Avertismentul stadionului plin

UEFA ne dă un ultim avertisment, lăsîndu-ne să jucăm joi cu spectatori la România - Finlanda. Ea ne spune, totodată, că e rasism ceea ce noi zicem că nu e rasism!

luni, 5 octombrie 2015, 7:10

Nu mai minimalizați xenofobia!”, a spus, iritată, UEFA către FRF, după ce șefii de la București au făcut apel la decizia de închidere a tribunelor pentru meciul România – Finlanda.

Apelul a intrat la măcinat. Și am așteptat.

În ciuda impresiei bune despre noi, pardon, nu a impresiei că avem chiar convingerea că sîntem toleranți, lucrurile nu stau așa!

Conform criteriilor lumii civilizate, în tribunele românești se repetă izbucniri de xenofobie și rasism. FRF a făcut contestație, dar a apelat la clemența UEFA, nu la nerecunoașterea faptelor.

Primiserăm  deja o grămadă de avertismente. La meciul cu Feroe de la Ploiești s-au auzit scandări rasiste. Cu Feroe! Vă dați seama cît de repede ne sare țandăra dacă nu ne putem stăpîni cu Feroe! Ne-au comunicat că vom avea două sectoare închise la meciul cu Grecia.

Apoi, chiar la jocul cu elenii din 7 septembrie, o parte a galeriei dinamoviste, cam 150 de oameni, a scandat de două ori pe parcursul meciului, în două minute diferite, ”Ole, ole, să-ți dăm m… bozgore!”.

UEFA avea în tribună ”un vorbitor fluent de greacă și română”.  Momentul a fost consemnat în raportul oficial. Și, cum eram recidiviști, s-a ajuns la decizia închiderii porților. Și la apelul al cărui răspuns a întîrziat pînă aseară.

Ni s-a reproșat inclusiv apariția unei cruci celtice pe un banner, simbol interzis pe stadioane la competițiile UEFA.

Chestiunea discriminării și a discursului urii pică, la noi, fie în anecdotică gen Mitică Dragomir, ”nu sîntem, domne, rasiști, că șoferul meu e țigan”, fie într-un no man’s land, între Federație, Guvern, Parlament, Jandarmerie și tribunale. Nimeni nu se apleacă să o culeagă de pe jos că e treaba celorlalți.

În cazul meciurilor ”naționalei”, există o explicație concretă. Cum FRF a tăiat biletele preferențiale oferite galeriilor, cum s-a pornit moara de scandări.

Dar, dincolo de această răzbunare chirurgicală din partea liderilor de galerii, care făceau bani frumoși oprindu-și diferența dintre prețul mult redus al biletelor și prețul cu care le dădeau mai departe membrilor lor, chestiunea fundamentală ne privește pe toți.

Orice discriminare începe prin convingerea că nu discriminezi. Think tank-ul Median Research Centre, cu care ziarul derulează proiectele împotriva discursului urii, ne-a pus în bănci de școală, nu e nici o rușine, și a discutat cazuri concrete de ce se consideră și ce nu se consideră discriminare.

Unul din principiile simple este următorul: i-ai spune, față în față, omului respectiv la o bere ce-i scrii pe net sau ce-i strigi din tribună?! În cazul scandărilor la adresa ”bozgorilor”, evident că nu i-ai spune!

Apoi, că tot se face o discuție infinită despre felul în care ar fi persecutată majoritatea în favoarea minorității. Să luăm cazul fiicei, prietenei sau soției dumneavoastră. Dacă i se spune de către șeful ei, într-un moment de nervi, ”Du-te și asigură-te că semnează contractul ăsta. Fă orice, chiar și favoruri sexuale!”, femeia se va simți lezată pînă la ultima celulă.

Dacă unui bărbat i se spune asta, va trece peste moment ca peste o glumă.

Cu mare probabilitate, șeful nu vorbea serios. Era doar ieșit din minți și fraza lui marca nevoia absolută ca nemernicul ăla de contract să fie semnat! Dar femeia simte, în ADN-ul ei social, că situația este umilitoare și posibilă! De ce? Pentru că există o tradiție istorică potrivit căreia aceste lucruri se întîmplau fix așa.

Femeii insultate i se recreează, instinctiv, starea tuturor femeilor aflate în situația de a se supune puterii masculine abuzive. În general, în asemenea clipe, cei din jur tac, ceea ce echivalează cu repetarea unei alte matrice cunoscută: cea a acceptării abuzului de către societate. E singură, e fără putere, e lipsită de apărare. 

Din aceste motive, în fața limbajului violent cu tentă sexuală femeile sînt mai vulnerabile decît bărbații. Și, fiind mai vulnerabile, merită protejate suplimentar. Puteți să-i spuneți discriminare pozitivă, dar simțiți, nu-i așa?, mecanismul.

Dacă luăm acest exemplu și-l multiplicăm la alte grupuri etnice, religioase, sexuale sau de statut social, înțelegem mai bine nevoia de toleranță.

Și încă un argument. Dacă sîntem deschiși, cum de avem sentimentul că trăim într-o societate închisă? Dacă sîntem toleranți, cum de ne împresoară, oriunde ne uităm, un val de violență verbală?

Acum cîteva minute a venit răspunsul. UEFA a admis apelul României!

Jucăm cu spectatori! Meciul ar putea aduce calificarea la Euro 2016. Toată lumea e surprinsă. Jucăm cu spectatori! E, de fapt, o ultimă șansă oferită publicului nostru de a învăța ceva.

Să vezi acum nebunie cu biletele. Cu 72 de ore înainte de meci, FRF are de trecut un test cumplit de organizare. Chiar că e nevoie de înțelegere din toate părțile. Toată lumea e precipitată. Ca și acest articol.

N-am găsit cel mai bun ritm. Cele mai bune explicații.

Am fost ca pe un stadion gol și am primit, în ultimul moment, șansa să vorbim.

 


Comentarii (19)Adaugă comentariu

victor_l  •  5 octombrie 2015, 20:46

Un amendament la " UEFA a admis apelul României!" Nu, nu Romania a facut apel, ci FRF. Pentru o minoritate de derbedei, Romania nu trebuie acuzata ca face apel la toleranta.

danilovic  •  5 octombrie 2015, 21:07

Buna veste!Din pacate la meci vor veni din nou *** din galeriile Steaua si Dinamo, care nu sunt interesati de calificarea Romaniei, ci doar de a iesi ei in evidenta (mai tineti minte bataia ca-ntre domnisoare de la Budapesta?). Poate macar acum vom fi uniti, toleranti si vom face o atmosfera care sa ne duca sper Franta!HAI ROMANIA!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

aciduzzu1  •  5 octombrie 2015, 21:15

cel mai prost articol al domnului tolontan! ever! am ales un presedinte de tara reprezentant al unei minoritati si noi suntem xenofobi? sunt cativa derbedei care fac scandal sio pe care autoritatile nu sunt in stare sa-i interzica pe stadioane! noi ar trebui sa fim acuzati de incompetenta nu de xenofobie! sa fim seriosi!

para.para  •  5 octombrie 2015, 21:44

Cataline, vinovati pentru violenta suporterilor romani sunteti doar voi, GSP si numai GSP. Voi promovati violenta verbala intre galerii, voi promovati dezbinarea neamului romanesc si toate acestea pentru ce? Pentru trafic, accesari si clickuri.

altona  •  5 octombrie 2015, 21:58

Toata mass-media le cauta in coarne acestor "galeristi". Ne sint prezentate cu lux de amanunte "coregrafiile", mesajele scrise, scandarile. Golul victoriei cade pe locul doi in fata "coregrafiei".Ne sint oferite interviuri si declaratii ale sefilor acestor ***. Sefii de galerie sint personaje mai importante decit capitanul echipei sau antrenorul (in definitiv, jucatorul sau antrenorul pleaca, seful de galerie ramine). Apoi, ne oparim de pedepsele primate. Va rog sa observati ca galeriile sint foarte putin interesate de sustinerea propriei echipe, de mesaje in acest sens. "Galeristii" sint mult mai interesati de jignirea, umilirea si provocarea adversarului. Continuati sa le cautati in coarne, domnule Tolontan. Prezentati-ne in continuare "coregrafii" si mesaje. Transformati-i in continuare in vedetele partidelor de fotbal. Apoi, culegeti ce ati semanat.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Niculae Moromete  •  5 octombrie 2015, 21:58

De foarte multe ori cautam un raspuns la o intrebare despre mine ca roman: intai am fost saraci si de la saracie m-am prostit, s-au intai am fost prost si de la prostie ne-am saracit . Raspunsul l-am primit la inceputul meciului de la Budapesta, cand galeria romanilor s- a luat la bataie cu galeria romanilor. In aceasta galerie intra de pilda si unii jurnalisti care instiga prin titluri sau aluzii la rasism.

ex_pitesteanul  •  5 octombrie 2015, 23:02

de ce trebuie sa fie pedepsiti 40 de mii de oameni fair-play pentru 100 de prosti din nu stiu ce galerie care striga sloganuri rasiste? sau pentru 100 de prosti care vin la meciuri doar ca sa se bata? de ce nu se face o legislatie serioasa care sa pedepseasca punctual faptele astea? scrii frumos pe bilete fiecare fapta care e considerata infractiune si pedeapsa pentru ea. n ani interdictie pe stadion daca intri cu obiecte pirotehnice, n ani interdictie pe stadion daca scandezi sloganuri rasiste. n ani interdictie daca instigi la violenta, etc.. poate anunta si crainicul stadionului chestiile astea ca sa fie sigur ca le stie toata lumea. sunt camere de filmat peste tot si cei vinovati pot fi depistati usor, fara a priva spectatorii fair-play de urmatoarele meciuri. nu mi se pare chiar asa de complicat.

Mihai Badea  •  5 octombrie 2015, 23:04

@aciduzzu1: Problema este că se aude pe tot stadionul, inclusiv la televizor. Uneori scandările xenofobe sunt rapid acoperite de scandările civilizate ale oamenilor care înțeleg pericolul, dar nici ei nu pot fi pe fază de fiecare dată.

shumy76  •  6 octombrie 2015, 7:18

Cum bine spunea cineva, Tolo, nu România a făcut recurs!!! A făcut recurs federația, în încercarea de a scoate ceva profit şi din acest meci, nu gândindu-se, vezi Doamne, la suporterul care-şi plăteşte cinstit, cu banii de pâine poate, biletul la meci. Eu unul nu mă simt reprezentat de nicio culoare de cei 100-200 de ***, de ***, din peluze. I-am auzit cu propriile-mi urechi foarte bine, de la fața locului de prea multe ori...Sunt convins că adevărații suporteri români şi-ar însuşii pedeapsa, cu speranța unei atmosfere viitoare civilizate pe stadioanele din România, acolo unde să ne putem duce liniştiți copiii şi soțiile, fără teama că am putea fi bătuți la grămadă de forțele de ordine, din cauza catorva scelerați, de care aminteam. În rest, Eu sunt 12! Hai România!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bridges  •  6 octombrie 2015, 7:36

Decat sa-si arate ei,mitocanii,intoleranta si gravele lacune din educatie nu mai bine si-ar arata organele de ordine intoleranta la golanie si ghiolbanie ? Sub acoperirea acestor "puneri in scena" galeriile de fapt acest lucru fac.. .Fotbalul nostru este oricum in faliment de ce i-ar mai trebui niste asazisi suporteri care sa o impinga catre acesta ? Vreau toleranta zero pt aceste manifestari,o sa vedeti ca UEFA nu ne-a facut de fapt un mare bine lasandu-ne cu spectatori,ne-a dat inca o sansa sa demonstram ce popor de *** suntem iar noi concentrati doar pe rezultat o vom rata pentru ca asa i-am educat pe "suporteri" atat la bucurie cat si la suparare sa fie la fel de intoleranti si de derbedei.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gascoigne  •  6 octombrie 2015, 9:53

suntem cea mai toleranta tara, nicaieri nu ar fi posibil ceea ce fac ungurii la noi, iar noi la facem scoli, manuale, placute bilingve etc. si da, sunt in galerie golani care provoaca, dar ia sa vedem ce striga italienii, ex-iugoslavii si, din nou, ungurii.

chronic  •  6 octombrie 2015, 9:58

Buna ziua Ce facem totusi cand oriunde joaca Steaua sau Romania in estul Europei, sau mai central un pic, ni se striga pe stadion "***"...?! Aici nu e rasism? De ce echipele acelea nu sunt penalizate?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gica.paunescu  •  6 octombrie 2015, 10:57

De-acord cu articolul dlui Tolontan si cu opinia celui care semneaza ,,ex-pitesteanul'' ; pedepsesele sa fie individuale, probate nu doar cu ,, camerele'' de supraveghere ci si cu marturia celor din apropierea vinovatilor de scandari aiurea; mentalitatea de ,, scolari prostuti'', care tin partea celor care folosesc anonimatul grupului ptr. a scanda tot felul de prostii, trebuie depsasita; doar un inconstient va prefera sa-i fie limitat accesul in stadion acoperind fapta unor iresponsabili. Altfel, ne vom merita soarta. Astept sa fiu contrazis, cu argumente; pana atunci, sa fiti sanatosi si -mai cu seama- mintosi, frati romani !

Octavian Stăncioiu  •  6 octombrie 2015, 12:47

Toate lucrurile astea cu discriminarea au un singur țel: distrugerea statelor naționale și a ordinii firești a lumii, așa cum a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ.

rupert  •  6 octombrie 2015, 15:15

Uite-l si pe Tolontan feminist!

soextragpe  •  6 octombrie 2015, 15:21

Daca s-ar dori, am putea vedea cum au reusit englezii sa-si transforme stadioanele in loje de teatru. Apoi am incerca sa adaptam la Romania o metoda verificata si sa ne tinem de ea. Ca succesul nu tine numai de legislatia anti-huligani, ci si de intelegerea organizarii competitiilor. De ex., voi ati vazut in cat timp se umple Old Trafford?

Încetați vă rog cu ”bozgorii” | Dan Tanasa Blog  •  6 octombrie 2015, 18:44

[…] maghiari și secui sau de vecinii unguri. M-am luat cu altele însă și nu am apucat să scriu. Materialul publicat ieri de Cătălin Tolontan mi-a readus aminte de subiect motiv pentru care consider necesar să […]

albusibiu  •  7 octombrie 2015, 11:52

Vad ca e la moda tipul de discurs ce minimalizeaza fenomenul: "De ce sa fie pedepsiti 40.000 pentru 100 de golani?" E facil, e reconfortant, ne spalam pe maini. Oare? In primul rand, cei 40.000 sunt pedepsiti tocmai pentru ca nu reusesc sa scape de cei 100 de golani. In secunda a doua dupa o scandare rasista, acei golani trebuie scosi in afara arenei, amendati si interzisi pentru urmatoarele X meciuri. Apoi, ganditi-va, 100 de oameni nu se pot face auziti pe un stadion de 40.000, decat daca si altii se alatura activ, asa, ca romanul, de amuzament. Haideti sa nu mai mimam inocenta. Romanii au un mare apetit pentru astfel de scandari, e plin internetul de asemenea manifestari. Imi e greu sa cred ca, tocmai pe stadion, intolerantii de pe internet se vor simti, brusc, civilizati. Pentru UEFA suntem si cei 100 si cei 40.000 in aceeasi masura.

Bruno  •  17 octombrie 2015, 10:15

@albusibiu - pari sa fii total parallel cu viata. In primul rand, cred ca nici nu-ti dai seama ca tu instigi la violenta si la aplicarea autodreptatii("cei 40.000 sunt pedepsiti tocmai pentru ca nu reusesc sa scape de cei 100 de golani"). Realizezi ce debitezi. Exista lege si legea trebuie aplicata. Insa nu cei 40.000 trebuie s-o aplice, ci stadioanele si organelle abilitate. Care nu fac nimica. Aici trebuie sapat. Cei care sunt de fata(organe abilitate si administratia stadioanelor), trebuiesc acuzati de complicitate si amenzile FRF sau FIFA sa se imparta asupra acestora ca nu-si fac datoria si nu reactioneaza. Majoritatea celor 40.000 de care vorbesti, si-ar dori sa mearga la meci cu familia. insa nu pot s-o faca din cauza limbajului vulgar si a violentei fara rost. In tarile civilizate sunt sute de politisti civili raspanditi pe stadion si in galerii, la fiecare meci. Toti recalcitrantii sunt trasi pe dreapta inca in timpul meciului. Dupa care ani de zile nu mai au voie sa intre pe stadion. La fel trebuie actionat si aici la noi. Insa nu exista interes. De ce oare? Pt ca banul primeaza si echipele de fotbal au inceput sa fie santajate de catre galeriile proprii. Asa ca nu omul decent si educat este in prim plan, in societatea noastra, ci oportunistul abuziv, violent si semianalfabet. Totul a facut scoala cu sprijinul politicului incult, plagiator si cu diplome cumparate. Sportul din RO este in mana impostorilor. Si din pacate nu numai sportul.

Comentează