Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Vitamina C, E, D și A!

# COLECTIV. DOVEZI NOI. Măcar de 1 Decembrie recunoașteți că ne-ați mințit: în timp ce spuneați că spitalele au de toate, medicii cereau rudelor celor răniți ”medicamente pentru că se vor termina”. Chiar și banalele paracetamol și vitamine!

marți, 1 decembrie 2015, 7:04

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Aseară s-au aprins beculețele de Sărbători pe străzile Capitalei. Și tot aseară, din documente, am aflat că ne-au mai mințit o dată. Astăzi, vă arătăm probele că, la #Colectiv, autoritățile ne-au mințit de cîte ori a fost nevoie.

În fața Palatului Parlamentului, de la ora 11, are loc parada militară dedicată Zilei Naționale. Dacă nu ne mințeau, probabil că o parte din oamenii care asistă azi la defilare nu mai erau acolo.

Gazeta Sporturilor a intrat în posesia mai multor documente, fotografii, conversații pe WhatsApp, sms și mărturii. Acestea arată că, în timp ce românii erau asigurați că spitalele au de toate, medicii și asistentele cereau medicamente și pansamente că n-aveau încotro!

Ați simțit-o, cu toții am știut-o. Acum avem și dovada.

Probele ne-au parvenit din cercul de prieteni ai unui tînăr care a decedat la aproape două săptămîni după incendiul de la Colectiv. Le-am confirmat în interviuri cu oficiali ai spitalelor, care au recunoscut tot. Și, din declarațiile medicilor, cazul se regăsește în zeci de cazuri asemănătoare.

Probele sînt clare.

Probele demonstrează că  statul a propagat o versiune oficială care a camuflat versiunea reală. Condițiile pe care statul le-a oferit victimelor de la Colectiv au fost altele decît cele despre am fost asigurați.

În timp ce public se spunea că au de toate, medicii solicitau, aia e treaba!, medicamente familiilor și prietenilor. De ce?

Pentru că știau că medicamentele ”se vor termina”.Situația reală din spitale la începutul lui noiembrie, nu situația coafată din comunicatele guvernului Ponta, era chinuitoare și pentru doctori, și pentru șefii spitalelor! Doctorii erau nevoiți să afirme una în public și să facă alta în realitate.

Pe 3 noiembrie, prietenii tocmai făcuseră donații în medicamente la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB). Există chitanțe.

Prietenii își povestesc unii altora că ”directorul s-a enervat și a șters pe jos cu cei care făcuseră donații, că SUUB, zicea el, are de toate. Numai că, frate, te ia mintea, pe oricine întrebi cu funcție mai mică din spital zic că au nevoie de o groază de lucruri”. 

Cum s-a ajuns aici?

În noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în spitale au ajuns aproximativ 150 de răniți, cifrele variind de la oră la oră.

88 de răniți în stare critică au fost transportați, intubați, în spitalele bucureștene

În fața catastrofei, muriseră deja 27 de oameni și se estima dublarea victimelor, autoritățile se extrag din orice culpă.

De la cele mai autorizate voci pe situația respectivă, ministrul de interne Gabriel Oprea, șeful Departamentului de Urgență Raed Arafat și ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, românii sînt anunțați că:

  1. Pompierii nu știau de clubul Colectiv, iar intervenția ISU, SMURD și a Ambulanței de la fața locului a decurs prompt.
  2. Spitalele care i-au preluat pe cei 150 de răniți au toate condițiile și stocurile de medicamente necesare.

Revolta oamenilor este canalizată către acționarii clubului Colectiv și către firma de artificii. Dumnezeu știe ce s-ar fi întîmplat în acea noapte dacă oamenii cunoșteau adevărul. Poate că România se schimba într-adevăr. E o supoziție.

Cert e că statul s-a scos. Dar nu i-a fost ușor.

După o singură zi, pe 1 noiembrie, apar primele informații că sînt probleme în spitale. Ele sînt imediat contracarate de autorități.

