10 exemple de moderare pe blog. De astăzi puteți comenta fără login

Ce va putea fi postat și ce nu în comentariile de pe tolo.ro

luni, 12 octombrie 2015, 1:33

SCURTĂ INTRODUCERE.

Mai multe publicații internaționale au blocat zona de comentarii de pe siteurile lor. Reuters, Popular Science sau Chicago Sun-Times au renunțat la comentarii și n-au revenit asupra deciziei.

”Nu a fost o hotărîre ușor de luat. Dar comentariile necivilizate nu doar că-i polarizează pe cititori, ci modifică însăși opinia cititorilor asupra știrii în sine. Ajungem la situația ca adevărul științific să fie contestat într-o manieră cinică”, au explicat cei de la Popular Science. ”Ni se diminuează, astfel, capacitatea de a ne face meseria”, au recunoscut ei.

USA Today a retras comentariile de pe una dintre secțiunile de sport ale siteului.

Toți, public, jurnaliști, parteneri, sîntem afectați de revărsarea de ură din subsolul articolelor. Toată lumea, peste tot în lume.

Gazeta a ales să nu blocheze comentariile. Prețul libertății de exprimare e, uneori, disconfortul, exagerarea și atacul nedrept. Dar am făcut altceva. Împreună cu think-tank-ul Median Research Centre și cu două universități din Bergen și Budapesta am devenit parteneri pentru un proiect de cercetare științifică despre toleranță, în care comentariile articolelor de pe internet sînt una din sursele de date.

Proiectul se numește Less Hate, More Speech și v-am mai vorbit despre el.

Vreme de două săptămîni, pe acest blog comentariile au fost condiționate de înregistrarea cu login. Acum trecem la următoarea etapă.

DO – DON’T.

De astăzi, comentatorii nu trebuie să se mai înregistreze. Puteți comenta fără nici un login. Dar comentariile vor fi moderate de aceeași echipă care face și moderarea pe gsp.ro.

Oamenii aceștia au fost pregătiți cîteva luni și, fără a fi infailibili, sînt buni în ceea ce fac.

Ideea de bază: încurajăm polemica, critica, disputa inteligentă, amuzantă și chiar acidă, dar descurajăm violența de limbaj. Nu admitem insultarea grupurilor vulnerabile, rasismul, xenofobia și discriminarea.

Cele mai utile sînt exemple de ceea ce se va întîmpla în comentariile de pe blog. Așadar:

@1. Nu pentru „Hai sa mergem peste el și aplicăm niște măsuri… corective să-l convingem :))) pentru că e un îndemn la violență, dar Da pentru:  ”Să scriem la primul meci oficial… un banner cât toată peluza”.

@2. După aceeași logică, Nu pentru „La câte-a făcut, ăsta merită împușcat în cap”. Însă Da pentru: ”La câte-a făcut, locul lui e la închisoare”. Opinia ta despre cineva poate fi aceea că merită să facă închisoare, dar e un îndemn la violență și o amenințare să consideri că merită lovit, bruscat sau împușcat.

@3. Nu pentru „Să luăm de la gura românilor și a europenilor ca să le dăm sălbaticilor ăstora? Europeanul să muncească doar ca să țină în cârcă spurcăciunile astea? De ce nu-i ajuta țările arabe bogate, mari exportatoare de petrol…”. De ce un asemenea comentariu va fi moderat? Pentru că e o etichetare xenofobă. Refugiații sînt asimilați unor ”sălbatici” sau insultați drept ”spurcăciuni”.
Îți poți exprima, evident, opinia împotriva acceptării refugiaților, în termeni fermi, dar democratici:
„Să luăm de la gura românilor și europenilor ca să le dăm ăstora? Europeanul să muncească doar ca să-i țină în cârcă? De ce nu-i ajuta țările arabe bogate, mari exportatoare de petrol…”.

@4. Nu vor fi permise comentarii de genul: „Circul ăsta cu paradele gay trebuie interzis, punct. Afară, afară cu butt-f&k3rii din țară! :)))”. Este o diferență între a spune că nu ești de acord cu ceva și a spune că trebuie interzis. Dreptul la protest e un drept legal.  Nu poți instiga la negarea unor drepturi. 
Dar ai tot dreptul să nu fii de acord cu mișcarea gay și să-ți exprimi dezaprobarea: ”Eu nu-nțeleg de ce trebuie să se dea în spectacol, să facă ce vor la ei acasă, da’ să mă lase pe mine-n pace!”. Un asemenea comentariu nu va fi moderat, chiar dacă autorul blogului sau moderatorii au altă opinie.

@5. Vor fi moderate comentariile precum acesta: „Cine nu vrea să vorbească română să se tireze nene în altă parte, asta e țara noastră! ROMÂNIA! Ia să vină să zică statul așa și să vezi cum se gândesc mai bine părinții copiilor unguri înainte să le interzică să vorbească limba țării în care trăiesc”. Poți să fii cetățean român vorbind altă limbă acasă și instigarea la încălcarea acestui drept nu este acceptabilă.
Desigur, poți crede că ”Nu-i normal să nu vorbești limba română. Poate s-or gândi părinții copiiilor unguri mai bine înainte să le interzică să vorbească limba țării în care trăiesc”. Acest comentariu nu va fi moderat.

@6. „Hai marsh că urmează meciul cu noi și iar va batem de va kkti pe voi” va fi moderat. ”Marș” este o formă de dezumanizare, iar kkt este o abreviere evidentă a unui cuvînt folosit ca o insultă. În schimb, un comentariu de genul „Hai las-o moartă că urmează meciul cu noi și iar vă batem de nu vă vedeți ” va fi acceptat.

@7. „Știm cu toții că ești un cretin cu IQ sub-zero și un autist, oprim discuția aici”. Va fi moderată pentru că e o insultă foarte dură, care jignește nu doar pe cel căruia i se adresează, ci și persoanele cu anumite afecțiuni sau dizabilități. E clar că n-ai habar de ce vorbești, ești zero pe pămînt, oprim discuția aici”, este un atac acceptat.

@8. „Păi logic că și-au luat m00e. O adunătură de handicapați care ne fac mereu de c@c@t” va fi moderat pentru că asemenea codificări m00e, c@c@t sint parte, doar aparent mascata, a unui limbaj extrem de vulgar. Iar ”handicapati” este o etichetare.

@9. „Serena Williams bărbatul a câștigat, ce surpriză! La ce nivel de testosteron are, muierea bărbat trebuia de mult mutată la turneul masculin” va fi moderat. Pentru că este o negare a identității de femeie a sportivei. Nu e doar o comparație gen ”muierea cu mușchi de bărbat”, acidă, însă acceptabilă, ci ceva mult mai ofensator. Iar dacă ai afirma că ”Serena Williams s-a dopat”, asta este o calomnie, pentru că susții o faptă neprobată. Calomniile sînt moderate.

@10. „Asta e valoarea ei! Simona Halep, lasă-te de sport și la striptease cu tine. La asta se pricep toate femelele”. Este o formă  de comentariu foarte virulent care, practic, reduce femeile doar la valoarea lor sexuală. Va fi moderat. În schimb ”Simona Halep, lasă-te de sport!” sau ”Tolo, lasă-te de presă că nu știi nimic” nu va fi moderat pentru că e o judecată de valoare tranșantă, însă pe deplin civilizată.

Dacă vi se par prea multe reguli, gîndiți-vă la un singur lucru.

New York Times, un ziar cu un prestigiu care nu mai are nevoie de nici o recomandare și cu o gamă de resurse nepereche în media mondială, nu permite comentariul decît pe aproximativ 25 de articole, dintre sutele de opinii, știri, reportaje și interviuri pe care le publică zilnic.

 


Comentarii (189)Adaugă comentariu

Milici  •  13 octombrie 2015, 18:35

Câtă ipocrizie şi nesimțire pe Tolo , să expună teoria chibritului moderării , ştiind precis că GSP practică consecvent cenzura automată pe bază de IP , indiferent de conţinutului postului , cel puţin în cazul meu ! Detaliez termenul nesimțire pentru necunoscători , am fost ani buni coleg de servici cu împricinatul şi cenzorul Tolo !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Jack_the_Stripper  •  13 octombrie 2015, 18:45

Domnule Tolontan, În principiu, ceea ce scrieți e corect, numai că moderarea ar trebui începută cu colegii dvs. Fără supărare, dar unele articole sunt de un infantilism ***. Și, vai, tocmai ele dau tonul ”caftului” postacilor...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adriann_  •  13 octombrie 2015, 18:46

Deci OPINIA mea ca Tolontan *** a fost cenzurata de "echipa de moderare" pentru ca je suis Charlie, nu? =)) =)) =))

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tavi  •  13 octombrie 2015, 19:24

Buna initiativa. Dar nu cred ca va tine la romanii nostri. Unii vin pe acest site ca sa isi verse nemultumirile acumulate (de obicei zilnic).

Alin  •  13 octombrie 2015, 20:12

Comentariile anonime nu sunt benefice decât intr-o singura ipostaza: ascunderea unei persoane care dezvăluie adevărurile ce i-ar pune siguranța in pericol. Comentariile sunt mai valoroase cu cat ele sunt legate de prestigiul comentatorului si nevoia de recunoaștere.

Nache  •  13 octombrie 2015, 21:56

Adica, cenzurati TOT. Parafazand un geniu carpatin: "faceti sa fie bine, ca sa nu fie rau".

