Cele două televiziuni publice din Germania: ARD vizitează spitalul ”Malaxa” împreună cu echipa ”Gazetei” și difuzează un reportaj, iar ZDF dedică o emisiune în care-i învață civismul pe copiii nemți explicându-le demonstrațiile din România!

Manifestațiile din Piața Victoriei sunt date drept exemplu de apărarea a valorilor democratice într-o emisiune de știri pentru puști

miercuri, 15 februarie 2017, 1:37

Canalele publice de televiziune din Germania sunt dintre cele mai puternice în categoria posturilor finanțate de cetățeni.

Primul dintre ele, ARD, are cel mai mare buget dintre toate televiziunile publice din lume.

Ambele posturi germane au fost prezente în România pentru demonstrații. Printre alte materiale, ARD a difuzat, la emisiunea de reportaje a postului, un scurt film despre legătura dintre investigațiile din sănătate ale Gazetei și oamenii din piață.

Jurnaliștii nemți pornesc de la unul dintre personajele Pieței Victoriei, un antreprenor.

Protestatarul mărturisește că o parte a deciziei de a ieși în stradă se datorează corupției reflectate în presă și, în mod paradoxal, sesizează nemții, expusă în investigațiile unui ziar de sport: Gazeta Sporturilor.

Jurnaliștii nemți au mers împreună cu echipa Gazetei la Spitalul ”Malaxa”.

În emisiune, amintesc dosarul Hexi Pharma și rezumă cazul managerului Florin Secureanu drept un dosar-simbol al corupției românești. ARD îi citează pe Mirela Neag și Răzvan Luțac și pun propria concluzie: ”Lupta împotriva corupției va fi una de cursă lungă”. Emisiunea aici.

Celălalt canal public din Germania, ZDF, a difuzat în emisiunea de știri pentru copii manifestanțiile din România.

Și a făcut-o într-o manieră educativ-explicativă, exact pentru segmentul acesta de vîrstă!

Realizatorii spun copiilor nemți: ”În Romania mulți oameni cer să li se plăteasca bani în plus pentru lucruri pentru care nu este voie să ceri bani în plus – așa ceva se numeste corupție. Mulți români demonstrează la ora actuală împotriva unei astfel de corupție. Emisiunea va explica, unde si cum există în Romania corupția zilnică”.

Emisiunea este aici.

ZDF a transformat protestul de la București într-o pildă despre apărarea valorilor democratice pe limba celor mai tineri dintre telespectatorii săi.


Comentarii (23)Adaugă comentariu

Maximus  •  15 februarie 2017, 13:55

Felicitări, articolele dumneavoastră sunt preluate de multe televiziuni. De exemplu, articolul cu Fukushima din piața Victoriei a fost preluat de Romania TV și de Antena 3 și îndeamnă oamenii la siguranță și prudență, adică să stea fiecare în casa lui și să închidă bine ușa, că vine Iohannis și îi vinde

Cătălin Tolontan  •  15 februarie 2017, 13:56

@maximus: :-) o meritam

razvan  •  15 februarie 2017, 13:59

super, abia astept sa trec pe orange sper sa le prind.

minimus  •  15 februarie 2017, 14:06

romania tv (ghita tv) si antena 3, au fost preluate de *** srl dupa calitatea emisiunilor transmise...aceste doua garsoniere tv, pot transmite in voie de langa mamutul ala, radioactiv...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Crimson Veritas  •  15 februarie 2017, 14:27

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

basencu  •  15 februarie 2017, 14:44

ARD -ul nu s-a interesat de niște instigatori ? Poate întreabă pe la Poliție, Parchet că suntem stat de drept. Te interesezi de corupție la un ziar ?!!!???? Asta e o palma pentru parchet. Toate anchetele tale au efectele deosebite. Apropo, ce efecte au avut Sexi Farma ? Udrea bea vin când 5oo.ooo.ooo și nu cum previziona unii 500.000 de oameni, se tavaleau ca nu cumva sa fie incriminat abuzul in serviciu. Acum recunoastere. Savant... . Numai unii să fie recunoscuți peste hotare și alții nu.

Crimson Veritas  •  15 februarie 2017, 14:45

Esti culmea! Ce este vulgar ... la Cartoon Network? Oamenii nici nu stiu ce am zis ... si cred ca am injurat ceva ... nu e frumos ... sa te comporti asa! ...:)) Sunt de acord cu 'educatia copiilor' ... nu ma mira ca mesajele voastre ... infantile ... sunt preluate de posturi si folosite ca si material educativ pentru copii ... este perfect in regula ... hai sa nu ne mai cenzuram ... ca chiorii ...:)) De asta am si sugerat ... realizarea unui program mai amplu ... de desene animate ... Il avem pe Micky Mouse ... tot voi l-ati identificat ... d-na Koves poate sa fie Tom ... Dragnea ... Jerry ... Iohannis main greu ... poate Iron Man ... de la Marvel ... sau Cliffjumper de la Transformers! ...:)) Donald e Trump ... iar cei din Piata pot sa fie Dalmatienii ...:))

