Mărturii și documente dintr-o multinațională pharma: “Firma noastră înșală bolnavii săraci din România!”

Mii de bătrâni dependenți de oxigen sunt executați silit de Air Liquide Vitalaire, filiala din România a liderului mondial de aparate de aer. Un insider a oferit ziarului numeroase facturi contrafăcute. Reprezentanții firmei se declară ”șocați” și spun că ”vom verifica”

luni, 21 noiembrie 2016, 7:03

– Vreau să vă arăt cum firma Vitalaire escrochează pacienții și face evaziune fiscală!

– Pe ce vă bazați?

– Eu sunt cel care a falsificat actele!” Coordonator care a plecat din Vitalaire și s-a decis să vorbească

 

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan și Raed Krishan (foto)

 

– Vitalaire ne-a impus să plătim 2.300 de lei pentru o restanță de câteva sute de lei!

– Cum ați ajuns să închiriați un aparat medical de la Vitalaire?
– Tatăl meu, tractorist de meserie, era cardiac și avea insuficiență respiratorie. Era obligat să folosescă un concentrator de oxigen. Vitalaire ni l-a închiriat. Și apoi ne-a dat în judecată.

– Ce ați făcut?
 Ce puteam face? Am plătit! Sunt niște mafioți!

– Cum se simte acum tatăl dumneavoastră?
 Sper că mai bine decât aici. A murit.

E una dintre miile de voci pe care statul român n-a vrut să le audă.

Bărbatul se numește Viorel Grigore și e băiatul lui Anghel Ciufu, din Lehliu Gară, județul Călărași.

Ciufu a folosit un aparat Vitalaire în anii 2013-2014.

S-a stins la 61 de ani.

O afacere construită pe executarea discretă a pacienților

SC Air Liquide Vitalaire România SRL, după numele complet al firmei, este bine cunoscută în lumea medicală.

Dar e aproape neștiută în spațiul public.

Pentru că, deși numeroși pacienți au reclamat ani de zile la autoritățile medicale și la Protecția Consumatorului, ei au fost ignorați.

Astfel s-a asigurat discreția afacerii.

Ei vând sau închiriază aparate de oxigen pentru pacienții cu astm, cancer, silicoză, boli severe de plămâni, apnee. ”Ne adresăm bolnavilor cu suferințe foarte grave. Pentru clienții noștri, oxigenul este de neînlocuit. Speranța de viață a scăzut la câteva luni acum, dar asta din cauza Casei de Sănătate”, spune directorul general al firmei Lucian Bentu, într-o lungă discuție cu jurnaliștii Gazetei.

Au sediul în Iași și contracte cu toate Casele Județene de Sănătate.

”Avem înțelegeri cu 42 de Case de Sănătate. Și mă puteți cita: da, îi acționăm pe pacienții datori în judecată, dar din cauza celor de la CAS!”, spune avocatul firmei, Dragoș Bobu, care îl însoțește la interviu pe directorul Bentu.

Multinaționala are în lume vânzări de 10% din PIB-ul României

Vitalaire este filiala din România a grupului Air Liquide, liderul mondial în domeniul gazelor pentru industrie, sănătate și mediu.

Planiglobul în versiunea Air Liquide Vitalaire

Corporația cu sediul în Franța atinge, în toată lumea, vânzări de 16,4 miliarde de euro în 2015, o sumă egală cu 10% din Produsul Intern Brut al României!

80 de țări se află pe harta afacerilor globale ale Air Liquide Vitalaire

Majoritatea business-ului Air Liquide e în industrie, însă dispozitivele din sănătate, grupate în brandul Vitalaire, cresc vertiginos.

”Noi nu prea apărem în media. Este prima oară când dau un interviu”, spune directorul Bentu.

Oamenii din interior spun că anonimatul are un scop calculat la rece.

”Noi, reprezentanța Air Liquide Vitalaire din România, ne-am transformat, în tăcere, într-o afacere bazată pe executarea silită a oamenilor amărâți, neștiutori și, de multe ori, muribunzi!” Fost coordonator al Vitalaire, sursă a Gazetei

După o lungă perioadă în care a lucrat cot la cot cu ceilalți la coordonarea a ceea ce el numește ”un sistem de fraudare a oamenilor fără apărare prin întocmirea de documente false”, un angajat important al Vitalaire decide să vorbească.

Omul a plecat din firmă, după ani de zile în care a ocupat poziții vitale și a avut acces extins la informațiile interne.

El spune că dispozitivele medicale sunt foarte bune, însă afacerea se bazează pe executarea silită a mii de oameni neajutorați.

”Nu expediam facturile,  tocmai pentru ca oamenii să adune datorii!”

– De ce afirmați că afacerea Vitalaire se bazează pe executarea în tribunal a bolnavilor?
– Pentru că asta ni se spunea să facem! Deși prin contracte ne angajăm să trimitem facturile lunare către pacienți, noi suntem antrenați să nu îi avertizăm, tocmai pentru ca bolnavii să adune datorii. Abia atunci îi dăm în judecată.

