Scrisoare către un tînăr jurnalist

De regulă, scriem articolele exclusiv pentru public. Cel de față mai are încă un destinatar: este dedicat jurnaliștilor tineri și adolescenților care se gîndesc să devină jurnaliști

sâmbătă, 28 noiembrie 2015, 10:25

UPDATE: E corect să îl citez pe PAH care mă critică aici

Nu te amăgi! Îngrașă, e imoral și, pe alocuri, ilegal.

Să faci o investigație de presă înseamnă să mergi în curul gol pe stradă, cu o carte de whist pe frunte, ca la mîna de 1 ”în orb”, și să strigi: ”Spuneți tot că v-am prins!”.

Să faci o investigație înseamnă să culegi recentul volum ”Pe trecerea timpului” al lui Emil Hurezeanu și, după ce citești o pagină jumate, să nu înțelegi nimic.

”De cînd scrie Hurezeanu neclar?”, te întrebi. Răspunsul corect: ”De cînd mintea mea e neclară”.

Investigația de presă e atunci cînd gîndirea ți se încețoșează după ce, săptămîni la rînd, cauți și scrii, fără să mai simți cum trece timpul. E de bine. Cică.

Psihologii îi spun ”starea de flux”. O perioadă de concentrare deplină pe ceea ce faci. E valabilă în orice profesie pe care o practici din pasiune. Sau cînd ești în plin hobby.

Se presupune că ”în flux” atingi fericirea, dar, pînă acolo, atingi două kilograme în plus cînd nu mănînci nimic și două în minus cînd halești noaptea.

Apoi, într-o zi de sîmbătă, cînd nu mai poți de atîtea hîrtii și mărturii, te trezești cu volumul lui Emil Hurezeanu în mînă, ”ca să mai citești și altceva”.

Uite ce găsești.

Textul datează din 16 octombrie 2007 și se intitulează ”Corupția spectrală”.

”Italia și-a modificat, după declanșarea operațiunii ”Mîini Curate” în 1992, întreg sistemul politic. Ofensiva ”procurorilor iacobini” împotriva rețelelor politice și economice mafiote a produs arestarea, inclusiv la  televizor, dar și sinuciderea a zeci de vinovați și de nevinovați.

Partidul comunist  și partidul creștin-democrat, care s-au succedat decenii la rînd la putere și la robinetul corupției, au dispărut în cîteva luni. Pe fundalul acestor implozii a apărut liderul de tip nou, Berlusconi, inițial promotorul și prietenul procurorilor nemiloși, ulterior clientul lor rebel.

E Băsescu un Berlusconi în devenire, ajuns și rămas la putere ca o garanție împotriva sistemului ticăloșit, pentru ca, în cele din urmă, în ciuda unei popularități reale, să fie izgonit tot din cauza unor abuzuri și scandaluri de corupție?”.

2007!

Emil Hurezeanu scria aceste rînduri în 2007. Acum 9 ani.

Te liniștești.

Dacă noi, jurnaliștii obișnuiți, sîntem suspectați că știm curgerea ulterioară a evenimentelor și că sîntem trimiși la înaintare cu investigațiile, atunci Hurezeanu este (1) Masterchef în bucătăria istoriei (2) Vocea lui Nostradamus (3) Eroul negativ din Spectre, Hurezeanu a anticipat și titlul lui James Bond 2015 prin titlul articolului său din 2007!, adică maestrul aranjamentului prin care Serviciile secrete amestecă destinul popoarelor cu sos masala.

Nu-mi dau seama cîtă lume crede asta despre jurnaliști. Că sînt sculele unui destin secret. Că ceea ce scriem, în cazul clubului Colectiv de pildă, ne vine pe tavă.

Chiar cred oamenii că investigația de presă e semipreparată ca o pizza congelată, bună de pus la cuptor și de publicat în trei minute, de unde Dumnezeului tot curg comparațiile astea culinare?! O fi bulimia zilei de sîmbătă.

Ceva totuși se întîmplă ciclic. De cîteva zile circulă pe internet, din nou, versiunea că sînt sau sîntem, eu și Mirela Neag, agenți acoperiți. Vorba aia, prea le știm pe toate.

Rîd de se prăpădesc oamenii reali care ne dau informațiile.

Dar poate că tinerii ziariști și cei care se gîndesc să se apuce de presă sînt tentați de ideea unei conspirații comode. Mișto meseria în care primești plicul cu acte pe sub ușă. Mișto, însă nu e adevărat.

E un miraj, credeți-ne, în presă nu vă dă nimeni nimic de-a gata! Și dacă totuși se întîmplă, le folosește doar lor, adică sînt inutile pentru voi și pentru public.