Tavi  •  13 octombrie 2015, 23:17

Catalin, Gresiti, gresiti enorm as putea spune. Marea problema a presei romane o constituie lipsa continutului de calitate, nu derapajele de limbaj ale celor care comenteaza. Rezolvati prima problema si veti atrage din ce in ce mai multi cititori de calitate. Interactionati cu ei, sau lasati-I sa interactioneze cu voi, fara a cenzura atunci cand opiniile lor sunt total diferite de cele ale autorului si veti reusi sa ii pastrati. Incet, incet altii li se vor alatura si calitatea comentariilor va creste. In acest moment presa sportiva are o audienta formata in cea mai mare parte din adolescent sau adulti needucati. Este audienta pe care si-a cultivat-o, audienta care va ofere “so much hate, so little speech”… Iata doua solutii, transparente, la problema "too much hate not enough speech" : 1. Creati un sistem de "down-vote up-vote" in care comentariile sunt afisate in functie de popularitatea lor SAU 2. Creati un link "comentarii moderate" in care cititorii care doresc, pot vedea ce anume a fost moderat. Alaturati un “warning” acestui link, lasand utilizatorul sa inteleaga ca accesandu-l isi asuma riscul de a citi injurii, limbaj violent etc. Lasati-ne pe noi sa decidem daca dorim sau nu sa citim astfel de “aberatii”. Atasa-ti un “out of moderation” buton care sa le ofere celor ce dau peste comentarii ce par valide, sansa de a scoate comentariul in fata. Intr-un cuvant fiti transparenti!!! In momentul in care "moderati" fara ca noi sa stim ce anume moderati/cenzurati, increderea noastra in voi, administratorii acestui site scade constant, lucru pe care sunt destul de sigur ca il poti vedea. Unul din motivele pentru care este atat de mult "hate" si atat de putin "speech" este tocmai acesta, cenzura. In momentul in care un om cat de cat inteligent, polemizeaza cu autorul unui articol, iar comentariul ii este banat pentru simplul motiv ca autorul respectivului articol nu are contra-argumente, si crede-ma ca se intampla acest lucru, acel om pleaca. Incet - incet, continuand pe aceeasi linie speech-ul de calitate dispare si "hate-ul" creste pentru ca, de fapt, cititorii de calitate va parasesc. Derapajele de limbaj, sau oricum doresti sa le numesti, desi sunt foarte deranjante sau uneori chiar jignitoare, fac parte din libertatea de exprimare si au rolul lor, ele il definesc pec el care le posteaza, scazandu-I credibilitatea, ajutandu-l sa se autoelimine. In momentul in care alegeti sa "moderati", o modalitate de cenzura dupa parerea mea si a multor altora, nici unul dintre noi, cititorii, nu mai poate avea incredere in faptul ca nu cenzurati si idei valide dar impotriva curentului ziarului. Lipsa de transparenta este una din marile probleme a presei romanesti nu violenta de limbaj. Pot spune cu mana pe inima ca am fost de nenumarate ori "moderat" pe blogsport, nu aici la tine, pentru nimic altceva decat exprimarea unor opinii contradictorii celor exprimate de autorul articolului respectiv. Rezultatul? Am intrat pe GSP de vreo 100 ori mai rar in ultimul timp, de fiecare data stand nu mai mult de 30 sec. Singurul blog pe care il mai deschid din cand in cand, este al tau...

Cristi  •  14 octombrie 2015, 0:06

@Catalin Tolontan : Cum sa nu poti calomnia o generatie sau o colectivitate? Din cate imi amintesc, Dragnea tocmai a propus o lege in acest sens, care a starnit proteste numai pentru ca proteja partidele politice, nu pentru esenta ei. Si cred ca e si prin Constitutie un articol care vorbeste despre ofensele aduse insemnelor nationale. Cat despre faptul ca unii membri ai generatiilor respective au fost condamnati, au fost condamnati dupa 2006, cand ai scris tu articolul, deci nu aveai probe la momentul respectiv. Asta nu face decat sa arate cat de absurd e sa ceri probe cand acuzi pe cineva de necinste sau dopaj. Uneori bunul simt bate lipsa oricarei probe. @miervaldis Zic urmatoarele: la parade gay pot participa si o si fac de multe ori inclusiv persoane care nu sunt gay. Asadar eventuala interzicere nu s-ar aplica persoanelor care au o anumita orientare sexuala, ci persoanelor care promoveaza un anumit stil de viata, indiferent de orientarea sexuala. Or, privind lucrurile astfel, oricine are dreptul sa promoveze ce idei considera potrivite pentru organizarea sociala, ce e bine si ce e rau atat pentru individ cat si pentru societate in ansamblu, fie ca promoveaza un stil de viata gay, fie unul conservator. In ceea ce priveste exemplul cu pedeapsa cu moartea, daca cineva doreste ca un vinovat de o infractiune sa poata fi omorat, asta inseamna sa ii negi dreptul la viata acelei persoane, asta nu cred ca poate fi dezbatut. Daca vrei sa spui ca acel vinovat a avut posibilitatea sa aleaga in cunostinta de cauza, ajungem la situatii aberante de genul raposatului articol 200 din codul penal: ai de ales sa intretii sau nu acte homosexuale, dar daca te prindem, te condamnam, tu ai ales asta in cunostinta de cauza. Trebuie sa existe niste valori care sunt considerate inalienabile cum ar fi dreptul la viata si la intimitate, daca ajungem sa lasam societatea sa puna sub semnul intrebarii aceste valori, dam cale libera arbitrariului.

Andrei  •  14 octombrie 2015, 0:30

Frumoasa initiativa dar tare imi este teama ca romanii vor face o hazna din orice forum la care au acces.

G. Ovidiu Catalin  •  14 octombrie 2015, 3:09

Cata, nu am sa intru in comentarii ptr ca nu mai am vlaga necesară ... Doresc doar sa-ti spun , amical, ca mi-as fi dorit tare de mult sa vad si un punct "@x" din partea ta f simplu: Am fi putut avea performante mai mari cu " generația de aur " daca aveam si un antrenor mai ... antrenor ? Este corect ca un om care nu a făcut nimic din punct de vedere al apărării naționale sa fie general si alți oameni care au luptat pe front ptr aceasta tara sa fie uitați ? O ancheta despre cum au ajuns acești "credincioși " generali, cine i-a avansat? Ce salariu au doar ptr funcțiile acestea? Ce spune legea in privința avansării in grad? Etc.... De ce un olimpic la matematica, fizica, romana, istorie, biologie, logica , nu poate fi făcut general? Astept si astfel de investigații ...

Socaciu Victor  •  14 octombrie 2015, 9:39

Nu e corect, Cataline, draga! In principiu, sunt de acord, si sustin propunerea ta. Dar, nu fi ipocrit! Curatenia trebuie sa inceapa de la voi. Cenzurati-ne pe noi, doar dupa ce eliminati toate titlurile si imaginile cu care VOI ne agesati, si cu care ne insultati zilnic. Crezi ca puteti? Eu nu cred, asa ca, lasati-o balta! Pana atunci, uitati-va in oglinda si repetati: Sunt ipocrit, sunt ipocrit, sunt ipocrit, sunt ipocrit, sunt ipocrit, sunt ipocrit, sunt.

nausea  •  14 octombrie 2015, 9:56

Mulțumesc domnule @Balaban, atât pentru corectură cât mai ales că m-ați citit. Desigur, faptul că scriu în grabă și dau repede submit la comentariu, fără să-l mai recitesc, nu e o scuză pentru greșelile ortografice, gramaticale sau de punctuație. Voi fi mai atent pe viitor.

nefertem  •  14 octombrie 2015, 9:58

Articol GSP: http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/video-gest-de-neinteles-al-fiului-lui-cristiano-ronaldo-in-timpul-decernarii-ghetei-de-aur-460863.html. Sa inteleg ca in link-ul de mai sus este un articol de mare valoare, demn ca sa apara si sa ramana o zi in paginile electronice ale Gazetei, iar comentariul meu, ce catalogheaza materialul drept "laturi", trebuie moderat, intrucat termenul e considerat ofensator?

victor L  •  14 octombrie 2015, 10:04

Eu sint perfect de acord cu regulile expuse; ba, votez cu ambele mîini, ca nea Voicu, puscariasul. Dar am o curiozitate: in selectarea regulilor ati tinut cont si de afirmatiile unor ziaristi ai Gazetei despre "tancul care, pe toace, s-a urcat pe scena"? O zi buna.

Cătălin Tolontan  •  14 octombrie 2015, 10:53

@victor L: dupa cum vedeti doar un pic mai sus, un cititor poate considera un articol gsp drept "laturi" fara sa fie moderat. E considerata o metafora si nu ne vom apuca acum sa moderam figurile de stil care nu au un continut discriminator. E foarte bine ca ne critica! La fel, cind scrii despre un sportiv ca "s-a urcat tancul pe tocuri" si asta e tot o metafora. Dura, poate nu pe gustul multora, dar o metafora. Libertatea de expresie e testata atunci cind cineva exprima ceva neplacut despre tine sau despre ideile tale. Iar proiectul acesta este interesant pentru noi tocmai pentru ca e nevoie sa imbinam cele trei crezuri importante ale profesiei: libertatea de expresie, interactiunea cu publicul si civilizatia dialogului.

paul cristian stefanescu  •  14 octombrie 2015, 11:30

De ce nu pot posta parerea mea ca "Paradele gay ar trebui interzise!"? Ai impregnate niste deontologisme false care ti-au fost lipite, fara sa iti dai macar seama cand si cum. Homosexualitatea a devenit "normalitate" in anii '70 urma unui congres al Asociatitei Psihologilor Americani unde... s-a supus la vot! Dintre prticipanti (sute), majoritatea (nu cu mult peste 50%) a votat ca este OK. A inceput atunci curentul mondial pe care il propagi si tu. Exista doua tipuri de propaganda: deontologismul ieftin inconstient al oamenilor superficiali si cea strategica, constienta. Studiat, exista doua cai principale de "dobandire" a acestei "normalitati". 1. Pervertirea, prin abuz fizic sau psihic, mai ales cand este vorba de minori sau foarte tineri in medii de risc (orfelinate, mediul penitenciar, armata, internate, manastiri). Luchian Mihalea e de notorietate. Arhivele militiei reprezinta un studiu extraordinar, pentru legatura cu orfelinatele. 2. Mama abuziva, lipsa modelului masculin, baietel crescut ani de zile ca o fetita, cu "dragoste" posesiva. Aceste ambe variante pot fi prevenite! Ai fi socat sa vezi ca peste 85% din cazuri au la baza aceste doua variante. A treia varianta este "suflet de femeie in trup de barbat" si nu prea i s-a dat de cap. Asta este cea care trebuie tolerata, dar nu exhibata si impusa ca normalitate pe site-urile de sport. La femei e in cea mai mare parte perversitate, experimentare a sexualitatii si, desigur varianta reala, cu "sufletul si trupul" combinate gresit . Mai sunt cele care nu primesc tandrete de la barbatul rau si betiv si dau peste vecina abuzata si ea, etc, dar e diferit. Intreaba-te, ce efect au, peste toate astea povestite de mine mai sus, paradele gay, deontologismele tale si ale altora ca tine, campaniile de lobby politic la nivel de UE, Hollywood, etc. Plus ca, mai nou, toturor marilor oameni din istorie, (arta, stiinta, etc) morti deja saracii de ei, li se acorda titlul de homosexuali post-mortem. In Rusia, de exemplu, in problema homosexualitatii, nu e vorba de intoleranta. E vorba de stiinta! Eu sunt tolerant cu un astfel de individ. Chiar nu as avea absolut nimic cu el. La intrarea in Cimitirul Izvorul Nou statea mereu un ditamai *** de 1, 85 imbracat in rochie, cu barba, cu par lung blond, cu tate, cu pantofi cu toc, de isi faceau cruce toate babele care mergeau la cimitir. De ce sa mai fii si tu rau, in plus, cu asemenea fiinta? A murit de vreun an, il stie tot cartierul. Am intrebat-o pe *** Maria care are un chiosc de flori acolo, daca era fratele ei, ca semanau si stateau mereu de vorba. "Cum sa fie fratele meu? A fost la Casa de Copii." Dar nu pot fi tolerant cu o propaganda mincinoasa. Uite, imi scriu si tot numele ca sa ma studieze mai bine astia cu "less hate"-ul. Urasc mincinosii, superficialii, ignoranta si propaganda perversa (nu "pentru perversitate", ca sa nu modereze echipa gesepista). Si iubesc Romania. Sunt hater! Ce sa fac?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Postaci, vi s-a pregătit ceva! Testarea regulilor de moderare a comentariilor online | România curată  •  14 octombrie 2015, 11:30

[…] lui Cătălin Tolontan de pe gsp.ro, tolo.ro, a dat drumul de două zile comentariilor fără necesitatea logării. Aceste comentarii vor fi […]

Toma  •  14 octombrie 2015, 11:33

În principiu, forumurile n-ar trebui moderate, ele fiind o zonă de discuții pasionale, dar decente despre sport. Numai că asta-i situația ideală, din păcate, în fapt, forumurile au devenit locuri de gîlceavă între useri și de insulte ale sportivilor, atitudini încurajate de unele publicații, pentru rating. Din păcate, dacă nu ne putem controla atitudinile și limbajul, nu-i rea o măsură de moderare. Succes!

miervaldis  •  14 octombrie 2015, 11:52

@Cristi, cred ca ne învârtim puțin în cercuri dar e distractiv :) Deși probabil vom rămâne la păreri diferite, e interesant să dezbatem. Tu spui „la parade gay pot participa si o si fac de multe ori inclusiv persoane care nu sunt gay. Asadar eventuala interzicere nu s-ar aplica persoanelor care au o anumita orientare sexuala, ci persoanelor care promoveaza un anumit stil de viata, indiferent de orientarea sexuala.” Eu aș răspunde că nu e chiar *indiferent* de orientarea sexuală pentru că manifestația publică e destul de strict legată de orientarea sexuală și libertatea de a ți-o afișa, fără a ți se spune că trebuie să te ascunzi sau să-ți fie rușine. Mai exact, dorința de a interzice manifestația e strict legată de obiectivul său, cu care unele persoane nu sunt de acord. Însă e normal să nu fim de acord cu toate manifestațiile. Eu poate susțin gazele de șist dar nu aș vrea să spun că cei care au manifestat împotriva lor trebuiau să fie opriți de la a face asta. În plus, eu la rândul meu am dreptul să îmi exprim dezaprobarea. Dreptul de a promova ideile pe care le considerăm mai potrivite se manifestă inclusiv prin faptul că, frecvent, atunci când sunt parade gay sunt și parade alternative, care condamnă ceea ce numești tu un „stil de viață” (care pentru alții este ceva ce nu au ales și ceva ce este foarte foarte strâns legat de identitatea lor ca oameni). Mai adaug că eu s-ar putea să nu fiu de acord cu „stilul de viață” ortodox, dar nu îmi permit să spun că pelerinajele sau manifestațiile religioase ar trebui oprite în spațiul public pentru că mă deranjează. Respect dreptul la manifestațiile religioase și înțeleg că religia este un element foarte foarte important din identitatea oamenilor care sunt credincioși. Eu cred în continuare că este o diferență între a instiga la discriminarea unor oameni pe baza faptului că sunt gay sau promovează drepturile LGBT și a declara că pedeapsa cu moartea, care, repet, ar putea să se aplice *oricui* comite o anume faptă, ar trebui reinstituită (menționez și eu că nu aș susține însă o astfel de măsură). Orișicum, exemplul pe care-l tot dezbatem noi e o chestiune de finețe... majoritatea comentariilor despre minorități sunt mult mai puțin nuanțate și civilizate decât „ar trebui interzise paradele gay” :)

Tudor  •  14 octombrie 2015, 12:25

Sunt total de acord cu aceste reguli. De obicei nu postez niciun comentariu. Insa, cel mai mult, mi-as dori sa am parte de articole de calitate, fara tot felul de adjective si onomatopee in titlu.Lucrurile alea prind doar la baietii care sparg seminte in spatele blocului.Nu se incurajeaza cultura.In Austria, spre exemplu, nu am vazut o singura mizerie de articol ca cele postate de presa romana. Toate regulile de moderare sunt doar un prim pas spre normalitate. Cel mai tare ma deranjeaza ca foarte rar se gaseste pe siteul gsp.ro, un site cu un trafic imens, care, vrem, nu vrem, are un rol in cultura nationala si e formator de opinie, un articol in care s-a facut o cercetare temeinica. Si alea sunt cele mai laudate si cu cele mai putin moderate comentarii. Ar trebui ca fiecare dintre voi, chiar si cei care lucreaza strict la site, sa isi puna intrebarea daca nu e cumva timpu sa incercam sa sarim mai sus de nivelul genunchiul broastei dpdv al limbajului si a ceea ce vrem sa promovam, fara sa plecam de la premiza ca toti care citesc gazeta au intelectul unui pietar. Cum spunea Gandhi "fii schimbarea ce-o doresti in lume".

