Inspecția sanitară revine la situația care a făcut posibilă frauda Hexi Pharma! Se pregătesc șefi noi în 40 de județe

Inspectorii care controlează spitalele și tot ce ține de sănătatea populației vor fi coordonați de către șefii locali de DSP-uri, care urmează să fie numiți printr-un concurs în toate cele 40 de județe, ”concurs care va masca, de fapt, politizarea Inspecției sanitare”

vineri, 17 februarie 2017, 3:49

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

„Noi comparăm doar eticheta și avizul”, spune Direcția de Sănătate Publică.

Aceasta este una dintre primele fraze ale investigației Hexi Pharma, începută în aprilie 2016.

Și, totodată, afirmația DSP este una dintre cauzele care au permis ca, peste 10 ani, cea mai mare firmă de biocide să poată furniza dezinfectanți falsificați și ineficienți în sute de spitale românești.

Cum a fost posibil așa ceva?

Cum a fost posibil ca DSP, autoritatea care veghează asupra sănătății publice la nivel național, să nu sesizeze un fenomen extins în 40 de județe?

350 de spitale din toată țara au distribuit produse falsificate Hexi Pharma

Prima explicație dată în 2016, chiar de către oamenii din Ministerul Sănătății, este aceea că ”DSP este scindată la nivel de județ până la a nu mai putea avea o imagine națională de ansamblu”.

Și că ”numirile șefilor DSP se fac politic, în fiecare județ”. Descentralizarea devine fragmentare.

O dovadă este descoperită de Gazeta Sporturilor.

Ziarul publică faptul că unele DSP-uri județene găsiseră la controlul din 2013 și 2014 ”o concentrație mai scăzută decât pe etichetă” pentru unii dezinfectanți.

Unul dintre biocidele sesizate drept neconforme de către Inspecția de sănătate este chiar Thor, la care ziarul obține abia în 2016 rețetele secrete după care se dilua substanța activă în fabrică!

Dar oamenii Inspecției sanitare din județe nu merg mai departe și pacienții pierd anii în care situația rămâne nedescoperită.

Anumite spitale trag semnale de alarmă, anumiți inspectori își fac treaba, însă rapoartele rămân într-un amalgam de alte observații, fără ca nimeni să realizeze că e un fenomen național!

Nimeni n-a unit punctele.

Semnalele disparate din județe nu s-au auzit.

Când izbucnește cazul, o parte încearcă mușamalizarea, dar nu-i reușește.

Apoi, sistemul încearcă să se îmbunătățească.

Ies la iveală nesincronizări sau chiar mușamalizări pe mai multe teme grave, din mai multe județe:

Se naște un lucru rarisim: oamenii mai vechi în minister și echipa ministrului Vlad Voiculescu sunt, pentru una dintre puținele dăți, de aceeași parte a baricadei.

Chiar și majoritatea inspectorilor din județe s-au săturat să fie supuși unor presiuni locale și ”micilor rezolvări de pe plan local”, așa cum mărturisește unul dintre șefii de DSP.

Împreună, toți acești oameni elaborează OUG 36/2016 prin care inspectorii din județe sunt coordonați și organizați de Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății.

Practic, se cere revenirea la formula clasică a ”Sanepid”, valabilă până în 2009. ”Pentru că Inspecția sanitară funcționează național în toate statele europene”, sună unul dintre argumente.

”În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii sanitari se confruntă cu o serie de presiuni și riscuri de natură a le influența aplicarea măsurilor corespunzătoare profesiei în județul de reședință” Din motivarea OUG 36/2016

Se manifestă chiar și un fenomen rar în România:memoria instituțională.

Ministrul Vlad Voiculescu folosește și oferă ca argument un control încrucișat ordonat de predecesorul său, ministrul Achimaș Cadariu.

Achimaș Cadariu a sesizat că poți avea încredere mai degrabă în rezultatele controlului încrucișat.

Când spitalele sunt controlate de către inspectori din alte județe rezultatele sunt mai aproape de realitate. Lucruri banale, dar greu de obținut în România.

imgonline-com-ua-twotoone-isT86mzMsvaY

Schimbarea este adoptată pe 28 iunie 2016.

Noua formă de organizare a Inspecției sanitare devine activă la o lună de la venirea lui Vlad Voiculescu, fiind una dintre primele sale decizii.

Ea este considerată ”o centralizare excesivă” de către oponenții ideii.

Iar acum, este una dintre primele pe care noua putere și Guvernul Grindeanu încearcă să le răstoarne. 

Conform Hotnews, care a sesizat mișcarea, deputații PSD și ALDE au votat deja în comisie revenirea inspectorilor în coordonarea DSP-urilor locale.

”Ce se va întâmpla? Revenim, practic, la situația de dinainte de Hexi Pharma. La situația care a făcut posibilă Hexi Pharma”, explică un om din Ministerul Sănătății pentru Gazetă.

Alt specialist detaliază: ”Inspectorii vor merge în controale pe care le decid șefii lor locali, le scade autonomia de control și vor fi din nou vulnerabili la înțelegerile locale. Aici vorbim nu doar despre biocide sau produse pentru spitale, ci și despre controlul la cosmetice, mâncare și tot ce e în răspunderea DSP”. 

Alertele europene sau cele naționale vor fi, consideră ei, mult mai greu de coordonat la nivelul întregii țări.

