Nu faceți aceeași eroare ca noi! De ce sunt importante protestele și care poate fi continuarea

Dezgustul de politică este una dintre cauzele care au păstrat România în înapoiere și i-au răpit până acum șansele

marți, 31 ianuarie 2017, 10:54

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi cheamă tinerii din stradă să intre în PNL și să ajute astfel la modernizarea partidului. El spune că ”oamenii implicați civic sunt bineveniți în partid”.

Primele reacții scot flăcări.

Atât din stradă, cât și din partid.

Publicul îl ironizează pe Raețchi pentru că PNL e nereformabil și pentru că, în general, politica e murdară și nu merită.

De partea cealaltă, din interiorul PNL, senatorul Mihai Voicu, care amintește că e membru al liberalilor din ianuarie 1990, spune că e o nerozie ”căutarea obsesivă a oamenilor din afara partidului”.

Și se întreabă: ”Tinerii din partid când vor fi promovați?”.

100.000 de oameni este estimarea majoritară a presei în privința participării la mitingurile de duminică în toată țara

Interesant e că ambele răspunsuri pe care le primește Raețchi rămân în logica ultimelor decenii.

O generație întreagă, cea care cu orgoliu susține că a făcut Revoluția din 1989, și care acum a ajuns la 40 plus, a refuzat să intre în politică.

Ea nu a fost, la început, o generație neimplicată civic.

De altfel, caracterizarea ”cele mai mari demonstrații din 1989”, aplicată mișcărilor de duminică, 29 ianuarie 2017, riscă destul de mult.

Surperlativele sunt mereu supuse comparațiilor.

Numai în anul 1990 au fost frecvent manifestații cu mult peste o sută de mii de oameni în stradă.

Majoritatea s-au petrecut împotriva hegemoniei FSN, dar au existat manifestații și pro.

500.000 de oameni au manifestat în noiembrie 1990 la fondarea Alianței Civice

Începând cu 28-29 ianuarie, mitingurile succesive ale Opoziției și ale Puterii, continuând  cu demonstrațiile de masă zilnice din Piața Universității și încheind cu cei aproape o jumătate de milion de români care au celebrat în noiembrie fondarea Alianței Civice, anul 1990 este unul de mare fierbere.

Și starea de veghe a societății nu se încheie aici.

În 1992, de Paște, Regele Mihai este îmbrățișat pe strazile Bucureștiului de o mulțime estimată la 1 milion de oameni.

Regele-Mihai-1992

Veți spune că aceea nu e o demonstrație, ci o celebrare.

E adevărat doar pe jumătate.

Cine a trăit în stradă acea zi și acei ani știe că, de la venirea Regelui și până la moartea lui Corneliu Coposu, din decembrie 1995, când sute de mii de oameni din toată țara ajung în București, fiecare eveniment înseamnă și afirmarea unei atitudini politice, a unei idei. 

Atunci, ca și acum, opoziția manifesta împotriva abuzurilor ascunse în spatele votului majoritar.

Fie ele sărbătoare sau stare de doliu, toate marile întâlniri populare poartă mesaje civice.  

A ieși în stradă în număr atât de mare a fost și a rămas un fel de a afirma un mesaj dincolo de gestul fizic și dincolo de propria persoană.

Marșul îi privește nu doar pe cei prezenți, ci și pe cei care nu au putut veni.

Împreună cu viii, defilează amitirea morților și ceea ce dorim copiilor născuți sau nenăscuți.

Fie ei din trecut, din prezent și, mai ales, din viitor, oamenii care nu sunt în stradă sunt invocați și reprezentați de către cei care mărșăluiesc.

New York Times scrie, simplu și sugestiv, că manifestațiile sunt importante mai ales prin ceea ce nu se vede, dar știi că e în spate.

Protestele poartă mereu o sugestie, o demonstrație de forță, precum ”saltul gazelei care își avertizează prădătorul: Uite cât de rapidă sunt, n-ai nicio șansă să mă prinzi, reununță!”.

Observația este universală.

Puterea de la București nu s-a speriat de numărul celor ieșiți în stradă, ci de cei despre care știe că n-au ieșit, dar se pot adăuga oricând.

Demonstrația resimțită e întotdeauna mai puternică decât demonstrația văzută.

Și în SUA,și în Coreea, și în România, și pretutindeni unde mișcările de stradă răzbat, întrebarea e: Ce urmează?

791780-16409670-1440221482677793-298638625-o

De aceea am și adus în discuție generația ”decrețeilor”, dar și pe toți cei care, indiferent de vârstă, au manifestat în anii 90.

Ei nu au fost nicidecum lipsiți de civism.

Dar, cumva, toată inițiativa și implicarea acelor oameni s-au scurs ca apa prin pietrele bordurilor însângerate la propriu.

S-a pierdut.

Același risc există și azi.

Activiști civici din toată lumea, oameni care știu cu ce se mănâncă protestul, euforia victoriei și amarul de după, avertizează că e nevoie de organizare.