Less Hate More Speech  •  14 octombrie 2015, 12:46

@paul cristian stefanescu, comentariul acesta nu a fost moderat (cu doua exceptii) căci am preferat să răspundem la mesajul dumneavoastră, în care prezentați anumite puncte de vedere ca fiind „fapte”, deși acestea ori nu sunt dovedite, ori au fost demontate de comunitatea științifică în ultimii 40 de ani. Ne referim în mod deosebit la declarațiile cum că orientarea sexuală ar fi rezultatul unor abuzuri sau deficențe în educație ori că ar fi o formă de perversiune. Înțelegem că dumneavoastră contestați credibilitatea oamenilor de știință, dar vă recomandăm totuși să consultați resursele oferite de specialiștii în domeniu, de exemplu pe site-ul Asociației Psihologice Americane (http://www.apa.org/topics/lgbt/orientation.aspx). Aici se găsesc răspunsuri la mai multe întrebări, precum ce este orientarea sexuală, de ce avem o anumită orientare sau dacă homosexualitatea este o boală sau nu.

paul cristian stefanescu  •  14 octombrie 2015, 12:49

Completare la comentariul de mai sus. Apar in doua locuri " 3 stelute" care inlocuiesc cuvinte. Prin primele stelute, moderatorul va interzice sa cunoasteti faptul ca personajul descris de mine era o matahala si faptul ca avea pielea inchisa la culoare. Acest lucru era important de stiut pentru a va face o imagine vizuala: contrastul intre pielea mai inchisa la culoare si parul lung si blond platinat era izbitor. La a doua cenzurare (grupul al doilea de stelute), nici nu mai comentez, absolut ridicol. Cenzura asta a scrisului a intrat in istorie din cauza unor maniaci din perioada inchizitiei, din cauza unor maniaci din perioada stalinista si din din perioada hitlerista. Acum, a aparut ultima generatie, cenzura maniacilor deontologi! In fapt, oameni absolut dezorientati, orbiti cu niste balmajeli fara fond, rupti de realitatea concreta.. E voie sa avem "presedinte neamt", in schimb nu e voie sa avem "florareasa ***"? Absolut caraghioasa deontologia asta stearpa si schioapa.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

berenger  •  14 octombrie 2015, 13:10

există un site, de sport chiar, în care, practic, niciun fel de comentariu ce încalcă regulile bunului simț nu reușește să se mențină, fără a fi moderat la tipărire, și asta fără intervenția gazdelor. iar fiecare articol adună mii de comentarii... iar asta se întâmplă dintr-un singur lucru banal: calitatea articolelor atrage calitatea comentariilor.

anonim  •  14 octombrie 2015, 13:38

paradele gay sint un protest?!

anonim  •  14 octombrie 2015, 13:43

se modereaza daca spun ApaNova sint niste hoti la fel ca tot monopolului corporatist ce capuseaza tara asta

dan  •  14 octombrie 2015, 14:24

Domnu Tolo, *** :D Just testing the limits of political correctness.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

paul cristian stefanescu  •  14 octombrie 2015, 14:40

@ong hate&speech Dar eu exact APA o combat si concluziile lor, pe care pretindeti sa le inghitim nemestecate. Chiar daca la mine nu exista hate, iar la voi nu exista speech. Nimic din ce am scris eu acolo nu "a fost demontat" pentru ca nu este posibil sa demontezi ceva ce exista. Sunt legaturi cauzale concrete. Exista! Exact fapte! Abuzurile descrise de mine la punctul 1. si 2. pot conduce la comportament sexual anormal. Si se intampla cu recurrenta mare. Daca sunt prevenite, vor fi mai putini homosexuali! Faptic! Ar ramane doar cei putini care... asa sunt ei. De la natura. Draga ONG-ule, imi atribui, manipulatoriu, urmatoarea afirmatie "orientarea sexuală ar fi rezultatul unor abuzuri, sau deficențe în educație, ori că ar fi o formă de perversiune". Unde apare asa ceva in ce am scris eu? E manipulare constienta sau prostie? Eu NU am scris ca astea formeaza orientarea sexuala. Am scris ca abuzurile o pot perverti. Combate-ma! Ia trimite-le tu chestiile astea celor de la APA si cere-le raspunsuri concrete! Fii curios, ONG-ule! Indoieste-te! De unde ati scos "deficiente in educatie"? Mama cu prea multa posesivitate si dragoste prost inteleasa nu intra la capitolul "educatie" ci tot la abuz. Perversitate am spus ca avem doar in cazul lesbianismul "de fun". Il practica toate actritele porno, desi ele se declara heterosexuale. Interesant, se declara hetero (nu bisexuale!), desi in filme au relatii cu femei. Cum se numeste asta, ONG-ule? Iar recurenta ridicata a aparitiei homosexualitatii in mediile mentionate de mine este din nou un FAPT! Exista dovezi, se poate cerceta. Am suficiente resurse ca sa nu gandeasca in locul meu APA, Ambasada Americii sau ONG-uri. Ce inseamna "comunitatea stiintifica" pentru tine, draga ONG cenzurator? Despre APA am scris fix la inceputul comentariului meu. Cu ce ar fi un psiholog american mai bun decat mine. Ce metodologie de cercetare superioara ar putea utiliza? Niciuna! Tot ce am scris in mail este 100% corect. "Comunitatea stiintifica" nu este Asociatia Psihologica Americana!

Sorin  •  14 octombrie 2015, 16:12

Salut. Singura mea problema e ca si GSP a devenit un site care cerseste clickuri, fiecare articol avand un titlu de-a dreptul penibil. Asta va fi singurul comentariu pe care-l voi pune aici. La revedere, pa!

berenger  •  14 octombrie 2015, 17:29

o fază mișto: cătălin tolontan e preluat, de multe ori, și de romăniacurată.ro. azi, și acest articol e preluat, cu un titlu de presă quality: „Postaci, vi s-a pregătit ceva! Testarea regulilor de moderare a comentariilor online”. în momentul în care am o nelămurire, exprimată așa: „care-i rostul acestei preluări? va face și acest site la fel? altfel spus, de exemplu, comentariile critice și civilizate la adresa articolelor alinei mungiu pippidi, neacceptate până acum, ce statut vor avea?” reacția site-ului e, bineînțeles, cenzura, prin nepublicarea comentariului

cristi  •  14 octombrie 2015, 17:52

@miervaldis Urmatoarele secvente din argumentul tau evidentiaza exact ce voiam sa spun : "manifestația publică e destul de strict legată de [...]libertatea de a ți-o afișa, fără a ți se spune că trebuie să te ascunzi sau să-ți fie rușine" si "Eu cred în continuare că este o diferență între a instiga la discriminarea unor oameni pe baza faptului că sunt gay sau promovează drepturile LGBT și a declara că pedeapsa cu moartea[...]ar trebui reinstituită". In primul citat scoti in evidenta destul de clar ca e vorba despre a sustine un stil de viata (care promoveaza afisarea libertatea de a-ti afisa optiunea sexuala) , pe cand in al doilea vorbesti despre discriminare. A face pe cineva sa simta rusine pentru anumite actiuni nu inseamna discriminare, ci in unele cazuri e legitim, atat pentru protectia societatii (de ex. oamenii nu vor fura din cauza presiunii sociale pe care o pune rusinea) cat si pentru persoana respectiva (daca acceptam ideea de virtutea de a fi cinstit e de folos persoanei care o practica, atunci sentimentul de rusine poate sa fie o treapta in practicare acestei virtuti). Acum, intrebarea care se pune e care sunt acele "unele cazuri" in care e legitim sa te folosesti de sentimentul rusinii, de presiunea sociala si cand nu. Unii zic ca optiunea sexuala face parte dintre cazurile astea, altii zic ca nu, pana la urma ce va prevala va fi opinia majoritatii, dar daca unora le interzici sa isi exprime opiniile e clar ca nu mai esti echidistant. Pe de alta parte, discriminarea inseamna sa ii refuzi unui individ un job, eliberarea unei hartii de la stat, un credit de la banca, intrarea la un spectacol, inscrierea la facultate, specificarea orientarii sexuale intr-un formular, etc, doar pentru ca e gay. Daca insa vei continua sa sustii ca cei care cer interzicerea paradelor gay discrimineaza, pe langa ca nu e adevarat, vei folosi presiunea sociala, sentimentul rusinii de a face un lucru inacceptabil pentru moravurile de azi, pentru a le astupa gura. E cam acelasi lucru cu a face misto sau a arata cu degetul sau a apostrofa pe strada un gay cunoscut, ceea ce ar constitui intr-adevar o fapta reprobabila si cred ca si condamnata de codul penal.

miervaldis  •  14 octombrie 2015, 18:53

@cristi, dacă tu ai fi primar și ai interzice paradele gay pentru că nu ești de acord cu ele ar fi o discriminare, fără niciun temei legal. Asta încercam să ilustrez și cu exemplul cu pelerinajele și manifestațiile religioase. A spune „hai să interzicem paradele gay” înseamnă instigare la discriminare, adică hai să circumscriem dreptul la manifestații celor care promovează ceea ce numești tu stil de viață, ceea ce numesc eu dreptul celor din comunitatea LGBT de a exista în societate fără să se ascundă sau să se rușineze (pentru mine despre asta e parada gay și cred că de-asta displace multora, pentru că anunță foarte vocal, foarte răspicat, cu prost gust după părerea unora, „sunt aici și nu numai că nu sunt ilegal, dar nu mi-e rușine că sunt așa, iată-mă!”). Cei care preferă alte stiluri de viață au și ei dreptul de a manifesta și toată lumea e OK. Să zici că frate, hai să dăm dreptul ăsta numai ălora care promovează valorile cu care sunt eu de acord e o încurajare a discriminării - și exemplul ăsta e totuși legat de orientarea sexuală, oricât ai spune tu că e vorba și de persoane straight care participă la paradă, pentru că motivul dorinței de a suprima protestul este tocmai că promovează libertatea celor LGBT, deci cei care au o anumită orientare sexuală. E ca și cum ai zice hai să nu lăsăm oamenii sub un anumit nivel de educație sau cei care preferă un anumit partid să voteze... Și cred că legea este de acord cu mine când spun asta. Uite ce zice in definiția discriminării: „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.” Eu înțeleg ce zici tu, că nu e bine să suprimăm dreptul la opinie și la liberă exprimare, dar cred că avem destul spațiu, chiar și aici, să dezbatem meritele sau problemele manifestațiilor LGBT, de exemplu, chiar și respectând regulile impuse de moderatori... Cu alte cuvinte, putem zice și ai zis-o și tu, că nu ești neapărat de acord cu „stilul de viață” gay, fără să comitem ceea ce site-ul consideră o instigare la discriminare.

Olteanul sfios  •  15 octombrie 2015, 14:41

Din pacate, indiferent de opiniile noastre, lipsa de educatie musteste din comentarii. Nici mie nu-mi plac toti oamenii, nici toate faptele lor, nici toate situatiile "politically correct", etc, dar incerc sa nu ma crizez pe net. Daca cineva crede ca scrie bine, sa-si faca blog si sa-l vedem, citim si...comentam, nu? Plus ca mai observ o alta tendinta la comentatori: cu cat au mai mari deficientele ortografice, cu atat mai insistenti sunt sa scrie. Mult, daca se poate. Daca scuza lor e ca e mai importanta opinia decat gramatica, atunci trebuie sa-i inteleaga pe afonii care insista sa cante cu diverse ocazii, iar cei din jur sunt siliti sa-i asculte. Cam la fel de greu sunt si ei de suportat. Dar nici afonii nu-si dau seama ca sunt afoni, nu?

silicon_v  •  15 octombrie 2015, 15:30

Pare totul aproape prea frumos, dar cred ca e de munca pentru a realiza o triere atat de subtila. E pacat ca nu se aplica peste tot asa ceva. Si e pacat ca deja site GSP pare compromis din punct de vedere al comentariilor la articolele sportive. E aproape imposibil sa ai o discutie normal si cat de cat de ceva substanta, eu am renuntat de mult timp. Nu cred ca decalogul asta il poate reinvia. Dar sper sa ma insel, evident.

Marta  •  17 octombrie 2015, 1:19

initiativa foarte buna. e asa deranjant si obositor sa te inregistrezi mereu si daca vrei sa injuri, tot gasesti mijloace. Deci e perfect asa. multumim

amygos  •  18 octombrie 2015, 12:29

D-le Tolontan,apreciez faptul ca doriti sa faceti ceva sa eradicati limbajul violent din presa online. O sa va prezint un caz concret.De ceva vreme in Prosport userii folosesc un limbaj foarte violent,in special la adresa Simonei Halep.Culmea e ca aceste comentarii rautacioase,insulte chiar,nu sunt moderate de cei care deservesc acest ziar! Pana acum doi ani ziarele de sport erau centrate exclusiv pe fotbal si pe patronii de carton care finanteaza acest sport! Dupa ascensiunea Simonei,vazand ca este o paine de mancat,ziaristii au inceput tot mai mult sa scrie despre tenis si mai ales despre Simona Halep! Normal ca opiniile userilor sunt diverse,dar s-a incurajat de catre unii redactori comentariile rautaciose la adresa Simonei.De aici s-a ajuns la insulte grosolane,lucru pe care cei de la Prosport n-au incercat in nici un fel sa-l stopeze. De cateva luni acolo si-a facut aparitia ca din senin un user care isi spune Shumudica si care da tonul la limbajul violent,gasind destui adepti!! Se spune pe la colturi ca acel user ar fi de fapt un ziarist din redactie,si anume Alexandru Tacina!!! Ar fi culmea ca tocmai ziaristii sa dea tonul la limbajul trivial din media!!! Cei de la prosport se fac ca nu vad ce se intampla,in lupta pt o audienta cat mai mare nu conteaza bunul simt! Vin si va intreb,de ce nu sunt obligate publicatiile online sa modereze comentariile userilor,asa cum se intampla in presa din alte tari? Sunt legi si nu se aplica sau e nevoie de un proiect de lege in acest sens? Atat timp cat ziaristii tac si nu iau masuri,limbajul violent n-are cum sa dispara de la sine! cu stima,amygos

Tankoczi Norbert  •  20 octombrie 2015, 12:42

Apreciez aceste demersuri si chiar am sa aplic si eu reguli asemenatoare in privinta comentariilor! Foarte frumos gandit si exemplificat! Limbajul si comportamentul violent la urma urmei, nu ajuta cu absolut nimic fie ca o fi in presa online, pe stadion, acasa sau oriunde altundeva. Va salut cu respect!

Skile  •  20 octombrie 2015, 13:50

"Articolele sunt proaste" și "Așa sunt românii, nu se pot abține". Cam astea sunt argumentele celor care au comentat. Nu aveți dreptate nici unii nici ceilalți. Treaba asta nu se întâmplă doar în România sau doar la aticolele slabe. Se întâmplă peste tot în lume, toată lumea se ceartă cu toată lumea în comentarii, indiferent de calitatea scrierii, găsesc ei un motiv să judece sau să înjure pe cineva. Pentru că așa interpretează omul libertatea de exprimare când e în fața tastaturii. Nu doar românii fac asta, nici pe departe, nu suntem speciali, ci oamenii în general. E natura umană.

Bogdan Theodor Olteanu  •  28 octombrie 2015, 17:57

Domnule Tolontan, Încercăm exercițiul cu moderarea și pe articolul ăsta? - http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/o-legenda-a-stelei-lanseaza-un-atac-fara-precedent-la-adresa-lui-becali-sper-ca-marica-nu-e-atit-de-fomist-sa-tradeze-dinamo-si-sa-se-duca-la-oier-461973.html Sau dacă e în ghilimele merge orice?

A.N.G  •  30 noiembrie 2015, 2:12

traim timpuri dificile..unde parerea ajunge gand iar uneori adevar...internetul este o ultima reduta a libertati mincinoase...dar in care iti poti mentine viziunea adica opinia...in contextul mondial unde ne sunt prezemtati buni si rai unde rai devin buni si buni rai fara a putea face deosebire deoarece sunt aceeasi precum politicieni nostri...schimbul fiind doar la nivelil globului ocular in rest nimic...aceiasi si aceleasi mizerii...Romania primeste ziua nationala fara ca cetaceanul din acest mediu Romanesc a inceput sa realizeze ca aceasta zi nu mai este a lui...este ziua LUI NIMENI Romania disparand ca spatiu si din aceasta Romaniei nimic nu mai este al Roanilor...cetateni din spatiul delimitat de frontiere sunt decat o piata trista si platitori ... suntem UN STRAIN IN PROPRIA CASA..care casa precum reclama de acum cativa ani CASA DE COPII NU ESTE ACASA acum aceleasi lucru putem spune despre ROMANIA...dar va veni ziua cand acel DAC fara ADN ul Roman sa revina la origine...asa ca LA MULTI ANI DACULE ROMANULE SI ROMANIE iarta ne de toleranta prostiei noastre...

Comentează