Generația solitară

Profesor de filosofie, Sorin Cucerai analizează cifrele și descrie portretul decrețeilor drept ”cei care au deschis de unii singuri o lume și a căror datorie e să renunțe la egoism și să descopere solidaritatea”

sâmbătă, 1 octombrie 2016, 10:01

 

Sorin Cucerai este profesor, ieșean și ”filosof prin formație și vocație”, după cum mărturisea într-un interviu acordat lui Iulian Comănescu.

Dar, înainte de orice, este ”decrețel”.

A acceptat să preia ștafeta vocilor care descriu aici, în fiecare sîmbătă, propria viziune asupra drumului acestei generații.

”Te avertizez că voi și analitic, și emoțional și că voi scrie mai mult”, a spus el.

Absolut de acord. Miza tocmai asta e. Să vorbească oameni cît mai diverși, să nu ne cantonăm în lumea media & publicitate a Bucureștiului. Nu ne-am întîlnit niciodată, exact asta e ideea.

Mi-a trimis fișierul în avans, ceea ce în presă nu se întîmplă niciodată.

L-am citit și m-am gîndit: acest text trebuia scris.

Profesorul pune cap la cap cifre, scoate în evidență trăsături sociologice și aduce în conversație concluzii optimiste care vă vor suprinde. N-am văzut niciodată asemenea observații neașteptate despre ”decreței”. N-aș fi crezut că cifrele ne arată drept optimiști. 

Bănuiesc că, după ce îl citiți pe Sorin Cucerai, vă veți întoarce la ale noastre, așa cum recădem în tipare, în supărări, în neîncredere.

Dar un sentiment probabil că ne va rămîne.

Poate că Sorin are dreptate. N-am ratat. Și nici n-am terminat.

Generația solitară

de Sorin Cucerai

”Pentru cei care ne judecă: încercați să fiți, timp de 25 de ani, primii locuitori ai unei lumi fără precedent, fără repere și în continuă mișcare! Vă rog să nu uitați că, fie și în condițiile astea, chiar și plătind prețul ăsta, tot noi suntem cea mai optimistă generație din istoria recentă a României. Tot noi suntem cei care continuă să creadă mai mult decât alții că lucrurile se vor schimba în bine și aici”

O generație politică diferă de una propriu-zis sociologică.

Ea e definită de existența unui eveniment public major care are loc în adolescență sau în tinerețea timpurie (în linii mari, între 15 și 25 de ani).

Dacă un astfel de eveniment are loc, adolescenții și tinerii din acel moment formează începutul unei noi generații politice. Spre deosebire de generația în sens sociologic, o generație politică durează atât timp cât nu apare un nou eveniment public major.

Cei care aveau între 15 și 25 de ani la Revoluție sunt, astfel, începutul unei noi generații politice în România.

O generație cu credințe, așteptări și viziuni diferite de cele ale precedentelor generații politice (reprezentate de cei care aveau între 15 și 25 de ani la jumătatea anilor ’40, care au fost marcați la nivel formativ de Al Doilea Război Mondial și de instaurarea comunismului – și de cei care aveau între 15 și 25 de ani la jumătatea anilor ’70, marcați de noua revoluție tehnologică și de criza petrolieră).

foto: Adevărul
foto: Adevărul

 

În linii mari, asta e generația decrețeilor.

În sensul de generație politică cu care lucrez aici, îi am în vedere pe decrețeii în sens strict și în sensul mai larg, dar și pe cei născuți începând cu 1964, deci cu puțin înaintea decrețeilor, și care la Revoluție aveau cel mult 25 de ani.

Mai precis, mă refer la cei născuți între 1964 și 1974 (marea lor majoritate fiind, cum spuneam, decreței).

Ne-am ”născut” în decembrie ’89

Evenimentul lor fondator la nivel public l-a constituit Revoluția din 1989.

Ei sunt urmați de cei care aveau între 15 și 25 de ani între 2007 și 2011 (deci cei care au astăzi între 20 și 34 de ani), care au ca evenimente fondatoare aderarea României la UE, criza economică și explozia internetului și a rețelelor sociale.

I. Demografia: înclinați spre oraș

Potrivit datelor oferite de recensământul din 2011, cei născuți între 1964 și 1974 sunt preponderent urbani (cu rate de locuire în mediul urban între 57% și 60%, semnificativ peste media națională).

Nu contează mediul de rezidență la naștere, cât mai ales opțiunea lor ulterioară pentru stilul de viață urban.

De exemplu, cei care la recensământul din 2011 aveau între 65 și 69 de ani – practic părinții decrețeilor în sens strict – locuiesc în mediul urban doar în proporție de 48%, semnificativ sub media națională. Ei sunt cei care au fost urbanizați forțat și care, odată ce au putut opta, au preferat să revină în mediul din care au fost scoși.

48% dintre părinții ”decrețeilor” locuiesc la oraș

60% dintre ”decreței” locuiesc în mediul urban

Opțiunea pentru viața urbană se transmite și grupelor de vârstă mai mici.

Cei care aveau între 20 și 29 de ani în 2011 locuiesc în mediul urban în proporție de 58% – 60%.

foto: Agerpres
foto: Agerpres

Am avut șansa educației

Din perspectiva educației, cei născuți între 1964 și 1974 sunt semnificativ mai educați decât predecesorii lor. D

În cei din grupa de vârstă 40-44 în 2011 (care aveau între 18 și 22 de ani în 1989), 17% sunt absolvenți de studii superioare.

Din cei din grupa de vârstă 65-69 (părinții lor), doar 9% aveau studii superioare.

De asemenea, la grupa de vârstă 40-44 doar 0,9% erau fără școală și doar 2% absolviseră numai școala primară (primele 4 clase). Prin contrast, la grupa de vârstă 65-69 1,8% erau fără școală și 25,4% absolviseră doar școala primară. Pe scurt, saltul educațional a fost uriaș.

