UN RAPORT DEVASTATOR: Expertul judiciar angajat de Parchet acuză statul pentru ”Colectiv”!

”Dezastrul putea fi evitat” * ”Nici o instituție nu a avut un rol activ în prevenirea sau evitarea incendiului”

marți, 18 octombrie 2016, 6:51

”Dezideratul că funcționarul public este în slujba cetățeanului este fără acoperire în situația evenimentului de la clubul Colectiv” Dr. Ing. Sorin Pavăl, expert tehnic judiciar în construcții

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

 

Patru dosare în cercetare. Mii de volume. Sute de mii de pagini.

Și, printre acestea, o filă.

Fila este pusă intenționat în deschiderea ”Raportului expertizei tehnice judiciare”.

”De regulă, noi experții știm că nu se citește tot raportul. Instanța poate că nu are cum să parcurgă atîtea tomuri, alții n-au răbdare, în fine, înțelegeți. De aceea, dacă avem ceva important de spus îl punem la concluziile de la final sau, și mai bine, undeva la început”, explică un pentru Gazetă un expert judiciar cu mare experiență.

În cazul Colectiv, cineva a simțit nevoia unei pagini-exclamație.

Îi face praf pe inculpați

Raportul pe construcții din dosarul nr. 545/P/2015 are 148 de pagini, plus anexe.

Lucrul la el a început în decembrie 2015 și s-a încheiat în februarie 2016.

A fost întocmit de Sorin Pavăl, specialist în construcții angajat de Parchet ca să asigure o parte a dovezilor inculpării celor 6 acuzați din dosarul-mamă al cazului ”Colectiv”.

În dosar, procurorul Mihai Ilie întreabă și expertul Sorin Pavăl răspunde. Răspunsurile specialistului tehnic judiciar, atestat de Ministerul Justiției în construcții civile, industriale și agricole sînt crunte la adresa celor inculpați. Un expert nu stabilește desigur vinovății, dar opiniile sale legale sînt folosite de părți. În acest caz, de către acuzare.

Fie că e vorba de proprietarii clubului Colectiv, de firma de artificii, de proprietarul clădirii ”Pionierul” sau de firma de amenajare, toate momentele în care aceștia n-au respectat legislația construcțiilor sînt marcate negru pe alb.

Raportul îi face efectiv praf pe inculpați. ”Uși de evacuare neconforme”, ”lipsa sistemelor de semnalizare și alarmare la incendiu”, ”denivelare de 7 cm din zona golului dintre sală și container”, ”prevederile nerespectate au dus la creșterea riscurilor și la consecințe nefaste”. El ia în calcul și faptul că s-au folosit în interior artificii de exterior.

Așa arată prima pagină a raportului

”Din anii 90 și pînă azi nu s-a respectat niciodată legea”

Dar sînt numiți și cei care nu au fost inculpați ulterior de către procurori.

De pildă, proprietarul spațiului, adică fabrica ”Pionierul” este indicat de expert drept una dintre părțile care ”nu și-a respectat obligațiile stabilite prin legea 307 și nu am putut identifica comunicări făcute de proprietar către ISUB”.

De asemenea, ”Nici un chiriaș care au utilizat succesiv spațiul nu au solicitat și obținut Certificate de Urbanism”. Consecința? Din anii 90, de cînd ”Pionierul” a transformat halele de producție în spații unde s-au amenajat cluburi, ”toate lucrările executate începînd de la schimbarea destinației nu apar ca îndeplinind cerințele legale”.

Este menționat și cel care a amenajat spațiul: ”Utilizarea unor materiale care apar ca neconforme în raport cu prevederile legale este dificil de explicat dacă executantul dădea dovadă de profesionalism”.

Dar expertul nu se oprește aici.

”Pentru orice persoană interesată”

Sorin Pavăl simte nevoia să pună în deschiderea expertizei o pagină adresată, după cum precizează chiar el, ”oricărei persoane interesate”.

Primul beneficiar al unei expertize judiciare este, desigur, angajatorul, în acest caz procurorul Mihai-Eduard Ilie, de la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte. Însă, dincolo de procuror, destinatarul vital este judecătorul.

40 de ani de experiență în construcții are Sorin Pavăl, autorul raportului către instanță

Expertul merge mai departe.

