Udrea contestă faptul că patru inculpați din Gala Bute își recunosc vina. Care-i miza

Apărarea consideră că dacă cei patru denunțători vor beneficia de procedură simplificată există riscul să nu se afle adevărul

vineri, 16 octombrie 2015, 11:41

UPDATE: Relatarea live aici.

de Răzvan Luțac, Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Într-o sală neîncăpătoare, astăzi a început la ICCJ procesul ”Gala Bute”. Patru dintre cei opt inculpați își recunosc faptele așa cum apar ele în rechizitoriu, sursele Gazetei de acum două zile au fost bune, și cer procedură simplificată. Trei dintre ei sînt foști oameni de încredere ai Elenei Udrea:

  1. Gheorghe Nastasia, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltătorii, căruia Udrea îi delegase semnătura pe timpul mandatului său. Nastasia este cel care pretinde că i-a dus o geantă cu 900.000 de euro în birou ministrului.
    • Cel care i-ar fi dat banii lui Nastasia cu destinația finală Udrea, mituitorul Adrian Gărdean, nu se află ca inculpat în acest dosar.

  2. Ana Maria Topoliceanu, prietenă a Elenei Udrea încă din momentul în care cele două au început să practice avocatura, apoi șefă a Companiei Naționale de Investiții și, potrivit propriilor declarații, unul dintre oamenii care țineau contabilitatea șpăgilor și avantajelor materiale dobîndite de fostul ministru.
  3. Ștefan Lungu, fost consilier personal al Elenei Udrea, și parte a unui cerc monden care se ocupa de diverse operațiuni de imagine ale fostului ministru.

Al patrulea inculpat care-și recunoaște vina este Marius Botoroagă, administratorul firmei Consmin, despre care procurorii DNA susțin că lua bani de la CNI și, apoi, returna o parte sub formă de mită către funcționarii publici. Acuzarea susține că cel care lua banii era Lungu, mai departe ei ajungînd și la alți inculpați: Tudor Breazu, Ana Maria Topoliceanu și Elena Udrea.

Din acest presupus lanț al mitei, Breazu e cel care refuză să confirme circuitul, susținîndu-și nevinovăția, iar Udrea afirmă și ea că este nevinovată, insistînd pe faptul, repetat și azi la intrarea în curte, că ”dosarul este un exemplu de caz construit pe delațiuni”.

Îmbrăcată în negru, culoare rară în vestimentația fostului ministru, Elena Udrea stă lîngă Tudor Breazu, citind știri aproape neîntrerupt pe telefonul mobil. Undeva mai în spate, calm, Rudel Obreja își împarte și el timpul între lectura de pe telefon și parcurgerea actelor aduse de avocat.

Apărarea Elenei Udrea contestă intenția celor patru inculpați de a dobîndi procedură simplificată. Din perspectiva fostului înalt demnitar, miza nu este aceea că cei patru care își recunosc faptele ar putea scăpa de o treime de pedeapsă, ci efectul asupra procesului.

Dacă judecătorii acceptă procedura simplificată pentru cei patru, atunci Nastasia, Topoliceanu, Lungu și Botoroagă vor asista la proces, dar faptele lor nu vor mai fi discutate în instanță și nu se vor aduce probe noi, mergîndu-se doar pe cele existente acum la dosar. Ceea ce, în opinia apărării, ar duce la nelămurirea contradicțiilor pe care avocații lui Udrea susțin că le-au descoperit în denunțurile și relatările celor patru.

Apărarea lui Udrea îi va putea audia ca martori pe cei patru. Dar, chiar și așa, echipa Elenei Udrea susține că o procedură simplificată pentru cei care-și recunosc vina va face mai grea, dacă nu imposibilă, aflarea adevărului. Practic, aceasta este miza zilei de azi și a primului termen.

În sala de la etajul doi al ICCJ, aceeași sală unde s-a judecat recursul Monicăi Iacob Ridzi, continuă audierile celor care-și recunosc faptele.

