Stadionul în faza ”Lăsați politica, decideți tehnic!”

În exact o săptămână, aflăm dacă specialiștii în construcții vor lua în calcul rezultatul ”C” de la IGSU sau rezultatul ”B” din Italia

luni, 7 martie 2016, 7:03

Politica e bună. Alegerile sunt necesare.

Politicienii sunt condiție a democrației și, ori de cîte ori îi desconsiderăm, ne lăsăm viața pe mâna unora care profită.

În cazul Stadionului Național, politica și-a epuizat însă resursele. Suntem în faza deciziei tehnice.

Arena a fost construită și scumpită în urma unor decizii politice a două administrații diferite, una de dreapta și cealaltă de stânga. A fost apoi interzisă accesului public sub un guvern tehnocrat.

Fiecare a făcut lucruri bune și rele. Unele sînt cercetate de DNA. Acum însă,  toată lumea așteaptă un diagnostic tehnic.

Pentru că de redeschis nu-l poate redeschide decât un angajament comun al Ministerului Dezvoltării, al Primăriei și al IGSU, dar în urma unui agrement tehnic. Comisia de specialiști care eliberează agrementele se va întruni de azi într-o săptămână, pe 14 martie.
Asta spune comunicatul de ieri al Ministerului Dezvoltării. Și, dincolo de declarațiile beligerante ale părților, minister și primărie, surse din ambele instituții au declarat „știm că decizia tehnică e cea pe care o așteptăm toți”.

Mingea e, așadar, la grupul de experți. Ei sunt specialiști în construcții. De altfel, tot ei au aprobat la jumătatea lui februarie un agrement în care Duraskin, materialul membranei, are clasa „C” de reacție la foc.

Numai că, trei săptămâni mai tîrziu, constructorul Max Bogl a obținut de la producătorul Duraskin un agrement din Italia care arăta un rezultat mai bun la teste: clasa „B”!

Max Bogl a înaintat rezultatul superior la minister și, pe 14 martie, așteaptă să vadă dacă experții vor lua în calcul calificativul laboratorului italian sau rămân pe cel acordat de laboratorul IGSU.

„Max Bogl nu are emoții, pentru că laboratorul din Italia este net superior celui al IGSU. Problema e că, până acum, membrana a fost descalificată de la B la C în urma rezultatului laboratorului IGSU, care nu are, susține constructorul, acreditare internațională”, spune un om care a studiat documentele.

„Dar nu război e ceea ce vrea Max Bogl acum, deși ei găsesc că deciziile laboratorului IGSU sunt scandaloase pentru toată piața de construcții care testează acolo materialele. Un singur lucru vor ei: să se termine telenovela Duraskin, un material agrementat peste tot în Europa, numai la noi, nu”, spune aceeași sursă.

Acum câteva zile, cînd Gazeta a vizitat laboratorul IGSU, șeful acestuia, colonelul Florea Grigore, a susținut că „nu avem nimic să ne reproșăm, lucrăm după standardele pe care le folosesc laboratoarele europene și, ca să știți, suntem pe o piață liberă! Nu le impune nimeni să lucreze cu noi! Producătorul membranei putea face testul nu doar la noi, mai există și în România laboratoare care fac același lucru. În privința noastră, a laboratorului IGSU, zecile de materiale de construcție pe care le încercăm la foc anual au parte de un tratament corect și obiectiv”.

Lucrurile sînt clare

Decizia tehnică și arbitrajul sunt, așadar, la comisia formată din specialiști acreditați de Ministerul Dezvoltării. Nu e vorba de alegerile locale, de mize politice legitime, dar care acum n-au legătură cu această întrebare simplă: „B” sau „C”?


Comentarii (32)Adaugă comentariu

florin  •  7 martie 2016, 7:25

Oamenii astia nu sunt sanatosi la cap. O saptamana? Dupa ce au tinut inchis patru luni un stadion nou-nout, facut cu un morman de bani? Cum era aia cu (in)cultura rezolvarii problemelor? Chiar n-au deloc simtul penibilului? Ce intrebari stupide pun si io...

dexter  •  7 martie 2016, 7:52

Cred ca "declasată de la B la C sună mai inginerește". Sută la sută experții vor agrementa membrana. Dacă decizia finală va fi a lor , se va redeschide Arena Națională. Vorbim de experți agreați MLPAT, cei care au dreptul legal să dea soluția finală. Ce spun laboratoarele din Italia sau Germania înseamnă fix zero. Iar acum nu mai vorbim despre colonei sau generali din ISU ci despre specialiștii care au conceput normativele în domeniul siguranței la foc din România. Se va redeschide AN!

Dan Prostescu  •  7 martie 2016, 8:17

in fond e bine sa ii lase sa joace. Poate asa scapam de *** de pe stadion, ca incultura e gustata doar de inculti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

daniel  •  7 martie 2016, 8:21

ipocrizii toltontaniene...dupa tragedia colectiv, s-au gasit ca prin minune, acte care demonstrau ca arena lia manoliu, nu indeplineste toate standardele pentru a gazdui competitii..desi, sigur, jurnalistii stiau de mult timp asta..pai n-ar trebui ca toate chipele, mai ales cele din strainatate, sa dea in judecata frf, pentru faptul ca au organizat competitii uefa, pe un stadion care nu indeplinea toate standardele...acum tot jurnalistii tipa sa se deschida arena, dupa ce tot ei, tipau sa se inchida...

escobar  •  7 martie 2016, 9:14

aveti militieni in dotare? care mi-au blocat comentariu.....e ultimul....cu drag nelu

gigelos  •  7 martie 2016, 10:00

Catalin , e o mare rusine treaba de azi cu Stadionul National , categoric . Ieri am trecut pe la Sala Dinamo , spuneau ca nici ea nu are autorizatie ISU , nu poate primi spectatori . Ok . Rusine , bla,bla... Pe mine ma intereseaza altceva , tu poti afla .2016 , inchis pana acum , 2015 deschis 11 luni . Ce s-a intamplat in 2015 , cate meciuri , cati spectatori , ce evenimente , ce bani produci , ce cheltuieli , e bine gestionat . 260 milioane de Euro pentru un oras ca Bucurestiul , vai de mama lui , e imens . Praga are niste mici stadioane , Viena -Praterul ... , n-ar trebui sa stim si noi , Sofia la fel , nu trebuie sa stim si noi care e treaba cu aceasta Casa a Poporului ? Ca jucam cu Spania ? Spanac , ce sa-ti povestesc . Cat plateste Steaua pentru meci de Liga Campionilor , cat ne costa acest stadion si cum poate deveni mai putin costisitor ? Platim dobanzi ,cat ? , la banii pentru acest stadion ? Care e treaba ? Poti afla si ne poti spune ? Multumesc !

gigelos  •  7 martie 2016, 10:16

Cred ca e mai bine sa nu jucam cu Spania acolo , ce or sa zica , astia vin la noi rupti de foame si uite ca stat bogat au , in ce baga banii ! La fel am spune si noi ,ia duceti-va ma acasa ca vad ca o duceti bine , supercatedrala ,superstadion , noi ne chinuim cu Sagrada de 100 de ani . Bogatilor !

Alex  •  7 martie 2016, 10:24

De acor cu tine @gigelos Cat a costat constructia si daca s-a furat e treaba procurorilor de acum. Dar daca va fi acordata autorizatia de functionare cineva va trebui sa spuna aceste lucruri: Arena Nationala produce pierderi sau nu?

lord belial  •  7 martie 2016, 10:43

albitrajul in romania e cel mai bun: doar la noi vezi un jucator ca este eliminat (hamroun) dupa ce alt jucator eliminat (ala de la diamo) il provoaca

Cătălin Tolontan  •  7 martie 2016, 11:09

@Alex: jurnalistii de la stirile TVR au lamurit subiectul, stadionul produce pierdere operationala de aprox 700.000 de euro pe an. Perioada de inchidere de dupa Colectiv nu e prinsa aici.

johnneil  •  7 martie 2016, 11:13

Stadionul se poate redeschide. Anunt pe aceasta cale ca Dinamo a jucat toate meciurile din acest sezon cu fecesebe pe teren propriu.

kennyanu  •  7 martie 2016, 11:18

Salut, Am si eu o curiozitate in legatura cu tot acest scandal... Problema este la prelata care inchide stadionul, corect? In loc sa se inchida stadionul atata amar de vreme...nu era mai bine inlaturarea prelatei(doar a prelatei, nu si a mecanismului de intindere) pana se gasea o solutie? Intreb si eu pentru ca mi se pare cea mai simpla solutie pe termen scurt.... Sa nu imi spuneti ca nu se poate da jos...asa cum a fost pusa, la fel de usor poate fi data jos....costuri sunt...dar stadionul era functional

Calin  •  7 martie 2016, 11:35

" Stadionul produce pierdere operationala de aprox 700.000 de euro pe an." Pierderea e suportata de noi , pentru placerea ...cui ? de a se fudulii ca are stadion frumos si scump . Desigur nu toate lucrurile trebuie sa fie si rentabile ,dar acest fapt trebuie asumat : Da ,stadionul nu e rentabil si noi am decis sa dam bani sa fie deschis in continuare .Pentru asta proprietatul stadionului ( cine e ? ) trebuie sa detina testicule .

Hombre  •  7 martie 2016, 12:08

Ce conteaza B sau C? Asta un caz clasic de hartii care modifica realitatea de n-o mai recunosti. Stadionul e ok in ambele variante. S-au jucat meciuri acolo, mai sunt si alte stadioane cu Duraskin, deci nu e sfarsitul lumii. Si in nici un caz stadionul nu e bomba incendiara de la Colectiv, care a fost o bomba plina de solventi si de polistiren. S-au gasit unii acum sa fie "scrofulosi la datorie" in timp ce alte "Colective" asteapta mana destinului prin cartiere uitate din Bucuresti.

gigelos  •  7 martie 2016, 12:11

700.000 Euro pierdere ? Probabil in anul cu Finala UEFA , atunci s-au mai scos ceva parale , un imprumut de sute de milioane , ce dobanda ce plateste la el ?

bsdin  •  7 martie 2016, 12:37

S-au dus unde trebuie ca sa le iasa pana la urma clasa B . Dar de ce n-au facut asta de la inceput? Adica inainte de a executa acoperisul . Buni europenii astia .

Zizou  •  7 martie 2016, 14:51

@Tolontan Reamintesc doar cum aruncai, fara nicio noima in stanga si in dreapta cu acuzatii dupa colectiv, principala ta tinta fiind IGSU si Min. Sanatatii. Cum dadeai verdicte de vinovatie fara sa ai probe concludente, doar pentru ca gasisei un fax. Cum, dupa parerea ta, o ambulanta costa doar 60000 eur si cum de la aceasta presupunere construiai intr-un mod propagandistic un articol defaimator la adresa lui R.A. Ura inutila a societatii, pe care ai alimentat-o din prima linie, la adresa IGSU a starnit din partea lor acest gen de reactie. F bine sa tina stadionul inchis. Asta meritam atunci cand aruncam cu noroi fara sa ne gandim la greselile noastre sau la ce am putea sa facem noi mai bine. Am blamat un sistem care, considerand fondurile insuficiente de care dispune, a facut eforturi supra omenesti pentru victime iar acum suntem nemultumiti si il acuzam pt. ca respecta legislatia Romaniei. Penibili sunteti voi societatea fb / blogerista, care doar cautati vinovati si nu miscati un deget sa ajutati.

Niculae Moromete  •  7 martie 2016, 15:10

Sunt de parere ca nu stadionul produce pierdere de 700.000 EUR pe an, ci cei care il exploateaza genereaza pierderi de 700.000 de EUR pe an. Intr-un alt montaj de exploatare a investitiei, stadionul poate deveni profitabil ! Tinand stadionul inchis ...

??????  •  7 martie 2016, 17:33

Deci stadionul este inchisa si ca nu este profitabil ? Nu publicitate, nu sponsori, ca astia "sponsorizeaza", prin alte parti ? Considerati ca dificultatile de autorizare ar fi cauzate si de lupta pentru "atragerea sponsorilor" ?

Mihai  •  7 martie 2016, 17:52

Inca un articol in care minti / dezinformezi. Testele sunt facute pe 2 materiale diferite, grosimi diferite, greutati diferite. Materialul din Italia e mai greu / gros. Penibila informare, evident ies parametrii diferiti la ardere.

Horia  •  7 martie 2016, 21:36

@Mihai: nu ne dati mai multe detalii despre cele doua materiale, cel gros si cel subtire? e informatia absolut esentiala in toata aceasta poveste, in care iarasi se face gargara multa, romaneasca, in loc sa se spuna scurt si cuprinzator esentialul. @Tolontan: ce informatii concrete aveti, ca laboratoarele de testare din Ro n-ar fi la nivel european (sau n-ar putea face testele respective in mod corect) ?

Casargoz  •  7 martie 2016, 22:28

@dexter Ce spun laboratoarele din Italia sau Germania înseamnă fix zero. Nu vreau sa par nepoliticos, dar normele MLPAT nu cred ca au fost inventate de daci. Cred ca tot pe standarde se bazează fie ca e vorba de normative sovietice fie de standarde europene. Si acuma specialiștii sa decidă vrem in pactul de la Varșovia sau in UE.

pawn  •  8 martie 2016, 0:03

acest articol este cumva o forma de presiune pe experti? pai hai sa ne lamurim, atunci trebuie sesizate autoritatile care se ocupa cu santaje de genul asta. adica nu poti sa zbieri ca vrei arena nationala deschisa, dupa ce (asa cum observa atent zizou mai sus), ai urlat sa fie inchis un stadion construit de o primarie si un guvern care nu erau pe gustul tau. nu, taticu: vrei tara ca afara, vrei vlad tepes, vrei sa se aplice "fiat justitia et pereat mundus", pai atunci CONFORMEAZA-TE legii!

Gabi  •  8 martie 2016, 0:41

Pai si dumneata domnule Tolontan cand lasati politica? Asa doar de curiozitate,si nu trebuie sa ne luam dupa vorba aceea "curiosii mor repede",e dreptul la opinie,poti vorbi orice,despre oricine,oricand,ca doar deaia suntem o tara democrata,prea democrata din pacate,mai este mult pana sa va reveniti,de la cele mai multe articole de multa vreme pana astazi,scrise doar despre anchete politizate,DNA si alte lucruri de genul acesta,astazi dintr-o data o dam pe sport,sau ma rog,pe un stadion de sport,prea putin domnule Tolontan,sunteti bun la sport,probabil si la celelalte compartimente,dar cand ati ales meseria de jurnalist sportiv,ar fi mai bine sa o faceti ca jurnalist sportiv,nu ca analist politic sau justitiar. Numai bine !

suporter  •  8 martie 2016, 3:08

mai fratilor , da ceva nu merge , nu i in clar= deci aceasta prelata de ce a fost instalata daca nu a avut avizele-constructorul de ce a acceptat instalarea , ?producatorul prelatei , de ce nu a avut aviz de securitate-?-pai cum primaru si dancu sa fie acuma responsabili dne feri daca vor fi probleme?--aideti sa fim seriosi--astia sunt politruci , ce treaba au cu tehnica . In orice tara cat de cat civilizata -toate produsele care le intra in tara dunt insotite de acele buletine si avize de conformitate-scurt--pacat ca nu reusesc sa vorbesc pe la tembelizor--- pai asta i golaneala mare--ia sa vedem noi cati vor intra la beci pentru hotia de la stadion--- CINE TREBUIA SA PREDEA IN SIGURANTA ACEASTA CONSTRUCTIE ?

dexter  •  8 martie 2016, 7:11

@Casargoz, inseamna fix zero...pe teritoriul Romaniei. Vina le apartine in totatlitate nemtilor care au folosit materiale neagreate in Romania. Si dirigintilor de santier care au semnat situatiile de lucrari desi stiau ca lucrarile la nu sunt conforme cu proiectul . M-am lovit de o gramada de diriginti care, fie intrau in concediu de odihna, fie plangeau ca niste copii cand era vorba de controale. Turcu, ala mic si negru, a beneficiat de un astfel de diriginte care a semnat situatiile de lucrari umflate artificial. Diriginte care s-a imbolnavit brusc . Beneficiar: statul. Totusi nu inteleg de ce inca nu se aplica prevederile eurocodurilor, multe stasuri au fost abrogate dar se merge in continuare pe "mana" lor. Bafta!

gigelos  •  8 martie 2016, 8:04

Primarul ar trebui sa cedeze la presiunile voastre si sa accepte sa se dispute meciul cu Spania pe Stadionul National . Aveti dreptate , sa se joace , dar fara spectatori . Ca la Sala Dinamo , etc,etc . Foarte corect

escobar  •  8 martie 2016, 9:32

nu degeaba esti platit de "voiculescu"....adica primarul general sa faca ce a "fcut PIEDONE la COLECTIV" ,respectiv sa dea ILEGAL AUT. de FUNCTIONARE FARA AVIZUL IGSU...de ce NU da AVIZ IGSU indiferent ca e "B" sau "C" si atunci totul e o "formalitate"...la desteptarea-EuropaFM "Tolontan a IDENTIFICAT PNL ca responsabil de NEREDESCHIDEREA stadionului"....in schimb "functionarea ILEGALA din sept 2011 sub OPRESCU este PERFECTA".....NU conteaza cum/daca s-a facut receptia/daca s-a platit LEGAL lucrarile/daca a fost sau NU(FALS in acte) AVIZ IGSU/certificate materiale folosite/autorizatie de constructie respectata/etc.="ZECI DE ILEGALITATI" pe care evident cei in CULPA,chiar prin INTERMEDIUL massmedia FAC ORICE SA LE ACOPERE,gasind si "acarul Paun=primarul general interimar de PATRU LUNI !" si prin "extindere pt. ca NU percuteaza" PNL....."subtil Videanu-ultima sedinta a CL"....respectiv nu-i asa "infiltratii oamenilor lui Basescu=OBSESIA de tip hitlerist" !!!!

Mihai  •  8 martie 2016, 10:19

@ Horia chiar in articolul din http://www.tolo.ro/2016/02/25/producatorul-acoperisului-stadionului-a-facut-un-test-de-foc-in-italia-care-a-iesit-mult-mai-bine-ca-in-bucuresti/ sunt poze cu testul din Italia si Ro, in Italia s-a testat Duraskin B4618 (1300g/m2), in Ro s-a testat Duraskin B4617(900g/m2). http://www.verseidag.de/de/duraskin/architektur/membranen Acolo sunt membranele 4617 si 4618, puteti vedea proprietatile (tolo.ro nu ma lasa sa pun linkurile, spam). Atentie va rog, materiale diferite, greutati diferite, bateti campii aiurea cu testul din Italia.

iancu  •  8 martie 2016, 11:06

Spicuind articolul si doua comentarii vreau sa-mi spun si eu opinia. Expertii asia la foc sunt o categorie aparte, creeata artificial, din dorinta unor fosti inspectori si ofiteri din IGSU de a.si da importanta si a creea un grup al lor in scopul imbogatirii. Spre deosebire de expertii adevarati ei nu vin cu solutii de a construi sau dezvlota pe sisteme deja existente. Ei vor doar sa puna mana pe orice se poate pentru cat mai multi bani. In gasca lor intra numai cine vor ei. Se pare ca pana acum nici sri.ul nici dna.ul nu cerceteaza sa afle cum s-a constituit respectivul grup, cum participa ei in interes partinic la elaborarea unor acte normative, la luarea unor decizii de interes national si la multe alte activitati. OMAI 3/2011 este clocit si scos pe banda de semnaturi ministeriale de acesti fosti si actuali ofiteri din IGSU. Acest ordin impune o serie de prevederi ”interesante”. De exemplu, daca trec 6 luni de la receptie si nu ai modificat nimic trebuie sa treci prin alte furci caudine care te aduc pe mana acestor baieti destepti. Daca vrei sa te autorizezi fara sa treci pe la ei, ISU teritorial iti poate cere toata cartea constructiei in dublu exemplar. Daca indeplinesti conditiile sa devii expert dar nu esti de-al lor te scot prost in comisia de la MLPAT chiar daca ai avut calificativul FB tot timpul cat ai lucrat in IGSU. Daca am socoti cat ne costa directia din IGSU responsabila cu testarile (salarii, pensii aferente celor care au alte drepturi decat civilii, tehnica, intretinere, alte cheltuieli de logistica etc) si cam cat costa sa obtii un agrement in alte tari UE cred ca am avea mari surprize. Sper ca persoane responsabile din politica si guvern sa aiba revelatia necesara si sa reformeze acest mastodont IGSU care in opinia mea ar trebui sa fie in slujba societatii. Sustin CIVILIZAREA urgenta a IGSU spre a putea intra in normalitate.

Casargoz  •  8 martie 2016, 23:35

@dexter Te înșeli. Directiva europeană privind materialele de construcții se aplica si pe teritoriul României ca de aia am semnat tratatul de aderare. Dar dacă tot discutam, câte cabluri care sa nu fie de PVC ai văzut pe Șantiere ? Si apoi conform obiceiului autohton dacă in timpul evenimentelor angajau 10 pompieri civili cu salariul minim pe economie ca sa ude membrana : ce clasa avea membrana? Si care era riscul? :) știi bine ca așa-i țara.

escobar  •  9 martie 2016, 10:14

interesant e "derularea scandalului public"....Burlenu-FRF da "ULTIMATUM" primarului general ca a DOUA ZI "sa hotarasca deschiderea stadionului FARA aviz IGSU"....min.DANCU(clujean)"anunta ca pe 14 martie va trimite raspunsul MADR"....Rares Bogdan RealTV(clujean)"emisiune desfiintare PGB prin experti ZERO in TOT!"....Manastire B1TV(dosar de politician)"desfiintare PMG pt. fapte din 2011,in conditiile in care PMG a castigat in JUSTITIE procesul!!)....legaturi "colaterale" Paszkany-patron CFRCluj-familia ROTSCHILD-direct Blatter-Mircea Sandu promovare FIFA contra promovare CFR,ulterior CAMPIOANA(becali puscarie)....pe aceiasi "filiera clujeana "burleanu(pus de dragnea+ponta) "rezolva cererea clujeana a lui dancu"....TOATE "scenetele securisto-comuniste" se LEAGA si LOGIC,daca nu si PENAL pe diverse "legaturi colaterale"!!!!......un SINGUR ACAR PAUN=primarul general interimar LASAT SINGUR in fata LINSAJULUI MEDIATIC la care e supus pe MOTIV CA RESPECTA LEGEA,culmea intr-un caz similar cu "cazul Colectiv" ....cum poti in patru luni sa "SUCESTI TOTUL" cu 180 grade,culmea INVOCAND in interesul national......se intorc comunistii in mormant de INVIDIE,la "realizarile urmasilor"!!!!

Comentează