Când protestezi dai peste mână cuiva despre care crezi că face o prostie.

Mai departe, e nevoie să câștigi dreptul de a purta uneltele.

Mai informați și, opinie personală, mai inteligenți și talentați decât am fost noi la vârsta lor, cei de astăzi e bine să critice trecutul și prezentul, dar e esențial să le înțeleagă!

Dezgustul de politică n-a dus nicăieri în aceste aproape trei decenii.

Politica e grea, e frumoasă și e complexă în misiunea ei de a servi pe cei pe care-i reprezintă. Politica se bazează pe știință.

Politica e cool.

Să găsești soluții pentru societate, să le argumentezi, să le opui soluțiilor altora și să accepți complementaritatea atunci când ea există, asta e și intelectual atractiv.

Poate că Ovidiu Raețchi are dreptate.

Și nu e vorba doar despre PNL, ci despre orice partid care vrea să facă acest pas.

Nu repetați erorile noastre! Nu lăsați ”pe alții” să facă politică, că ”eu mă ocup de chestiile importante”.

Mai ales că aveți capacitatea să învățați corect politică, după carte și în mediul academic, noi asumând profesiile de multe ori în galopul unei lumi care abia se năștea.

Iar implicarea nu se mărginește la partide.

Ea poate îmbrăca multe alte forme, de la organizații neguvernamentale până la inițiative civice.

Important e ca voi să continuați să comunicați și să vă implicați împreună. Să învățați principiile corecte ale domeniilor în care vreți să intrați.

De ce v-ar interesa un mesaj de la un ”decrețel”? De la un rumeguș cu pretenții profetice.

Pe vremuri și noi am auzit asta: ”Intrați în politică!”.

Într-un recent interviu din ”Dilema veche”, Andrei Pleșu își amintește cum Adam Michnik îl întreba în 1990: ”Cine va câștiga alegerile?”.

”Toți credem că FSN”, răspunde filosoful român.

”Păi, atunci de ce nu intrați în FSN?”, spune Michnik.

Dacă ar veni de la oricine altcineva decât Adam Michnik, omul care a preferat pușcăria în locul libertății exilului, i-ai spune oportunism.

Era înțelepciune.

Desigur, acestea sună ca niște povești vechi.

Cândva, și noi am auzit vocile. Ne invitau să intrăm în politică, să nu stăm pe margine, să nu o lăsăm pe mâna altora!

Am crezut că sunt glasuri vechi și, de fapt, poate că erau vocile voastre.

Ne-am temut că e o tentație din trecut. Dar dacă era o rugăminte din viitor?

Timpul își păstrează intactă maliția.

Poate că ceea ce auziți voi nu e îndemnul trecutului și prezentului de care v-ați săturat, ci chemarea copiilor voștri, care, dincolo de aburul orizontului, știu cum arată viitorul dacă veți lăsa altora politica.

 


Comentarii (96)Adaugă comentariu

stefan  •  31 ianuarie 2017, 17:05

prietene, ești fie înfiorător de naiv, fie groaznic de cinic ...

Cătălin Tolontan  •  31 ianuarie 2017, 17:07

@stefan: ni se spune de foarte multi ani ca suntem naivi. Cand scriam acum 11 ani ca justitia va functiona, nu perfect, dar va functiona, putini credeau acest lucru. In 2006 cand ne-am apucat de Dosarul Transferurilor, se ridea de noi. Acum, oamenii ies in strada si ca sa apere DNA. Chiar daca DNA are si el probleme, chiar daca justitia e mai degraba un precursor chimic al unei justitii ca lumea, lucrurile se modifica in bine. Si motorul care impinge lucrurile e sperata.

Ramon  •  31 ianuarie 2017, 17:08

USR a fost o alternativă acum, cum a fost *** acum 4 ani, ApR cândva. Dar USR a început să fie atacat și posturile TV se grăbesc să prezinte totul, deci cei care au sperat că se poate fără PSD și fără PNL vor fi dezamăgiți. Nu ne cereți să studiem zeci de editoriale, pentru că viața nu este pândirea fiecărei erori de exprimare a unui politician. 18 % din populație a votat PSD, 82 % au refuzat să-i voteze. Tupeul de a se proclama câștigători nu este atacat nici de opoziție, mult mai necredibilă, nici de analiști. Și atunci ce să facem, să votăm minciuni, ca până acum, oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, deci nu știm dacă ne mint sau vor fi capabili de ceva ? Sigur, votăm pe cel care ne manipulează mai bine, dar mi-am pierdut 2 joburi bune în 1997 și 1999 pentru că am crezut că există alternativă mai bună decât PSD. Și de atunci nu mai vreau pe niciunii, pentru că nu-i mai cred. Votez doar președintele care se luptă cu hoții, dar foarte puțini au ajuns după gratii, deci sunt dezamăgit. Și este importantă mișcarea în capitală, restul orașelor au înțeles că tot nu vor fi băgate în seamă, iar dacă au primar de altă culoare politică se vor alege cu nimica. Dar nu este vina noastră că, de 12 ani încoace, nu mai apare un om care să dea încredere. Acum este un joc al nervilor, de câte ori vom ieși în stradă până vor adopta sau nu schimbările pe car ele vor, dar vom trăi mai bine sau mai rău și cât timp, de asta nu ne va asigura nimeni. Ziariștii cu credibilitate preferă să-și încaseze salarii grase, făcând praf pe politicieni, în timp ce aceștia s-au obișnuit, nu mai au ce pierde, nu au ce câștiga. Așadar, ce facem duminică, repetăm ieșirea în stradă ? Altceva mai bun este de făcut (de ei sau de noi) ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