La finalul zilei, instanța va decide dacă se va pronunța azi sau în zilele următoare asupra procedurii simplificate în ceea ce-i privește pe Nastasia, Topoliceanu, Lungu și Botoroagă.


Comentarii (24)Adaugă comentariu

doina  •  16 octombrie 2015, 12:17

normal ca e sigura ca nimeni nu poate arata ca ea a luat banii caci sri si parchetul in perioada aia erau indragostite de ea si alta famile penala celebra. Doar in urma unor denunturi documentate si flagrante bine facute (vezi cazul oprescu) ii pot prinde pe astia care acum ne dau lectii de omenie cica. ori in cazul acestei *** nu s-a incumetat nimeni nici macar s-o urmareasca dar sa-i mai faca un flagrant, ceva...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Petre  •  16 octombrie 2015, 12:17

Dacă judecătorii acceptă procedura simplificată pentru cei patru, atunci Nastasia, Topoliceanu, Lungu și Botoroagă vor asista la proces, dar faptele lor nu vor mai fi discutate în instanță și nu se vor aduce probe noi, mergîndu-se doar pe cele existente acum la dosar. Daca cei 4 vor fi judecati dupa procedura simplificata, cauza va fi disjunsa si se va judeca separat. In cauza Elenei Udrea se vor administra, in continuare, toate probele necesare aflarii adevarului.

Dragotoiu Mihail  •  16 octombrie 2015, 12:34

3 din cei 4 inculpati care si-au recunoscut faptele sunt personaje cheie in acest caz. Nu vad cum ar putea Udrea sa aduca probe in favoarea ei atata timp cat fostii ei colaboratori recunosc totul

theo  •  16 octombrie 2015, 12:36

... imbracandu-se in negru se identifica cu judecatoarele, incercand sa nu le irite acestora campul vizual. Este foarte abila Elena Udrea in a simti pericole sau a exploata avantaje. Stim ca 90% din judecatoare sunt femei in tara asta, deci barbatii, procurorii de caz sau avocatii pe partea reclamanta vor trebui sa transpire din greu. Sa faca eforturi si sa fie ingeniosi. Altfel solidaritatea feminista risca sa intre "in drepturi"... Am vazut n~ cazuri unde judecatoare si femei parate au sters pe jos cu conceptul de Justitie, doar pentru a se coaliza impotriva barbatilor reclamanti "agresori". Sa vedem Bica ce culoare vestimentara va aborda si ce "tehnici" de aparare.

Cătălin Tolontan  •  16 octombrie 2015, 12:46

@petre: da, asta am scris si noi, ai rezumat perfect procedura. Cu precizarea ca procesul celor patru poate fi disjuns sau poate ramine in acest dosar. E decizia curtii. Insa apararea Elenei Udrea sustine ca o procedura simplificata in cazul celor patru va diminua relevanta probelor si in cazul lui Udrea. Asta e varianta lor. Nu e treaba noastra sa ne pronuntam cine are dreptate, ci sa gazduim ambele versiuni: cea a acuzarii si cea a apararii. Asta vom face pe parcursul procesului.

Ted  •  16 octombrie 2015, 13:33

Din ce vad pana acum procuratura demonstreaza ca mita a ajuns in biroul Elenei Udrea. Cu evidenta iesirii sumelor din circuitul fiscal al firmelor mituitorilor si cu 3 marturii ale apropiatilor intermediari, procuratura are aceasta parte "betonata". Acum trebuie sa demonstreze si ca Udrea si i-a insusit (ca o particica cat de mica din mita a fost cheltuita sau depusa undeva, intr-un cont sau caseta de valori ce ii apartine). Aici e greul si cheia procesului.

