#Colectiv – Raed Arafat îi răspunde lui Dacian Cioloș: ”Și la atentatele din Bruxelles resuscitările s-au făcut pe caldarâm!”. I-a trimis premierului și poze din Belgia

Criticat pentru ”necoordonare și improvizație”, Departamentul pentru Situații de Urgență a răspuns direct premierului printr-un document de 30 de pagini, care a ajuns azi

joi, 24 martie 2016, 3:00

”Înainte de orice, notați-vă, vă rog, această cifră: 4 șefi de unități de pompieri din București au cerut recent să fie eliberați din funcție și mutați din zona operațională”, spune unul dintre oamenii lui Arafat, care a lucrat la documentul prin care Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) răspunde Corpului de Control al Guvernului.

”Ce vreți să spuneți cu această cifră?”. ”Că asta se întâmplă când arăți cu degetul și, drept urmare, oamenii se gândesc dacă mai merită să-și asume responsabilitatea!”.

25 de unități ISU există în București-Ilfov, șefii a patru dintre acestea solicitând să plece din prim-plan

3 rânduri de șefi, a câte trei ofițeri superiori, s-au perindat la comanda ISU – Dealul Spirii din noiembrie 2015 și până acum

Corpul de Control al premierului Cioloș a criticat în termeni fermi intervenția de la ”Colectiv”.

Documentul Guvernului are 84 de pagini și îl puteți găsi pe Hotnews. E datat 16 martie 2016 și analizează reacția autorităților la ceea ce Palatul Victoria numește ”cel mai mare dezastru provocat de om cu care s-a confruntat societatea românească în ultimii 25 de ani”.

Din el, Ambulanța București iese bine, iar DSU, ISU și Ministerul Sănătății nu primesc notă de trecere.

În documentul de 30 de pagini pe care Raed Arafat l-a trimis expres către Dacian Cioloș apare punctul de vedere al instituțiilor subordonate lui: ISU, SMURD și DSU.

Răspunsul lui Arafat e dat pe puncte și a fost redirecţionat de către premier către Corpul de Control.

Cineva din Executiv a confirmat: ”Da, e normal ca să existe și punctul de vedere al instituțiilor analizate în raport. Documentul DSU a ajuns la Corpul de Control. Se  vor întâlni și vor discuta. Mai multe nu vă putem spune”.

Plecat pentru două zile din țară, șeful DSU nu a detaliat nici el răspunsul trimis lui Dacian Cioloș.

Reconstituit din surse concordante, provenind din ambele părți, punctul de vedere al celor de la DSU, SMURD și al pompierilor conține următoarele argumente:

1. De ce nu s-a ridicat ”spitalul de campanie” mobil?

Corpul de Control: ”Decizia de neinstalare a posturilor medicale avansate a fost o decizie de oportunitate luată de șeful DSU (…) Resuscitarea victimelor a fost făcută în condiții improprii, pe asfalt”.

Răspunsul DSU: În toate marile catastrofe, activitatea de salvare a vieților este prioritară. ”La Boston, Paris și, recent, la Bruxelles, echipele de salvare au procedat la fel ca la Colectiv. Vă atașăm fotografii din care puteți vedea cum și acolo oamenii au fost resuscitați și îngrijiți, inițial, pe caldarâm”. Ei au răspuns că în resuscitare nu poți întrerupe manevrele mai mult de 10 secunde.

Cei din Corpul de Control consideră că decizia medicală nu e de comentat, dar constată că există informații potrivit cărora instalarea ”cortului – spital mobil” ar fi început, dar s-a oprit. Ei arată că instalarea ar fi durat 18 minute, iar din momentul sosirii primei ambulanțe și până când s-a evacuat ultimul rănit în viață, ora 00:20, au trecut circa o oră și patruzeci de minute.

2. Ce trebuia să coordoneze Raed Arafat?

Corpul de Control: ”Șeful DSU ajuns la fața locului ar fi trebuit să coordoneze, potrivit legislației în vigoare, TOATE activitățile de intervenție, nu doar cea de ajutor medical calificat”.

Răspunsul DSU: Incendiul a fost stins în aproximativ trei minute de când primele echipaje de pompieri au ajuns acolo. ”La 22:47-22:48 incendiul a fost stins. Coordonatorul DSU, Raed Arafat, a ajuns la Colectiv în jurul orei 23:20, când nu mai ardea nimic și doar operațiunea de salvare medicală mai era în plină desfășurare”. Prin urmare e incorect să i se reproșeze că nu a coordonat ceva ce nu mai exista.

Argumentul Guvernului este acela că Departamentul pentru Situații de Urgență, ”o structură specială cu 50 de oameni”, a fost creat tocmai pentru ca să controleze cineva toate aspectele într-o astfel de criză. ”Nu doar stingerea incendiului sau îngrijirea medicală de la fața locului, ci și redistribuirea către spitale, activarea planului alb al spitalelor sau ordinea de la fața locului”, a explicat un om din Executiv.

3. Cum s-a activat planul roșu?

Corpul de Control: ”Planul roșu a fost activat târziu”.