De 12 ori mai mulți absolvenți doar de școală primară au fost în generația părinților ”decrețeilor” decît în generația ”decrețeilor”

Opțiunea pentru educație se transmite și grupelor de vârstă mai mici.

La grupa de vârstă 25-29 în 2011, procentul absolvenților de studii superioare ajunge la 33,4%.

La noile generații constatăm însă și o creștere a inegalității educaționale. La grupa de vârstă 25-29, 4,1% au absolvit doar școala primară și aproape 2% sunt fără școală. Practic, procentul celor care au absolvit cel mult patru clase se dublează față de grupa de vârstă 40-44.

Retrospectiv, generația Revoluției este cea care împinge lucrurile spre mai multă urbanizare și mai multă educație, dar tot ea pare responsabilă de accentuarea inegalităților educaționale.

Prima generație care a emancipat femeile

Tot generația Revoluției este cea de la care începe schimbarea identității femeii, care nu mai e legată la fel de puternic ca la generațiile anterioare de maternitate și de căsătorie.

16% dintre femeile din grupa de vârstă 35-39 în 2011 nu au născut niciun copil, față de doar 12% dintre femeile din grupa de vârstă 50-54.

De 2 ori mai multe femei din generație ”decrețeilor” nu sînt căsătorite, față de generația mamelor lor

Este un alt tip de emancipare a femeii, diferit de emanciparea prin acces la educație, la proprietate și la un loc de muncă (și probabil o consecință a acestora).

În orice caz, relațiile sociale dintre bărbații și femeile din generația Revoluției se schimbă semnificativ prin comparație cu cele din generațiile anterioare.

Iar această schimbare pare să fie transmisă mai departe: 21,7% dintre femeile din grupa de vârstă 30-34 și 40,8% dintre femeile din grupa de vârstă 25-29 nu sunt căsătorite.

Aici nu e vorba doar de creșterea vârstei la care are loc prima căsătorie, ci și de preferința clară pentru alte tipuri de relație decât cea de căsătorie.

Mai puțin aplecați spre cartea de muncă

Din perspectiva statutului profesional, la grupa de vârstă 40-44 în 2011, din totalul populației ocupate 79% sunt salariați, 1,6% patroni/angajatori, 9% lucrători pe cont propriu și 9,7% lucrători familiali.

Opțiunea semnificativă (de peste 10%) pentru lucratul pe cont propriu și antreprenoriat se remarcă și la grupele de vârstă mai mari (45-49 și 50-54), dar se atenuează la grupa de vârstă 30-34, la care 80,2% sunt salariați, 1,1% patroni/angajatori, 7,8% lucrători pe cont propriu și 10,6% lucrători familiali.

Pe scurt, generația Revoluției se simte mai puțin atrasă de statutul de salariat decât cei care aveau cel mult 12 ani în 1989 și se simte mai confortabil decât aceștia în spații fluide.

Scăderea de la 9% la 7,8% a lucrătorilor pe cont propriu și de la 1,6% la 1,1% a patronilor e semnificativă.

Din perspectiva sectorului de activitate, singurul lucru demn de remarcat mi se pare relativa lipsă de interes a generației Revoluției față de instituțiile non-profit prin raport cu generațiile mai tinere. 0,7% din populația activă din grupa de vârstă 40-44 în 2011 lucrează în sectorul non-profit – prin contrast cu 0,92% din populația activă din grupa de vârstă 30-34.

II. Credințele și valorile: o generație optimistă prinsă între generații mai precaute

În Barometrul INSCOP din decembrie 2014, generația Revoluției (luată într-un sens mai larg astfel încât să-i cuprindă pe toți cei care aveau între 5 și 25 de ani în 1989) era cea mai dispusă să considere că viața este mai bună la 25 de ani de la căderea comunismului.

35% din această grupă de vârstă era de acord cu această afirmație, spre deosebire de doar 32% dintre cei de peste 50 de ani (care aveau peste 35 de ani în 1989) și de 31,5% dintre cei între 18 și 30 de ani (care aveau sub 5 ani în 1989).

Interesant! Aceeași generație era și cea mai optimistă în privința viitorului.

47,7% dintre maturi (peste 50 de ani) consideră că viața va fi mai bună

50,4% dintre tineri (18-30 de ani) consideră că viața va fi mai bună

58,6% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani consideră că în următorii 25 de ani viața în România va fi mai bună

Conștientizăm ceea ce am cîștigat în libertate

86,4% dintre adulți (30-50 de ani) considerau că, după 25 de ani de democrație, România este o țară mai liberă.

Doar 81,4 dintre maturi și 75,6% dintre tineri împărtășeau aceeași credință.

Dintre schimbările survenite după căderea comunismului, generația Revoluției apreciază cel mai mult libertatea de a călători și de a munci în străinătate (58,9% apreciază această libertate ca fiind un lucru foarte bun, față de 53,8% în cazul tinerilor și de 43,7% în cazul maturilor) și libertatea de a ne stabili și munci oriunde în țară (57,8% consideră foarte bună această libertate, față de 54,2% în cazul tinerilor și de 42,7% în cazul maturilor).

Iarăși, 47,8% dintre adulți (30-50 de ani) apreciază libertatea presei și libertatea de exprimare ca fiind un lucru foarte bun, spre deosebire de 45,4 dintre tineri (până în 30 de ani) și de 36,8% dintre maturi (peste 50 de ani).

Credem în pluralism politic

Tot generația Revoluției este și cea care apreciază că pluralismul politic este un lucru foarte bun într-o proporție mai mare decât tinerii și maturii.

Același Barometru INSCOP din decembrie 2014 ne mai arată că generația Revoluției (luată într-un sens larg, astfel încât să-i includă pe toți cei care aveau între 5 și 25 de ani în 1989) este cea mai prooccidentală dintre cele trei grupe de vârstă în care autorii cercetării împart populația României.