Bruno  •  16 octombrie 2015, 13:42

Dupa cum am inteles eu, fara sa am studii juridice, o judecare in procedura simplificata, reprezinta o qvasi-recunoastere, a celui anchetat, a faptelor prezentate de procuratura, fapt ce aduce dupa sine niste "bonificatii"ce duc, in mod legal, la reducerea substantiala a pedepsei. Acest act, eu consider ca, viciaza realitatea si procesul in sine deoarece toti, cei aflati In cercetare penala, ar face si spune orice li s-ar cere(stiind ca ei sunt vinovati si altfel ar primi cel putin dublul pedepsei), ca sa-si scada pedeapsa cu mult sub ce ar primi in mod concret. De regula ajung chiar pana acolo, la a executa pedeapsa la domiciliu sau cu suspendare. Daca Udrea este vinovata, sa plateasca. Daca insa se merge doar pe delatiuni, care sunt clar in folosul celor care le emit, nu se mai poate afla adevarul intreg. Poate doar o parte din acesta. Ceea ce ne duce si la expresia ca .. "adevarul spus doar pe jumatate, este cea mai mare minciuna"! Prefer, ca cetatean roman profund interesat ca toti cei din clasa politica care au calcat pe bec sa plateasca pentru greselile lor, ca totul sa se judece cat mai repede insa fara a se recurge la procedura simplificata. Altfel eu simt ca cei care reculg la aceasta procedura primesc, ca premiu, libertate ..!? Si nu mi se pare corect ca sa oferi libertate pentru delatiuni. Contra probe clare si/sau autodenunt, DA!

LEFTER POPESCU  •  16 octombrie 2015, 13:43

Domnule Tolontan, . d-voastra spuneti acum ca : " Nu e treaba noastra sa ne pronuntam cine are dreptate, ci sa gazduim ambele versiuni: cea a acuzarii si cea a apararii "... dar de un an de zile va tot pronuntati dar numai impotriva Elenei Udrea... Tot timpul ati lasat impresia ca o vreti pe E.U. la racoare, dar, va rog, nu-i tratati pe cei 4 infractori - spaguitori ca si cum acestia ar fi niste copii inocenti care au facut TOTUL la comanda sefei lor. Nu luati de bun tot ce au "varsat" denuntatorii-spaguitori ca sa-si salveze pielea . Acestia trebuie sa fie judecati la fel de aspru si bine pedepsiti cu ani grei de puscarie. D-voatra credeti ca aceasta e singura data cand cei 4 sau cei 8 si-au dat cu spagile in cap ? Sa le ia averile la control , apoi sa fie date publicitatii si veti vedea cat de corupti sunt acesti oameni .

adrian_hora  •  16 octombrie 2015, 14:27

daca sunt judecati impreuna, sa fie judecati impreuna pana la capat. in teorie: daca 4 insi sunt vinovati de ceva iar prin recunoasterea vinovatiei, in plus prin aruncarea vinei pe un al 5-lea, ei scapa de cea mai mare parte a pedepsei - ce ii opreste sa dea vina pe cineva care era in zona chiar daca este nevinovat? in acest caz - cautati banii la udrea, daca i-a luat, salut - e vinovata. oricum prezentarea cazului nu este deloc clara, iar presa nu a reusit in nici un fel sa il clarifice si pentru noi cei fara studii juridice.

eu  •  16 octombrie 2015, 14:51

d-le theo, daca din 100% JUDECATOARE sint femei ce sint restul de 10%?????

Grig Silviu  •  16 octombrie 2015, 15:17

Acest proces,orice am face se desfasoara pornind de la sintagma putin ...inversata"prezumtia de vinovatie"...S-a luptat mult pentru asta...Chiar titlul acestui articol demonstreaza asta.Intelegem ca numai Elena Udrea are respectiva miza.Dar si cei patru au avut miza de a se rupe de proces,de judecarea cu insistenta,sa zic asa...Pana acum au spus,da,am facut,dar EU ne-a obligat,noi nu am avut decat vina ca am cedat la presiuni...Poate este asa,poate nu,numai un proces complet,cu toti impricinatii,la gramada,poate fi o solutie corecta...

Hasbe  •  16 octombrie 2015, 16:44

Asta ar fi un fel de culme a contestației...