Dar cine vor fi șefii locali ai Direcțiilor de Sănătate Publică?

Potrivit surselor de la DSP-urile locale, în curând vor fi demiși toți directorii, se vor vacanta posturile și se va susține concurs.

În 40 de județe se va întîmpla același lucru.

”Din păcate, știm de acum că rezultatele concursurilor vor fi conform algoritmului politic al județului”, spun cei care reclamă mișcarea.

”Vor fi concursuri corecte”, susțin partizanii revenirii inspectorilor în coordonare locală, printre care și ministrul sănătății, Florian Bodog.

 

Aici ai toate capitolele din investigația GSP în dosarul dezinfectanților diluați Hexi Pharma


Comentarii (49)Adaugă comentariu

Alex  •  17 februarie 2017, 15:58

Si care e cazul hexipharma mai ***? Au trecat atatea luni si ce am aflat? Unde e ancheta si ce judecata s-a dat? Unde e judecata de la Colectiv? Ce apare in expertiza si de ce nu e publica? GSP ALOOO! PETRICA ! INTRAM PE GSP PT STIRI DIN SPORT NU URANIU SI ALTELE. DACA TOLO VREA SA SE FACA JURNALIST SERIOS SA SE DUCA LA ADEVARUL SAU EVZ. VREAU SA CITESC CEVA DESPRE ASTRA. DESPRE FOTBAL HANDBAL BASCHET. NU GIGI , URANIU SI TOLO. MAI LASATI-O CA MACANE

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2017, 16:01

@Alex: justitia dureaza. Nu va grabiti. Si de fiecare data cind suntem trimisi la fotbal e un semn ca poate am dat peste ceva.

JAX  •  17 februarie 2017, 16:05

Da,sa vada si populatia ce plasa a luat cu actuala majoritate,lasa-i sa se arda ca altfel nu se invata,voteaza dupa ce vad la TV,ei nu mai au discernamant,nu au memorie....executa doar ce li se spune la emisiunea preferata.Sa va fure ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Un Cristian  •  17 februarie 2017, 16:13

Iti multumesc, domnule Tolontan, pentru ca rezisti, ca jurnalist, in numele nostru. Celor care vor sa citeasca exclusiv stiri din sfera becalifera, despre "sport", le recomand sa isi completeze lectura cu Click, Cancan si alte publicatii serioase.

Mihai231  •  17 februarie 2017, 16:16

Alex. Liniștește-te te rog.. Chiar dacă e un ziar de sport e nevoie sa facă și ce face..Tolo..mai ales ca e șef și decide... Însă, aceste articole nu trebuiesc legate de.. "mitinguri.. proteste".. Ca și cum protestatarii beneficiază de cancer din cauza unui mamut.. Pardon.. Vrem un Tolo obiectiv și nu subiectiv.... Un Tolo căruia nu i este frica de *** PSD.. Și a politicienilor de orice culoare politica... U Tolo.. Care a fost inainte.. De a fi amenințat de u. Ministru de interne... Un Tolo.. Curat.!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pawn  •  17 februarie 2017, 16:21

tolontan il citeaza pe tapalaga. iar *** da citate extinse din tolontan. e sublim, e ca si cum isis ar cita al qaeda, iar al qaeda ar spune: "asa cum arata sursele de maxima credibilitate ale isis"... daca era centralizarea facuta de psd, urlau astia 2 *** ca e comunism, daca e descentralizare, tot trebuie scandal, ca e psd, care nu se sperie de mamutul radioactiv de la cotroceni.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2017, 16:21

@Mihai123: e pacat ca puteti crede ca ne sperie un ministru de interne. E dreptul dvs, dar e pacat.

pawn  •  17 februarie 2017, 16:25

@Jax da, e bine, dar din cu totul alt motiv: populatia vede de-abia acum cat de bine a votat anul trecut, si ce glont tras de-o gasca inculta agresiva *** le-a trecut pe langa ureche.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Trubac  •  17 februarie 2017, 16:32

@Alex. Daca te uiti pe adresa din browser poti vedea www.tolo.ro...nu GSP, deci esti pe un blog si citesti opiniile personale. Iar despre Hexipharma si Colectiv spui de parca e vina lui Tolo ca nu s-a ajuns la o decizie finala.

Luca  •  17 februarie 2017, 16:33

Repet , angajarea pe baza de carnet de partid , si nu pe criterii de competenta , face enorm de mult rau acestei tari ! Daca vrem sa progresam , trebuie anihilata de urgenta aceasta practica valabila IN TOATE DOMENIILE !!!!!!!!!! De ce credeti ca e coada la partid pentru angajari la stat ? Pentru un salariu mic ? Nuuuuuuu ! Pentru o viitoare mita !!!

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2017, 16:34

@Luca: din pacate nu e doar atat. Criza a adus salariile de la privat in jos, in termeni reali. Locul de munca la stat nu mai e, acum, la fel de prost platit ca acum 10 ani. Asa incat locul de munca a devenit el insusi o miza a coruptiei. Numeric, cea mai importanta miza! Intr-o democratie normala, exista posturi prin definitie politice si posturi ale aparatului public care nu au nici o legatura cu politica. Din pacate, la noi a doua categorie de job-uri, cele nepolitizate, se diminueaza, in loc sa creasca, si scade din cauza saraciei si a faptului ca locul de munca e vulnerabil si dorit.

v1ad  •  17 februarie 2017, 16:50

Subscriu la @alex. Si eu intru pe gsp sa citesc stiri din sport, nu sa mi se bage pe gat mare si lat articole de pe alt site. Nu am nimic cu anchetele tale, sunt chiar binevenite, dar lasa acest ziar de sport sa se ocupe cu sport. DESPRE FINALA CUPEI ROMANIEI LA BASCHET ASTEPT UN ARTICOL DE VREO 3 ZILE. Anchetele tale insa, isi fac loc zilnic in acest ziar de sport.