Știrile dinspre prietenii victimelor, care apăruseră pe rețelele de socializare și vorbeau despre nevoia de medicamente, sînt infirmate oficial.  Iată cum:

„Spitalul de Urgență Floreasca are suficiente resurse materiale sanitare, medicamente, dar și resurse umane pentru a asigura îngrijirea tuturor pacienților, inclusiv a celor răniți în urma incendiului izbucnit vineri seara la clubul Colectiv. Avem tot ceea ce ne trebuie, avem toate stocurile necesare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al unității sanitare, Nicușor Luchi. El a dezmințit astfel o informație apărută în mediul online potrivit căreia spitalul nu ar avea unele materiale sanitare.

 

”Da, am spus de la început că avem medicamente suficiente și nu retractez acest lucru. Dar n-am spus că nu avem nevoie de ajutor, din străinătate de pildă” Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății din acel moment

De fapt, aveau nevoie de ajutor și din țară. Ajutor pe bază de vitamine și paracetamol. Nu e nici o glumă!

Pentru cel puțin unul dintre răniții în stare critică de la Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), avem dovezi clare.

Bineînțeles,  mesajul public al SUUB fusese același cu al Spitalului Floreasca, al Spitalului de Arși, toate copiate după poziția ministerului! A fost o operațiune de imagine similară cu a cea a scoaterii basma curată a celor de la ISU în noaptea catastrofei.

Revenind la spitale, ce spunea SUUB?

„UPDATE duminică, 1 noiembrie, ORA 17.22 Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) precizează că are toate materialele și medicamentele necesare răniților  din Colectiv. «Spitalul Universitar de Urgență București deține toate materialele sanitare și medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați», a afirmat SUUB într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Totodată, reprezentanții SUUB subliniază că nu au lansat nici un apel pentru colectarea de materiale și medicamente sanitare.”

În realitate, timp de zece zile, rudele și prietenii tînărului despre care avem date au construit o celulă de criză care a donat medicamente, nu doar din proprie inițiativă, ci și pentru că medicii îi avertizau că anumite medicamente ”se vor termina”! Medicamente banale, precum vitaminele sau paracetamolul!

Adevărul. Cu o iubire și o loialitate netulburată, prietenii au luptat alături de medici pentru viața tînărului. 

Asta spune convorbirea de pe sms din 3 noiembrie. Ea se poartă între un prieten  (verde) al rănitului de la ”Colectiv” și un medic al Spitalului de Urgență Universitar București (gris). Prietenii băiatului au salvat aceste mesaje într-un folder pe care-l distribuiau între ei, ca să arate unul altuia ce spun medicii, cum nevoia de medicamente e reală și cum să se mobilizeze în lupta lor neîmpăcată. Iar ieri au ajuns la noi, însoțite de mărturia unuia dintre ei, care a povestit ce au trăit.

mesaj
.

Am anonimizat mesajele și le-am publicat pentru că am considerat că este de interes public ca oamenii să știe cum s-au comportat autoritățile. Nu furnizăm nici un nume, nici pe cel al tînărului rănit la ”Colectiv”, desigur. Dar credem e relevant pentru oameni ca fenomenul să fie scos la iveală.

A fost modalitatea de a determina autoritățile să recunoască, ieri, autenticitatea discuției și a faptelor.

Pe 3 noiembrie, ministrul Bănicioiu anunța, într-adevăr, că ”nu refuzăm nici o donație”, dar preciza că există stocuri suficiente de medicamente.

Fix pe 3 noiembrie, prietenii tînărului discută iar, după ce făcuseră o donație cu ”6 cutii de albumină și asistenta șefă era în extaz”. Directorul face o nouă criză, țipă și cere cuiva să dea un mesaj public că ”la SUUB totul e OK”. Tabloul relatat de ei se suprapune peste cele mai stranii vise. Spitalele mizau pe aprovizionare de la apropiații pacienților, dar public cereau tuturor să spună altceva. Prietenii păstrează tabelele cu toate medicamentele cumpărate.

Era 3 noiembrie. Lumea ieșise în stradă.

Chiar și fără să aibă habar de lucrurile concrete cu care se confruntau răniții, oamenii simțeau. Prietenii tînărului tresar și se emoționează cînd văd lumea în stradă, ”poate se trezesc oamenii în sfîrșit”, zic ei.

A doua zi, Victor Ponta demisiona.

Știind ce știm acum, citim cu alți ochi cuvintele de abdicare ale premierului Ponta. Prim-ministrul a recunoscut, involuntar, că statul a picat testul de a arunca totul asupra patronilor clubului și asupra celorlalți privați! Statul eșuase în dezinformarea de a de arăta că el nu are nici o răspundere pentru moartea a zeci de oameni.

”Oamenii au dorinţa din nou legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decât cele ale patronilor de la firma respectivă. Oamenii simt nevoia de mai mult”, a recunoscut Victor Ponta.

Doar că diferența e mare. Dacă lucrurile s-ar fi aflat atunci, furia populară ar fi măturat totul în noaptea de 30 spre 31 octombrie sau a doua zi. Și poate că statul ar fi luat alte măsuri pentru cei răniți.

Să demisionezi în 3 noiembrie a fost altceva. Între timp, autoritățile și politicienii se regrupaseră. Dovadă cît de greu a fost să aflăm minciuna cu ISU și pe cea de azi cu spitalele.

Ce publicăm azi, nici nu e vreo mare dezvăluire, e doar o confirmare certă a ceva ce orice român știa cu ochii închiși. Dar chiar vitamine și pansamente să nu aveți?!

Peste doar cîteva zile, ei vorbesc între ei și aduc paracetamol!

Ca să confirmăm, ieri l-am contactat telefonic chiar pe medicul rezident din Spitalul Universitar care a purtat conversația pe sms în care avertiza că ”mai avem medicamente, dar se vor termina”.

Tot ieri, am discutat cu directorul Spitalului Universitar, doctorul Cătălin Cîrstoiu:

”Nu doar la SUUB s-au făcut donații, ci la toate spitalele. E un gest normal și noi așa l-am luat. Chiar o să-i întreb pe colegii mei de la celelalte spitale cît s-a donat la ei” Cătălin Cîrstoiu, director SUUB
Pachetele cu pansamente speciale pentru arși, cumpărate de prietenii băiatului
Pachetele cu pansamente speciale pentru arși, cumpărate de prietenii băiatului și fotografiate

Am sunat la una dintre rude, mai îndepărtată. Cînd am întrebat dacă știe ceva despre grupul de sprijin care a adus medicamente, a spus ”Da! Mai au nevoie de medicamente ceilalți răniți?!”.

În ciuda tuturor eforturilor, ale medicilor și ale celor apropiați, băiatul a murit.

Dar ei încă tresar la gîndul că cineva are nevoie de ajutor. Atît. Nu vor nimic, nu le plac jurnaliștii, își trăiesc doliul. ”Nu avem comentarii și vă rugăm să nu ne căutați”, a spus, aseară, pe mail, unul dintre prietenii care a coordonat grupul.

Azi e 1 Decembrie.

Ziua noastră națională.

Mesaj de la un militar: ”Trupele care vor defila s-au trezit că s-a modificat tradiția militară. Potrivit acesteia, ecusonul tricolor și cel cu denumirea unității se poartă pe brațul stîng. Dar pentru a-i încînta pe cei de la tribuna oficială, s-a schimbat amplasarea tricolorului de pe uniforme! Anul trecut, la repetiție și duminică dimineață emblemele au fost mutate pe mîna dreaptă, ca să se vadă și ele cînd se dă onorul către dreapta”.

Cei care formează autoritățile eterne s-au regrupat. Sînt flămînzi ca să recupereze imaginea. Să se vadă că avem medicamente, să se vadă că avem ecusoane!

