Cifrele oficiale confirmă raportul secret. În două zone din perimetrul Muzeului de Geologie sunt radiații mai mari, în pivniță și de 240 de ori peste normal! Comisia pentru Control Nuclear a indicat conducerii măsurile, Muzeul se conformează

Gabril Petre: ”Nu e niciun pericol pentru vizitatori, populație și nici pentru angajați, dar am cerut să ia măsuri, pentru că, într-adevăr, am găsit în pivniță, de pildă, cea mai mare emisie de radiație din zona Bucureștiului”

joi, 16 februarie 2017, 4:32

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”În pivniță, la un metru radiațiile sunt de 30 de ori mai mari decât fondul natural, iar în zona de contact cu minereul de uraniu radiațiile sunt de 240 de ori mai mari” Gabril Petre, președinte CNCAN

Au venit rezultatele finale ale măsurătorilor făcute marți, 14 februarie, la Muzeul de Geologie de pe Bulevardul Kiseleff.

Gabril Petre, președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, a acordat un interviu cititorilor Gazetei Sporturilor.

CNCAN este autoritatea națională în reglementarea, autorizarea și controlul tuturor activităților nucleare în România, inclusiv siguranța la radiații.

Până acum, Muzeul de Geologie nu și-a autorizat activitatea la CNCAN și nici nu-și monitorizează riscul profesional al personalului la această autoritate, deși inspectorii au descoperit marţi în curtea muzeului ceea ce ei numesc cel mai radioactiv depozit din București!

”Sincer, nefiind monitorizați de noi, nu știam că au în depozit minereu de uraniu cu proprietăți radioactive atât de mari”, spune președintele Gabril Petre.

Într-un comunicat de presă de ieri, CNCAN spune că nu există pericol nici pentru public, vizitatori, nici pentru angajați, ceea ce susține și azi, dar, la cererea ziarului, oferă cifrele exacte și admite că a găsit valori mari sau foarte mari în două zone și că a solicitat expres măsuri Muzeului de Geologie.

”Aceste măsuri le vor lua, obligatoriu, împreună cu un expert autorizat de CNCAN”, explică Gabril Petre.

De 30 de ori față de doza normală este mai mare radioactivitatea din depozit dacă stai la un metru de roci

Valorile pe care le-a depistat chiar șeful secției de minerit din CNCAN sunt foarte apropiate sau chiar depășesc măsurătorile din raportul din 2016, ținut secret de conducerea muzeului și publicat marți de Gazetă.

De altfel, chiar și ceea ce solicită acum, în februarie 2017, autoritatea nucleară conducerii muzeului ceruse raportul din mai 2016 tot conducerii muzeului!

1. Mamutul depozitat în curte este într-adevăr radioactiv. Probele de la contactul cu el în zona frontală a prelatei arată un debit al radiației de până la 10 ori mai mare decât doza normală a fondului natural.

”Am recomandat ca zona din curte cu scheletul mamutului să fie îngrădită și avertizat personalul pentru acces” Gabriel Petre, președinte CNCAS

2. Pivnița este zona cu cea mai mare radioactivitate. În fața ușii, ambele măsurători, 2016 și 2017, indică o valoare normală. În interior însă, la un metru de roci, măsurătoarea de acum două zile indică 6 microSv/h, ”adică de 30 de ori fondul natural”, după cum explică Gabril Petre.

La contactul cu minereul de uraniu depozitat acolo, practic o rocă mai mare, radiația este de 46 microSv/h, ”de 240 de ori fondul natural”, mai mare chiar decât cea stabilită în 2016 de cei de la muzeu.

În măsurătoarea din raportul secret, valorile maxime din pivniță erau mai mici, de 21 microSv/h.

Și în cazul depozitului subteran, CNCAN a cerut conducerii muzeului să ia măsuri.