Dorin  •  17 februarie 2017, 16:57

Se duce dracului România! Sau sa spunem mai bine se duce psd-ului? Am avut un ministru care a încercat sa ne scoată din cazanul cu smoala, ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Flaviu  •  17 februarie 2017, 16:58

Trimiși la fotbal ??!! Pai cum??!! D-le Tolontan , pt ca a-ti scris despre fotbal , publicul v-a apreciat , iar patronii dvs , de-a lungul timpului, v-au apreciat la rândul lor, transformand un ziarist in brandul TOLO de astăzi , toate acestea , nu cred ca justifica modul in care v-ați exprimat.. Fotbalul este o preocupare secundară a dvs ? A publicatiei GS??!! Pai , altfel, pentru cititorii, suporterii si in general cei care , mănâncă fotbal pe pâine " , sugerati un alt ziar ( site) de sport... Ce este aia , Vlad Voiculescu" ?? Ce juca ?? Sau ce joaca, poate mai e fotbalist activ ??! Pe mulți ne luați de fraieri, d-le Tolontan.. Va spune acest lucru cineva care va citește de la apariția in presa... Sau poate nu am nivelul intelectual necesar pt a înțelege abordarea dvs actuala!! Poate , cine știe ....

Andrei F  •  17 februarie 2017, 17:07

Oare nu ne amintim ca ne-ati avertizat cu 3 zile inainte ca se da o amnistie pentru securisti?Daca vreti va caut citatul...Desigur impricinatul era ceva diferit dar muschii umflati au fost buni contra Ordonantei 13...Acum o dati in continoare cu ce buni au fost ministrii tehnocrati...Vai ,care?Nu ne spuneati pina ieri ca ,,autoritatile,,au ascuns raportul cu radiatii acum 10 luni?Sa va ajut eu si sa va spun cine erau ministrii acum 10 luni?Pina acum ati cerut depolitizare,acum o dati ca eventualele concursuri sunt facute de fatada...Asa o fi?Bunul ministru Voiculescu puteti sa-l intebati de ce nu a facut nici un pas in fata pentru spitalele regionale?Si de unde va luati curajul sa puneti bebelusi morti in timpul tehnocratilor pe seama dezivectantilor?Asta ce raport o spune?Sper sa nu fie un raport ca cel in care radiatii de sute de ori mai mari ca la Cernobil nu sunt periculoase pentru oamenii aflati la o 100 m desi la Cernobil se stie ca aria de excludere este de zeci de km. si asta dupa zeci de ani...Domnule Tolontan ,credeam ca ultima dv. descoperire sa va intelepteasca.Si nu spun asta pentru ca as vrea oprirea anchetelor dv. dar ...aveti macar acum 3 surse care sa va confirme subiectul?Ati cerut parerea Ministerului Sanatatii...sau astea sunt necesare numai jurnalistilor de afara?

Dorin  •  17 februarie 2017, 17:09

Eu intru pe GSP sa citesc sport si sunt indignat de anchetele tale! De ce poți sa găsești intr-o țara Europeană in 2017! Au dreptate oamenii, nu ar trebui sa scri doar aici pe GSP, ar trebui sa scri aici si in alte 100 de ziare, poate ne trezim si noi si ne luam țara înapoi! Sper sa nu te oprească nimeni, niciodată din a relata adevarul! Dar sper ca într-o zi sa nu mai ai ce scrie în anchetele tale, decît de ale sportului!

donuci  •  17 februarie 2017, 17:09

@alex - de unde atata frustrare? GSP a adus la lumina subiecte foarte relevante pe care nu le ating multi. Nu este datoria lor sa ii judece, etc.... tu nu prea intelegi cum merge treaba aparent. Si daca tot esti atat de ofensat de stiri care nu au legatura cu sportul poti pur si simplu.......sa nu dai click...DA..chiar poti! ...

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2017, 17:10

@Flaviu: nu va enervati degeaba ca nu asta e ideea. In mod depreciativ jurnalistii sportivi sunt trimisi la "numarat de cornere". Si atunci e un raspuns ironic al nostru la aceasta stereotip ironic. Nu doar ca iubim sportul si scriem despre el, dar am scris clar ca microbistii sunt cei care sustin aceste investigatii. http://www.tolo.ro/2016/06/10/cine-finanteaza-investigatia-jurnalistica-hexi-pharma-cronica-meciului-franta-romania/ http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21069186-tolontan-investigatiile-hexi-pharma-adus-zero-crestere-tiraj-publicitate-gazeta-sporturilor-multumim-microbistilor-dus-spate.htm

Cornel  •  17 februarie 2017, 17:12

Hop si eu, ca nuca in perete. D-le Tolontan, imi cer scuze ca nu va abordez pentru subiectul articolului. Daca considerati necesar va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare: Gazeta Sporturilor plateste un om cum este Costin Stucan ca sa-si bata joc zi de zi de oameni care au facut multe lucruri bune pentru sportul romanesc? De ce Gazeta Sporturilor tolereaza si, mai ales, finanteaza acest om care are un tip de comportament daunator pentru generatiile tinere?