Din felul apăsat în care Pavăl redactează observațiile, e limpede că specialistul angajat de Parchet a simțit nevoia de mai mult. Dincolo de responsabilitățile individuale pe care le indică, el vrea să pună toată povestea într-un context pe care îl consideră corect. 

O pagină către propria conștiință

Expertul nu lasă responsabilitățile exclusiv ”la privați”, ceea ce i-ar fi fost mai comod. Deși angajat de stat ca să întărească acuzarea din partea statului, el consideră că o acuzare în numele publicului este completă dacă ia în calcul tot ce interesează publicul și-l pune în risc pe viitor.

Observațiile sale ies din teoria corupției unor persoane și semnalează dezorganizarea, incompetența și indiferența tuturor autorităților!

Acest preambul pare mai degrabă o pagină către propria conștiință.

Pentru că e greu de anticipat cînd te apuci să scrii așa ceva că cineva va citi taman aceste cîteva paragrafe din sutele de mii de pagini ale dosarelor ”Colectiv”.

Concret, ce scrie expertul?

Patronul, un animal pe cale de dispariție

”Din punctul de vedere al legislației aplicabile”, expertul susține că ”Instituțiile publice -Primării, Inspectorate pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Stat în Construcții, etc nu au un rol activ în îndrumarea investitorilor pentru desfășurarea diverselor lucrări și prevenire a încălcării normelor, acestea asumîndu-și de regulă doar rolul de control”.

El sesizează că, în România, să fii investitor e o meserie inevitabil periculoasă. Statul te țintește, dar nu te îndrumă și nici nu te previne ca să nu încalci regulile.

Iar totul se derulează într-un labirint de legi.

Există, scrie expertul, ”un număr important de prevederi legale aplicabile”, dar acestea ”sînt relativ greu de reținut și utilizat, în condițiile în care Investitorii și Proprietarii nu sînt obligați să utilizeze personal calificat care să ofere consultanță de specialitate”.

Înainte de dezastru, nimeni de la stat nu și-a făcut datoria

Extras din raportul expertului Sorin Pavăl
Extras din raportul expertului Sorin Pavăl

După ce a studiat evenimentele și legislația, inginerul Sorin Pavăl susține, de asemenea,  că dezastrul de la ”Colectiv” nu e un dat, un accident de destin și că putea fi prevenit!

”Disfuncțiile majore care au dus la eveniment puteau fi prevenite în cazul în care fiecare instituție avea un rol activ în întocmirea unor proceduri clare și aplicabile la care să aibă acces orice persoană care dorește să desfășoare o activitate comercială” Sorin Pavăl, expert angajat de Parchet în cazul Colectiv

Expertul indică faptul că normele tehnice după care ar trebui să se ghideze oricine folosește construcții ”sînt destinate utilizării de către specialiști, fiind dificil de înțeles, coroborat și utilizat de către terțe persoane fără pregătire de specialitate în domeniile specifice”.

El afirmă că Primăriile, ISU, Inspectoratul de stat în Construcții nu și-au făcut treaba. Deși erau legal obligate!

2 luni a durat redactarea expertizei semnate de Sorin Pavăl, dar și de ceilalți experți în construcții, angajați de inculpați. Prima vizită la club a avut loc în 8 decembrie 2015 și raportul a fost finalizat în februarie 2016

Aceste autorități ”au dreptul și chiar obligația” de a pretinde oricărui investitor clarificări despre ce și cum urmează să facă, să vadă proiectele. Statul nu a făcut nimic din toate acestea, consideră expertul.

Cînd spui ”statul” nu e exagerat, pentru că nici în această pagină introductivă și nici în restul expertizei, specialistul angajat de către Parchet nu identifică nici o autoritate care să-și fi făcut jobul în privința clubului ”Colectiv” înainte de dezastru!

În privința ISU, expertul remarcă ceea ce a observat și un judecător de la Tribunalul Militar.

Expertul Sorin Pavăl scrie: ”Potrivit legii, situația din incinta Pionierul ar fi trebuit să fie cunoscută pe întreg lanțul de comandă chiar dacă nu a existat o cerere oficială depusă de SC Colectiv”.