”La recomandarea CNCAN vom lua măsuri de protecție a celor două zone ale Muzeului de geologie. Vom ventila pivnița, rocile vor fi ținute în lăzi de plumb, vom amenaja un sarcofag de plumb cu sticlă specială deasupra pentru fosilele de mamut și vom atenționa zonele prin plăcuțe pe care vom scrie nivelul radiației”Ștefan Marincea, directorul Institutului Național de Geologie

Mai multe despre ce au găsit inspectorii acolo și despre radiații în general în interviul de mâine cu șeful autorității nucleare.

 


Comentarii (39)Adaugă comentariu

daniel  •  16 februarie 2017, 16:52

pana la urma, ati avut dreptate..se grabisera niste mistocari de doi lei sa va ia in balon! si nu sunt impotriva protestelor din zona guvernului, ba sunt pentru!

Cătălin Tolontan  •  16 februarie 2017, 16:53

@daniel: ne-au luat peste picior pe buna dreptate pentru ca am gresit. Am preluat o eroare cu virgula si punctul din raport, nici noi, nici fizicienii pe care i-am consultat n-am vazut-o, dar noi suntem responsabili ca semnam articolul. Am rectificat in aceeasi zi, ne-am cerut scuze si mergem mai departe sa aflam cum pot fi sub cel mai mic risc posibil angajatii, ca de la ei a pornit totul. Deocamdata, se iau masuri, se vor pune in lazi de plumb rocile, se semnalizează zonele radioactive.

laur  •  16 februarie 2017, 16:53

Parcă ați înmuiat-o, de 200 de ori înseamnă de o mie de ori mai puțin decât 200.000 de ori. :)) Ușa aia metalică ce ne-a ținut în siguranță. :)) Sarcofagul de la Cernobîl e pistol cu apă pe lângă ea.

rexrapidistul  •  16 februarie 2017, 16:58

Ci-ti crede minciunile, exceptand cativa *** exaltati la stiri bombastice?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dan  •  16 februarie 2017, 17:07

nenea Tolontan ... iar ne bate matematica :) daca " 6 microSv/h reprezinta de 30 de ori fondul natural” atunci 46microSv/h inseamna de exact 230 de ori mai mult ... si nu de 240 de ori mai mult :)

bigbear  •  16 februarie 2017, 17:08

La contact este de 240, la un metru de 30 de ori iar la usa e valoarea normala. Practic e o situatia normala pe care dumneavoastra vreti sa o prezentati ca fiind ceva extrem de grav. La fel de bine puteti spune si despre temperatura si presiunea din cadrul unui motor, care se afla la 1 metru de sofer si e un pericol iminent.

Cătălin Tolontan  •  16 februarie 2017, 17:09

@bigbear: nu e deloc o situatie normala. Prin masurile luate zona a devenit ”zona supravegheata”, conform legislatiei europene. Ambele zone: pivnita si mamutul din curte. Se ingradesc, se semnaleaza, se ventileaza, se pun rocile in invelusiri de plumb. Oricite ironii, meritate de altfel pentru eroare de marti, sunt binevenite, dar mai binevenit e faptul ca de acum inainte oamenii care lucreaza acolo, dar si cei care se plimba prin curte, sunt mai siguri.

Maxumus  •  16 februarie 2017, 17:22

@Daniel În articolul inițial se vorbea de Fukushima, păr și dinți căzuți, cancer la angajați, totul sub o mare poză cu protestatarii de la Victoriei, de-aia au apărut miștourile. După cum vezi, 0 pericol pentru vizitatori, 0 pericol pentru angajați. În continuare mi se pare că domnul Tolontan face din țânțar armăsar, e vorba de niste minereu radioactiv depozitat necorespunzător, care însă nu pune nimănui sănătatea în pericol.

