de 10 milioane de lei lui Obreja.

Și Nastasia și Groza și-au pîrît șefii la Parchet. Groza a afirmat că BRD i-a dat lui Obreja dobîndă și comisioane mai mici, susține DNA.

Practic, gala s-a realizat pe bani publici în fiecare moment al său de vreme ce MDRT a pus garanțiile la BRD în locul lui Obreja. Ce se întîmpla dacă Rudel nu restituia creditul luat în 30 iunie 2011? Plătea ministerul. Și chiar asta s-a întîmplat. Chiar dacă, de ochii lumii, i-a dat bani mai puțini lui Obreja, ministerul a plătit tot creditul, prin intermediari, tot din bani publici!

Pe 2 februarie 2012, Rudel achită doar 8 milioane de lei din cele 10 datorate băncii. Pentru că MDRT îi tăiase suma, Obreja nu dă nici el toți banii către BRD.

8.116.800 RON îi dăduse ministerul, 8.116.800 RON dă și el mai departe. Dinte contra dinte. Este exact stilul frontal al lui Obreja. El se înțelesese cu Udrea pe 10 milioane.

Fusese ”o înțelegere inițială între Udrea și Obreja”, potrivit DNA, nescrisă, dar sacră între oameni de onoare. Amenințată cu o țeapă la bani, BRD țipă la minister.

Muntele merge la Mahomed

Există mărturii la dosar care atestă că Societe Generale a presat, ca să-și ia banii, nu la clientul Obreja, ci la protectorul Udrea. Logic. Doar ea angajase ministerul în garanții!

”Au existat mai multe discuţii la sediul ministerului între reprezentanţii instituţiei de credit, care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contract, şi cei ai instituţiei publice, care susţineau că nu pot achita decât serviciile recepţionate”.

Sîntem în iarna lui 2012. La disperare, cu oamenii protestînd în Piața Universității și guvernul Boc clătinîndu-se, se găsește o soluție ca BRD să nu rămînă cu buza umflată. Ministerul finanțează de urgență primăria Lupeni pentru niște adăugiri fantomatice la domeniul schiabil din Straja.

La rîndu-i, primarul din Lupeni îi dă banii, 30 de milioane de lei, firmei lui Adrian Gărdean, care și el pasează 10% mai departe firmei lui Rudel Obreja, pe un contract fictiv de publicitate.

3 milioane de lei migrează de la Gărdean pentru Obreja, dintre care, pe 8 februarie 2012, 2 milioane merg la BRD și creditul e stins. Toată lumea e mulțumită!

O reputată bancă internațională tocmai presase și încasase 2 milioane de lei care proveneau de la una dintre cele mai sărace comunități din România. De altfel, primăria Lupeni, nu din cauza acestei sume, evident, dar din cauza tuturor mișculațiilor de la domeniul schiabil Straja, avea să intre în insolvență. Ca și firma lui Gărdean. În urmă, rămîn însă cadavrele banilor publici.

BRD nu recuperează banii lui Udrea, dar încasează banii publici

Și nu e normal ca BRD să-și recupereze banii? Desigur că e. Numai că faptele atestă că BRD a lucrat cu două măsuri diferite în materie de credite oferite pe mîna Elenei Udrea.

Cînd a fost vorba de creditul personal al Elenei Udrea și de afacerea ei imobiliară, derulată cu Gheorghe Stelian, BRD a acceptat să rămînă cu buza umflată. ”Uitați, banca a scos terenul la vînzare!”, flutura Udrea sîmbătă seara, o hîrtie în studioul B1 TV. Da, iar asta înseamnă pierdere pentru bancă de vreme ce nu și-a mai încasat banii. BRD a rămas cu un teren pe care nu-și va scoate în veci suma împrumutată Elenei Udrea!

În schimb, cînd a fost vorba de banii publici gestionați de aceeași Elena Udrea, BRD a presat și a căpătat înapoi suma, pînă la ultimul leu.

Afaceristul Udrea nu a dat banii înapoi. A pus băncii în brațe un client insolvabil, pe amicul lui Stelian. În schimb, ministrul Udrea a făcut tot ce a depins de ea ca BRD să-și primească datoria integrală de la Obreja. Misiune îndeplinită.

Prima oară erau banii personali ai lui Udrea, și nu i-a dat, a doua oară erau banii cetățenilor și i-a dat!