Radu Mihai  •  15 februarie 2017, 14:47

nu am simpatii pt tolo dar felul cum si a asumat eroarea cu cernobilul ma face mai atent la el e rara chestia asta cu asumarea pe la noi semne bune :)

Badea Cartan  •  15 februarie 2017, 14:56

Va dati seama ce se intampla? Copiii nemtilor iau lectii de educatie civica de la o parte ignoranta a populatiei Romaniei (protestele din Piata Victoriei). Gata! Am senzatia ca se va schimba cursul istoriei... (sunt ironic). Si totusi... cine este Piata Victoriei exact? Fete cu pasiuni pentru selfie-uri, corporatisti cu minti apriorice si o dorinta ciudata pentru statul la puscarie si atat. O "extensie" a pietii mai e si in occident. Ati observat ca toti romanii vor sa fie in Romania ca in Anglia, Franta, Elvetia, Germania, Austria etc fara sa tina cont cineva ca Romania nu e Anglia, Elevetia, Germania, Austria etc. Romania n-a avut istoria Marii Britanii, a Frantei si tot asa. Noi avem 25 de ani de post-comunism si o istorie intreaga plina de sacrificii si jertfe. P.S. SUNT SOCAT CA NIMENI NU A POMENIT CA "celebra Piata" a afisat tricolorul invers in fata Guvernului Romaniei (Combinatia de culori rosu, galben si albastru NU exista, iar steagul Romaniei este ALBASTRU, ROSU, GALBEN. Este scris in Constitutie :)

Crimson Veritas  •  15 februarie 2017, 15:07

Despre dom Prezident ... eu mi-am permis ... sa-i dau niste sfaturi ... sper ca nu va suparati! Si in ce priveste ... achizitionarea gear-ului ... schiuri Titan profesioniste, clapari pentru o persoana ... voluminoasa asa cum este domnia lui ... bete de carbon, si casca profesionista de schii pentru adulti (dar o poate folosi si domnia sa fara mari probleme)! In ce priveste ... tehnica de schiat ... nu stiu la ce nivel este domnia sa ... dar manevra de intoarcere denumita 'plug' ... este pentru incepatrori ... cei avansati folosesc procedeul 'cristiana' ... schiorul trebuie sa isi roteasca genunchii dar în acelasi timp sa isi mentina corpul intr-o pozitie in care fata sa fie inainte catre vale! I-am recomandat si niste statiuni montane specializate pentru practricarea schiului! Vreau sa-l ajut ... sa-si indeplineasca planul profesional pe 2017 ...:)) Cat despre proteste ... sunt putin dezamagit ... ca ele se desumfla asa repede ... eu deja imi luasem popcorn pentru cateva luni ... macar pana la Paste ... speram sa merg sa ciocnesc un ou ... cu cei din piata ... nu stiu ce se intampla ... vad ca Guvernul Grindeanu ... #Resist ... si OUG 13 ... va fi Lege ... deci nu vad de ce ar pleca cineva din Piata? De la Radiatii? Nu exista ... sunt in limita normala si nici nu se intra in circumferinta micro-radiata... e perfect safe ... vine caldura ... va dati asa de usor batuti? Infranti? Nu mai aveti idei ... coregrafice? Pot sa va ajut ... cu cateva ... uite aici ... niste slogane noi ... 'Constitutia Ucide' ... 'mai bine mort decat ... robot' ... '#resist intelligence at any cost' ... plus un mega event ... in care un elicopter SMURD arunca flayere in 3 culori ... peste multime ... cu 'Alexandru Obreja' ... servicii oferite ... conditii de cazare ... si cu datele de contact ... pe spate! ...:)) Mai am cateva idei coregrafice ... call me! ...:)) Oricum eu imi amintesc ca la inceputul protestelor ... v-am spus ... ca va dau voie sa protestati ... asa ... mai presus de lege ... dar cu o conditie ... sa plecati din Piata ... cand va spun eu ... si eu inca nu m-am plictisit ... mai vreau! ...:)) Suntem protestatari profesionisti ... sau suntem protestatari de weekend sau de rezultat ...:))

Dr. Dan Patru Tudosie  •  15 februarie 2017, 15:12

a difuzat în emisiunea de știri pentru copi. Suflati si-n iaurt acum :)). Pe ideea ca mai bine mai taiati din ele xD

Andrei F  •  15 februarie 2017, 15:12

Oare nemtii au aflat cine a fost cel care a numit la Malaxa pe Secureanu?Pentru ca noua,romanilor nu este voie sa ni se spuna...

Andrei F  •  15 februarie 2017, 15:18

Domnule Tolontan va rog sa-i chemati si pe jurnalistii ucrainieni si sa le spuneti ca radiatii cu de sute de ori mai mari ca la Cernobil nu sunt nocive oamenilor aflati la o suta de metrii.Va dati seama ce rau se vor simtii ucrainieni pentru ca ei au o zona de ezcludere de zeci de km. si asta acum dupa zeci de ani...

Geta  •  15 februarie 2017, 15:41

Domnule Tolontan va tin pumnii!Sper sa va dea si multe premii in genul Secureanu si Vrabi...

Cătălin Tolontan  •  15 februarie 2017, 15:42

@Geta: involuntar, ne faceti un compliment. Sa fim ironizati cu fapte pe care le-am scos la iveala e tot ce ne putem dori ca ziaristi. Nu noi contam. Aveti informatiile, asta e important, puteti face cu ele orice doriti, inclusiv sa ne luati peste picior :-)

ufooo  •  15 februarie 2017, 16:59

@Badea Cartan Stimate Badea Cartan, Trebuie sa precizez ca TRICOLORUL A FOST CORECT AFISAT de oamenii din PIATA VICTORIEI, intrucat tija stagului se afla in Piata, nu la guvern, de unde va uitati dvs. Ati vazut cumva fimuletul prezentat la televiziunea germana (cu link-ul in articol)? Daca da, ce ati inteles? Presupun ca ati inteles ca ce e prezentat acolo nu s-a intamplat niciodata in Romania, ca nimeni nu cere vreo spaga in spitate (sa-ti arunce gunoiul sau sa-ti schimbe cearceaful) etc. Pe scurt, ce e prezentat acolo dvs. intelegeti ca o mistificare a adevarului. Asta din pacate nu este si adevarul celor din Piata. Al corporatistilor, cum ii numiti, care lucreaza si 10 ore pe zi, vin in weekend la servici si raspund la solicitari din concediu si nici macar nu au vineri zi scurta. Si asta pentru ca nu lucreaza la stat. Iar selfie-uri le plac sa faca pentru ca se pozitioneaza in cadrul in care traiesc intens la momentul respectiv. Depinde de fiecare cum ne alegem acest cadru. Unii aleg Piata Victoriei. Realitatea e ca societatea romaneasca este profund macinata de coruptie si va continua sa fie. E bine macar ca cineva invata ceva din asta si isi ajuta cetatenii sa se protejeze. Pacat e ca noi, traind aici, nu am invatat nimic!!!

io  •  15 februarie 2017, 19:59

pacat ca nu-i invata si cum stau lucrurile cu vw.

z.d.  •  15 februarie 2017, 23:27

MINCINOSILOR !!!

Matache Macelaru-Furculisione  •  16 februarie 2017, 0:48

Domne Tolontane, in primu rand bine ai revenit de la brifing monser. In al douilea rand, am o noo tema de revolutiune anticomunista pentru junii frumosi, liberi, datornici si den 3 surse enformati (carteacufetze, tolo si stirifierbinti). A zis superiorii technocratzi a lui Julien de la Molenbeek ca cica 51 la suta e prea de tot pentru ca sa oblegam supermacheturele sa vinza de-ale gurii den productiunea agricola propie, dacica. Cica gubernu technocrat al UERSS de la Molenbeek va dadea in giudecata gubernu comunist da la Bukres daca nu sa renunteaza la acest 51 la suta cremenal in contra mancarei octzidtantale care trebueste negresit sa vinza magioritar in Carefurele si Auchanale si Reialale si Kauflandale den provintzia Daciea. Rog sa comunichezi la coledzii den Pieata Victoria sa aprinde la moment lazerale pentru ca sa sa termine cu mancarea comunista den magazine si pentru ca sa fie numa mancare senetoasa de import, den tara lui sir Van Groningen da la Raifaissen, den tara lui sir Fransoa da la Berede, den tara lui Mutti M si in gianeral den toate tarile UERSS, categuria de viteza no 1. Uniti salvati, hai pup dulcissim si succesuri maximissime!

Exemplisch  •  16 februarie 2017, 9:27

No, o fi trecut mult timp de la scandalul de coruptie Siemens, de la Deutsche Post sau insusi onor herr varza (Kohl)? Au terminat jarmanii exemplele de la ei? Macar de s-ar rezolva o parte din probleme, si tot ar fi un pas inainte...

Matache Macelaru-Furculisione  •  16 februarie 2017, 21:12

Domne Tolontane, probleme monser? Ma tii in asteptare de 12 ceasuri? Nici nu ma cenzurezi, nici nu ma lasi. Au coledzii de la ARD si ZDF naturelul asa senzibil? Pai cum asa? Libertatea de espresiune o proteguieste ARD si ZDF numa pentru refugiatii religiunei pacii care baga manuta la femeile teotone de Santu Silvestru? Libertatea mea da espresiune nu e la fel da inportanta pentru mata si coledzii matale la fel da politruk corekti ca matale? Aveti subecte tabu mneavoastra, progressistii mondealisti?

NuieGermania  •  17 februarie 2017, 9:12

Tot cu PSD votam. *** ***, *** ***. Vrem RoEXIT

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Evident  •  19 februarie 2017, 12:52

http://www.tagesschau.de/videoblog/von_wien_nach_suedosten/rumaenien-proteste-113.html apărut astăzi... sincere felicitări din diaspora!

Comentează