Copiii bătuți ai României

Maria Olaru, campioana mondială absolută la gimnastică, își lansează pe 4 iunie biografia. Niciodată vălul secretelor și prejudecăților din sportul românesc n-a fost sfâșiat cu atâta sinceritate într-o carte

marți, 31 mai 2016, 7:05

UPDATE: Andreea Răducan a sunat și a spus: ”Eu nu trebuie să apar în această poză pentru că nu sînt un copil bătut al României”. Mă bucur pentru ea și am consemnat declarația fostei mare campioane. 

UPDATE: Mariana Bitang a trimis Gazetei Sporturilor „un email pe care ni l-a expediat Maria Olaru la doi ani după ce s-a lăsat de gimnastică”. „Mă întreb ce sau cine o influențează acum pe Maria Olaru?”, spune antrenoarea.

scrisoare_Maria

Acum 9 luni, când Maria Olaru a trimis la redacție manuscrisul cărții ei, am sunat-o.

„Probabil că oamenii care au citit manuscrisul îți spun același lucru: ești sigură că vrei s-o publici?”. Atât de tulburătoare era cartea.

Maria a răspuns că vor decide ea și viața.

Și m-a rugat să scriu o prefață, dacă va fi s-o publice.

Am încercat să redau în prefaţă ce am simțit citind cartea.

Asta a ieșit.

„Dacă această carte va fi publicată, ea reprezintă cea mai sinceră mărturie a performanței sportive apărută vreodată la noi. Și mai mult decât atât.

Paginile Mariei Olaru sunt o depoziție despre prețul succesului care traversează zările luminoase ale sportului. Un inginer, un medic, un profesor sau un șofer crescuți în România ar putea spune aceeași poveste.

În orice domeniu care presupune efort și creativitate umană, performerii achită o notă de plată pe care, de cele mai multe ori, nu și-o povestesc nici măcar lor înșişi.

Când scriu aceste rânduri nu știu dacă Maria Olaru va tipări cartea. Mi-a trimis manuscrisul la jumătatea lui septembrie 2015, pe email.

MariaOlaru

Nu suntem apropiați. De fapt, făcându-ne amuzați recenzia trecutului, am realizat că nu vorbiserăm niciodată până atunci dincolo de cadrul oficial al unor declarații, când drumurile ni s-au intersectat la Jocurile Olimpice.

Nu știu, așadar, dacă o va publica. Și nu știu nici ce aș decide în locul ei.

E atât de multă experiență personală în carte, disecată până la fibra ultimă a confesiunilor!

***

Un copil povestește scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beție ale mamei.

Povestește și despre iubirea părinților, după care a tânjit și pe care, deseori, a simțit-o.

Un copil ajunge în sala de gimnastică și ridică ochii către norocosul șir de antrenori, admirând-o și bătând-o. O relație tandră și nepermisă.

Bătaie, cafteală, atingere, mângâiere, pedeapsă, altoială, urecheală, câte sinonime avem noi, românii, pentru bătaie! Și cîte sinonime avem, tot atâtea generații avem de fete și băieți care au suportat o educație cu palma.

Un copil povestește, în numele nostru, cum ne-am furat-o acasă, la școală, în ateliere, la rude și în internate.

Un copil a trăit toate aceste lucruri.

Un copil a ajuns, mai apoi, campioană mondială absolută și campioană olimpică.

Un copil și-a amintit mereu de momentul în care tatăl unei colege intră în sala de sport de la Deva, chemat de Octavian Bellu și Mariana Bitang.

Antrenorii erau furioși că o prinseseră pe sportivă transportând dulciuri pentru celelalte fete.

„Partea şi mai groaznică a urmat după aceea: părinţii Andreei Ulmeanu au fost convocaţi la şcoală, căci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca să dea un exemplu pentru toate celelalte.

Aşa se face că eu (altfel, prea obişnuită cu violenţele fizice care îmi maltrataseră copilăria) a trebuit să asist şi la o scenă cumplită, pe care nu o pot uita.

Acolo, în sală, pe aparatul numit „sol”, în faţa tuturor, tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei.

A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini.

De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam să mă opresc, în ciuda atenţionărilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor.

Boceam cu ciudă, cu o umilinţă neputincioasă. Mă gândeam dacă, într-o asemenea situaţie, tatăl meu ar fi procedat la fel. Nu, exclus!

La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?».

Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deşi se petrecuse sub ochii lor, nu a reacţionat în vreun fel. Nu le privea pe ele.”

Andreea Ulmeanu avea aproape 15 ani, iar Maria Olaru, aproape 17.

***

Un copil a văzut toate aceste lucruri când nu mai era copil. Ca și cum ar veni o vreme când nu mai suntem copii…

Un copil a devenit campion mondial absolut la Tianjin, singurul titlu care îi lipsește chiar și Nadiei Comăneci. Imediat, televiziunea a căutat-o în țară pe mama campioanei. Dar, într-un interviu televizat, s-a văzut doar că, fericită după victorie și după Sfânta Parascheva, mama campioanei pilise ceva și nu putea vorbi.

Departe, la Tianjin, copilul câștigase și titlul cu echipa, și titlul individual. Tot ce se putea câștiga.

Și vine ziua a treia. Concursul pe aparate.

Copilul simte cum antrenoarea se îndreaptă spre el, la încălzire. „Hai, Olaru, că maică-ta… iar s-a făcut de râs! Au vrut ăştia să-i ia interviu şi iar n-a putut lega două vorbe”.

Un copil cade. Ea are aproape 18 ani și nu mai e copil. Ca și cum ar veni o vreme când nu mai suntem copii!

„M-am umplut de ruşine, de revoltă, de furie. Şi, peste toate, de o mare umilinţă. M-a dărâmat sufleteşte. Pe scurt: tot echilibrul meu interior, toată concentrarea s-au prăbuşit într-o clipă.

M-am străduit, cât am putut, să nu las să se vadă nimic. Dar, ameţită de cele auzite, se învârtea pământul cu mine.

Nu ştiu cum, dar aveam impresia că fiecare dintre miile de ochi care mă priveau acolo, în spaţiul de concurs, aşteptând evoluţia la aparate a proaspetei campioane mondiale absolute, aflaseră de nefericitul recital al mamei. Şi că mă priveau cu dispreţ, plini de curiozitate: «Ia uite şi la asta! Ce mai caută aici?».”