Elena Udrea afirmă că n-a fost întrebată la DNA niciodată despre acest caz și că s-a cerut direct arestarea. Numai că, atunci cînd a fost audiată acum 10 zile la DNA în dosarul Galei Bute, a preferat să tacă în fața procurorilor.

2. SRI, DNA și alții au știu de corupția din ministerul Elenei Udrea

Unul dintre argumentele forte ale Elenei Udrea în privința demonstrației sistemului contaminat de SRI și DNA este chiar experiența personală. ”De ce patru ani nu am fost chemată în dosarul Gala Bute?”, atacă ea. Întrebare justă. Răspunsul e simplu: pentru că acest dosar a fost cercetat cu simț de răspundere, o arată rezultatele pe bune, doar de aproximativ un an!

”E grav dacă Coldea și Kovesi ar fi putut să nu aibă curaj să mă cerceteze. Exact asta acuz eu!”, zice Udrea. Ea conturează o justiție preferențială.

Udrea susține că e persectată în prezent cu autoritatea celui care știe că a fost protejat în trecut.

Un dosar întîrziat și rasolit

Din aprilie 2012 și pînă în decembrie 2013, dosarul Gala Bute a fost la procuroarea Alina Stoica. Care a sărit-o de la audieri nu doar pe Udrea, ci și pe destui funcționari din minister! Iar de ocolit la urmări penale i-a ocolit pe toți, găsind un singur vinovat: pe Obreja.

Aceiași oameni care astăzi povestesc cu amănunte ce s-a întîmplat în Gala Bute au tăcut pe vremea Alinei Stoica sau nici măcar n-au fost audiați. După cum, continuat inițial de Mariana Alexandru și apoi de Ana Dana, cazul a ajuns la firma lui Gărdean, la bani, la Lupeni și la BRD, personaje inexistente în cercetarea Alinei Stoica!

Cînd, în decembrie 2013, a plecat cu această tinichea de coadă din DNA, Alina Stoica s-a refugiat la DIICOT sub Alina Bica, prietena Elenei Udrea și, potrivit procurorilor, alt membru de vază al Mafiei. Q.e.d.!

Dacă Udrea vorbește despre presiunile asupra procurorilor sau judecătorilor ar putea începe cu cele două nume care au plecat din dosarul Gala Bute și din DNA: Alina Stoica și Mariana Alexandru.

Cînd Alina Stoica rasolea dosarul Gala Bute, probele legate de bani erau în același loc ca și acum. Udrea este acuzată că a transformat 10% din plăți în mită. Dacă acuza este reală, cine și de ce a protejat-o pînă acum de vreme ce Gazeta vorbea despre traseul banilor de ani de zile?!

Se știa din 2010!

Mai mult. La dosar există înregistrări din 2010 în care Ștefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea, face șmenuri cu Adrian Gărdean, afaceristul care lua bani de la ministerul dezvoltării. Lungu intervine și la Gheorghe Nastasia, secretarul general, care Nastasia își obținea și el comision de 10% de la Gărdean.

Deci insituțiile care, vorba lui Udrea, dețin secretele, știau că în acel minister se negociază pe sub masă. De ce s-a permis continuarea acestor practici din 2010 și pînă cel puțin în februarie 2012, cînd se dă mita de 10% în Gala Bute?! Și în cîte cazuri s-a luat 10%? În mai toate, așa cum declară acum cei din MDRT?! Gîndiți-vă ce s-ar întîmpla dacă, bazîndu-se pe dezvăluirile din Gala Bute, cei care au pierdut licitații ar da în judecată statul pentru că a viciat, în spirit mafiot, alocarea de miliarde de euro de la ministerul dezvoltării!

”Anticorupție înseamnă, înainte de orice, prevenire, care are un cost mult mai mic decît depistarea vinovaților”, observă Alina Mungiu.

În Gala Bute, anticorupția a acționat postfactum și, mai ales, doar cînd instituțiile au avut curajul să o facă: începînd cu decembrie 2013.

3. I-a deblocat SRI contul lui Niro?

În declarațiile Elenei Udrea apar multe episoade dincolo de limita legii. De pildă, George Maior i-ar fi spus că apare în poze cu Alina Bica, la Paris. Mărturia a făcut-o Udrea sîmbătă, la emisiunea lui Sabin Orcan, pe B1 Tv.

Dacă e adevărat, cum de șeful SRI deconspiră o operațiune de filaj efectuată probabil de SIE în urma unui mandat al DNA, care o viza pe Alina Bica?