Cris  •  17 februarie 2017, 17:17

Trubac, doua lucruri se pot intelege din ce spui tu. Unu, fiind pe un blog, Tolontan publica, caracteristic blogului, opinii personale. Prin urmare, aceste opinii personale nu au valoarea unor articole de presa, intrucat nu apartin unor trusturi de presa. Daca retinem ca suntem strict pe un blog, atunci ai mare dreptate, ceea ce scrie Tolontan sunt opinii personale, neasumate de catre vreo editura sau publicatie jurnalistica. Doi, spui ca tu ca suntem aici pe un blog, fara legatura cu GSP. Gresesti profund. Si nu poate fi asa, deorerece continutul acestui blog nu reprezinta doar opinii, ci si material jurnalistic, deci atribuit unei edituri de presa (caci dl Tolonatn, este angajatul GSP, nu jurnalist independent). Acest blog este, de fapt, un blogsport (asa cum rezulta expres din chiar denumirea domeniului aferent al GSP), un domeniu online care apartine de jure GSP. Tot ce se publica pe acest blogsport nu doar ca este asumat, prin publicarea in continutul (online si tiparit) al GSP, dar chiar apartine de drept acestei edituri de presa. De altfel, cei care acceseaza acest blogsport, ca si pe celellalte blogsporturi, o fac prin intermediul siteului GSP. Toti acestia intra pe GSP, fiind interesati, de fapt, de stiri sportive. Blogsportul lui tolo este unul identic, ca format, cuprins in acelasi domeniu al GSP, cu cele ale celorlalti redactori/editori: Andries, Ionitoaia, Radu Cosasu, Radu Naum, Buzarin etc. Prin urmare, ne aflam pe domeniul online de jure al GSP, acest blog sport fiind parte integranta a editurii GSP (domnul Tolontan fiind platit de catre GSP pentru publicarea acestor articole pe blogsportul apartinand domeniului editurii, ca si in cazul celorllati care publica exclusiv pe blogsporturile GSP). Asta nu inseamna de plano ca nu s-ar putea scrie si despre altceva decat despre sport pe aceste blosporturi (desi pare, la prima vedere, cam impropriu sa abordezi subiecte politice si sociale pe bloguri destinate spoturilor, insa aprofundand putem accepta ca nici interzis nu este), doar ca trebuie sa stim bine cum stau lucrurile. Iar acestea stau, in fapt si in drept, astfel cum le-am explicat anterior.

f.vasile  •  17 februarie 2017, 17:17

E bine ca renuntam sa mai analizam pericolul urias de imbolnavire de cancer din cauza radiatiilor in zona Victoriei si ne intoarcem la ale noastre, adica politica pura. Mai nou, se pare ca s-a constatat ca o institutie isi face sau nu datoria in functie de apartenenta politica a directorului (pardon, managerului). Si stim dinainte de a fi numit unul nou doua lucruri. 1. Daca e schimbat cel vechi cu altul, cel nou va fi mai putin competent daca este pus in functie in timpul unei guvernari PSD pentru ca 2. Concursul pentru ocuparea functiei va fi aranjat. O prima intrebare pe care mi-o pun este pe ce criterii au fost numiti managerii vechi, cei care vor fi eliberati din functie si ce garantii exista ca ar fi mai competenti decat inlocuitorii. O a doua, daca erau in functie si cand se utilizau dezinfectantii diluati. O a treia, ce argumente exista pentru sustinerea ideii de aranjare a concursului. Ce-ar fi daca am lasa guvernul asta sa faca, in limitele atributiilor sale, ce considera el necesar si sa criticam apoi tot ce s-a dovedit a fi fost facut rau? Din cate stiu eu, concursurile pentru ocuparea unor functii se desfasoara in fata unor comisii care raspund (inclusiv penal) pentru corectitudinea lor. Problema dezinfectantilor nu a aparut din cauza apartenentei politice a vinovatilor. Nici nu vor fi trasi la raspundere pentru culoarea carnetului de partid ci pentru fapte cat se poate de clare ca de ex. coruptie, neglijenta in serviciu si mai stiu eu ce au gasit procurorii care au cercetat cazul. La fel se va intampla si cu cei ce vor fi numiti, daca in loc sa-si faca treaba se vor dedulci la spagi.

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2017, 17:18

@f.vasile: problema nu e a concursurilor, aveti dreptate, ci a schimbarii organizatorice. Acolo e problema. Lipsa de control la Hexi nu a avut culoare politica, intr-adevar, dar a fost generata de un tip de organizare. La care se revine fara o argumentatie, fara consultare in domeniu, chiar impotriva oamenilor din Ministerul Sanatatii, care nu erau in nici un caz favorabili tehnocratilor.

Geta  •  17 februarie 2017, 17:29

Văd că vreți să continuați iarăși cu radiațiile care acum sunt schimbate in dezinfectanți...Cum puteți să faceți ode lui Vlad Voiculescu alaturind :dezinfectanți,focare de toxiinfecție alimentară și decesele copiilor cu sindrom hemolitic uremic? Nu în timpul lui Cioloș au murit copiii și încă nu s-a găsit sursa? Nu s- a închis fabrica de brinzeturi că apoi să se dea vina pe vaccinuri? Ce o dați cu musamalizari la dezinfectanți cînd ancheta de face pe timpul lui Voiculescu? Și de ce mușamalizarea nu a mers și la Barlad? Știți măcar unde se afla Barladul? În inima roșie a Moldovei...O să luați multe ,,plase,,cu sursele pe care le aveți...

v1ad  •  17 februarie 2017, 17:31

Tolo, articolul asta nu este in stilul tau. Acuzatii extrem de grave fara niciun fel de dovada legata de politizare. Un concurs pe post nu este egal cu politizare. iar daca imi vei spune ca PSD-ul poate blatui rezultatele iti spun de acum ca ne-am lamurit. PSD nu simuleaza concursuri pt a pune oameni pe functii (vezi spitalul din Buc). Probabil ca daca miscarea asta o facea Voiculescu i-ai fi spus depolitizare. Asa, o face Bodog, e politizare.

Flaviu  •  17 februarie 2017, 17:38

Așa... Ac m-am documentat... Vlad Voiculescu nu e fotbalist sau fost fotbalist cum am crezut inițial ... Nu este nici tenisman, baschetbalist, poloist, sau pilot de raliu... Nici hocheist, patinator sau schior.. Este un fost ministru intr-un guvern care, cu 2 luni înainte de încetarea mandatului, a făcut o rectificare bugetară pozitivă , in condițiile in care, încasările bugetare ASUMATE erau , pe minus".. Probabil , e părerea unui unui om fara anvergura dvs d-le Tolontan , probabil pt a oferi niște contracte unor , clienți preferentiali ".. M-am documentat bine, domnule ziarist ?? Sau gresesc ??

Doc  •  17 februarie 2017, 17:49

Si de ce ar fi rea politizarea, domnule Tolontan? Am vazut cum functioneaza sistemul asa, "depolitizat", teoretic. Mai bine sa fie politizare, sa fie pe fata, asumata, si daca peste 1-2-3-4 ani, cand si daca nu o sa ne fie bine, si vor zbura, sa zboare, in mod oficial, toti, de sus si pana jos.

Nick  •  17 februarie 2017, 18:42

Din pacate acest fenomen cu politizarea posturilor de conducere se manifesta peste tot,la companiile cu capital majoritar de stat;absolut toti sefii sunt numiti ,nu ajung acolo in urma unui examen.Astfel pot fi manipulati dupa bunul plac al celor care i-au numit.Acelasi lucru se intampla si cu liderii de sindicat.

f.vasile  •  17 februarie 2017, 19:45

@CatalinTolontan. Nu sunt convins ca tipul de organizare este principalul vinovat ci coruptia unor indivizi care stiau (sau macar banuiau) adevarul dar si-au vandut tacerea (vorbesc de Hexi Pharma). Ei trebuie sa plateasca acum, toti. Hexi Pharma cred eu ca e singurul caz care justifica sloganul "coruptia ucide" si, inca o data, felicitari pentru ancheta jurnalistica. Colectiv a fost cel mai probabil un accident ingrozitor in care coruptia nu a avut un rol determinant sau poate un act criminal ale carui urmari tragice nu au fost anticipate. Mi se pare nepotrivita utilizarea acestui slogan acum de catre protestatarii indignati de un act lipsit de moralitate facut de partidul de guvernamant. E unul din motivele pentru care nu am iesit in strada, lipsa de moralitate provoaca scarba dar nu ucide. Nici macar de coruptie nu era vorba in cazul emiterii OUG 13. Nu agreez exagerarile facute, mereu le voi suspecta de intentii manipulatoare ale autorilor. Scuze pentru devierea de la subiet. Reiterez parerea ca, atata vreme cat niste activitati obligatorii sunt incluse in sarcinile unei institutii si transpuse in atributii functionale ale unor persoane, pentru nereguli raspund acele persoane si cei care aveau atributii de control, indiferent de numele si subordonarea institutiilor. Despre flexibilitate si viteza de reactie a institutiilor se poate discuta la nesfarsit, parerile vor fi mereu impartite.

Tavi  •  17 februarie 2017, 20:14

Continuati domnule Tolontan aceasta munca de investigatie la care v-ati inhamat. Unii vin pe gsp sa "citeasca" sport, dar sunt atatea alte publicatii sportive online, incat atacul la adresa ziarului/siteului este facut din exces de zel. Multi care va citesc/comenteaza articolele (printre care ma numar si eu) chiar sunt interesati de munca dumneavostra si de rezultatele investigatiilor...Daca alte publicatii de investigatie nu au curajul/nu au descoperit la ceea ce lucrati dvs. si echipa, se pot reorienta si spre alte zone de investigatie ca din pacate sunt destul de multe zone umbroase in Romania.

Un om necajit  •  17 februarie 2017, 20:33

Sport si sanatate?!... Da, aveti dreptate, frate @flaviu, sora @geta si ceilalti verisori intr-ale comentariilor pe blogul altora...chiar nu se vede legatura. Ce prost am fost sa cred ca exista vreo conexiune!