E o descriere uluitor de precisă a mecanismului rușinii. A felului în care rușinea ne tăvălește și ne reduce la zero.

Pentru că rușinea nu e despre un gest sau despre eroare.

După o expresie a lui Brene Brown, rușinea nu ne spune „am greșit”, ci „eu sunt greșit!”.

Ei, hai, nu ziceți că n-ați trăit același sentiment, poate când ați luat o notă mică, poate când ați fost bătuți, poate când v-ați masturbat, habar n-am când, când ați făcut ceva și ați avut senzația că toată lumea din jur cunoaște motivul precis al rușinii prefăcute în vinovăție de nepurtat!

***

Nu știu dacă Maria Olaru va publica această carte.

E despre un copil care are puterea să vină și să-și apere antrenorii, scriind că Bellu și Bitang n-au avut nicio vină în cazul dopajului Andreei Răducan de la Sydney. Dar nu se lasă și cartea aduce ceva chiar și în acest misterios episod de la Antipozi.

E despre un copil care și-a iubit părinții, antrenorii, supraveghetorii și pe toți cei de la care n-a pretins nimic.

Și pe care azi nu-i acuză, dar îi descrie.

Nimic din ce scrie Olaru nu coboară, nici măcar pe cei care se vor supăra citind-o.

Cartea e necesară și insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Își cunoaște valoarea, își amintește efortul.

E o carte despre toți copiii de sub comunism.

Maria s-a născut în 1982. Noi, ceilalți, n-am ajuns atât de departe pe scena lumii, nu avem reușitele Mariei. Sau ale colegelor ei.

Dar, indiferent cât de mici au fost Mondialele și Olimpiada fiecăruia, ne-am străduit să ni le respectăm și să le ducem la bun sfârșit.

Pentru că noi suntem copiii caftiți ai României.

Semnați-vă sub mine!”

 

CV Maria Olaru

– născută pe 4 iunie 1982 la Fălticeni (Suceava)
– în 1998 a devenit campioană europeană cu echipa şi a obținut locul II la sărituri (Sankt Petersburg) și s-a clasat a doua la individual compus la Goodwill Games (New York).
– în 1999, la Tianjin, a obținut titlul de campioană mondială absolută la individual compus, locul I cu echipa şi locul III la sărituri
– în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, a obținut medalia de aur cu echipa şi de bronz la individual compus
– a fost decorată cu medaliile „Serviciu Credincios” în Grad de Comandor (1999) și Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (2008).

Publicăm azi:

9 povești din „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” » Maria Olaru: ”A fost teroare, m-a bătut, m-a călcat în picioare!”

 

 


Comentarii (195)Adaugă comentariu

Dia  •  5 ianuarie 2017, 8:44

Si eu am fost gimnasta, generatia Danielei Silivas. La un club oarecare, nu de elita. Si eu am mancat bataie in sala de gimnastica. Am plans in fiecare zi la antrenamente, timp de 7 ani. Si nu am avut curajul sa spun nimanui, nici macar mamei. Am vrut de multe ori sa renunt dar n-am putut. Antrenoarea mi-a spus o data plangand ca eram cea mai talentata fetita care i-a trecut prin mana, si am facut parte din ultima ei generatie de gimnaste inainte sa iasa la pensie. Parintii mei se mandreau cu mine ca eram prima in clasa la scoala si gimnasta in singura echipa din orasul nostru. Teoria lor era ca daca renunt la gimnastica nu mai am rezultate bune la scoala. Viata mea insemna scoala- antrenament - teme si atat. N-am avut copilarie deloc. Si cu toate astea nu faceam parte din elita gimasticii. De abia ajungeam la nationale cu echipa. O singura data am fost extrem de aproape de calificarea in finala la individual compus. A fost cel mai bun rezultat pentru vreuna din fetele de la clubul nostru in toti acei 7 ani cat am facut gimnastica. Viata unei gimnaste de rand... mult efort, bataie, lacrimi si foame. Bataia se practica mai peste tot. Am fost la concursuri si cantonamente in destule locuri prin tara si am vazut si antrenamentele altora. In afara de orasul natal am participat la concursuri zonale si nationale la Cluj, Deva, Sibiu, Oradea, Ploiesti, Buzau, Onesti, Barlad, Bucuresti, Constanta (din ce imi amintesc acum). Majoritatea cantonamentelor au fost in statiunea 2 Mai, la Onesti si Deva. In cantonamente efectiv faceam foamea. E drept ca vorbesc de perioada comunista cand oricum nu prea se gasea mancare. Eu nu faceam parte din grupul fetelor care aveau probleme de greutate. Intotdeauna am fost mult prea slaba. Asa ca aveam in rucsac provizii (saratele, biscuti spritati, saleuri - toate facute de mama) pentru doua saptamani cat dura cantonamentul. Mancam pe ascuns. Unele fete ajungeau de foame la tot felul de "concursuri" ciudate: "cine poate manca usturoi gol", "cine poate manca pasta de dinti" (cred ca ii spunea Optima). Ma uitam cu raceala si indiferenta la colegele mele si ma gandeam la bunataturile din bagajul meu, pe care le dramuiam cu grija pana in ultima zi de cantonament. Alte fete ajungeau la gesturi si mai disperate. Intr-un cantonament o fetita din echipa noastra a furat un castravete dintr-o gradina din fata unui bloc. O fata de la un alt club (CSS2 Bucuresti) a vazut-o si a parat-o antrenoarei noastre. Antrenoarea ne-a mustruluit pe toate, nu mai stiu ce "corectie" ne-a aplicat, dar experienta in sine: furtul, para, mustruluiala, rusinea si mila pentru colega de echipa , toate astea m-au marcat suficient sa mi le amintesc si azi, dupa mai bine de 30 de ani. Apropo de colega cu castravetele. Culmea e ca ea era febletea antrenoarei noastre. Singura care nu prea o incasa la antrenamente. La concursurile de acasa intotdeauna iesea pe primul loc. La concursurile in deplasare aveam rezultate mai bune dacat ea. Nu prea m-am gandit niciodata serios la asta. Mi-am amintit asa intr-o doara, de la faza cu castravetele. pentru ca nici atunci nu a mancat bataie. (Doamne fereste, nici ca i-as fi dorit asa ceva).Antrenoarea ne-a certat pe toate si cu asta s-a racorit. Ideea e ca nu toate fetele mancau bataie la fel si pentru aceleasi motive. Unele fete "zburau" cu o palma de pe cantar in fiecare zi pentru ca erau prea "grase". Alta care avea o configuratie mai aparte o incasa peste maini si peste picioare in fiecare zi pentru ca le tinea"indoite" in timpul exercitiilor. Adevarul e ca fata nu era prea flexibila, dar era extrem de muschiuloasa. Parea doar ca tine bratele sau genunchii indoiti. Eu cred ca le incorda la maximum dar antrenoarea nu voia sa priceapa asta, asa ca o lovea mereu cu ce apuca. Eu faceam parte din categoria "fricoaselor". O incasam pentru ca imi era frica sa execut anumite elemente. "Ma razgandeam" in limbajul nostru. La concursuri, la incalzirea pe aparate evitam pe cat posibil sa ma urc pe aparat. Barna era atat de tare, cu totul diferita fata de cea din sala noasta de la club. Ma dureau calcaiele si talpile la fiecare aterizare. Stiam din experienta de vreo 6 ani de competitii ca daca execut linia acrobatica si cad in timpul incalzirii am toate sansele sa cad in timpul concursului. Asa, fara memoria durerii aveam mai multe sanse sa execut bine exercitiul in timpul competitiei. Imi faceam exercitiul doar in timpul concursului pentru ca atunci nu aveam incotro. Am sabotat toate "incalzirile" in ultimii ani cat am concurat. Si o incasam pentru asta ca eram "lenesa si fricoasa". De fapt am mai avut un motiv de sabotaj si la antenamente, nu numai la competitii. Ultimii doi ani de gimnastica m-am lupta cu o ameteala la toate salturile cu surub 360 sau 720 de grade. Ameteala aia imi dadea senzatia ca o sa cad , chiar daca aterizam corect. Nu puteam controla in nici un fel aterizarea pentru ca din cauza ametelii nu stiam nici o clipa unde sunt. Aveam senzatia ca ma lovesc de barna sau de paralele la coborare . La sol le rugam pe fete sa-si faca de lucru pe langa saltea cand aveam de executrat salturi cu surub. Sa ma ridice cineva sa nu mor singura in sala de gimnastica. Mi s-a intamplat la o aterizare la paralele sa scap bara, sa cad direct pe spate si sa mi se opreasca respiratia, si sa simt pentru cateva clipe extrem de lungi, ca ma sufoc si imi vad moartea cu ochii. Pentru un copil de 11-12 ani e foarte traumatizant. Ameteala cu care m-am luptat a ramas un secret, nu i-am spus antrenoarei pentru ca in general nu intelegea nimic, nu am spus nici acasa pentru ca ai mei imi spuneau "in ziua in care termini cu gimnastica ai terminat-o si cu rezultatele bune la scoala " si eram suficient de bleaga sa ii cred. Pentru actele mele de sabotaj am continuat sa mananc bataie si cuvinte de ocara, si le-am acceptat pe toate pentru ca eram un copil si nu aveam cui sa ma plang. Eu O CRED PE MARIA OLARU. Si le cred si pe altele care spun ca nu s-au simtit (prea) batute. Pentru ca fiecare a trecut prin experiente diferite. O cred pentru ca povesteste simplu ce a trait si ce a vazut si multe dintre experientele ei se suprapun cu ale mele, chiar daca nu am scormonit in ele vreo 30 de ani.

