Cine te prinde din urmă

Mai sînt doar patru zile pînă la meciul cu Partizan și întrebarea e dacă ulciorul va merge din nou la apă

sâmbătă, 25 iulie 2015, 9:00

Ne temem de crocodili că nimeni nu are coșmaruri cu țînțari, dar în 2014 țînțarii au omorît peste 700.000 de oameni, iar crocodilii, trei! Statistica vine din revista „Time” așa că nu e prea mult de comentat

Pentru Steaua, un țînțar era să fie Trencin. Nici Partizan Belgrad nu e vreun crocodil potrivit calculelor hîrtiei. Numai că lucrurile s-au schimbat enorm.

În 2009, Steaua îi datora lui Becali 20 de milioane de euro. Din 2011 și pînă acum, el și-a scos banii și a intrat pe profit istoric. Cum? Cu banii de la UEFA, desigur.

Becali a avut o intuiție de business greu de suportat pentru noi care ne socotim deștepți, iar pe el, un prost. Patronul Stelei a plătit local și a încasat global. E visul oricărui producător din țările emergente. Să achite salarii de România și să taie facturi de Germania.

Putem spune, disprețuitori, că „i-a ieșit”, dar adevărul e că a gîndit așa, nu i s-au rostogolit banii în cont dintr-o întîmplare.

Între timp, lucrurile au evoluat. Ca pe orice piață, avantajul primilor intrați nu durează la nesfîrșit. Industria fotbalului finanțat din premiile UEFA a devenit hipercompetitivă. Așa cum, în Liga 1, au răsărit CFR sau Unirea Urziceni sau Oțelul, la fel s-a întîmplat în toate campionatele dintr-un front sportiv care pornește de la Viena și avansează pînă aproape de Samarkand.

Sute de patroni descurcăreți de cluburi din țările sărace ale continentului au intuit oportunitatea și au intrat în competiție pentru banii de la centru. „Știu că nu mai e ca înainte, alții aplică aceeași formulă”, a mărturisit Becali acum ceva vreme unor apropiați.

Simte, așadar, schimbarea. Ideea e dacă el realizează cît de profundă este aceasta. Astăzi, nu mai e suficient să pui la lucru niște talente locale, e nevoie de organizare europeană ca să ajungi la recompensa cu același nume.

Dacă e deplin onest cu el însuși, Becali admite că, de fapt, organizarea e ceea ce-i lipsește. El nu e un manager – are intuiție, lăcomie, respect pentru bani, calități ale antreprenorilor, dar nu posedă nici simțul detaliilor și nici răbdarea de a gîndi în geometria variabilă unde intră mai multe paliere: imagine, rezultat sportiv, bani…

Într-un fel sau altul, chiar și în epocile de haiducie economică, cînd mergea „și așa”, a beneficiat de managementul altora. La club au fost fie MM Stoica, fie Pițurcă, Olăroiu sau Reghe fiecare în felul său buni lideri, meseriași care-i stăteau în față patronului și potențatori de ambiție colectivă.

Cu atît mai mult e nevoie de organizare azi, cînd concurența a crescut și fotbalul s-a rafinat.

Miercuri, pe Național Arena, sosește Partizan. Nu e nici un țînțar, nici un rechin. Însă știți care e al doilea cel mai periculos animal al planetei, după țînțar? Melcul. Poartă nu știu ce germene letal pentru oameni. Și te prinde din urmă, chiar dacă se mișcă încet.