Flaviu  •  17 februarie 2017, 21:14

Nu este vorba de nervi , domnule Tolontan. Îmi exprimam doar părerea... Pe de alta parte , nu pot sa nu remarc modul in care îl , promovati" pe fostul ministru Voiculescu intr-un ziar de sport ( si de opinii politice, datorită dvs) .. Un om ( Voiculescu) care a participat la protestul din Piata Victoria, deci , conform standartului, un om cu o înaltă constiinta civica, vertical, neangrenat in mizeria politica , fara conexiuni si interese, ce mai, un lider de opinie al societății civile.. Si ma gândeam , in același timp, cum acest ins si alții ca el ( sa nu pronuntam expresia grup de ( si cu ) interese, sau unealta a unui grup de interese) au luat atitudine publica in 2010 când medicilor si profesorilor le-au fost tăiate salariile. Îmi amintesc cu emoții cum acest domn ( si alții ca el ) era in primul rând al acelor proteste.. Nu e vorba de nervi , e vorba de niște constatari amare, domnule ziarist.. Va respect opiniile si optiunile, dar nu ar trebui sa la dați , cotite" in spatele unei imagini de așa- zis justitiar.. P.S. Paris SG a dat marți un superb exemplu de fotbal modern .. Asta e subiectul săptămânii , după părerea mea..

Zack  •  18 februarie 2017, 3:21

Dl Tolontan, consider ca Cei care au diluat solutiile lor, Stiau ca vor fi Prinsi de Spitale, care au vazut caum Numarul Celor Infectati a Crescut, NU? Pai Spitalele au Continuat sa Cumpere, atunci si Directori lor, ***. Cum Nu Stia si Ministru de Sanatate, caci si asta era o alta Crima prin faptul ca, Nu are informati corecte despre ce se intimpla in Spitale, iar asta este Numai Vina Lui, sa nu zic ca poate si *** ***. Asa ca Stati pe Baricada Dl Tolontan iar Noi va suportam, caci Toti Conducatori trebuie sa raspunda, pina la Prim Ministru si Presedintele Tari. Il vad si pe TRAIANUS de Imperatorus, care takina pe toti cu fleacuri, iar casa lui a luat foc, iar el isi cauta piaptanul. Problema este in CALITATEA de OM care Exista in Romania, Nu Avem Oameni cu Constinta si toti sunt pusi pe Furat, Multumesc pentru Rabdare si Munca care o faceti. Mult respect.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  18 februarie 2017, 8:34

CAND AI O PROBLEMA NU INCERCI SA GASESTI SCUZE, CI CAUTI SOLUTII! Asta inseamna progres! In caz contrar, societatea se intoarce la modul de actiune de dinaintea inventarii microscopului (nu exista microbi ptr. ca nu se vad) sau permitem manipularea de roci radioactive ca pe vremea sotiilor Curie. Care sunt beneficiile romanilor referitor la descoperirile stiitifice in domeniul microbiologiei, efectele radiatiilor ionizante asupra sanatatii, daca nu aplicam si respectam legislatia in vigoare? Nici una...Nimeni nu este mai presus de lege, nici macar politicienii. Politizare sa fie, dar sa se respecte legea...In schimb, cand apare un caz evident de incalcare a legii (scandalul dezinf. diluati - atentat la sanatatea publica) totul este etichetat ca fiind cu tenta politica. Daca Inspectia Sanitara nu este independenta si lasata sa-si faca treaba conform legislatiei in vigoare, nu vom avea control real si eficient in spitale, vom avea niste organisme ale statului care face figuratie. S-a recomandat Control, control, control... atat la producatorul de dezinf. cat si la utilizator (spital). In 2 ani, de cand a izbucnit scandalul Hexi-Pharma, nu am auzit de niciun lab. acreditat ptr. testarea biocidelor. Sau nu sunt eu informata?

bg  •  18 februarie 2017, 8:39

Erata: care fac figuratie, graba...

io  •  18 februarie 2017, 9:19

@Flaviu - nu va obositi cu dl. tolontan. dvs. ii cereti imposibilul - sa fie impartial. dupa aia ar trebui, eventual, sa il loveasca si deontologia, sa renunte la isterizare, la manipulari, la exagerari, la trunchierea adevarului etc. etc. pas cu pas ar ajunge, doamne fereste, sa fie jurnalist. cum sa ii cereti asa ceva? pierdere de timp, parerea mea...

vasco  •  18 februarie 2017, 9:25

Cazul HexiPharma a aratat doar o mica parte din varful eisbergului coruptiei,dar....parerea mea este ca aceasta mult discutata coruptie nu e doar "opera"clasei politice.Nu poti avea o clasa politica imaculata,devotata unei idei nationale,competenta,atata vreme cat noi toti ca si societate suntem la fel.Ce clasa politica,ce partid sau guvern il impiedica pe un medic chirurg,ca tot suntem in domeniul articolului,sa nu ia spaga sau ,pentru a nu infecta bolnavii,sa-si schimbe blugii cu care a venit de acasa atunci cand intra in sala de opratii sau in saloanele spitalului?Tine de educatia si bunele intentii ale fiecaruia dintre noi,de aplecarea spre a face bine in jurul nostru,nu numai in familie ci si pe strada sau la serviciu.Cine ne poate schimba daca nu noi?