Udrea pretinde că Kovesi ascultă comanda lui Coldea

Există și alte acuze. Udrea susține că Pescariu a rugat-o să intervină la generalul Florian Coldea ca să-i deblocheze un cont din străinătate. Cererea venea pe cunoașterea de către Pescariu a unui precedent. Coldea ar fi rezolvat un alt caz de cont blocat.

Asta nu putea face doar SRI, fără DNA, căci serviciile nu au mandat de cercetare penală. Nu SRI, ci DNA blochează conturi. Și, prin urmare, doar DNA le poate debloca. Udrea acuză o relație strînsă între Kovesi și Coldea.

Într-un interviu pentru lumeajustiției.ro, deputatului i se pune întrebarea ”Răspunde Kovesi la ordinele lui Coldea?”. Ea răspunde: ”În opinia mea, da”.

”Cine este omul căruia i s-a deblocat un cont în dosarul Microsoft? Las presa să găsească acest răspuns”, spune Elena Udrea.

Niro și Serviciile

Din informațiile gsp, omul la care se referă Udrea este Nicolae Dumitru. Avantajele reciproce pe care Niro și serviciilor secrete românești și le-au creat nu sînt doar o legendă urbană.

În interceptările Microsoft, Niro vorbește cu un ambasador o chestiune legată de Republica Moldova și amenință că va întrerupe toate finanțările pentru că i s-au blocat conturile. Niro ar fi fost un sponsor important al acțiunilor pe direcția Chișinău.

Supărat pe blocarea conturilor, Niro anulează o întîlnire cu Dan Dungaciu, unul dintre exponenții intereselor românești în Moldova.

I-au deblocat serviciile contul lui Niro pentru că era omul lor? Apoi, cînd n-a mai fost nimic de făcut, căci scandalul Microsoft căpătase proporții, DNA l-a săltat pe Niro, dar va fi judecat în libertate.

Pușculițe pentru SRI?

Elena Udrea sugerează chiar că și fostul său soț, Dorin Cocoș, era tot o pușculiță pentru servicii, ”el spunîndu-mi că se ducea sămbătă și duminică, regulat, la SRI”.

Practic, Udrea acuză voalat SRI că știa de dosarul Microsoft. Asta vine în prelungirea unei nedumeriri publice: timp de 10 ani, cînd Maior și Coldea au condus SRI, bugetul României a fost deposedat continuu de resurse. Nu au știut serviciile?

Incontestabil este progresul justiției din ultimii ani, dar incontestabilă este și întîrzierea!

Chiar la o scară mică, dar cu detalii bine conturate, Gala Bute arată că instituțiile, numite așa în sens larg, au știut. În ministerul dezvoltării și în mediile sportive domnea o asemenea revoltă încît Gazeta a adunat mărturii încă de dinainte de Gala Bute. În aprilie 2011, publicam primele articole despre șmecheria care se pregătea. Evident că unele informații din interiorul MDRT și din Federația de Box au ajuns și la instituțiile care le culeg.

La cîte servicii secrete are România, e greu de precizat cine și ce informații a deținut despre șpăgile din ministerul Elenei Udrea, cui le-a raportat, în ce sertar s-au odihnit și cum, în urmă cu 14 luni, datele corupției au început să fie scoase la iveală și procurorii să se miște. Au știut.

Și multă vreme au tăcut.


Comentarii (76)Adaugă comentariu

Dan  •  9 februarie 2015, 16:04

Domnul Tolontan va dati cu firma in cap, nu faceti afirmatii de genul ”folos necuvenit, un credit” e ca si cand ai lua folos necuvenit, salariul. Nu neaga nimeni ca acolo s-au facut tot felul de inginerii financiare, legati-le cap la cap ca e un haos in ce ne prezentati.

Mihai  •  9 februarie 2015, 16:05

…o sursă a Gazetei susține că ”orice ar explica ea, Udrea rămîne o infiltrată a Mafiei la cel mai înalt nivel al statului român”…
Dle Tolontan, ce nu pareti a realiza dvs(sau nu puteti scrie) e ca statul roman ESTE Mafia si nu mai reprezinta demult interesele nationale…De la politica externa sinucigasa pina la politica interna si economica, statul roman nu este decit o extensie a unor cercuri mafioate straine si autohtone, iar romanii sint doar victimele acestui cataclism care va veni…Eu cred ca toata tevatura asta cu arestari(desi este binevenita)este doar o diversiune menita de a distrage atentia de la ceva mult mai sinistru ce se pregateste in spatele cortinei: aruncarea Romaniei intr-un razboi din care vom iesi iarasi invinsi, daca vom mai iesi…Sa dea Domnul sa ma insel!