Marchi  •  16 octombrie 2015, 16:47

„Ana Maria Topoliceanu, unul dintre oamenii care țineau contabilitatea șpăgilor și avantajelor materiale dobîndite de fostul ministru”. Asta îmi amintește de o emisiune TV, la care, invitată fiind, Elena Udrea (pe la „începuturi”, când nu fusese încă „inițiată” în tainele ... penale) declara cu nonșalanță că (citez din memorie): „așa se finanțează partidele (recte prin șpagă, n.m.), pe ce lume trăiți? Întrebați-l pe Ponta, întrebați-l pe Iohannis cum și-au finanțat campaniile!” (Ah, gura mincinosului... :) O probă de luat în seamă...)

Dan Costea D.  •  16 octombrie 2015, 18:07

Poate fi cineva acuzat fara probe? Sunt credibili cei patru saguitori, desi bugetari sunt foarte bogati? Nu Udrea trebuie sa dovedeasca ceva, ci aceia care au recunoscut ca au luat spagile si garantat au ramas la ei, dar deh, suna bine si da bine sa se zica ca i-au dat lui Udrea ! In acest caz ma simt jignit de acesti spagari, de procurori si de judecatori. Nicaieri in lume nu poate fi judecat cineva fara probe, sau nu stiu eu. Declaratiile nu sunt probe, chiar daca sunt PATRU spagari care recunosc. O fac deoarece EI AU FOST PRINSI DE DNA, nu aveau alta solutie decat negocierea.

vas  •  16 octombrie 2015, 18:19

@Cătălin Tolontan: Scuze, dar e destul de ciudat cum jurnalistul de exceptie, ce s-a facut respectat tocmai pentru OPINIILE exprimate, se abtine tocmai acum! Parerea mea, de exemplu, este ca avocatii apararii au dreptate si chiar exista riscul ca posibile delatiuni sa nu mai fie descoperite daca se accepta "procedura simplificata"! .....

Cătălin Tolontan  •  16 octombrie 2015, 18:45

@vas: nu, nu multumim :-) nu pentru opinii, ci pentru faptele publicate ne apreciaza, daca ne apreciaza, oamenii. Sau vreti sa facem noi pe judecatorii? In nici un caz. Oamenii asteapta de la noi sa le povestim ce e in sala, ce se spune acolo, nu daca noi credem ceva sau altceva.

John  •  16 octombrie 2015, 18:51

Am si eu cateva intrebari: - Cine avea acces sa intre in biroul unui ministru ? - Cine putea sa lase acolo o valiza plina cu bani? - Cine-ar fi putut sa ia acea valiza cu bani, in afara de... ministru? - Daca un ministru vede o valiza cu bani in biroul lui, de care nu stia, nu cheama politia? - De unde stia sinistrul personaj, Traian Basescu ca E.U. nu era in birou cand au venit banutii? - Daca T.B. stia asta, inseamna ca trebuie sa fie martor la proces! (Trebuie sa se afle tot adevarul asa-i?) - Daca Elene Udrea e atat de bogata si o va dovedi vinovata, sper sa i se confiste si averea, asa-i? Altfel o sa ne sfideze, precum Adrian Nastase! - Cum poate justifica Elene Udrea faptul ca cerea 10% pentru sponsorizari? Ca si la Sorin Oprescu, asa ceva este.... ILEGAL! - Ce alte dovezi mai vor procurorii? - De ce nu se interzice folosirea telefoanelor mobile, a tabletelor, sau a altor.... "dispozitive" in sala de judecata? Inculpatii trebuie sa respecte judecatorii, nu sa-i ignore! In concluzie, dupa parerea mea, daca Basescu nu mai e la "butoane", Udrea nu scapa de puscarie! Problema nu este daca Udrea e vinovata, ci cand il vor lua si pe T. Basescu, care vad ca se ocupa de alte prostii (P.M.P., blog personal, opinii care nu intereseaza pe nimeni), sub protectia evidenta a D.N.A. si S.R.I.

vas  •  16 octombrie 2015, 19:17

@Cătălin Tolontan: acum m-am prins, voi faceti un soi de "live text", ca la meciuri!..:)