89,4% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani s-au exprimat în favoarea orientării spre Vest (NATO și UE), față de 84,5% dintre tineri (până în 30 de ani) și de 84,3% dintre maturi (peste 50 de ani).

Puși să aleagă între comunism (regim politic autoritar cu economie planificată controlată de stat) și democrație (regim politic democratic cu economie liberă de piață), cei din generația Revoluției sunt cei mai favorabili democrației (85% dintre ei optează pentru democrație, față de 82,8% dintre tineri și 77% dintre maturi).

76,1% dintre cei care în 1989 aveau între 5 și 25 de ani nu ar vota cu PCR dacă acesta s-ar reînființa cu aceleași obiective politice ca înainte de 1989 și ar putea candida la alegeri – față de numai 72,6% dintre maturi și 68,5% dintre tineri.

Nu l-am iertat niciodată pe Ceaușescu

La fel, 75% dintre cei care aparțin generației Revoluției în sens larg nu ar vota cu Nicolae Ceaușescu dacă acesta ar fi în viață și ar putea candida – o opțiune împărtășită de doar 70,1% dintre maturi și 66,4% dintre tineri.

În rezumat, generația Revoluției, luată aici în sens larg, manifestă o credință puternică în libertatea individuală, în regimul politic democratic și în economia de piață. Este generația cea mai prooccidentală, cea mai anticomunistă și cea mai anticeaușistă dintre cele trei grupe de vârstă avute în vedere de cercetarea INSCOP.

Și chiar dacă această cercetare îi are în vedere și pe cei care aveau între 5 și 14 ani în 1989, ea aproximează suficient de bine credințele generației Revoluției în sens propriu.

O generație tolerantă

În 2012, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a publicat un raport de cercetare pe tema fenomenului discriminării în România. Cercetarea propriu-zisă a avut loc la sfârșitul lui 2011 și începutul lui 2012 și a folosit următoarea împărțire a populației pe grupe de vârstă: cei între 18 și 29 de ani, cei între 30 și 49 de ani și cei de 50 de ani și peste.

Grupa celor cuprinși între 30 și 49 de ani aproximează și ea destul de bine generația Revoluției, chiar dacă într-un sens mai larg, la fel ca Barometrul INSCOP ale cărui rezultate le-am prezentat mai sus.

În raportul CNCD, generația Revoluției în sens larg este mai conștientă de discriminarea împotriva femeilor decât celelalte grupe de vârstă.

Ea e aproape la fel de tolerantă față de romi, față de persoanele de altă religie și față de persoanele homosexuale ca și generația tânără (sub 30 de ani), semnificativ mai tolerantă decât tinerii față de persoanele cu dizabilități – și mai tolerantă decât celelalte grupe de vârstă față de persoanele infectate cu HIV și față de imigranți.

Rezultatele raportului CNCD sunt confirmate și de rezultatele din Valul 6 al World Values Survey.

Și pentru că am amintit de WVS, a cărui cercetare din Valul 6 a avut loc, în România, în 2012 și unde împărțirea pe grupe de vârstă e aceeași ca în raportul CNCD, mă voi mărgini să adaug răspunsurile la întrebările privind calitățile importante ale copiilor – fiindcă în astfel de răspunsuri adulții tind să proiecteze asupra copiilor propriile lor credințe și valori.

Tindem să oferim copiilor independența pe care noi n-am avut-o

Astfel, grupa de vârstă 30-39 (care corespunde generației Revoluției în sens larg) consideră că independența este o calitate importantă a copilului într-o proporție mai mare decât celelalte două grupe de vârstă (18-29, respectiv 50 și peste).

Același lucru este valabil și în cazul unor calități precum responsabilitatea, toleranța și respectul față de ceilalți oameni, perseverența și lipsa de egoism.

Dintre toate cele trei grupe de vârstă, cea a generației Revoluției în sens larg e cel mai puțin dispusă să privească supunerea ca pe o calitate și să își învețe copiii să fie obedienți.

Evident, toate cercetările prezentate aici nu fac decât să descrie un anumit moment din timp.

Ele nu pot fi interpretate ca descriind caracteristici perene. Este perfect posibil ca opțiunile oamenilor să se fi schimbat de la data la care au fost chestionați și până azi.

Cu toate astea, mi se pare interesant că o bună parte din credințele puse în lumină de aceste cercetări pot fi inferate, intuitiv, din datele demografice prezentate în prima parte a articolului.

De exemplu, nu pare să fie o simplă coincidență între faptul că cercetarea demografică indică o schimbare a comportamentului femeilor cu privire la copii și la căsătorie începând cu generația propriu-zisă a Revoluției și faptul că cercetările sociologice relevă o mai mare conștientizare la nivelul acestui grup de vârstă a discriminărilor la adresa femeilor.

La fel, preferința mai mare a celor din generația propriu-zisă a Revoluției decât a celor din generația următoare pentru activități nesalariale (antreprenoriat și lucrul pe cont propriu) pare să confirme rezultatele cercetărilor sociologice care indică o mai mare preferință a acestei grupe de vârstă pentru economia de piață, pentru libertate individuală și pentru independență (sau o mai mare antipatie față de obediență).

Preferința ridicată pentru stilul de viață urban pare să confirme preferința (constatată cu instrumente sociologice) pentru Occident și pentru toleranță. Și așa mai departe.

Cu alte cuvinte, opțiunile de viață ale acestei grupe de vârstă, observate prin studiul demografic, par să fie congruente cu valorile și credințele acestei generații așa cum sunt ele relevate de cercetările sociologice.

Prin urmare, avem temeiuri rezonabile să interpretăm aceste valori și credințe ca aparținând cu adevărat generației propriu-zise a Revoluției (căreia îi aparțin, repet, cei care aveau între 15 și 25 de ani în 1989).