– De ce abia atunci?
– Pentru că în anii de întârziere curg penalitățile.

– Cât sunt de mari?
– Penalitățile sunt de aproape 40% pe an!

– Dar bolnavii nu protestează?
– Foarte puțini. Majoritatea se conformează. Gândiți-vă, vorbim despre oameni grav bolnavi și fără posibilități. Suferinzi care nu se mai pot deplasa, care nu au acces la informație, care nu au avut probleme cu justiția în viața lor și se sperie.

– Despre câte procese vorbim?
– Nu știu, informația aceasta nu o aveam noi, ci doar șefii, dar sunt mai multe decât își poate imagina cineva.

”Da, am intentat aproape 3.000 de procese pacienților”

Gazeta a centralizat, folosind portalul termene.ro, procesele intentate de Vitalaire.

Ziarul a verificat apoi un număr semnificativ de procese direct pe portalurile justiției și prin dialog om la om cu bolnavii.

Sau cu urmașii lor.

Pentru că și sursa, și directorul companiei au dreptate atunci când afirmă că mulți dintre clienții Vitalaire sunt cazuri disperate.

E o listă nesfârșită de oameni care s-au stins în câteva luni sau, maximum, într-un an, doi după semnarea contractului. Acum, potrivit șefilor firmei, s-a redus speranța de viață, pentru că cei de la CAS le decontează oxigenul doar pacienților aflați în stadiul 4 în anumite boli.

Apoi, în pasul următor, am confruntat cu oficialii firmei numărul de procese, rezultat din sursele publice. L-au confirmat!

”Avem aproape 3.000 de procese”, spun cei doi oficiali intervievați ieri de gsp.

Acțiunile în instanță împotriva clienților-pacienți sunt derulate prin casa de avocatură din Iași a lui Dragoș Bobu, prietenul directorului general Lucian Bentu.

Este o situație nemaiîntâlnită în domeniul sanitar din România: o firmă să acționeze în judecată aproape 3.000 de pacienți!

”Da, și noi am întrebat în jur și n-am mai găsit o astfel de cifră așa cum avem la Vitalaire, dar există explicații”, spune Bobu.

Câte două executări silite în fiecare zi din ultimii 6 ani!

Din 2010 și până azi, Vitalaire a intentat bolnavilor două procese pe zi, în medie!

Două cazuri în fiecare zi lucrătoare, timp de 6 ani neîntrerupt!

”Avem o cifră de aproape 3.000 de procese din 2010 și până azi. Cei de la Casele județene de sănătate ne-au spus că se întâmplă asta pentru că alții fac concesii, iar noi ne luptăm pentru banii noștri” Dragoș Bobu, avocatul firmei SC Air Liquide Vitalaire România

Bolnavii dați în judecată provin din toată țara, dar mai ales din comune și sate îndepărtate.

2.800 de procese a deschis Vitalaire împotriva propriilor pacienți în perioada septembrie 2010 – noiembrie 2016, conform datelor găsite de gsp

Ziarul a discutat cu zeci dintre oamenii aceștia sau cu soții, soțiile, copiii, nepoții și rudele lor.

Mulți pacienți au murit.

Dar, înainte de a muri, aproape toți au plătit.

Iar statul știe!

De ce cazul nu a explodat până acum? Cine să vorbească în numele oamenilor săraci și uitați?

Potrivit discuțiilor dintre Gazeta Sporturilor și mai multe Case de Sănătate Județene, ”numeroși oameni au sesizat ce necazuri le face Vitalaire”.

De asemenea, Protecția Consumatorului a primit o căruță de alerte.

Firma însăși recunoaște că este ținta a multe plângeri de la oameni.

Cu toate acestea, afacerea a mers, neclintită, înainte.

De ce? Pentru că cei executați sunt oameni fără voce în societatea românească.

Prin alchimia dureroasă a inegalității șanselor, nici copiii sau nepoții lor nu adună suficientă putere ca să se facă auziți.

Firma obligă ca pe fiecare contract să existe unul sau doi garanți. Chiar dacă mai tineri, giranții suferinzilor sunt, în general, tot oameni fără posibilități.

Mii de bolnavi  neputincioși și mii de rude terorizate doar la ideea unui proces au plătit, an după an, penalități care ajung și la de zece ori suma datorată!

Gazeta are documentate numeroase cazuri și le va publica.

Contabilitate dublă

”Cel mai șocant în toată povestea Vitalaire este faptul că în multe dintre aceste procese s-au prezentat probe false de către firmă!”, spune fostul angajat al companiei.

Omul din interior aruncă facturile pe masă!

Prima factură are valoarea normală din contract, de 130 de lei
Prima factură are valoarea normală din contract, de 130 de lei
În a doua factură apare suma de 0,01 lei, care se înregistra în contabilitate
În a doua factură apare suma de 0,01 lei, care se înregistra în contabilitate

”Așa arată, puse față în față, facturile duble folosite de noi în contabilitatea Vitalaire”, le netezește omul cu mâna.

Documentele sunt emise pe același nume!