Comentarii (28)Adaugă comentariu

gannicus  •  25 iulie 2015, 9:24

tot ce s-a intamplat la Steaua sub ‘managementul’ lui Becali e rodul unei conjuncturi , n-a existat niciodata o strategie , ci numai loterie si oportunism ; cu milioanele pe care-i arunca in primii ani pe ‘staruri’ gen Plesan , Szekely sau Surdu isi putea organiza , cu oameni competenti , un centru de juniori de genul Academiei lui Hagi ( nu simulacrul ala pe care l-a inchis repede ) , putea avea un sistem de scouting alcatuit din fostii jucatori care sa-si mai arunce ochii si peste granita ( ca doar le promitea tuturor , de exemplu Florentin Dumitru , ca raman ‘pe viata’ la Steaua ) , putea avea un marketing asa cum l-a gandit Bobby Durbac , putea avea sponsori dispusi sa-si asocieze brandul nu cu personajul GB ; pe fondul concurentei inexistente , au aparut trofeele din ultimii 3 ani , care mascheaza amatorismul prezentului ; la potentialul de imagine Stelei si pe mana unui om (oameni) competent , trebuia sa fie acum de nivelul unui Sahtior sau Olympiakos in zona noastra . Singurul care poate restructura clubul , dupa ce GB va claca , este Olaroiu , singur sau acompaniat de purtatori de ghutra

calinescu  •  25 iulie 2015, 9:48

AM SI EU O SINGURA INTREBARE ….!!!!
CHIPCIU POATE ALERGA FARA PUNGULITELE LUI NEUBERT ?????
„VOPSELELE” LUI BECALI LASA URME ….!!!!

Mac  •  25 iulie 2015, 10:29

WOW! Felicitari! Foarte bun articolul!!!

dixit  •  25 iulie 2015, 10:35

Din pacate cel mai oribil si nociv lucru este promovarea obsesiva a acestui specimen. Fiecare dintre cei care au contribuit la aceasta (indiferent ca s-au ascuns sub scuza „rating-ului”, a subiectivismului generat de preferinta sportiva catre steaua sau doar pt „firmiturile de fursecuri aruncate de la masa) au contribuit in egala masura la indobitocirea zilnica – cam la fel ca emisiunile de can can si personajele lor sinistre. Rezultatul? Un grobian ajuns simbol pentru zeci de mii de indivizi depersonalizati si o scabroasa continua campanie pentru o singura echipa, echipa ajunsa ca o ironie a sortii, din fosta protejata directa a fam ceausescu acum simbolul grobianismului, a lipsei de identitate, a derizoriului si penibilitatii. Dar….ei sint in continuare livrati zilnic (grobianul si echipa lui) de zeci si sute de ori cu o indarjire de neinteles pentru oricine altcineva decat masa de suporteri de carton de stadion sau de net. Deprimant…..

NUME  •  25 iulie 2015, 10:37

esti singurul care analizeaza fara patima ce se intampla a steaua. mutumesc pt asta, e important in epoca in care insultele la adresa lui becali sunt cool.

Silviu  •  25 iulie 2015, 12:15

NOI NU VREM ACADEMIE
CA AVEM VOPSITORIE
Cam la asta se reduce ‘managementul’ lui becali.
Pe argumente si nu vorbe ,caci putem fi subiectivi ,toate afacerile lui becali sunt in faliment.Si vorbesc de afaceri nu bisnita , pt. ca -fara suparare si ‘pe argumente ‘ gigi e doar un bisnitar.Gainaria de la Bacau ,ARCOM ,afacerea de la Moreni si restul sunt in faliment sau insolventa .El a scos bani din vanzarea terenurilor de langa Bucuresti ,pe care le cumparase sa faca stana cum a avut taica-su ,exista declaratia lui, si a jefuit Steaua ,care era un brand si producea si produce.Steaua a mers si fara becali in Europa si nu s-a facut de ras,el doar imprumutand-o .Ori, orice Banca dupa restituirea imprumutului si dobanzii nu iti ia si casa..Dealtfel vedeti ca brandurile din fotbal au fost jefuite si de alti gigei ce stau acum pe la racoare.Ei nu au investit ,ci poate ocazional au imprumutat cu banii scosi de la prop[riul club ,facand un circuit hot pt. a parea ca investesc.Pt. a vedea ca vorbesc pe argumente ,vezi Poarta Alba ce devine incet ;Lacasul de scis al conducatorilor din fotbal’

Ady  •  25 iulie 2015, 12:39

Indiferent de subiect, apar cunoscatori, la varsta gradinitei in ’89, care trebuie sa ne invete cine proteja Steaua si cum fura ea campionate echipei militiei cu Anghelache, printre altii, in frunte. De data asta se semneaza dixit si probabil este un subaltern, care are dispret pentru oricine are o initiativa privata si conduce. De aceea e anti-succes, implicit aici anti-stelist. Pentru ca, in acceptiunea lui, daca cineva e mai bogat trebuie sa fie si mai cult, mai educat decat el. Lucru insa imposibil, el e cel mai cel, doar stie ce inseamna dixit.

Ady  •  25 iulie 2015, 13:03

Acum la subiectele prezentate de gannicus. Am vazut comentariul despre conjuctura. Oare alti inculti, patroni de club, de ce nu au avut acelasi noroc? Apoi se scrie de transferuri nereusite. Oare cluburile mari nu dau rateuri in transferuri? Poate citim alte ziare, dar si Bayern (nemti ce naiba) si Sahtior, si Juve pot sa transfere jucatori care nu se integreaza in echipa.
Academie spui. Cati jucatori a scos vreo academie din Romania, inclusiv a lui Hagi? Iancu, Chitu, nereusite. Manea sau Puscas, deocamdata promisiuni. Cine e cel mai tanar titular din nationala Romaniei? Parerea mea e ca traim prea bine pentru a avea tineri cu dorinta de a reusi in fotbal.
Marketingul suna frumos. Dar oare cumpara romanii lucruri originale in magazin? Sau avem colegi soferi de tir, magazioneri, angajati la firme care pot cumpara produse la pret de intrare in loc de bonus? Sau care aduc din Spania lucruri noi cu etichete si isi deschid magazine in apartamente de bloc? Cati din spectatorii echipelor de fotbal isi cumpara tricou de 100 de euro cand alaturi este „replica originala” la 100 de lei?
Eu spun doar ca GB, asa cum e el, mai intai a strans jucatori romani si a format grupuri puternice, atunci cand alti destepti cumparau straini. A mers in Europa si a castigat bani. Apoi a introdus plafonul salarial si a stabilit cota de buget alocata platii jucatorilor. In acelasi timp echipe hiperbogate precum Rapid ii oferea 350 de mii pe an lui Surdu. La fel CFR, Vaslui, Dinamo. Daca nu ma insel toate sunt in insolventa. Si tot Steaua a mers in Europa. A ramas la un nivel mai bun decat celelalte echipe demolate de patroni si manageri de vama si a luat titluri. Din aceste intamplari reiese ca GB este chiorul imparat in tara orbilor.
Traim in Romania, avem patroni de Romania, avem armata care se implica politic si care cere bani pentru o marca comerciala care nu ii apartine (adica nu a desenat-o un racan sau un general, marcile armatei se numesc stindarde si se poarta in razboi pe steaguri). Avem ministere care detin stadioane construite din banii contribuabililor, sistemul de impozitare era asemanator si in comunism. Dar decat Boroi manager, mai bine ala de tot vorbim de el.

Ionut  •  25 iulie 2015, 14:13

Articolul acesta este scris de reputatul jurnalist Tolontan ? Cred ca nu, cred ca cineva a intrat pe contul sau si a publicat pentru ca textul asta nu este un text de calitate, este foarte slab, submediocru.

begu  •  25 iulie 2015, 14:18

ia sa fi avut acu 10 ani inca 4-5 ca becali in campionat…

john70  •  25 iulie 2015, 15:00

@gannicus
Ai perfecta dreptate.

Crimson Veritas  •  25 iulie 2015, 15:19

Nici vorba … sa incaseze global! Market Pool-ul se calculeaza din sumele platite de firmele romanesti care cumpara drepturile de televizare pentru Champions League si Europa League … la care se mai adauga un procent de la sponsorii competitiei (dar proportionat la market pool). Market pool-urile tarilor care nu ating cu cp o echipa CLGS sau ELGS … este folosit ca si premii competitonale de victorie / egal … pentru toate echipele calificate! Nu este nevoie sa specific ca mare parte din acest market-pool neasignat se distribuie echipelor calificate in primavara CL sau EL. Market Share-ul este Maret Pool impartit la numarul de echipe / liga / competitie! In ultimii 5 ani de zile Steaua nu a luat decat o singura data market pool-ul Romaniei pentru CL … in ceilalti ani acest market pool a fost incasat de echipele din alte tari, direct entranti si calificati!

Ideea e ca NOI … orice echipa romaneasca … nu numai Steaua … incasam intodeauna MAXIM cat platim … daca ne calificam … daca nu ne calificam la nivelul grupelor … nu incasam nici macar cat platim … in alte cuvinte suntem furati de UEFA! Ca sa ne incasam banii nostrii … in fiecare an … trebuie sa avem o echipa calificata in CLGS PLUS una calificata in ELGS! Sezonul trecut Steaua a luat doar JUMATE din market pool-ul Romaniei … Astra pe cealalta jumate …. niste mizilicuri … am pierdut cca 20 de milioane de euro … market pool-ul CLGS … neacand echipa calificata!

Asta nu este business (in nici un caz un business care ne avantajeaza pe noi) … este o inginerie financiara a UEFA … in concurs cu rata diferentiala de acces … o excrocherie clasica! Ligile care au mai multi participanti … din care jumate garantati … la nivel de CLGS sau ELGS … nu au nici macar 0.0000001% risc sa-si rateze market pool-ulul … care intra in tara aia indiferent de orice circumstanta competitonala sau extracompetitonala … este o GARANTIE in ALB … data de UEFA … Ligilor Vestice … care distruge conceptul de competitie!

Salarile sunt de Romania … dar si performanta este de Romania! NU are temei presupunerea ta … ca poti face o echipa la fel de competitiva cu salarii de Romania, decat cu salarii de Germania! Decat daca ai descoperit tu o reteta revolutionara … nivelul investitiei in Romania … trebuie sa fie similar cu nivelul investitiei in Germania … pentru a realiza … o performanta Similara, un lot la fel de valoros, etc … tot ce diferea nu este iunvestitia … ci pay out-ul … daca 4 echipe din Germania … investesc astazi 100 + de mil fiecare … ele isi vor intra in malaxorul CL, si isi vor scoate banii … garantat! Daca 4 echipe din Romania ar investi prin absurd … 100 + mil fiecare … in cel mai bun scenariu … nu-si pot recupera decar 25% din investite … dar NEGARANTAT! Pentru ca sansa este astat de mica in Romania … chiar daca avem oameni cu bani interesati … ei se vor duce in Vest … ca Abramovici si altii … unde sansa este mult mai buna … si asa … acest sistem conceput de UEFA (pe principii similare caritasului) … nu ne va permite niciodata sa ne dezvoltam … financiar si competitonal … in raport cu ligile vestice! Sistemul UEFA este conceput sa mentina sa imbunatateasca actualul statu-quo … nu sa-l modifice!

Ar fi bine sa te documentezi mai mult …

Cătălin Tolontan  •  25 iulie 2015, 16:17

Crimson Veritas: market pool-ul este doar o parte a incasarilor. Grosul premiilor este reprezentat de suma egal impartita echipelor aflate pe aceeasi curba de nivel a performantei. Imi pare rau, nu ai dreptate.

Cristian  •  25 iulie 2015, 16:24

Cand veti analiza si celelalte echipe „cu pretentii” de la noi, ASA, Dinamo etc., domnule Tolontan ?
Chiar nu va puteti opri o clipa dupa „foamea de trafic” ?…

Dar despre echipa nationala si tragerea la sorti de la Sankt Petersburg, mai aveti vreo parere sau ?…

Junior si atat  •  25 iulie 2015, 17:18

Domnule Tolontan, este evident ca ati primit o informatie utila, documentata si mai ales: gratis. Sa spuneti ca nu are dreptate, facandu-va ca nu intelegeti diferenta dintre in si out este doar o alta scapare. Nu mai scrieti decat dupa ce va documentati. Inca doua din astea si intrati in categoria „de duzina” din care ati iesit de ceva timp. Omul vorbeste despre un aspect, dvs generalizati explicand novice altceva. Astept mai mult profesionalism, e simplu, nu aveti ce pierde. Interesant articolul, comentariile foarte bune, fotbalul mai deloc. Cu stima cuvenita, salutari.

spinoza  •  26 iulie 2015, 1:48

Ati cautat mult pana ati gasit Samarkand? In rest pare OK articolul.

Cristi  •  26 iulie 2015, 2:07

Foarte bun articol! Bravo!
Asta dovedește o viziune excelentă de afacerist raportată la momentul țării, la momentul fotbalului țării, în cazul de față, a lui Becali. Acel prag, însă, a fost depășit. Am câștigat cu Ajax, cu Chelsea. Oamenii s-au obișnuit cu rezultate superioare, cu un alt nivel și au pretenții pe măsură. Acum, din punctul de vedere al lui Becali, el ca afacerist a obținut maxim din ce putea obține pentru acest nivel al proiecției viziunii afacerii – pragul de care vorbeam mai sus. Acum, ar putea, de exemplu, să o ia de la capăt, să bage 20-30 de milioane din buzunarul lui și să spere că îi va ieși din nou. Oamenii ar trebui să accepte, în consecință, că Steaua va coborî o treaptă, jucând, din nou, tururi preliminarii pentru Europa League, poate, în orice caz un soi de reîntoarcere la origini, un fel de reset. Şi aşa, poate să batem din nou Ajax și Chelsea prin 2019, iar Becali să aibă, din nou, 20-30 de milioane profit. Dar nu mai pare dispus, poate să riște. A plătit cu vârf și îndesat, în ultimii ani, pentru acest profit.
Poate că acest prag e valabil acum pentru alte țări, mai „din spatele” nostru. La nivelul la care am ajuns noi se joacă după alte reguli pentru evoluție. Chiar financiară. Iar Becali nu mai pare dispus să înainteze pe acest traseu. Doar dacă soarta îi surâde. E un fel de – voi ajunge la munte, dacă îmi amintesc pe unde trebuie s-o iau la următoarele 5 sensuri giratorii. Sunt șanse, dar parcă sunt cam multe sensuri giratorii la care trebuie să iasă bine pentru mine.

lord belial  •  26 iulie 2015, 3:27

bun textul
doar becali nu se poate dezbara complet de atitudinea de precupet, sau speculant de piata. nu poi periclita cca 50 milioane de la CL atacand in doi ani consecutivi calificarea fara antrenori la echipa

Silviu  •  26 iulie 2015, 8:46

Cat de ‘Gica contra’ poti sa fi ca sa spui ca nu-I nevoie de scoli de fotbal pt. copii.Ce club care se respecta din lumea asta nu are scoala de fotbal ? Mai amintesc Barcelona cu mai bine de jumatate din echipa formata in centrul propriu ? Cum sa spui ca romanii o duc bine ,cand alte tarii in care copii o duc mult mai bine produc ? Cum sa te contrazici spunand ca gigi a luat cei mai buni tineri jucatori romani si mai apoi sa zici ca nu-I nevoie de academii ? Pai acei copii unde s-au format ? Cum sa spui ca a fost bun gigi cand stelistilor le era rusine sa spuna unde era si este conducerea Stelei-in puscarie.Oare nu ‘valori semianalfabete’ stil gb ne-au adus aici , adica la stadiul cand oamenii isi cauta hrana prin gunoaie

victor L  •  26 iulie 2015, 10:11

Cine te prinde din urma te depaseste.
Are GSP asa ceva?
http://www.livescore.com/soccer/romania/liga-1/

LEFTER POPESCU  •  26 iulie 2015, 12:42

Domnule Tolontan,
.
interesant subiectul abordat, in care pe alocuri punctati cu grija celui care nu doreste sa intre in „betze” cu GIGI Becalu’.
.
Eu vad usor diferit bisnita pe care dvs. o dragalasiti si ii dati un aer de cunostinte manageriale primite de la cei patru pomeniti mai sus.
Piturca i-a fost singurul „profesor” si sfatuitor – doar are 4% din orice vanzare de jucatori facuta de patron.
.
Intr-o emisiune televizata Gigi Becalu a recunoscut ca a invatat din pdv „managerial” de la Piturca un lucru extrem de simplu: ca nu poti castiga un campionat daca ” nu umbli la arbitri si la unii jucatori ai echipelor adverse” iar acest lucru si l-a insusit in vazul tuturor.
Sacosele de bani cu care umbla pe la toate echipele ca sa incurce contracandidatele echipei sale, culminand cu celebra valiza ne-au aratat ca bisnitarul GIGI era in stare sa dea si 1.7 milioane de euro in tara ca sa castige 15 milioane de afara.
.
El a inteles in ultimii ani adevarul proverbului lui Ion Creanga :
„Decat la oras codas , mai bin in satul tau fruntas”.
.
Astfel GIGI ne-a aratat ca doreste sa fie fruntas in satul sau -a se citi campionastul intern – si nu-l intereseaza daca este codas in grupele LC daca in cont ii intra milioane .
.
Recenta declaratie a sa ca menegementul sau inseamna sa i-a jucatori , chiar si de la echipele retrogradate , pe gratis sau cu o suta de mii de euro, pe care apoi ii vopseste si ii vinde ca pe niste vite sau oi in afara tarii cu cateva milioane . In rest nimic . Sau poate insolventa daca nu mai apare la Orizont nimic de cumparat si de vandut .

Marcel  •  26 iulie 2015, 13:24

Felicitări pentru articol, „managementul” lui Becali e specific „haiduciei economice”… nici nu ştie să lucreze altfel! Singurii care pierd sunt „fraierii” care plătesc biletele de meci sau abonamentele TV…

nefertem  •  26 iulie 2015, 18:35

Pana acum l-au scos fie sotul de impresara, fie Galca. In sfarsit pare ca si-a gasit pe unul dupa chipul si asemanarea lui. Mult succes cuplului de fundasi centrali Tosca-Rapa (presupun ca nu va juca Varela, desi la cata minte au, antrenorii Becali-Radoi pot sa-i distruga sezonul respectivului), ajutat de unul dintre cei doi portari hazlii, oameni cu care FCSB vrea sa ajunga in Europa.

gabriel  •  27 iulie 2015, 0:59

betie de cuvinte !
adica,
cum sa scrii mult si fara rost.

TUDORICA  •  27 iulie 2015, 18:13

Becali ce mai tura-vura este un geniu,este mult mai cult decat toti cei care-l lauda.Daca nici el nu stie cum se fura ,pardon,fac bani atunci cine mai stie.L-au bagat nenorocitii astia la bulau pentru ca umbla cu o valiza plina cu mangafeti.Si el a fost prost ca putea sa spuna ,atunci cand l-au intrebat ce are in valiza,ca are mancare pentru caine.Si daca anchetatorii ii spuneau ca minte, ca acolo sunt bani si nu mancare pentru caine,el trebuia sa le spuna:mananca nu mananca eu asta i-am luat si scapa bazma curata ,dar ati vazut cal verde si tantar destept?

Alexey  •  10 august 2015, 22:08

Deci faza cu melcul chiar nu stiam. Nici treaba cu afacerea. asta e probabil unul dintre motivele pentru care Becali nu investeste. insa deocamdata e cam singur pe aici. daca baga 2 mil in echipa ia iar titlul, insa nu mai are coefiecienti sa intre direct in grupe, asa ca riscul e cam mare

Jenel  •  12 august 2015, 1:24

Market pool-ul formeaza 40% din fondul de premiere. O echipa romaneasca primeste aproape nimic din acel market pool, iar o echipa occidentala pormeste infricosator de mult. Interviul cu Karl Hopfner din WSJ (15 nov 2010) descrie cum celor de la Bayern li se flutura de primele de castig in CL, dat fiind ca atingerea grupelor le baga in buzunar enorme sume de bani din market pool. Comparatia din articol spune clar: Maccabi, cu 6 infrangeri in grupe, a luat 12 milioane. Bayern, deja calificata automat, daca ar fi avut tot 6 infrangeri, ar fi luat 37 de milioane. Deci Gigi ar fi luat o treime din banii pe care i-ar fi luat un occidental. Grosul banilor de premiere din fondul fix se dau dupa grupe, cand 16 echipe impart 200 de milioane. (In grupe 32 de echipe impart 500 de milioane, cu precadere catre aceleasi 16 fruntashe.)

Ion  •  21 august 2015, 22:57

tare articol

Comentează