Cris  •  16 februarie 2017, 17:27

Concluzia care se extrage din aceste material este aceea ca ati gresit flagrant in articolul anterior. Aproape ca nu este relevant de cate ori este mai mare nivelul de radiatii decat cel normal, atat timp cat concluzia expertilor este aceea ca NU EXISTA NICIUN PERICOL PENTRU VIZITATORI, POPULATIE SI NICI PENTRU ANGAJATI (concluzie care nu poate fi combatuta, decat in masura in care acceptam ca poate fi combatut in egala masura tot continutul acestui document care ar atesta realitatea nivelului de radiatii). Deci nu exista pericol pentru nimeni. Asta e ceea ce trebuie retinut si combate intru totul mesajul transmis prin articolul anterior, anume ca angajati ar fi afectati, imbolnaviti si unii chiar morti din cauza radiatiilor (cat amatorism!).

io  •  16 februarie 2017, 17:35

ce fizicieni ati consultat? pe aia de la educatie fizica? si daca solicitati o meditatie de la primul fizician al tarii si tot cred ca reuseati sa clarificati. dupa comentariile pe care le faceti se vede clar ca ati devenit expert si in radiatii. #radiatiarezista ps: induiosatoare grija dvs. pentru oameni. nu pentru toti, nu oricand dar oricum induiosatoare.

Ciprian  •  16 februarie 2017, 17:36

In continuare va faceti de ras: 6 microSv/h sunt echivalentul a 60 de banane . O lada de banane mai sanatoasa de la hipermatket e echivalenta. Putina decenta si renuntati la subiect ca deveniti subiect de bancuri si pierdeti orice urma de credibilitate. Sau poate asta se si urmareste .

Mihai Ursu  •  16 februarie 2017, 17:47

Breaking news: un mamut radioactiv a fost fotografiat in parcare la Carrefour Orhideea (Agerpreş.ro)

bigbear  •  16 februarie 2017, 17:48

Domnule Tolontan, pana acum v-am apreciat munca si am avut incredere in anchetele dumneasvoastra, insa acum mi se pare ca ati facut o greseala si in loc sa reunoasteti incercati sa o acoperiti frugal. Fragmentul video prezentat e taiat intr-un mod cel putin ciudat, nu ni se spune unde e valoarea de 240 de ori mai mare ci doar valoarea, de ce e taiat asa? In articolul initial ne-ati spus ca e un pericol mare la 100 de metri de oamenii care demonstreaza, de ce nu reproduceti exact comunicatul CNAN? "măsurătorile efectuate de către specialiștii CNCAN, au evidențiat că la aproximativ 1,5 – 2 m de suprafață de fragmentele de mamut, radioactivitatea este în limitele fondului natural de radiații. De menționat că aria respectivă nu este înscrisă în traseul de vizitare pentru populație și nu constituie loc de muncă pentru angajații muzeului. Pentru exemplificare, nivelul de expunere la un zbor cu avionul este de 30 ori mai mare decat fondul natural de radiații, iar la o radiografie pulmonară, nivelul este de 20.000 mai mare decat fondul natural de radiații." Unde este pericolul acelui mamut, daca la 1,5 metri de el valorile sunt normale si nu este inclus in circuit, deci oamenii nu au ce cauta langa el? La fel de bine exista pericol si intr-un laborator de chimie, fie el si scolar, unde exista substante periculoase la contact sau inhalare, insa cei ce lucreaza cu ele stiu cum sa o faca. Eu nu spun ca e totul perfect acolo, insa este efectiv o problema minora, la acelasi nivel cu o gura de canal care nu are capac si nu este semnalizata, iar dumneavoastra ati facut ca asta sa para ceva deosebit de grav si iminent. Toata presa este plina de titluri si articole inselatoare, oamenii s-au invatat cu asta, insa dumneavastra erati diferit, erati un jurnalist cu investigatii serioase, un reper in mareea de stiri false si titluri inselatoare. Oamenii sunt dezamagiti ca dumneavoastra ati facut aceasta greseala (ce pare a avea conotatii politice pentru ca arata un pericol exact acum pentru demonstrantii din Piata Victoriei care incurca puterea) si v-ati patat numele. Sunteti un om prea inteligent domnule Tolontan ca sa fiti credibil incercand sa acoperiti o greseala asa flagranta si sunt convins ca stiti ca e gresit ce afirmati, insa probabil e o strategie, sa negati pana la capat. Pacat, v-ati pierdut credibilitatea.