marian  •  31 ianuarie 2017, 17:21

Citez din lord belial 15:11 "suntem alta generatie. mai citita, mai tech-savvy, mai umblata prin lume" ... Serios ? Alta generatie, da! Mai umblata prin lume, poate. Mai tech-savy, posibil. Intrebare: so what ?! Nu te deranja belial, nu ma intereseaza eventualul dtale. raspuns, dar nu te mai trezi vorbind despre lucruri despre care ai doar impresia ca le cunosti. Case closed.

florea  •  31 ianuarie 2017, 18:30

Axiome 1.Aceiași politicieni si partide se rotesc la putere de 27 ani. 2.De 27 ani așteptăm politici publice de la acești politicieni în favoarea cetatenilor,cu rezultat aproape zero. 3.Tot de 27 de ani și cu speranțe în viitor ,votăm râul cel mai mic(peste 4 ani devenind raul cel Mare). 4.Presiunea publica accentuată - in contrapartidă cu liniștea dorită de ei - ii fac pe alocuri să mai cedeze în diverse situații. Rezolvarea?: 1.Neprezentarea la vot.Prezenta la vot mult sub media europeană iar face pentru Vest ,absolut nefregventabili. 2.Puterea exemplului,frica ca odată ajuns la putere cineva disperat de atâta așteptare s-ar îndrepta împotriva vieții lor.

Cătălin Tolontan  •  31 ianuarie 2017, 19:31

@Arsenie: nu, nu vor schimbarea guvernului, vor doar ca guvernantii sa nu faca ceva ce se intoarce impotriva intregii societati. In rest, PSD a castigat alegerile si trebuie sa-si indeplineasca mandatul. Este dreptul si datoria acestui partid.

Decretel  •  31 ianuarie 2017, 20:21

Intrebare ca de la decretel la decretel: Tu din ce partid faci parte? Daca din nici unul atunci nu te obosi sa imi dai argumente pentru ca orice motivatie ai aduce eu iti aduc alte 3 pentru care nu ma implic. Daca asa stau treburile atunci tot articolul tau, frumos scris dealtfel, nu face altceva sa semene cu predica unui popa gras care iti spune sa tii post iar el merge acasa si haleste o ceafa mica de porc, adica mai pe romaneste cam duhneste a ipocrizie. In rest, vorba hipiotilor, "peace and love".

maria  •  31 ianuarie 2017, 21:13

Domnule Tolontan, Revolutia (la propriu, in acele zile din decembrie ) au facut-o oameni de toate varstele, nu doar cei care au acum in jur de 40 de ani. Atunci, in decembrie 1989, au murit oameni impuscati care aveau 40 de ani iar acum mai exista doar o piatra de mormant rece cu o poza stearsa. Iar drepturile copiiilor urmasi sunt batjocorite de fiecare guvern, indiferent de culoarea politica. Ceva se va schimba intr-adevar aici cand de exemplu locuitorii din Drumul Taberei vor iesi sa protesteze pentru minciunile cu metroul sau cand care merg pe centura vor iesi pentru asta. Si sunt multe exemple. Nu cred ca puteti compara o plimbare prin centru cu gloantele din Revolutie.

ro-lari  •  31 ianuarie 2017, 21:38

Dle Tolontan, cam neinspirata zi de 31.01.2017, sa laudati DNA - sau poate am retinut eu in fuga. Azi Orban a cistigat cu 2-1. Ieri a cistigal Olguta, alalteri dl. cu salamul. Ciomu a gresit odata si a fost terminat. De cate ori trebuie sa mai greseasca Koevesi - ca sa zboare de pe un scaun care poate de sportiva e bun dar nu de om cu charisma?

x  •  31 ianuarie 2017, 21:58

Avand in vedere ca exista doar cateva mii de simpatizanti ai regimului Ciolanis, sa-i lasam sa-si tarasca picioarele degeaba ! E interesanta ideea de aseara a lui Mircea Badea : organizarea unui miting autorizat cu milioanele de romani ce nu iubesc regimul mentionat mai sus ! https://www.facebook.com/grigore.cartianu/posts/1838941023048269

kkciosuldelahamangia  •  31 ianuarie 2017, 22:21

hm, inemnul e sa iesim in str...inutil, uite acum la acesta ora, 22.15 vorbeste tovarasul tamplar iordache, pus ministru al justitie, au adoptat ordonantele...acum intelegeti de ce s-a amanat procesul lui gragnea si dosarul olgutei a fost trimis inapoi la DNA ? hotii au invins, sperantele s-au dus.... stat mafiot sustinut de 27 de ani de o presa corupta, uitativa la punctele care inlocuiesc cuvintele din comentarii.