Pentru onor, înainte!

armata123


Comentarii (101)Adaugă comentariu

dac.impielitzat  •  4 decembrie 2015, 15:37

de Narcis Hogea with Monica Grigore Dragul nostru Alex, baiatul nostru cuminte, destept si frumos, Cum e Raiul azi, cum se vede lumea asta de acolo, Alex? Vezi dezbaterile? Ti-au aratat Acolo cum ti-ai petrecut ultimele 23 de zile pe pamant? Sa-ti spunem si cum le-am vazut noi, de aici ... Ai supravietuit incendiului. Ai iesit in picioare din Colectiv. Medical vorbind, ai ajuns la spital ”constient, cooperant, orientat temporo-spatial si asupra propriei persoane, fara deficite motorii la nivelul membrelor superioare sau membrelor inferioare, in respiratie spontana in aer atmosferic, stabil hemodinamic. ” Ai avut langa tine medici care au luptat sa te ajute, unii care nu sunt azi pe la televiziuni si nici medaliati, ci plang si ei, neputinciosi ca si noi, dupa tine. Erai intubat si sedat, dar si asa iti faceai noi prieteni, oameni care s-au strans aproape de tine, cu gandul, cu rugaciunea, cu faptele... Ne-am dorit sa continuam lupta pentru viata ta intr-un spital in care sa existe o sectie pentru pacienti cu arsuri grave, intr-o tara europeana. Pentru ca in ciuda ranilor tale, intinse pe 45-50 % din suprafata corporala, erai stabil, in 4 noiembrie dimineata am inceput cautarea. Clinica AKH Viena avea un pat liber. Tot in 4 noiembrie am primit pentru tine, prin noii tai prieteni, acceptul scris al clinicii din Viena. In 5 noiembrie la prima ora stiam ca esti din nou echilibrat, asta dupa ce peste noapte fusesesi usor instabil (nu era insa o surpriza aceasta instabilitate, dupa ce in acea zi ai fost in sala de operatie pentru prelevare si grefare piele). Sa ne ierti ca nu ne-am gandit atunci sa facem altceva, ci doar sa cerem respectarea drepturilor tale de cetatean roman, asigurat al CAS – am cerut Spitalului Municipal Universitar Bucuresti - managerului Catalin Cirstoiu, eliberarea raportului medical necesar pentru a solicita Casei de Asigurari de Sanatate Formularul S2 / E112. Din momentul in care am cerut asta, a inceput o intreaga nebunie – ai devenit ba transportabil, ba netransportabil. Din stabil, ai ajuns in stare critica, cu toate organele afectate. Pana si ministrul Banicioiu, venit in vreo vizita de lucru, a participat activ la dezbateri - esti sau nu esti eligibil pentru a obtine Formularul S2, esti sau nu esti transportabil, a dorit sa stie exact cat o sa coste tratamentul tau in Austria. In timp ce pe altii ii preocupa imaginea spitalului in Europa daca te lasa sa pleci. Dupa 5 ore de dezbateri, n-am primit nici raportul medical solicitat, nici nu mai stiam exact care e starea ta reala – cat de stabil esti, cat de afectate iti sunt sau nu toate organele, nici daca esti sau nu eligibil pentru Formularul S2/E112 – ca doar tratamentul se putea face si in Romania, evident - pentru ca aici stim si putem orice, avem de toate!!! Nu ne-au spus si ce infectii intraspitalicesti avem – probabil trebuia sa intuim ca ”de toate” insemna inclusiv niste infectii care sa reuseasca ce n-a reusit nici focul – sa te trimita unde esti acum… Spre seara, in aceeasi nebuneasca zi de joi, 5 noiembrie, miraculos, acelasi doctor care ne-a explicat dimineata la ora 9 cum o sa te omoram daca te miscam din patul de la Spitalul Universitar, ne-a comunicat pe la ora 19 ca esti singurul pacient transportabil, ca ai fost evaluat din nou intre timp, ca vei pleca in Israel. Spunea domnul doctor Boros ca spitalul asta e spital adevarat, nu e ”buticul medical AKH” Viena. Ne-am bucurat ca vei pleca intr-un spital adevarat… Imediat dupa am aflat ca ai fost evaluat si de o echipa de medici Belgieni, ca vei pleca totusi la Spitalul Militar