Alexandru Chis  •  16 februarie 2017, 17:57

Uncercati sa escamotati adevarul! Vumva "echipele de control" - delegate rapid de catre oameni din PSD - au avut menirea de a va cofirma - prin exces de zel si analize marginale - ceea ce dvs ati postat ieri? Acea postare a condus la infricosarea manifestantilor si la eradicarea subita a fenomenului din Piata Victoriei. Cumva manifestantii manifestau prin pivnitile Muzeului de Geologie? Erau obligati sa poarte cu ei, in buzunare, esantioane de minereu radioactiv? Pentru informarea exacta a cititorilor aveti obligatia sa postati care este valoarea radiatiilor in imediata apropiere a Muzeului si - mai ales - daca aceste radiatii au valori ridicate chiar si pe trotuarul din fata Muzeului de Geologie. Ceea ce vreti dvs sa "demonstrati" este - indirect - o incercare de disculpare care lasa loc la multe interpretari si supozitii, mergindu-se pina la aceea ca publicarea anchetei dvs a fost facuta din cu totul alte motive!

Cătălin Tolontan  •  16 februarie 2017, 17:58

@Alexandru Chis: masuratorile din aprilie 2016 arata valori asemanatoare cu cele din februarie 2017. Ele indica doua zone de radiatii crescute. Se iau masuri in favoarea oamenilor. Ce legatura are politica aici? Nu vrem sa demonstram nimic. Va oferim niste informatii, concluziile sunt ale dvs.

teo  •  16 februarie 2017, 18:29

Si Cernobil-ul, Fukushima? Hai ca suntem penibili.... Pai du-te in spital, la radiologie si e de 500 mai mare decat fondul... Acum e fondul, nu mai e minima admisa.. Tolo... Du-te tata...

teo  •  16 februarie 2017, 18:33

inca o data.. nu sunt postac... Nu stiu de ce aceasta gogoritza... fix langa demostratii. Repet, eu sunt de cealalta baricada, dar prea e de tot. Hai sa fim corecti si sa ne uitam in oglinda.. E bine ce vedem? Poza aia cu piata nu a intamplator aleasa.. Deci, cine te-a "iradiat"?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

teo  •  16 februarie 2017, 18:54

@chis... Numai de PSD nu a fost pus. Cred ca i-a aparut Fecioara Maria, Isus si insusi Dumnezeu, in vis, de a putut scrie asemenea aberatii. Dupa Hexi, a reusit sa darame ceva. Ca alta care poate fi consecinta...? Cine se mai duce la MUZEU ala? Pe bune, cine?! Pentru ca mamuti radioactivi, pietre filozofale... Harry Potter si profesorul Dumbledore, sau cum naiba l-o chema, cred ca rosesc, palesc de invidie ,cand vad magiile tale.

teo  •  16 februarie 2017, 18:58

Prin magie *** la scara nationala, a murit un om. Un om tanar, om de afaceri roman... Fata acestuia este acum institutionalizata, este in grija statului.. Pe bune, chiar nu vedem padurea de copac? Unde sunt zecile de mii de morti cu infectii nosocomiale? De ce niciun parchet nu-i pune in carca Hexi? Tolo, asa apare radicalizarea, ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ion  •  16 februarie 2017, 20:21

Nu v-ati pierdut nici o credibilitate, e un SEMNAL DE ALARMA ca directoarea sau directorul de acolo trebuia sa semnalizeze (cu un afis, ceva) faptul ca acolo exista roci radioactive ! In Romania se merge in continuare pe ideea " taci, fa pe prostu' ca-i mai bine"!

Ion  •  16 februarie 2017, 20:27

Apropo, nivelul normal de radiatii ionizante e de pana la 5 microSieverti/h, deci era depasit. Poate unii angajati ai muzeului habar n-aveau ca acolo erau roci radioactive si se puteau expune involuntar. Felicitari echipei pentru material, e un semnal serios de alarma pe care unii ignoranti vor sa-l denigreze.