Judecătorul Gabriel Gunescu scrie: ”Practica încetăţenită ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi, practică existentă la scară largă la diferite instituţii de control, nu putea să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi inculpaţi la toate palierele, unii dintre aceştia susţinînd cu seninătate că nu au avut cunoştinţă de faptele celor doi”. 

În România, ”funcționarul public nu e în slujba cetățeanului”

Inginerul de construcții Sorin Pavăl constată ”lipsa totală a coordonării între diversele instituții”.

Iar ultima frază a preambulului este enunțată ”din punctul de vedere al activităților de prevenire și control” și este memorabilă: ”Dezideratul că funcționarul public este în slujba cetățeanului este fără acoperire în situația evenimentului de la clubul Colectiv deoarece din motive pe care expertiza nu le-a identificat niciuna dintre instituții nu a avut un rol activ în prevenirea sau evitarea evenimentelor”.

Ziarul l-a contactat pe Sorin Pavăl, autorul documentului care se află în acest moment la dosar.

”Cîtă vreme procesul e pe rol, nu voi vorbi. Orice aș spune s-ar putea interpreta. Rîndurile mele scrise sînt suficiente în acest moment ca să se înțeleagă care este opinia mea de expert!”, a spus Pavăl.

Concluziile sale au fost agreate și de alți experți independenți, inginerul topo Valentin Filipoiu și inginerul proiectant, inginerul Ionuț Pătraș.

De asemenea, din partea suspecților au participat la expertiză alți trei experți, inginerii Florentina Stan, Tache Pârvulescu și Cristian Sandu.

Un bun cunoscător al cazului ”Colectiv”, căruia Gazeta i-a arătat arătat fragmente din raport a surîs: ”După asemenea concluzii, ce procuror îl mai angajează pe Sorin Pavăl vreodată?! Dar asta e o problemă secundară. Pentru că, dacă observațiile din acest raport rămîn doar pe hîrtie, nu va mai exista un stat în sensul adevărat al cuvîntului care să angajaze pe cineva”.

 


Comentarii (61)Adaugă comentariu

Drinceanu Dumitru  •  19 octombrie 2016, 10:58

In linii mari adevarul este ca indolenta, abuzurile, confortul avizelor date cu usurinta si cine mai stie cumau condus la carnagiu. Numai ca acum traim alt paradox: reculul excesului de zel si tendinta vadita spre abuz al isu, care impune exigente venind din vest, dar ignorate acolo - adica devenim mai catolici decat Papa! Transformam aum in frana ceea ce trebuia sa fie o asumare de raspundere. Tendinta spre omnipotenta si stat in stat in locul unei ispasiri a unei culpe colective - ce alt paradox! -, o atitudine grijulie, protectoare, dar si multa empatie...

Emil  •  19 octombrie 2016, 11:35

@ Catalin Tolontan. Ati interpretat gresit, nu va acuz de partizanat PSD, pur si simplu consider ca raspunderea pentru tragedia "Colectiv" sa fie NOMINALA , deci numele celor vinovati. Statul este o denumire generica si asta face ca pina la urma nimeni sa nu plateasca . Personal (spre deosebire de postacul @ Ion - probabil PSD ist inveterat) nu am favoriti politici (partidele din prezentul politic al Romaniei sint sub orice critica) ; nu l-am mentionat pe presedinte pentru ca nu cred sa aiba atributii in expertizarea tehnica a localurilor. Sau daca are sa raspunda si el. In rest, tot respectul pentru anchetele dvs jurnalistice.

Cătălin Tolontan  •  19 octombrie 2016, 13:30

@Emil: aveti dreptate, insa culpele individuale le stabileste tribunalul, in nici un caz noi, jurnalistii. Noi putem si sintem obligati de profesie sa discutam despre responsabilitati ale sistemelor. Numai asa putem progresa.

gushpi  •  19 octombrie 2016, 13:38

Ca multi altii si eu am fost pacalit de asa-zisele articole devastatoare ale lui tolontan. In fapt el nu face altceva decat sa ingroape/musamalizeze cauzele adevarate ale tragediei din Colectiv. Il rog, inca o data, sa investigheze cum un strat de 5 cm de burete poate dezvolta un front de flacara inalta de 6-7 metri (pe toata lungimea dintre scena si iesirea din club) astfel incat sa topeasca hainele si telefoanele persoanelor aflate cazute in genunchi datorita cantitatii uriase de fum? Si toate astea in cele cateva zeci de secunde ale tragediei. Restul: autorizatii, inghesuiala, etc reprezinta cauze secundare care aveau tot timpul sa fie investigate DUPA evidentierea adevarutului motiv ucigas... (zicea cineva ceva de napalm? Io zic ca nu lichid de lupta fu, ci mai degraba gaze combustibile!)