Ele prevăd închirierea unui aparat de oxigen folosit în tratarea apneei.

Apneea este o suferință serioasă, din cauza căreia bolnavul poate muri în somn în lipsa unui dispozitiv cu oxigen.

Acest gen de aparat nu e decontat de Casă și, prin urmare, e achitat din buzunar de pacient.

Documentele poartă aceeași identificare: seria IS2008 și nr. 1046.

Sunt emise pe același nume: Rada Victor Petre.

3 secunde au trecut între emiterea facturii cu seria IS2008 și nr. 1046 de 130 de lei și emiterea facturii de 0,01 lei

La aceeași dată: 30 aprilie 2010.

Numai că una este emisă la ora 11:10:49.

Cea de-a doua la 11:10:52.

Și au valori diferite!

”Alte facturi pe care vi le dau sunt pur și simplu cu aceeași serie, nume, sumă și timp. Pentru că au fost făcute într-un word!”, susține fostul angajat al corporației.

Orice contabil știe cum se numește acest lucru. ”E fals în acte și evaziune!”, apasă sursa.

Prima factură are valoarea normală din contract, de 130 de lei, iar în a doua apare suma de 0,01 lei, care se înregistra în contabilitate.

Sursa din interior: ”Au câștigat procese cu chitanțe false trimise în instanță”

– De ce în contabilitate se introducea factura cu 0,01 lei?
– Pentru ca acționarii francezi să vadă că această sumă nu va mai fi recuperată niciodată.

– Când începe facturarea dublă a unui pacient?
– În momentul în care el nu plătește. Din acea lună, pacientul figurează lunar cu 0,01 lei în contabilitate. Dar clientul nu știa! Factura dublă, cu 130 de lei pe lună, era păstrată într-un dosar al firmei, neînregistrat la Fisc! După luni de zile, sau uneori după ani, bolnavul era dat în judecată și la proces mergeam cu facturile cu 130 de lei, deși ele nu erau legal înregistrate.

– Ce câștigă firma din această poveste riscantă?
-În final, firma are de încasat mult mai mult decât suma prevăzută în contract. Dar adevăratul câștig aparține șefului firmei: directorul general Lucian Bentu. El și prietenul său, avocatul Dragoș Bobu, sunt cei care profită. Pentru că din acești bani recuperați, care includ și penalități, o mare parte își oprește avocatul Bobu ca servicii juridice. Este, în același timp, un mod de a păcăli și pacienții, dar și pe acționarii francezi ai firmei.

– Asta înseamnă că facturile prezentate în instanță erau false? Am înțeles corect? A câștigat Vitalaire procese pe fals?!
– Da, am depus probe false în procese. În special în cele pe aparatele nedecontate de Casă.

– Și dacă acum, după ce facturile duble devin publice, se duc repede la firmă și le vor șterge pe cele cu 0,01 din contabilitate?
(Sursa zîmbește) Stați liniștiți, am backup-uri de la baza de date a contabilității firmei!

(Și, la un calcul simplu, mai e ceva: bilanțurile anuale sunt depuse. Nu se pot modifica valorile totale înregistrate în contabilitate).

– E greu de imaginat că nimeni de la Paris nu și-a dat seama! Nu s-au alertat că au mii de procese în România?!
– Sincer, la un moment dat am avut senzația că au aflat ceva. Un director neamț a făcut o vizită-fulger în România. Dar nu știu exact ce s-a discutat. După cum observați, nu bat câmpii. Ce știu spun. Ce nu știu nu improvizez.

Directorul general: ”Sunt șocat. E foarte urât ceea ce văd!”

Discuție dificilă într-un hotel bucureștean cu cei doi oameni care, potrivit mărturiilor, conduc Vitalaire: directorul general Lucian Bentu, totodată om de afaceri din Tecuci, și avocatul ieșean Dragoș Bobu.

Le arătăm facturile duble.

Avocatul Bobu, un tânăr blond, cu aspect modern, se scufundă în fotoliu și în gânduri.

Răspunde directorul general Bentu.

Nici el n-a împlinit 40 de ani, arată și vorbește bine.

-Cum puteți explica o factură cu aceeași serie și același număr și două valori?
-Aaa. Păi, vă explic imediat! Noi așa facturăm. Pentru Casă facturăm cu valoare mare și pentru pacient cu valoare mică. Așa facturăm și acum, nu e nicio problemă.

-O secundă! Ceea ce țineți în mână sunt două facturi pe un dispozitiv de apnee, nedecontabil de către Casă.
-Da?!!!

-Da. Și mai e ceva care nu se leagă. Chiar dacă facturați cu două valori diferite, cum să aibă facturile același număr și aceeași serie?
(Directorul își trece buricele degetelor peste cele două facturi. Avocatul pare plecat departe, în propriile frământări) Nu-mi explic! E foarte urât, într-adevăr, ceea ce văd aici. Dacă e adevărat, zic, dacă, atunci e probabil un caz izolat. Sincer, o să verificăm și noi.

GSP: ”Ați pierdut procese pentru că expertiza a găsit semnături false în locul pacienților?”
Avocat Vitalaire: ”Da, dar cîteva!”