Florea  •  18 februarie 2017, 11:08

S-a reactivat specia postacilor, care luasera o pauza de cand udrea mai are bugete de stat pe mana, si ca intotdeauna, sunt trup si suflet de partea puterii. Nefiind prea destepti, sunt si usor de recunoscut

Cătălin Tolontan  •  18 februarie 2017, 11:12

@f.vasile: aveti dreptate ca nu e decelata coruptia in multe cazuri, pentru ca poate fi, mai degraba, incompetenta sau iresponsabilitate. Dar acestea nu sunt generate de firea umana, care e, a tuturor, vulnerabila, ci de organizare, de standarde si de sisteme care controleaza si rectifica ceea ce nu merge.

Ioan  •  18 februarie 2017, 11:37

La aceasta ora, de aprox. 10 ani,activitatea de control si inspecție sanitara ,este preluata de la dsp -uri de către ANSVA,iar rezultatele ,se vad. Fostul Sanepid,este aproape nul,ca si eficienta in toate domeniile.Trăiască ANSVA!

Alexandru Chis  •  18 februarie 2017, 13:56

Degeaba dle Tolontan! Pacatele mistificarii cu radiatiile nu se "spala" cu un mic atac - de forma - la PSD! De fapt, acest ultim material imi intareste si mai mult convingerea ca ati fost in deplina cunostinta de cauza atunci cind ati "pus umarul" la infricosarea demonstrantilor. Chiar nu aveti ceva mustrari de constiinta? Cit despre scuze, dvs nu stiti sa oferiti pentru ca trufia este mult prea mare. Indiferent ce veti mai intreprinde pe viitor, anchetele echipei coordonate de dvs nu vor mai avea credibilitate, ele fiind serios puse sub semnul dubitativ la intereselor. Si acum putrti sa ma banati sau sa inserati acel inept "citat de final" cu... nu respecta...

Cătălin Tolontan  •  18 februarie 2017, 14:27

@Alexandru Chis: sentintele dvs nu ne misca un centimetru de la munca noastra. E opinia dvs, v-o respectam, dar nu ne conformam. Nici dvs si nici nimanui altcuiva. Meseria noastra e sa va aducem stiri in conditii de secretomanie si, de multe ori, de ostilitate. Suntem obisnuiti. In loc sa ne contrazicem pe net, va asteptam in redactie cu drag daca vreti sa vedeti unde si cum lucram.

vasco  •  18 februarie 2017, 18:56

@Florea, tu ce fel de postaci esti?Normal ,nu-i asa,ca unul destept?!

Tavi  •  18 februarie 2017, 20:01

Problema pare a fi, in comentarii, divergenta de viziuni si optiuni individuale. Din stilul raspunsurilor dumneavoastra, domnule Tolontan, se poate observa limpede ca sunteti in slujba cetateanului onest. Multumesc. Continuati...indiferent de piedici; adevarul este intodeauna complex si greu de ajuns la el.

Emil Popa fost Inspector șef  •  18 februarie 2017, 20:24

Până la răsturnarea dictaturii comuniste în România existau două instituții teritoriale care se ocupau de sănătatea locuitorilor: Direcția Sanitară Județeană și Centrul Sanitar Antiepidemic, mai cunoscut sub denumirea de influență sovietică Sanepid (sănătate + epidemii). Ambele aveau reprezentare în direcții generale la nivel de Ministerul Sănătății și deși colaborau erau independente una de cealaltă, D.S.J. ocupându-se de asistență medicală pe care o controla prin medici inspectori, iar C.S.A. de medicină preventivă, respectiv de igienă și prevenție a bolilor infecțioase. Deși a avut denumiri diferite (Centru de Medicina Preventivă, Inspectorat de Poliție Sanitară și Medicina Preventivă, Inspectorat de Sănătate Publică), Sanepidurile au exercitat întotdeauna aceleași activități: supravegherea condițiilor de mediu comunitar (igiena comunală): apa potabilă, poluarea mediului, deșeurile, unitățile de prestări de servicii de îngrijire, de cazare pentru populație. supravegherea igienei alimentelor din unitățile de producere, transport, desfacere și alimentația publică și colectivă supravegherea igienei copiilor și tinerilor din colectivități supravegherea igienei radiațiilor ionizante supravegherea igienei la locul de muncă: medicina muncii prevenirea și combaterea bolilor transmisibile și supravegherea epidemiologica a unităților sanitare După 1990 odată cu explozia comerțului și a serviciilor private a apărut necesitatea ca toate aceste activități să fie avizate și autorizate din punct de vedere al sănătății publice, lucru care a fost încredințat sanepidurilor care aveau personalul pregătit în aceste domenii și o legislație extrem de bine pusă la punct și exprimată prin Norme de igienă. Cum toate aceste avize, acorduri, expertize, analize, autorizații se obțineau contra cost încă de la începutul deceniului sanepidurile au devenit singurele instituții de sănătate care nu aveau probleme financiare ci dimpotrivă înregistrau an de an balanțe contabile pozitive sau chiar excedentare. Din veniturile proprii instituția putea face investiții, motive pentru care în acei ani s-a efectuat dotarea cu aparatura modernă a laboratoarelor, înlocuirea parcului auto învechit, demararea procedurilor de acreditare a laboratoarelor, informatizare etc. De menționat că până prin 1994 instituția nu era politizată și era independentă pe plan local fiind subordobata doar ierarhic Ministerului Sanătății, în timp ce direcțiile sanitare fuseseră deja trecute sub controlul PSDR. Prosperitatea sanepidurilor contrasta puternic cu sărăcia din spitalele patriei din timpul guvernării Iliescu- Văcaroiu și cu situația din direcțiile sanitare care abia aveau bani de salarii, de aceea profitând de instalarea pe scaunul de Ministru al Sănătății a lui Iulian Mincu, fostul medic al lui Nicolae Ceaușescu, adversar absolut al oricărei reforme sanitare și a oricărei descentralizări, un grup de directori D.S.P. sprijiniți de politicieni FSN-PD, FDSR-PDSR și PUNR au promovat în Parlamentul României legea care unea D.S.P.-urile cu I.S.P., acestea din urmă fiind sub controlul politic al primelor. Legea 100/1998 care a îngropat independența și autonomia medicinii preventive a fost avizata de urmatorii senatori din Comisia de sănatate publică: Buchwald Petre Constantin, UDMR Cârciumaru Ion, PN Creţu Ioan, FSN/PD Ivan Sabin, Indep. Lazăr Dan Petru, PUNR Mincu Iulian FDSN/PDSR Negruţiu Emil PAC Popescu Dragomir FDSN/PDSR Popescu Ovidiu-Corneliu FSN/PD Preda Elena FDSN/PDSR Pustai Dumitru PUNR Săndulescu Şerban PNŢCD Secară Florică FDSN/PDSR Tulpan Dan FDSN/PDSR

Gina – inspector sanitar  •  19 februarie 2017, 19:03

Domnule Tolontan, va multumesc pentru preocuparea dvs, din pacate prea putin sustinuta. Ca si executant in cadrul acestei structuri de ,, Inspectie Sanitara,, (la nivel judetean Control in Sanatate Publica), va spun ca lucrurile au luat-o razna de tot de cand s-au adus modificari la Legea 95/2006, in sensul ca suntem sub directa organizare si coordonare metodologica a Ministerului Sanatatii. Deranjul pe care l-a produs la nivelul conducerii DSP si implicit la nivelul conducerii autoritatilor publice locale a fost unul urias. Cum adica sa nu mai raspundem la comenzile lor??? Si, in consecinta, avem cateva luni de calvar, in care suntem prelucrati de director zi de zi, dimineata si la sfarsit de program, ni se aminteste cuvant cu cuvant ca noi facem parte din DSP si ca multe ni se pot intampla in continuare daca nu raspundem la comenzi. Nu exista o zi in care sa nu fim hartuiti, intimidati, amenintati. Cum credeti ca mai putem fi corecti, cum credeti ca mai putem aplica in mod echitabil si unitar unele masuri??!! Si, daca, inca mai avem curajul sa mergem mai departe... o facem pe sanatatea noastra (sanatate pe care trebuie sa ne-o verificam in alte judete decat cele in care locuim si muncim, va dati seama de ce!!). Suntem intre ,,ciocan si nicovala,, cei din minister ne traseaza niste directii pe care nu le putem aplica datorita piedicilor puse de catre conducerea DSP. Ca a devenit extrem de dificil, sta dovada si faptul ca nu-si mai doreste nimeni sa lucreze in aceasta structura, astfel, va puteti interesa cate judete functioneaza la nivel de avarie, avand angajati in structurile de Control in Sanatate Publica, cate 4, 5, 6 angajati, deci 2-3 echipe pentru toate domeniile de control!!! Sunt multe de spus, dar se pare ca interesul este ca noi sa nu mai existam. Din partea PSD -ului, nu ne asteptam decat la ce e mai rau. Obraznicia fara margini a liderilor locali si-a pus amprenta in cel mai grav mod asupra activitatii inspectorilor sanitari. Noi, cei care ne-am mai pastrat demnitatea si luptam zi de zi pentru principiile noastre, avem nevoie de sprijinul dvs, jurnalisti, societate civila,etc. Va multumim domnule Tolontan, pentru speranta pe care ne-o mai dati!

Gina – inspector sanitar  •  19 februarie 2017, 19:14

Mi-ar face placere sa stiu ca ceea ce am comentat, va fi citit si postat de administratorul acestui site. Va multumesc!

nimicnueceeacepare  •  20 februarie 2017, 11:57

De ce nu va interesati mai bine ce pregatire profesionala au cei din cadrul inspectiei sanitare, atat la nivel judetean cat si la nivel central? nu am nimic cu pshihologi, ingineri, economisti, etc...dar nu credeti ca ACEST aspect eset unul de mare imposrtatnta, ca cel ce controleaza in domeniul sanitar sa aiba o pregatire profesionala macar tangenta cu sanatatea umana, ca sa nu zic cu medicina? Incercati un test in cateva judete si chiar in unitatea centrala..sau poate ma insel..succes in continuare

Gina  •  20 februarie 2017, 23:51

Este foarte adevarat ca o parte a angajatilor acestor structuri sunt de profesie psihologi, juristi, ingineri, biologi, etc, insa majoritatea au si pregatirea de asistenti medicali de igiena si, au demonstrat seriozitatea si profesionalismul lor. Ori daca tot va preocupa aceasta problema, aflati care e motivul pentru care oameni bine pregatiti profesional au plecat din sistem.

??????  •  26 februarie 2017, 10:05

La ăștia organizarea pare a fi precum schemele de tratament pentru anumite afecțiuni, doar tratează, probabil nepropunându-și "vindecări spectaculoase" ? O fi vreo "chestiune" componentă a "programului electoral" cu care au ajuns la guvernare ?

Comentează