Producătorul acoperișului stadionului a făcut un test de foc în Italia care a ieșit mult mai bine ca în București!

Stadionul Național stă închis pe baza unor rezultate ale IGSU care se contrazic între ele și sunt infirmate de două teste sosite din Italia

joi, 25 februarie 2016, 7:08

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Firma Verseidag, producătorul german al materialului Duraskin, care acoperă Stadionul Național, are două agremente și un test de foc la un laborator din Italia, toate indicînd clasa ”B” de foc, exact ce cereau pompierii. Documentele au ajuns ieri la Ministerul Dezvoltării.

„Institutul din Italia e un laborator acreditat de forurile europene, are un grad de recunoaștere mult mai ridicat decât cel de la București”, povestește cineva apropiat de Verseidag. Rezultatul din Italia a fost diferit față de proba de foc de la București deși a fost testat același material!

Diferența dintre „B” și „C”
În România, membrana a fost clasificată în „C”, în Italia ea a primit „B”. Clasele de comportare la foc descresc ca siguranță de la A la C.

Diferența dintre „C” și „B” este aceea de la un stadion închis la unul deschis.

După ce a primit agrementul și testul de foc, IGSU rămăsese cu acest argument neoficial formulat, dar puternic invocat în culisele cazului: acoperișul e de clasă „C”, nu „B”! Astfel încât nu-i vom da acreditarea Arenei Naționale, au susținut pompierii.

Clipboard01

 

Au refăcut agrementul
Testul din Italia a ajuns zilele acestea la institutul din România care a redactat agrementul. Inițial, cei care au conceput agrementul merseseră pe mâna laboratorului IGSU și a rezultatelor sale din 2016.

Dar după ce au primit rezultatele înregistrate în Italia în 2015, agrementul trimis chiar ieri către Ministerul Dezvoltării are „B”, nu „C”.

Pe scurt: comisia de la Ministerul Dezvoltării s-a trezit cu două agremente succesive pe masă.

Dinamo: „Primarul se opune”
Între timp, independent de insistența lui Verseidag și a Max Bogl de a clarifica lucrurile, Dinamo a mers la primărie. Ei vor să joace derbyul cu Steaua pe Național Arena.

„Avem acordul pompierilor și al jandarmilor să vină la meciul de pe 3 martie, dar Răzvan Sava, primarul interimar, nu vrea să ne dea acordul”, susțin cei de la Dinamo. Tot despre refuzul lui Sava vorbește și FRF, care a adresat o scrisoare Consiliului General al Municipiului București în care reclamă atitudinea obstrucționistă a primarului interimar.

Toate acestea s-au întâmplat înainte ca noul test de foc, din Italia, să apară.

Diferențe în analizele IGSU
Gazeta publică proba că italienii au clasificat materialul la categoria „B”.

Discuția despre laboratorul IGSU mai are o componentă importantă. Laboratorul din București a făcut două teste pentru Duraskin. Unul în 2012 și celălalt în 2016.

La ambele, clasificarea a fost „C”. Dar cînd pui față în față valorile de pe buletinele de test, pe care ziarul le publică, diferențele sînt foarte mari.

În 2012, indicele FIGRA a fost de 105,1, iar în 2016 a fost de 142,5.

POZE

Două întrebări grele
FIGRA este un indice care determină viteza de dezvoltare a focului. Pentru ca materialul să fie încadrat la clasa „B” e nevoie de un indice FIGRA mai mic de 120.

Conform unor interpretări, parametrii din 2012 le-ar fi impus încă de atunci celor de la laboratorul IGSU să încadreze materialul la „B”, pentru că nu doar FIGRA, ci și celelalte valori care compun analiza le cereau asta. În timp ce rezultatele din 2016, făcute la același laborator, îl încadrează, într-adevăr, la „C”.

Apar două întrebări severe.

I. A existat o eroare de încadrare în 2012? Sau mai mult decît o eroare?!

II. În al doilea rînd, și aici nu mai e nici un dubiu, cum de apar diferențe valorice atât de mari între testele făcute în același laborator IGSU, pe același material, în 2012 și 2016?

Încet, încet, se face lumină
De răspunsul la aceste întrebări depinde integritatea laboratorului IGSU.

Pentru că, în acest moment, el nu se află doar în contradicție cu testul la foc venit din Italia, ci și cu propriile rezultate.


Comentarii (54)Adaugă comentariu

Emil  •  26 februarie 2016, 8:09

Offtopic - domnule Tolontan, nu ştiu dacă ştiţi, Tiberiu Iacob Ridzi - a cărui trecere la PSD în toamna lui 2014 aţi semnalat-o printr-un articol atunci ("Cine uită nu merită"), este, de câteva zile, speranţa liberalismului românesc (de rit PNL, nu ALDE sau altceva) pentru câştigarea alegerilor locale în Petroşani. Brătianu II, nu alta....

Divort Rapid  •  26 februarie 2016, 9:52

Intr-o tara in care se fura ca in codru nu ma mira ca si constructorul a folosit materiale mai ieftine! Dar, D.N.A.-ul lucreaza, lucreaza, ii potoleste el pe toti!

Mihai  •  26 februarie 2016, 10:10

Va rog terminati cu prostia cu asumarea raspunderii de catre primar, normal ca nu-si asuma raspunderea, avand in vedere ca NU vrea sa ajunga in puscarie daca se intampla ceva. Nu si-au dat aviz pompierii, ce treaba are primarul sa-si asume raspunderea, ce competente are in rezistenta la foc ? "0". Mai bine intrebati doctorul cum a aprobat el folosirea membranei fara sa fie aviz de la pompieri pentru ea !

eugen  •  27 februarie 2016, 9:56

de ce nu se trage cu artificii si petarde in cortina ? este cel mai bun test .

Comentează