Ghazi  •  16 februarie 2017, 21:03

Directorul Institutului Geologic Român, Ștefan Marincea, a declarat pe 14 feb. 2017 într-un interviu pentru Europa FM că nu există nici un risc de radiații nici pentru vizitatorii Muzeului de Geologie, dar nici pentru angajații acestuia. Stefan Marincea, cercetator de renume mondial, știe. Și știe din anii 2000, nu de ieri. Știe de când era director (prima oară) al Institutului Geologic, când a realizat depozitul de probe radioactive de la muzeu. Tot atunci, doamna și soția lui, Delia Dumitraș, era angajată și șefă pe la muzeu, coexistând în pace și prietenie cu acel depozit. Mă poate ajuta dl. Tolontan să înțeleg de ce Delia se tot tânguie acum că e iradiată?

Alexandru Chis  •  16 februarie 2017, 21:09

@ ion, inteleg ca erau ceva radiatii care puteau sa afecteze pe unii salariati ai Muzeului de Geologie, dar nu vrei sa analizezi "tabloul" infatisat de prima postare a dlui Tolontan, postare care prezenta o imagine a marelui miting din Piata Victoriei si care, in subliminal sugera nu faptul ca salariatii Ministerului ar fi prezumtivele victime, ci manifestantii care au iesit in Piata Victoriei in cele 13 zile de protest. In plus, avertizarea pericolului pentru manifestanti era intarit prin prezentarea simbolului de "pericol radiatii"(!) aplicat deasupra multimii de oameni. Urmarea? In seara zilei in care a aparut acea postare preluata de pe blogul "Tolontan.ro", in Piata Victoriei nu au mai fost decit 200 de manifestanti. Cu alte cuvinte, postarea isi facuse "meseria", ea fiind mai nociva chiar si decit 1.000 de jandarmi echipati cu scuturi de protectie si avind in arsenat fiole cu gaze lacrimogene. Asa ca... mai usor cu incercarile dvs de a "muta mortul" de pe Edgar Quintet pe Academiei. Oamenii nu-s asa de prosti precum ii cred unii, dar - firesc - se tem pentru viata lor!

Vasile  •  16 februarie 2017, 21:19

Buna seara dumneavoastra si invitatilor dumneavoastra! Daca imi permiteti, pentru o crestere a riscului de cancer trebuie sa iei bolovanul ala acasa si sa dormi cu el in brate timp de un an. Va rog retineti - in brate - nu in aceeasi camera, nu in acelasi pat. In rest, va doresc toate cele bune, succese deontologice, demersuri jurnalistice, bombe cu radiatii si mamuti cu bacterii, in ce ordine doriti dumneavoastra! Continuati, noi va sustinem, pentru ca nu e asa, si voi sunteti ai nostri!

Cătălin Tolontan  •  16 februarie 2017, 21:20

@vasile: ne pare rau, dar nu este adevarat ce spuneti dvs. Si o sa cititi miine calculele pe care nu le facem noi, ca nu le pricepem, ci autoritatea nucleara din Romania. Acel bolovan radiaza, la contact, in trei zile, doza medie pe doi ani! Avem o lege, s-o respectam. E legea europeana si legea romaneasca. Ea prevede ca dacă depășești 1 mili Sv pe an ești considerat personal cu risc. Stiti ca nici un angajat de la Muzeul de Geologie si nici muzeul nu sunt in urmarirea autoritatii nucleare (CNCAN) desi aici CNCAN a gasit marti aici cel mai radioactiv depozit din Bucuresti?! Sigur, putem face oricita bascalie pe care o meritam ca ziaristi, dar nu ziaristii sunt miza. Muzeul nu-si declarase uraniul la CNCAN si nici nu-si protejeaza angajatii! Dovada cea mai buna: CNCAN i-a obligat si, de acum, cele doua zone din muzeu sunt zone supravegheate conform standardelor europene. Sa fim noi ironizati si sa se schimbe usor, usor lucrurile. Asta conteaza.

Mishoo  •  16 februarie 2017, 21:30

Au fost cam exagerate articolele. Un jurnalist profesionist ar trebui sa prezinte faptele reale si sa lase publicul sa traga concluziile. "Stofa" de jurnalist te'a facut sa exagerezi si sa faci sa para ca multimea din Piata are mari probleme... Acea valoare de 0,124 microSv/h care e in fata usii depozitului (nu stiu care e ala..) este chiar sub valoarea normala care este 0,20 microSv/h, valoare pe care nu ai prezentat'o publicului (noroc cu google) INSA, este o mare problema pentru vizitatori si angajati (ASA TREBUIA EXPUSA PROBLEMA!!!) Aici am sa dau un tabel cu valorile normale si maxime cu siguranta/ riscurile lor, pentru interesati: Unitate de masura microSv/h (µSv/h) 0,2 - Sigur. Stationare/ locuire in zona pe perioada indelungata (valoare normala) 0,5 - Sigur. Locuire in zona pe perioada medie - indelungata 1 - Sigur. Locuire perioada scurta 2 - Risc sporit. Luati masuri de precautie 5 - Risc sporit. Nu locuiti timp indelungat in zona 10 - Periculos. Este nevoie sa va relocati 20 - Foarte periculos. Pericol de imbolnavire 100 - Foarte periculos. Pericol foarte mare de imbolnavire 1 000 - Foarte periculos. Parasiti zona urgent! 100 000 - Grav. Iradiere! 1 000 000 - Grav. Varsaturi / 1 din 20 risc de cancer 10 000 000 - Organele cedeaza si decesul survine in cateva ore

io  •  16 februarie 2017, 21:56

"Sa fim noi ironizati si sa se schimbe usor, usor lucrurile." - exact ce ziceam, induiosator. cat sacrificiu, cata daruire.

Andrei F  •  16 februarie 2017, 21:57

Domnule Tolontan...Dar cu autoritatile care ieri nu faceau nimic potrivit spuselor dv. si ascundeau adevarul cum ramane? Ati mentionat premierul ,3 ministere impicate care ascund ,care nu fac nimic...Si totusi au inchis muzeul pentru public imediat,astazi spuneti ca cei veniti in control si- au facut datoria...Lor dv. le faceti dreptate ? Si apoi aveti taria sa ne aratati cine erau,,autoritatile,, care au ascuns raportul acum 10 luni? Ar mai fi o problema...daca personalul muzeului cunosteau deficientele si nu au facut dupa posibilitati nimic in a remedia sau semnaliza pericolul ei nu sunt vinovati?

aciduzzu  •  16 februarie 2017, 22:32

Citat Tolontan: " 6 microSv/h, ”adică de 30 de ori fondul natural”, după cum explică Gabril Petre." Il informez pe d-nul Tolontan ca expunerea la radiatii in timpul zborului cu avionul este 3-6 microSv/h. Concluzia: Mult zgomot pentru nimic. In week-end chiar ma duc sa vad elefantul radioactiv.:) Il invit si pe domnul Tolontan la o ora de fizica.

andra  •  16 februarie 2017, 22:32

Buna ziua tuturor, Ma intreb de ce oare noi romanii avem o atitudine atat de critica in fata unei greseli sau a unui om/echipe de oameni care gresesc si care isi recunosc greseala? Este vreunul dintre noi un dumnezeu perfect si fara de cusur? vreunul dintre noi care nu a comis o gafa regretabila vreodata? Singura mea explicatie este ca ne-am invatat lectia predata in familie si la scoala la perfectie: cel care greseste este ridiculizat, umilit, ironizat, pus la colt, pedepsit, marginalizat, aratat cu degetul, batut. Nu conteaza ca recunoaste greseala, nu conteaza ca isi cere sau isi ofera scuzele, nu conteaza efortul de a repara. Asteptam prima miscare gresita sa lovim si noi, chiar si virtual, cu aceeasi sete cu care am fost loviti si noi in copilarie si de-a lungul vietii. Din pacate aceste reactii vorbesc tot despre noi, mai degraba decat vorbesc despre cel caruia ii sunt adresate. Este imposibil sa fim intelegatori si empatici cu cel de langa noi inainte sa fim intelegatori si empatici cu noi insine - ce pacat ca avem atat de putina acceptare si o atitudine atat de critica si neiertatoare fata de noi insine!

Vasile  •  16 februarie 2017, 22:39

Tolontan, bine ca verifici aici inainte sa scrii alte prostii. O investigatie computer-tomograf, care la o singura expunere nu prezinta o crestere statistic semificativa a riscului de cancer, reprezinta o doza de 25 mSV, adica echivalentul a 550 de ore de expunere la bolovanul ala. O crestere, repet crestere, nu certitudine, a riscului de cancer apare de la 100 mSv - echivalentul a 2.500 de ore de stat cu bolovanul in brate. La 1.000 mSv, riscul de cancer este de 5% = 21.000 ore-bolovan.

Vasile  •  16 februarie 2017, 22:44

Ah, si bolovanu e echivalentul radioactiv a cinci lazi cu banane (Potasiu-40, nu iti mai explic, ca sigur stii despre ce vorbesc), deci asteptam urmatoarea investigatie despre bananele radioactive dc la Mega Image. Apropo, mamutul radioactiv ce mai face?

Andrei F  •  16 februarie 2017, 23:05

Vad ultimul raspuns al domnului Tolontan...Oarecum un raspuns corect dar nu in tara asta...Domnule Tolontan la fel de bine puteti scrie un articol intr- o scoala fara avize,cladiri gata sa cada,drumuri asfaltate numai in acte...Gasiti mi de astfel de deficiente si ati face un lucru bun daca le- ati descrie si corect.Dar nu este corect sa faceti din problema muzeului o problema a autoritatilor de acum si sa lasati sa treaca fara nici o noanta cine au fost autoritatile de pina acum si cum nu au facut nimic...De fapt construiti un nou caz Secureanu unde nu puteti sa incepeti cu inceputul...Sau turnati pe foc? Pentru amuzament,muzeul era si in decembrie,directoarea a stat cu mamutul radioactiv pe propiul birou,autoarea raportului avea functie de conducere la muzeu si mai ales constiinta?Si astea ne spune ceva daca am vrea sa vedem...

Iulia  •  16 februarie 2017, 23:40

Citesc comentariile si ma intristez mai mult. Cum arunca ei cu pietrele in cel ce a gresit de parca ar fi sfintii pamantului! Nici nu are sens sa va tot explicati in fata unor oameni ca ei, domnule Tolontan, pentru ca oricat de mult le-ati explica si v-ati recunoaste greseala, ei tot prin prisma mintii lor limitate vor intelege exact ce vor dansii! Poate intelegeti acum si mai mult de ce noi, tinerii, alegem sa plecam din tara, pentru ca ne-am izbit exact de aceeasi mentalitate: la cea mai mica greseala, am fost pur si simplu linsati si etichetati ca nu suntem buni de nimic! Iar pe cand ajungem in alta tara, surpriza: a gresi e omeneste si orice se poate repara! Din pacate starea de normalitate in Romania se poate traduce si prin a trai langa niste fosile sau roci radioactive ca oricum nu radiaza cu mult peste limita de siguranta! Si din pacate oamenii care sunt asa, se reproduc si mai ,,educa" inca o generatie dupa chipul si asemanarea lor. Trist de ti se rupe inima in bucati...

StefanCM  •  17 februarie 2017, 0:19

Hai sa ii iertam pe toti Iulia. Amnistie si gratiere. Si urmatorii care vin in locul lor sa stie ca a gresi e omeneste, si a ierta e ingereste. Si uite asa o sa ne creasca la toti pene. Si apoi sa ne miram ca ne ploua in gura si ca majoritatea isi petrec concediile in fata televizorului ca bani de altceva nu au. Vorbim de radiatii, nu vorbim de un ou furat de sub gaina de vecina.

vasilee  •  17 februarie 2017, 3:45

Am citit mai multe comentarii și am rămas impresionat de cunoștințele etalate de ilustrii fizicieni, specialiști în banane, avioane etc. Acești domni le reproșează unor jurnalisti ca si-au depășit cometentele și au îndrăznit sa abordeze un subiect atât de complex. Unii dintre critici spun ca abordarea unui asemena subiet necesita cunoștințe vaste în domeniu, alții deopotrivă spun ca trebuie sa ai cunoștințe minime în domeniul fizicii ca să îți dai seama ca acolo pe acel document este o eroare. Eu un profan în domeniul fizicii îi întreb pe acești ,,domni" nu cumva tot niște experți, experți în radiatii, fisiuni nucleare, si alte domenii ale fizicii, au redactat acel document, atentie !!! document oficial, cu antet, nr. de înregistrare, stampila și semnătura. Atunci va intreb este vina jurnalistului ca acolo s-a strecurat o greseala iar el nu a verificat. Pe mine cetățean roman ce trebuie sa mă supere neglijenta unui funcționar plătit pe banii mei sau greseala unui ziarist? Ziaristul a dat o cifra înscrisă intr-un act oficial.

Alexandru Chis  •  17 februarie 2017, 6:14

@andra, inteleg ca faci apologia perceptelor biblice legate de "aruncatul pietrei" de catre cel nepatat, numai ca aici nu este vorba de o "umila greseala umana" ci de ceea ce se numeste MANIPULAREA MASELOR prin lanasarea cu buna stiinta, spun eu, in mediul online a unei stiri echivalenta cu posibila explozie a unui reactor nuclear precum cel de la Cernobil. Si, pentru infricosarea maselor, chiar a fost invocat Cernobilul! Chiar nu vezi lucrurile in intregul lor complex? Dl Tolontan isi face meseria si publica un anume Raport - despre care nu sunt sigur ca nu a fost avertizat ca este o mica :facatura" - care "explodeaza in presa, materialul fiind insotit de o imagine cu manifestatia din Piata Victoriei; subliminal, participantii la miting sunt "pusi in garda" ca isi risca vietile, fiind expusi unor radiatii nocive care au valori de cu citeva mii de ori mai mari decit cele considerate "normale"; imediat dna Olguta Vasilescu (o contestatara vehementa a protestelor din Piata Victoriei) se sesizeaza si trimite mai multe "echipe" care sa faca cercetari si... sa confirme cele prezentate, eronat (voit sau nu, conteaza mai putin) in materialul postat de dl Tolontan; toata mass-media nu zice nici *** si nu reactioneaza la "greseala" confratelui lor, dl Tolontan, astfel ca pare ca totul se deruleaza in "firescul lucrurilor", adica se asteapta... confirmarea materialului publicat de catre "experti"; triumfator, semnatarul materialului iesie din nou in presa sa spune ca a avut dreptate! Chiar nu sesizati "lucratura" dna @andra? Daca nu o sesizati atunci inseamna ca nu veti fi niciodata afectata de radiatiile din Piata Universitatii pentru ca in mod sigur nu faceti parte dintre protestatarii din Piata ci probabil dintre cei care protesteaza la Cotroceni unde credeti ca nu exista radiatii nocive. Dar daca de la Gradina Botanica sunt emise ceva radiatii, atunci probabil ca comisiile care "au verificat" spusele dlui Tolontan le va analiza si pe acestea si - in logica fireasca a lucrurilor - se va spune ca ele se inscriu in limite normale...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iulia  •  17 februarie 2017, 10:39

@StefanCM: cred ca m-ati inteles gresit. Ma refeream la greseala facuta de Domnul Tolontan in articolul initial si pentru care multi arunca cu pietre. In niciun caz nu sunt de acordcu amnistia si gratierea.

StefanCM  •  17 februarie 2017, 12:19

@Iulia - Atunci eu sunt un mic animal cu coarne si copite, negru, sotul celei care da lapte, si la care nu pot sa ii scriu numele ca sunt cenzurat :)) Imi cer scuze. Mintea multa, saracia omului.

Comentează