Edi  •  31 ianuarie 2017, 22:35

Eu am plecat in piata. Eu nu accept aceasta mizerie !

psd ciuma rosie  •  31 ianuarie 2017, 22:59

ce v-am zis, gata, s-a dat liber la jaf, hoarda de penali si infractori poate sa jefuiasca in voie

Aproape Anonim  •  31 ianuarie 2017, 23:41

Felicitări nouă! Să deschidem şampaniile, să vină dansatoarele, să... chemăm lăutarii şi... să fie bine ca să nu fie rău. Hai să ne punem pe petrecere, că au trecut, domnule, au trecut ambele, dragele de ele, că tare ne mai stăteau pe suflet. Uite, ca o piatră de moară ne stăteau, acu' însă... eee, e altă treabă. Bună treabă reuşirăm. Brava! Acu', nu ne mai rămâne altceva de făcut, decât să ne adunăm cu toţii într-o horă mare mare şi să ne bucurăm de ce am reuşit. Cea mai tare chestie, noi am făcut-o. Foarte tare, zău! Atât că după ce o să petrecem noi aşa, şi o să ne veselim foarte, şi după ce ne-om îmbrăţişa şi ne-o pupa cu foc unii cu alţii, n-ar fi rău zic, ca după toate astea, să începem a ne scobi cu râvnă prin buzunare, pentru că ştiţi ceva? mi-a zis mie un nenea mare, rău şi manipulator, că dacă urmez linku' http://www.bnr.ro/Baza-de-date-interactiva-604.aspx#, şi pun puţin pupila pe capitolu' „Datoria externă”, o să văz că avem unele... mici restanţe pe la întreţinere. Iar partea cea mai naşpa, e că, zicea acelaşi nene, fireşte iarăşi cu caracter de bârfă, măcar o parte din acei bani s-a dus pe apa sâmbetei, şi prin diverse forme de manifestare ale abuzului în serviciu. Nasol, până mai adineauri, mai aveam o şansă, infimă este adevărat şi aia, ca măcar o minusculă parte din ceea ce s-a furat, să fie cumva recuperat de la cei ce şi-au vârât mâinile prin buzunarele nădragilor noştri. De acum însă, cu tot haosul ce se va naşte din această manevră, care săraca de ea, nici măcar de o prea mare abilitate nu o putem acuza, ce să zic... ori ne apucăm să facem chetă prin vecini, ori cumpărăm elegant (din nou pe datorie, cum altfel?) un pix de la non-stopu' din colţu' blocului, luăm regulamentar o foaie A4 şi-l punem pe cel mai caligraf din noi, să-i scrie o scrisoare înduioşătoare lu' Moş Crăciun, că poate e băiat de comitet şi ne rezolvă el.

Cetatean  •  31 ianuarie 2017, 23:44

Tolo, ar putea sa ți fie rușine. AI contribuit din plin la ce se întâmplă aici. DEGEABA te acoperi cu principii sforăitoare. ..esti GOL. L

Aproape Anonim  •  31 ianuarie 2017, 23:44

...şi ne-om pupa. Scuze.

CRistian  •  31 ianuarie 2017, 23:51

Iti mai aduci aminte tolontane ce ne spuneai la alegeri... "PSD-ul a meritat sa castige" Eu iti zic doar atat ********** , completezi tu cu cuvintele pe care le crezi de cuvinta

ahuramazda  •  1 februarie 2017, 0:03

Frumos si corect comentariul si aprecierile tale. Insa din pacate in momentul de fata eu vad in aceste proteste o manipulare pro-Kovesi si pro-DNA si pro-SRI/SIE/etc. (aici de fapt este vorba de pro-justitie si pro-securitate) desi acestea au foarte mari hibe si se comporta, chiar pe fata in anumite cazuri, ca niste zei intangibili. Nici ceea ce face actuala putere nu este normala avand in vedere faptul ca la acest moment altele erau prioritatile cu atat mai putin cu cat totusi aceste modificari legislative sunt cam cu dedicatie si transmise cu directie. Tu vorbesti de implicare, insa intrebarea mea este cine te sustine daca vrei sa te implici? Nimeni in Romania, pentru ca nu reprezinti interesele celor care trebuie. Am vazut prea multe desi, ca varsta, sunt mai tanar, ca sa mai pot crede ca se poate face ceva in Romania. Poate sunt doar cinic, cum ti-a spus Stefan, sau poate ca vazand abuzurile justitiei evidente

ahuramazda  •  1 februarie 2017, 0:15

(continuare la comentariul de mai sus, transmis din greseala nefinalizat) am realizat ca atunci cand vorbesti mult si te pui contra vantului esti "zburat" datorita turbulentelor si fortei cu care "te" sufla. Din pacate in momentul de fata sunt prea multe abuzuri in justitie si prea multe interese protejate ca sa fiu de acord chiar cu aceste proteste, iar problema este ca nimeni nu face nimic sa stopeze aceste abuzuri. Si CSM-ul este tot subordonat politic, si membrii sai platesc functiile si sustinerile avute (decartand partidului care l-a sustinut si il sustine). Asta am auzit, dar se spune ca "daca nu faci foc nu iese fum". Poate o fi real, mai stii? Am observat si jurnalisti care sustin puternic si cu capul plecat (sa vorbesc civilizat) actuala putere. Gresesc enorm de mult, pentru ca si cei care au dat, in fapt, nastere acestor proteste, nu sunt cu nimic mai prejos decat ceilalti. Cam toti sunt o apa si un pamant, si ti-o spun din proprie experienta. Pacat... pacat de noi, pacat de tara noastra, pacat de viitorul copiilor nostri. Il vad foarte sumbru, si nu vad nicio sansa de schimbare prea curand in acest viitor similar unui "sicriu de plumb"... Vorba lui Bacovia "Dormeau adanc sicriele de plumb/Si flori de plumb si funerar vestmant"... cam asta ne asteapta. Bafta in continuare si toate cele bune.

ITRobert  •  1 februarie 2017, 0:20

Eu nu as fi publicat poza cu tradatorul Mihai Hohenzollerescu... Au tremurat ***, si-a pus *** si s-a tulit in occident lasandu-ne pe mana bolsevicilor... Sincer, i se da importanta fara motiv, la fel si actorului din Iasi Duda si nu mai stiu cum si lu' nevasta-sa... Margareta "Mihai" (cica n-are nume de familie) desi e mai corect sa-i zicem Margareta Mihailova dupa cum s-a purtat ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

john70  •  1 februarie 2017, 0:26

Mare diferenta: Soros nu-si baga nasul in 1990. Alta chestie: In primele zile ale lui ianuarie 1990, Rupert Murdoch sosea la Bucuresti si incerca sa cumpere Romania Libera. I s-a raspuns "Nu ne vindem ziarul". Ce-ar fi fost daca Murdoch (urmat de altii) ar fi avut un trust media in Romania acelor ani? Oare rezista Iliescu pana in 1996? Ar mai fi existat magnatul de presa Voiculescu?

dignitas  •  1 februarie 2017, 0:45

Cand ziceau unii ca joci murdar, nu credeam. M-ai convins.

Andrei  •  1 februarie 2017, 0:48

Si eu imi doresc o tara in care sa traim mai bine, asa cum cred ca ne dorim cu totii. Personal insa nu ma deranjeaza gratierea unor oameni pentru infractiuni mai putin grave. Din ce am inteles nu se gratiaza criminalii, talharii, violatorii, hotii, coruptii. Nu se gratiaza nici recidivistii. Si atunci oare de ce sa fim asa inversunati daca statul doreste sa acorde unor detinuti dreptul la o a doua sansa? Mai ales ca si asa ii tine unii peste altii in penitenciare? Stiu ca unii se vor intoarce inapoi dupa un timp, dar pentru altii masura va fi un lucru bun si va da rezultate. Nu e corect sa refuzam o sansa atator oameni doar in ideea ca nu cumva sa beneficieze de ea si vreun politician, oricare ar fi el. Iar daca abuzul in serviciu mi se pare o fapta grava, tocmai pentru ca este comisa cu intentie, in schimb neglijenta in serviciu trebuie dezincriminata. Raspunderea disciplinara si materiala sunt suficiente, nu cred ca trebuie trimis la puscarie un functionar corect doar pentru ca a ratacit o hartie printre alte 10.000, sau pentru ca i-a scapat din vedere sa faca un raspuns in termen la vreo lucrare. Ne transformam in infractori doar pentru ca se intampla sa gresim? Ori sa inteleg ca numai cei care lucreaza la privat au voie sa greseasca, iar functionarii de la stat nu? Sa nu uitam ca numai cine nu munceste nu greseste.

psd ciuma rosie  •  1 februarie 2017, 1:03

s-a dat liber la furat, scapa cine poate, fiecare dupa cit poate fura... Vai de noi

Arsenie  •  1 februarie 2017, 1:16

Catalin, nu inteleg de ce tara asta a ajuns sa fie condusa de 10.000 de oameni care ies in strada si ataca sediul guvernului de fiecare data cand nu le convine ceva.. daca ii iei la verificat, sunt membrii USR, PNL si PMP.. astia reprezinta Romania?? Pe bune??

mountytoma  •  1 februarie 2017, 2:07

ma bucur ca in sfarsit inchizitia care a terorizat Romania prin procese fabricate a fost in sfarsit pusa cu botul pe ***. felicitari ministrului justitiei pentru prestatia din seara asata, mai ales cea in fata jurnalistilor obraznici. am fost in 21 dec 1989 la baricada, m-am inscris in pnl dupa ce fsn a castigat alegerile in 1990. am votat mereu cu pnl, pana ce un santaj mizerabil l-a scos din joc pe crin antonescu, si m-am trezit ca partidul meu s-a aliat cu basescu! de-atunci pnl s- alins pe bot de votul meu, nici peste 12573489 de ani nu il mai vede! eu prin justitie inteleg dreptate, nu executarea adversarilor politici. democratia inseamna ca iti respect dreptul tau de a nu fi de acord cu mine

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luca  •  1 februarie 2017, 2:53

Pai si ce ati facut in loc nu a meritat? Regretati ca nu v-ati implicat?

Amnistia  •  1 februarie 2017, 8:28

Tovarasul Tapalaga cred ca este in transa....si toti *** de jurnalisti care i-au tinut isonul ( tapalaga foloseste ffff des acest cuvant "***"). Ce faci bre petreanule? Cred ca *** iti acopera fata! Ma bucur pentru ca *** au fost intr-un final, invinsi de democratie...de democratia construita chiar de pixul lor!!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

aldo_m  •  1 februarie 2017, 9:09

abraham a spus ca vocea strazii nu e vocea poporului asa considera si ceausescu ,acum cred ca in trustul vostru e mare petrecere va iese seful din puscarie luati si voi un armasar si niste manelisti si fuga la poarta puscariei sa-l asteptati pe sefu ,alta intrebare

haudinamo  •  1 februarie 2017, 9:22

Asta cu "intra in politica, implica-te" e ca aia cu "deschide-ti afacerea proprie". Usor de zis, imposibil de facut. Doar daca ai har sau proptele. Putini au har (indiferent in ce domeniu) iar cei cu proptele sunt deja in politica si in afaceri. Politica sa faca baietii lui Adrian Nastase, noi ne numaram in portofel banii de facturi si parizer si pe urma mai iesim la un "protest" asa sa ne racorim. Ca unul care a participat si la Piata Universitatii, si la mitingul gigant dinaintea descalecarii domnului Emil "Invinsul" Constantinescu, privind acum inapoi as prefera sa fi stat acasa si sa fi citit o carte. Rezultatele au fost fix zero in plan general si dezastruos de dezamagitoare in plan personal. Pentru Ciorbea din 2017 ne-am dat atunci plamanii si sufletul? Pentru Tariceanu, Patriciu, Ciumara si toate tristele figuri din comitetul COCOCOPO care se intrunea 10 ore ca sa confirme infiintarea comisiei de verificare a integritatii comisiei COCOCAPA?!? Pe bune, asta au dat ei inapoi oamenilor? Nu, draga ***Tolo, nu ma mai intereseaza politica si nu mai ies sa votez. Sa-mi ia Dragnea si ultimul strop de interes, eu stau in pat si citesc toate cartile ca sa nu mor cu ele necitite.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Donald  •  1 februarie 2017, 10:06

sunt nascut in '64, putin inainte de celebrul decret, incepand cu 21 dec 89 am fost prezent la toate incercarile noastre de a aduce democratia si statul de drept in romania. incercari futile, din nefericire. un singur lucru am invatat, de un singur lucru sunt convins, fara violenta nu se va putea obtine nimic, indiferent cat de masive vor fi manifestatiile. acesta nu este un indemn la violenta, este o constatare amara.

Donald  •  1 februarie 2017, 10:09

mountytoma, minti si bati campii. pnl a fost aliat cu basescu inainte de crin antonescu, chiar adus la putere de basescu prin "solutia imorala", cand alianta DA a ajuns la guvernare. a urmat tradarea lui tariceanu, etc.

ciprian  •  1 februarie 2017, 10:38

Tolo, am intrat de doua ori dupa alegeri pe site-ul PNL, sa vad unde au filiala in sectorul meu. Sectiunea filiale nu se incarca. Asa ca le-am scris. frumos. ca vreau sa intru in partid, ca sunt liberal prin constructie, ca vreau sa ajut. de doua ori le-am scris. crezi ca am primit vreun raspuns? sau ca au remediat sectiunea filiale? poate ii spui tu lui raetchi, turcan si care o mai fi pe acolo ca dpdv al comunicarii sunt la pamant si in loc sa atraga, indeparteaza

Duta Radu  •  1 februarie 2017, 10:40

Am sa fiu scurt Romania noastra a p[erdut pariul cu Istoria .Nu stiti cand ? va spun eu-in Duminica Orbilor

vlad t  •  1 februarie 2017, 12:17

Cine n-a fost la vot a ,,votat'' din inconstienta cu psd-ul! Degeaba se lamenteaza acum cand vad acest partid de hoti, mincinosi , cioflingari cum joaca tontoroiul pe codul penal! Suntem un popor de pomanagii, am pus botul la minciunile lor!Cum sa-l crezi pe un ins cu salariu de bugetar - care a strans averi impresionante- si sa-l pui sa administreze o tara! Are o SERVILa care administreaza un buget de zeci de miliarde de lei. Deci au liber la FURAT! Dar sa fie foarte atenti sa nu depaseasca 200.ooo lei!

bg  •  1 februarie 2017, 15:02

D-nul deputat PNL Ovidiu Raetchi uita ca au avut un lider exemplar pe nume Crin Antonescu? Ce au facut cu el? Cum au sprijinit programul USL votat cu 70%? La noi partidele politice (bazate pe interese si leg. de rudenie) sunt un fel de haite de lupi si actioneaza in consecinta: se aliaza la devorarea prazii, in schimb cand un lider este "ranit" se reped primii sa-l devoreze si sa-i ia locul. Cine isi uita propria istorie, este pasibil sa o repete. Ce apel ca tinerii implicati civic sa intre in PNL? Sunt zeci, sute de tineri bine intentionati, cu studii sup., inscrisi dupa 1990 in org. de tineret a PNL-ului, care acum au intre 40-50 de ani si nu au promovat deloc, sunt tot simpli membri. Ca si in societatea romaneasca, in partidele politice de la noi, promovarea se face dupa alte criterii binecunoscute, nu dupa merite, idei valoroase, morala. Asta este problema...

D67  •  1 februarie 2017, 23:04

buna seara, nu sunt "comentatoare" de meserie...pe nicaieri...Am ales sa comunic ceva din revolta mea aici, pentru ca am o VAGA incredere ca cineva din echipa tolo va judeca macar un cuvant---doua din ce spun. uhhhh....greu de spus in cuvinte ce simt, ce judec. Ma gandesc la revolta din noiembrie 2015, "revolutia Colectiv" cum i s-a spus dupa tragedie nu?? tragedie indusa !!! produsa!!!! de CORUPTIE. Revolta care a adus atunci in strada mai putin de jumatate din protestatarii de astazi.....A cazut un guvern in urma acelei revolte, nu??? Guvernul Ponta. SI??? S-a schimbat ceva in ultimul an in urma acelei revolte? Nu? DA! au fost iar alegeri....a aparut palaria noua pentru Maria...vorba aia romaneasca : aceeasi Marie, cu alta palarie.... Iertare dragii mei....iertare in genunchi parintilor , fratilor , surorilor celor pierduti la Colectiv. Ce cred ca se intampla acum este urmare fireasca a tragediei de atunci. Motivul: aceeasi coruptie, legi date si aplicate pe genunchi, in ordonante de urgenta, votate noaptea si aplicate dimineata....(verba volant) . Am 50 de ani. La fiecare 4 ani ma duc si votez cu credinta si speranta ca (POATE ???!!!) s-ar putea schimba ceva (in urma votului meu....asa cum e, doar unul). Oare "revolutia Colectiv" nu are nimic de zis??? Au rasturnat un guvern in 2015 dar ....acum ar putea (POATE) face mai mult. Ca pierderea lor sa se transforme in ceva bun, intr-o alta speranta..... poate oi fi eu utopista....dar GRUPUL COLECTIV lipseste..... Nu vreau sa ofensez pe nimeni dar Phoenix din cenusa renaste. Din "cenusa" copiilor de la Colectiv. Imi cer iertare .

D67  •  1 februarie 2017, 23:21

cainii latra (marea masa) , caravana trece !!!! (guvernul si OUG-urile lor) nici macar nu suntem caini, suntem catei (care comenteaza, latra...scheauna...se lingusesc pentru un os, un rest de la masa stapanului .....care-o fi).... Cainii se lupta pana mor, sfasie...... OUG va ramane in vigoare si in 10 zile se va aplica (e un scenariu pesimist desi sunt o fire optimista defel) . De ce? pentru ca atat stim : sa latram, scheunam.....si PUNCT

Sergiu  •  2 februarie 2017, 12:39

Trebuie sa facem ceva, sa schimbam ceva , NOI . Si pentru asta lucrul cel mai important este sa incercam sa fim NOI mai buni!

ciberhost  •  2 februarie 2017, 20:20

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

analistu  •  3 februarie 2017, 17:49

Eu de prost analist ce sunt, nu inteleg de ce Johannis a iesit in strada si a manifestat alaturi de manifestanti care nu au avut autorizatie de manifestare. Mai mult, declara sus si tare ca romanii lui sunt in strada. Pun si eu intrebarea ca prostu, eu daca nu am iesit in strada al cui roman sunt daca presedintele Romanie nu ma mai reprezinta si pe mine? Este evident ca Johannis isi doreste un razboi civil ca sa divizeze tara inainte de implinirea celor 100 de ani de la marea unire. Este evident ca, Germania nu a fost de acord cu Marea Unire de la 1918. Este posibil sa fie un acord pe sub masa semnat noapte pentru distrugerea Romaniei sub deviza luptei anticoruptie. Sa-mi dea Johannis un exemplu de procuror dat afara din magistratura fiindca a depus probe obtinute ilegal in dosarele din instanta si apoi il cred pe Johannis ca lupta impotriva coruptiei.

Toma G.E.  •  4 februarie 2017, 2:45

Acest articol NU este semnat, deci această fabulaţie aparţine colectivului redacţional, căci dacă s-ar fi tipărit 1.000.000 aş fi indicat o mânuţă care a plusat două zerouri, de la 10.000: "În 1992, de Paște, Regele Mihai este îmbrățișat pe strazile Bucureștiului de o mulțime estimată la 1 milion de oameni."!!!!!!!!!!!!!!?????????????? Se poate aşa ceva, domnule Tolontan? De unde în Bucureşti atâţia oameni simultan: la lucru, spre case, acasă şi mai ales primind un om, care a jucat un rol într-o dinastie care a influenţat dramatic istoria poporului român??? Pe când analize investigaţionale privind veniturile neconstituţionale ale acestei case regale??? Dar să vorbiţi şi de pierderile umane şi materiale suferite de ROMÂNI prin îndeplinirea de către casa regală a obligaţiilor asumate şi autoasumate cu titlu de urgenţă, de la instalarea ei impusă naţiunii române printr-o minciună(domnitor străin, înlocuitor al lui Cuza) oficializată după războiul de independenţă(prin instaurarea monarhiei) către NESĂTULII PERDANŢI ai Unirii celor două Principate, oponenţi în slujba burgheziei şi aristocraţiei marilor puteri europene, inclusiv a oligarhiilor fanariote şi ţariste(ruso-sioniste)!!! Dar să vorbiţi şi de SIMULTANA şi bicisnica politică OFICIALĂ de deznaţionalizare a românilor ardeleni şi dacă puteţi şi de CONCOMITENTA şi BRUSCA răspândire în mediile progrofiste ale Europei, taman din momentul acceptării ungurilor în regenţa Imperiului Austriac, a teoriei privind inexistenţa poporului roman în mirificele aşezări ale Transilvaniei şi în genere ale Daciei, la sosirea triburilor hunilor!!!!!!!!! DE PARCĂ ACESTE ŢINUTURI DE RAI PUTEAU FI, ÎN ORICE PARTE A MAPAMONDULUI S-AR FI AFLAT, NELOCUITE!!! Câtă nesimţire şi neruşinare împotriva unei NAŢIUNI NEAGRESIVE, nesângeroase, DOAR PRIMITOARE, prin ÎNŢELEPCIUNEA unei culturi MILENARE!!!

Toma G.E.  •  4 februarie 2017, 2:53

Corectură: Nesătuii perdanţi, nu nesătulii.

Nolan Cojocaru  •  5 februarie 2017, 11:54

Să zicem că există o boală bizară şi foarte contagioasă, care dă migrene şi balonare, care afectează doar pe cei adulţi şi împotriva căreia trebuie să ne vaccinăm la fiecare patru ani. Sistemul e pus la punct, iar vaccinul se produce doar odată la patru ani, într-o cantitate suficientă, şi are valabilitate doar o zi. Cine nu se vaccinează în ziua aia, pe motiv de grătar, bere, facebook, lene sau memorie scurtă, va trăi următorii patru ani cu dureri de cap şi cu probleme la eşapament. Sunt convins că, în faţa unei asemenea situaţii, populaţia vaccinabilă s-ar înghesui la injecţie.

dexter  •  5 februarie 2017, 23:19

ok hai sa dam guvernul jos dar nimeni nu se gindeste ca va fi haos in toata tara dar voi o sa aduceti guvernul PNL lui Iohanis si exista posibilitatea sa se taie din pensii si salarii pt ca se vrea distrugerea si va fi la putere "*** lui Iohanis" *** 2. HUUUA!!!!! avem o tara de nehotariti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lara  •  14 februarie 2017, 13:25

Opozitia a fost, imediat de la revolutie incoace, tinta "luptei de clasa" a comunistilor de atunci si a celor de astazi, care le urmeaza predecesorilor lor. Armele lor sunt dezinformarea stiintifica, pe toate caile (televiziuni si altele) si caii troieni plantati inca de la inceput in toate partidele de opozitie (oameni care au dezintegrat partidele de opozitie din interior). De aceea, opozitia de astazi arata cum arata. Lupta contra dezinformarii ar trebui sa fie tot una stiintifica, de acelasi calibru si nu poate fi facuta decat de oameni inteligenti. Avem multi in tara asta, dar dupa cum se poate vedea, numai impreuna pot castiga.

Comentează