Bacteristan – 13 dosare ale morților de la Colectiv

Spitalele refuză să ofere familiilor documentele. Medicii au dat dosarele către jurnaliștii Gazetei. Iată ce ascund autoritățile!

joi, 7 aprilie 2016, 7:04

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

”Am adormit pe 3 noiembrie și m-am trezit pe 25 noiembrie. Am avut cel mai lung vis din viața mea”, povestește Mihai Grecea.

Regizor din pasiune, Mihai era unul dintre cei care filmau concertul trupei Goodbye To Gravity. ”Am ieșit pe picioare din clubul care ardea, am căzut din picioare în container și acolo am avut primul blackout”.

Își amintește. ”În fața ochilor am văzut un ecran negru și un cursor verde. O voce mi-a zis să nu mor acolo”.

A ieșit. A ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca cu mașina unei prietene. ”Am vrut să mă întorc să ajut, însă  mâinile nu mă mai ajutau. Erau arse”.

Tânărul a fost mutat la ”Elias”.

Pe 3 noiembrie, Mihai Grecea a fost sedat. Începe o experiență extremă. ”Eram într-un vis care compusese o realitate dominantă, fără niciun contact cu lumea reală. În lumea aceea a mea se întâmplau acțiuni. Mereu mă simțeam amenințat, aproape de moarte. Era o lume de culoare sepia. De pildă, filmam și apăreau pe platou niște interlopi”, explică Mihai.

Visa, dar nu avea conștiința visului. ”La un moment dat, m-am gândit că parcă totul e prea înspăimântător. Am avut impresia că voi fi linșat și mi-am zis: oare visez? Dar, dacă visam, de ce nu mă puteam trezi? Simțeam o tristețe profundă,  ca o depresie”, rememorează.

Când, pe 25 noiembrie, a ieșit din universurile succesive, ”ca în Inception”, s-a dezghețat în el toată bucuria. Fusese salvat datorită implicării medicului Şerban Bubenek și aducerii unuia dintre cei doi plămîni artificiali disponibili în România. Trăia!

”Psihologii mi-au explicat că tristețea pe care o resimțeam în vis o simțeau și mintea, şi sufletul și corpul meu. Eram depresat în vis și eram depresat în realitate”.  Tristețea ca stare care perforează lumile paralele.

”Există studii care arată că privarea senzorială de durată duce la depresie. Dacă ești sedat mai mult de o săptămână, dacă nu simți, dacă nu vezi, dacă nu pipăi, asta te conduce, inevitabil, către depresie” Mihai Grecea, supraviețuitor Colectiv

Acest lucru li se întâmplă acum familiilor celor care și-au pierdut copiii la Colectiv. De luni de zile ei sunt separați de realitatea medicală a morții copiilor lor.

1 milion de euro este suma pe care o vor cere, în medie, familiile îndoliate, susțin avocați care vor reprezenta în instanță cazuri ale victimelor de la Colectiv

”Încercăm să intrăm în posesia dosarului medical, să vedem cu ochii noștri și să pipăim cu degetele noastre foile acelea. Spitalele ne refuză”, spune un tată îndoliat.

Mai multe instituții medicale refuză explicit să predea dosarele cu analize rudelor. Altele, prin amânări repetate, produc același efect al refuzului. ”Poate că le e teamă de procese, dar acesta este dreptul nostru! Știm că lucrul care-i sperie cel mai tare sunt infecțiile nosocomiale, pe care ei nu le raportaseră, dar care i-au omorât pe copii”, adaugă una dintre mame.

Apropo de mame. Una dintre șansele autorităților a fost aceea că, până acum, au vorbit în public tații. Mărturiile mamelor sînt devastatoare.

În acest moment, și mamele, și tații, și surorile și frații întâmpină aceeași barieră. Acuză că li se interzice accesul la o informație pe care ei ar fi trebuit primii să o primească, încă din zilele de început ale tragediei. Ei sînt convinși că inițial li s-a ascuns prezența bacteriilor și că acum li se ascund consecințele germenilor.

Mai mulți doctori din patru spitale au dat jurnaliștilor Gazetei Sporturilor 13 dosare medicale complete ale unor tineri care au murit după Colectiv.

”Aceștia 13 nu sunt singurii care au murit din cauza infecțiilor. De fapt, foarte puțini dintre cei care au murit după o săptămână nu erau infectați!”, afirmă surse medicale. ”Este realitatea pe care o ascund autoritățile și aceast lucru vrem să-l dovedim cu dosarele”, susțin medicii.

Unii dintre doctori nu neagă faptul că au făcut copii după dosare și ca să-și protejeze cariera în fața proceselor care vor veni. ”Când vor începe să curgă despăgubirile, cei din Ministerul Sănătății și din conducerile spitalelor vor da vina pe noi”, anticipează medicii.

Spitalele de la care provin dosarele sunt Sf. Pantelimon, Spitalul de Arși, Spitalul Municipal de Urgență și Sf. Ioan.

64 de victime au murit în total în urma dezastrului de la clubul Colectiv

27 de oameni au murit chiar la club, pe 30 octombrie, și încă 5 în primele zile

32 de răniți au murit după prima săptămînă și dintre aceștia prezentăm astăzi 13 dosare

Ziarul a anonimizat documentele. Dosarele au aproximativ 100 de file fiecare. Publicăm un număr de 48 rezultate de analize din cele 13 dosare.

În toate cazurile prezentate au apărut bacterii extrem de periculoase. Analizele indică cu claritate faptul că aceste infecții au apărut în spitale, de unde de altfel și provin bacteriile. Cei mai mulți dintre pacienți au fost contaminați în sânge cu mai multe bacterii. Răniții au murit în stare de septicemie fie în țară, fie în străinătate, acolo unde părinții susțin că au ajuns târziu, după amânări și fără ca ei să fie informați cu privire la riscurile crescute din unitățile bucureștene.

Este observația pe care a făcut-o și directorul spitalului din Bruxelles, Serge Jennes.

El a tratat 8 răniți sosiți de la alt spital din România decît cele patru ale căror dosare le avem: Spitalul Militar. Toți cei 8 de la ”Militar” erau și ei infestați!

Jennes a declarat pentru emisiunea ”În premieră” de la Antena 3 că ”spitalele din România nu ne-au spus că răniții au analize de sânge în care se vede infectarea cu bacterii”.

Jennes a mai spus și altceva, care va apărea probabil într-un episod ulterior din ”În premieră”. Că bacterii atît de agresive precum cele din România nu le vin cu pacienți din Europa, ci din alte continente.

E o realitate incontestabilă.

De altfel, printre cele 13 documente pe care le publicăm există și o situație despre care un medic spune că ”este extrem, extrem de rară, cum aproape că nu poți vedea în Europa”. Ci în Bacteristan.

”Un pacient a fost contaminat cu o formă de acinetobacter rezistentă la orice antibiotic existent, inclusiv la Colistin. Așa ceva este, practic, din altă lume” Medic de la Spitalul de Arși

O precizare.

Folosim documentele doar pentru informarea publicului și nu le punem la dispoziția autorităților sau a altcuiva. De ce? Fiecare echipă de jurnaliști de investigație lucrează după reguli specifice. Colegii de la ”În premieră” au anunțat pe post duminica trecută că pun la dispoziția autorităților ceea ce au descoperit în cazul Colectiv. Un jurnalist de la RISE Project, o inițiativă investigativă redutabilă, a fost audiat de către Corpul de Control al Guvernului înainte de elaborarea Raportului Colectiv, pe o listă unde apar șefii ISU, reprezentanți ai Ministerului Sănătății și alți oficiali ai statului.

În ceea ce ne privește, ca jurnaliști, nu colaborăm cu statul.

Nu pretindem că regulile noastre sunt musai mai bune, dar ținem la ele și considerăm că e onest să le explicăm chiar și atunci când par că nu ne favorizează.

Nu oferim date poliției, Parchetului,  Guvernului și nici unei autorități oricât de înalte, fie el și președintele țării.

