Steaua merită să piardă titlul, iar A.S.A. nu merită să-l cîștige

Musonul a adus minunea pentru Steaua la Mediaș, iar vîntul de la București a risipit-o

duminică, 10 mai 2015, 9:10

UPDATE: După 2-2 în fața celor de la Chiajna, Steaua și-a anulat singură avantajul dăruit de Gaz Metan. Ce etapă! Sîntem în situația în care Steaua merită să piardă titlul, iar ASA nu merită să-l cîștige.

După cum începuse meciul dintre Gaz Metan și ASA era limpede că totul se va decide pe elan și pe dăruire. Gazdele au tras cît au putut de ele, nivelînd cu crampoanele handicapul de valoare.

Liderul a avut practic 25 de minute lipite de finalul primei reprize cînd putea tranșa meciul. Hora a scăpat liber, dar a tras direct prin deviere, execuție de mare campion de snooker, nerecomandată însă cînd titlul e pe talger. Pentru că, uite, Stuart Bingham de Mureș a ratat de puțin! După 6 minute, ASA combină superb și are două ocazii de gol în aceeași fază terminată cu bara plină a lui Zicu.

Și asta a fost tot. Serios? Da, chiar așa. Tocmai cînd urma să-și concretizeze superioritatea, Mureșul a început să joace economic.

În schimb, Gazul a continuat să pompeze cu inima, punînd din ce în ce mai des probleme pe flancul lor drept, acolo unde Crețu și Alex Munteanu și-au tocat adversarii cu zeci de pase și de sprinturi. Și exact din zona aceea de fărîmițare a ambițiilor a ieșit golul. Dar întîi a început ploaia neagră, dură, ploaia tropicală.

Era minutul 90 și Gazul domina. ASA își făcea calculele, ”e bun și un punct, ajungem la egalitate cu Steaua, dar avem avantajul rezultatelor directe”.

Introdus cu 6 minute în urmă, Vitinho își înșiră adversarii pe dreapta și-i pasează pe șut lui Băjenaru. Echipat și el în repriza a doua, fostul stelist are culoar clar, acoperă perfect mingea, trageeee și lumea din tribună vede cum plasa se încovoaie de durere. E 1-0. Ploaia cade peste acest neașteptat rezultat, prima înfrîngere din 2015 a lui ASA. Ploaia cade peste momentul care poate băga visul mureșenilor în  mașina de spălat.

Așa se termină meciul. Uluitor! Venit la declarații, Ciobi are o reacție de bun-simț. Sub streașina de pe care se scurg picăturile dezamăgirii, antrenorul nu caută scuze. ”Am făcut un meci mai slab, totul se joacă încă”, spune el.

Transmisia se mută pe Național Arena. În marele stadion e liniște ca-n sufragerie. Acum, Steaua depinde doar de ea.

 


Comentarii (57)Adaugă comentariu

Catalin  •  12 mai 2015, 13:00

Acesta editie de campionat este de departe cea mai jenanta. In tur totul parea normal. Apoi potopul! Depunctarea CFR-ului. Sigla, culori si palmares Steaua(din cate am inteles numele este in continuare Fotbal Club Steaua Bucuresti). Scandal Petrolul. Arbitraje obscure. FRF+LPF=Mafia!

Parneava  •  12 mai 2015, 16:48

Tolo m-ai dezamagit !. Si inca foarte tare. Pai ai dat un titlu pompos iar articolul pare sa fie valabil pentru orice meci ASA-Gaz-Metan. Daca la anul se va repeta rezultatul la Medias,poti republica fara jena articolul ca este valabil !.De la dumneata ma asteptam la altceva….Dar cand esti tipul de ziarist care n-a atacat niciodata cu subiect si predicat mafia din fotbalul romanesc,este firesc sa scrii astfel. Vreau sa-ti propun sa militezi pentru cevamaret: ce-ai zice de un campionat numai cu echipe bucurestene sau de pe langa.Sa fie un campionat cu FCSBecali, Dinamo,Rapid,Sportul Studentesc, Chiajna Otopeni, Viitorul,Fulgerul Bragadiru Astra, Petrolul, CraiOlguta ,Voluntari si …..mai gasiti pe cineva dispus sa se afilieze intr-o astfel de superbitate sportiva. Pentru ca Tolo,nu am auzit sa pui intrebari referitoare la asa zisele mari echipe romanesti,care trebuiau de ani de zile sa fi fost trimise in Liga 5 , pentru manevrele facute cu datorii lasate pe diverse societati.Pentru ca nu am auzit sa-ti pui intrebari de genul:din ce bani s-au construit stadioane prin diverse comune de pe langa Bucuresti?;sau din ce bani se intretin echipe de pe langa Primarii locale?;sau ce se intampla cu datoriile lasate de cluburile mari pe firme fantoma?;sau cum de regulamentele UEFA si FIFA spun una,iar ROAF-ul zice altceva?;sau cum de campionatul nostru de Liga1 se decide de ani buni la TAS?;Daca doresti pot sa-ti mai pun la dispozitie astfel de intrebari.Insa cu siguranta si tu ti le-ai pus,dar numai in minte.Pe hartie e prea riscant.Pentru ca ti-ai fi ridicat in cap toti prietenii si cunoscutii,pentru ca riscai sa scrii la R.C. (Racnetul Carpatilor,sau alege un alt titlu de ziar dar tot cu R.C.).Te-am laudat de multe ori,chiar am avut dispute intre prieteni,in cea ce te priveste,considerandu-te un fel de altfel de jurnalist,dar vad ca nu te poti debarasa nici dumneata de stilul dambovitean.Stil care noua(mie si prietenilor mei), ne displace profund…..

eugeniustin  •  12 mai 2015, 16:52

Va rog sa insistati ca Negoita sa spuna tot ce stie sau nu despre Barboianu! Eu voi insista cu acest mesaj pana cand se va lamuri acest caz.Va multumesc!!!

joe  •  12 mai 2015, 21:15

Vasile Avram a fost găsit vinovat pentru luare de mită, 19.000 de euro, ca să delege arbitri care să ajute echipa FCM Târgu Mureş.
s vreti sa mi ziceti ca campionatul nu e viciat???

tudorac  •  13 mai 2015, 11:06

ce fotbal, pe bani de partid, adica florea da subordonatului pedelist Maior. Iar alte cluburi sunt cu datorii la stat.

Tudor Rovent  •  13 mai 2015, 14:12

Pregatesc sampania pentru A.S.A, cei care merita cu adevarat sa castige!

dan  •  13 mai 2015, 18:08

Nu e problema ca ASA a ajuns asa departe,,,problema este ca nu au jucat fairplay…..Coate in gura,henturi multe,ajutor de la albitri…….ETC….

Comentează