Afacerile imobiliare de la TVR și sutele de milioane de euro care cer schimbarea

Opozanții insolvenței TVR susțin că se vizează o lovitură imobiliară. Dar Curtea de Conturi raportează că, încă din 2006, Tudor Giurgiu și Emil Boc au făcut un schimb imobiliar între televiziune și primărie ”care a adus un prejudiciu bugetului de stat”

luni, 21 martie 2016, 6:56

1,6 milioane de lei este suma pe care Curtea de Conturi o reproșează conducerii TVR drept ”prejudiciu la bugetul de stat”. Televiziunea a înstrăinat o clădire din Cluj, la schimb cu una oferită de primărie.

Nu am niciun merit în descoperire. Raportul Curții a fost luat la mână de Median Research Centre (MRC), un think tank care a făcut o amplă analiză a situației structurale din televiziune.

L-am sunat pe Tudor Giurgiu.

Era șeful TVR în 2006, cînd instituția a oferit primăriei conduse de Emil Boc fosta clădire a Cazinoului din centrul Clujului la schimb cu Școala nr. 6.

”Nu am nicio remușcare”, a declarat fostul președinte al televiziunii publice.

”Acel sediu de fost cazinou stătea nefolosit, iar TVR Cluj căuta un sediu pentru că împărțea unul cu Radioul”, și-a amintit Tudor Giurgiu.

El știa că ”a existat această interpretare din partea Curții de Conturi că am fi creat un prejudiciu, dar, sincer, reproșurile mi se par obtuze, pentru că am cedat ceva ce nu foloseam și nu puteam folosi”.

Curtea de Conturi susține că imobilul dat de TVR era din patrimoniul public al statului și avea o valoare de inventar de 2,8 milioane de lei. ”Tranzacția nu s-a efectuat conform normelor legale prin hotărâre de guvern, ci printr-un contract de schimb imobiliar, fără obligații de sultă, cu Consiliul Local Cluj-Napoca, primindu-se în schimb un imobil în valoare de 1,17 milioane de lei”, scrie în raport.

Diferența de 1,6 milioane de lei e socotită prejudiciu.

”Prin adresa înaintată entității controlate s-a dispus luarea măsurilor de intrare în legalitate”, scrie în raportul Curții. TVR a rămas, însă, pe poziții.

Vechi de zece ani, dar actualizat de situația de urgență de la TVR, cazul acesta e interesant.

El arată că, de fapt, controlul parlamentar pentru media publică nu e prea mult, ci e prea puțin precis.

Analiza MRC susține că televiziunea nu a prezentat niciodată Parlamentului defalcarea pe capitole a cheltuielilor! Nu o defalcare contabilă, aproape deloc folositoare, ci una financiară, ca în orice companie modernă.

10 ani la rând de pierderi a adunat TVR din 2006 și până în prezent

Citind observațiile think tank-ului, te gândești dacă n-ar fi util un proces de ”inginerie inversă” pentru a înțelege ce se întâmplă cu televiziunea publică.

Să privim eșecul TVR drept un produs final, pe care, ca să-l înțelegem, să-l separăm în componente originare.

Primul șurub. Din statistică rezultă că oamenii din fruntea instituției nu poartă rolul decisiv și demonic pe care suntem tentați să li-l acordăm.

Din 1989 și până azi, TVR a avut 17 directori. Dacă îi eliminăm din calcul pe cei interimari, dintre care unii au avut mandate de doar câteva luni, cei 12 președinți ”plini” au o medie a mandatului de doi ani și o lună. Jumătate din mandatul legal.

Doar 2 din 12 directori ”plini” ai TVR, Cristian Hadji-Culea și Valentin Nicolau, au ajuns la trei ani de mandat, jumătate din directori neatingând nici măcar doi ani din mandatul legal de patru ani (tabelul realizat de MRC)

Dar, într-o instituție, nu doar directorul general deține puterea. Dacă extindem discuția la cei din Consiliul de Administrație sau la directorii de departamente, atunci observăm că fiecare guvernare a avut zeci de astfel de oameni cu influență asupra evenimentelor.

Împreună, din administrațiile ultimilor 26 de ani au făcut parte sute de oameni, teoretic cu posibilitatea de a urni lucrurile.

Ei avut profesii diverse, calificări amestecate, temperamente câtă frunză și iarbă și rutine diferite de exercitare a puterii.

Aproape toți au eșuat.

În Germania, care are un sistem parlamentar de numire în CA, foarte asemănător cu noi, timpul real al continuității mandatelor este de 5 ori mai mare!

Fără ca aceste cifre să deresponsabilizeze, uitați cum sună: după ce președinții TVR sunt concediați în medie la doi ani, iar sute de oameni din conducere nu sunt în stare să schimbe ceva într-un sfert de secol, cât de realist e să ne imaginăm că toți n-au vrut sau n-au știut?! Mai degrabă, problema e în altă parte.

Legea e o altă componentă care merită analizată. Câteva observații:

1. Oamenii din CA și președintele director general pot fi schimbați anual de către Parlament fără să fie nevoie de o motivație a demiterii sau de un criteriu de performanță.

Acesta e un punct pe care Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch, dar și alte ONG-uri l-au semnalat în mod repetat.

Ioana Avădani și Mircea Toma și-au dat bacalaureatul în societatea civilă sesizând aspectul schimbării arbitrare din media publică. În acest ritm, ei vor ieși la pensie fără să fie modificat un punct simplu în lege.

De fapt, unul dintre aspectele exasperante legate de TVR și SRR sună chiar așa: nu suntem atât de departe, strict legislativ vorbind, de o soluție. Legea nu trebuie făcută de la zero. E nevoie de câteva modificări, importante, dar de câteva!

Nu participăm pe malul Gangelui la o sărbătoare hindu frenetică, în care nu știi cum să te ferești printre milioanele de pelerini. Ar fi suficienți câțiva pași firești, logici, calmi.

230 milioane de euro pe an cheltuiesc, împreună, televiziunea și radioul publice din România

215 milioane de euro este piața de publicitate a tuturor televiziunilor și radiourilor private din România

2. Dovadă că se poate e chiar faptul că unele modificări au fost deja acceptate, principial, de către parlamentari. De pildă, senatorul Georgică Severin a venit cu un proiect de lege care separa poziția de președinte director general de cea de director executiv. 

Ar fi pentru prima oară când cineva din fruntea celor doi coloși din media publică ar putea să se ocupe exclusiv de business, fără să mai poată influența editorialul. Acest lucru ar opera o necesară separare între publicistică și comercial. E un lucru fundamental pentru garantarea libertății de exprimare.

Cum se petrec lucrurile acum? Șeful TVR, care are în aceeași mână și deciziile editoriale, și cele de business, merge la ANAF pentru reeșalonarea datoriilor. Negociază. Își reprezintă instituția pentru că asta trebuie să facă.

Iar mâine, tot el răspunde la telefonul ministrului de finanțe care, să zicem, este supărat că îl atacă Dragoș Pătraru pe post.

Tabloul nu este deloc deplasat, aceste lucruri s-au întâmplat de mii de ori, la radioul și la televiziunea publice.

Ele au epuizat timpul șefilor TVR și SRR, au slăbit încrederea jurnaliștilor și, în ultimă instanță, au dezamăgit publicul.

MRC citează un raport The European Audiovisual Observatory care plasează TVR pe ultima poziție ca share de audiență dintre toate stațiile publice ale continentului.

Rezultatul? Doar 1 din 20 de televizoare din România stă deschis pe TVR. Raportul dintre ceea ce cheltuiește și ceea ce oferă face din TVR un televizor HD care funcționează cu casete VHS, după o expresie a lui Cristian Delcea, în ”Adevărul” de azi.

Iar cum răspunde TVR cererilor legitime de control public vedeți aici, tot în studiul MRC. 

Deocamdată, proiectul lui Georgică Severin a picat, dar separarea editorialului de business se va impune până la urmă. Nu vom reinventa noi presa după sute de ani.

Așa funcționează jurnalismul, nu altfel. Pentru că fără libertate de expresie, misiunea publică a televiziunii și a radioului nu va putea fi îndeplinită.

Potrivit European Media Systems Survey, rectitudinea percepută a televiziunii publice este slabă, românii considerînd-o drept influențabilă de către partide și de către ”patroni”.

STUDIU DE CAZ: Acuze de cenzură la Radio România

Mai mulți jurnaliști de la radioul public au relatat la o dezbatere Frontline că li s-a cerut să citească pe post o campanie împotriva separării funcțiilor, propusă în ”proiectul Severin”.

”Nu e cenzură, Radioul s-a apărat în fața politicienilor”, a declarat aici cineva din conducerea SRR, sub anonimat. Practic, managementul Radioului nu-și dă seama nici acum ce a făcut!

Chiar presupunând că toți angajații ar fi fost, brusc, de partea conducerii și împotriva modificării legii, șefii redacționali erau datori să le spună: ”Noi nu suntem jurnaliști ca să facem o campanie pe postul public în favoarea concepțiilor noastre și nici nu avem dreptul să ne prezentăm opiniile drept fapte, doar pentru că le considerăm juste”.

Zecile de știri nebalansate de pe post și adeziunile care au ajuns la nivel de șef de Federație a Crescătorilor de Bovine arată că aici nu e vorba de acordul sau dezacordul cu proiectul senatorului Severin. Vorbim de vicierea unui principiu elementar de presă, pe care conducerea Radioului nici măcar nu-l conștientizează.

La inițiativa Dorinei Rusu, CNA i-a convocat, joi, atât pe cei din conducere, cât și pe jurnaliștii care au acuzat campania.

3. Cum se aplică legea e, de asemenea, important. De pildă, soluția insolvenței merită atent gândită. La TVR nu va fi o insolvență clasică.

În ce sens nu e clasică?

La o insolvență normală, Consiliul de Administrație este dizolvat. Acționarii unei companii private își pierd, temporar, controlul asupra companiei.

Puterea se transferă administratorului judiciar, deasupra căruia judecătorul veghează ca acesta să acționeze în virtutea interesului companiei (care este un concept diferit față de interesul acționarilor), al creditorilor și al angajaților.

În insolvența clasică, acționarii ies, temporar, din cercul stakeholder-ilor, model care nu se poate aplica la TVR.

La TVR, cetățenii plătesc lunar taxa. Plătind taxa, asta le reîmprospătează permanent statutul de acționari. Prin urmare, ei trebuie în continuare reprezentați în decizii.

Și, alt argument, de vreme ce scopul ultim jucat de media publică este informarea cetățeanului, acesta trebuie inclus în orice proces, și în cel de insolvență.

Ideea care se vehiculează în culise, ”Las că dăm TVR pe mâna unui specialist în insolvențe, să zicem Remus Borza, și ne returnează el jucăria după ce o repară”, pur și simplu nu pare constituțional valabilă. Controlul parlamentar e legitim și necesar.

De aceea, păstrarea formală a CA, dar transformarea sa într-un instrument decorativ, e o scurtătură greșită.

Discuția nu e insolvența TVR, căci la 160 de milioane de euro datorii, insolvența TVR pare mai degrabă o constatare a unei realități economice decât o decizie a liberului arbitru. 

Dezbaterea e cum va fi vegheată insolvența de către cetățeni, prin Parlament, și, mai concret, prin cei pe care telespectatorii îi angajează în CA al TVR.

Legea, aplicarea ei, controlul parlamentar riguros, dar nu discreționar, designul intern al libertății de exprimare, toate aceste componente, disecate, arată că  televiziunea națională  și Radio România suferă din motive instituționale. 

Iar ceea ce e defect instituțional nu poate fi reparat prin oameni providențiali.

Neschimbate și asamblate în goana calului, componentele vor produce aceeași mașină de tocat reputații și bune intenții, indiferent cine va fi numit în Consiliul de Administrație.

Nu place cuiva Oana Stănciulescu, ziarista vehiculată ca una dintre propunerile PNL pentru CA al TVR? Pedeapsa pentru ziaristă ar fi să fie numită, nu să nu fie numită, având în vedere actualul context al legii și al grabei.

Soluția? Să nu ne precipităm, să nu ne mai culcușim în iluzia că există soluții umane salvatoare și să conștientizăm dramatismul real al situației.

Prima țară europeană care va rămâne, probabil, fără ziare pe hârtie, România riscă să devină și țara care își pune tot angajamentul misiunii publice a jurnalismului pe televiziuni, pe radiouri și pe siteuri private. Iar acestea sunt deja afectate, și e abia începutul, de banii aspirați silențios și fatal de Google, Facebook & Co.

În 2016, piața informației din România se împarte în trei părți aproximativ egale.

220 de milioane de euro iau marile rețele de socializare și motoarele de căutare (da, suma pare imensă, dar sursa e beton), 250 de milioane de euro iau ceilalți privați, socotind aici și internetul local (iar cota de piață a localilor scade permanent) și 230 de milioane de euro dau cetățenii români pentru TVR și SRR (ceva ce le oferă înapoi prea puțină relevanță).

Sumele sunt relevante pentru că fără venituri nu-ți poți conserva capacitatea de a produce conținut de calitate.

Privești cifrele încă o dată. E șocant.

”Nu lipsa banilor stă în calea dezvoltării, ci lipsa de pregătire socială, culturală și tehnologică. Nu lipsa banilor, ci lipsa cunoștințelor de a-i folosi!” (David S. Landes – ”Bogăția și sărăcia națiunilor”)

Fără nici o abordare lirică.

Pur și simplu, primii bani ies imediat din țară, ceilalți produc majoritar divertisment, iar cea de-a treia parte a banilor e folosită aiurea în media publică, fără să genereze o parte din participarea cetățenească informată care ar putea rupe cercul vicios.

Da, așa e. În media publică banii există.

Nu suferim din cauza lipsei banilor, ci din cauza lipsei cunoștințelor de a-i folosi.

Comentarii (51)Adaugă comentariu

gina  •  11 aprilie 2016, 3:01

https://forumwebtop.wordpress.com/2016/04/04/cat-castiga-couti-la-tvr-cluj/

Comentează

Știrile momentului pe gsp.ro

No itemsss

Editoriale Blogsport

No itemsss