Christiano  •  9 februarie 2015, 16:13

Bravo Tolo, de curand am inceput sa te consider unul dintre cei mai buni jurnalisti din Romania.
Fiecare e responsabil de propria cariera, asa cum Hagi si-a construit singur „talentul”, nu l-a ajutat nimeni.
Asa si tu, acum muncesti din greu, faci lumina acolo unde e intuneric, iar peste ani, oamenii vor vorbi despre tine si ispravile tale.
Inca o data multumim!!!

danny  •  9 februarie 2015, 16:34

Silviu, si daca ar recupera 100% din prejudicii, ce crezi ca are face „statul” cu ei? I-ar directiona catre personaje precum cele anchetate: contracte cu statul, preturi umflate de 5 ori, licitatii trucate, etc. Sau crezi ca ar construi spitale, scoli, autostrazi? In locul celor anchetati si condamnati vor veni altii la fel de hoti dar cu mai putina notorietate!

fanes  •  9 februarie 2015, 17:13

Sa va fie RUSINE credeam ca vreti sa dati stiri de sport ! Ce cauta un ,,jurnalist” de sport la politica si mai rau dorind rau unei persoane .~ ~ ~ Care daca ajungea sa conduca tara cu siguranta ii erati la picioare .!. . .

maigret  •  9 februarie 2015, 17:25

Udrea TREBUIE arestata!Va iesi la iveala si adevarata fata a lui basescu,”marele” reformator al Justitiei in Romania!Numai ca atunci vor tacea si …lichelele!Vai si amar de poporul asta pacalit mereu…

gogu`  •  9 februarie 2015, 17:30

Am cateva intrebari, cu un singur raspuns:
1. De unde a stiut E. Udrea sa divorteze in 2013 (la timp ??) de Cocos, care era urmarit in dosarul Microsoft + altele?
2. E.Udrea chiar l-a iubit pe tataiul burtos Cocos? Sau Cocos a fost foar un paravan pentru afacerile de partid ?
3. Ce vedem acum e doar varful icebergului. Cine e „regina”? (asa cum acuza in scandalul Blejnar un functionar vamal din Prahova?

Cătălin Tolontan  •  9 februarie 2015, 17:33

52, mihai: mereu am crezut ca justitia isi va face treaba. Asta credem si acum.

ana  •  9 februarie 2015, 17:35

TOLONTAN,ESTI UN MARE BASIST.RUSINEEEEEEE

hgoe  •  9 februarie 2015, 17:37

ana (com. 3 9 feb. 07:45) are mere… si atat…

fotbal  •  9 februarie 2015, 17:55

de ce 4 ani n-a fost chestionata pe gala, sa-l intrebe pe morar, zic

volkov  •  9 februarie 2015, 18:16

Toate lumea din IT stia, asa ca Serviciile nu aveau cum sa nu stie.
Lumea din IT stia asa cum stie si de licitatiile trucate cu specificatii facute ca sa castige informatizarea si introduceea Internetului in Ro de catre 2K Telecom a lui Ghita, stia de proiectele guvernamentale la care s-a semant acceptanta desi nu s-a livrat mai nimic precum cele ce tebuiau furnizate de Omilogic si Novensys.
Lumea IT stie cum a castigat UTI dreptul sa fie unic proprietar al infrastructurii subterane din Bucuresti prin care „cablistii” sunt obligati sa-si „bage” fibrele. Lumea IT stia de acestea si de multe altele si nu stiau Serviciile ?
De accea lumea din IT stie si de ce incerca Serviciile sa obtina dreptul de a accesa informatiile private, prin legea Big Brother, fara mandat judecatoresc.

Pacala  •  9 februarie 2015, 19:18

asa cum udrea se presupune ca era o rotita angrenata intr-un sistem mafiot asa si voi relatati la comanda sub semnul propagandei, angrenati in acelasi sistem falimentar promovat tot de dvs.
pana la a face ceva e cale lunga

alina  •  9 februarie 2015, 19:42

Este clar ca asa am fost educati de regimul Ceausescu sa furam, sa furam si iar sa furam! Care e problema?

BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete supărătoare | Revista ARMONIA – Saltmin Media  •  9 februarie 2015, 19:47

[…] Citiți continuarea AICI […]

Donald  •  9 februarie 2015, 20:51

Tolontane, numai nenorociri ai comis cu „campania” asta, esti praf! in anii ce vor urma iti vei da seama cat de mult ai gresit si cata apa la moara le-ai dat adevaratilor rechini…

DAN  •  9 februarie 2015, 22:05

Dl. Tolontan a distrus-o pe Udrea.NU conteaza ce mai urmeaza, femeia e moarta deja. Bravo Tolo ! Dintr-un mediocru ziarist sportiv, te-ai dat peste cap si ai ajuns un stralucit ziarist de investigatie.
Problema este ca ti-ai omorit subiectul !

A.D.  •  9 februarie 2015, 22:12

Domnule Tolontan,

Nu reusesc nicidecum sa fiu de acord cu dvs. … De cele mai multe ori. Priviti ce va spune cititorul de la # 52 si ce raspundeti dvs. … Da, sper sa fie din cauza ca nu puteti vorbi.

Ciudat si comentariul respectiv: cum sa fie Romania (un stat) la cheremul unor cercuri mafiote (deci asocieri private) straine ?! Simplu: cetatenii respectivi tin ei insisi de state mafiote. De fapt, ei sunt statele respective.

Ce spunea astronautul american Edgar Mitchel (descins pe Luna, ca membru al echipajului misiunii Apollo 14), intr-un articol-interviu publicat astazi de Meryl Ann Butler:

„You develop an instant global consciousness, a people orientation, an intense dissatisfaction with the state of the world, and a compulsion to do something about it. From out there on the Moon, international politics looks so petty. You want to grab a politician by the scruff of his neck and drag him a quarter million miles out and say ‘Look at that, you son-of-a-bitch’.”

Nu mi-e clar cand a fost data publicitatii aceasta declaratie, dar stiu ca ideea exprimata nu e deloc noua. Nu sunt deloc convins ca la Democratia de azi se referea. In care caz … Mai ales ca afacerile invartite de politicienii Democratiei cu greu pot fi numite „petty” („petit”, in sens peiorativ). Azi e criminalitate in stil mare, pe fata.

Munca d-lui Tolontan merita apreciata. Daca cititorul #52 are dreptate, munca d-lui Tolontan rivalizeaza in consecintele pozitive pe care ar urma sa le aiba *in final* cu aranjatul scaunelor pe puntea Titanicului.

Spuneti, d-le Tolontan: i-au multumit bulgarii d-nei Dimitrova pentru dizidenta ? Ca i-a scapat de „comunism” ? Ca le-a adus „Democratia” ?

ady  •  9 februarie 2015, 23:13

58. Dle Tlolontan, justitia a încetat să existe cu mult timp in urma.
Este un termen prin care poti manipula anumite mase sociale si atat. Nimic mai mult. Este doar un vis pentru oamenii de rand( care stau in fata blocului si dezbat mizeriile/gogosile din presa ,distrasi de la lucruri mult mai esentiale in viata) , si o parghie pentru cei privilegiati.

nuna  •  9 februarie 2015, 23:56

Domnule Tolontan va ocupati de galagie care acopera incompetenta si ticalosia unor personaje ! le cunoasteti ! banii lui Voiculescu va sunt folositori , ung bine rotitele care distrug tot ce s-a facut bun in tara noastra ! continuati sa strigati !

canadianul  •  10 februarie 2015, 0:24

Cataline,

sa tot fie vreo cinci ani de cind n’am mai intrat pe blogurile voastre sa imi aduc aportul la „clarificarea” macar a ideilor caci a faptelor este aproape imposibil pentru un roman plecat de peste 16 ani. Dar v’am mai citit, v’am mai apreciat sau injurat in mintea mea. Azi , insa , trebuie sa te intreb ceva : Oare nu ar fi mai simplu sa cereti sau sa investigati voi ziaristii locali si sa publicati averea eminentelor cenusii din umbra serviciilor secrete ? si doar cu o singura intrebare sa loviti exact acolo unde doare :ce avere au oamenii astia si cum si-o justifica? in ce case traiesc, ce masini proprietate personala au, ce restaurante frecventeaza, unde isi fac concediile….. sunt multe de aflat…

ion  •  10 februarie 2015, 1:01

Asa e Catalin Tolontan, Rudel Obreja nu avea bani in 2011 sa treaca strada daramite sa organizeze o gala de box profesionist importanta. „Doamna” din Plescoi l-a ajutat decisiv pe acest impostor sa obtina creditul pe care nu-l primea altfel nici daca se mai nastea odata. Cu ce sa garanteze, cu masina sau cu apartamentul de la bloc? :-))

Udrea si altii credeau ca nu are ce sa pateasca „doamna” pentru ca vezi doamne nu semnase nimic.

O prostie, nu are importanta atata timp cat organizezi totul iar subordonatii executa dispozitiile tale ilegale iar apoi confirma acest lucru organelor de ancheta.

Udrea habar nu avea de Bute si de box, a fost cum insasi declara o oportunitate de a delapida bani europeni si de ce nu de a isi face si imagine.

Au crezut ca nu va fi nici o suspiciune, nici o problema, mai ales ca la vremea aceea se afla pe cai mari. Sa mori de ras cand il auzi pe Rudel cum spunea in usa arestului ca a organizat gala din banii lui ??? si ca el l-a facut mare pe Bute. Care bani? Aia de la BRD imprumutati prin „doamna”?

Gata, s-a terminat! La inchisoare!

Dupa ce a scapat de frustrarea locului secund, BRD traieste anul 2015 cu frica-n san – Stiri Bancare  •  11 februarie 2015, 11:28

[…] nu s-ar fi derulat daca Elena Udrea nu intervenea la BRD”, spune Catalin Tolontan in postarea ”BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete suparatoare”, postata pe blogul […]

Sorin Adrian Popescu  •  11 februarie 2015, 13:43

Uneori, ce e drept foate rar, dupa ce citesc un articol ma mai uit in diagonala si peste comentarii. Faptul ca , aricolele sunt mai mult sau mai putin subiective le inteleg. Radu Tudor si colegii lui lupta de zece ani pentru o cauza buna sau rea, cert este ca au inceput sa si creada in ea. Cristoiu dupa o reactie extrema in prima parte, impotriva Elenei Udrea , a schimbat calimera cu 180 de grade dupa ce a primit jurnalul. Jurnal in care tot din spusele lui nu erau probe ci doar mai multe nume si fapte , povestiri ale E.U de pe la cafele si evenimente , lipite cu intuitii feminine . Sa fi avut jurnalul si ceva anexe de culoare verde? Problema care ma oripileaza este cititorul comentator , postacul de serviciu, oameni care scriu lucruri despre oameni, fapte , institutii, despre care habar nu au. Confunda subiectele astea grele, cu scandaluri intre administratorul blocului si locatari sau intre administartorul pietei Obor si babele alea 2 ce vand branza pe randul 2 locul 7 si 9. Ce e drept posibilitatea de a comenta un articol de presa e perfect democratica, e firesc ca fiecare sa aiba o opinie de o parte sau alta , dar in acelas timp cu putina atentie realizezi cat e de frustrat, incult, usor de manipulat romanul comentator. Nu degeaba se spune ca genele ne au fost stricate de legiune romana adunata de prin puscariile imperiului… Mai grav este ca odata la 4 ani acesta devine VOTANT. Ok e firesc , e democratic dar totusi eu ce vina am sa traiesc cu alesii lor? Oare daca CNA ar interzice emisiunea lui Capatos de exempu. Oare peste 10 ani nu ar creste nivelul de trai cu 0.0027%? Exemplul dat reprezinta un fir dintr un car cu fan.
Oare careva din toti anonimii care injura pe aici are curajul sa participe la un test? Sa mi trimita mie un scurt CV si creez eu niste probe demne de DNA. Pana tu sau vreun procuror demonstreaza ca faptele sunt inventii , si probele photoshopate nu o sa ti fie prea usor. Daca esti si persoana cat de cat publica facem povestea si pentru mass media, mai stufoasa pentru ca astia o inghit si fara probe. Care credeti ca ar fi rezultatul????
Daca sunt doritori dati un reply si va trimit o adresa de email.
PS: Sunt extrem de bun la Photoshop 😉

Mocanu Marilena  •  22 februarie 2015, 18:39

Si totusi recunoaste ca ea face cararea pe care multi vor merge in aceasi directie.

Gogu Pintenogu  •  4 martie 2015, 22:35

fara Basescu Udrea era egala cu 0, lasati intoxicarile cu udrea capul mafiei ca nu tine, Basescu era capul si inca este drept dovada ca Coldea este bine mersi si mangaiat pe cap de Licurici, iar Udrea era locotenentul sau cel putin omul bun la toate ca sa nu puna mana presedintele.

Comentează