Corupție, „multinaționale” de la 1800 și legătura dintre o fabrică din România și cel mai mare dezastru din istoria expedițiilor polare

După 168 de ani, oamenii au putut găsi o corabie scufundată în ținuturile arctice, dar nu au descoperit o metodă mai bună pentru achizițiile publice!

vineri, 13 ianuarie 2017, 3:36

Costel Crângan, fostul redactor șef al ziarului „Viața Liberă” din Galați, scrie pentru adevarul.ro povestea fabricii de conserve din Galați care, în secolul XIX, livra produse pentru Amiralitatea Britanică.

După ce a obținut monopol prin coruperea mai marilor țării, fabrica a fost amestecată în 1847 într-un scandal care a șocat opinia publică a vremii.

În iunie 1847, comandantul Sir John Franklin a dispărut, împreună cu cele două nave şi cu întreg echipajul, pe cînd era în căutarea legendarului Pasaj de nord-vest, legătura dintre Atlantic și Pacific prin Oceanul Arctic.

Avînd motoare cu aburi și alte dotări avangardiste pentru epocă, Navele Erebus și Terror, împreună cu toți cei 129 de oameni, n-au mai apărut niciodată, adîncind misterul.

Au trecut 168 de ani pînă cînd una dintre epave a fost descoperită pe fundul apelor reci din nordul Canadei.

Asta apropo de ce înseamnă să mobilizezi resursele ca să elucidezi vechi enigme și, totodată, ca să recompensezi curajul înaintașilor.

Această reverență e din partea unor contemporani imperfecți la adresa unor înaintași imprefecți pentru că, așa cum s-a întîmplat și în cazul altui erou britanic, Robert Falcon Scott, a fost analizată și contribuția liderilor la dezastrul expedițiilor.

Iar comunitatea științifică, guvernele și exploratorii n-au renunțat la căutarea faptelor nici după 168 de ani!

Iar una dintre teoriile contemporanilor, preluată de istorici, este faptul că echipajul, prins oricum în condițiile disperate ale iernii arctice, s-a împuținat dramatic și din cauza conservelor stricate produse la Galați. Ele ar fi îmbolnăvit marinarii de botulism.

Presa britanică a epocii a criticat atribuirea proviziilor strict pe criteriul prețul cel mai mic în anul 1845, înainte de plecarea navelor!

E tulburător dacă te uiți la ce se petrece azi cînd problemele din achiziții sînt exact aceleași.

Interesantă este și urmarea din România, consemnată de ziaristul de la „Adevărul”: fabrica din Galați a fost înghițită de o altă companie britanică și aceasta a continuat practicile!

Dacă vă interesează subiectul expediției, o excelentă reconstituire istorică, desigur romanțată, reușește Dan Simmons în cele două volume  intitulate „HMS Terror”, traduse la Nemira.


Comentarii (11)Adaugă comentariu

MCNafets  •  13 ianuarie 2017, 15:55

Un fel de Irlanda si scutirea de taxe pentru Google. Sau privatizarile romanesti post revolutie.

Ninel  •  13 ianuarie 2017, 16:39

Vreau doar sa va spun ca a fost gasit si HMS Terror in septembrie anul trecut: http://www.agerpres.ro/sci-tech/2016/09/14/epava-legendarei-nave-hms-terror-a-fost-gasita-in-zona-arctica-dupa-150-de-ani-18-59-44

Cătălin Tolontan  •  13 ianuarie 2017, 16:45

@Ninel: da, e si in text un link din momentul descoperirii.

Paul S  •  13 ianuarie 2017, 17:49

Ce rai sunt romanii astia, de veacuri! Ce tara groaznica e Romania asta din cele mai vechi timpuri! Ce deontolog luptator pentru o societate deschisa e Tolontan asta! Inca de cand a ancorat Soros pe Dambovita. De ce omiti, omule de dreapta, ca patronul fabricii se numea Samuel Goldner, era din Viena si era cetatean al Imperiului Britanic? Ca se intelege ca trebuie sa ne fie rusine ca traim in Romania, din ceea ce livrezi matale. Eu te inteleg, de mult.

Romeo  •  13 ianuarie 2017, 18:43

Domnule Tolontan, ce ati patit? v-a afectat gerul mintea?! In aceste vremuri grele pentru produsele romanesti dumneavoastra veniti cu asemenea povesti denigratoare?! Nu v-am vazut in schimb sa faceti un articol in care sa indemnati romanii sa cumpere produse romanesti. Sunt foarte dezamagit! Mentalitatea romanului si asa este tulbure si intoxicata de reclame cu produse de import. Va rog frumos, luati atitudine pe o directie pozitiva. http://forum.romeonet.ro/viewtopic.php?f=241&t=24786

Dan  •  13 ianuarie 2017, 18:48

Nu spune Tolontan cà gàlàtenii sunt hoti iar evreii cinstiti. Asta este concluzia dumneavoastrà. Doar cà marile afaceri au corupt usor politicienii. Vi se pare cà acum este diferit?

Filbert  •  13 ianuarie 2017, 20:22

...ca sa vedem ca are si incalzirea globala partile ei, hai sa zicem, bune: acum se pot gasi navele disparute de o suta si mai bine de ani iar trecerea de Nord-Vest e din ce in ce mai accesibila...

dana  •  15 ianuarie 2017, 9:48

@Paul S, nici nu avea cum sa fie roman patronul conservelor; ce naiba, doar se stie cine a ridicat Galatiul, Braila, etc in secolu XIX, intr o tara agrara, cu 10% populatie care detinea 90% pamint... Poate si altii s au simtit tradati de autorul articolului care i a lasat sa creada ca Petre Petre din Rascoala avea un frate la Galati care facea conserve "neconforme"... A, da, sigur ca era un plus sa ni se dea toata informatia odata, sa vedem ca evreul ne a tradat si atunci! Dar de aia avem sectiunea comentarii. Merci de info completa, pacat ca o iei asa personal si tragi in "pianist".

Toni  •  15 ianuarie 2017, 11:54

Pe situl unde a fost publicat articolul initial, am vazut un comentariu interesant. El zice cam asa: botulismul a fost descoperit abia in 1895. Iar la vremea expeditie, conservele erau etansate cu plumb, iar saturnismul i-ar fi facut pe oameni sa-si asume riscuri irationale.

Popa Emil  •  15 ianuarie 2017, 19:34

Din păcate dincolo de dorința de a atrage atenția cu o stire senzațională, multe din povestea domnului Crangan sunt doar presupuneri, povești, snoave, sau chiar răutăți. În primul rând nu putem vorbi de carne "murată", vorbim de conserve de carne de vită prelucrate termic și sterilizate la abur cu presiune, așa cum se vede chiar in imaginea postată în articol provenita din arhiva B.V.A.U. În imagine se văd două autoclave prin care conservele se sterilizau, metodă folosită și atunci și acum. Sterilizarea cu abur nu are nici-o legătură cu pasteurizarea, Pasteur și-a luat licența în științe la Paris în anul în care sir Franklin își începea expediția sa polară, iar fenomenul de reducere a încărcăturii cu germeni a lichidelor alimentare a fost patentat în 1865 (pasteurizarea). Nimic și nimeni nu ne permite să vorbim nici de carne "stricată". Nu există nici-o dovadă, raport, din care să reiasă că în conservele lui Samuel Goldner ar fi livrat carne stricată Amiralității. Să fim serioși! La milioane de conserve produse din 1844 până în 1875 dacă ar fi fost probleme de sterilizare conservele s-ar fi deformat și bombat pe drumul dintre portul galățean și cele britanice. Supozitiile privind intoxicația cu plumb a membrilor echipajului, aparțin antropologului Owen Beattie din Alberta și sunt bazate pe cutiile de conserve goale aruncate pe insula Beechey, unde au fost găsite mormintele a trei marinari morți în voiajul spre nord al lui Sir Franklin, care erau dezlipite și prezentau „picături de plumb care curgeau în interiorul cutiei ca niște picături de grăsime”. Ori expediției Beattie din 1980 i se pot reproșa multe, așa că am să pot să-i reproșez și eu câteva. Prima ar fi că nu există nici-o dovadă că resturile de cutii de conserve aparțin expediției din 1845 și nu celor care au urmat după ea în încercarea de a-l găsi pe Franklin și cele două vase ale sale: HMS Erebus și HMS Terror. Și au fost zeci de expediții. A doua ar fi că morții îngropați acolo: John Hartllen, John Torrington, William Braine n-au avut nevoie de conserve, au fost îngropați în sicrie, deci expeditia lui Sir Fraklin a continuat după acest episod trist, probabil staționarea în adapostul insulei a fost doar pe perioada iernii. A treia observație ar fi că la acea vreme, ca și astăzi, cutiile de conserve se cositoresc, nu se plumbuiesc. Chiar dacă aliajul de lipire din perioada secolului XIX conținea plumb în proporție de 15%, nu se explică o intoxicație cu plumb de la cantitățile provenite din conserve. A patra observație este legată de expresia din raportul Beattie referitoare la autopsia lui Torrington: "would have suffered severe mental and physical problems caused by lead poisoning". L-a examinat cineva pe nefericitul ofiter debutant Torrington și a constatat că suferea de probleme severe mintale si fizice? Iată ce scrie in raportul de autopsie dr. Roger Amy, anatomopatolog din Alberta: „The brain was autolyzed, and only yellow granular fluid remained. The marked autolysis of the brain suggests that decedent had been kept warm for a while after death, possibly while being prepared for burial while the grave was dug”. Cu alte cuvinte la autopsie creierul era complet lichefiat deoarece cadavrul a fost ținut la căldură după moarte, până s-a săpat în permafrost groapa. A cincea observație este legată de autopsia din 1984 care s-a facut in situs, așa cum se observă și din fotografiile efectuate atunci. Din cauză că înmormântarea se făcuse în permafrost, cadavrul era perfect conservat congelat și a trebuit dezghețat cu apă caldă!! Așa că nu știu dacă lichefierea creerului s-a produs după deces sau la dezghețare, în orice caz autopsia a durat 11 ore, iar după dezghețare mare parte din arhitectura tisulară s-a distrus. În sfârșit la mai bine de zece ani de la efectuarea autopsiilor s-a stabilit ca și cauze de deces: pneumonia și tuberculoza la John Torrington, precum și tuberculoză osoasă (vertebrală) la William Braine. În plus toți sufereriseră de o intoxicație cronică cu plumb. Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că timpul scurs de la începutul expediției până la apariția deceselor marinarilor îngropați a fost prea scurt ca să producă o intoxicație cronică cu plumb (saturnism). Nici celelate teorii legate de utilizarea de veselă și tacâmuri de cositor, sau consumul de apă cu mult plumb produsă de instalația de distilat a navelor nu poate explica saturnismul cronic. Ron Martin cercetator la West University studiind fragmente de oase provenite de la cadavrele mateloților morți în expediția Franklin cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație (synchrotron X- ray fluorescence and laser ablation/ mass spectrosopy), conclude: „Our resources fail to support the hypothesis that the lead in the bones came from the tins and I certainly believe that it didn't," "The time, from departure to death, just wasn't long enough for lead from the tins to become so dominant throughout all the bones." Practic intoxicația cronică cu plumb a fost anterioară expediției și s-a datorat modului de viață din secolul XIX. Ce s-a întâmplat totuși cu expediția Franklin? Descoperirea epavei navei Erebus în 2014 și a epavei navei Terror în 2016 pot deveni elemente importante în elucidarea cauzelor eșecului expediției. Prinse în ghețuri în iarna lui 1846 navele au fost abandonate probabil în 1848, iar membrii expediției au murit de frig, foame și boli. Numeroase resturi umane (oase) găsite pe locul unde s-a amenajat tabăra marinarilor din expediție, prezintă incizii și urme de curățare, iar un studiu din 2015 a arătat ca pe 32 de fragmente osoase s-au descoprit urme de gătit (fierbere) și tăieturi de extragere a maduvii oaselor, fapte ce se corelează cu relatările din epocă ale inuiților și cele ale expedițiilor de căutare din secolul XIX care relatau doar cu jumătate de gură despre canibalism.

cosmin  •  16 ianuarie 2017, 18:31

Bravo, domnule Popa Emil! Mulțumim!

Comentează