Bruxelles. Ne-am bucurat iar, am auzit lucruri minunate despre spitalul din Bruxelles. Transferul in Belgia trebuia sa se faca in noaptea de 6-7 noiembrie. Nu puteam ramane noi aici, nu te puteam lasa sa ajungi in Belgia fara sa fim si noi aproape de tine… I-am rugat pe noii tai prieteni sa caute transport spre Belgia si pentru mama si tata, sa fim acolo cand ajungi tu. Au gasit, am plecat dimineata... Ce n-au stiut mama si tata, Alex, a fost faptul ca, pe parcursul noptii, tu ai disparut de pe lista cu pacientii care au fost transferati in Belgia. Ca, desi nimeni nu ne-a mai spus nimic, nu ai ajuns in acea dimineata la Bruxelles, unde te asteptam… Si noi, si rudele noastre, si prietenii nostri… am sunat toti unde ne-am putut gandi sa sunam ca sa aflam ceva. Am trimis mesaje peste mesaje. Da, am si amenintat, ca sa obtinem vreo informatie. Am aflat ca nu ai plecat in Belgia ba pentru ca in dimineata aia a fost ceata !!!!! (da, ceata, doar pentru tine), ba ca nu mai erai in stare suficient de grava cat sa pleci, puteai sa mai astepti. Adevarul nu il stim nici acum, nu stim nici azi ce s-a intamplat. Poate in Rai se stie, oamenii insa, cei care stiu, nu ne-au explicat inca ce s-a intamplat atunci… Pana la urma am fost informati ca vei pleca totusi, dar nu in Belgia. Unde? Culmea, plecai in 7 noiembrie, seara, fix in spitalul in care tu fusesesi acceptat pentru tratament inca din 4 noiembrie – AKH Viena. Ca sa il citam din nou pe domnul doctor – la „buticul medical AKH” Viena. Am zburat dupa tine, din Belgia la Viena. Am aflat dupa, de la prietenii tai care incercau sa ajute, ca si plecarea ta spre Viena a fost insotita de emotii si de spaime – pentru ei, doar noi eram… unde in alta parte???... intr-un aeroport belgian. Am incercat sa intelegem, sa iertam, sa speram. Am fost increzatori, incurajati si de medicii austrieci sa ramanem pozitivi, tu luptai… Am aflat ca n-ai fost transferat doar tu la Viena, ai adus cu tine si bacterii intraspitalicesti. S-au chinuit sa gaseasca tratamente potrivite, sa le stapaneasca. Noi am continuat sa ne rugam, sa speram, inconjurati de tot mai multi romani din lumea asta care se rugau, sperau, impreuna cu noi. Am tot sperat pana cand am aflat ca nu mai poti lupta. 22 noiembrie… Am fost lasati sa stam langa tine in ultimele tale ore din viata asta. Ti-am cerut iertare pentru toate, ne-am rugat si noi si preotul roman care ti-a dat ultima binecuvantare. Ti-am povestit multe, chiar si ultimul meci al echipei tale preferate, FC Barcelona (tati, cum ti-am spus atunci, Barcelona a umilit Real Madridul, cat te-ai fi bucurat sa vezi cele 4 goluri!). Stiam ca e ultima data cand iti mai povestim aici, inainte sa iti vorbim prin rugaciuni, in cimitir. Sau iata cum… in scrisori trimise tie in Rai. Si lumii, sperand ca vom primi macar acum niste raspunsuri. 60! E o lista a durerii, Alex… O lista a celor ucisi fie de focul din clubul Colectiv, fie de neputinta, de coruptia, de lasitatea, minciuna, rautatea si orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili. Numarul 60 pe lista asta a durerii - George Alexandru Hogea. 19 ani. Un numar pentru unii. Pentru altii, parte dintr-o statistica ce arata ca mai multi dintre voi, cei care ati fost salvati in noaptea cumplita de 30 octombrie din flacari, ati murit in strainatate, nu in Romania… Pentru noi ai fost si esti lumea intreaga, acum esti si Raiul… Si n-o sa avem nici un dram de pace in suflete vreodata, nestiind exact tot, tot ce s-a intamplat. Adevarul. Aveai sau nu dreptul sa pleci? Aveau sau nu obligatia ca, neputand sa te salveze, sa-ti dea totusi o sansa la viata? sursa https://www.facebook.com/narcis.hogea/posts/993961410625004

Comentează