Datoria ziariștilor față de Udrea

Ion Cristoiu și Cătălin Striblea au primit un sms de la Elena Udrea aseară, în timpul emisiunii de la B1 TV

joi, 19 februarie 2015, 8:12

Ion Cristoiu și Cătălin Striblea au primit un sms de la Elena Udrea aseară, în timpul emisiunii de la B1 TV. Există siteuri și voci care le cer să predea sms-ul judecătorului, pentru că el ar dovedi că Elena Udrea încalcă interdicția de a discuta cu presa cazurile în care este anchetată.

Cei doi nu au nici o obligație legală de a face asta! Dimpotrivă, au o obligație față de sursa lor Elena Udrea de a nu face asta. Ce le-a comunicat Udrea rămîne între ei. Este o datorie.

Căci sursă, așa cum este definită de legislația europeană a drepturilor omului, desemnează pe oricine vorbește cu presa, nu doar cei care o fac dîndu-ți mailuri sub anonimat. Dacă oamenii nu s-ar simți siguri, n-ar mai vorbi, o spun numeroase decizii ale CEDO.  Iar siguri trebuie să se simtă în orice situație: cînd te trag de mînă și-ți vorbesc pe hol în fața altora, cînd vorbesc într-o pauză de emisiune TV sau cînd comunică fără să-i vadă nimeni.

De ce jurnaliștii au alte obligații decît cetățenii? Uneori, au. De pildă, jurnaliștii nu fac denunțuri penale, cum ne invita acum cîțiva ani președintele Traian Băsescu. Jurnaliștii scriu. Jurnaliștii relatează. Dacă ar face denunțuri, ei s-ar poziționa de partea statului. Dimpotrivă, reporterii pot afla secrete care vădesc infracțiuni și pot fi acuzați de Parchet pentru că le dețin, dar e puțin probabil să fie condamnați. Și, oricum, vor cîștiga la CEDO.

Există un caz de ziariști din UE care au înregistrat curse ilegale de mașini, pentru că fuseseră invitați acolo chiar de către organizatori, și ale căror laptopuri au fost confiscate de poliție în razia care a urmat. Poliția a intervenit legitim, căci aflase că un infractor urmărit în cazuri mai grave apăruse și el acolo. Și a vrut să vadă pozele fotoreporterilor. Legitim era însă și interesul redactorilor de a-și proteja pozele.

Iar poliția și procurorii au pierdut în instanță, căci cum altfel ar fi putut să relateze jurnaliștii despre cursele ilegale decît dacă cei de acolo ar fi avut încredere că nu sînt turnați?!

Multe cazuri interesante sînt în volumul intitulat „Limitele libertății de exprimare. Politicieni, jurnaliști, magistrați”, al judecătorilor Vasile Bozeșan, Dragoș Călin, Florin Mihăiță, Ionuț Militaru și al avocatulDorin Pană, apărut la Editura Hamangiu în septembrie 2014.

O parte importantă a acestei profesii constă în a intra în posesia unor date la care, legal, n-ai dreptul. Și, tocmai de aceea, pentru că există interesul public ca lucrurile să iasă la iveală, ești înțeles de lege cînd îți protejezi sursele. Ca în cazul acuzelor ”Victor Ponta – ofițer acoperit”. Au defilat la televiziuni toți foștii șefi ai serviciilor care au explicat de ce, dacă așa ceva s-ar afla, nu s-ar putea face public decît cu încălcarea legii. Serios?!Dacă un ziarist intra în posesia probelor, le putea expune fără să facă o zi de închisoare.

Că l-ar fi timorat serviciile și eventual l-ar fi pus sub acuzare procurorii, probabil. Dar condamnat pentru asta, în UE, niciodată. Se mai face închisoare în SUA uneori din acest motiv, dar jurnaliștii ies după cîteva săptămîni cu sentimentul că nu și-au trădat profesia.

Să revenim la momentul de aseară. Dacă Striblea și Cristoiu ar fi primit pe telefon nu un sms de la Udrea, ci ceva mult mai serios, un document care afecta siguranța națională, strict legal ei nu ar fi trebuit să-l dețină. Dar, ca ziariști, dacă l-ar fi considerat relevant pentru interesul public, puteau să-l dezvăluie fără ca să-și încalce în nici un fel regulile profesiei. Altfel cum credeți că se întîlnesc reporterii CBS sau CNN cu ideologii rețelelor teroriste? Cărînd poliția după ei ca să-i dea în gît pe intervievați?!

E dreptul DNA să o cerceteze pe Elena Udrea. Dar nu vînîndu-i comunicațiile cu ziariștii sau cu avocații.


Comentarii (61)Adaugă comentariu

Viorica  •  20 februarie 2015, 10:11

Catalin, ce zici despre asta???
Elena Udrea NU are voie sa posteze pe facebook!!!!
Oh My God! Ce a ajuns Romania????

https://www.facebook.com/pages/Justitie-pana-la-capat/363349083851741?fref=ts

gigelos  •  20 februarie 2015, 10:50

Catalin , te-ai gandit vreodata ca poate tu esti , fara sa vrei ,nebunul regelui in aceasta piesa ? Cineva trebuie sa joace si rolul asta , unul mic si rau , sa avem toate postueile acoperite . rezultatele? Dau bine la public dar nu ajuta cu nimic, ca apa sfintita . Sediul Antenei 1 ? Ce se mai aude ? Iordache a dat ceva bani inapoi ? Bombonel ? …. N-am auzit . Voi vorbiti de fineturi , sms-uri drepturile omului , pa . Apropos , a aparut si victima in piesa . Ridzi . Ai vazut bai ce i-a dat lu- aia ? Circ.

Cătălin Tolontan  •  20 februarie 2015, 11:37

48, ouletz: nici nu avem pretentia, doamne fereste, ca sintem justitiari.

Cit despre faptul ca ar trebui sa ne cunoastem „lungul nasului”, de acord. Nu facem investigatii despre CFR, ci despre sport.

In materie de bani publici, „lungul nasului” inseamna sa aflam tot ce se poate afla. Pentru ca sint banii nostri pe care li i-am dat lor sa ni-i gestioneze

Intrebatorul  •  20 februarie 2015, 15:00

@Tolontan. E cumva tragi-comic, dar si simptomatic, daca singura „referinta” e un link spre un site care se deschide cu atentionarea „harmful web site blocked”. 🙂 Intr-un fel despre asta era problema. Putinatatea surselor de constientizare a acestor lucruri si a mediatizarii lor. Poate aveti si alta/alte referinte.

Blueray  •  20 februarie 2015, 16:42

Catalin, eu sunt de acord cu ceea ce scrii. Nu am experienta juridica si nu stiu toate chichitele, dar, ma Intreb: daca sursele transmit informatii sau documente e ok. Cand insa cineva se afla sub o anumita interdictie a justitiei se aplica aceleasi principii? In alte tari cum se procedeaza? Nu e totusi o incalcare a unei hotarari judecatoresti? Eu, fara experienta asa vad lucrurile. Stim cu totii ca EU are interdictii din partea judecatorilor. Nu stiu daca si pentru sms catre Cristoiu sau altcineva si nu stiu daca era sau nu legat de dosarul in cauza. Eu asa vad lucrurile. si asa EU a facut destul de mult rau si a beneficiat de toate avantajele apropierii de cercurile de putere.

Remus  •  21 februarie 2015, 8:18

Paine si circ. Nu ma incalzeste cu nimic circul ieftin de la tv cu sumedenia de arestari si condamnari daca pentru mine ca cetatean platitor de taxe nu se schimba nimic.

Pai in America, mai mult de jumatate din cersetorii de pe strada au fost multimilionari. De ce credeti c-au ajuns in situatia respectiva? Ce rost avea ca statul sa-i tina in inchisori (si-acolo de dau ani buni de odihna)?

Le-a confiscat averile si la gunoi cu ei.
Sa mai vina dinozaurii, sa dispara si tot n-o sa putem tine pasul cu civilizatia!

Sunt roman, scapa-ma de-aici!

Cătălin Tolontan  •  21 februarie 2015, 12:45

54, Intrebatorul: referinta citata e o carte. Se deschide 🙂

Adelin Petrisor  •  21 februarie 2015, 14:17

Catalin, cred ca daca ar fi vrut cu adevarat sa protejeze sursa nu ar fi spus la tv ca au primit acele sms-uri…

Intrebatorul  •  21 februarie 2015, 14:38

@Tolontan. 🙂 Nu cred ca te pot suspecta, deja, de Alzheimer. Nu. Prima referinta era acel link cu deciziile CEDO. Cel care e virusat. cel putin calculatorului meu. Abia apoi pomeneai despre acea carte. Dar daca doar in acest mic cerc vicios ne putem invarti ca „surse” de informare despre ceea ce te intrebasem initial, nu trebuie sa ne miram ca stim..ca nu stim nimic. In schimb, ne comportam ca si cand am sti.

Ovidiu  •  21 februarie 2015, 15:26

Salut. Cataline, te rog frumos sa schimbi clasamentul Ligii 1 de pe site-ul vostru gsp.ro . Nu are nici o legatura cu realitatea. Toata lumea stie ca CFR Cluj e pe ultimul loc, doar la voi e pe 3. Cred ca acest aspect e mai important decat sms-ul parasutei portocalii. Tin minte cand Steaua a trecut de Valencia in Cupa UEFA sezonul 2004-2005 ai fost intrebat la B1 TV cu cine ar putea sa joace in optimi de finala. Raspunsul tau a fost cu oricine, desi un journalist sportive trebuia sa stie ca se facuse tagerea la sorti si pentru optimi si Steaua urma sa joace impotriva castigatoarei dublei manse Villareal-Dinamo Kiev. Oricum ramai cel mai bun journalist sportiv dupa Ioan Chirila.

Ovidiu  •  21 februarie 2015, 15:57

Datoria ziaristilor e sa fie informati si sa publice informatii reale. Uitandu-ma la clasamentul Ligii 1 observ ca CFR Cluj e pe locul 3 pe site-ul gsp.ro. Desi pe site-ul lpf e pe ultimul loc, adica cei care organizeaza competitia au alt clasament. Tin minte ca ai fost intrebat intr-o emisiune la B1TV dupa ce Steaua eliminase Valencia cu cine va juca in optimile Cupei UEFA 2004-2005 si ai raspuns cu oricine. UEFA facuse deja imperecherile si pentru acel meci si ros -albastrii urmau sa intalneasca invingatoarea din dubla Villareal-Dinamo Kiev. Ai perfecta dreptate in acest articol.

Comentează