23 august, ziua în care procurorul general Augustin Lazăr a întors armele de la fapte la Science Fiction

Cîteva date care încurcă teoriile extraterestre. Mircea Badea cere să fiu anchetat de către DIICOT

marți, 23 august 2016, 7:17

Involuntar, momentele cele mai riscant-derutante pentru justiția din România sînt cele în care procurorul general Augustin Lazăr este surprins de presă în fața Parchetului General.

De regulă, el apare în cadru cu aerul unui trecător plecat la piață și interceptat de televiziuni ca să se pronunțe despre pericolul încălzirii globale. Și vorbește cam la fel. 

Astăzi, întrebat despre dosarul Hexi Pharma, Augustin Lazăr a fost atît de confuz încît multă lume a priceput că diluarea dezinfectanților Hexi Pharma a fost o chestie așa, o glumă de autobază, și că rezultatele de la Institutul Cantacuzino arată că diluarea se încadrează în norme legale.

Moment în care televiziunile au preluat ce-au înțeles, iar fostul ministru Eugen Nicolăescu a declarat: ”Deci a fost un scandal artificial și, din punctul meu de vedere, provocat special ca să se distrugă această firmă românească”.

Fostul președinte Traian Băsescu a urcat chiar miza, candidînd la premiile Hugo și Nebula cu postarea sa pe facebook în care suspectează că totul a fost făcut cu niște probe aranjate, scenariul avînd, cine știe, poate chiar ținta ca să fie izgoniți medicii români din țară.

Urmează, probabil, postarea a doua în care vom afla că așa e, există date certe care arată că Hexi Pharma e un construct al Binomului și, desigur, al acelorași ziariști care au scris și despre Gala Bute, totul cu un singur scop: să plece medicii români ca să vină medicii refugiați sirieni. Cei scăpați nescufundați cu tot cu bărcile lor cu cruce roșie!

Chiar dacă sîntem în 23 august, ziua cînd procurorul general a întors spatele realității și s-a aliat cu literatura Science Fiction, cîteva fapte nu strică totuși:

  1. Analizele despre care vorbește Augustin Lazăr nu au venit acum, ci în urmă cu două luni! Și ele nu sînt analize de concentrație, ci de eficiență. 
  2. Nu există noțiunea de diluare legală a biocidelor, alta decît cea de pe etichetă. Ca să păstrăm adevărul, magistratul nici nu a vorbit despre ”diluare legală a concentrației”, dar comunicarea lui a fost atît de extraterestră, încît se putea înțelege inclusiv asta. Revenind, singura diluare legală e cea de pe etichetă!  Sau, dacă legea s-a schimbat, să fim anunțați cu toții: ne fondăm companii care vor ambala ”Suc de portocale 100%!” în care vom pune doar 10% portocale că oricum miroase a portocale.
    Ce, înșelăm pe toată lumea?! Nu-i nimic, dacă ne prind o să spunem că ne persecută Sistemul și se urmărește izgonirea portocalelor din ghivece.
  3. Să luăm un exemplu concret. Suprasept este unul dintre cei doi dezinfectanți indicați de fișele de fabricație Hexi publicate de Gazetă drept falsificat. În cazul Suprasept, diluat de 10 ori. Suprasept a fost confirmat ca falsificat de 10 ori atît în analizele comandate de ziar, cît și în cele făcute de către Guvern și, separat, de Parchet.
    Diluarea lui oficială de pe etichetă este de 0,5% la 15 minute. Dintr-un litru de Suprasept concentrat faci 200 de litri de dezinfectant pentru spital. Hexi dilua însă concentratul, așa încît cei 200 de litri, diluați în spital conform etichetei, deveneau apă chioară.
  4. Științific, este imposibil ca Suprasept să fie eficient în aceste condiții. De altfel, nu la Suprasept s-a referit Augustin Lazăr. El a spus că unele teste de eficacitate confirmă, iar altele infirmă. Ce? Încercînd să traducem, neautorizat, din klingoniana procurorului general, asta înseamnă, probabil, că substanțele cu grad mare de falsificare au picat și testul de eficiență, iar cele cu grad mai mic de falsificare, au trecut testul de eficiență. Numai că acest test este unul limitat și cu care, legal, nu poți face nimic. De ce?
  5. Pentru că autorizarea biocidelor de către Comisia Națională de Biocide se face printr-un test mult mai sever decît cel de la Cantacuzino. Nu acest test se află în sutele de dosare aprobate de Comisie și asta se poate verifica imediat! Asta s-ar cuveni să explice oamenilor Guvernul, Ministerul Sănătății sau însăși Comisia, în cazul în care n-au plecat cu toții pe Pandora. Nu mai vorbim de comunicarea Parchetul General că de fiecare dată cînd vorbește Augustin Lazăr se destupă sticlele de șampanie în casele de avocatură de pe Marte.
    Dacă statul alege să tacă,  se va crea senzația, evident de mare interes pentru șefii din sănătate care știu adevărul crud și se tem de procesul penal ce va veni, că or fi fost dezifectanții Hexi Pharma diluați, dar nu contează, că erau eficienți. Poate că asta vor unii oameni care au capturat statul. Numai că faptele sînt încăpățînate.
    E o glumă cinică. Nu, dezinfectanții falsificați nu erau eficienți! Legea arată clar că, atunci cînd un biocid este autorizat în Europa și în România, testele de eficacitate sînt mult mai extinse decît cele ale căror rezultate le-a bălmăjit procurorul general ET.

O societate își probează maturitatea cînd urmărește faptele pînă la capăt.

De acord cu președintele Traian Băsescu atunci cînd observă că s-a creat o contradicție și că e bine să fie trimise în străinătate. E obligatoriu! Asta a fost și promisiunea statului român încă de acum 4 luni. Înainte să atace borgii.

E bun și AXN Sci-Fi.

Dar nu de dimineață pînă seara.

Mircea Badea cere să fiu anchetat de către DIICOT. ”Engage!”.


Comentarii (90)Adaugă comentariu

dan  •  24 august 2016, 0:59

Sa te tii tare Catalin, *** au inceput campania de Kompromat impotriva ta. Tovarasul procuror nu a intors armele ci a fost tot timpul de partea sistemului ticalos. Pruna trebuie sa si-l asume pe acest brav tovaras. Nu am habar cu ce va pot ajuta in momentele astea dar ca om ce era sa dau ortul popii din cauza unei nenorocite de infectii luata din spital am sa ies cu siguranta in strada pentru voi toti care ati demascat genocidul asta nenorocit. P.s. ca om ce am avut destule tangente cu domeniul media pot sa afirm ca emisiunile de compromitere a voastra de astazi de pe televiziuni au fost minutios pregatite cu multe zile inainte ca tovarasul procuror sa iasa azi pe sticla. Deci in opinia mea actiunea este deliberata si minutios pregatita in laboratoarele de propaganda la ordin.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex  •  24 august 2016, 1:00

Sunt socat nu atat de contraatacul (firesc) al acestor nemernici, cat mai mult de gradul de credulitate al romanilor, reflectat si in cateva comentarii de aici. Cum poti crede, cum poti lua in consideratie ca un produs diluat de 10 ori fata de standard mai poate fi eficient?! Comenta cineva mai sus cum ca infectiile ucid "datorita starii fragile a pacientilor", de parca la spital ar trebui sa te duci sanatos, nicidecum "in stare fragila"... Daca te duci la spital in stare fragila, atunci sa-ti asumi infectia! Iar daca te duci in stare critica sa nu te intrebi de ce te mananca viermii. De viu. In orice caz produsele sunt, iata, eficiente, Dvs. domnule Tolontan sunteti un criminal, cei ce mor prin spitale infectati sunt prosti deoarece merg acolo slabiti, nepregatiti fizic, iar de cei mancati de viemi nici nu mai merita sa vorbim... Intr-adevar, vin vremuri grele domnule Tolontan...

Narcis Daju  •  24 august 2016, 1:00

Imediat după dezvăluirile lui Cătălin Tolontan, legate de scandalul HEXI PHARMA, SRI s-a grăbit să spună oficial că informase, deja, beneficiarii legali, în legătură cu acele disfuncții. În acest fel, grăbindu-se să se disculpe și să pară la curent cu acele probleme, SRI a confirmat, indirect, veridicitatea dezvăluirilor făcute de Cătălin Tolontan. Acum, când pare să fi început operațiunea de demonizare și compromitere a lui Tolontan, tot felul de ofițeri acoperiți extrem de prost instruiți, care se deconspiră seară de seară prin talk-show-ri de televiziune, se grăbesc să-i ia gâtul lui Tolontan, și să demoleze tot serialul lui pe subiectul HEXI PHARMA. Practic, acești ofițeri acoperiți din presă uită că ditamai conducerea SRI a confirmat oficial că dezvăluirile lui Tolontan au temei factual și că au făcut, cu mult timp în urmă, obiectul unor informări strict secrete, care au ajuns la Președinte, Premier și la multe alte oficialități. Se pare că azi crema ”scutului de inteligență al țării” e dominată de niște inși mai degrabă instinctuali și slugarnici, decât inteligenți.

inocent  •  24 august 2016, 1:05

E reactia unui stat mafiot. Mai ales ca ai continuat seria dezvaluirilor, despre echipamentul contrafacut, statului mafiot nu-i prieste. Te vrea marginalizat, ridiculizat si eliminat. Eu sper sa poti coagula o masa critica in jurul tau, al celor care vor un stat normal, si cu ajutorul carora sa poti iesi din mocirla intinsa in jurul tau. Multa bafta

eueueu  •  24 august 2016, 1:05

*** subiect pt domn tolontan. app de securitatea nationala si astea . eu am intrat in arhiva secreta se la spitalul militar central . trimis de militari . aveam costum . un plic in mana si m au trimis la arhiva secreta. merg bat la usa nu raspunde se aud voci . intru imi zic sa traiti. le arat actele. ei imi zic nu e pt noi .noi avem stampila patrata. dumneavoastra va trb stampila rotunda . eu aveam niste analize in acte . pfff . nimeni nu mi a cerut un buletin. aveam costum aveam burta aceam plic soldatii m au indrumat unde trb :)))

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  24 august 2016, 1:19

@inocent: sa nu dramatizam. Nu eu sint important aici. Ce o sa faca? O sa schimbe sute de probe diluate, pe care le avem nu numai noi, la ziar, ci si Ministerul Sanatatii sau Parchetul? Chiar si anumite Directii Judetene de Sanatate au prelevat rezultate care au iesit diluate ale dezinfectantilor Hexi. Ce o sa faca? O sa schimbe datele din sistemul SEAP din ultimii cinci ani? Date care arata cum spitalele au folosit zeci de coduri pentru inregistrarea dezinfectantilor, tocmai ca sa masluiasca licitatiile? Sau o sa arda in scrumiere marturiile scrise, care exista si la Parchet si la DNA, ale oamenilor din Hexi care au recunoscut ca stiau de diluare si ca au fost pusi sa faca asta? Sau nu o sa mai recunoasca faptul ca au subdeclarat infectiile nosocomiale atitia ani? Sa nu dramatizam, asadar. OK, ii fac ce vor mesagerului, dar mai departe nu pot prosti restul oamenilor si nu au cum sa stearga faptele. Faptele conteaza. Am spus asta de o mie de ori inca de acum zece ani, cind nimeni nu credea ca se va rezolva ceva in Dosarul Transferurilor: avem incredere in justitie.

Odette  •  24 august 2016, 1:32

Hmmm....Cum sa mai schimbi mentalitatea unuia de 47 de ani! OMFG!

Calin  •  24 august 2016, 1:58

Dle T., de la un cititor al dvs 2 intrebari : 1. daca stiti ca rezultatele acestor teste sunt primite de doua luni, de ce nu ati vorbit despre asta atunci? 2. spuneti ca anlizele la care face referire dl Lazar sunt efectuate asupra "eficientei". Eu, alaturi de 99% dintre cititorii dvs (probabil) nu cunoastem subtilitatile domeniului anchetat. dar dvs? dvs ce parere aveti? este sau nu aceasta variabila "eficienta" relevanta pentru subiect? banuiesc ca nu este, si m-as fi asteptat ca la punctul 1 sa ne vorbiti despre chestiunea asta. Daca ma introduceti cu "break news" intr-un domeniu strain, ma astept ca dvs sa va fi informat suficient cat sa imi prezentati toate aspectele relevante. Pe mine ca pe mine sa ma fi informat, dar inteleg ca s-au schimbat in mod dramatic destine dupa ancheta dvs.

dan  •  24 august 2016, 2:42

sunt de acord cu d-voastra si va urez succes in continuare desi observ ca prin semnatura singulara ati ramas ultimul luptator in aceasta ancheta. Cu respect,

nu conteaza  •  24 august 2016, 6:27

Mircea Badea era simpatic si avea valoare cand comenta cu plinuta lui colega despre stirile din presa. Spre surprinderea mea, in cateva situatii despre care aveam si eu habar am fost profund dezamagit de comentariile lui aberante. Am inteles ca e un tip superficial care *** fie aiurea fie in slujba stapanilor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Eugen  •  24 august 2016, 7:09

E foarte posibil ca Hexi Pharma să fi fost un balon de săpun al domnului Tolo! Dacă e adevărat îi dau dreptate lui Badea! Jurnalismul a început să fie un act de impresie artistică! "Hai să-i lăsăm cu gura căscată pe proștii ăștia care ne citesc. Nu contează adevărul ci doar uimirea lor!" Doar adevărul ne va face liberi!

Dezinfectatoru’  •  24 august 2016, 7:37

Tolo, articolul asta l-ai scris in graba! Te sfatuiesc sa mergi si la Cantacuzino si sa inveti ce inseamana eficienta unui dezinfectant. Eficienta nu este legata in mod direct de concetratie. Ceea ce au facut cei de la Hexi, este foarte grav si chiar trebuie pedepsiti, dar cu avocati buni ar putea castiga unele procese. Sunt multe produse care la concentatia de 5 % distrug bacteriile de pe o suprafata, dar aceeasi substanta in concentratie de 0.05 % are acelasi efect. Important este timpul in care distruge aceste bacterii. Spitalele nu au nevoie de concentratie, ci de eficienta lor. Iar daca cei de la Cantacuzino, iti confirma ca ei erau eficienti si in acea concentratie (diluata), s-ar putea sa nu pateasca nimic, si Hexi va fi la fel ca cei din Comert care scriu 1 kg si de fapt sunt 900 grame. "Au furat la cantar". O sa spuneti ca probele de suparafete din spitale nu au trecut testele de microbiologie. OK. Dar voi ati incercat sa verificati cum anume se face dezinfectarea in spital. Cum fac ei dilutiile si cum face infirmiera dilutia. De asemenea, exista o alta mare problema. bacteriile devin rezistente la dezinfenctati, si se recomanda alternarea dezinfectantilor, si obligatoriu la un anumit interval de timp, schimbata substanta (nu furnizorul) dezinfectanta. Ati gasit in spitale in astfel de protocol? Ati gasit in spitale schemele de dilutie pentru dezinfectanti? Mai mult luati un spital, calculati suprafata acestuia si citit eticheta unui dezinfectant (asa diluat cum este) si calculati cat dezinfectant ar trebui (daca s-ar dezinfecta de macar 2ori/zi). O sa vedeti ca niciun spital nu a achizitionat cantitatea necesara pentru acest proces. De aici si probe neconforme. De asemenea, pentru fiecare dezinfectant este nevoie de un timp pentru a distruge bacteriile. Daca am dezinfectat un bloc operator si in 10 minute intru din nou in operatie, nu inseamna ca blocul operator este "curat". Aici ne putem lega de concentratie. O concentratie mai mare are efect mult mai rapid (dar nu este o regula) Repet, ce a facut Hexi, trebuie pedepsit, urasc chestia asta cu furtul, spagile si acest sistem de a aloca contractele cu dedicatie, dar vina este si in spitale, nu doar la Hexi!

Horatiu  •  24 august 2016, 7:56

Văd ca unii îți spun sa fii tare! Alți văd ca blamează pe cei cică împotriva ta! Tu ce faci? O dai in sus in jos dar nu punctezi! Îmi aduc aminte ce spunea un medic tie, aici: dacă ar fi știut......si nu știa de ce-i mor copii! OK, un medic mediocru se pare, cu funcție de șef ATI! Unde-i prostia? La procurorul general, care citește niște analize? La tine care ai citat si publicat zeci de Inepții? Cum le demonstrezi? Ar trebui un remember de probe scrise de tine! Dar nu rețin sa fii avut! Decât declarații, si atât! Unde-i dezinformarea? Înclin sa cred ca la tine! De ce? Pentru ca ai reacție azi de " baba" nu pe dovezi! Asta Lazar, bugetar, tu reminiscente masive de bugetar! Adică vax! Ajungem la vorba aia : DOVADA! Si mai fluturam si mâna! Hai , după RIO, apuca-te de treaba: RESPONSABIL! Cinstit, n-as vrea sa avem si cu tine un caz românesc de SKY NeWS!

lache  •  24 august 2016, 8:00

Este foarte clar : in aceasta tara minciuna ,inselatoria ,furtul raman singurele ,,valori " Concluzie : cine vrea sa aiba o viata decenta trebuie sa plece.

Cristian  •  24 august 2016, 8:18

Vezi Cătăline?! Dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcul(despre Badea e vb, bineînțeles).Va trebuit să vă înhăitați cu un trust format din oameni fără onoare, fără demnitate, obedienți, slugarnici fără limite și, dincolo de toate, oameni care nu mai au nici o fărâmă de deontologie profesională(Gâdea, Ursu, *** de mai sus, Dumitrescu, Radu Tudor, Moartea Pasiunii și mulți alții care *** și dezinformează secundă de secundă în studiourile Antenei 3. Gazeta zsporturilor(un nume uriaș al presei din toate timpurile) e din slt film Tolo!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

eva  •  24 august 2016, 8:25

Daca citim acest articol si pe cele declansatoare ale "scandalului"vedem analize, cuvinte bine cantarite, precise ! Daca ma uit pe fb fostului pres. si vad "analiza lui" facuta sigur in lipsa consilierilor (care i-au si valorizat mandatul) vedem ca nu e nici o analiza ci un lighean de laturi sub forma unor intrebari la care se pot adauga in acelasi registru (SF) oricand alte 1000 ! Sigur in spatiul public intervine si dna Pop care reafirma ca produsele sunt foarte bune, ca a dat ea la analize... (cand de multa vreme s-a precizat de la inceput ca Betadina-singurul produs cumparat de spitalul Ei de la Hexi si ca nu are probleme) .Cei doi nu puteau rata ocazia sa se faca de ras invocand "agenturlii"ca si *** care zilele trecute ne spunea ca o autostrada intre Moldova si Ardeal nu poate fi facuta , ca nu vor unii, niste forte, in campania electorala urmand probalil sa si indice in functie de cine l-a enervat mai tare si cine sunt "omuletii verzi" !! Vedem pe tv manipulare din interes propriu, la comanda si din prostie cat "incape" si e bine sa cautam informatia numai unde avem ceva garantii, cum ar fi aici ! Va rog dle Tolontan sa intrebati parchetul : De ce a trimis la analize produse Hexi intr-un alt laborator neautorizat (al treilea) ale carui rezultate nu folosesc in instanta nici acuzarii nici apararii , la ce produse s-a referit ieri si daca acestea erau din loturile prelevate la declansarea scandalului ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lasacomentariu  •  24 august 2016, 8:33

Dar de ce luam in seama si urmatoarele: - ca sa iti vinzi marfa trebuie sa o faci. Scoala gainii care naste puii vii exista. si inca cum; Daca vrei sa traiesti bine trebuie sa iti dai de lucru singur. - tolo este cel mai bine platit asazis ziarist; Desi nu este persoana cu functie publica are curaj sa ne dea in vileg averea si izvorul ei? ce se naste din securisti din asta traieste; si daca ceilati securisti au dreptate? E care pe care, care securisti ziaristi sau nu sunt mai tari ca ceilalti - sa vedem ce lanseaza asazisul ziarist sportiv tolo dupa olimpiada. Si nu ca nu ar avea deptate. Echipamenete sportive si poate cineva a scuipat pe jos.... - exagereaza, exagereaza ca tot iese ceva. Daca chimic substantele sunt bune poate iese cu fiscul. - oricum a inceput sa o dea la intors sa vedem ce iese. Mi-e scarba!!! -

Liviu  •  24 august 2016, 8:53

Binenteles ca se incearca ingroparea scandalului si in mare parte se si reuseste, nu vedeti ca inafara de cei de la Hexi nu este nimeni cu catuse la maini? Adica au facut totul singuri , nu a fost implicat nimeni altcineva nici un director de spital nici un director DSP nimeni , chiar nimeni.Si doi la mana in nici o instanta din lumea civilizata testele efectuate de un institut NEACREDITAT nu au valoare juridica, tot asa de bine putea Tolontan sa faca teste in bucatarie tot aia era.La 4 luni de la declansare sa nu fii tu in stare parchet general sa ai una doua analize facute in strainatate pt. concentratie inseamna ori prostie si incompetenta ori coruptie.Si da deasta scade increderea in justitie.Pt . Olguta vasilescu si alti politicieni , marunti in esenta ca importanta ca totusi Craiova nu e Paris se aloca milioane de euro in suparvegheri informative , filaje si alte asemenea si pentru un lucru care a afectat milioane de romani nu suntem in stare sa platim 50 - 100 de mii de euro pt. niste teste adevarate si incheiem povestea smecherii aia de la Hexi intra la parnaie si dupa cateva luni in celula incep sa povesteasca cui au dat cit si cum si intra si alti in celula.Dar nu se vrea asta pt. ca probabil s-ar ajunge pana sus de tot , gen SRI , ministri si poate si mai sus. Mai bine ii plimbam la TV cu acuzatii de doi lei pt. care i-au pedepse mici sau sunt achitati.Poveste moare aici.Vor intra la parnaie 2-3 de la Hexi, mortul e principalul vinovat , nimeni din sistemul sanitar nu va plati .

Ladiana  •  24 august 2016, 9:39

Halucinant! Manipularea, minciuna este la rang de politica de stat. Sunteti inteligent si bine intentionat ca sa nu puteti demonta manipularea si prostia.Nu credeam ca televiziunile vor pune umărul la spălarea creierelor și aproba ce spune Băsescu sau un limitat profesional ca procurorul general. Ori probele au fost măsluite, ori se încearcă albirea Hexi Farma ca sa scape mafioții din umbra. Vor exista oameni de bine care sa-l dea pe acest Lazăr cu capul de adevăr ?

mirita  •  24 august 2016, 9:45

inca de la aparitia lui augustin lazar, in fata jurnalistilor, tot ce emana era "reabilitatea hexi cu orice pret" . nu sunt de neglijat interesele enorme transnationale, vezi partenera de viata

Damian  •  24 august 2016, 10:08

Tolontan, intr-o tara normala erai demult dat in judecata si pus sa platesti daune pina te sufocai.

Bula  •  24 august 2016, 10:11

La-zaaar-Rus e specializat in "concentratii" ... de ... aur grecesc si egiptean in bratarile dacice! E bun baiatul la SF si la Historia si are merite recunoscute in a certifica prin justitia din Romanica ceea ce nu isi permit savantii in domeniu sa faca. Deh a primit o .. scrisoare de la Daci catre Daicovici si apoi spre Lazarovici.

dan  •  24 august 2016, 10:17

Vad ca ai iscat ceva controverse, mergi inainte si urmeaza aceleasi reguli dupa care te-ai condus in investigatiile gsp si nu vei gresi. Succes

cosmin  •  24 august 2016, 10:50

Catalin, comunicarea lor a fost studiata. Poate au fost chiar consiliati. Majoritatea cetatenilor care s-au uitat la stiri au tras concluzia ca patronul hexi s-a sinucis degeaba. deci, voi ati mintit. :(

Gareth Edwards  •  24 august 2016, 11:13

Dupa figură, acest individ care e procurorul general al României noastre năpăstuite, pare un soi de sculer-matrițer... Dar lăsând mutra lui, profesional este o nulitate dacă a enunțat asemenea elucubrații. Varianta cea mai tristă pe care nu vreau s-o iau în calcul ar fi că e manipulat, cu sau fără voia lui. Și dacă știe adevărul precum toată țara și totuși a declarat acele inepții, trebuie debarcat urgent... Ține-te tare, Cătăline!!!

Raskolnicov  •  24 august 2016, 11:33

Imi amintesc cum, acum ceva timp, Catalin Tolontan zicea ca nimeni nu va putea ingropa subiectul Hexi pentru ca sunt oameni cu putere de decizie care inteleg gravitatea situatiei, au rude, copii si sunt preocupati de siguranta proprie si a familiei, siguranta care nu poate fi garantata daca ar ajunge sa fie tratati in spitale. Cred ca v-ati inselat grav domnule Tolontan, pentru acesti oameni, cu putere de decizie, dorinta de putere si pastrare a privilegiilor excede cu mult niste spaime banale, legate de niste muritori. Doar Lazar a inviat din morti, el este nemuritor. Pe scurt, stat mafiot, corupt pana in maduva oaselor, plin de oameni corupti care realizeaza ca in afara sistemului, fara protectia sistemului, sunt nimeni in drum. Stat corrupt, corrupt, corrupt... P.S: Discursul domnului Lazar este jenant, asta daca avem pretentii.

ray  •  24 august 2016, 11:41

pai daca e corect ce spui de ce sa nu te ancheteze ca doar nu pot dovedi nimic nu

Cătălin Tolontan  •  24 august 2016, 11:56

@Gareth Edwards: sa judeci oamenii dupa cum arata nu e deloc in regula. @cosmin: noi nu credem in comploturi. Cu cit sint ei mai puternici, cu atit e publicul mai avid sa afle cine sint :-)

Cătălin Tolontan  •  24 august 2016, 12:00

@dan: multumim, asta vom si face. Sintem extrem de previzibili :-) Vom publica lucrurile pe care le aflam si nu ne vom opri niciodata.

2Shy  •  24 august 2016, 12:04

Domnule Tolontan, as vrea sa va adresez o intrebare: Inainte sa dezvaluiti afacerea Hexi Pharma, la cate laboratoare separate ati fost pentru acele teste, in afara de Icechim?

fotbal  •  24 august 2016, 12:44

previzibil si modest :-)

ionionescu  •  24 august 2016, 13:01

Ți-am spus copile că matematica nu e punctul tău forte, când făceai estimări cu șpăgi și profituri. Ți-am spus și că tu însuți ai fost în pericol la naștere sau în cursul vieții când te-au dezinfectat cu betadină, produs de pe vremea comuniștilor. Ai dreptate în ceea ce privește diferența între cele două concepte: concentrația soluției și testul de sanitație. Dar în final testul de sanitație arată efectul asupra bacterilor și implicit asupra pacientului. Așa că isteria creată poate a avut efecte mai mari decât diluarea. Asta pentru că tu ai creat isteria prin exagerările tale.

dan  •  24 august 2016, 13:14

daca in cele din urma se infirma cele spuse de dumneavostra sunteti pasibili de daune materiale

Cătălin Tolontan  •  24 august 2016, 13:27

2Shy: noi am avut si am publicat, dupa verificari, buletinele de productie ale fabricii. Acesta a fost documentul esential. Cineva din interior ne-a aratat cum se produc diluat dezinfectantii. Apoi am verificat daca e posibil asa ceva, daca statul nu controleaza produsele. Si am aflat, dupa cinci luni, ca statul nu controleaza! Asta ni se pare si azi principala descoperire. Pentru ca atunci cind un stat isi abandoneaza cetatenii se poate intimpla orice. Si abia apoi am facut analizele de la Icechim. Nu sintem organe de ancheta si nici Ministerul Sanatatii. E treaba altora sa faca toate demersurile legale si care sa asigure protectia pacientilor.

o portocala  •  24 august 2016, 13:32

oh, macar dati cezarului ce e al cezarului. nu v-au proscris in absentia. au asteptat sa reveniti. asa… welcome gift. pac la resboiu! plus un Oscar pentru efecte speciale la baiatu' cu spagatu'. vad ca sunt multe indemnuri la rezistenta, pace si cadenta. beton. dar tv-ul inca bate la fundul gol internetul. deci, iesiti si la tv/radio (voi, echipa) si vorbiti. stand by your facts. e datoria voastra sa informati, nu? altfel, majoritatea va consuma 100% suc de portocale de la dozatoare TEC si va crede ca e suc de portocale pe bune. apoi, il vor pune la rece si te vor forta sa-l bei atunci cand te duci in vizita. apart from that, portocalele n-au nicio vina. puteau sa fie si coacaze, zau asa. plus, de dragul adevarului istoric, "presedintele Traian Basescu" nu prea mai e presedinte. e TB simplu sau "fost". bafta!

2Shy  •  24 august 2016, 15:20

Multumesc pentru replica. Totusi, cu tot respectul, dumneavoastra nu mi-ati raspuns la intrebare. Ce ati facut se numeste "deflectie" in termeni de psihologie. Cu alte cuvinte ati evitat raspunsul direct ducand problema in alta parte. Asta arata faptul ca aveti indoieli despre cum v-ati facut treaba ca jurnalist in cazul asta. Pe undeva stiti ca trebuia sa verificati produsele Hexi Pharma si in alta parte pentru a fi sigur de rezultate, ca jurnalist de investigatii profesionist. Stiati ca trebuia sa verificati de doua sau 3 ori la laboratoare diferite pentru a fi sigur de dezvaluiri. E NEVOIE DE A DOUA SAU A TREIA PARERE (CEL PUTIN ACREDITATA) PENTRU A CONFIRMA UN TEST!!! Da, statul e de porc, statul intotdeauna e de porc, dar va intreb pe dumneavoastra, ce veti face daca se dovesteste ca produsele Hexi Pharma sunt in limitele normale dupa investigatiile ce vor fi facute in strainatate?

bg  •  24 august 2016, 16:56

NEPROFESIONIST! Nu procurorul general citeste si interpreteaza niste buletine de analiza de eficacitate, ci o comisie (echipa) interdisciplinara de experti (medici, biologi, chimisti, biochimisti cu experinta in domeniu) care coroboreaza toate datele, intocmesc un document din care sa reiasa niste concluzii. Eventual, procurorul poate comunica concluziile. Asa dansul ne da niste informatii disparate si neclare care pot fi speculate foarte usor si distorsionate. Chiar asa am ajuns: toti ne pricepem la de toate si nimeni la nimic. In cazul dezinfectantului Suprasept, eu am numarat de pe eticheta 6 standarde de eficacitate microbiologica care trebuie sa le treaca. In fiecare standard sunt mai multi microbi care trebuiesc omorati. Este suficient ca un singur microb sa supravietuiasca ca produsul sa fie neconform. Ce ai scris pe eticheta , trebuie sa gasesti si in flacon (concentratie de subst. activa, eficacitate bactericida, fungicida, micobactericida, virucida, sporicida). De unde atata indulgenta fata de producatorii de dezinfectante? Condrea a fost lasat liber (si s-a intamplat o nenorocire), iar "actorii" dintr-un film cu pusti de vanatoare sunt incarcerati. Se judeca cu masuri diferite?

Anonymous Coward  •  24 august 2016, 19:06

Articol de doi bani. Parerea mea. Sa ma explic: Nici un chimist n-o sa echivaleze vreodata "diluat" cu "falsificat". Ca ceea ce scrie in sticle sa fie falsificat, tre' ca in sticle sa fie alta substanta, cu concentratie diferita de cea de pe eticheta, sau in alt fel cu continut diferit de ce scrie pe eticheta ca e in sticla (de ex. daca standardul de firma prevede adaugarea de colorant intr-o anumita concentratie, cu o marja de eroare stabilita tot prin standardul de firma, da' in sticla solutia e limpede, sau colorata cu alta substanta, aia e deja temei pentru acuzatia de falsificare, chiar daca concentratia substantelor active e conforma cu standardul de firma.) Ce inteleg eu din articol ca zice procurorul e ca o firma nu poate fi acuzata de practici comerciale incorecte cata vreme in sticla e ceea ce scrie pe eticheta. Daca te duci la farmacie si ti se vinde alcool unde pe eticheta scrie "concentratie 10%", si pe urma te miri ca e 90% apa, prostia e a ta, nu a vanzatorului. Si vanzatorul n-a comis nici o ilegalitate. vanzandu-ti sticla cu ceea ce era in ea. Daca cumva vanzatorul te-a mituit ca sa-ti vanda sticla, aia e o infractiune care evident trebuie pedepsita, dar care n-are nici o legatura cu continutul sticlei. Din ce-am citit si vazut despre declaratiile procurorului pe alte site-uri, singura afirmatie cu greutate pe care a emis-o acesta e ca testele pe produsele diluate sunt inca in curs, nefinalizate, si in consecinta e imposibil sa se emita o parere calificata in momentul de fata. Atitudine care mie mi se pare de bun simt. Spre deosebire de articolul de fata, care, inteleg eu, ar fi vrut o afirmatie clara cum ca dezinfectantii diluati de la Hexi Pharma sunt mama tuturor relelor din Romania.

hexi  •  25 august 2016, 17:18

Tolontane, daca mai tinea Olimpiada de la Rio inca o saptamina securisto-comunistii astia declarau dezinfectantii Hexiphamra drept standard international de calitate...

Hygeea  •  26 august 2016, 15:58

Aproape ca imi vine sa rad! Te-a cam facut " Sistemul" draga Tolo! Credeai ca , peste noapte,cresc oameni noi in ministerul ssnatatii si in directiile sanitare?! La vremuri noi tot ei! Aceeasi retea de control, veche de 20 de ani, a recoltat probe si a verificat spitalele.Te mira daca probele acelea ar fi fost falsificate un pic?! Pai de ce ar trebui sa reiasa ca managerul unui spital a primit spaga pt a cumpara un dezinfectant prost?! Nu ar fi mai bine daca testele facute la spitalul lui ar iesi bine?!Asa s- a si intamplat! Te- a facut un pic " Sistemul"!Il face si pe Vlad,nici o grija! Cati manageri de spitale au fost schimbati? Ce s- a intamplat cu medicii care au vorbit? Se simt bine prin Comisiile de disciplina?!Avem dreptate sa ne fie sila!

Comentează