Ioan Negru  •  16 octombrie 2015, 19:45

Din cele relatate in presa, practica platii paraindarat de 10% era endemica la acel minister muuuult inainte de numirea EU ca ministru. Dupa cate se stie, ministrii vin si pleaca, dar functionarimea inraita in spagi in atati ani isi vede bine mersi de vechile obiceiuri chiar pe la spatele ministrului - mai ales ca EU a facut prostia sa-si delege dreptul la semnatura unuia din clica. (vezi cazul clasic a lu'Madam Abramburica Andronescu, care nu isi recunoaste semnatura pe actul de cedare aproape gratisa Stadionului Tineretului catre escrocul Dinu Pescariu, pe care l-a documentat acum cativa ani tot Dl.Tolontan...)Asa ca banii puteau fi incasati si fara stirea ministrului. Iar lasarea in birou a unei genti cu cca 11 kg de euroi fara ca secretara sau seful de cabinet sa intre la banuieli mi se pare o concluzie trasa de par, de aceea mi se pare ciudat ca nu s-a cerut si marturia altor functionari din acel minister. Tot ca o ciudatenie mi se pare ca, in ciuda celor n-spe procese si luni de arest preventiv, DNA nu a reusit sa adune nici o alta dovada incriminatoare in afara turnatoriilor unor insi suspecti Eu cred ca e foarte posibil sa se fi facut presiuni pe procurori sa o faca pe EU sa-l "dea in gat" - cum zice haznaua3 - pe Dl. Basescu sau macar PDL-ul, dupa buna practica comunisto-PSDista, si cred ca Dna Udrea e de admirat ca nu se lasa santajata.

cici  •  17 octombrie 2015, 0:16

Procesul a inceput in forta si nu cred ca vor urma zile linistite pentru toti cei implicati in aceasta poveste. Va doresc succes in continuare, iar Elenei Udrea un proces echitabil.

ghita  •  17 octombrie 2015, 8:48

La beci cu *** asta penala.Bineinteles ca nu recunoaste nimic,*** cu nesimtire si tupeu *** de la gura copilasilor,ca sa se imbrace de la second hand si sa calatoreasca cu caruta.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

doru  •  17 octombrie 2015, 8:58

observ o inversunare a d-lui tolontan in acest caz fata de elena udrea,incepind de la titlurile tendentioase pina la ironiile ieftine din articole,asta nu inseamna deontologie profesionala,cit despre caz,d-le tolontan cum vi s-ar parea sa fiti arestat pe DENUNTURI? de probe directe si materiale ati auzit?eu nu tin partea nimanui,dar in acest caz nu v-am vazut sa scrieti ceva despre niste probe concrete,flagrant etc.

Viorel  •  17 octombrie 2015, 13:13

Catalin, ne asteptam sa fii mai incisiv aseara la RTV cu inculpata tupeista Udrea Elena. As stiut sa pareze la intrebarea de ce a organizat ministerul public o gala de box profesionist, lucru nemaintalnit, spunand cu nonsalanta ca nu e ilegal, dar de ce nu ai intrebat-o de ce a garantat ministerul un credit la banca pentru o firma privata, de ce a decis sa achite ministerul public banii desi DLAF a refuzat plata banilor europeni in urma unor grave nereguli, de ce a facut acel parandarat via Gardean catre inculpatul Obreja. Obreja este judecat pe langa complicitate la luare de mita si pentru evaziune fiscala si spalare de bani, iar acolo lucrurile sunt clare. Ai dreptate, pe langa geanta cu bani sunt multe alte acuzatii la fel de grave unde sunt si probe si la care Udrea va fi in mare dificultate. Oricum ieri am vazut o Udrea nervoasa si disperata la iesirea din sala de judecata, in nici un caz o Udrea sigura pe ea, iar asta spune multe ;-)