III. Rupturile: ne-am inventat profesiile, învățîndu-le din mers

Spre deosebire de generațiile anterioare și de cele ulterioare, generației Revoluției îi e specifică ruptura dintre educație și profesie (mai ales în cazul celor care aveau între 20 și 25 de ani în 1989)

Marea majoritate a managerilor din această generație nu au absolvit vreo facultate de management; marea majoritate a jurnaliștilor nu au absolvit o facultate de jurnalism; marea majoritate a programatorilor nu au studii formale de specialitate – și așa mai departe.

Practic, această generație s-a calificat la locul de muncă, nu prin studiile de dinainte de a începe activitatea.

Vorbim de o generație căreia i s-a cerut să uite tot ce știa și să învețe din mers lucruri pentru care nu era calificată formal, dar pentru care nutrea un nivel rezonabil de pasiune (sau cel puțin de interes).

foto: Adevărul
foto: Adevărul

O flexibilitate la limita traumaticului

Cum constata o foarte bună (și enervantă) prietenă de-a mea, nivelul de flexibilitate impus acestei generații e fără precedent – și, la limită, traumatic. Flexibilitatea a fost însă internalizată, de unde și preferința crescută pentru independență, pentru perseverență sau pentru activitățile nesalariale.

E o generație care a învățat să supraviețuiască în mediul fluid, mereu schimbător al tranziției.

Într-un astfel de mediu nu ai mecanisme de sprijin și nici nu te poți bizui foarte mult pe ceilalți.

Când calculele de supraviețuire se pot schimba de pe o zi pe alta odată cu schimbarea contextului, când peste noapte trebuie să înveți ceva nou și să fii suficient de bun încât să performezi cel puțin decent, totul se reduce la efort solitar.

Ca să reușești cât de cât trebuie într-adevăr să-ți placă un astfel de mediu, fiindcă altfel nivelul de stres e mult peste limitele rezonabile.

Starea de alertă solitară e foarte costisitoare. Nu e deloc improbabil ca majoritatea celor care fac parte din această generație să manifeste (în proporții diferite și în forme diferite) simptome ale sindromului de stres posttraumatic.

”Decrețeii” își sprijină financiar părinții, și nu invers ca pînă acum

O a doua ruptură specifică acestei generații – mai puțin răspândită decât cea dintre educație și profesie, totuși relevantă din punct de vedere statistic – este cea dintre nivelul propriu de trai și nivelul de trai al părinților.

O parte dintre membrii acestei generații s-au trezit semnificativ mai prosperi decât părinții lor.

Asta schimbă complet transferul intergenerațional normal (părinții nu-și mai pot îndeplini rolul tadițional de susținători ai copiilor), dar și dinamica relațiilor dintre generații (nemaiputând fi susținători ai copiilor lor, părinții pierd inclusiv statutul de putere și de autoritate pe care îl aveau).

Într-o astfel de situație, toate vechile repere dispar. Continuitatea intergenerațională este întreruptă.

E ca și cum generația Revoluției nu ar avea părinți – fiindcă nimic din ce i se întâmplă ei nu are precedent, deci membrii ei nu pot beneficia de reperele, fie și imperfecte, ale generației anterioare.

Împărțiți între lumi, construind una nouă

Faptul de a fi primul locuitor al unei lumi noi, nemaivăzută încă, te condamnă la solitudine.

Reperele nu pot veni decât din lumi asemănătoare cumva acestei lumi noi: fie din lumea interbelică, fie din cea occidentală. Nu e deloc întâmplător că generația Revoluției este cea mai prooccidentală dintre toate – dar și că membrii acestei generații au cultivat intens mitul interbelic.

De unde și strania combinație de modernism și paseism pe care o exhibă generația Revoluției, ai cărei membri s-au numărat printre susținătorii cei mai frenetici atât ai politicii de restitutio in integrum, cât și ai politicilor de occidentalizare a economiei românești prin intermediul corporațiilor multinaționale.

IV. Ce rămâne?

Într-un sens, din această generație nu rămâne nimic.

Experiențele ei sunt unice, nerepetabile, deci incomunicabile și netransferabile.

De-asta am și numit-o „generația solitară”. E generația unei excepții, cea care populează spațiul de ruptură dintre două norme – una abrogată, iar cealaltă în curs de constituire. Repet: a fi primul locuitor al unei lumi noi te condamnă la solitudine.

Lucrul ăsta l-au simțit instinctiv membrii ei atunci când cereau, la începutul anilor ’90, o reformă brutală, dar scurtă.

Nu era dispreț față de ceilalți, era disperarea celui care știe că va rămâne singur – și care speră ca momentul ăsta de singurătate incomunicabilă să fie cât mai scurt, să intrăm cât mai repede în noua normă, astfel încât presiunea noutății să se disipeze pe toți.

N-a fost să fie. Momentul a durat 25 de ani – pentru cei care nu am scurtat trecerea de la o normă la alta prin emigrare.

Dacă ne judecați

Pentru cei care ne judecă: încercați să fiți, timp de 25 de ani, primii locuitori ai unei lumi fără precedent, fără repere și în continuă mișcare!

Încercați să purtați povara asta timp de 25 de ani – și mai vorbim pe urmă.

Când o vom face, vă rog să nu uitați că, fie și în condițiile astea, chiar și plătind prețul ăsta, tot noi suntem cea mai optimistă generație din istoria recentă a României. Tot noi suntem cei care continuă să creadă mai mult decât alții că lucrurile se vor schimba în bine și aici.

În alt sens, din generația Revoluției rămâne totul.

Noi am fost cei care au deschis această lume – și care continuă să o deschidă și azi. Nu uitați că suntem perseverenți și că avem o rezistență la stres mult peste medie! Cu noi a început – și continuă – libertatea. Cu noi a început – și continuă – lupta împotriva discriminărilor.

Reglajele sînt de făcut și se vor face

Da, poate că am avut o imagine mult prea simplistă despre economia de piață.

Da, poate că am confundat prea ușor instituțiile și politicile publice cu Statul în sensul lui comunist. Da, poate că am confundat (uneori vinovat) statul social cu statul comunist. Dar toate astea sunt, în ultimă instanță, chestiuni de fine tuning, de reglaj al sistemului.

E o diferență fundamentală între crearea de la zero a unui sistem și reglarea unui sistem deja constituit.

Dacă privim cu atenție, toate lucrurile care se dezbat azi, inclusiv lucrurile care ni se reproșează (și pe care ni le putem reproșa si singuri), sunt, în ultimă instanță, doar chestiuni de reglaj – un reglaj absolut necesar, fără îndoială.

Și e limpede că aceste reglaje vor fi făcute – de noi sau de cei care vin după noi (și care le pretind din ce în ce mai apăsat).

O ultimă dovadă de flexibilitate: să ieșim din statutul solitar și să fim solidari!

Generația Revoluției are astăzi între 42 și 52 de ani.

Sistemul pe care îl cerea acum 25 de ani deja există, interregnul a luat sfârșit. Însuși faptul că generațiile mai tinere manifestă o preferință mai accentuată decât a noastră pentru munca salariată arată că, în linii mari, sistemul e deja funcțional.

De acum, povara nu mai stă doar pe umerii noștri.

Cu cât înțelegem mai repede lucrul ăsta, cu atât vom putea să ne reintegrăm în lume, să ieșim din spațiul excepției (care deja nu mai există), să devenim solidari. La urma urmei, între solitar și solidar diferența e doar de o literă.

Ne rămâne să contribuim la reglarea sistemului astfel încât solitudinea noastră să genereze instituții publice ale solidarității, iar solidaritatea să poată genera formule de autonomie individuală (pentru ca și singurătatea noastră să se simtă confortabil).

Pe scurt, solitarii mei, suflecați-vă mânecile!

Mai avem lucruri de făcut!

Încă nu ne-am spus ultimul cuvânt!

Ni se mai cere încă o (poate ultimă) dovadă de flexibilitate: învățarea solidarității, ca în orice societate deja normală.

 


Comentarii (30)Adaugă comentariu

Catalin Lungu  •  1 octombrie 2016, 10:22

Dupa o lectura atenta, aproape ca m-am simtit mandru de mine, mi-a dat o senzatie de regasire a increderii in ceilalti, si mai important in mine, asta legat si de efectele secundare ale solitudinii si flexibilitatii extreme, ca stare de fapt... Multumesc, o spun din inima...

Razvan  •  1 octombrie 2016, 10:26

Da , interesanta si f lunga prezentare! Altceva nu este! Analiza ar fi prea multbspus! 2 cifre fara exemple nu inseamna analiza! Fara analiza ci gargara, nu poti evolua, construi! Exact ca in viata reala! Da voi va aflati la multe butoane! Suntem unde trebuie? Aveti un plan? De dezvoltare nu personala, caci sunteti f materialisti. Ci pentru tara? Nu! Va huliti, sa preluati, va jigniti ca atat puteti , va cinsiderati destepti, dar nu se vede! Nu confundati orgoliu, cu lucrul facut OK! Da sunteti individualisti, pana la prostie! Ce spuneti voi ar fi lege! Numai ca practica te cam omoara! In rest sunt.... Optimist! :)

decretel  •  1 octombrie 2016, 10:52

70 de mii de puncte, textul se rupe dupa doua fraze, subliniem ce vrem noi ca pentru prosti, o varza penibila.

Cătălin Tolontan  •  1 octombrie 2016, 11:08

@Razvan: e o prezentare interesanta sau o gargara? E greu sa fie amindoua in acelasi timp. ”Da voi va aflati la multe butoane!”. Nu cred ca aveti dreptate, in planul politic si public administrativ, aceasta generatie nu e nici pe departe la butoane. Nu spun ca ar fi bine sa fie sau ca va fi vreodata, ci doar ca nu e. Iar marile bugete si marile proiecte nationale le fac cei pe care ii alegem. Acesta este unul dintre motivele pentru care ii alegem. Iar pe ”decretei” nu i-am prea ales, in primul rind pentru ca, precum in bancul acela, ei nu au participat, nu si-au cumparat bilet la loto :-)

Calin  •  1 octombrie 2016, 11:12

Nice! Dar diferentele astea intergenerationale se regasesc si inainte, si dupa decretei. Interesant ar fi fpst sa vedem prin ce se deosebesc fata de generatiile de imediat inainte sau imediat dupa, nu fata de parintii lor...

Adrian  •  1 octombrie 2016, 11:42

Sunt născut în 1967, deci sunt "cel despre care se vorbește în propozitie"... Ma regăsesc în multe din aspectele pe care autorul le identifica pe baza cifrelor dar aspectul pe care-l consider esențial este ca suntem o "generatie solitara" deși pentru mine suntem una de sacrificiu. Si nu imi plang de mila. Dar asta este, de sacrificiu, pentru ca am învățat intr-un regim și a trebuit sa ne trăim viata in alt regim de care nu știam decât din auzite. Toata viata am trait-o ca intr-un experiment pentru ca lucrurile se schimbau foarte des si trebuia sa fac fata la asta. Acest lucru a dus la lucruri bune si la lucruri mai puțin bune, dar vorba glumei... "nu trageți în pianist, face și el ce poate...". Una peste alta cred ca articolul a surprins cu acuratețe frământările și zbaterile acestei generații, plusurile și minusurile ei. Bine ar fi ca generatiile care vin sa profite de trairile noastre astfel ca lucrurile bune sa le urmeze, iar cele mai puțin bune sa le evite.

adi_stelistul  •  1 octombrie 2016, 12:20

Chiar inainte de a citi articolul (de fapt inca de la promo-ul de ieri) ma gandeam ca ar trebui sa urmeze si o femeie din generatia +40. Ma gandeam chiar sa-i reprosez autorului lipsa si vad ca unul dintre subtitlurile articolului de fata, cel cu emanciparea femeii, imi ridica mingea la fileu cumva. Asadar, intrebare: pe cand? Si sugestie: cat mai curand, sper. :-)

Cezar  •  1 octombrie 2016, 13:20

Terminati odata cu acest termen jignitor , "decretel"! In al doilea rand, plecati de la premisa gresita ca toti cei nascuti cupa acel decret au fost copii nedoriti de parintii lor, ca au fost fortati sa-i nasca. A facut cineva vreun studiu din care sa reiasa cati din acei copii s-au nascut datorita decretului si cati ptr ca au fost doriti de parintii lor?... Eu cred ca daca s-ar face un astfel de studiu ati avea surprize.

Dan  •  1 octombrie 2016, 13:26

Domnule Tolontan caut si eu ca prostul clasamentul ligii1 de vre-o 30 min si nu al gasesc. Folosesc Android pe mobil

Mihai Nicolici  •  1 octombrie 2016, 13:27

Genial Sorine ! Cred ca multi din generatia asta gandesc asa dar nu au "sculele" tale sa-si exprime aceste ganduri. Oricum, sunt de acord 100% cu tot ce ai scris. E bine sa spunem lucrurile astea. Si cel mai mult ma bucur ca am fost colegi. Mihai Nicolici.

elle  •  1 octombrie 2016, 14:04

Magnifique écriture! Ma regasesc in tot ceea ce spune autorul. Si vorba lui @adi_stelistul, pe cand o doamna la " pupitru"? Sper , ca si el, ca o sa se produca in curand. O optimista.

A S  •  1 octombrie 2016, 15:59

Este un articol pur propagandistic. Am observat ca si de data aceasta inlocuim cuvintul "capitalism" cu sitagma "economie de piata". Multa "abureala".

FYRY  •  1 octombrie 2016, 16:16

bravo Domnule Tolontan, si un MARE BRAVO filozofului vocational Sorin Cucerai,un Mare Domn... cat despre razvan... ii doresc o intoarcre la secera si...CIOCAN

Cristian  •  1 octombrie 2016, 16:33

Recunosc, nu am citit decat 75%-80% din acest material ! Un lucru e deja destul de clar d-le Tolontan : campania electorala "sta sa inceapa" si dvs. v-ati plasat direct, fara ocolisuri, de partea stangii in momentul in care primul dvs. la interviuri a fost Vasile Ernu. Nu e nimic gresit in asta doar sa o spuneti raspicat, sa stie toata lumea ; asa cum CNN e de partea partidului democrat, huffington post e un ziar feminist samd. Sa stiti insa ca nu prea "va prinde", dar mi-ar fi placut sa fiti undeva "deasupra" celor marunti si cu interese meschine ! Imi permit sa repet ce v-am mai recomandat si alta data : nu mai "vectorizati" STILUL de viata care va convine decat daca va situati pe pozitii clare. Va citim cu interes si noi, cei ce suntem de dreapta, adica alaturi de d-ul Moise Guran, de d-ul Lucian Isar (mai ales), de domnul Lucian Mandruta , de domnul Bogdan Naumovici, de domnul Lucian Croitoru, de la BNR, dar mai ales de cei ce au plecat , fara sa intoarca privirea inapoi, in cele doua valuri importante de dupa 1989 : dupa mineriadele iliesciene si in timpul guvernarii nastase-iliescu, de dupa 2000 ! Suntem cei ce credem ca investitiile capitaliste romanesti sau straine, de la Sebes, de la Gaesti, de la Valenii de Munte , de oriunde din orasele mai mici, pot schimba fata Romaniei alaturi de romanii din Diaspora ,carora le datorez respectul meu neconditionat !

Eduard  •  1 octombrie 2016, 17:07

Excelent de bine scris si de bine facut! Cam asa ma simt, asa se simt si prietenii mei de aceeasi varsta: 42 de ani. Felicitari pentru initiativa si pentru indrazneala! Iar noi ne continuam drumul, noi, decreteii, in schimbarea lumii sub mainile si mintile noastre.

Alex  •  1 octombrie 2016, 17:26

Ca sa ajungi la butoane trebuie sa treci peste lehamite... sa scoți cinismul de la chimir și zâmbetul de zile mari din puțul optimismului și sa ai curaj sa treci peste mult glod moral... decretel, descreteste-ti fruntea ca e rindul tau !!!

Danut  •  1 octombrie 2016, 17:42

Articolul m-a cam răscolit. Am 45 de ani și cam sunt de acord cu cele menționate, începând de la șansa unei educații, continuând cu neiertarea lui Ceaușescu ( este singura neîmplinire a vieții mele - nu l-am ucis eu ), și culminând cu gustul libertății, condimentat cu capacitatea de a-i înțelege și accepta pe cei care sunt altfel. Știu însă un singur lucru : nu mai am timp sa mai încerc încă o data, sa ofer o șansa celorlalți pt a ma convinge ca merita sa devin solidar cu ceilalți. Am început solitudinea pe când aveam vreo 14 ani și ma simt al naibii de bine așa ! Le doresc celorlalți sa ajungă cel puțin la fel de fericiti ca mine...

Cătălin Tolontan  •  1 octombrie 2016, 19:08

@danut: spui ca nu simti ca mai ai timp, dar ai avut timp sa te simti rascolit de articol...

Alina  •  1 octombrie 2016, 19:25

Sunteti la butoane in toate domeniile! Ciolos, Firea, Ponta, Udrea, Boagiu. Si sa nu uitam de Kovesi, Helvig, Coldea, MRU. Asta asa rapid. Plus companiile de tot felul, inclusiv in media. Nu stiu daca e bine sau rau ca sunteti la butoane, dar sunteti. Chiar daca tonul lui Razvan v-a deranjat, ar fi bine sa va ganditi daca e vreun sambure de adevar acolo. Asa cred ca ar fi onest.

Cătălin Tolontan  •  1 octombrie 2016, 20:40

@Alina: Ai dreptate partial. Ponta este născut în 72, Udrea în 73, Helvig in 74. La limita, cum ar spune Ion Craciunescu :-) Si nu e vorba aici de exponenti, stiti prea bine, ci de grosul unei generatii. Nici eu nu stiu daca ar fi bine sa vina, daca va veni vreodata in serviciul public cu adevarat, cita vreme sintem, intr-adevar, mai degraba solitari decit solidari. De fapt, cred că răspund greșit. Există exemple și exemple, nu se definesc generațiile prin oameni, pentru ca pe unii îi vedem modele bune, iar pe altii, modele de evitat.

tudor  •  2 octombrie 2016, 2:24

Am 46 de ani, inginer, facut armata in 89/90. Generatia mea +5/-5ani a fost generatia de sacrificiu. Morti in revolutie, mineriade, PSD, coruptie in jurul tau cind la virsta tineretii nu vrei sa accepti asa ceva, explozia de bisnitari etc. 95% dintre noi am avut salariu sub 200usd/luna in primii 5~6 ani de munca dupa 1992 iar cind se indexa si in sfirsit ajungeai la 300usd venea inflatia si te tragea mai jos de cit erai la inceput, peste noapte cadeai din nou la 150 usd. Sa nu mai vorbesc de decepriile si frustrarile traite cu banci si fonduri monetare ce cadeau peste noapte sau preturi ce se dublau. Noi am fost o generatie care era solidara ptr ca asa eram invatati. Parintii aveau prieteni, noi aveam prieteni din liceu, din facultate, din armata etc si am tras cu dintii sa raminem solidari, sociabili, deschisi, sa ne ajutam. Dar inevitabil, din cauza dificultatilor reale in a avea un trai normal, extinse la nivel national, aproape toti dintre noi am devenit solitari si mai devreme sau mai tirziu fiecare a inceput sa traga pentru el, unii au reusit mai bine altii mai putin dar majoritatea am inceput usor usor sa ne linistim. Este normal in orice parte a lumii ca la 40/50 de ani sa ajungi la butoane cum se exprima unii si faptul ca am ajuns si noi nu e nimic special. Cei de 30 ani o sa ajunga curind si ei samd. Articolul mi s~a parut excelent si m-am regasit in el, cu o mica observatie ca trebuia subliniat mai clar statutul de generatie de sacrificiu pe care l~am avut, indiferent ce cred cei mai tineri decit noi. Concluzia si sugestia autorului de revenire la solidaritate e bine venita si cred ca sunt multi care s pe drumul asta, sa i zicem de intoarcere. In rest, numai bine.

Bogdan  •  2 octombrie 2016, 8:35

cert este că Ceaușescu și-a comandat copiii care aveau să-l răstoarne de la putere. Cei născuți în 1967, pe baza decretului, aveau 22 de ani în 1989. restul... rămâne de văzut. am sperat că după Iliescu, Oliviu Gherman, Dan Marțian, Bârlădeanu, Văcaru & Văcăroiu, vor veni tinerii. și... au venit: Ponta, Ghiță, Boureanu, Videanu - tot unul și unul.

tudor  •  2 octombrie 2016, 9:21

Bogdan, Pe Ceausescu l au dat jos Iliescu, Gelu Voican Voiculescu si acolitii lor sprijiniti de "agenturile straine" si folosindu-se de tineri. Daca era dat jos numai de tineri alta ar fi fost soarta Romaniei. In rest sunt de acord cu tine si ma minunez cum dupa 25 de ani tot unii ca alde Ponta, Ghita, au reusit sa iasa n fata. E clar prin asta ca oamenii seriosi inca sunt scirbiti de politica din Romania si stau departe de ea. Probabil cu Iohanis se incepe o noua etapa si lucrurile se vor imbunatati. Sper.

dan m  •  2 octombrie 2016, 9:53

M-am oprit dupa primele randuri. Ideea ca "ne-am nascut" in '89 intr-o lume "blank"mi se pare un rasfat. Aici nu vorbim, precum Elon Musk, de colonizarea planetei Marte. Existau deja populatii (state) care aveau experienta indelungata in economie de piata. Exista modele. Va amintiti oare de interminabilele discutii despre modelul suedez? Pur si simplu "modelam" (adica preluam ideea, nu mai inventam roata). Luam tot ce era mai bun din legislatiile tarilor avansate. Invatam din greselile lor. Toate statele au trecut prin perioade mai putin faste. Puteam sa vedem unde au gresit, cum au imbuatatit etc. Dar noi ce-am facut? Eram preocupati sa devenim patroni de "butic", plateam/incasam la negru, era o economie de bazar. Lipscani-ul anilor 80 cuprinsese toata tara. Iar "politicienii" ajungeau la tribuna cocotati pe umerii ignorantilor si credulilor. Nu la fel se intampla si astazi? Crede oare cineva ca daca de maine vom avea o clasa de politicieni tineri nu vom avea aceeasi coruptie? Corupatia nu tine cont nici de varsta, nici de nr de diplome, nici de sigla partidului. Schimbarea este in mentalitate, in educatie, in integritate. Daca nu exista constientizare reala a ceea ce inseamna o comunitate, a ceea ce inseamna "aproapele meu" nu se va schimba nimic. S-a tot vorbit despre cazul Ioan Gyuri Pascu. De ce s-a vorbit atat? Fiindca era o persoana cunoscuta. Va dati seama cati oameni simplii, anonimi, au patit aceleasi lucruri! Cati or fi murit? Si vor mai muri.

Augustin  •  2 octombrie 2016, 13:17

am tot citit comentariile voastre si am constatat ( a cata oara)) ca suntem SINGURII care pot preda istoria. Cei mai in varsta marcati puternic de comunism ne reproseaza faptul ca noi l-am ucis pe Ceausescu. Cei mai tineri ca nu am facut nimic timp de 27 ani. Un singur lucru se uita: NOI am facut revolutia( sau cel putin am inceput fenomenul). Nu NOI suntem la butoane. LA butoane sunt copii celor care au fost la butoane si inainte si daca nu credeti incercati sa aflati cine sunt parintii actualilor conducatori si ce functii au ocupat inainte de 89. Generatie de sacrificiu? Nu as afirma acest lucru. In primul rand sacrificiul l-am facut pentru NOI si pentru copii nostrii care acum ne judeca(unii dintre ei). Sa nu se uite ca imediat dupa 89 eram ca dupa un detinut care nu a avut acces la lumea exterioara dupa o condamnare de 20 ani. Am cautat sa ne adaptam, sa invatam si cel mai important sa nu repetam greselile parintilor nostrii. E greu sa afirm acest lucru dar DA parintii nostrii au gresit, cel mai mult dupa 1977 cand toate au luat-o razna. Nu ne judecati ci doar asculati ce avem de spus . Analizati tot ce am facut si nu repetati greselile noastre. Pentru ca si NOI SUNTEM OAMENI si am facut greseli pe care VOI cei tineri sunteti datori sa le indreptati asa cum am facut si NOI. Stima.

Alexandru  •  2 octombrie 2016, 20:18

Senzationala analiza. Augustin a completat perfect analiza si a slefuit-o pentru cei care nu au inteles sau nu au vrut sa inteleaga. Inclusiv decreteii care au plecat din tara au 'colonizat' cu "romani" lumile in care au ajuns si au schimbat total paradigma diasporei. Cei care nu inteleg ar fi politicos sa se abtina de la rautati iar cei care incearca sa ii incadreze pe fii politrucilor comunisti si securisti ca 'decretei' sa se uite prin actele de identitate ale lor si ale parintilor lor.

mcgogogo  •  6 octombrie 2016, 12:14

"În sens strict, decrețeii sunt cei născuți în 1967 si 1968". este gresit. decreteii sunt copii nascuti intre 1968 si 1972. anul 1970 este anul cu cel mai mare spor demografic (spor demografic este raortul dintre rata natalitatii si cea a decesului) din toata istoria romaniei. spor care a inceput in 1968 (la un an dupa decret) si a inceput sa scada in 1972. repet: cei mai multi copii s-au nascut in 1970. acea generatie, a fost singura din istoria comunista care avut strict de ales intre examenul de treapta a doua si cel de sc profesionala pt ca s-au derulat in aceleasi zile (in 1986). celelalte generatii (atat inainte de 1986 cat si dupa) au dat examenul pentru treapta in iunie iar in august a fost cel pentru sc profesionala. ps: sunt nascut in 1970 :)

Liana  •  7 octombrie 2016, 3:15

Sunt de acord cu articolul: n-am ratat și nici n-am terminat! E clar! Însă eu cred că afirmația autorului: ”eram fără precedent și fără repere” omite tocmai reperele fundamentale care ne-au ”hrănit” încă din copilărie, fără să ne dăm seama atunci, dorința de a fi liberi, de antreprenoriat, de a reîncepe de la zero ori de câte ori ar fi nevoie etc. și ne-au ajutat prin modelele lor să fim ceea ce suntem acum: BUNICII noștri. Ei s-au născut și s-au format în libertate. N-au fost niciodată cu adevărat înfricoșați și învinși de stalinism etc. (așa cum au fost părinții noștri). Bunicii ne-au predat lecțiile de democrație prin tot ceea ce au făcut în viața lor și prin valorile sociale corecte în care credeau cu sfințenie (unii cu prețul detenției politice și a multor privațiuni). Datorită lor am înțeles atât de ușor regulile democrației și ale libertății. Un singur exemplu mărunt aș oferi aici, care, deși e minuscul față de ce mi-au oferit bunicii, este, poate, relevant. Bunicuța mea maternă nu se despărțea niciodată, oriunde ar fi locuit, de imaginile (pe care le ținea într-o copertă de caiet) a două ființe care-i erau dragi ca și cum i-ar fi fost membri de familie: Alexandru Ioan Cuza și Regele Mihai.

marius  •  10 octombrie 2016, 15:46

"O generație tolerantă" , "Prima generație care a emancipat femeile" Doar in Romania sau in toata lumea???? :)))))) Nu am citit restul aritcolului dar probabil autorul mai descrie si alte aberatii de genul asta.

bg  •  14 octombrie 2016, 18:54

Da... faimosul decret a lui Ceausescu din 1966. L-am simtit pe pielea mea si a trebuit sa-l suport timp de 10 ani din viata mea de femeie. Stiti ce gandesc acum: trebuie sa arunc 10 ani din viata mea la cosul istoriei. Intrebati-va mamele prin ce spaime treceau cand se intampla sa piarda o sarcina, cum se auzeau in sectiile de obstetrica-ginecologie suspinele femeilor care aveau la capataiul lor cate un procuror. Ati vazut vreodata la morga unui spital o studenta de 22 de ani cu pielea alba ca neaua, cu trasaturi si corp de fotomodel decedata din cauza unui avort? Se vorbeste prea putin despre aceste lucruri...Oare de ce? Eu atat am de spus:"sa nu uiti Darie"...

Comentează