3 mil. de lei de la Udrea la Obreja

Cum s-a supraevaluat de trei ori o investiție făcută de MDRT la Straja pentru ca Rudel Obreja să-și poată plăti creditul pentru Gala Bute

joi, 16 aprilie 2015, 6:44

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Cînd bugetul sîngerează în apă, fălcile apar fără întîrziere. Nedescris public pînă azi, un episod în Gala Bute indică felul în care se fură banii din buget prin umflarea costurilor.

Pe 14 noiembrie 2011 era senin pe creasta care leagă Retezatul de Parîng. În munți, un șef neașteptat de șantier, primarul Cornel Resmeriţă din Lupeni, dă “ordinul de începere a lucrărilor prin care staţiunea turistică Straja se conectează cu energie electrică”.

Costă 10,9 milioane de lei.

Ca de obicei, nu lucrarea în sine e problema, ci banii. Iar felul în care circulă banii ajunge, la final, să facă praf și intenția.

“AM AVUT O ÎNTÎLNIRE CU MINISTRUL UDREA…”

Într-un proiect tehnic anterior, cumpărat de Primăria Lupeni, costul era de 8,3 milioane de lei.

Dar Resmeriţă trebuia să facă, din pix, 11 milioane în loc de 8 milioane. De ce? Pentru că diferenţa de 3 milioane de lei urma să meargă la Rudel Obreja, în contul unor bani pe care MDRT i-i promisese iniţial organizatorului Galei Bute, dar pe care nu i-i plătise integral din cauza scandalului stîrnit.

Resmeriţă povestește procurorilor DNA că “În toamna anului 2011, cred că la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, am avut o întâlnire la sediul Ministerului cu ministrul Udrea Elena care mi-a spus că trebuie să realizez lucrările de alimentare cu energie electrică și că licitaţia durează destul de mult și mi-a spus că acest contract poate fi acordat prin atribuire directă, conform OUG nr.34/2006. Eu am avut rezerve cu privire la legalitatea acestui mod de atribuire, dar ministrul mi-a spus să nu îmi fac probleme, pentru că ministerul va verifica, la rândul lui, legalitatea și nu vor deconta lucrările dacă vor fi probleme”.

ÎNTOARCEREA ACASĂ

Cu “presiunea mare în urma discuţiei cu ministrul Udrea ca să facem atribuirea direct”, după cum pretinde Resmeriţă, edilul revine la Lupeni. El îi dă cu presiunea în cap lui Alin Condoiu, șeful de la achiziţiile Primăriei.

Ministerul le plătea banii, ministerul dicta.

Condoiu trage o motivare a achiziţiei în care spune că nu se mai face licitaţie pentru că firma Termogaz, care oricum lucrase la staţiunea de schi de la Straja, este singura care poate să facă treaba. “Are exclusivitate din motive tehnice”, zice Condoiu.

GĂRDEAN RECUNOAȘTE

Tare exclusivitate, observă cei doi procurori care investighează cazul, Marius Bulancea și Ana Dana! Ei descoperă că, de fapt, Termogaz nu e nici pe departe singura capabilă să facă lucrarea, de vreme ce o subcontractează imediat către Centrum Lux și Vis Instal.

Adrian Gărdean, patronul Termogaz și capul familiei de fraţi și de firme care stăpîneau o bună parte din Valea Jiului, recunoaște și el procurorilor că asta e treaba. Aflase de la Elena Udrea la începutul anului că trebuie să facă sponsorizări pentru banii primiţi de la minister. Mai apoi, secretarul general al ministerului, Gheorghe Nastasia, îi spune că, în acest caz, suma standard de 10% urma să meargă la Rudel Obreja. Președintele FRB urma să ia acum banii pe care altădată îi luase Ștefan Lungu, Nastasia sau, zice acesta, Udrea însăși.

Asta-i treaba, Gărdean se conformează. La Obreja vor ei, acolo-i dăm! Dar nici Gărdean nu e prost să piardă ceva la afacerea asta.

2 MILIOANE CHELTUITE, 5,7 DECONTATE!

3.000.000 de lei este prețul umflat de Gărdean pentru cabluri și achitat de primărie

650.000 de lei a plătit în mod real Gărdean pe cablurile electrice pentru domeniul Straja

Așa că încarcă facturile. Avînd în cap că trebuie să scoată de undeva cele 3 milioane de lei pe care urma să-i dea lui Obreja, Gărdean cumpără, prin firma nevestei, cablu electric în valoare de 650.000 de lei de la S.C. IPROEB S.A. Bistriţa.

Și decontează cablul primăriei din Lupeni pe 3.000.000 de lei. De aici scoate 2.350.000 de lei. Frumos început!

Tot prin SC Rogard Coom Impex SRL, firma soţiei, el cumpără 6 transformatoare de la SC Electrotehno SRL din Bacău la preţul de 1.291.859 lei.

Decontează transformatoarele primăriei cu 2.737.267. De la transformatoare mai ciupește încă 1.400.000 de lei.

În total, achiziţii reale de nici 2 milioane de lei sînt umflate de Gărdean la 5,7 milioane! De aproape trei ori mai mult. Este un excelent exemplu pentru ceea ce se întîmplă cu banii publici distribuiţi pe favoruri ordonate de la centru.

A știut ea Gala Bute, săraca, de ce nu vrea să moară! Descrie, în mic, mecanismele marii corupţii.

TOATĂ LUMEA CÎȘTIGĂ

Din profitul de 3,7 milioane de lei, Gărdean îi dă 3 milioane lui Obreja și-și oprește și el 700.000 de lei. Că nu-și bătuse omul capul degeaba. Cu o doză dublă de ibuprofen te poţi gîndi cît a cîștigat și din cealaltă jumătate de sumă, 5 milioane pe care i-a subcontractat.

Gărdean repartizează șpaga unde primise indicație de la minister și tot rămîne în cîștig evident.

Din analiza plăţilor, derulată pe această rută bancară, rezultă că toţi cei care iau contact cu banii contribuabilului se comportă de parcă sumele le aparţin.

Ministerul Elenei Udrea zice că-s banii lui pentru că-i dă unde vrea, cum vrea, pe ce vrea. Și-i dă repede, în două zile!

Pe 14 decembrie MDRT primește actele de la Primăria Lupeni, pe 16 decembrie ministerul achită! Fără să verifice de ce i s-a cerut atît.

Nimeni nu se comportă ca un gestionar al banilor plătitorilor de taxe, toţi se consideră îndreptăţiţi să-i manevreze și să-i încaseze după cum vor.

CONTURI, FIRME, BANI

Primăria din Lupeni zice că-s ai săi, pentru că-i cheltuiește la discreţie. Și-i toacă repede, în alte cîteva zile. Nici ea nu verifică supraevaluările. Pe 21 decembrie, i-i dă lui Gărdean. Care și el îi privește ca pe propriii bani pentru că (1) a primit lucrarea și, mai ales (2) pentru că are misiunea de a repartiza o șpagă acolo unde trebuie.

Iar asta îi conferă o autoritate asupra banilor. Dă, dar și oprește la buzunar. Cine mai stă să-l controleze?

3 milioane de lei sînt confirmați acum de DNA că au mers la firma lui Gărdean pentru ca Obreja să-și achite creditul la BRD

3,5 milioane de lei dezvăluie în decembrie 2013 Gazeta că ar fi mers la firme din clientela politică pentru a stinge creditul lui Obreja

Obreja însuși e convins că sînt banii lui de vreme ce, pe bune, nu i-a promis Elena Udrea că-i va finanţa Gala?! Așa că Obreja ţipă și, pe 27 decembrie 2011, Gărdean trece banii din contul de trezorerie în contul curent. Pe 28 și 29 decembrie, Termogaz îi dă lui Obreja două rate însumînd 3 milioane de lei.

În numele tuturor dozelor de ibuprofen pe care le-am consumat, noi și voi, amintiţi-vă că în decembrie 2013 vă spuneam că banii din Gala Bute au urmat un drum încurcat, cu niște conturi de trezorerie și firme ale unor clienţi favoriţi ai ministerului. Că aproximativ 3,5 milioane de lei au migrat așa. Suma exactă este pusă azi de DNA pe masa judecătorilor: 3 milioane de lei.

Acum e clar, nu?!

În aprilie 2014, Gazeta publica numele lui Adrian Gărdean. Și mărturii din interiorul DNA că faptele ajung la Elena Udrea. Așa a apărut președintele ţării la televizor răstindu-se la noi și tot așa a început kompromatul la adresa semnatarilor investigaţiei.

”Chiar dacă Elena Udrea a semnat doar felicitările de Crăciun și de Paște ca ministru, ea este unul dintre profitorii corupţiei și ilegalităţilor din spatele galei de box!”
Declarația unei surse gsp, publicată pe 24.04.2014

”Firmele controlate de familia Gărdean au cîștigat în ultimii ani contracte de peste 100 de milioane de euro din bani publici! Cînd era nevoie să se onoreze o promisiune a Elenei Udrea sau a altui protector, firmele stăteau în poziție de drepți”
Altă sursă, citat din Gazeta Sporturilor, 24.04.2014

Ce să mai adăugăm?!