Spre deosebire de sursele din imaginarul colectiv, care poartă petlițe și stau în cabinetele unde decid destinul României prin fum de trabuc, sursele sînt oameni normali.

Există în Margin Call, filmul lui  J.C. Chandor despre criza financiară, o scenă în care doi înalți executivi de la o bancă de talie mondială se urcă în lift. Cei doi șefi sînt interpretați de Demi Moore și Simon Baker, fermecătorul erou principal al seriei ”The Mentalist”.

E trecut de miezul nopții și ei discută peste capul unei femei de serviciu, nimerită cu mopul și găleata în același ascensor.

Cei doi directori de top nici măcar n-o văd, deși stau umăr la umăr cu ea. Atît de insignifiantă li se pare. A doua zi de dimineață, planeta avea să intre la apă, își spun ei.

Cea care află prima că vine sfîrșitul lumii, fără să înțeleagă pentru că nu e nimic de înțeles din halul în care un excel prăbușește piețele și viețile, este menajera.

Aceasta e realitatea. Așa se culeg informațiile pe bune. Ziariștii o știu.

Investigațiile jurnalistice încep cu pompieri frustrați și cu medici normali. Cu asistente care nu mai au energie să acopere minciunile marilor profesori, adăpostiți în ducatele pe care și le-au trasat în spitalele de stat.

Articolele continuă cu părinți care se simt responsabili pentru viitorul copiilor lor și cu tineri care n-au chef să trăiască o viață duală. Ca-n Tudor Gheorghe: ”Au făcut copiii noștri dinți, mușcă din bunici și din părinți”!

Așa încep, așa se continuă, iar de terminat nu știe nimeni cum se termină investigațiile.

Ultimii care știu unde merg investigațiile sînt chiar autorii lor. În fond, o investigație de presă este istoria unei curiozități și nu confirmarea unei prejudecăți

Nimeni nu poate controla realitatea în lumea de azi.

Oamenii obișnuiți simt că au tot mai multă putere.

Oamenii obișnuiți ne dau informații. Motivele lor sînt dintre cele mai diverse.

Unele te lasă mască. ”Am crescut cu ProSport pe vremuri, eram adolescent atunci și țin minte și azi cum ați scris o cronică a meciului Rapid – Craiova”. Zîmbești. Ai îmbătrînit.

De la ei vin informațiile.

Nu de la SRI, SIE, DIICOT, DNA sau DGIPI, cei care știu totul și, de fapt, se sufocă singuri în ritualul puterii. Rareori reușești să aduni ceva dinspre zonele secrete. Nu niciodată, dar rareori.

Am făcut un calcul, așa, din cap. În investigațiile noastre, raportul între informațiile civile și cele militare este de 9 la 1.

DNA știa de sponsorizări de un an de zile, de ce n-a făcut nimic? Și apropo de Servicii. De unde a avut Raed Arafat informația, cine l-a mințit în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015 de la Colectiv?

Cînd, acum cîteva zile, noi am publicat faxul de la Emagic către IGSU, DNA nu îl văzuse! Iar SRI, frate cu DNA, habar n-avea de el.

La televizor apăreau specialiști care spuneau că cineva de sus, de sus de tot, a avut interesul să ne parvină. Că ni l-au dat Serviciile. Numai romulanii lipseau din peisaj. Ni l-a dat peluza, deștepților! Omul ăla obișnuit sau femeia tăcută peste capul căreia vorbiți voi în lift.

Un ziarist obișnuit, și noi asta sîntem, nu a fost, nu este și nu va fi ofițer acoperit, agent de influență al Serviciilor sau colaborator în orice formă. Cinstit vorbind, la mine nici n-au încercat nimic serviciile. Pe Mirela au mai căutat-o, dar le-a dat bot.

Am detestat întotdeauna amestecul Serviciilor în presă. Cel mai bine mi se pare că a spus-o Horațiu Pepine.

”Situaţia aceasta în care serviciile de informaţii, prin intermediul agenţilor lor disimulaţi, tind să conducă întreaga presă, dictând campaniile şi orientând curentele de opinie, este cu totul inadmisibilă” Horațiu Pepine, Deutsche Welle

Cum stăm acum cu ofițerii din presă? Nu prea bine pentru noi, din ce în ce mai bine pentru ei.

Acum un an, n-am ezitat să-i dau dreptate Elenei Udrea și nu lui Klaus Iohannis, cînd actualul președinte al României, atunci candidat, nu vedea nici o problemă în recrutarea jurnaliștilor de către serviciile de informații! La cum se mișcă lucrurile, nu pare că alesul de la Cotroceni și-a schimbat opinia.

Iar ultimele mișcări din media, cum ar fi plecarea conducerii României libere, oameni cu care n-am fost întotdeauna de acord, dar care au păstrat în vremuri dificile un raport demn cu tradiția ziarului, sună descurajant.