(Scoatem încă două facturi. Pe alt pacient, tot duble și ele) Mai avem, să știți.
-Credeți că sunt hîrtii de la noi din firmă?

-Dumneavoastră să spuneți asta publicului, vă rugăm!
-E clar că toate informațiile astea le aveți din firmă. Dar ele sunt, cum să zic, așa, răutăcioase. Eu am muncit din 2006 în firma asta, când vindeam singur aparatele! De unde aveți atâtea informații?

-Știți bine că nu putem spune niciodată. Veți vedea că avem mărturiile a mulți oameni. Deținem documentele din interior, dar nu credităm nicio variantă. De aceea vi le arătăm, ca să spuneți oamenilor ce e cu ele!
-Realmente nu-mi dau seama. Dar vă mulțumim că ni le-ați arătat pentru că o să încercăm să aflăm despre ce e vorba.


(Intervine avocatul, roșu și transfigurat) Vreau să vă spun ceva! Dacă ceea ce ne arătați este adevărat, înseamnă că am fi depus în instanță documente false?

-Da, asta înseamnă. Dar s-a mai întâmplat acest lucru.
-La ce vă referiți?!!!

-Din informațiile noastre, există procese pe care le-ați pierdut pentru că s-au descoperit semnături false pe contracte. Nu semnaseră pacienții, ci altcineva în locul lor. Probabil de la firmă.
-E adevărat. Când s-a făcut expertiza grafologică am pierdut.  Dar sunt foarte puține aceste cazuri.  Câteva! Și am schimbat imediat procedurile în firmă, în sensul în care am pus pacientul să scrie pe contracte numele și abia apoi să semneze. Și acum eu cred că noi, Vitalaire, am fost păcăliți în acele cazuri!

-De către cine?
-Pacientul sau aparținătorul ne-au păcălit.

-Așteptăm un răspuns pentru facturile duble în zilele următoare. Dar, dincolo de ele, numărul acesta de mii de procese intentate pacienților vi se pare normal?
-(Acum vorbesc pe rând amândoi, completându-se, director general și avocat) Vrem să spunem ceva. Să știți că numărul imens de procese în care i-am acționat pe pacienți este datorat faptului că sistemul conceput de Casa de Sănătate nu protejează pacientul! Sistemul nu e făcut în folosul pacientului.

”Sînt într-adevăr șocat de ceea ce văd că-mi arătați. Numărul de procese este cea mai importantă problemă a firmei, dar este exclus ca eu să fi pus vreodată oamenii să genereze procesele sau să înregistreze facturi false și să meargă cu ele la proces”  Lucian Bentu, directorul general al Vitalaire

Discuția cu cei doi oficiali ai Vitalaire durează două ore și jumătate.

În edițiile următoare, ei mai au multe de spus.

edit
Tensiune vizibilă a șefilor firmei după dialogul cu ziariștii Gazetei. Directorul Lucian Bentu își aprinde o țigară. Avocatul ieșean Dragoș Bobu stă, cu o figură pietrificată, în picioare. La două ore după încheierea interviului de ieri, aproape de 11 noaptea, ei se plimbau încă prin curtea hotelului bucureștean unde s-au cazat. Foto: Raed Krishan.

Un om găsit după 6 ani

Primele facturi false pe care le-am arătat conducerii corporației sunt emise pe numele lui Victor Petre Rada în aprilie 2010.

Pe baza facturii false, omul a fost executat silit de SC Air Liquide Vitalaire România SRL.

Timp de 6 ani, ca alți mii de suferinzi, bărbatul n-a știut nimic.

El trăiește și l-am găsit.

Continuarea în ziarul de mâine.


Comentarii (127)Adaugă comentariu

Theo  •  21 noiembrie 2016, 18:50

@Alex, da, de acord cu tine, este o situatie extrem de trista. La fel cum cancerul mamei mele a dat in metastaza si nimic nu s-a mai putut face, in afara de decesul pacientului, tot asa mi se pare ca in Romania cancerul societatii a dat in metastaza. Mi se pare ca s-a intins la "toate organele" - mi se pare ca a devenit inutil extirparea clasei politice, sau radio/chimioterapie la "ficat" (sa zicem ficatul fiind sistemul de invatamant si profesorii) ... Pare destul de fara speranta ce spun, dar am decis sa emigrez, dupa tot ce au dat parintii mei acestei tari, sa fuga asistentele de tine, asistente care teoretic au ales aceasta meserie ca sa aline suferinta fix in asemenea situatii. E trist, e revoltator. Iar daca eu, ca adult, mai pot face ceva pe ici pe colo, poate am mai invatat ceva tehnici de supravietuire, poate mai pot schimba 2 situatii si 1 om in jurul meu, din pacate, copiii nostri sunt pur si simplu batjocoriti. Pentru ca la 9 ani nu poti gandi si reactiona ca la 40. Da, asa este din toate aceste puncte de vedere. Nu stiu cate generatii mai trebuie sa sufere genocidul facut de comunisti cand au ucis, acum aprox 70 de ani, 500'000 de intelectuali in puscarii si/sau la canal. Au distrus viitorul unui neam intreg. Si au inlocuit si au promovat prostia, ura, incompetenta. E o munca foarte grea sa scoti peste noapte milioane de oameni corecti, intr-o Europa cu natalitatea la pamant. Gandeste numai ce ar fi insemnat cei 500'000 de intelectuali, sa aiba 2 in medie copii (1'000'000) care acum ar fi avut la randul lor in medie 2 copii (2'000'000) de cetateni cat de cat OK din punct de vedere educational si moral. Ar fi insemnat 10% din societatea de astazi. Si zic eu ca s-ar fi simtit. Nu pot decat sa trimit empatia mea fata de toti cei care au avut de suferit de pe urma unor asemenea experiente.