DNA: “MITĂ LUATĂ DE ELENA UDREA PENTRU RUDEL OBREJA”

Dacă scoatem din calcul zilele de sîmbătă, duminică și Crăciunul, oamenii ăștia s-au mutat la bancă în acel final de decembrie, făcîndu-și plăţi cu o promptitudine și o onoare de samurai ai afacerilor. De pildă, Gărdean i-a dat banii lui Obreja în avans cu două luni faţă de ce au trecut ei în contract că înseamnă prestaţia pentru cele 3 milioane de lei.

Pe 16 decembrie 2011, banii erau la bugetul de stat. Pe 28 și 29 decembrie, după ce s-au dat peste cap prin patru entităţi, zeci de acte pregătitoare, trei mari contracte și o groază de conturi, ei se transformă deja în banii lui Rudel Obreja. Trecuseră doar 10 zile lucrătoare!

Procurorii DNA numesc toată această poveste “mită săvîrșită de Elena Udrea și Gheorghe Nastasia în folosul lui Rudel Obreja”. E numai o simplă căsuţă pe tabla de șah a acuzelor aduse fostului ministru în Gala Bute.

Judecătorul care a decis prelungirea arestării preventive pentru Obreja și Udrea consideră că “din ansamblul probatoriului rezultă suspiciunea rezonabilă că plata sumei de 3.000.000 RON s-a realizat la cererea inculpatei Udrea Elena Gabriela și reprezintă un folos obţinut de aceasta pentru altul”.

Fostul președinte Traian Băsescu susţine că el nu crede o iotă. Nu crede că Elena Udrea a făcu ceva în Gala Bute, nici abuz în serviciu, ca să nu mai vorbim de mită.

IAR DE REST, ALGOCALMIN!

Concluzia? Nici o concluzie. Numai la Straja, contractul total al lui Gărdean a fost de 153 de milioane de lei. Primăria Lupeni e în faliment nedeclarat, de Revelion telescaunele noi de pe domeniul de schi de la Straja n-au funcţionat, iar unele pîrtii au fost închise.

Scuze, am greșit! 153 de milioane de lei fără cîteva zeci de mii de lei. Să ne rămînă de ibuprofen, algocalminul de pe vremuri. Cifrele din acest episod au fost cam antipatice.


Comentarii (60)Adaugă comentariu

Fireman  •  16 aprilie 2015, 17:05

Toate drumurile duc in „arest la domiciliu”.

vasi  •  16 aprilie 2015, 17:10

un politicin facut knockout la o gala de box…cumva

impartial  •  16 aprilie 2015, 18:27

Excelent domnule Tolontan.Cu cifre,cu detalii,cu explicatii.Pe intelesul oricui.

Doar ca unii nu vor sa inteleaga,desi e foarte clar totul.Era vremea cind presedintele tarii taiase salariile,ridicase tva-ul.

Si asta in timp ce discipola lui se lafaia in milioane de euro si ii dadea cui vrea ea….

sandokan  •  16 aprilie 2015, 18:54

si bute??????? ca suveica prin Canada a trecut. cand il ia pe bute 24 h, 30 zile …..cativa anisori, ca de..s-a infruptat din banul public otreapa.

melcul  •  16 aprilie 2015, 19:44

Aceasta ancheta are atatea spite cat o roata de bicicleta! Abuz in serviciu, frauda cu bani europeni, luare de mita, bani pentru partid, evaziune fiscala, etc. Bravo domnilor jurnalisti, sunteti buni!

melcul  •  16 aprilie 2015, 19:53

Corectez. Am vrut sa spun spete, nu spite.

mihai  •  16 aprilie 2015, 22:53

Bute nu mai boxeaza, din punct de vedere sportiv el se chinuie sa ramana in ring, dar se scoate prin investigatia Udrea, care-i face marcheting gratis. Nici nu si-a imaginat Udrea cat de mult o contribuie la promovarea lui Bute!!!!

3 milioane de lei de la Udrea la Obreja | România curată  •  17 aprilie 2015, 0:20

[…] continuarea pe Tolo.ro […]

Vasi  •  17 aprilie 2015, 7:51

Melcule, roata de la bicicletă are spiţe, nu speţe ! 🙂

codrut  •  17 aprilie 2015, 11:16

Judecatorii nu o dau libera pe Udrea nici acum. Sa vedem ce face DNA in continuare. Ce vor gasi sa-i prelungeasca arestul preventiv?

Comentează