Liana  •  19 octombrie 2016, 13:48

Dintotdeauna am știut, ca majoritatea dintre noi cred, că selecția la concursurile pe posturile bune organizate de orice instituție, companie, întreprindere etc. a statului român se făcea și se face, în general, nu în toate cazurile evident, pe orice alt criteriu cu excepția competenței profesionale pentru acel post specific. Dacă dintre cei selectați care reușeau la concurs era și unul capabil și competent, acest lucru era un plus, un noroc, dar nu acea competență îi asigurase neapărat postul. Există excepții, desigur, însă regula era aceasta. De peste un secol moștenim corupția în concursurile pe posturile de conducere de la Stat, pe care nu doar noi românii o avem. Criteriul: ”e băiat bun” nu ar fi suficient pentru selecție, pentru că acel angajat trebuie să fie și ”bun de ceva” în acel domeniu. Un alt aspect este că acest amestec de competenți și incompetenți generează multă tensiune internă și evident trage în jos rezultatul final. Ca exemplu comic, în 1991 aveam un profesor vârstnic la facultatea de medicină, la o materie foarte importantă, semiologia de anul 3, care ajunsese în anii comunismului șef de clinică pentru că era pila cuiva din Comitetul Central de la București. Era un om narcisist, la cursuri ne povestea cum i-a spus lui o femeie că este cel mai frumos bărbat din sud-estul Europei. Toți subalternii lui erau medici desăvârșiți, sincer, excepționali și îi îndurau narcisismul. Într-o zi, plimbându-se pe holul spitalului, fix în fața lui cade ca și secerat un pacient. Speriat sincer, domnul profesor universitar doctor în medicină internă strigă din tot sufletul lui: ”Să vină un doctor! Să vină un doctor!!!” Evident că doctorii au venit repede, l-au resuscitat și l-au salvat pe acel pacient. Deci, până la urmă domnul profesor a fost onest și a făcut ce trebuia, a cerut ajutor. Sper că și incompetenții de la noi din sistem să ceară ajutor și să dorească să salveze ce mai poate fi salvat.

Boby  •  19 octombrie 2016, 14:14

Institutiile de tipul Prefectura, Inspectoratul de Stat in Constructii sau Inspectortaul pentru Situatii de Urgenta, nu si-au facut treaba nici dupa Colectiv. Sunt pur si simplu institutii decorative. In Prelungirea Ghnecea, din Bucuresti, se incepea in perioada accidentului de la Colectiv, constructia unui bloc de 10 etaje, cu trei scari. Acest bloc avea o particularitate: era lipit de o benzinarie si, in mod particular, la doar 12 metri de o butelie de GPL. Pericol ? URIAS. Acte in regula ? Nu. ISU a dat o autorizatie initiala fara vizita in teren. Cand le-am aratat benzinaria, au retras autorizatia. Si atat. Blocul a continuat sa fie ridicat. ISC, ISU, Prefectura, Primaria sector 6 - toti s-au intors cu spatele. Presa ? Da, au facut cateva mici reportaje la ceea ce a devenit "blocul cu vedere la explozie". Dar atat. Zadarnic, blocul e acum sus. Trei sferturi e ilegal ridicat. Daca explodeaza butelia de GPL sau are loc un incendiu la benzinarie, vor fi zeci sau chiar sute de morti. Si atunci, va intreb domnule Tolontan, ce poate sa faca un cetatean obisnuit cand statul e mafiot sau impotent ? Unde sa se mai duca ? Un O.N.G local, Initiativa Prelungirea Ghnecea, s-a baut cat a putut, a facut inclusiv protest stradal pe acest subiect, a mers la toate institutiile enumerate mai sus, dar statul nu a vrut sa-i auda. Orb si surd, statul asteapta urmatorul accident, ca o fatalitate si nu ca urmare a propriei neglijente. Drobul de sare din povestea lui Ion Creanga e mai actual ca oricand. Ne plangem si cam atat, nu facem ceva ca sa schimbam lucrurile. De fapt, nu e doar Creanga, mai e si Miorita, mesterul Manole si multi altii, un fel de apostoli ai fatalitatii, al implacabilului. Statul e o ruina. Cu Ciolos sau fara Cilolos, o ruina.