Ilie  •  21 noiembrie 2016, 19:54

Ar fi foarte bine daca in paralel cu blogul, ati fi avut si o emisiune la o televiziune mare. Banuiesc ca ar avea un impact si mai mare si ar mai speria infractorii.

Bog  •  21 noiembrie 2016, 20:04

Asa cum concluzia cu dezinfectantele a fost in final ca de fapt erau "bunicele", tot asa se va termina si aici, tot bietii bolnavi cronici vor purta pe umeri vina de a fi sperat la o calitate mai buna a vietii. Este incredibil ce nemernici ne dicteaza viata.

eugen  •  21 noiembrie 2016, 20:21

@Marian Iti sugerez sa iti deschizi o firmă, sa emiti aceeasi factura, cu acelasi numar si cu valori diferite, apoi sa chemi ANAF-ul sa te controleze. In functie de valoarea facturii...s-ar putea să ajungi pe la brutărie.

Jalba ionuț  •  21 noiembrie 2016, 21:00

Firma este buna, fraieri sunt peste tot asa ca bentu e acoperit de avocati.

Cătălin Tolontan  •  21 noiembrie 2016, 21:04

@eugen: si sa incerci asta de foarte multe ori. Apoi, sa mergi in instanta pe baza unor facturi pe care nu le-ai inregistrat-o in contabilitate :-)

Mihai Cantea  •  21 noiembrie 2016, 21:05

Folosesc aparatura de la aceasta firma. Mi s-a propus sa cumpăr în rate. Din principiu nu fac asta și deci nu pot fi păcălit! Firma oferă garanție. Aparatele susțin timpul garantat. Apoi.... cumperi altul pentru că firma nu oferă componente, chiar dacă fabricantul oferă. Dar fabricantul nu lucrează cu persoane fizice. Așa am fost nevoit să cumpăr altă mască facială. Firma vinde produse foarte scumpe dar nu avea acum un an asigurat un serviciu de intreținere și reparații.

Cătălin Tolontan  •  21 noiembrie 2016, 21:13

@Ilie: va multumesc, dar nu exista lucru mai antipatic decit prezenta mea pe TV. Telespectatorii merita o soarta mai buna.

Vali  •  21 noiembrie 2016, 22:44

Asta e! Pe "multinationalele" aste nu le verifica nici dracu. Firmele romanesti sunt inchise una dupa alta.

stefan  •  21 noiembrie 2016, 22:46

cand apare acest caz la tv????Doamne Dumnezeule in ce tara din Europa traim......Mediatizati cazul ....poate in cele din urma invatam ceva din imnul acestei Patrii..........DESTEAPTA -TE ROMANE!!!!!

Adrian  •  21 noiembrie 2016, 23:44

Si imi amintesc ca pe Ceausescu l'au impuscat pentru genocid si subminarea economiei nationale! Azi imi pare o gluma nevinovata pe langa "activitatea" astora... Si incerc si un imens regret: tot ce face presa este inutil! In Romania coruptia este politica de stat! Este incurajata de justitie si sustinuta de CCR...

Gabriel  •  22 noiembrie 2016, 0:03

Ca si in cazul dezinfectantilor din spitale, unde pot sa confirm ca Managerii de spital stiau de problemele aparute, dar comandau mai departe. Sotia mea a nascut in luna iunie 2015, la maternitatea din Oradea, iar la o zi dupa ea, a nascut sotia lui Cseke Attila, fost Ministru al Sanatatii. Inainte cu aproape o saptaman s-au schimbat dezinfectantii in Maternitatea ORADEA, dezifectantii care erau depozitatii in spital, iar dupa ce sa externat din maternitate sa revenit la aceiasi dezinfectantii cu probleme. Se numeste participare la ***, ATAC la POPORUL ROMAN. Au fost oameni de televiziune ( gen MIRCEA BADEA), care au inceput sa vorbesca urat depre anchetele lui TOLONTAN. In legatura cu ce reiese in anchete trebuie reclamata situatia la PROCURATURA, sunt multe probleme cu lege in situatia de fata. Cred ca ar fi bine sa se formeze o asociatie care sa-i ajute pe acesti oamenii, pe partea legala.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

t.i.  •  22 noiembrie 2016, 1:10

"De ce? Pentru că cei executați sunt oameni fără voce în societatea românească. Prin alchimia dureroasă a inegalității șanselor, nici copiii sau nepoții lor nu adună suficientă putere ca să se facă auziți."... Tolo, aici ai fost mare. Apropo de articol: oare ce mai merge bine in tara asta? Oriunde te intorci, oriunde ridici un colt de covor dai de gunoi mustind pe dedesubt, miop neglijat de institutiile statului si birocratii lor indolenti. Singurul lucru care merge ceas, neabatut, la modul prostiei indaratnice si refractare indreptarii, sunt butoanele. Acolo avem spor, acolo merge treaba, acolo cerem si obtinem calitate. Nu lasam nimic pe dinafara, investigam si ultimul capat de ata, si ultima baliverna, si ultima prostie ori fantsma.

Ioana  •  22 noiembrie 2016, 2:32

Trist :( Socant! Felicitari GSP! Continuati!

pirvu adrian  •  22 noiembrie 2016, 6:15

da si mama mea a fost inselata de acesti *** cu suma de 2700 ron . A fost tarata prin tribunale ( femeie de 76 ani, bolnava) . Cand a venit acel i-a prezentat cu totul altceva decat scria in contract (mama mea avand cataracta la ambii ochi neputand citii contractul). Daca doriti sa va prezint acte cu privire la acest caz, va pot trimite.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Homocea A  •  22 noiembrie 2016, 10:37

Oare de ce cele mai mari magarii sunt facute de firmele care au capital francez(de stat)?ma refer la cele de gaz,electricitate.Mai sunt firme care opereaza inRomania si folosesc aceeasi metoda:inchiriaza buteliile si scot niste profituri de aici de te doare capul.Sunt o multime de firme care au aceleasi probleme ca mai sus dar prefera sa treca peste ,ptr ca astia cu gazul si au impartit piata si nu mai ai alta sursa de aprov.E un lucru de cercetat acest aspect .Intamplator sunt tot firme franceze si germane(si la vital aire conduc francezi si nemti).Sumele adunate in acest fel sunt frauduloase ptr ca sunt obtinute din pozitia de monopol in ind romaneasca.Micii distribuitori de gaze industriale aufost ademeniti(fortati) sa lucreze ca subcontractori ai cu niste contracte de furnizare asemanatoare cu cel despre care s-a vorbit mai sus.INVESTIGATI

Marian Suciu  •  22 noiembrie 2016, 13:42

Felicitari pentru articol! Si eu tocmai am primit un dosar de la judecatoria sectorului 3 din Bucuresti, prin care SC Air Liquide Vitalaire România SRL imi solicita (in calitate de fidejusor in contractul tatalui meu astmatic si cu nevoie de oxigen) o suma aberanta din cauza ca, spun ei, nu am trimis la timp (trimestrial) deciziile casei de sanatate. Desi toate deciziile au fost trimise la timp iar cele in discutie chiar de 5 ori (de 2 ori prin posta cu confirmare de primire, de 2 ori pe email si o data prin posta simplu - prima data). Nu am avut nici un contact cu aceasta firma timp de 2 ani, apoi am primit o comunicare in care imi spuneau ca am un sold neacoperit la ei de...un an si jumatate in urma!!! In tot acest timp NU primit nici o factura lunara de la ei si nu am avut nici o comunicare de nici un fel. Toate facturile le-am primit o singura data, incluse in dosarul primit de la judecatorie. Acum chiar am depus o comunicare in care am explicat instantei situatia in care ne aflam si speram sa castigam acest proces. Ma gandesc ca poate vom folosi si articolul dvs pentru a face un pic de lumina in aceasta zona. Tatal meu ma intraba de ce fac ei asta??? Iar eu am cautat "businessul" din spate. La data de 01.11.2016 aveau 3078 dosare in instanta, din interogarea portalului instantelor de judecata. Doar onorariul avocatului (solicitat de ei in instanta, dar fara sa faca dovada ca l-au achitat inainte)) este de 360 de lei. Exact 80 de euro. 80 de euro inmultit cu 3078 de cazuri inseamna 246.240 de euro. Ii impartim la ultimii ani de cand fac ei procesele si avem (au, pardon!) 5000-6000 de euro/luna. tinand cont ca formatul dosarelor e oarecum tipizat si schimba decat nume, prenume, adresa, etc...tragem concluzii ca poate fi chiar asta un business calculat si facut cu intetie clara. Multumesc, spor la treaba!

jalba dan  •  22 noiembrie 2016, 14:32

https://www.ejobs.ro/arhiva_cvuri_publice/Antreprenor%201119851.html?setlang=en_ oamenii din umbra de la vitalair

beno  •  22 noiembrie 2016, 14:40

*** (Mobil) Lucian bentu

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Joldeș  •  22 noiembrie 2016, 19:14