Ne prezentăm în fața autorităților numai în cazul în care ne cere imperativ legea. De pildă, cînd suntem citați cu mandat judecătoresc sau în comisiile parlamentare, situații când orice cetățean e obligat prin lege să participe. Dar, chiar și  în fața instanței, nu prezentăm nimic altceva decât ceea ce deja am publicat. Sursele și informațiile sunt protejate prin lege.

7 bacterii i-au fost depistate în sînge unui pacient. E vorba de pacientul numărul 3 din lista de dosare pe care o publicăm.

Procedăm așa pentru că ne ghidăm după vechea regulă a presei, potrivit căreia nimeni nu trebuie să afle de la un jurnalist altceva decât știe deja publicul său. Regula a funcționat bine sute de ani și va asigura încredere câtă vreme meseria va continua să existe.

Situația de față este cu atât mai delicată. Putem fi întrebați de ce nu oferim dosarele integrale familiilor?

Sunt mai multe motive care decurg din regula expusă mai sus. Unul dintre motive: dacă doreau să ajungă la familii, medicii le-ar fi oferit direct acestora. Altul: este datoria spitalelor să le ofere actele, doar așa documentele au o putere oficială. În fine: nu e treaba noastră să furnizăm probe pentru procese în favoarea familiilor.

Prin definiție, ziaristul nu e partizan; după cum nu produce probe pentru autorități, nu furnizează nici sprijin celor despre care scrie.

Există o rațiune pentru care documentele ajung la jurnaliști și nu la procurori sau, în acest caz, la familii. Pentru ca oamenii să-și păstreze încrederea de  a vorbi și de a aduce documente, la rîndu-ne ne ținem promisiunile. Nu dăm nimănui lecții, doar explicăm cum lucrăm.

Iată cum arată, protejând identitatea pacienților, analizele care demonstrează infecțiile nosocomiale în dosarele a 13 morți de la Colectiv. Acești oameni nu mai sînt, dar analizele vorbesc pentru ei. Analizele scriu în numele lor. Ni le-au trimis din Bacteristan.

Pentru detalii, puteți mări ecranul sau opri pe orice document.

Cauza morţii pentru toți cei 13: septicemie

Pacientul 1: A fost infectat în plăgile de pe faţă şi urechi cu acinetobacter și klebsiella;

Pacientul 2: În plăgile de pe tot corpul a fost contaminat şi infectat cu 4 bacterii intraspitalicești: pseudomonas spp, provid. spp, acinetobacter şi klebsiella pneumoniae. Două bacterii aveau rezistenţă totală, inclusiv la colistin;

Pacientul 3: Este victima căreia i-au fost depistate în plăgi şi sânge cele mai multe bacterii, 7 la număr: acinetobacter, S. saureus, pseudomonas aeruginosa, Providencia stuartii, E. Coli, stafilococ coag., klebsiella pneumoniae;

Pacientul 4: La 5 zile de la internare a fost depistat cu 3 bacterii mortale în plăgi: E. clacae, pseudomonas spp şi acinetobacter;

Pacientul 5: Pe 5 noiembrie avea în răni bacteria pseudomonas spp, iar după 4 zile i-au fost depistate alte 3 bacterii: klebsiella, P Stuartii și acinetobacte;

Pacientul 6: În ziua a 3-a analizele au depistat pseudomonas spp în arsuri, iar în ziua a 7-a au mai apărut acinetobacter şi Piocianic;

Pacientul 7: Pe 4 noiembrie i s-a depistat bacteria pseudomonas spp în secreţia traheală. O zi mai târziu, rana de pe piciorul drept a fost contaminată cu ap. providae stuartii;

Pacientul 8: Victima era deja contaminată pe 4 noiembrie cu pseudomonas spp pe rana de pe omoplat şi piocianic în secreţia traheală;

Pacientul 9: În a patra zi de la tragedie, victima avea căile respiratorii contaminate cu acinetobacter;

Pacientul 10: Pe 2 noiembrie, pacientul avea deja în plăgile de pe mâini acinetobacter, iar în zilele următoare a fost contaminat şi cu pseudomonas spp;

Pacientul 11: Victima a fost depistată cu pseudomonas spp chiar în prima zi, proba fiind prelevată de pe vârful cateterului;

Pacientul 12: A fost contaminat cu MRSA, o formă nouă a stafilococului auriu, rezistentă la antibiotice;

Pacientul 13: Analizele au evidenţiat acinetobacter în plăgile de pe mâini.

Astăzi, 7 aprilie, este Ziua Mondială a Sănătății. Sau totul e doar o închipuire?

Dar dacă e doar un vis amenințător, ca în somnul de trei săptămîni al supraviețuitorului Mihai Grecea, de ce nu putem ieși din vis?

7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății.


Comentarii (116)Adaugă comentariu

Jos Cenzura  •  8 aprilie 2016, 10:09

Catalin Tolontan sigur? ***. Voi presa ati distrus societatea , prin promovarea ***, manelelor, fotbalistilor *** . Sa va trateze IT-istii acum.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stefan  •  8 aprilie 2016, 10:27

Mai bine te rezumi la sport, ai face un mare bine tuturor. Daca crezi ca infectiile de genul asta la arsi sunt ceva iesit din comun, inseamna ca esti un mare... jurnalist sportiv. Din motive neurofiziologice.

Vasile  •  8 aprilie 2016, 12:37

Pt. Stefan... Ce nu reusesti dta. sa intelegi e faptul ca acele infectii n-ar trebui sa existe intr-un spital si ca autoritatile ascund existenta acestora . Transparenta iti spune ceva? Poate e doar un cuvant din dictionar a carui semnificatie n-o cunosti. Asta ma face sa fiu mai putin optimist ca s-ar putea schimba ceva cand cetateni ca dta. gindesc astfel.

vi  •  8 aprilie 2016, 16:07

Ce s-a intamplat pe 30 octombrie a fost groaznic. Nici nu vreau sa stiu ce este in sufletul supravietuitorilor si rudelor victimelor...Dar...cred ca noi suntem de vina. Nu doctorii... Pentru ca noi (sau o parte..) stiam situatia lor. Nu doctorii... Pentru ca noi stiam unde lucreaza. Nu doctorii... Pentru ca noi stiam in ce conditii lucreaza. Nu doctorii... Noi, pentru ca nu am facut nimic pentru noi...Nici acum nu facem nimic...suntem idioti si nimic nu poate schimba asta... Poate copiii nostri vor avea mai multa demnitate si nu se vor ascunde dupa monitoare...

MD  •  8 aprilie 2016, 17:06

Nu stiu daca v-ati luat informatiile de la medici si nu le-ati inteles sau pur si simplu le prezentati ca senzational si atit, treaba dumneavoastra ca profesionist al ziarului cu propria constiintza, treaba mea e cea de profesionist in domeniul medicinei. Dar nu-mi puteti spune mie ca medic ca s-a gasit din prima zi, sau in ziua a doua, a treia ori a patra la un pacient bacterie rezistenta provenind din spital: e imposibil domnule, culturile bacteriene cresc in acelasi ritm oriunde in lume, in 3-5 zile, ca e Romania, Germania sau Franta, doar fiindca asa e mama natura peste tot si bacteriile cresc la fel oriunde. Ce este infectie nosocomiala inseamna rezultate aparute dupa ziua 5, adica infectie care incepe la peste 48 de ore de la internare oriunde in lume. Si nu am nevoie sa ma credeti pe mine, cititi si singur din ghidul Organizatiei Mondiale a Sanatatii pe care vi-l dau mai jos definitia infectiei nosocomiale. Despre infectiile arsilor si cum se succed acestea: sunt mii de studii, dar nu va plictisesc cu blibliografia; Klebsiella, E coli, Staf aureus, Acinetobacter, Pseudomonas sunt extrem de comune ca infectii la pacientii cu arsuri oriunde - cititi si singur statisticile. Problema majora este ca acesti pacienti au venit cu bacterii din afara si de pe propria piele oricum si ca ingrijirea lor a fost deficitara in ce priveste eliminarea acestora si protejarea lor de infectiile pe care le puteau lua fiind in spital inclusiv de la personal sau vizitatori. Si va explic un singur aspect, nici 0,01% ca proportie, caci ingrijirea lor e extrem de complexa. Un mare ars trebuie sa poata fi spalat zilnic cel putin o ora. Asta inseamna cel putin trei oameni la pacient, medic, asistenta, infirmiera. Inmultiti domnule cu 30 de pacienti sa zic si intrebati-va daca spitalele romanesti au atita personal sa asigure 300 de ore de curatare zilnic la 30 de pacienti - nu va suparati, ziua dupa cite stiu are totusi numai 24 de ore si personalul din spitalele romanesti e mult sunt normele internationale nu pentru arsi ci pentru pacientul cel de toate zilele. (Puteau fi transportati imediat la spitale din alte tari? - nu domnule, nu poti transporta un pacient fara sa fie stabilizat, sunt norme internationale care interzic asa ceva, in loc sa le faci bine ii omori, vedeti de pilda normele EMTALA din Statele Unite, sa zic, fiindca sunt simplu si clar scrise) Saloanele unor asemenea pacienti trebuie curatzate de 3 ori pe zi - au atitea femei de serviciu? ( de cei care au tot venit in vizita din afara, eventual acoperindu-se cu halate dispozabile adunate de pe jos, sa nu mai vorbim, intelegerea omului obisnuit fata de pericolele pe care le aduce el insusi unor asemenea pacienti e practic nula - cine sa-i educe si sa-i corecteze permanent, acei putini ca personal medical care au avut grija de un numar imens de cazuri grave?) Nu domnule Tolontan, prima tragedie din aceasta perspectiva nu e Colectiv ci Giulesti: oriunde in lume este norma de sigurantza a pacientului sa fie o asistenta la unu cel mult doi pacienti in terapie intensiva, se inchide sectia si spitalul daca nu se respecta. Aceste norme sunt si in Romania; la Giulesti a fost insa o asistenta la 12 copii, incalcindu-se normele din cauza unuia ca boc care atit a priceput, ca se angajeaza un om la fiecare sapte dati afara... si la inchisoare a intrat asistenta, nu boc asa cum trebuia sa se intimple. Nu s-a facut nimic real pentru a se corecta asemenea poblema, nu s-a inteles nimic din aceasta tragedie? NU! Cei de acum cred ca se rezolva problema daca angajeaza un epidemiolog la fiecare spital.... culme a ridicolului si incompetentei. (Citi ani si cite tragedii mai trebuie sa existe pina sa se inteleaga ca sanatatea nu se face pe sistemul buticariilor, al hachitelor unui guvernant sau altuia si a intereselor pecuniare ale nu stiu carui afacerist care crede ca medicina e SRL? Cind veti incepe sa va alaturati constant medicilor in loc sa-i loviti sau sa-i folositi la vreun circ oarecare?) Aveti mai jos ghidul OMS in care se vorbeste de planurile nationale si de protocoalele care trebuie sa existe in spitale, poate macar asa intelegeti complexitatea nu doar a problemei ci a masurilor care se iau, macar ca idei generale, si ca nu se rezolva asa ceva nici cu un epidemiolog si nici cu demersul dumneavoastra de a discuta niste dosare. http://apps.who.int/medicinedocs/documents/s16355e/s16355e.pdf Si va asigur ca orice tara civilizata are asemenea program national si fiecare spital are protocoalele si echipele interdisciplinare care se ocupa de acestea de foarte multi ani. In aceste conditii Romania se afla in 2016 la acest stadiu:http://www.mediafax.ro/stirile-zilei/ministerul-sanatatii-70-de-spitale-vor-fi-incluse-in-planul-national-de-supraveghere-a-infectiilor-nosocomiale-15052325 adica zero. Si din felul in care a reactionat ministerul sanatatii si la o alta urgentza, cea a infectiilor cu E coli enterotoxigen, nu am sperante; mea culpa, am plecat de ani buni, asemenea harababura si incompetentza administrative ca la aceasta explozie de E coli nu am vazut demult, (in schimb da, la Colectiv s-a facut si imposibilul in limitele medicinei ruda saraca si tomberon bugetar de zeci de ani de zile). In Romania se rezolva totul repejor, cu festeleul, desigur, cu "un epidemiolog", cu anchetele jurnalistice si bagatul la inchisoare al tapului ispasitor - e cel mai ieftin mod probabil pentru stat...si cel mai tragic si scump pentru beneficiarii si muncitorii sistemului de sanatate, medici, asistente, pacienti si familiile lor deopotriva. Mi-ati dat un raspuns autosuficient - cu tot respectul: va inteleg frustrarea dar autosuficienta nu. Regret ca v-am deranjat cu alt fel de perspectiva, ma voi abtine de la asemena demersuri pe mai departe. Sper insa ca veti continua seria discutind totusi la modul serios, de real jurnalism, care nu se multumeste cu informatii superficiale si de senzatie, nu doar aratind cu degetul vinovati ci informind si despre ce trebuie facut, si ca va vor ajuta colegii mei din Romania sa va documentati si sa scrieti la modul exceptional pe acest subiect. Cea mai consistenta alinare pentru familiile celor afectati, din partea unui stat si a unei societati, nu e banul si nu e razbunarea ci constiintza ca au ajutat sa se schimbe ceva... "un epidemiolog" sau "un dosar" nu este acel ceva.

Florin Bejan  •  8 aprilie 2016, 19:13

In filmulet sunt 12 cazuri de la Arsi si 1 de la SUUB. In text sunt mentionate patru spitale.

radu  •  9 aprilie 2016, 6:52

Fetele mari din presa , nu ajuta nici statul dar nici familiile ...Sper sa dati faliment cu investigatiile astea , de fapt urmariti sa vi se dea atentie , sa fiti citati ca altfel nu va deranjati sa spuneti ce stiti.Daca as fi unul dintre parintii celor care au murit si as sti ca aveti dosarul dar nu vreti sa mi-l dati ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  9 aprilie 2016, 9:02

@Florin bejan: cei 13 pacienti au fost internati in 4 spitale. Unii dintre ei, in mai multe spitale.

Norisor  •  9 aprilie 2016, 20:24

Cel care a scris articolul nu are nicio cunostinta medicala sau de realitatea din clinici. Este normal ca odata ce au fost distruse barierele naturale de aparare externa dar si interna ale organismului, sa apara infectii si asta chiar cu germeni endogeni sau saprofiti. De asemenea exista germeni luati din exterior dupa ce s-a produs arsura, pana pacientul sa ajunga la spital. Nu mai vorbesc de flora de spital prezenta inevitabil, in orice clinica ( chiar daca in cantitati infime) cu tulpini selectionate si plurirezistente la antibiotice. Asta este inevitabil, oricat de steril ai vrea sa pastrezi acel mediu desi se iau toate masurile de siguranta si se determina contaminarea pe metru cub sau patrat de salon. Unii au murit prin MSOF ( insficienta multipla de organe), altii prin infectii sau evolutia inevitabila a arsurilor. O arsura nu sta pe loc, ci evolueza in umatoarele zile. La fel si cele de la nivelul intern al cailor respiratorii, care nu se vad. Cu siguranta, daca s-ar fi putut face mai mult, s-ar fi facut. Asepsie si antisepsie, se fac in spitale iar ca tratament, singura atitudine terapeutica antibacteriana disponibila sunt antibioticele cu spectru larg, de ultima generatie, de multe ori asociate (cate doua) cand este nevoie . La aceste substante se adauga multe alte medicamente, reechilibrare hidroelectrolitia, sedare...etc. Daca aceste bacterii sunt pluri-rezistente si la antibioticele disponibile, practic nu mai avem ce face. Suntem depasiti de situatie, exact ca in era preantibiotica. Parerea mea este ca acei medici si personal medical nu au avut nicio vina si chiar au facut tot ce l-a fost in putinta omeneste sa o faca cu toate mijloacele si cunostintele tehnice de care au dispus. Ba unii au venit de acasa chiar daca nu aveau program, sau chiar au stat peste program sa poata ajuta. Sa avem tot respectul pentru acesti oameni care si-au ajutat semenii cum le-a fost in putinta. Acum, unii care habar nu au si care nu lupta zi de zi sa vindece un om sau sa ii salveze viata, cauta sa stropeasca cu noroi pe cei care nu trebuie. Sunt sigur ca orice medic sau asistent are dorinta si binevointa sa salveze viata cuiva mai ales in astfel de situatii de cataclisme sau dezastre.

bob  •  9 aprilie 2016, 20:35

Pacientul 11 este identic cu 2, are acelasi cod pacient, aceeasi varsta. Pseudomonas este o alta denumire pentru piocianic. Noua forma rezistenta a stafilococului MRSA exista de prin 1961...

stan colton  •  10 aprilie 2016, 4:37

Cititzi cu rabdare, ca merita !!!!!!! # - sfatuiesc pe orice om ***) si > 1) - sa abandoneze imediat si definitiv consumul idiot de distractie idioata, mai ales pe acelea regizate de straini *** sau sufletesti fatza de el, in orice local de orice fel si narav, particular sau public !!!!!!! [ajung civilizatele mici sarbatori personale, familiale, la scoala sau locul de munca, ori in concedii] > 2) - sa abandoneze imediat si definitiv consumul idiot de droguri de orice fel, grele sau usoare, inclusiv alkool-tutun !!!!!!! [ajunge mancarea moderata si apa] > 3) - sa abandoneze imediat si definitiv consumul idiot de PC, Smart Phone, retzele de socializare virtuala, jokuri electronice, filme deochiate, stadioane urlatoare !!!!!!! [ajung stirile, documentarele si muzica clasica, sau, ma rog, linishtita] > 4) - sa abandoneze imediat si definitiv consumul *** de "intretzinerea animalelor de companie" !!!!!!! [pentru o companie sanatoasa ajunge casatoria(1B+1F) si facutul copiilor, sau adoptia acestora, in caz de neputinta reproductiva] > 5) - sa abandoneze imediat si definitiv naravurile idioto-maimutzaresti gen minciuna, lene, invidie, lacomie, furt, chiul, barfa, ingamfare, zgarcenie, lasitate, desfranare, obraznicie, rautate, fatzarnicie, inshelatorie, amestecul in viatza altora, etc. !!!!!!! [bunul simtz este suficient] @ > - pe omul astfel devenit normal, il sfatuiesc, dupa caz > 1) - sa repete partea din scolarizare, (chiar si la fara frecventa), peste care a trecut ca gasca prin apa !!!!!!! > 2) - sa se casatoreasca bio, (1B+1F) !!!!!!! > 3) - sa faca, sau dupa caz, sa adopte copii si sa-i creasca in cunostintza de Dumnezeu !!!!!!! > 4) - sa se integreze social, cu orice pretz, prin munca proprie, chiar si numai voluntara, in lipsa de altceva !!!!!!! > 5) - sa-si completeze studiile si cultura prin cititul cartzilor, dupa caz, stiintifice, tehnice, literare, enciclopedice, etc. !!!!!!! > 6) - sa practice constant si cu asiduitate diferite sporturi de intretzinere, potrivite cu fizicul sau, in special fitnessul(culturism moderat, natural), inotul, alergarile, ciclismul, gimnastica, dar si sporturile mintii, mai ales shahul !!!!!!! > 7) - la toate acestea, pana la normalitatea perfecta, mai trebuie adaugata neaparat cunostintza personala de Dumnezeu si trairea dupa principiile Lui, prin practica si apartenentza la o cat mai cunoscuta forma de crestinism !!!!!!! @ > - Victorie !!!!!!! - pe un astfel de OM, relele, gen "colectiv" sau gen "individual" il vor ocoli in viatza, - in afara, bineintzeles, de eventuale accidente ....... Doamne fereshte !!!!!!! @ > - iata cum se evita la sigur, tot felul de necazuri(ca acela "Colectiv") da, sau ba ??????? @ > va doresc si urez successsssss !!!!!!! #

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

camelia  •  11 aprilie 2016, 13:44

ce se poate face ? 1. sa se darame spitalele cele mai infecte .......CE ? CU CE ? CUM ? SA FIE ACESTE SPITALE IGIENIZATE ?NU CRED CA SE POATE. 2 .bah ati vazut cum sunt spitalele la turci? vrei sa vezi pacientul stai la un geam si te uiti la el......asa trebuie si la noi. 3.bonavii nu trebuie sa iasa din spital pana la coltul strazii sa isi cumpere banane . 5CURATENIA CURATENIA CURATENIA SA FIE FACUTA CU SIMT DE RASPUNDERE CU DETERGENTI SPECIALI DE CATRE FIRME DE CURATENIE CU PERSONAL BINE INSTRUIT. SI PLATITI FIRMELE CA SA FACA MUNCA DE CALITATE . HAI SA SCAPAM DE ZICALA ROMANUL F*** . VREI 5 STELE PLATESTE 5 STELE !!!! 6 EDUCAREA APARTINATORILOR . 7 NU DATI VINA PE PERSONALUL MEDICAL.NU EI SUNT RESPONSABILI CU CURATENIA. CONSTRUIREA DE CLADIRI BINE GANDITE SCOPULUI LOR . VISE TAICA ...VISE

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stan colton  •  11 aprilie 2016, 23:08

Am postat comentariul meu de mai sus, voind sa spun ca autoritatile de orice fel nu sunt vinovate "a priori" de incendiul de la "colectiva" si nici de urmarile produse ... oamenii aceia care se distrau mereu de mama focului in acel loc, pana la urma de foc au avut parte ... imi pare nespus de rau de tragedia produsa, dar acolo erau cateva sute de oameni, majoritatea intre 18 si ~ 45 ani, multi dintre ei se dadeau mari cu studii superioare, dar pariez ca 90% din ei nu deosebeau "cantatul" celor din formatie, de ciugulitul grauntelor la pasari si nici localul acela, de o capitza de fan ... desigur ca oamenii autoritatilor au exploatat aceasta situatie "culturala" in favoarera lor, impreuna cu stapanii locului si ai spectacolului ... la asemenea situatii, nu exista decat o singura solutie solida - am expus-o mai sus ... si este valabila pentru orice altceva, bun sau rau ... cercetarile ulterioare, cu pedepse cu tot, n-or sa aibe efecte notabile, caci starea culturala, instructionala, educationala, profesionala si morala a populatiei, se deterioreaza de la an la an, din anii '90 incoace ... la ce nivel ne gasim ?? - cei mai multi traiesc, gandesc si actioneaza dupa dictonul "dupa mine potopul" !! ... cred ca va veni si acela, dar nu cu apa, ci cu orice altceva .......... si-acum, nea Tolo, o vorba intre noi doi - vazandu-ti bustul langa adresa de net, constat ca ti-as putea fi tata batran, cu multe adausuri bune adaugate la varsta mea, - si -, cu toate lipsurile si defectele mele, eu unul nu primesc lectii despre semnificatia cuvintelor in limba mea materna - romana - domeniul acesta este unul din atuurile mele culturale ... in postarea mea de mai sus, n-am folosit nici un cuvant vulgar sau jignitor, contextul oricarui cuvant scris acolo de mine ma absolva de vina ... mai citeste odata si interpreteaza in ansamblu ...

Mara study  •  17 aprilie 2016, 19:02

Ce s-a intamplat atunci a fost o tragedie!

Mihai  •  17 aprilie 2016, 19:07

O tragedie!

Ioana  •  27 aprilie 2016, 15:11

Socant si trist! :( Felicitari GSP pentru investigatie! Speram sa mai aveti astfel de investigatii!

Comentează