22:50 este ora declanșării planului roșu de intervenție, la 18 minute de la primul telefon primit la 112 și la 7 minute după ce echipajul a ajuns la ”Colectiv”

Răspunsul DSU: ”Chiar și nedeclarat, planul roșu a fost activat”. Ideea oamenilor lui Raed Arafat este aceea că s-au folosit toate mijloacele din dotare, ca și cum planul roșu fusese deja declarat. De fapt, ei acuză formalismul alcătuirii raportului Corpului de Control.

”ISU a mobilizat toate mijloacele abia după ce primul echipaj al lor a ajuns acolo. Dovadă e că ei înșiși au admis în documentul anterior, <Lecții învățate>, că Ambulanța a trimis imediat toate forțele, în timp ce ei au ales să aștepte confirmarea după ce primii lor oameni au ajuns la Colectiv” oficial din Guvern

4. ”Comanda s-a schimbat și la câteva minute”

Corpul de Control: Comanda operațiunii de la Colectiv s-a schimbat de câteva ori, uneori la câteva minute. Practic, nici nu au avut timp să-și informeze superiorii.

Răspunsul DSU: Conform Ordinului ministrului de interne nr. 1134/2007, comanda militară se schimbă în funcție de gradul superior care ajunge la fața locului. Asta nu înseamnă că fluența activității a fost afectată în vreun fel.

CRONOLOGIE

22:32 – primul apel la 112

22:37 – primii care ajung la fața locului sunt polițiștii de la Secția 14, cu două echipaje

22:43 – ajunge primul echipaj de la Ambulanță și primele echipaje ISU

22:44-  ajunge a doua mașină de la Ambulanță. Când sosesc următoarele echipaje ISU, la fața locului erau 5 mașini de la Ambulanță

5. Cine a făcut raportul Corpului de Control?

La acest punct, se inversează replicile, primii care vorbesc fiind cei de la DSU.

DSU: Nu e normal ca un astfel de raport să fie alcătuit de oameni care să nu aibă experiență în situații de urgență.

Corpul de Control: ”E normal ca un corp de control să nu aibă specialiști în orice domeniu. Unii dintre cei care au cules datele sunt foști polițiști, alții, juriști. Desigur, nu suntem Dumnezei! Dar am avut consiliere de la oameni cu experiență în domeniul situațiilor de urgență, pe unii i-am numit în raport, pe alții, nu”.

”Sistemul de urgență din România este recunoscut și dat ca exemplu de multe țări europene. Nu e normal să fim judecați pe argumente emoționale” Răspunsul DSU

 

”Evident că dacă incendiul de la Colectiv ar fi avut loc acum 10 sau 15 ani ar fi fost mult mai rău! Intenția noastră nu este aceea de a acuza sau de a viza pe cineva, cu atât mai puțin pe Raed Arafat. Dar vrem să dăm un impuls” oficial din Palatul Victoria

Cei din Guvern susțin că nu vor să intre într-un război al declarațiilor și că Raed Arafat nu e în pericol.

„Dar credem că e responsabilitatea noastră față de cetățeni să ne asigurăm că nicio instituție, oricât de performantă se consideră, să nu spună: nu mai avem nimic de învățat, nu mai avem nimic de îmbunătățit. E genul de punct de vedere pe care premierul Cioloș nu-l va accepta niciodată”, a declarat o sursă.

Care vor fi pașii următori?

Raed Arafat intenționează să facă public în câteva zile răspunsul DSU.

Pe de altă parte, Guvernul susține că a gândit raportul Corpului de Control ca pe ”primul pas într-o operațiune mai largă”.

Ei așteaptă și răspunsul celorlalte insituții, apoi vor să se pună la masă  și ”cei care răspund de fiecare domeniu, de la infecțiile nosocomiale și până la situațiile de urgență, să prezinte un plan cu ce e de făcut”.

 

 

Comentarii (93)Adaugă comentariu

florin  •  24 martie 2016, 22:09

fratilor se vorbeste acum de ce trebuia facut atunci nu uitati motivul sau scopul de a denigra o persoana dl arafat care nu are sange romanesc dar spre lauda si onor dsului este mai roman ca multi dintre noi se urmareste privatizarea inca unui loc din care mafia ar putea stoarce ultimele picaturi ce le mai avam in noi de viata si plata unor noi taxe este un serviciu de care s-ar putea sa aveti si dvs nevoie domnilor .....

astralo  •  24 martie 2016, 23:27

arafat , *** trebuie sa dispara din viata publica.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Apolo Dor  •  24 martie 2016, 23:29

In ce domeniu a performat PANA acum Ciolos ca premier ?! Nu sunteti normali ? Doar criticati, la asa ceva sunteti cei mai buni. Aratati-ne ce ati construit, realizat de la cap la coada si trainic dupa care puteti sa vorbiti despre orice

kryss  •  25 martie 2016, 0:52

Si cand ma gandesc ca toate aceste discutii se fac doar ca cine stie ce ,,smecheras" a pus ochii pe SMURD, iar pentru a reusi trebui indepartat Arafat. Lumea a uitat ca pana sa puna omul asta acest serviciu pe picioare la accidente nu prea ajungeau salvarile, cat despre masini de descarcerare nici nu se auzise. De un singur lucru imi pare rau: Acei indivizi care pe vremea lui Udrea comentau si pe aici pentru un covrig, sunt inca printre noi. Ii recunosti usor datorita sutelor de comentarii in care o ataca pe Kovesi, pe Arafat dar si pe oponentii politici a lui Basescu