Uitați de serviciile secrete! Ca ziarist, ești pe cont propriu. Greșești pe cont propriu. Corectăm în văzul lumii. Ne cerem scuze dacă e cazul.

N-avem nimic de ascuns.

De aceea, spirala negare – intimidare – discreditare, pe care am observat-o, în decenii, cum apare la orice investigație a Gazetei, fie că s-a numit Piatra Arsă, Dopajul, Ridzi, Patinoarul de la Brașov, Gala Bute sau Clubul Colectiv, nu are efect asupra redacției. Dimpotrivă. Ea indică faptul că mergem în direcția bună. Eventual dă rău la colesterol; de nervi, mai mîncăm o găleată de înghețată.

Mircea Lucescu spunea cîndva că un antrenor e egal cu ultimul său rezultat. Un jurnalist de investigație e șters cu buretele de ultimul său text.

Pentru că tot ceea ce rămîne sînt informațiile.

Publicul le ia, le folosește, te uită. Și e bine că e așa. Nu tu contezi.

Unii te apreciază, alții te iau la mișto, oameni care n-au scris niciodată o investigație pe care să stai aplecat cîțiva ani știu mult mai bine cum trebuie făcute și te consideră prost sau ticălos; alții te ajută, mulțumim, Luiza Vasiliu! Asta nu înseamnă că nu are dreptul oricine să evalueze ce scriem sau că sîntem infailibili.

Oricum, ceea ce rămîne, ținîndu-se după tine ca un cățel de o netulburată fidelitate, sînt faptele scoase la iveală și care dau din coadă pentru că așa vor ele.

Într-o investigație, încerci să vorbești cu toată lumea, greșești, ștergi, înaintezi, rectifici, și, cînd e să treci pe curat, nu mai ai răbdare taman cînd ar trebui să ai mai multă.

Dar ține minte: cu cît ești mai atacat, cu atît ești mai aproape de momentul străpungerii adevărului.

Asta nu înseamnă că vei îndrepta lumea. Ci doar că, dincolo de primul val de zgomot, se va întrezări ceva. Tu ai praf în ochi că ești aproape de zidul găurit, dar ai încredere că oamenii din spatele tău văd mai bine.

Cînd mulțimea striga ”Jos, Guvernul!” ea nu știa că a fost mințită, faxul era bine rătăcit, dar simțise asta.

Încă ceva.

”Voi”, ziariștii, nu sînteți buni și ”Ei”, cei despre care scrii, nu sînt răi deși motivația asta te poate mîna înainte. Dar e o idee care simplifică primejdios lucrurile.

Într-o anchetă cum e cea de la clubul Colectiv emoțiile sînt pur și simplu greu de suportat fizic. Tentația să te crezi pe un cal alb e foarte mare. Sună rudele celor dispăruți și-ți cer ”să continuați pentru sufletele lor”.

Ce poți face? Să deschizi într-o sîmbătă o carte, sperînd să mai uiți.

Pe prima pagină a volumului lui Emil Hurezeanu e tipărit un citat.

”Orice jurnalist care nu e prea stupid sau prea plin de el ca să-și dea seama ce se întîmplă cu adevărat știe că ceea ce face este de neapărat în termeni morali” Janet Malcom, The Journalist and the Murderer, 1990

Ușurat că n-ai nici o apărare morală, de mîine te poți întoarce la cazul Colectiv.

Pentru că investigație e ceea ce faci dacă n-ai intuiția, talentul și cultura lui Emil Hurezeanu, dar ești la fel de curios, astfel încît tu și femeia de serviciu din lift să înțelegeți, împreună, cum merge lumea.


Comentarii (109)Adaugă comentariu

Rodica  •  30 noiembrie 2015, 0:02

Domnule Tolontan, Această focalizare pe Raed Arafat dovedește cel puțin o răzbunare, nu știu în folosul cui, dacă nu un alt interes, dovedește abatere a atenției de la adevărați vinovați, dovedește mentalitatea românilor că pentru orice problemă este vinovat un singur om, șeful, subalternii fiind niște „îngerași” ce își văd de treabă dar nu-i lasă șeful, mai mult, dovedește credința că schimbarea șefului (o singură persoană) poate rezolvă orice problemă. Așa gândim cel puțin din 1990 și de aceea trăim cum trăim. Dacă Raed Arafat a greșit și cât, se va analiza. Dacă sunteți obiectiv, dezinteresat, un ziarist puternic și independent cum ne lăsați să înțelegem, analizați cum fac afaceri, cum respectă consumatorii și legile proprietarii de cluburi. Văd că acest subiect nu interesează pe nimeni. De ce nu? Este un subiect în care veți avea exclusivitate.

