Scrimerele sunt instalatorii șefi ai delegației României. Iar un atlet prins cu meldonium este oprit să concureze!

Cum arată și ce se întâmplă în camerele românilor din Satul Olimpic. Și cum a eliminat azi noapte meldoniumul un atlet ”tricolor” ajuns la Rio!

miercuri, 27 iulie 2016, 7:07

Corespondență din Rio de Janeiro – 9 zile până la deschiderea Olimpiadei

colaj

Intrarea în Satul Olimpic, locul unde locuiesc sportivii, începe cu o creatură tehnologică. „Bem-vindo!”, scrie pe ecranul său.

Asta înseamnă bagă-geanta-aici-și-dacă-e-curată atunci lumina roșie se va face verde și poți să o scoți pe cealaltă parte.

Nu ai timp să fii curios. Ce se întâmplă cu geanta dacă nu apare culoarea verde?

Sunt măsuri normale de siguranță, doar avansul tehnologic e din ce în ce mai fățos.

Bine ați venit în Sat! Bem-vindo!

„Am reparat boilerul!”

În blocurile sportivilor viața nu mai e atât de hightech. Probleme cu țevile.

Tocmai coboară scrimerii. Merg la primul antrenament olimpic. Râd cu toții, fete și băieți.

Un Sat Olimpic e o colecție de pățanii.

„Dacă aveți nevoie de instalatori să ne chemați!”, strigă Ana Maria Popescu, trăgându-și geanta pe umăr.

În unele camere nu merge apa caldă. „Dar am reparat noi boilerul”, se amuză Simona Gherman. „Nu noi, eu”, își revendică Ana statutul de Meșter-Dorel Șef.

E continuarea amicală a duelului pe bune care a avut loc în finala de spadă individual de acum o lună a Campionatului European.

Simona Gherman a învins-o pe Ana Maria și a venit la Rio din postură de campioană continentală.

Țeava lipsă

20160726_121433
Românii ocupă etajele 3, 4 și 5.

Restul blocului e al italienilor, până la etajul 17 și dincolo de cerul albastru al tropicelor.

Dacă în unele camere nu curge apa, în altele e prea multă.

Iar la etajul 5, al românilor, într-una dintre încăperi țeava de la baie e spartă. În alta, nu e montată.

În alte două apartamente se lucrează. „Noroc că am venit cam un sfert de delegație și ne mai mutăm dintr-o cameră în alta”, spune Alexandru Epuran, șeful misiunii.

„Până la urmă, hai să fim rezonabili, sunt niște blocuri abia date în folosință”, adaugă el.

Așa și arată.

Recepția finală

Cinstit, lumea se amuză că n-are ce să facă, dar peste tot e mizerie, circulă câte un muncitor și miroase a var.

Ai mai degrabă sentimentul că faci recepția finală a unui bloc unde locatarii se vor muta abia după ce se vor face ultimele retușuri, probe și curățenia generală. Numai că se fac abia acum!

„La australieni au fost, într-adevăr, probleme serioase, legate de conexiunile electrice și de apa care curgea pe acolo”, confirmă cineva din delegația noastră.

Camerele sunt mici, așa e de obicei cazarea sportivilor la Jocuri, dar balcoanele sunt generoase și priveliștea către munții verzi, dincolo de care se întinde sentimentul mării, explică de ce prestigiosul ghid Lonely Planet consideră Rio nu un oraș, ci „cel mai frumos peisaj urban al lumii”.

Test pe viu pentru pat


20160726_121140

S-a discutat și despre faptul că paturile nu sunt suficient de spațioase.

Lunganul Mihai Donisan face o probă pentru cei de acasă.

Săritorul în înălțime are 1,96 metri, „în clasa a noua aveam 1,65, dar am crescut târziu”, se distrează el.

Patul e bun. S-a omologat!

New York Times scrie că „șefii organizării au recunoscut că la peste jumătate din blocuri se lucrează”.

Să ridice mâna o delegație unde nu se lucrează!

„Unde țineți adevăratele medicamente?”

În cabinetul medical al românilor, format din două încăperi, se descarcă medicamentele. „Alea tari unde le țineți?”, aruncăm o vorbă rea, de ziariști.

Doctorul Dan Tănase o întoarce din zbor: „Sunt la a doua Olimpiadă de vară, dar la a 20-a acțiune olimpică. N-am avut probleme de dopaj”.

Vom vedea, pentru că acum s-au îndesit controalele.

16 persoane are staff-ul medical al României la Rio: 7 medici și 9 kinetoterapeuți

Exclus de la Jocuri

Trece doar o oră de la dialogul cu Mihai Donisan și cu doctorul șef al lotului olimpic și federația de atletism de la București primește un semn neașteptat de la WADA: românul nu mai poate concura!

Acum trei luni, Donisan este suspendat pentru meldoniu.

Acum o săptămînă e absolvit definitiv, pentru că din analize rezultă că o folosise în 2015 și nu se resorbise.

Se urcă în avionul de Rio.

Acum trei ore, federația e anunțată că la un alt test, din februarie, lui Donisan i-au găsit o cantitate sporită de meldoniu!

Pentru săritorul în înălțime, campion național și locul doi la un recent Grand Prix important, olimpiada s-a încheiat înainte de a începe!

El refuză să confirmă vestea de la București, probabil că are o clauză care-l obligă să nu comenteze pînă nu va deveni oficial.

Are cineva o imprimantă?

Nimeni nu știe deocamdată. La Rio e agitația obișnuită.

Un voluntar de la italieni, vecinii de suferință, aleargă printre blocuri, cu un stick de memorie în mână.

„Caut o imprimantă și nu găsesc nicăieri”, se plânge el în engleză alor noștri.

„Mai bine cumpărăm una”, se amuză, la comun, verii latini.

Viața merge înainte.

Cele mai lungi weekend-uri din istorie

Dar, în materie de distracție, nimeni nu le întrece pe gazde.

Guvernul federal a dat acum ceva vreme o lege prin care prevedea ca „dacă o sărbătoare legală cade într-o zi a săptămânii, ea să fie mutată în ziua de luni a săptămânii următoare”.

E lege, literalmente lege, nu o metaforă!

Așa a apărut „weekend-ul de patru zile că marți te refaci după aglomerația de pe autostradă”, după cum scrie Priscilla Ann Goslin, în sa delicioasa sa carte „How to be a carioca”.

Carioca sunt locuitorii din Rio, oameni care își tratează vacanțele în cel mai serios mod posibil din lume.

Mulți pun problemele din satul olimpic pe seama acestei apetențe pentru pauzele dese, care au dus la împingerea lucrărilor pînă în ultima secundă posibilă.

Carioca au inventat și cel mai lung weekend, care începe în vinerea de dinainte de Crăciun și se încheie în lunea de după Paște. „Nimic important nu se întâmplă între Paște și Crăciun. Mai ales că e și ziua de Sao Sebastiao, sfântul protector al orașului”.

Sarea pământului

Dincolo de tradiția puternică a glumelor despre carioca, orașul acesta trudește din greu.

Autobuzele care transportă sutele de mii de oameni sunt pline seara de femei și de bărbați obosiți. Ei vin de la muncă și adorm cu barba în piept în mașinile care-i scutură fără oprire.

Ei sunt sarea pământului și ei au făcut posibilă această Olimpiadă!

Au făcut-o posibilă nu doar pentru că au creat banii din care s-au construit stadioanele și blocurile, chiar așa, nefinisate.

Au făcut-o posibilă pentru că, de fapt, Autobuzele Insomniei străbat toate cele peste 200 de țări care și-au trimis aici sportivii ca pe cele mai dragi dintre visele lor întrerupte din stație în stație.

Din Germania în Costa Rica și din România în Statele Unite, miliarde de oameni muncesc din greu pentru ca Olimpiada să se întâmple.

La ieșirea din satul sportivilor, în pavilionul Samsung, sponsor al Jocurilor, patru fete din lotul Braziliei țipă de spaimă purtând ochelarii care creează realitatea virtuală.

Stau pe fotolii, dar se dau în montagne rousse-ul creat, prin ochi, direct în creierele lor.

Țipă, se sperie, râd, sunt tinere, frumoase și fericite.

Este luna lor.

Nu va fi mereu așa. Pentru nici unul dintre noi nu e.

Va urma o viață în care vor adormi cu barba în piept, întorcându-se sleite de la muncă, indiferent în ce colț al lumii sau în ce clădire de birouri vor ajunge.

Dar acum este luna lor.

 

VIDEO. Imagini care amestecă problemele și bucuria din  Satul Olimpic: de la apa care curge în camerele românilor și până la distracția nebună a trenului virtual montagne russe.

 

Citește și:


Comentarii (17)Adaugă comentariu

alex  •  27 iulie 2016, 8:19

"Țip, se sperie, râd, sunt tinere, frumoase și fericite."???????? de cand verbul a tipa la persoana a 3a plural este ţip, domnule tolontan?

Sam Murray  •  27 iulie 2016, 9:17

Dacă ați corectat ”țip”, poate corectați și ”motagne rousse”, că doar suntem francofoni, nu? Chiar și în ”montanha-russa”, să vadă lumea că suntem la Rio...

Gabi  •  27 iulie 2016, 9:39

Si uite asa iti scade traficul...

Sam Murray  •  27 iulie 2016, 11:03

E deja comic... Faceti copy-paste, d-le Tolontan: ”montagne RUSSE”. ”Russe”, adică rusesc, nu ”rousse”, adică... roșcată... :-)

Ali  •  27 iulie 2016, 11:29

Vaaaai ce descoperire si ce gluma! sarbatorile sunt luni si-n UK ceea ce este si-n avantajul firmelor ca nu sunt intreruperi si nici punti ca in Romania.

Ciprian  •  27 iulie 2016, 11:35

Buna, Interesante povestiri. Imi pare rau pentru Mihai. Mi-ar fi placut sa fiu alaturi de fetele de la scrima; se pare ca nu au nicio presiune si cred ca vor veni cu aurul olimpic acasa. Cat despre conditii, e normal sa fie asa; mai e o sapamana pana la start. O zi placuta :)

Maxentiu  •  27 iulie 2016, 12:36

Citesc comentariile la corespondentele de la Rio si descopar un lung sir de observatii gramaticale, nemultumiri sintactico-morfologice si propuneri de subiecte alternative. Asa ca imi permit si eu un sfat: Tolo, luna asta, ignora-i complet pe circotasii de pe blog si scrie despre experienta olimpica asa cum stii tu.

Grig  •  27 iulie 2016, 13:28

Ana Maria Popescu? Puteati totusi sa spuneti fosta Branza sau cu paranteze ca sa fie imediat clar. De ce vreti sa ne trimiteti la google?! Desi asa am aflat si cu ce pasiune vorbeste de scrima si cu cine s-a maritat, dar si ca pina si pagina ei de facebook (nu doar wiki) este cu Branza. Si va intreb tocmai pentru ca e foarte amuzant ce ati relatat.

Cătălin Tolontan  •  27 iulie 2016, 13:42

@Maxentiu: oamenii au dreptate, sint erori si ele trebuie corectate. Nu trebuie ignorati, ci ascultati, insa de scris, ai deptate, scriem asa cum stim, cum invatam si cum putem cu fortele noastre. Unde nu au dreptate cei care folosesc un ton de un sarcasm absolut este aici: cinismul da sentimentul ca rezolva lucrurile rapid, dar n-o face niciodata. Si, mai ales, cinismul nu ne descurajeaza. Deloc :-) Meseria noastra nu presupune in a da bine in fata publicului, ci in a-i oferi un pic de informatie sau context in plus care sa faca o diferenta oricit de mica in viata voastra. Intotdeauna vor exista cinici si intotdeauna vor pierde cind oamenii vor trage linie si vor vedea ca nu-i ajuta concret cu nimic tipul acesta de judecata. Multumesc din Rio!

Odette  •  27 iulie 2016, 16:30

@Maxentiu, cand il ai coleg pe Radu Paraschivescu la GSP, un tandru si precis intelectual pe care eu il admir si-l citesc demult, fara sa vizez articolele lui de sport aici pe care i le citesc extrem de rar atunci, unii dintre noi avem pretentia si de la Tolontan sa se incadreze in normele limbii romane. El crede, dupa cum vad ca singur spune, ca nu trebuie sa dea bine in fata publicului. Serios? Si atunci cum isi fidelizeaza cititorii? Cenzurand cu cinism, abuziv, fara temei si lipsit total de fair-play, asa cum face cu mine, de pilda? Nici noi nu trebuie sa facem frumos in fata lui, ca sa fiu in aceeasi logica aroganta cu a lui si cu a ta, insa fara noi, cititorii de orice fel, el si-ar inchide taraba, fie ea blog sau ziar. Am vazut tablourile lui Gauguin in vocea lui, ieri, chiar daca nu cred ca necajita aia de plaja de la Rio e cea mai frumoasa din lume, dar nu vreau sa-i spun fiindca nu-mi place atitudinea lui. As putea sa-l ignor si sa nu mai scriu un rand pentru ca imi creeaza un sentiment aprig de plictiseala. Pare inca un abecedar exclusiv.

dan_  •  27 iulie 2016, 19:13

textul mi-a placut si mi-a sporit interesul pentru olimpiada.

Marian  •  27 iulie 2016, 22:46

E vorba despre un sifon de lavoar și chestia cu fetele.... Mai bine treci la dezinfectanți!

Cătălin Tolontan  •  28 iulie 2016, 4:46

@odette: ceea ce am vrut sa spun e ca ne datoram atentie si politete unul altuia, dar ca nu trebuie sa fim de acord unii cu altii in toate imprejurarile. Nu e vorba de limba romana, stiti foarte bine asta, ci de erori din viteza si din modificari de genul ”X si Y au facut” si schimbi si ramina ”X au facut”. Puteti vedea aici cum arata o eroare de la New York Times. http://www.nytimes.com/2016/07/25/sports/olympics/rio-olympic-village-australia.html?ref=sports&_r=0 Iar in editia tiparita au in fiecare zi o rubrica in care-si corecteaza erorile. Cind am spus ca nu vreau popularitate, nu am spus ca nu ma intereseaza opinia oamenilor, ci ca nu prezint faptele ca sa le fac pe plac. Multumesc!

Odette  •  28 iulie 2016, 15:25

@Catalin, lipseste majuscula : ,, Odette ,, :) Vezi, unii sunt chiar mai rigurosi ca mine, cu toate ca stiu ca se intampla si la case mai mari. Eu nu te-am corectat niciodata si nici n-o voi face. Mi se pare o ocupatie cronofaga. Pentru politete avem propria definitie. Tine de mentalitate. Te asigur ca daca eu iti spun ,, Catalin ,, sau ,, Draga Tolo ,, nu sunt nepoliticoasa. Formalismele inseamna, de multe ori, mai degraba, o tinere la respect decat respect. Ca sa nu mai spun ca nu gasesc politetea sinonima cu cenzura, nu-i asa?, mai ales atunci cand numitorul comun al comunitatii ar trebui sa fie armonia, fie ea spumoasa, acida, cu putina scortisoara si ghimbir. Si putina cafea braziliana, daca se poate, fiarta in emotiile vietii, acolo unde poetul picteaza mereu un sonet obscur... Multumesc!

Ana  •  28 iulie 2016, 15:40

Exemplul din New York Times arata ca toata lumea greseste, dar doar unii recunosc...pe fata! Exista o discutie daca se pune errata pentru greseli mici sau se lasa vizibil ce a fost corectat. Nu este ceea ce faceti dvs: corectati uneori (ca montagne russe vad ca n-ati corectat!) si se poate vedea doar din comentarii cand de acolo a venit corectia. Tind sa cred ca pentru typos e ok asa, dar nu pentru alte greseli si schimbari. Si mai tind sa cred si ca iesirea despre cinism si sarcasm si ca faceti cum credeti n-a fost potrivita spiritului de dialog pe care sustineti ca doriti sa il promovati. Evident ca nu cautati aprobarea tuturor. Nici nu e posibila pentru ca exista gusturi diferite si asteptari contradictorii. Am inteles (sper gresit) ca ati spus ca jurnalistii stiu intotdeauna mai bine, ne fac un mare bine ca-si fac meseria si nu au de ce sa ii intereseze parerea noastra cinica si sarcastica.

Cătălin Tolontan  •  28 iulie 2016, 19:09

@Ana: nu stim mai bine. Stim cit stiu si cititorii dupa citesc un articol. Asta e una din definitiile profesiei noastre. Am incercat sa spun altceva,poate ca am reusit, poate nu: ca exista un spirit cinic al vremurilor moderne, o retorica de hateri care critica orice, care stiu mereu mai bine (ei stiu, nu noi spunem ca stim). Si asta e valabil pentru orice profesie. Haterii ne explica faptul ca nimic nu merita facut. Nu merita sa scrii de spre sport, nu merita sa fii la rio, dar nici la bucuresti. Despre acest lucru am gindit,nu despre critici, nu despre dezbatere care ne bucura pentru ca pretuim diversitatea. Multumesc!

Cătălin Tolontan  •  28 iulie 2016, 19:10

@Odette: da, cafeaua e foarte buna aici :-)

Comentează