Cătălin Tolontan  •  19 octombrie 2016, 16:18

@gushpi: ”(zicea cineva ceva de napalm? Io zic ca nu lichid de lupta fu, ci mai degraba gaze combustibile!)”. Nu mai e nevoie de experti, de judecatori si cu atit mai putin de presa. Ati rezolvat misterul :-)

armet  •  24 octombrie 2016, 19:28

Chiar daca voi incercati sa aduceti in prim plan evenimentul Colectiv dupa aproape un an, Arafat o sa va ia fata din punct de vedere mediatic cu un exercitiu de amploare prin angrenarea unui numar mare de girofare, ambulante, masini de interventie si personal. Si uite asa comemorarea unui an de la Colectiv va trece aproape neobservata. Asta in timp ce Ciolos face mutari politice fara sa fie intrebat de nimeni ce a facut cu adevarat ca sef al guvernului pentru evitarea unor evenimente similare.

gushpi  •  29 octombrie 2016, 5:41

@tolontan: nu se preteaza aici comentariile la "misto"... problema e MULT mai grava si nu avem voie sa radem nici macar amar!!! referitor la experti: insemexul a dovedit ceva clar?

puscarie ion  •  30 octombrie 2016, 10:21

Sefilor, in ce priveste cazul Colectiv problema e de scoala generala, daca nu chiar de gradinita, adica mai lasati gargara cu tangente si cu abureli pe langa! Daca parintii isi lasa copiii singuri acasa, nesupravegheati, si aia se joaca cu chibriturile lasate la indemana si dau foc la casa pentru ca parintii din greseala luasera si mobila inflamabila (vezi burete!), inseamna ca de vina ca a ars casa si ca au murit copiii in incendiu au fost primaria, ISU, extraterestrii si cu lojile masonice, nu parintii care au fost niste idioti si nu au respectat niste reguli minime de bun simt! De asemenea, daca de Revelion dau petrecere in apartament si dau cu artificii la ora 12 noaptea si imi iau foc bradul, perdelele si in final se incendiaza tot apartamentul, dupa mintea foarte multora de vina vor fi tot primaria, ISU, institutiile statului care nu m-au pazit sa nu fiu *** sau idiot si care trebuiau sa stea cu arma la spatele meu sa nu dau eu cu artificii aiurea in apartament sau club pentru ca eram un idiot si pentru ca proprietarii lasasera clubul nesupravegheat, pe mana oricaror idioti care bagau efecte pirotehnice. De vina sunt proprietarii clubului si cu aia care au dat cu artificii in club de idioti ce erau, astia sunt toti vinovatii. Ma mir cum gasiti tot felul de vinovati in toate partile si pretutindeni, numai pe astia care sunt principalii vinovati nu ii vedeti si despre ei nu ziceti absolut nimic. Sa va fie rusine, hal de jurnalisti si de comentatori despre nimic ce sunteti, incercati sa prostiti lumea si sa induceti oamenii aiurea in eroare, acuzand in dreapta si in stanga unde aveti voi comanda sau nevoie. Asa ca lasati-o mai moale cu harnelile astea de doi lei si cinci'spe bani speranta, ca oricum nu fraieriti si nu prostiti pe nimeni cu aberatii de-astea de tentantive de manipulare de doi lei. Pa, pa

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

parnaie alex  •  30 octombrie 2016, 10:24

Bai sforarilor, dar proprietarii clubului si idiotii aia care au dat cu artificii in interior in club, nu sunt de vina bai fraierilor? Despre aia, daca tot aia sunt principalii vinovati, cum se face ca despre aia nu ziceti absolut nimic? Ati politizat pana si puscaria asta de accident al istoriei cluburilor patriei, ca aia au murit la distractie, nu la razboi sau in accident de munca la serviciu, bai *** sforarilor si manipulatorilor ce sunteti! ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează