Bun de tipar 2016

Recomandări de lectură de la un cititor fără pretenții

sâmbătă, 7 ianuarie 2017, 2:22

Ca de fiecare dată, luați-le ca pe o opțiune personală, nu ca pe o sentință.

1. Cartea de ficțiune a anului: ”Shylock este numele meu” de Howard Jacobson

Aș așeza pe prima poziție, la o diferență indistinctă, dar în această ordine, ”Shylock este numele meu” de Howard Jacobson și ”Iuda” de Amos Oz.

Ambele sînt apărute în 2016 la Humanitas.

Prima clasată face parte dintr-o colecție care reintrepretează operele esenţiale ale lui Shakespeare.

Cu ”Shylock este numele meu”, lui Howard Jacobson i-a revenit ”Neguțătorul din Veneția”.

El ”revizitează” piesa clasică într-un roman despre viața disfuncțională modernă, de care ne lamentăm dulce și ale cărei trăsături le-am căpătat.

Așa e și cu volumul lui Howard Jacobson. Te urci în metrou și începi să gândești ca personajele din carte.

Cît despre ”Iuda”, titlul învins la fotografie, Amos Oz a ajuns la o precizie a explorării sentimentelor și detaliilor care îl fac unic. Lipsa lui de pe lista cîștigătorilor de Nobel e, oricum am lua-o, o imposibilitate fizică.

Nu poți fi sigur că Oz nu bagă endorfine, pe furiș, între pagini.

2. Cartea de nonficțiune a anului: ”Umilirea publică în epoca internetului” de Jon Ronson

Și aici a fost competiție strînsă.

Cu ”Umilirea publică în epoca internetului”Jon Ronson face proba unei sincerități din care avem ce învăța.

Ronson pornește de la un moment în care, împreună cu mii de comentatori, se bucură că îi crucifică pe niște tipi care îi furaseră identitatea.

Mai apoi, cînd limita ironiei este depășită și se ajunge la cruzime, începe să reflecteze: ”E normal ce le-am făcut acestor oameni?”.

Cazurile reale pe care le povestește în cartea apărută la editura Art sînt impresionate. Gafeuri sau oameni rău intenționați într-o formă benignă, personajele sale ajung să-și vadă viața devastată de comentariile și reacțiile de pe net!

Momentul în care un plagiator încearcă să se reîntoarcă în circuitul public și este distrus ”live” de comentariile de pe twitter, chiar pe parcursul discursului, este antologic.

Imediat în preferințe vine ”Cu ultima suflare”, o mărturisire împotriva morții scrisă de un neurochirurg, Paul Kalanithi, bolnav de cancer.

Tipărită la noi de Nemira, ”Cu ultima suflare” poposește în multe topuri de lectură mondiale, tocmai pentru onestitatea și dramatismul ei care nu întunecă, ci alină.

3. Biografia anului: ”Sectanții” de Vasile Ernu

Cartea lui Ernu a apărut la Polirom în 2015, dar am citit-o în 2016. Am încadrat-o la biografie deși, vorba autorului, ”Sectanții” plutește între mai multe categorii.

Fiecare alege ce e ”Sectanții”. Povestea unui om crescut în Bugeac?  Istoria unor colectivități care au făcut opoziție la comunismul cel mai năpraznic fără să ceară niciodată nimic? Romanul care abundă de personaje care ies din oglinzile caselor vechi și pășesc spre tine?

Toate acestea.

După cum ”Sectanții” e și un eseu despre ce pierdem atunci cînd avem sentimentul cîștigului total.

4. Cartea polițistă a anului: ”Gândește-te la un număr” de John Verdon

Editat la finalul lui 2015 la ”Paladin”, John Verdon e, dacă nu greșesc, la prima traducere în România. ”Gândește-te la un număr” face cinste romanului polițist clasic, cu o enigmă care ți se așterne în fața ochilor în primele pagini și care te enervează pentru că nu știi de unde s-o apuci.

Detectivul Dave Gurney e un fost polițist care, pe piețele de carte din străinătate, a strîns milioane de fani.

Mai așteptăm puțin și, dacă ”Paladin” nu vine cu al doilea roman al lui John Verdon, punem de o petiție online!

Pe locul doi stă ”Steaua Polară” a lui Martin Cruz Smith.

Autorul mult mai cunoscutului și ecranizatului ”Parcul Gorki”, Martin Cruz Smith spune povestea relațiilor ruso-americane pe pescadoarele nordului înghețat.

O crimă și un ceai. De aici începe totul.

5. Cartea SF a anului: ”Războiul Z” de Max Brooks

Dacă vi se pare cunoscut titlul, e vorba de filmul cu Brad Pitt. Dar n-are nici o legătură. Nu că filmul ar fi prost, ci pentru că romanul lui Brooks e altceva.

”Războiul Z” a apărut în urmă cu cîțiva ani, dar cartea de la editura Trei e atît de specială că merită recomandată oricînd.

La prima vedere un roman despre o epidemie de zombi, ”Războiul Z” este o carte de psihologie, de sociologie și de istorie reversată.

Un singur exemplu: oamenii pierd prima luptă de proporții cu zombi, dar nu din cauza lipsei tehnologiei, ci din cauza ignorării efectului pe care tehnologia îl are asupra psihicului nostru.

Soldații umani sînt conectați unii la alții și la camere de luat vederi printr-o rețea performantă. Numai că ceea ce teoretic ar trebui să-i ajute, de fapt îi sperie de moarte!

Pe cîmpul de luptă, în loc să-și vadă adversarul individual din față, ei panoramează de sus o masă enormă de adversari, mii și mii de forme care se tîrăsc spre ei, perspectivă care îi paralizează.

Cum au procedat în luptele de după, poftiți la carte!

6. Cartea anului: ”Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sînt atît de bogate, iar altele atît de sărace” de David S. Landes

În afara concursului și deasupra tuturor.

Polirom a tipărit cartea în 2013 și, în mod normal, ar putea să scoată o ediție nouă în 2017 bazîndu-se doar pe faptul că partidelor și oamenii care au intrat acum în politică ar merita să o citească.

”Avuția și sărăcia națiunilor” e o carte de istorie a economiei mondiale, cu un autor, David S. Landes, de o prospețime și o acoperire culturală care te face cu greu să dai pagina de teama că se termină prea repede.

Fiți fără grijă, nu se termină!

E genul de carte din care citești o jumătate de an, cîteva pagini pe zi, pagini pe care le parcurgi și tresari pentru că toate întîmplările și tendințele și soluțiile sînt atît de actuale.

Cînd închizi cartea, speranța că România are o șansă pare aici, lîngă tine.

 

 


Comentarii (26)Adaugă comentariu

ovidiu_3003  •  7 ianuarie 2017, 14:57

...pai cei bogati ...fura mereu de la cei saraci ...de aceea unii sunt bogati si altii saraci ...nu trebuie sa scrie nimeni o carte ...asta se stie ...

cttor  •  7 ianuarie 2017, 15:00

mai citeste cineva in tara asta? sau mai are cineva timp de citit?

Cătălin Tolontan  •  7 ianuarie 2017, 15:28

@ovidiu_3003: genul acesta de autovictimizare este exact motivul pentru care cartile trebuie scrise ca sa fim expusi si altor idei decit aceea ca noi sintem mici si slabi si nu putem face nimic pentru ca tarile bogate ne fura :-)

ManX  •  7 ianuarie 2017, 16:43

Catalin Tolontan, facând referire la raspunsul pe care l-ai dat lui @ovidiu_3003, sa stii ca tare sunt curios sa aflam ce carti a citit Donald Trump...Mi-am dorit sa câstige alegerile,acum sa vedem ce literatura citeste Putin, pe care-l apreciez. Nu putem stii ce cunoaste Trump despre România,dar Putin stie multe. Sper sa le placa la amândoi biblioteca de la Deveselu mai ales dupa declaratiile lui Putin de acum câteva zile.

Radu  •  7 ianuarie 2017, 17:17

„Manualul dictatorului”, de Bruce Bueno de Mesquita și Alastair Smith. Una din cartile care trebuie sa fie lectura obligatorie. O recomand cu toata increderea. Adaug descrierea: Cum reuşesc oamenii corupţi să ajungă la putere? Cum este posibil că pe teritorii bogate în resurse naturale populaţia să trăiască la limita subzistenţei? Pe baza unor exemple din epoci şi zone geografice diferite – de la Iuliu Cezar pînă la liderul mafiot Paul Castellano, de la administraţiile Bush sau Obama pînă la situaţia din Pakistan –, politologii Bruce Bueno de Mesquita şi Alastair Smith încearcă să explice comportamentele abuzive caracteristice multor lideri politici sau din domeniul afacerilor. Rezultatul este o fascinantă imagine a jocului puterii, în cadrul căruia una dintre cele mai importante reguli este să-ţi răsplăteşti întotdeauna susţinătorii.

Cristina Scacun  •  7 ianuarie 2017, 17:34

@cttor: Din păcate, sau din fericire, mai sunt unii care își fac timp de citit. E extrem de ușor să renunți la altele activități care de altfel nu îți fac prea multă plăcere tocmai pentru a citi câte ceva. E cu atât mai ușor să găsești timp de citit cu cât ești trecut de o anumită vârstă, ai nevoie de mai puține ore de somn, ieșirile prin gerul de afară nu reprezintă o opțiune care să fie favorabilă propriei sănătăți, așa că în condițiile unui climat mai puțin favorabil e mult mai ușor să îți omori timpul citind.

Valentin  •  7 ianuarie 2017, 17:53

@cttor: da, timp pentru citit este berechet!, doar renuntati la televizor si smartphone pentru o saptamana sau doua

Phidas  •  7 ianuarie 2017, 19:36

Sa ne razbunam pe tarile bogate! Sa merge cu totii si sa le bem tot vinul.

Grizon  •  7 ianuarie 2017, 21:45

Pentru ManX. Putin a fost prieten , sau macar exista o poza in care dă mâna cu Valentin Rasputin, un scriitor rus foarte bun, sa citesti ”Despartirea de Matiora”, sau ”Traieste si ia aminte” carti foarte frumoase dar cam grele... si daca Putin le-a citit si i-au placut este de apreciat.

cttot  •  7 ianuarie 2017, 23:27

@Valentin @Cristina Scacun Din pacate, atit realitatea cit si statisticile va contrazic, nu numai ca romanii nu citesc, dar nici nu mai stiu sa citeasca.

Liana  •  8 ianuarie 2017, 0:24

Mi-am comandat cărțile ”Avuția și sărăcia națiunilor” și ”Cu ultima suflare”. Vă mulțumesc!

Valentin  •  8 ianuarie 2017, 1:14

De ce sa mergi in logica lui "din pacate" chiar si cand subiectul este o recomandare de lectura?! Cu atat mai mult cu cat gasiti ca timpul dedicat cititului e tot mai putin, bucurati-va cand cineva face o sinteza a ce merita citit.

Tavi  •  8 ianuarie 2017, 8:12

Mai mult decat indemnul romanilor: "Tole lege", fundamental pentru umanism nu mai e nimic de adaugat.

Gushpi  •  8 ianuarie 2017, 8:47

Timp de citit? Pe budă, la rând în vamă / la asig soc / la admin financiară, în aglomerația din trafic sau pe drumurile spre/dinspre serviciu, etc. Cum? Salvând cartea în cloud și accesând-o pe: telefon, tabletă, laptop!!! ("Dacă vrei, POȚI!!! )(1990, reclama la Adidas Torsion)

caragialedinamerica  •  8 ianuarie 2017, 10:02

D-le Tolontan, sa recomanzi carte si sa nu stii ca in limba romana se scrie NAPRASNIC, cu "S", iar nu "colectivități care au făcut opoziție la comunismul cel mai năpraznic", este cel putin dezarmant si intristator. Stiu ca nu imi veti posta comentariul, asa ati procedat si in alte randuri cand v-am semnalat greseli gramaticale sau de limba, si nici nu are importanta, chiar va rog sa nu o faceti, dar putin mai multa atentie la exprimare nu v-ar strica, mai ales intr-un asemenea context.

Cătălin Tolontan  •  8 ianuarie 2017, 10:02

@caragialedinamerica: dupa cum vedeti postarea dvs a fost aprobata, dupa cum sint aprobate toate criticile, justificate sau nu. In acest caz, nejustificata pentru ca DEX cuprinde ambele forme. https://dexonline.ro/definitie/n%C4%83praznic

Venom  •  8 ianuarie 2017, 11:48

7) Editura România TV : Seb Ghi Țî - Ficțiune personală și micțiune națională - Volum de poezii SF și eseuri audio video sponsorizat de Fundația Soros și Societatea Breaking News. Autorul, în dialog platonic cu o anume Laura, care îi distruge aura. Complexul lui Oedip și cântece de adormit Mițure cu pensii triplate, în prime time, culese din portul Chilia și sensibil adaptate la lirism de Socola și ilibralism dâmbovițean. Introducerea este semnată de celebrul poet, trubadur optimist al paharului întotdeauna plin pe jumătate, Whisky Bard Băsescu, exeget și fin cunoscător al eternului feminin și românismului delirant. Etilic și oniric, când închizi cartea, speranța că România mai are o șansă este aici, lângă tine, dacă te afli pe Alpha Centauri. Preț decât doi lei, fiindcă are și reclame. 8) Complete Idiots Guide for Government sau Avatarurile faraonului Dra în Z Day. Zombi care votează nemorți politic, care ne guvernează și care se întorc întotdeauna la viață, ce poate fi mai horror? Votanții PSD și ciclul cincinalului renașterii în patru ani este despicat și explicat prin legături invizibile în electorat, imposibil de rupt. Toți zombii văd aceleași imagini și fiindcă nu mai avem Brain! Brain! în țară sunt momiți la urne cu găleți, făină și pensii. Masa de manevră tele-ghidată este de neînvins, românii pierd bătălie după bătălie. Cine îi mai salvează? Ceaușescu sau Brad Pitt? Cum?? au stat acasă în loc să voteze? Poftiți la normalizare? Poftiți dracu' și la urne!

cynic  •  8 ianuarie 2017, 21:12

Catalin, ideile bune necesita punerea lor in practica. ele ar trebui puse in practica de politicieni care apara interesele celor bogati. cercul este vicios dar macar ideile sunt foarte bune... :))

fotbal  •  8 ianuarie 2017, 21:52

apel la altruismul tau. ai putea sa zici partea psiho-socio din razboiul z ca nu pot cu zombi in nicio forma de agregare(jerfa-brad pitt). topul meu: in fiction we trust, coaja de nuca, iuda, vegetariana, 1927. o vara care a schimbat lumea, fata din tren, scurta istorie a sapte crime. prin top a se intelege ca asta am citit. in curs de, istoria megalomaniei

Dorel.  •  8 ianuarie 2017, 23:39

caragialedinamerica - Eu cred ca matale nu ai vazut America decat la televizor si mai cred ca esti vreun activist PSD instruit dupa modelul activistilor PCR care ai intrat si tu pe aici doar ca sa-i bagi strambe D-lui. Tolontan, doar pentru ca scoate la lumina potlogariile pe care le fac sefii tai si cum nu ai avut de ce te lega te-ai legat de ceva la care nu te pricepi( de parca te-ai pricepe la ceva ca de aia va recruteaza ca nu sunteti buni decat sa bagati strambe) si anume limba romana. Ce ar fi sa te schimbi matale si sa inveti o meserie si dupa aia sa o si practici ca din latratul asta pe net nu o sa iesi la pensie.

Horia Nicola Ursu  •  9 ianuarie 2017, 19:00

Fiind cel care-a ales atît Cruz Smith cît şi John Verdon pentru publicare, mă bucur mult pentru alegerile tale în materie de poliţiste. Pentru 2017 e în plan la paladin Noir & Crime un roman de Joe R. Lansdale (Cold in July, habar n-am care va fi titlul românesc pînă la urmă), să nu-l ratezi! Şi nu rata nici Ultimul poliţist de Ben H. Winters (tot la Paladin). Dacă n-o să-ţi placă, fac cinste cu ce vrei tu. Dacă-ţi place, dai tu o bere la următorul tîrg de carte? :) Iar în materie de SF-uri, dacă ţi-a plăcut Max Brooks, nu greşeşti dacă citeşti Fata cu toate darurile de M.R. Carey (Nemira).

Valentin  •  9 ianuarie 2017, 19:38

@Horia N Ursu: Ultimul Politist se regaseste in BdT#2015 :)

I_Balan  •  9 ianuarie 2017, 20:11

Semnez petitia pentru John Verdon!

Cătălin Tolontan  •  9 ianuarie 2017, 20:42

@Horia Nicola Ursu: ”Ultimul politist” l-am citit. E asa cum zici. L-a batut pe Le Carre anul trecut ceea ce e rarisim. http://www.tolo.ro/2016/01/16/bun-de-tipar-2015/ Si in privinta ”Ultimului politist” facem petitie daca nu veniti cu urmatorul volum :-) Multumesc mult pentru celelalte recomandari!

Andrei  •  10 ianuarie 2017, 23:23

Cred ca ar trebui sa ne recomandati mai des carti, nu doar la final/inceput de an. Eu as fi interesat sa cumpar.

dh  •  30 ianuarie 2017, 15:17

Am înțeles că, după spusele bătrânilor din comunitatea sectanților din Bugeac, cel mai monstruos regim sub care au fost nevoiți să trăiască și să supraviețuiască a fost cel impus de România Mare cu ajutorul legionarilor. Motivează autorul prin aceea că metodele opresive ajunseseră la o culme greu de atins sub oricare alt regim (țarist, stalinist) și că, precum nimeni alții, legionarii au atentat inclusiv la ceea ce era sacru (sau indiferent) pentru oricine altcineva: ceremonialul înhumării morților comunității, discriminarea chiar și dincolo de moarte a sectanților prin interzicerea înmormântării în pământul sfânt al patriei. Din acest punct de vedere afirmațiile sectei par a fi perfect îndreptățite. Observ însă că, tot conform afirmațiilor bătrânilor comunității și tradiției împământenite, adversarii lor cei mai de temut sunt Statul (Leviatanul), majoritatea pravoslavnică și lumea laică, iar provocarea comunității sectante este aceea de a le salva și aduce pe calea cea bună. Și atunci, cunoscând fervoarea religios-mistică și fanatismul membrilor Legiunii, ce au stat la baza conceptuală a existenței a acestei formațiuni, în mod absolut logic intervine și întrebarea căreia nu i-am găsit răspunsul în proza lui Vasile Ernu: Oare sectanții nu au perceput pe legionari ca fiind mai degrabă tot niște marginali, niște rivali religioși extrem de periculoși prin faptul că erau vârful de lance al majorității pravoslavnice? Mai ales în condițiile în care – absolut motivat de realitate – sectanții nu aveau nici un fel de considerație pentru aproape inexistenta educație religioasă a creștinilor ortodocși, ceea ce nu era cazul și cu membrii Legiunii? Nu am afinități legionare. E pur și siplu o întrebare care mi-a rămas după ce am citit „Sectanții” lui Vasile Ernu.

Comentează