Cami G.  •  1 iunie 2016, 9:30

Sa va fie rusine tuturor celor care ati avut tupeul si nesimtirea sa scrieti (sau sa ganditi) vreo ocara pentru un copil asupra caruia un adult si-a ridicat mana! Rusine sa va fie!

Ovidiu  •  1 iunie 2016, 9:41

Pacat ca aceasta mărturisire,acest moment al adevărului, vine atat de tarziu.Păcat ca multi "puritani",omit o realitate,anume aceea ca suntem un neam,incapabil sa realizăm ceva,fara o mână de fier,sau fara o "mana grea".Dovada este in ceea ce a ajuns aceasta tara,unde suntem acum si cum suntem priviti in ansamblul lumii actuale.Pacat ca,specific acestui neam,si nu ma exclud,scuipam unde am lins si invers,distrugem mituri,simboluri si asta in numele a ce si pentru ce ?.Cui mai foloseste acum ?.Aici nu este vorba despre crimele comunismului,ramase nepedepsite,de mortii de la revolutie,ai caror călăi au rămas nepedepsiti,de jaful post revolutionar ramas de asemenea nepedepsit.Aici este vorba de simboluri,mituri,de lucruri mărețe cu care acest neam se mândrea.Era jertfa neștiută a unor copile,o jertfa asumată,in numele unei glorii,unei vieți mai bune,care altfel nu ar fi existat.Cine ar fi fost Maria Olaru,fara gimnastică,fara "mana grea",fara antrenorii Belu si Bitang ?.Cine este Maria Olaru acum ?.Este cumva o mare antrenoare care reuseste performante deosebite folosind metode "pasnice" ?.Adevarata palmă la adresa "tortionarilor,batausilor,caftangiilor",din sportul romanesc,ar fi fost binevenită si ar fi avut efectul unui pumn in figura lor,daca cartea,destainuirile,ar fi aparut după ce Maria Olaru,in calitate de antrenor,ar fi obținut,folosind metodele "gingase",gen mangaieri,vorbe frumoase,meniu cu ciocolata,odihna mai multa decat antrenament,performante macar apropiate de cele atinse de cei 2 "tortionari".Nu pot intelege de ce acum,cand cei doi s-au retras,de ce nu mai devreme cand amintirile erau mai puternice ?.Impactul este devastator,dar cui mai foloseste acum ?. Nu sunt de acord,nu incurajez astfel de metode,dar sa te victimizezi atat de tarziu,denota o lipsa de caracter,nu un caracter puternic.Exista varianta renuntarii la prima palma,la prima vorba nepotrivita.Sportul de performanta,de mare performanta,presupune si astfel de situatii,in fond liber asumate.Viata de zi cu zi,ne da "palme",permanent,dar mergem mai departe,aceste "palme",ne calesc,ne invata ce este bine,ce este rău,ce ne place,ce sa nu facem.Maria Olaru era o fosta mare campioana,un simbol,despre care se mai vorbea cand si cand.Acum este sotia unui om politic,din punctul meu de vedere,extremist de 2 bani,dar care cred ca a motivat-o sa facă aceste destainuiri acum.Punct ochit,punct lovit :a iesit din uitare cu un subiect incitant,se vorbeste din nou despre Maria Olaru si implicit despre sotul sau.Adevarul este undeva la mijloc si fiecare are adevarul sau.Nu pot sa nu ma întreb totusi,cine ar fi fost Maria Olaru,fetita din Moldova,fara gimnastica,fara "caftangii" Belu si Bitang,fara metodele lor violente si invechite ?.Oare ea s-a intrebat ?.Poate se va intreba acum.Păcat !.

Cosmin  •  1 iunie 2016, 10:00

Asadar, domnii Bellu si Bitang nu sunt capabili sa raspunda concret cu "Da" sau "Nu" la interbarea: le-ati batut pe fetele astea? Vin cu e-mailuri din 2002, cu intrebari irelevante de genul "cine o finanteaza pe Maria Olaru?" etc. Bai oameni buni, intrebarea e simpla: LE-ATI BATUT SAU NU? Restul lucrurilor nu sunt treaba voastra. Nici daca Mariei i-a fost bine cu medaliile la gat, nici daca o finanteaza cineva, nici de ce scoate cartea acum. Astea le discutam noi, opinia publica, nu voi. Voi raspundeti clar la intrebarea asta: le-ati batut sau nu? Ma rog, asta ar fi trebuit ei sa faca. Si ar fi facut-o, daca raspunsul era "Nu" si nu existau si alti oameni capabili sa confirme spusele Mariei. Dar se eschiveaza, pentru ca e clar ca le-au tratat pe fetele alea ca pe niste carpe. Vorba unui coleg care a comentat pe site-ul GSP: de aia s-a dus sportul romanesc la vale, ca nu mai merge cu bataia. Acum trebuie sa vii cu idei.

Violeta Ananda  •  1 iunie 2016, 10:09

Un adult indrazneste sa-si infranga durerea si umilintele copilariei si...reuseste sa le scoata la lumina,din tenebrele sufletului. Ce se intampla cu anumiti oameni? V-au deranjat,aceste marturisiri,cotidianul roz si fara probleme? Sau sunteti implicati in astfel de practici vizavi de copiii dvs.sau ai altora? Cum,inca,nu intelegeti ca daca n-ati fost voi sau unul din copiii dvs.acolo n-are nici o importanta? Cum este posibil ca violenta asupra copiilor sa vi se para "normala"? Ma intreb daca va numiti crestini? Ca doar toti romanii sunt "crestini"dar isi bat,umilesc si maltrareaza copiii si membrii familiei in spiritul "sfintei traditii"cu justificarea distirsionata"bataia e rupta din..."(n-o sa pot scrie un cuvant atat de frumos,langa o astfel de hidosenie). Distorsionam totul.Interpretam totul,dupa chipul si nestiinta noastra. Daca am fi atenti la detalii si la noi ca persoane,am reusi sa fim umani,altfel ne abrutizam. Nu uitati copilul pe care,astazi il "indrepti"cu bataia s-ar pute ca "maine"cand nu mai esti in putere,sa te "altoiasca"el,ca de...asa l-ai disciplinat tu,asa ca el...asa stie. Macar, aceast gand sa opreasca pe unii din nebunia lor de-a traumatiza copiii care ii privesc cu ochi plini de iubire,speranta si incredere,inainte ca aceste sentimente sa le fie sterse din ochi pt.de prima palma primita.

Marian Călin  •  1 iunie 2016, 10:10

Sa îți fie Rușine violeta !!! Cu v mic , nu e nci o greșeala !!! Din păcate exista si oameni din ăștia printre noi care nu înțeleg ce comportament barbar este acesta !!! Sa bați copiii in numele performantei !!! Știu ca aceasta este metoda de lucru din gimnastica si probabil si alte sporturi. Am asistat si eu la o scena " de bătaie " la sala din Timișoara si nu am înțeles atunci cum nu înțeleg nici acum, cum pot oamenii acești sa se numească "antrenori -educatori ". Sincer si fără ezitare i-aș calcă pe cap pe acești așa ziși antrenori dacă asta ar fi stilul in care mi-ar antrena fetița !!! Sincer, sper ca aceste metode barbare au încetat sa mai fie folosite in zile noastre . Mi-as dori sa citesc cartea Mariei dar nu cred ca as putea sa o termin, sper ca a scris si lucruri plăcute din cariera ei, sunt convins si sper ca sunt mult mai multe decât cele urate !!

Doru  •  1 iunie 2016, 10:11

Buna ziua, Sunt fost sportiv de performanta și vreau sa va întreb, pe cei care scrieți articole "incendiare", dacă ați alergat în viata voastră mai mult de o jumătate de stație după tramvai?! Aveți impresia ca sportul de MARE performanta se face cu pupături? NU, se face cu reguli draconice, cu munca pana la epuizare cu antrenamente uneori și 10 ore pe zi... Din păcate pentru nația asta valorile morale ați devenit voi cei care ați învățat sa manipulați și sa prezentați articole goale cu titlul "soc și groaza", iar cei care trudesc în sălile de sport, deopotriva sportivi și antrenori, nu au timp sau pregătirea necesara sa va facă fata, sa va demonteze acuzațiile sau sa se prezinte cu munca pe care o prestează ca sa înțeleagă toți cei neimplicați în lumea sportului ce insemina munca lor și sa nu va mai citească/cumpere prostiile pe care le scrieți. Sunt convins ca Maria Olaru a fost "sfatuita" și momită cu o bruma de bani ca sa povestească, iar voi sa scrieți o stare de fapt, practic munca de zi cu zi a sportivilor de performanta. V-as povesti multe, dar mi-e teama ca nu am timpul și spațiul necesar, însa oricând va stau la dispoziție cu detalii despre lumea sportului care datorita VOUĂ editorialiștii și "cancan-istii" lu'peste a ajuns sa fie doar un permanent scandal și nu o stare pe care sa și-o dorească tineretul și copii României... O zi buna!