Iulian  •  30 noiembrie 2015, 0:03

Felicitari, domnule Tolontan.

anti orlando  •  30 noiembrie 2015, 0:26

draga Tolo vad ca nu ai scris nimic in wekeend! Sper ca nu pregatesti vreun reportaj despre "eroul" Schiopu ca a imbacsit toate saiturile si toate televiziunile, poate nu isi aduce aminte ca el a semnat 2 adresele catre emagic in care spunea ce spunea si mai este un lucru foarte importanrt de spus, toate raioanele, garzile, detasamentele de pompieri de oriunde din tara asta trebuie sa isi identifice operatori economici si institutile din zona de competenta sa faca aplicati si sa identifice surse de apa, instaleatii, etc... ori in subordinea "eroului" sunt usor peste 3000 de oamenii. Asa ca sa o mai lase mai moale cu victimizarile ca daca se scufunda barca de cei 3 sa stea si el acolo nu o il apere nevastasa, nu imi este rusine ditamai militarul si vb muierea ptr tine (care vb si aiurea - gen asteapta un foc mare a venit cu prezanta plina de sange). Si daca stie sa stinga doar incendii ce mai cauta sa fie prim adjunct sa se faca servant.

17 Nentori Tirana  •  30 noiembrie 2015, 1:30

Scrisoare către Totti, Căpitan pe plaiul GSP. Emil Hurezeanu si Nicolae Munteanu erau jurnaliști și în noiembrie1989, îi știau multi. Pe voi nu. Ce erau ei azi daca îi prindeau în 1989 cei de la Scînteia și Sportul ori Gazeta Sporturilor ? Poate azi nu erau nici măcar amintiri. Nu oricine are norocul tău chior, să aiba in ogradă un O I, Cristian Geambașu, Marina Andrieș și Andrei Vochin. Despre norocul tău eu înca meditez cîteva zile. Cum a fost posibil Totti tată ? Ce măsuri ai luat ? Căci cei valoroși sînt cautați ? Domnul Vochin deja este pe picior de plecare. Pe cine ai pus ochii ? Pe nimeni ? Nu poți ajunge pe culmi doar criticînd tinerii. Așa poți să tot speri la un viitor luminos.

liviutz  •  30 noiembrie 2015, 6:55

n-am citit tot de pe aici, deci daca este, e bine, daca nu, atunci trebuie... exista nume, numeroase piese, acte, si alte, din care se poate, pentru memoria colectiva sa se amenajeze un muzeu, in care sa se scrie, deseneze, prezinte despre cei care au amenajat, construit, distrus, schimbat in si de pe urma clubului. altfel, peste alte 30 de zile, vom uita tot, dar vom ramane cu aceeasi mentalitate a descurcarii, smecheriei, fentei si priceperii la toate...

cetatean  •  30 noiembrie 2015, 12:21

Tot ma gindesc la povestea reala cu pompierul care a ajuns primul la colectiv, si-a pus masca pe fata, a intrat in foc si a iesit afara dupa citeva secunde. Cel care a povestit si a vazut faza l-a intrebat de ce a iesit asa repede si i s-a raspuns ca ,,nu avea oxigen''. Aici un ziarist dornic de adevar ar putea vede diferenta de gindire dintre cei din colectiv care au sarit in ajutorul semenilor lor fara sa se gindeasca la propria protectie si care chiar au platit cu propria viata propria viata si comportamentul pompierului protejat de un costum ignifug. De ce nu se ia un amplu interviu acelui pompier ??? Mai sunt multe povesti legate direct de coruptia de la pompieri, nesimtitul care face loby - din 2012- pentru privatizarea smurd cu o firma din zona nordica, atacul concomitent sustinut de forte obscure din politica si ziaristica contra lui Arafat, etc,etc

Timo  •  30 noiembrie 2015, 15:29

Mersi!

Xrite  •  1 decembrie 2015, 23:40

Daca ne intoarcem vreo 3000 de ani dam de Solomon care si-a carmuit tara cu atata intelepciune ca veneau imparati de la marginea lumii sa-i asculte intelepciunea. Argintul n-avea valoare, il gaseai pe strada si nu-l ridica nimeni, in schimb la batranete a dat in patima ***, care i-au sucit mintile si a facut ce nu-i era ingaduit, a ridicat altare dumnezeilor straini si s-a inchinat la ele. Incepuse bine, dar *** i-au sucit mintile, una e Elena alta e Tariceanu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tudor  •  2 decembrie 2015, 15:12

Bun asa. Oamenii care se indoiesc sunt buni. De aia plin de convingeri imi este mie frica! Apreciez efortul! Multumesc.

Comentează