Sunt un bărbat de 46 de ani,din Județul Arad.Sunt intr o situație disperată,sunt pensionar de boala ,avand o pensie de 400lei dupa 25 de ani de munca.Am mai multe boli printre care si agnee in somn.La prima investigare a medicului aveam 39de agneei intr o oră in timpul somnului.La recomandarea medicului ,am luat legatura cu această firma "fantoma"VitalAire care mi alivrat un aparat pentru a ma ajuta la respiratie,in luna mai,in luna iunie am mers la medic si din cauza acelui aparat apneea să dublat la 75 de apneei in timpul somnului,pe oră.Am anuntat această firmă si au inlocuit aparatul ,aducând un alt aparat susținând că este mai performant.După doua luni am mers la medic sa imi citească cât aveam apneea,dar din pacate era mult mai grav simțind si anunțând reprezentatul acestei firme,deoarece imi făcea acest aparat mult rau.Reprezentantul firmei ,fiind din județul Timișoara,a spus că trebuie să plătesc in continuare acest aparat"VitalAire"care imi face mai mult rau decât bine,menționând că am semnat un contract pe un an de zile specific,plătesc 130de lei pe luna chiria acestui aparat .CNAS Arad,nu a ma ajuta cu nici un ban din 400de lei sa plătesc acest chiria acestui aparat.Firma "VitalAire"ma amenintat cu judecata daca nu plătesc acest aparat ,pe timp de un an.Eu am o luna de cand nu il mai folosesc acest aparat ,deoarece imi face mai mult rau si imi ingreuneaza respiratia,in loc sa ma ajute.Cu stimă si cu respect!Sunt un om de rând de la tară,am doi copii minori si nu mai știu cui sa ma adresez pentru ajutor.Am incredere in dumneavoastră,sunteți un om extraordinar!Dumnezeu sa va dea sănătate si mult succes in in cea ce face,pentru ca ajutati oamenii necăjiți si va luptati cu acest sistem barbar.va rog sa ma ajutati cu un sfat,daca aveți timp si pentru mine,sa ies din această situație extrem de dificilă pentru mine si familia mea,Va multumesc mult!

Mirela Mocanu  •  22 noiembrie 2016, 19:59

Buna seara, Sunt si eu una din miile de persoane date in judecata de acesti hoti. Sotul meu a murit in octombrie, amarat , la cateva zile dupa ce am primit citatia . Vreau sa va spun ca atasat citatiei am vazut pt. prima oara facturi...din 2014 pana in 2016. Facturile nu sunt semnate de primire, iar in prostia lor mi-au facut facturi datate oct. 2014 pe care apare soldul final din 2016....Eu mi am luat avocat si sper sa castig procesul.....Sper. Multumim ca ne ati auzit!!!

Islander  •  23 noiembrie 2016, 3:07

De ce doar necazurile si ura ne aduna aici Catalin? De ce nu proiecte si realizari? Trist popor am ajuns...fara orizonturi...fara vise.. Tu sapa in contunuare Catalin insa mi-e teama ca te afunzi...ca un miner intr-o mina, fara sa vezi luminitza mult asteptata de noi toti Chiar totul este de vanzare in tara asta? Unde este demnitatea umana? Succes in continuare ...nu te lasa ..esti luminitza noastra!

ovidiu  •  23 noiembrie 2016, 6:17

Dupa cum mi-am dat seama nu multinationala inseala pacientii ci reprezentanta acesteia din Romania iar aceasta este 100% romaneasca. Este cum ai spune ca Mecedes este vinovat ca Tiriac Auto vinde masini la mana a doua drept noi. Sau poate ma insel...

Comentator  •  23 noiembrie 2016, 15:08

Toate aceste afirmatii mi se par niste aberatii. Este un articol bazat pe presupuneri: se PRESUPUNE ca firma Vitalaire ar fi inselat bolnavii, iar o persoana care se PRESUPUNE ca ar fi lucrat in cadrul firmei (dar care a preferat sa isi pastreza anonimatul...cat de convenabil) a prezentat niste documente care se PRESUPUNE ca ar proveni din contabilitatea firmei. Culmea este ca din numeroasele controale care banuiesc ca s-au desfasurat in cadrul firmei nu a reiesit nici o neregularitate. Iar numeroasele procese castigate, pentru mine atesta faptul ca au avut dreptate, din moment ce nici o instanta nu iti acorda castig de cauza fara a avea motive intemeiate. Cel mai probabil, in cazul de fata motivele intemeiate s-au bazat pe contractele semnate de pacienti si garanti, care aveau la cunostinta faptul ca, in baza respectivului contract, aveau de platit o suma lunara, in caz contrar fiind pasibili de penalizari, motiv pentru care, normal ar fi fost ca, in momentul in care au incetat sa mai primeasca facturile, sa se intereseze. Au la dispozitiile datele de contact ale firmei. Adevarul este ca le-a fost mai comod sa nu plateasca, pentru ca apoi sa se "trezeasca" nestiutori si neajutorati. Este logic si normal ca atunci cand beneficiezi de un serviciu, sa achiti contravaloarea acestuia, astfel incat nu mi se pare o aberatie ca o firma, ale caror castiguri pe asta se bazeaza, sa incerce sa isi recupereze banii datorati de drept. Din cate stiu eu despre procedura firmei, primul pas, in caz de neplata a facturii, este acela de a anunta persoana interesata, ca mai apoi sa ii trimita o somatie de plata si abia apoi sa o actioneze in instanta, astfel incat cei care s-au "trezit peste noapte" datori, nu pot invoca nestiinta drept motiv de neplata a facturilor. In ceea ce ii priveste pe cei doi reprezentanti, pe care niciunul din noi nu ii cunoaste, dar in privinta carora toti ne dam cu parerea, consider ca sunt niste oameni care au muncit ca sa ajunga unde sunt. Este tipic romanesc sa aruncam cu pietre in cei ce consideram ca "s-au ajuns", fiind ferm convinsi ca au facut-o prin furturi si inselaciuni. Daca un barbat are bani, ii are pentru ca i-a furat, iar daca o femeie are bani, ii are pentru ca a fost...de moravuri usoare. Haideti sa nu mai aratam cu degetul si sa nu ne mai agatam de orice informatie provenita de la surse cel putin dubioase. Insusi autorul articolului foloseste stresul vizibil al celor doi reprezentanti drept dovada a veridicitatii propriilor afirmatii. Pentru mine, aceasta este o informatie lipsita de relevanta, "de umplutura", pentru un articol prost documentat si gandit. Oricine ar fi in situatia lor, ar fi preocupat, pentru ca este frustrant sa fii acuzat de niste fapte care stii ca nu iti sunt imputabile. Faptul ca dl Tolontan a scris un articol despre presupusele inselaciuni ale unei firme cu care nu a avut nimic de-a face, pana in urma cu doua zile, nu inseamna ca afirmatiile acestuia, facute in necunostinta de cauza, corespund realitatii. Toata aceasta poveste mi se pare "cusuta cu ata alba". Eu personal astept dovezi CONCRETE.

Mirela Mocanu  •  23 noiembrie 2016, 22:26

Domnule "Comentator", care apropo, iti spui numele....comentezi fara sa intelegi nimic, sau esti pus sa o faci de acesti ***. Evident ca orice serviciu se plateste, dar atata timp cat stii ca tu ai facut toate demersurile catre CAS pt ca ele sa fie decontate, iar CAS ti-a dat aceste deconturi pe care acesti *** le au incasat lunar de la CAS, nu te mai astepti sa primesti facturi din 2014...in 2016. Aceste facturi au fost decontate de CAS, de ce sa le mai platim noi o data si pe deasupra si cu penalizari? De ce nu ni s-au trimis aceste facturi in 2014, 2015, ci s-a asteptat sa se "ingroase "suma si cu penalitati? Am vazut aceste facturi , care apropo sunt la dosarul meu pe rol, prima data in oct 2016. Nu sunt semnate de primire si repet, pe o factura din 2014 apare soldul final din 2016... Daca aceste facturi au fost facute in 2014 si au fost prinse in contabilitatea din 2014... cum de au avut viziunea soldului la care aveam, sa ajung in 2016...."Domnule comentator" ata o tii tu in mana.....si e mai mult decat vizibila

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Geanina  •  25 noiembrie 2016, 19:25

La fel a patit si Tata la 2 Ani de cand avem aparatul a trimis o factura de 1600 de leí si am fost la casa de asigurari care tot timpul ne dadea decizia tarziu si se vedea ca sant maná in maná cu firma .Am sunat sa imi trimita toate facturile ca sa putem sa mergem in judecata si au sunat la casa de asigurari si au spus ca i am amenintat.Nici in ziua de azi nu au ajuns facturile dar nici nu am platit.Sa ma cheme in judecata sant pregatita.Rusine sa le fie sa se foloseasca de niste batrani bolnavi care nu pot sa mearga pe drumuri cum vor ei .

Butica Elena  •  25 noiembrie 2016, 21:27

De ce nu va indreptati atentia si asupra CAS-urilor. Sotul meu are fibroza pulmonara. O boala care nu se vindeca. Ar fi o minune! Cu toate acestea ca sa poata beneficia de un centrator de oxigen, prin CAS, era obligat din trei in trei luni sa faca analize, ca sa demonstreze ca nu a avut loc minunea. Si un alai de acte si adeverinte. Aveam inchiriat un aparat de la Vital Air. Cu ei nu am avut probleme. Insa umilinta la care am fost supusa de catre angajatii CAS-ului, e revoltatoare. Ca urmare am cumparat de la Gongora SRL un concentrator de oxigen. DE CE CAND UN OM CARE SUFERA DE O BOALA INCURABILA TREBUIE SA DEMONSTREZE CA NU S-A VINDECAT, CA SA BENEFICIEZE DE DREPTURILE LUI DE ASIGURAT. De ce prin sistemul care exista trebuie ca pacientul sa fie si epuizat fizic si psihic prin hatisul de acte, adeverinte si analize. Nimeni nu relizeaza, ca acesti oameni, care au nevoie de aceste aparate, au deja un verdict pesimist. Depinde doar de noi, ca societate si de aceste aparate sa le prelungim viata.

Comentează