Mario  •  1 iunie 2016, 10:37

*** mai comentează pe aici. Hai sa întrebăm altfel: copilul vostru merge la gimnastică și câștigă 5 medalii de aur dar vine acasă și va spune că ia bătaie crâncenă de la antrenori. Ce faci? A. Aplici tehnica Vaslui, adică ii dai si tu scatoalce peste cap ca să meargă în continuare la antrenament? B. *** pentru că acela este COPILUL TAU nu o cârpă găsită pe strada. C. Nu te interesează/nu ești de aici, important este să te lauzi la vecini și la mămăruță ca ai copil campion.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Octavian Stăncioiu  •  1 iunie 2016, 11:01

sunt blocat?

comabi  •  1 iunie 2016, 11:41

Ma incearca un sentiment contradictoriu. Am facut sport de performanta, imi luam florete pe fund si pulpe de nu mai stiam cum sa-mi stapanesc lacrimile... Nu stiu daca intelegeti ce inseamna sa urinezi pe tine de durere la propriu ;). Aviz celor care considera ca violenta naste performanta. Nu am ajuns campion mondial, olimpic sau european. Stau si ma gandesc acum ce as alege pentru copilul meu: sa fie campion mondial cu ajutorul bataii "rupte din rai" (daca a fost rupta din rai, inseamna ca n-avea ce cauta acolo) si a umilintelor sau sa aiba o viata normala, fara medalie olimpica, dar poate o copilarie fericita, luminoasa, echilibrata? Nu stiu de ce, dar tind sa cred ca optez pentru cea din urma alternativa. Este trist sa vad ca sunt oameni care o invinovatesc pe Maria Olaru. De ce ar fi trebuit sa taca? Sunteti exact ca Iliescu: pentru ce mai trebuie dezgropati mortii de la mineriada?!? Haideti sa ne continuam viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Modul acesta de a baga totul sub covor, machiavelic aproape (scopul scuza mijloacele), a adus tara unde este: politicieni corupti, sistem de sananate praf, legi date cu dedicatie samd. Iar acel moment cu bataia aplicata de tatal autoritar colegei sale... m-a dezgustat la propriu. Credeti-ma, educatia corecta nu se face cu bataia. Si nici performanta. Citind comentariile unora, ajung sa-i dau mare dreptate lui Tutea: chiar a facut inchisoare pentru un popor de iiidioti!!!

Stefan  •  1 iunie 2016, 12:03

Madalina draga, victima, mai ales minora in situatia de fata, nu e de vina niciodata. Asta e gandire de om preistoric. Cand esti minor, stii, inclusiv legea te protejeaza impotriva abuzului. Nu numai la noi, spre surprinderea ta sau a altor oameni, ci aproape peste tot in lume.

Delia  •  1 iunie 2016, 12:03

Bravo Maria!!! Un astfel de comportament asupra copiilor nu trebuie tolerat...chiar daca vine la pachet cu o medalie de nu stiu ce fel. Rusine oamenilor frustrati care au abuzat acei copii in felul acela.

prutean sergiu  •  1 iunie 2016, 12:05

Una peste alta concluziile sunt urmatoarele: NU va apucati de gimnastica nici voi, si nici copii vostri sau veti suporta cel putin o parte din retrairile Mariei Olaru. Conditiile mizerabile, alimentatie ultralimitata, prost platite (pana la si dupa obtinerea medaliilor, asta daca le vei avea) in sportul romanesc, in mod special, in gimnastica - si mai ales cu CEL MAI MARE GRAD DE RISC spre o accidentare - ma fac sa le intreb pe fetele din generatia actuala: "Da', chiar asa proaste sunteti, chiar asta este totul in viata voastra?" Faceti orice altceva numai NU GIMNASTICA ! NU in aceste conditii mai ales cand celor din jur incepand cu cei care ne conduc tara - le este indiferent de voi!!!

aurelian  •  1 iunie 2016, 12:37

Sper sa publice cartea. Eu o sa o cumpar. Bravo Maria!

Ionescu  •  1 iunie 2016, 15:08

Cand se va face o ancheta si despre antrenorii *** din lumea voleiului? Faptele se stiu, ei antreneaza in continuare.Nu va imaginati niste batrani, sunt tineri inca...Si sunt peste tot...si in nord, si in vest si in capitala...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mario  •  1 iunie 2016, 16:46

Oameni bune despre ce vorbim ? Nu vorbim despre satisfacțiile noastre stând comod in fotoliu si privind la televizor cu mândrie patriotica rezultatele acestor fete. Sau fiind dezamăgiți de eșecurile lor. Nu vorbim nici măcar de cunoștințele antrenorilor implicați în formarea acestor sportive. Vorbim aici de suferința acestor sportive, fizica si mentală, provocată de metodele unor oameni având îngrozitorul argument că altfel nu s-ar fi putut. Nu am citit cartea încă , dar fiecare are dreptul la perspectiva proprie asupra vieții lui. Și cred că și Maria are acest drept, fără să fie judecată si etichetă ! Și mai cred că toate fetele abuzate în acest fel de către acești antrenori au obligația morală să vorbească și să se alăture Mariei in acest demers menit să apere generațiile actuale si viitoare de aceste monstruoase comportamente ale unor antrenori . PS Doamna Bitang nu poate înșela pe nimeni cu încercarea de a o decredibiliza pe Maria cu acest email. S-au văzut atâtea cazuri când victime ale unor agresiuni se simțeau vinovate si atașate de cei care le abuzau. Repet ce am spus ieri, aștept Procuratura să se autosesizeze după apariția cărții. Vorbim despre copii abuzați pentru numele lui Dumnezeu !

Alex  •  1 iunie 2016, 17:06

Am stat in preajma gimnasticii de la Deva o buna bucata de timp. Ce spune Maria este adevarat! Antrenorii de la loturi erau niste tirani, dar.......reversul medaliei este cu totul altul. Acele fete provenite din familii modeste duc o viata fabuloasa de pe urma corectiilor aplicate de antrenori. Maria primeste renta viagera 7271 de lei (lunar). In tara noastra, cred ca traiesti boiereste cu aceasta suma! http://mts.ro/wp-content/uploads/2016/05/new-doc-1-rente-viagere-martie-2.pdf

Mario  •  1 iunie 2016, 17:42

Stimate domnule Tolontan, Poate ar trebui ca atunci când ne înregistrăm sa ni se comunice dacă există alt utilizator sub același nume. Eu scriu sub numele de Mario și am constat că există și alt utilizator sub același nume care a publicat astăzi la 10:37 . Diferența de limbaj si de idei este evidentă ! Cu mulțumiri, Mario (dar nu cel de la 10:37 !)

Raluca  •  1 iunie 2016, 17:51

Sincer din crampeiele publicate nu imi dau seama exact cine a scris cartea. Dar imi place stilulul sarcastico-amuzant. Randurile sunt atractive, ma fac sa imi doresc sa stiu mai multe din ce s-a intamplat. Eu as fi una dintre cele care ar cumpara cartea. In legatura cu gimnastica cred ca toata lumea a realizat ca performanta nu se poate face fara MARI sacrificii. Eu nu judec stilul de munca al antrenorilor. Dar permiteti-mi sa-i spun Mariei, Bravo, pentru ca a reusit sa treaca peste umilinte, peste batai, peste greutati si a iesit invingatoare. Din toate punctele de vedere o invingatoare.

voicu.vili  •  1 iunie 2016, 20:00

Faceti o ancheta si o stire despre Transgaz. E jale mare. Mai rău ca pe vremea impuscatului.

Simona P.  •  1 iunie 2016, 23:34

Nici nu am fost nevoită să citesc tot fragmentul din cartea Mariei, ca să-mi amintesc momentele petrecute în școala din Deva...Am fost una din miile de eleve care au trecut prin mâinile și pumnii lor, oarecum mai norocoasă decât cazul Mariei, deoarece am avut doar două episoade traumatizante, fără a lua în considerare palmele și păruiala care erau la ordinea zilei . Prima fiind o bătaie cu un furtun negru de cauciuc în timp ce exersam la bârnă pentru că nu aveam poziția corectă iar cea dea doua s-a petrecut într-o sala mică de sol unde am fost lăsate singure 30 de minute, în poziția de stând în mâini la perete iar la întoarcerea antrenorului în sală, eu fiind prima fată de lângă ușă, am primit brusc o lovitură de picior încălțat în burtă, iar în momentul următor mi-a zburat sângele pe nas, pe gură și am fugit din sală oprindu-mă la directorul scolii, care m-a trimis la doctor și m-a liniștit că va lua măsuri împotriva antrenorului...după doi ani, după ce m-am lăsat de acest sport, am auzit că antrenorul respectiv nu mai era la Deva. Eu am făcut gimnastică și la Reșița și ulterior am fost selecționată la Deva, iar la Reșița am avut parte de antrenori emeriți, olimpici, cu elevi selecționați în lotul României și fără abuzuri fizice, ci doar pedepse constând în genoflexiuni și flotări pentru băieți. Am avut un exemplu în acești antrenori de gimnastică, motiv pentru care am făcut reclamația directorului la scoala din Deva. În perioada petrecută în școala din Deva, obișnuiam să fac schimb cu fetele de la lotul României, care erau închise la parterul internatului care avea gratii la geam, pentru a nu putea să iasă fetele să-și ia de mîncare. Prin gratiile ferestrelor le dădeam felii de pîine pe care le luam din sala de mese în buzunar, ascunse ca nu cumva să ne prindă, pentru care primeam în schimb agrafe și elastice de păr sau alte nimicuri. Făcând aceste schimburi ne asumam și noi și ele, riscul de a fi prinse și bătute. De-a lungul acelor doi ani pe care i-am petrecut la Deva, mă rugam deseori de părinți să mă ia acasă, însă de fiecare dată antrenorul reușea să-i convingă că eu am potențial și că nu că nu ar trebui să renunț la gimnastică. Asemeni mie majoritatea fetelor își doreau să plece acasă, astfel că la Deva, multe gimnaste erau ținute cu forța de către antrenori și părinții acestora, în ideea de a face performanță.

Elena  •  1 iunie 2016, 23:36

Are dreptate Maria. Fata mea a facut 2 1/2 ani gimnastica sportiva, de la varsta de 3 1/2 ani. La inceput antrenoarea s-a purtat frumos cu ele dar dupa cateva luni a inceput sa le bata. Eu am intrat in sala de gimnastica si am spus ca daca nu este buna pt. gimnastica o retrag caci nu sunt de acord sa-mi bata copilul. De atunci nu s-a mai atins de ea doar tipa la ea. Dar un alt parinte a fost de acord sa ia bataie fata lui. I-am spus ca am vazut cum o pocneste peste fata de mai multe ori. Si nici fata mea nu a ajuns mare gimnasta pt. ca dupa 2 ani am trecut-o la gimnastica ritmica pt. ca se inaltase prea mult si nu mai era buna pt. gimnastica sportiva. Dar in total a facut 5 ani de gimnastica dupa care am renuntat amandoua pt. ca trebuia sa invete f. bine in continuare. Scoala a trecut pe primul plan.

Codrut Nistor  •  2 iunie 2016, 7:51

Am facut si eu ceva sport de performanta si, totusi, nu mi-am luat nici una dupa ceafa. Sustinatorii violentei omit un lucru esential - ca antrenor, respectul ti-l cistigi, nu il impui.

Charlie  •  2 iunie 2016, 11:29

Sacrificiul [in termeni de viata personala, sanatate, etc.] pe care trebuie sa il faca orice sportiv in numele performantei este un aspect. In principiu, el este asumat, desi comporta in continuare o multitudine de discutii atunci cand sportivul in discutie este un copil care nu are deplin discernamant, cum este cazul gimnasticii. Abuzul - ABUZUL! - este cu totul altceva si incepe acolo unde limitele sacrificiului inevitabil inceteaza. Este una sa te antrenezi 200 de ore, in detrimentul, sa spunem, al copilariei obisnuite. Este altceva sa te antrenezi jignit, lovit, torturat. In sfarsit, abuzul institutionalizat [asupra unor copii!] este un alt palier de discutie. Nu este prima oara cand apar asemenea acuzatii. Ani de zile nicio autoritate a acestui stat nu s-a interesat ce se intampla cu acesti copiii si ma indoiesc ca o face in prezent. Pseudo-argumentul rentei pe care o primesc in prezent acesti sportivi este revoltator dincolo de orice limite. Renta, oameni buni, este pentru performanta, pentru sacrificiul asumat. Cine compenseaza abuzul? Uitam ca acesti antrenori sunt, in ultima instanta, niste beneficiari ai unui sistem de privilegii, functii, onorarii, obtinute cu pretul demnitatii si suferintei unor copii? Personal, capacitatea acestui popor de a accepta si chiar justifica abuzul ma infioara.

Iulian  •  2 iunie 2016, 14:19

De unde stii ma fraierule ca asta spune adevarul ? Pe ce te bazezi, pe faptul ca Belu e antipatic ? Asta il face vinovat ? Ai baut dezinfectant diluat si te-ai prostit de tot ? Cea mai sincera marturie ? Esti imbecil de-a dreptul.

anna  •  2 iunie 2016, 15:08

Individa asta face de ras sportul romanesc.Erau controlate sa nu manance,dar asta o stiau din start.Si,la urma urmei ,de ce n-ai plecat ,fato,in satul tau natal,sa urmezi stilul de viata al generatiei tale?Doar nu te tinea nimeni cu forta,mai ales ca perfomanta nu e a ta ,cci se datoreaza exact celor doi oameni minunati ,care au muncit enorm sa faca ceva din voi!Sa-ti fie rusine,sitie si celor din spatele tau.Noi,cei care iti platim stipendiul urias,cerem sa ti se suprime acest stipendiu.nu-l meriti .Si e din banii NOSTRI!!!

Alui  •  2 iunie 2016, 17:45

Dumnezeule ce suflete schiloade au antrenorii Bitang si Belu si cei care le iau apararea! V-ati dori o casa construita de copii batuti? V-ati dori un bun obtinut din mana unor copii batuti? Va plangeti ca acum, fara bataie, "nu mai avem" medalii la gimnastica sau performante la alte sporturi. VOI, n-aveti nici o medalie si nici o performanta, ratatilor! Si n-aveti nici minte, nici suflet si nici rusine! Toate medaliile castigate nu fac cat umilinta la care au fost supusi acei copii si rusinea pe care ar trebui s-o simtim noi ca natie pentru ca am permis asemenea atrocitati!

sorin  •  2 iunie 2016, 19:08

Dupa toate comentariile citite....ma doare capul....de prea mult 2016 in Romania....eu nu cred ca Hagi, Tiriac, Nastase,Patzachin,Simona Halep.....au fost batuti cu furtunul de cauciuc......si nu cred ca Bela Karoli a folosit furtunul in America.....daca acesta e ¨¨pretul aurului¨¨ mai bine lipsa.....la fel ca si cel care aduce 1 t de cianuri pentru fiecare 1 gram de aur.....

daniela  •  2 iunie 2016, 22:46

D-l Tolontan, a citit cineva cartea Andreei Raducan? Ea confirma in carte ca nu a mai fost batuta de antrenori pt ca tatal ei a venit si a vorbit cu Belu sa nu o bata si sa o trimita acasa daca nu mai e buna? Atunci cand erau nervosi pe ea, ii strigau cu scarba sa-l sune pe tatal ei sa o ia acasa. Va rog frumos, uitati-va la carte. In Romania sigur se gaseste peste tot, fara probleme...ea insasi, prin ceea ce a scris cu mana ei, ne spune tutor de frica bataii la Deva si de faptul ca ea (dupa o anumita varsts, cand a ajuns la senioare) nu a fost batuta. Multumesc

China White  •  3 iunie 2016, 12:36

Ce ***e oameni p-aici... Iar singurele "merite" ale "antrenorilor" ăștia sunt că au fost atât de terminați încât au reușit să determine niște copii să le arate ce înseamnă adevărata valoare și adevărata performanță...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

miki  •  3 iunie 2016, 14:43

Sunt nascuta in '77. Ai mei m-au dus la balet la 6 ani. Era iarna si ger. Ne-au pus sa ne dezbracam in ciorapi si sa trecem prinfata unor profesori care ne alegeau. Fetele respinse erau si ironizate . Mie mi-au spus :" cum dracu sa fii balerina? Esti grasa!" Am fost luata la dans modern, insa. In timpul unei repetitii am plecat plangand si am renuntat. Profesoara ne facea cretine, maimute idioate, retardate si ***. Fiecare repetitie dupa acelasi tipar. Asa stiu la noi. Ca performanta se obtine cu bataie. Stiu caantrenorii contribuie la succes. Dar sunt niste oameni brutali, au carente in educatie si nu au nici cele mai simple notiuni despre psihologia unui om.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Irina  •  3 iunie 2016, 18:31

Am admirat intotdeauna marii nostri sportivi,gimnastele in special. Maria,Simona Amanar si Andreea Raducanu au avut un loc special in inima mea totusi am mari indoieli ca lucrurile povestite de Maria sunt intocmai.Pt ca logica si bunul simt imi spun ca nu ar fi ramas la lot daca lucrurile erau reale.Doamna Bitang si domnul Belu sunt antrenorii cu cele mai mari performante,din istorie in gimnastica concentrarea psihica e mai importanta decat pregatirea fizica.Daca fetele ar fi fost terorizate si agresate nu ar fi avut nicio performanta. Maria as vrea sa tii minte un lucru,azi esti Maria Olaru,marea campioana la gimnastica si nu neica nimeni de la vascautii din deal pt ca Belu si Bitang te-au antrenat,sustinut si incurajat si poate certat dar tragand linie,a meritat efortul?

gabidegiulesti  •  4 iunie 2016, 12:32

Va place atitudinea de comisar sovietic a doamnei Lipa? Chiar nu are rusine? O persoana anacronica care de 20 de ani de la retragere munceste la alibi in diverse functii publice bine remunerate+ indemnizatia de fosta sportiva! Urmasa a Anei Pauker, lasa-ne! Esti nula, penibila, nu asi nimic in urma la minister, decat JENA!

aurelia costache  •  4 iunie 2016, 12:54

Cei care au pregatit si indrumat pasii multor copii, spre performanta sunt desfiintati, oare de ce se intimpla asa ceva? si-a pus cineva aceasta intrebare?eu imi dau un raspuns, in mare parte acesti copii veneau din familii modeste, fara potential financiar, chear si cu o mare lipsa de educatie, care nu stiau sa aprecieze efortul facut de antrenori, ptr. a face performanta este necesar sa faci si sacrificii, acuma intreb, ce se alegea de Maria si altele ca Maria?daca nu era rigoare?poate ca era un nimeni la Falticeni, intr-o familie cu multe lipsuri nu cu o renta viagera de 7300 lei.

Mariana  •  4 iunie 2016, 18:44

Cànd eram copil fàceam sport. Erau càteva fete care fàceau performanta,pentru a ajunge la rezultatul dorit de antrenor,erau bàtute crunt.Anii au trecut si am aflat cà antrenorul de temut,isi pusese capàt zilelor.Viata ca in tenis.

cristina  •  5 iunie 2016, 12:38

Dragă Maria Olaru, Te felicit pentru curajul și sinceritatea ta de a publica această carte, pe care o citesc cu plăcere. Noi, românii, trebuie să înțelegem, o dată pentru totdeauna, că ipocrizia și minciuna sunt printre cele mai grele păcate ale omenirii. Nu ne folosește la nimic să ascundem adevărul, să nu privim realitatea în față. Eu sunt sigură că Maria Olaru, scriind această carte, a dorit, printre altele, nu să se răzbune pe vreun antrenor, ci să ne arate nouă, publicului, ce sacrificii implică sportul de performanță. Și că în spatele unui spectacol frumos de la olimpiade sau campionate, dincolo de medaliile strălucitoare, există multe sacrificii și renunțări. Sunt sigură că asta a vrut să ne arate Maria. Și că nu tot ce strălucește este aur și că în spatele oricărui succes, există și multă amărăciune!

walter wicky  •  5 iunie 2016, 14:39

Am urmarit cu interes cele relatate de Maria Olaru .Sunt convins ca putea spune mult mai multe despre metodele de instruire si educatie ale cuplului de antrenori in cauza.Sunt lucruri despre care sa mai vorbit si in trecut .Pe mine ma surprinde pozitia d.nei ministru al tineretului si sportului care ar trebui sa plece .Un militian ramine tot militian.

florica luminosu  •  6 iunie 2016, 18:06

Felicitari OVIDIU ptr comentariu REZONEZ in totalitate Cine este M.Olaru,acum?Ce performante a obtinut cu 'mangaieri'?Se pare ca nu prea RUSINE S A-TI FIE MARIE Daca nu era Bellu umblai si azi pe la FALTICIENI ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

andreescu  •  12 iunie 2016, 9:04

Eu va spun ceva: sa stiti ca sportul de performanta, chiar si la juniori nu este ceva dulceag, se face cu mari sacrificii...cu zile de truda si nopti nedormite. Un campion nu se naste din stat la un suc la terasa si mangaiat pe crestetul capului. Inca ceva: nu e drept sa arunci cu noroi intr-un antrenor ca Octavian Belu, care a scos generatii si generatii de campioane. In loc sa ne bucuram ca avem oameni de valoare in tara noastra, ca prin asta suntem si noi cineva, noi ce facem, cautam asiduu momente rele in trecut ca trebuie sa le gasim? Pentru ce o...pentru o mana de galbeni? Vrem sa ne distrugem si bruma de valori care ne-a ramas?

Birtas Daniel  •  13 iunie 2016, 14:18

O cunostinta se afla aproximativ in aceeasi situatie, si cunosc durerea. Sper ca pe viitor sa fie mai bine!

Dana N  •  15 iunie 2016, 18:35

Cred ca in judecarea problemei ridicate de cartea Mariei Olaru ar trebui sa ne intereseze un singur lucru: daca ceea ce spune ea este adevarat sau nu. Si, dupa cate am vazut eu, multe gimnaste care au trecut pe la Deva, atat dintre cele medaliate (Kati Szabo, Lavinia Milosevici) cat si dintre cele care au renuntat (vedeti comentarii pe diverse site-uri) ii confirma spusele. De fapt, o logica elementara ne spune ca jurnalul (pe cativa ani) al unui copil de 12-15 ani (pe care Maria l-a scris si l-a pastrat) nu poate minti. Cat despre momentul in care se spune adevarul... Mai bine mai tarziu decat niciodata (orice psiholog si psihiatru o poate spune). Nu ma mira ca antrenorii si unele gimnaste neaga. Bataia si umilirea copiilor nu sunt pacate usor de marturisit in public. Sa-i lasam sa-si faca singuri curat in suflete. Dar e bine ca alti antrenori, educatori, profesori, sa-si dea seama de consecintele pe care asa un "tratament" le are asupra unei personalitati in formare. Da, aurul medaliilor (ca si alte performante, in orice domeniu) merita platit cu antrenamente dure, cu renuntari, cu privatiuni. Nimeni nu-si inchipuie ca se intampla altfel! Dar nici o performanta si nici o medalie nu merita schilodirea si umilirea sufletului, terfelirea demnitatii umane. Chiar si tardiv, cei doi antrenori legendari (nu o spun cu ironie!) si altii care procedeaza ca ei, trebuie facuti sa inteleaga ca au facut nu numai lucruri bune ci si greseli. Abia astept sa-i pot ierta, dar pentru asta ar trebui sa-si exprime regretul nu sa-si mobilizeze foste eleve si fani mai slabi de inger si cu memoria mai scurta impotriva celei care are curajul sa spuna ADEVARUL.

cherie  •  18 iunie 2016, 17:49

Ce porcarie a iesit! Si totul ca sa se vanda o carte. Cati bani s-au castigat din aceast circ? Chiar asa mare nevoie de bani era ? Ce culoare mai are aurul acum ? Mai este oare aur sau o tinichea ?

Cristina  •  12 august 2016, 23:03

Cu batai... asa ne-au obisnuit. "Sa stii de frica... ." Porti in suflet si pe piele cicatrici care nu se vor vindeca niciodata. Oamenilor, nu ridicati mana asupra nimanui, om sau animal. Doare. Bietele fete. Bravo pentru curaj!

BestAL  •  30 septembrie 2016, 15:00

Este interesant de vazut daca aceste declaratii sunt reale si lipsite de orice urma de subiectivitate. Trebuie precizat totusi ca alte nume mari din gimnastica romaneasca au dezmintit aceste declaratii. Daca se dovedesc a fi adevarate, sunt, intr-adevar, extrem de grave.

Violeta  •  1 iunie 2016, 8:01

M-a dezamagit foarte tare Maria. Stiam ca este dintr-o familie modesta si ca gimnastica i-a schimbat destinul. Ea nu exista daca nu erau antrenorii care sa o conduca p[e acest drum. Sa lovesti in cei care ti-au dat lauri si te-au facut ceea esti azi, e o crima. Copiii de astazi care nu au vazut-o urcand pe podium si-o vor aminti nu ca pe o mare campioana ci ca pe o individa care s-a plans ca a luat o palma la antrenamente. Mama mea mi-a mai dat cate o palma cand faceam pozne si ii multumesc pentru ca m-a condus pe un drum bun in viata. Maria ori a fost manipulata de d-l Tolontan, si in cazul asta inseamna ca e mai putin desteapta pe cat o credeam, ori acesta este caracterul ei - ***. Conluzionez spunand: Sa-ti fie rusine, Maria!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează