Antrenorii lotului de natație: ”COSR a cheltuit banii discreționar”

Adrian Gherghel spune că el și Robert ”am luat primă olimpică abia din februarie acest an”

miercuri, 10 august 2016, 6:58

De Luminița Paul și Cătălin Tolontan (din Rio de Janeiro, Brazilia)

După finala de 100 de metri spate de luni noapte, încheiată de el pe locul 8, Robert Glinţă, cel mai tînăr participant la această cursă care a stabilit un nou record olimpic, a făcut o declaraţie neașteptată pentru Gazeta Sporturilor.

“N-a fost simplu să mă refac după cele două curse anterioare, disputate la interval de doar câteva ore. Știţi care sunt condiţiile la noi. Recuperare în România înseamnă o baie cu gheaţă, masaj și hai la culcare!”,a spus el

Pentru un tânăr de 19 ani a fost un atac neașteptat.

Dar nu e întâmplător.

Lotul de nataţie este un nucleu de opoziţie la actuala conducere a COSR și nu numai.

Discuţia are loc cu cei doi antrenori și, totodată, conducători ai delegaţiei olimpice de nataţie.

Ambii sunt tineri.

Adrian Gherghel este antrenorul din Baia Mare al lui Robert Glinţă. Tehnician și el, băcăuanul Ovidiu Galeru este coordonatorul lotului naţional.

Conversaţia se împletește.

Cei doi răspund de multe ori împreună.

– Cum vi se pare concursul de nataţie?
– Așa cum îl vedeţi. Unul de elită.

– Noi unde suntem?
– Unde merităm! (acesta e un răspuns în duet).

– În ce sens?
– Știţi când a primit Robert Glinţă indemnizaţia olimpică?

– Se dă cu aproximativ doi ani înainte, cam când începe ciclul olimpic al pregătirii.
(Intervine Gherghel) Da, așa ar trebui să se dea. Altora poate li se dă. Dar lui Robert și mie, antrenorul său, ni s-a dat începând cu luna februarie a lui 2016!

1.500 de lei pe lună este indemnizația oferită de COSR sportivilor din lot

– De ce vi s-a dat atât de târziu?
– Aceasta a fost decizia COSR. Care COSR, ca s-o spunem pe aia dreaptă, cheltuiește banii ineficient, fără criterii.

– Ne daţi un exemplu, vă rugăm?
(Gherghel preia iniţiativa) Sume destul de mari merg la tinerii olimpici. Și fonduri mici merg la seniorii care chiar participă aici. Luaţi o cifră nu de la mine, ci de la Pierre de Hillerin: doar 6% dintre juniorii finanţaţi de COSR ajung la nivel olimpic. E normal să investești în tineri, dar un asemenea randament sportiv slab arată favoritisme în alocare.

– Cum vă explicaţi ceea ce numiţi favoritisme?
(E rândul lui Galeru) E treabă de generaţii. Actuala generaţie de conducători ai sportului românesc are o mentalitate de nevindecat.

Ceva e interesant. Nu se manifestă iritaţi, ci cumva liniștiţi. Nu gesticulează, nu sînt nervoși.

Cei doi antrenori de nataţie dau chiar o senzaţie de ușoară superioritate, de parcă ar spune: “Noi știm că nu e bine așa, dacă vreţi să continuaţi, treaba voastră, nu veţi performa niciodată!”.

– Ce credeţi despre rezultatele de la Olimpiadă?
La noi tot timpul obiectivul e Olimpiada cealaltă, nu cea prezentă. Ne păcălim singuri!

– De vină sunt numai conducătorii COSR și ai sportului?
– Nu am spus asta. Sistemul e gândit prost. Indemnizaţiile, de pildă, nu se pot cumula. Așa zice legea. Dacă iau 900 de lei de la club, când mi se dă indemnizaţie olimpică de 1.500 îi pierd pe cei 900 de la club.

– MTS nu are niciun cuvânt de spus?
– Doamna Lipă a anunţat că mărește sumele. Nu are trecut asta în buget. Cum le va mări, că e ilegal?! Cam așa se lucrează în sportul nostru și vrem să ne batem în discipline ca nataţia, unde 20 de sportivi intră într-o secundă!

-Cum credeți că va evolua lotul național în viitor?
-Care lot? Să știe oamenii că în vara anului trecut România nu avea lot olimpic de natație pentru că COSR nu l-a finanțat decît în ultimul an.

Robert va pleca la o facultate din SUA

Traseul sportiv al lui Robert Glinţă va trece printr-o școală americană. Pe baza rezultatelor de performanţă, el a aplicat deja la cîteva facultăţi din SUA, a fost acceptat și are de ales. Există și opinii contrare celor doi antrenori.

“Robert e un băiat excelent! El nu a plecat înainte de Olimpiadă tocmai ca să nu-și bulverseze pregătirea! Dar, dacă se duce la Alabama, unde e sfătuit de antrenorii săi, și nu la o universitate de top în nataţie, își va diminua șansele să progreseze pe măsura talentului și efortului de care e capabil”, a spune o voce din nataţie.

CUPRINS: Aici ai toate corespondenţele din zilele anterioare de la Rio


Comentarii (32)Adaugă comentariu

Liviu  •  10 august 2016, 7:23

Condiții sunt în România incomparabil mai bune decât în Finlanda. La ei nu există indemnizații, cantonamente gratuite. Culltura sportivă, atitudinea față de sport sunt deficitare la noi. Avem antrenori plătiți cu bani de la buget, la ei sunt plătiți din cotizația sportivilor. Doar la nivel național sau olimpic sunt câțiva antrenori remunerați cu o sumă simbolică. Deci culpabili sunt antrenorii și sportivii.

Alex One  •  10 august 2016, 7:30

Numai cearta si galceava cand nu sunt rezultate. Toata lumea se confrunta,Lipa cu Petrache, inotatorii cu COSR, Dobrescu e deja plecat asa ca are curaj, numai Boroi e linistit asteapta bani de la Gigi, vrabia malai viseaza....Dezastruoasa comportarea sportivilor romani ,nici emotii nu ne mai provoaca, din primele momente ale unui meci sau a unei probe ne dam seama ca suntem aut. Doamne,ce am fost si ce am ajuns,vai de noi ! Acum cativa ani Carmen Tocala Secretar de Stat la Sport declara ca nu reuseste sa afle cate baze sportive mai detine Statul din sutele existente in 1990.Edificator.

Anonim  •  10 august 2016, 7:58

De ce va mira? Cand actualul președinte si-a pierdut functia de secretar de stat a trebuit sa predea masina de serviciu. Le-a dat cheile oamenilor din minister si i-a trimis in Berceni sa o ia. Cand au ajuns acolo, stupoare, din oftica umpluse rezervorul masinii achiziționate din bani publici ci pamant. Ghiciti din ce bani a fost facuta reparatia. True story, sunt probabil vreo 50 de oameni in MTS care pot confirma plus acte de service.

vali  •  10 august 2016, 8:25

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

daniela  •  10 august 2016, 8:27

D-zeule !!1500 de ron ? Atat primeste *** . Cum sa nu pleci cand tarabta gandeste ca un sportiv cu performanta olimpica =***? Si cum de mai indraznesc cei dela COSR sa ceara rezultate cand nu le-au platit indemnizatiile olimpice de ani de zile ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adi_stelistul  •  10 august 2016, 8:37

E perfect. Oamenii spun chestii concrete si asteptam ... nu, pretindem, pentru ca e vorba de bani publici, raspunsuri concrete. De la Petrache, de la Lipa, de la ceilalti! Si voi, ziaristii, trebuie sa pretindeti aceste raspunsuri in numele nostru, cei ce platim dezmatul acesta.

Cristian – SAN FRANCISCO  •  10 august 2016, 8:48

ROBERT, daca ai oferta de a veni in California fie la Stanford, fie la University of Southern California nici nu mai sta pe ganduri. Orice universitate din SUA cu munca si seriozitate iti garanteaza o cariera si o viata frumoasa dar mai ales cele doua mentionate de mine sunt in topul acestora. Din cate stiu eu la echipa de inot de la Stanford e aproape imposibil de intrat iar la University of Southern California antreneaza Dave Salo, un nume mare in inotul american. Multa bafta si te asteptam !!!

Mircea  •  10 august 2016, 8:56

acum ca totul merge prost la olimpiada a inceput aruncatul cu noroi; se da vina de la unul la altul. Incalcit rau de tot

adi  •  10 august 2016, 9:08

Cum poate fi bine, când sunt suspiciuni de plagiat in doua articole si o carte scrise de presedintele COSR, Alin Petrache....când sportivi olimpici sunt trimiși cu echipament contrafăcut....sefi federațiilor nu ma iau loc in buzunare, de pe munca sportivilor...etc.

Ndoye  •  10 august 2016, 9:14

Cu siguranta ca oamenii astia nu vorbesc prostii, insa ca orice platitor de taxe si impozite, imi doresc enorm sa stiu cat % din ce aproba sau bugeteaza COSR pt sportivi ajung la ei, pentru ca din ceea ce am mai citit si vazut accidental prin presa se pare ca nu ajung nici 30%. Stie cineva, poate preciza cineva cat si cum se face imparteala, pentru ca un procent destul de mare se pare ca se capuseaza si ajung in alte parti.....

Cris  •  10 august 2016, 9:15

La olimpiada de la Beijing unde Romania a facut furori, un factor important l-a constituit recompensarea sportivilor cu sume de bani si/sau masini pentru medalii. Asta a fost o motivatie in plus pentru ei. Din pacate sportivii romani se asteapta sa ia medalii doar pe baza efortului depus in pregatirea dinaintea olimpiadei si nu ca rezultat a ceea ce fac efectiv la Olimpiada.

Serpico  •  10 august 2016, 9:18

Tot ce spun antrenorii de la înot este adevărat. Alte federații (scrima),respectiv lotul olimpic de de spada si cel de sabie,au avut norocul sa beneficieze de bani,condiții foarte bune de pregătire,concursuri.S-au dat chiar si bonusuri ptr apropiații conducerii;pe lista îndemnizațiilor olimpice a fost trecut ca antrenor secund Milan Cornel,deși el nu a contribuit cu absolut nimic la pregătire. Aici e alta figura,"te trec la prima sau indemnizație,dar când ridici banii,75% ii dai la noi" Antrenorii loturilor de juniori sunt aleși după criteriu " care e bun sa facem șmecherii si sa-si țină gura",cumetrii,dacă are "anvergura", nu dacă sunt buni si au rezultate. Si sunt mult mai multe de spus,dar nu e nici locul si nici timpul. Dumnezeu sa ne țină sănătoși, ca sportul e la pământ.

Odette  •  10 august 2016, 9:24

Scumpule, afiseaza, te rog, orarul de la pravalie: 00:00 - 09:00 - INCHIS !

Vlad  •  10 august 2016, 9:41

6% este ingrijorator... dar nu stiu daca problema este la COSR sau la trecerea de al juniori la seniori... aici apare declicul, problema in toate sporturile.

peştişoru  •  10 august 2016, 9:52

Bani de unde ? Văd într-o poză că sinistra-ministra pleacă în delegaţie împreun cu "cocoşu" personal (să nu fie mai prejos decât parlamentarii ) Păi asta costă Iar voi proştii tăceţi şi munciţi. Că până la urmă o faceţi ptr. mândra ţară

simplu  •  10 august 2016, 10:02

@ANONIM - sunt absolut convins ca ce spui e adevarat. petrache e un caracter infect. nu inteleg ce cauta el presedinte cosr. poate ca e sageata lui morariu pe filiera rugbyului ca altfel nu pricep.

Diana  •  10 august 2016, 10:09

@Liviu Si cate medalii are Finlanda?

11  •  10 august 2016, 10:10

Ce inseamna cuvantul "performa" ?

gigelos  •  10 august 2016, 10:17

Vorbim sa ne facem ca ne intereseaza . Parintii ce zic ? E bina sa faca copilul lor sport ? Sau o sa-l doara piciorusele si e pericol sa sa loveasca la manute ? Mai bine sa-i luam o scutire de la medic ? E pacat sa-si piarda timpul pe maidan , tocmai i-am luat tableta aia periculoasa , e campion la *** . Ia la mama 2 mici cu mustar . Voi , responsabila presa sportiva , vorbiti de alte sporturi din 4 in 4 ani , in rest incercati sa ne bagati pe gat pe alde Torja ce si-a luat ultimul model de .... , Copiii au nevoie de eroi , cine sa-i creeze daca nu voi , chiar daca la inceput mintiti putin , mai umflati pe colo , dincolo . Ma plimb prin parc , joaca copii ,, fotbal '' , nu vad unul sa stie sa loveasca mingea . Am 45 de ani , cand aveam 13-14 ani , aproape toti prietenii mei faceau un sport la club iar la fotbal in fata blocului ziceai ca e liga 1 de juniori de azi , din 10 copii , 6 erau meseriasi . De unde sport de unde selectie daca copii nu sunt dusi de manuta sa faca miscare ? Cei care pot sa plateasca , la calarie , la tenis , la mai stiu eu ce , pentru cei fara bani dar talentati vin sponsorii daca voi presa promovati aceste lucruri si firmele vad ca pot castiga , ca exista interes . Daca nu , ura si la gara

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adi_stelistul  •  10 august 2016, 10:17

@ 11 Ghici!...

dice  •  10 august 2016, 10:52

Intreb si eu ca sa ma aflu in treaba: Cine e Petrache? Cu ce s-a ocupat? Cum a ajuns aici? Mai vorbim de mafie...

mihai  •  10 august 2016, 11:09

@gigelos: absolut de acord! Una din marile probleme este educația și de acasă și de la școală. E mult mai simplu să dai ture prin "cluburi" (adcă să faci clubing) decât să te pregătești pentru ceva anume: sport, carte, etc. Iar ce spui de presa sportivă ea mai mult se ocupă de aspecte politice, urmăriri, soluții juridice și bineînțeles mult fotbal care e vai de mama lui! Și atunci de unde modele??? De unde mentalitate de învingători?

Nik  •  10 august 2016, 11:53

Atat timp cat presedinte COSR afost numit politic de Ponta,fara nici un istoric olimpic......ce asteptari sa ai ????????????? Sfidare nationala cu consecinte enorme vis a vis de sanatatea tineretului....despre performanta sa .... Daca nu ar fi parintii care sa sustina proprii copii in performanta.... cu guvernantii indiferent de culoare nu ar fura si manipula....ajungem sa disparem si ca natie..... Sa importam cand suntem un popor talentat este o blasfemie.....ata se vrea de 25 ani....daca ar putea guvernantii ar lua comision si pe saracia lucie in care ne-a adus Multumim si ne inclinam in fata adevaratiilor eroi in sportul romanesc care prin sacrificii proprii ne-au facut cunoscuti in lume.... Intrebarea este de ce numai Ponor, Dragulescu...se pot bate cu victorii in forta colosilor mondiali..... LEGEA SPORTULUI,A SPONSORIZARII A INVATAMANTULUI CARE SA MAREASCA NUMARUL DE ORE DE EDUCATIE FIZICA REALA.....NE POT SALVA PESTE ANI.....

Junior  •  10 august 2016, 14:52

Primul lucru de care se plang antrenorii,care cu greu ce e drept au reusit baremuri in ultimul an olimpic(de participare doar pt.jumatate din lotul pt JO)sunt banii!!!adica prima olimpica...In situatia critica a sportului romanesc,locul 8,finalist olimpic(foarte onorant pt. tanarul R.Glinta)se intelege ca ar fi "marea nemultumire".Sportul romanesc trebuie cu adevarat reformat din temelii si sustinuta in functie de valoarea rezultatelor obtinute,dar si pt. dezvoltarea bazei de selectie.

GyS  •  10 august 2016, 15:32

Travis Stevens, din SUA, doar ce a castigat medalia de argint la Rio categ. 81 kg.. A facut eforturi imense sa faca rost de bani sa se pregateasca si sa participe la Rio 2016. A muncit in gradinarit, montarea de acoperisuri, constructii. Nu toti sportivii de top au contracte de sponsorizare de milioane de dolari/euro. Puteti verifica.

Cristian – SAN FRANCISCO  •  10 august 2016, 18:24

@ GIGELOS ... cata dreptate ai ...!!! Felicitari!!!

ITRobert  •  10 august 2016, 18:38

Uitati aici cum se ajunge la performanta in inotul din Statele Unite: http://www.usaswimming.org/DesktopDefault.aspx?TabId=2071 Draga Robert, ca unul care am starbatut pe motocicleta Statele Unite de la un ocean la celalalt (in diagonala - Seattle WA - Miami FL), am trecut si prin Birmingham AL. Te rog sa ma crezi ca NU VREI sa petreci nici macar 5 minute acolo********* Te rog NU neglija acest sfat. In afara de clima cu care iti vei complica existenta, am sa te rog sa te uiti pe un site in care este statistica demografica de acolo: http://birmingham.alabama.com/demographics.html NU vrei sa mergi ca alb caucasian intr-o zona cu o populatie similara de numai 24%... Cred ca asta spune totul. Bravo pentru calificare in finala si succes pe viitor*** P.S. Cap limpede la alegerea facultatii; ca sfat personal, pune clima ca prioritate maxima; un colegiu bun (la natatie) va avea conditii excelente oricum. NU merge pe coasta de est si nici mai jos de Washington DC :)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ITRobert  •  10 august 2016, 19:02

Tolontane daca ai "moderat" mesajul meu, mai bine il stergeai de tot! Nam folosit expresii injurioase, ci am facut o referire la procentajul populatiei pe rase umane, asa cum este el regasit pe situl guvernului american. Daca vrei sa fii corect politic, invata si limitele in care TE POTI EXPRIMA. De pe situl institutului de sttistica a guvernului USA: Populatia pentru orasul Birmingham AL: Populatie alba: 24% Populatie afro-americana: 75% Populatie de alte rase: 1% Daca nu-ti convin statisticile, nu mai scrie nici tu despre statistici in alte articole!

Razvan  •  10 august 2016, 22:45

Imi place comparatia cu Finlanda. Putem sa ne comparam cu Finalnda?? La nivel de trai, infrastructura, etc ? Nu mai invinovatiti sportivii. Ei sunt rezultatul sistemului. Daca avem performante modeste inseamna ca sistemul este prost. Avem pretentii la medalii olimpice la inot, dar noi avem 2-3 bazine moderne in tara. Nu mai spun de metode de recuperare, alimentatie, medicamentatie. In schimb pretentii avem toti.

Echipa-de-moderare  •  10 august 2016, 23:49

@ITRobert, moderarea comentariului de pe 10 august la ora 18.38 a fost o eroare pe care am corectat-o și pentru care ne cerem scuze. Mulțumim pentru înțelegere.

ITRobert  •  11 august 2016, 6:28

@Echipa-de-moderare , WOW, am trait s-o vad si p-asta...

un oarecare  •  29 august 2016, 20:49

Totul este o bataie de joc a federatiei si a sistemului in general la adresa sportivilor si antrenorilor din natatie . Sportul de inalta performanta in ziua de azi se face cu bani grei , banii si conditiile de pregatire/informatia uneori conteaza mai mult decat talentul . A nu se confunda cu sportul ca activitate de loisir. Tot respectul pentru performanta lui Robert si a echipei care il sustine !!! Domnule Tolontan , inainte de a fi scris acel articol elogios despre tanara sportiva din lotul de natatie de la Rio ar fi trebuit sa va informati putin despre cum a ajuns ea acolo ( fara a avea macar barem B de participare ) si cine ar fi meritat sa fie acolo dintre juniorii romani de aceeasi varsta cu barem B olimpic : Martin Daniel Cristian ( zeci de recorduri nationale pe diferite stiluri si distante ) sau Claudia Maria Gadea , ambii medaliati la FOTE anul trecut in Tbilisi . sta apropos de cum decurg treburile in acest sport .

Comentează