Gabriel  •  25 martie 2016, 2:11

@cristi72 : hotaraste-te: esti paramedic sau pompier ? Orice ai fi, ar trebui sa ai pregatirea necesara pt a salva vieti, a da primul ajutor. Cine te-a mintit pe tine ca numai asistentii si doctorii au voie sa faca ceea ce, chipurile, esti tu obligat , pus cu forta ?! ( de cine ? ) sa faci? Pt asta ai o calificare, indiferent ca e de paramedic sau pompier ( ai vreo calificare ? ). Si pompierii is obligati sa stie sa dea primul ajutor si nu ma refer aici la acel curs de prim ajutor ( la care se referea alt destept, pe aici, de 6 ore si 1/2 pe un manechin...cursul ala minim, e pt scoala de soferi si e obligatoriu , dar NU pt paramedici sau pompieri, clar? Te plangi ca nu ai nici o acoperire in acte medicale ( am scurtat pt ca oricum te exprimi oribil si agramat, de la cap la coada ) si esti obligat sa "prinzi linia venoasa" ?? Ce e aia ? *** ? Daca iti da constiinta pe dinafara, de ce nu iti dai demisia, stiind ca nu esti pregatit si capabil sa faci o asemenea meserie *** sarman de tine. Ce-ar fi sa pui mana pe limba romana , ***, tu si inca alti cativa pe aici, violati limba romana. Exemple nu-ti mai dau pt ca ar trebui sa corectez tot al doilea cuvant de-al tau sau exprimare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabriel  •  25 martie 2016, 2:30

@daniela caramida esti tot cristi72, cumva? Ca prea ai scris imediat dupa el si sustii aceleasi ineptii. Daca ai cumnat medic la smurd si ti-a povestit el ca asa e, el ca medic, ce face, ce masuri a luat ? Daca nu au pregatirea necesara, de ce mai sunt acolo? Aaaaa, uitasem, sunt tinuti si trimisi sa fie la fata locului, cu forta. Nu, dna sau dra Daniela: Job-ul, cum spui dta, desi in limba romana ( iar noi suntem romani ) se cheama serviciu, IMPUNE angajatilor si ii obliga sa stie sa dea primul ajutor si sa salveze ( daca se mai poate ) vieti, nu doar sa fie la fata locului, sa faca act de prezenta. Pt ca asta se intelege din ceea ce scrii dumneata. Cumnatul e si el acolo, la fata locului, din aceleasi motive ca ceilalti angajati, doar pt ca-l obliga, si pe el, " job-ul" ? Pt. ca job-ul la smurd e acelasi job pt toti , deci implicit impune tuturor aceleasi reguli, nu-i asa :) ?

Gabriel  •  25 martie 2016, 3:12

Inafara de cateva, 5-6, cometarii pertinente, restul e nestiinta, ignoranta si nesimtire. Pt toti "expertii" ( de aici ) in medicina, aeronautica, navala ( ca tot bateti moneda pe tot ) care va dati cu parerea, crezandu-va genii universale: ca sa criticati ceva, trebuie sa aveti contra argumente, iar argumente serioase, pot avea doar cei care au cunostinte solide, informatii serioase in acel domeniu pe care vor sa-l critice. Nu ce auziti voi la coltul blocului, pe banca la o barfa sau la birt.. Si mai terminati cu Apuseni, Tecghiol si Colectiv. Daca ati fi numai 20% mai bine si corect informati, nu ati mai acuza aiurea exact pe cei care nu au avut nici o vina. V***? ( desi ma indoiesc ca va va ajuta sa va schimbati parerea ). Apuseni? Iovan? De ce tot sariti pe cei care au ajuns prea tarziu, ziceti voi ( dar de unde stiti ca ar fi scapat chiar daca s-ar fi ajuns acolo in 10 minute, drumul pana la primul spital necesitand ore, in conditiile date )..in munti, la o altitudine mare, iarna, nopate si ceata...in cat timp ajungeati voi, Icarusi ? Pe Iovan il vreti erou si mai nimeni nu spune ca el a fost primul vinovat de catastrofa, pt ca avertizat fiind ca se va strica brusc si in rau, vremea, ceata si pericol de inghet, a zburat totusi, vrand sa arate ce pilot grozav e. tecghiol : iar ajungerea echipajului de salvare prea tarziu si iar pusi la zid salvatorii...dar pe cei din elicopter, cine i-a gasit vinovati pt ca au vrut sa numere pestii din lac ?! si apropiindu-se prea mult de apa, noapte ( iar ) fiind, au fost indusi in eroare , au crezut eronat ca sunt mai sus decat erau cu adevarat...elicea a atins usor apa si aia a fost...ar fi trebuit sa fie un alt elicopter, care sa survoleze zi si noapte lacul, pt cazul in care niste plimbareti s-ar lovi de apa ? De Colectiv, nu mai scriu, pt ca am mai scris si mi-am spus in alte randuri parerea. Da, e pacat de cei care au murit, insa suntem obligati, daca avem ratiune, avem puterea sa discernem, sa ne si spunem parerea deschis. Sa vedem cine sunt primii vinovati. Nu e corect sa arat cu degetul si sa invinuiesc pe altcineva pt ca nu m-a pazit, salvat, daca eu is primul care nu am grija de mine. Altfel riscam sa facem din vinovati, victime si eroi, iar nevinovatii vor deveni, cum au si devenit, victime. Inchei citand un adevarat geniu : " universul si prostia omeneasca sunt infinite, desi in ceea ce priveste Universul, nu sunt sigur ".

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dudu  •  25 martie 2016, 3:24

Citesc si ma crucesc - inca mai sunt creduli care cred ca de fiecare data cand e vorba de Arafat, cineva vrea sa privatizeze SMURD. Fratilor, aia cu "Se privatizeaza SMURD!" a fost ca sa iasa lumea in strada sa il dea jos pe Boc. La fel cum aia cu "Coruptia ucide!" a fost ca sa il dea jos pe Ponta. Si s vrea cineva, si tot nu ar putea sa privatizeze SMURD-ul, pentru acesta pur si simplu nu exista. SMURD nu ar epersonalitate juridica, sunt 40 de SMURDuri in toata tara - cate unul de fiecare judet si toate in subordinea ISU. SMURD nu are angajati - tti medicii "de la SMURD" sunt de fapt angajati ai spitalelor judetene, iar paramedicii sunt subofiteri de la Pompieri. Dotarea nu apartine SMURD - ambulantele sunt o parte la MAI, o parte la MS, o parte ale Consiliilor Judetene sau ale altor institutii. "Elicopterele SMURD" sunt de fapt ale Inspectoratului Aviatiei - nici macar ale ISU samd. Nici macar brandul "SMURD" nu poate fi privatizat, pentru ca el este deja privat - e o marca inregistrata a Fundatiei pentru SMURD (membru unic al fundatiei - Raed Arafat). Deci nu va mai panicati aiurea - daca cineva ar privatiza SMURD-ul, terenurile si imobilele, ambulantele si elicopterele, toti angajatii si toata dotarea ar ramane la stat, iar marca ar fi in continuare a lui Arafat. Daca cineva ar cumpara SMURD, ar fi mai rau ca in cazul Clubul Sportiv al Armatei - Steaua Bucuresti. Cumparatorul nu ar primi nimic si nici nu ar avea voie sa foloseasca denumirea SMURD si culorile rosu si galben (decat daca Arafat, prin fundatia sa, i-ar permite asta.)

Gabriel  •  25 martie 2016, 3:34

@ Matei eram hotarat sa nu mai fac nici un comentariu vis-a-vis de Colectiv, dar nu ma pot abtine citind ce ai scris tu : "....cine si-a batut joc de vietile acelor copii inghesuindu-i intr-o pivnita plina de artificii". Copiii aceia ( care copii ?, pt ca de fapt, cu exceptia catorva, toti au fost oameni maturi, cativa chiar maturi bine ) " au fost inghesuiti "( asta ar presupune ca cineva i-a bagat cu forta si inghesuit acolo ) intr-o pivnita? Am scapat eu ceva ?! Eu stiam ca s-au dus toti de buna voie si s-au inghesuit singuri si nesiliti de nimeni. Sa ma ierte oricine, dar "copiilor maturi ", intrand si vazand ce inghesuiala era, nu li s-a autoactivat imediat, ca asa ar fi normal, instinctul de conservare? Instinct care e sau ar trebui sa fie, in conditii normale, nativ?

Ionescu  •  25 martie 2016, 4:19

Nu s-a impiedecat Arafat de un presedinte al tarii. A sters cu el pe jos. N-o sa se impiedice acum de-un biet premier. *** Au demnitate specifica etniei lor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

GRIGORIAPREUTESII  •  25 martie 2016, 6:38

PT. FAPTUL ***, NU STITI SA FACETI NIMIC ALTCEVA DECIT SA INVINUITI , NU SA CAUTATI SOLUTII PT . A IMBUNATATI PROCESUL INTR-O EVENTUALA VIITOARE SITUATIE ! PE OMUL ASTA, RAED ARAFAT L-ATI DENIGRAT SI IL ATACATI CONTINUU; EL A FACUT MAI MULT DECIT UN ROMAN GETBEGET

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

GERULA  •  25 martie 2016, 7:21

RESPECT!!!!!!!!! Sa ridice piatra cei fara de greseala ! Sunt "batuti" tot cei care se implica .URAT. Ati auzit de CONSTIINTA CIVICA. Unde a fost constiinta patronilor si celorlalti care au patronat activitatile din clubul Colectiv, SAU GANDIT DECAT LA ARGINTI CA IUDA sau ............ Nu vreau sa ma gandesc cum reactionam daca copilul meu ar fi patit ceva acolo. Cautati tapi ispasitori printre oameni care mai fac ceva in Romania. RUSINE. Tot sa distrus in Romania asa cum procedati si acum, dar daca aveti ceva mai bun puneti in loc , nu va bateti joc de noi . Mergeti in oricare magazin, local din strainatate in lumea civilizata si vedeti ca din constiinta fac lucrurile bine si din constrangere prin simpatie. IN CE TARA TRAIM ? DUMNEZEU NE DA INCERCARE DUPA INCERCARE CACI IN ZIUA NASTERII FIULUI DOMNULUI NOI AM SACRIFICT ALTE VIETI. ROMANI TREZITI-VA . AMIN.

Ovidiu  •  25 martie 2016, 8:12

Fiecare dintre noi, oricat de performanti am fi, trebuie sa recunoastem atunci cand gresim. Din pacate, de fiecare data, dl Arafat n-are nicio vina: nici in Apuseni, nici la Siutghiol, nici cand a declarat ca cei de la ISU nu stiu de clubul Colectiv, nici cand l-a tinut in spate pe Oprea, nici acum cand i se reproseaza nedeclararea codului Rosu si nici ca nu a cerut ajutorul UE mai devreme, in conditiile in care multe victime au murit de infectii intraspitalicesti, iar altii au murit asteptand mai multe zile sa fie trimisi la clinici din strainatate: vezi documentarul Digi. Nu zic ca dl Arafat trebuie demis, ca nu stiu daca avem pe cine pune inapoi, dar parca prea se crede infailibil si de neclintit. Chiar nu are nimic sa-si reproseze? Chiar nu se putea face nimic mai bine? Oare nu cade dl Arafat in pacatul mandriei si se crede cel fara de greseala? Poate ma insel eu si dl Arafat este perfect.

eu  •  25 martie 2016, 8:44

Dl Arafat diferenta intre interventia din Bruxelles si cea de la COLECTIV este data de faptul ca la noi prevenirea si stingerea fac parte din acelasi ISU si intre cele doua structuri sa creat o CARDASIE astfel nu sunt controlate interventiile si daca se constata nereguli se acopera intre ei. Trebuie luata masura SEPARARII activitatii de stingere a incendiilor de activitatea DE PREVENIRE a incendiilor SAU avize si AUTORIZARI. Partea birocratica trebuie trecuta in structura civila asa cu sunt ITM sau Garda de Mediu.

toma ivan  •  25 martie 2016, 8:53

***, iar cand cei de la SMURD, ISU si DSU ajung la fata locului, sa nu actioneze asa cum trebuie, ci exact asa cum scrie la carte. sa instaleze spitalul mobil, sa activeze planul rosu, sa faca prezenta si sa notifice absentii, sa astepte sa vina persoana cea ma inalta in grad si sa ii predea comanda, apoi sa se ocupe de raniti. desi in momentul ala nu mai au nevoie decat de PREOT!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

toma ivan  •  25 martie 2016, 8:58

faptul ca cenzurezi mesajele dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, ca nu esti decat ***. ar trebui sa iti fie rusine, desi cred ca nu mai ai asa ceva. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gigi  •  25 martie 2016, 9:23

Schimbati-l cat mai urgent (actiune SMURD cu 64 morti si multi raniti) si analizati cum s-au facut achizitiile pentru smurd. Vorbeste lumea......

valentin  •  25 martie 2016, 9:58

De unde are Ciolos atata competenta sa stie el ce trebuia facut in situatia aceea? A trecut in viata lui prin vreun incendiu? , stie el macar cat de repede trebuie sa te misti ca sa nu moara pacientul ars? Habar nu are , dar critica tocmai pe cel mai competent si mai abilitat om care a facut totul ca la carte. O fi el ardelean dar cred ca e corcit cu lenea si incompetenta ca vad ca nu misca nimic in tara asta. Stam toti si ne uitam cum ne fura altii.

eugen  •  25 martie 2016, 10:14

Domnu Ciolos, dam si noi banii la frermieri?! Sau treaba guvernului acum e sa distruga si ce mai functioneaza cat de cat?!

adi  •  25 martie 2016, 10:28

Da ,intotdeauna e loc de mai bine,totusi e greu ca roman sa intelegi de ce daca ceva merge bine spre f bine in Romania trebuie distrus sau/si inlocuit cu vreun serviciu adus sa zicem din Franat sau o alta tara care are probleme cu somajul........Asa este si a fost cu viticultura ,pomicultura,legumicultura adica in general cu agricultura ,iar prima pe lista a fost industria apoi comertul romanesc,toate transformind Romania si romanii intr-o tara cu 20 de milioane de CONDSUMATORI.Iar continuarea pina la distrugerea romaniei pare a fi parte din planul de guvernare a acestor "tehnocratii" .Sa nu uitam ca e mai usor si mai sigur sa distrugi din interior si prin oameni de aceeasi nationalitate cu cea a tarii ce urmeaza a fi distrusa.

andrim  •  25 martie 2016, 10:37

Salutare ...!!! A schimba pe cineva este foarte simplu si usor , ai vedea meritele este mai greu . Posibil ca Dl. Arafat sa fie schimbat / demis nu ca nu'i competent , ci pur si simplu nu'i apreciat de cei care nu doresc progres in Romania . La o scurta analiza am observa ca acele personaje " straine " care au ajuns la conducerea unei institutii au facut ceva in folosul acesteti tari . Noi ca si natie n'avem , sau ne lipseste acel respect fata de persoana care intr'adevar realizeaza un lucru bun , nu generalizez insa cam asta'i adevarul , incercam sa ne furam reciproc ( unii mai mult ) .

Nikk  •  25 martie 2016, 11:36

Dl Raed e un om cum putini gasesti printre ,,domnii romani! Cineva vrea sa il denigreze! Tot respectul pentru dumnealui!!!

Jones  •  25 martie 2016, 11:59

Primul ajutor se da imediat si la fata locului.

Sandu  •  25 martie 2016, 12:33

Numai nişte indivizi animaţi de răutatea caracteristică lui băsescu pot să aducă acuzaţii unui OM de talia DOMNULUI DOCTOR ARAFAT! Ruşine lor! Aveam altă părere despre d-l Cioloş. Îl rog să se dezică de această anchetă stupidă.

Mircea Bulgar  •  25 martie 2016, 13:08

In incheiere : controleaza profesionist si obiectiv sau "dau impulsuri"?

leo  •  25 martie 2016, 13:20

nu e cazul sa ne miram de ce spune Ciolos, el doar repeta ce-l pun altii sa spuna, nu vedeti circul cu arestarile, spun ca au bagubit tara cu zeci de MILIOANE DE EURO si primesc cate doi ani de inchisoare, iar prejudiciul se recupereaza la un sfert, restul este cadoul facut de justitie acestor infractori??? iar altii sunt purtati prin tribunale pentru cateva zeci de mii de lei si alea neprobate, doar supozitii, astai justitia cea corecta din Romania??

ahmedoiu  •  25 martie 2016, 13:30

mare tupeist ***. se crede probabil inventatorul apei calde. are omul scoala p.s.d-ului , *** ai amintesc harapului ca el nici nu se nascuse inca , cand institutia salvarii functiona in romania. cred ca ar face mai bine sa-si ofere " serviciile " propriei natii , pe acolo atentatele de tot felul sant in floare. si inca ceva , poate sa ia cu el si p.s.d-ul.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stefanita  •  25 martie 2016, 13:31

"redistribuirea către spitale, activarea planului alb al spitalelor sau ordinea de la fața locului". - o enumerare extrasa din vreo reglementare?! Redistribuirea catre spitale nu se poate face din strada, se face de la un dispecerat. Unde se stie situatia din UPU spitalelor, cum au fost dirijate ambulantele precedente, etc etc. "Ordinea la fata locului" - sunt convins ca Arafat s-a implicat la fata locului. Dar adica nu era ordine la fata locului? Cine poate spune cum era si cum trebuie sa arate ordinea la fata locului? Niste plimba hartii?? Poate intrebam Curtea de Conuri cum se procedeaza. Cu siguranta sunt (erau) aspecte de imbunatatit, dar cine le pune in discutie?

puiu  •  25 martie 2016, 13:34

Deci intrebarea este : cui ii sta in gat Arafat ??!! E atat de usor de aratat cu degetul in cineva care , orice s-ar spune , a realizat ceva , a pus ceva pe picioare. Ca intotdeauna, dupa razboi, multi viteji se-arata ............

Horia  •  25 martie 2016, 15:13

Dl Arafat, vedeta la zi din spatiul public, are explicatii cate dorim pt tot ce nu se poate: de ce nu l-a gasit pe pilotul planorului din apuseni, de ce au murit cu zile (INECATI !!!!) cei din helicopterul prabusit in lac, de ce nu s-a activat acea clauza europeana care ar fi putut ajuta ranitii de la Colectiv, etc, etc; a infiintat o organizatie (SMURD) pt care i se multumeste tot timpul, dar nu este in stare sa conduca un departament de dimensiuni cu mult mai mari si NU SE LASA! Demisia pt dansul este un cuvant care nu exista; apare zilnic la televizor (ca sa nu-l uitam) si ne vorbeste cu voce blanda de om cumsecade cum se lupta el cu problemele acestei societati pe care numai el o va salva; Doamne fereste sa-l critice cineva, ca stie sa MUSTE, nu mai este bland caci isi apara cu dintii scaunul; este doctor, nu-i fura nimeni meritele pt SMURD, de ce nu se intoarce la ce stie sa faca mai bine?

Vasile  •  25 martie 2016, 16:45

@Adrian H. In raport se spun tampenii: de exemplu ca Ambulanta Bucuresti functioneaza in ture de cate 12 ore si de aia erau doar 76 de ambulante active, pentru ca alte 76 de ambulante se odihneau... Eu nu stiu care e numarul optim de ambulante, dar indiferent de el, peste 100 de ambulante care stau in garaj la un moment dat inseamna bani aruncati pe fereastra. Eu stiu doua cazuri amandoua in Bucuresti 1. Fractura multipla (urgenta dupa orice criteriu) la care Ambulanta Bucuresti a ajuns dupa 9 (noua) ORE. 2. Stop cardio-respirator, SMURD a ajuns in mai putin de 5 minute. Explica-ne si noua de ce Ambulanta are mereu scuze ca ”nu sunt bani” si SMURD care e de 100 de ori mai performant si-o ia mereu in freza si nu are nicio scuza. Sigur ca SMURD nu e perfect dar parca ne straduim prea mult sa aducem SMURD-ul la nivelul Ambulantei, pentru ca a iesit din rand...

Lucka  •  25 martie 2016, 16:49

Repet : Raed e un medic de urgenta deosebit , f pasionat de medicina de urgenta ! Cred ca ar trebui lasat sa se ocupe DOAR de SMURD . L-am intalnit de 2-3 ori prin 1991 si de atunci ne uimea pe toti cat de pasionat era de ceea ce facea . Nu cred ca se poate impune asupra altor departamente , mai ales datorita educatiei si bunului simt de care da dovada .

Florin N.  •  25 martie 2016, 17:13

E clar ca Arafat a gresit,mai clar imi e ca asta a jucat cu Viorel in campania electorala si mai clar imi e ca loja masonica din care Arafat face parte a pierdut un om important.

Luca ion  •  26 martie 2016, 18:53

Buna ziua tuturor.Intradevar pompierii egal Smurd,adica cu ajutorul unui curs de prim ajutor de o luna( modulul 1) poti fi numit,,paramedic,,.Ideea este ca diferenta intre un pompier de la stingere si un paramedic este doar acest curs ceea ce nu este ,,vaicareala,,ci un pur adevar.Parerea mea ( din ceea ce stiu sau proprie experienta) este ca trebuie delimitate concret cele doua aspecte(pompier sau asistent(paramedic)),pentru ca nu au nimic in comun.Primul ajutor ar trebui sa-l cunoasca si politistii,jandarmii si politistii comunitari( pentru ca pot ajunge primii la o situatie critica).

CETATEAN  •  27 martie 2016, 16:09

Indiferent ce a facut acest ARAFAT , faptul ca de atatea ori acesta a dovedit ca este depasit de situatie , il descalifica sa ocupe functia pe care o are. PSD l-a ridicat la rang de zeu desi s-a dovedit de atatea ori (Ionut mancat de caini,Aaura moarta in Apuseni, innecatii de la Murughiol etc toate au culminat cu Colectivcu) ca este depasit motiv fata de care daca ar fi existat putin bun sumt si-ar fi dat demisia . NU A FOST SI NU VA FI ACEST BUN SIMT. ACEASTA ATITUDINE ESTE O MANGAIERE PE LANGA CE GANDESC CEI CARE SI-AU PIERDUT PERSOANE DRAGI INTOATE ACESTE MAGARII PROVOCATE DE OAMENI AI STATULUI DECI DE STAT. CAT DE POLITICOS TREBUIE SA FII IN ACESTE SITUATII????/

Pogacian Flavius  •  27 martie 2016, 22:55

Prin lume, se intampla diverse nenorociri, cum a fost la Paris sau acum la Bruxelles. Noi suntem atat de ocupati cu "terorismul", incat uitam sa vedem adevarul. Oare ce ar trebui sa intelegem prin acest cuvant ? Oare cineva care te fura si te asupreste din '89 nu este tot un terorist ? Cine are grija de capturarea si aducerea in fata justitiei a teroristilor implicati in exploziile de la Bruxelles ? DAR DE TERORISTII NOSTRII, CARE CULMEA CA NE SI CONDUC, CINE ARE GRIJA ?

nina  •  28 martie 2016, 12:29

Nicăieri în lumea asta nu există o intervenție de genul aceasta perfectă. Ți se anunță ceva la dispecerat, iar când se ajunge la intervenție de multe ori e un scenariu diferit. E normal să existe inadvertențe mici. În toate intervențiilor există. Și lucrurile pot fi tot timpul îmbunătățite. Dar eu sunt curioasă despre un subiect mai nou. Cine este responsabil pentru bâlbâiala legată de bebelușii morți? Că toți își aruncă pisica moartă, dar Guvernul și Corpul de Control nu cârâie nimic. Pentru că sunt incompetenți și vor să acopere lucrul acesta prin anatemizarea lui Arafat. Dacă sunt așa deștepți, de ce nu coordonează ei serviciile acestea? Sunt proști de dau în gropi și spun despre alții. În locul doctorului Arafat, m-aș duce la arabii care îi pun la dispoziție resurse și încredere și i-aș lăsa baltă. Nu merită să mai faci ceva în România.

Liviu  •  28 martie 2016, 12:53

Din punctul meu de vedere Arafat trebuia sa plece de mult, datorita faptului ca apara institutia pe care o conduce fara argumente,dar urmeaza un mare dar , sa plece pt. ca o *** basista a intocmit un raport in care una din principalele acuze este resuscitarea pe caldaram este ori prostie in stare pura ori razbunare. Ati vrut tehnocrati sau intors basisti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Aron  •  28 martie 2016, 13:44

Acum *** vrea sa faca telemedicina cu ambulantele. Pentru implementarea acestu proiect Ministerul a achizitionat pentru fiecare ambulanta cate o tableta. Cu ce suma? 2500 de euro. Atat ambulantele de stat, cat si Smurd-ul, au fost dotate cu aceste tablete care nu sunt inca functionale. De ce si Smurd? De ce face Ministerul achizitii pentru Smurd cand acesta este un ONG? Pentru catastrofa de la colectiv a cazut un guvern din care *** a facut parte. Toti au plecat. El a ramas. Acum face parte din guvernul tehnocrat. Si va face parte si din urmatorul guvern daca ***. Sper sa se intample cat mai curand lucrul acesta. A fost suficient. Mai mult de atat nu mai poate. Se poate intoarce la Targu Mures sa lucreze in spital ca medic pentru ca la urgenta nu poate, neavand specializarea de medic de urgenta.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

rettegi olga  •  28 martie 2016, 23:19

La fotbal si la medicina se pricepe toata lumea , !!!Protocolul primului ajutor in arsuri este o AXIOMA !!! bazata pe o experienta STIINTIFICA indelungata !!!care interzice orice manevra inafara de stingerea focului in cazul in care arde victima, urmand acoperirea lor cu ceva curat (la locul accidentului si transportul cat se poate de rapid la unitate spitaliceasca, unde primul ajutor va fi acordat in conditii de asepsie si antisepsie perfecte !! sub anestezie generala !!! respectarea acestui protocol le da SPERANTA si SANSA de vindecare si recuperare , care oricum in cazul arsurilor mari dureaza luni si ani....Pielea este cel mai mare organ al omului, iar o arsura este astfel o boala GENERALA a intregului organism. Se pare ca acea ,,comisie,, care a constatat ca trebuia organizat primul ajutor la locul accidentului, nu stie acest lucru elementar si extrem de important... Iar dupa declaratiile comisiei, omul are impresia ca SMURDUL nu s-a grabit sa adune si sa transporte victimile, ci a PIERDUT VREMEA CU DEPISTAREA SI OPRIREA SALVARILOR PARTICULARE !!!! care se grabeau sa ajute !!!! ???Exista om normal care-si poate inchipui ca acest lucru ar fi fost omeneste posibil ???!!!!! chiar daca facem abstarctie de intuneriiic , de haos si de trafic infernal...Cine sunt mebrii acestei comisii ??? avem dreptul sa stim.

Dl.Goe  •  29 martie 2016, 15:15

Despicatul firului în 4,8,16 etc.este boala noastră , a românilor : să vezi... , să auzi ..., să ...etc . în toate cazurile (Apuseni , Mamaia- elicopter , Colectiv , etc ) aruncăm vină pe I.S.U. E normal sunt cei obligați sa intervină în situații de urgență , dar nu ne punem întrebarea de ce să intervină ? Pare anormal Da ! Totuși trebuie să privim cu 2 , 3 momente inapoi : dacă dl.Iovan nu zbura la o altitudine așa riscant de joasa , neadaptand aparatul la cond.meteo , ignorând cele mai elementare norme de pilotaj - cazul Apuseni nu mai exista...dacă piloții de pe elicopterul S.M.U.R.D. nu făceau acrobații in luciul apei , la fel ignorând procedurile zborului în siguranță , mai cu seamă căci nu aveau voie am înțeles să zboare deasupra apei , nefiind echipați cu acele flotoare , cazul Siutghiol nu exista , dacă patronii acelui " club " nu foloseau cele mai ieftine si improprii materiale în amenajarea locației , dacă respectau la fel normele minime de siguranță la foc a elem.de construcție , si nu foloseau acel " circ pirotehnic " nu supra-aglomerau incinta și asigurau masurile de evacuare în caz de urgenta, adică respectau standardele de funcționare civilizate pt un club , cazul Colectiv nu ar fi existat... În concluzie trageti domniile voastre concluziile asupra vinovatului/vinovaților în aceste 3 cazuri.. Apoi strigați către cei ce se fac a ne conduce destinele asupra faptului că s-a furat din această țară și se fura încât ar fi trebuit să avem ambulante cu medici , autospeciale de stins incendii noi , nu de varsta cu bunica , spitale modern dotate , încadrate cu specialiștii ce ne fac cinste în clinicile din străinătate , cai de deplasare rapide(străzi auto-strazi) asemeni statelor civilizate.Rușine domnilor ! Rușine ! Se fura , se musamalizeaza cu rapoarte guvernamentale , expertize etc, se băga gunoiul sub pres , și în caz de ceva cel vinovat este cel ce nu are voie să zică nimic , chiar dacă uneori are dreptate sau nu a avut cu ce acționa căci : nu sunt bani de investiții , dotări etc. Dar nu putem să nu furăm dacă suntem la butoane....așa ca va rog analizați , gândiți și apoi acționați...buba este în altă parte... Ne a cuprins de 25 de ani și tot avansează , iar noi visam ...visam..

costy  •  26 aprilie 2016, 22:16

Va salut!Doresc sa efectuati un control la ISU BV deoarece se petrec mari abuzuri de cand se afla la conducere interimara un prim-adjunct al Inspectorului Sef de origini staliniste,unul Marciu care face ce vrea "scula" lui de la o vreme mentionand ce el e prieten cu Prim adjunctul Inspectorului General Bucuresti si ca nu are ce ii face nimeni!

Geo  •  4 mai 2016, 1:07

Nooo , Voiculescu este de vina

Comentează

Știrile momentului pe gsp.ro

No itemsss

Editoriale Blogsport

No itemsss