Gino  •  22 octombrie 2015, 11:13

Extraordinar cite cozi de topor sunt aici....oare citi dintre cei care comenteaza au primit o spaga sau au dat o spaga....daca treaba este aranjata si negociata corect nimeni nu are cum sa afle momentul primiri sa se poata face flagrant....In timp se poate descoperi prin evidente contabile....si atunci sunt luati la intrebari cei care raspund si se merge pe traseul banilor ....cind sunt luati la puricat si normal pusi sub presiune cei implicati care nu au luat nici un euro dau pe goarna....Pentru ca ei au fost ,,plantati'' in posturile respective de catre Udrea alfel nu aveau de lucru si erau muritori de foame....Toate furaciunile de la stat se pot afla usor daca verifici contabilitatea....caci cind scoti bani de la stat se lasa urme....care daca sunt verificate minutios si profesional se descopera imediat infractorul....Si politia si procuratura au pierdut si zeci de cazuri chiar de flagrant cind judecatori au luat ei spaga de la infractori si au rezolvat cazul caci cu concursul judecatorului chiar si amprete daca gaseste pe banii pe care scrie mita tot poate decide ce vrea El judecatorul....poate invoca o inscenare... poate invoca a lasat cineva o sacosa aici m-am uitat in ea si nu am mai apucat sa cheme sefa de cabinet ca au navalit procurori....Sunt uni care au fost lucrati cu cite un lic aruncat pe jos in birou....Dar in cazul lui Udrea care stim de unde a venit ,,banda'' asta de praduitori....din primaria capitalei s-a format si se stie de sute de ani ca la primarie se da spaga la greu in orice problema cei care au avut placerea sa construiasca ceva sau o aprobare stiu cum se da spaga... Nimeni nu o intreaba pe Udrea de unde are atita avere in doar 10-15 ani ....Numai faptul ca nu a trecut in declaratia de avere sumele colosale pe care le are si altele pe care le-a cheltuit constitue infractiune in contextul in care a fost ministru si sef de cabinet la presedinte.Doamna Udrea trebuie cercetata in cazuri mult mai grave cum este finantarea partidelor politice doar a declarat la tv mecanismul si asfel se poate schimba legea caci de aici pleaca ,,cancerul'' cu furaciunile in Romania...Martor in proces care sunt colaboratori tai sunt dovezi clare in proces.....delatiuni poate face un om de pe strada sau Tolontan Bani aia de spaga au lasat urme ca doar nu sunt trasi la copiator....au fost incasari...sau scos dintr-un cont...unul a dus o geanta albastra ...si toti recunosc genta si citi bani erau in Ea spun si data si ora...daca erau delatiuni sigur existau diferente in declarati unul zicea 850.000 euro...genta neagra...sau punga de la cora...se gresea data si ora si locul daca 4 confirma traseul ...suma de bani...cel care este beneficiarul ....geanta ...singura chestie ce poti invoca in favoarea ta este o conspiratie...dar trebuie sa ai dovada ca cei 4 sau intilnit toti undeva ...deci o poza...doar asfel scapi...Concluzia judecatorii nu pot lua spaga de la Udrea ca sa rezolve favorabil caci presa...sri...etc sunt cu ochi pe ei....Rezolva rezonabil procesul cu 100.000 euro...tot 10 %....Asa este sistemul... Daca lacoma de Udrea dadea din sacosa cite 10.000 euro si sefei de cabinet si soferului si etc. nu mai avea cine sa o incrimineze caci erau comlici...cine a facut armata stie ca atunci cind cineva aducea de baut toti trebuiau sa ia macar o gura de vin ca sa nu poata sa parasca....asa este si cu spaga dai la toti ca alfel devin martori mai tirziu....Udrea incerca prin mecanismul propus sa incerce ca martorii sa-si schimbe declaratii-le prin a le insufla sa nu recunoasca nimic caci asfel toata banda va scapa basma curata...dar de fapt daca martori isi schimba declaratia Udrea scapa basma curata iar Ei care au vazut si atins bani vor intra in ,,rahat'' deci este o capcana pentru martori....Iar judecatori daca nu iau spaga o baga la bulau pe Udrea cam cel putin 5 ani....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează