Adamescu jr: „Oțelul Galați a fost pușculița lui Marius Stan! A luat bani de la club și pe clauză de neconcurență deși era primar”

Acuzat că a distrus Oțelul, condamnat în România și ascunzându-se în Anglia, Alexander Adamescu vorbește pentru prima oară despre experiența de la Galați și trimite documente ziarului

miercuri, 22 februarie 2017, 7:01

UPDATE: Din Londra, Alexander Adamescu a trimis un nou mesaj. El susține că stă în afara țării pentru că aceasta ”e singura șansă la justiție”. De asemenea, consideră că esența interviului, pe care-l apreciază drept ”reintepretat”, este aceasta: ”Activitatea FCO a fost blocata de ANAF la cateva luni dupa preluarea de catre The Nova Group, decizia bazandu-se pe modul de raportare financiara a vechiului management al Clubului. In cele ~9 luni pe care le-am avut la dispozitie pana la intrarea FCO in insolventa, nu am putut schimba contractele in derulare, incheiate pe sume exorbitante tot de vechiul management, iar cheltuielile mult mai mari in comparatie cu veniturile au dus la inchiderea Clubului. The Nova Group a iesit pe pierdere in aceasta tranzactie, nicidecum nu si-a insusit ‘milioanele’ de euro – iar aceasta pentru simplul fapt ca nu existau”. Mesajul integral la finalul articolului.

de Remus Răureanu și Cătălin Tolontan

Cum au dispărut banii din conturile Oțelului?

Cine i-a făcut să ardă odată cu artificiile titlului de campioni?

În 2011, Oțelul câștigă campionatul, răscumpărând mândria unei întregi zone istorice a țării. Prin echipa din Galați, Moldova e pentru prima oară campioana României la fotbal!

Galațiul primește de la UEFA şi din drepturile TV ale Ligii 1 aproape o sumă egală cu bugetul său pe 4 ani! Urmează ceea ce în Africa se numește ”blestemul resurselor”. 

22 de milioane de euro a încasat Oțelul în calitate de campioană și participantă în Champions League

Încasările uriașe atrag interesului brusc al unor oameni în urma cărora rămîne pustiu: banii dispar și echipa se prăbușește.

Totul se petrece foarte repede.

În 2013, clubul intră deja în vrie.

De atunci durează și investigația Gazetei.

08_adamescu_facebook1
Gazeta a scris repetat că Alexander Adamescu și tatăl său Dan Adamescu sunt cei care au preluat Oțelul și, prin cheltuielile virate către Astra, au falimentat clubul

Astăzi, este prima oară când Alexander Adamescu vorbește despre ceea ce s-a întâmplat la Galați.

După moartea tatălui său, el a rămas singura voce a The Nova Group, societatea care a deținut acțiunile Oțelului în momentul prăbușirii.

”Stan i-a dat bani și viceprimarului!”

Alexander Adamescu este condamnat în România și se ascunde în Anglia.

Interviul a avut loc pe e-mail și s-a derulat într-un timp îndelungat, cu așteptări și reveniri.

Cele mai dure pasaje din mărturia fostului patron îl privesc pe Marius Stan, fostul președinte al clubului, fost primar al Galațiului și actualul șef al Chiajnei.

Adamescu jr. pretinde că insolvența a fost provocată de o inspecție a Finanțelor Publice, care a recalculat impozitele, „rezultând o datorie imposibil de plătit”.

Potrivit documentelor furnizate de Adamescu jr., de pildă Stan a dat viceprimarului Radu Cosca o sumă de 230.000 de euro, în două afaceri diferite.

„Am preluat contracte dubioase semnate de Stan”, susține Adamescu.

Alte cauze invocate de Nova Group:

În ediția de mâine, ziarul va publica și versiunea lui Marius Stan.

”Furnizorii dubioși ai lui Stan”

-Domnule Adamescu, Oțelul încasează, după titlu, aproape 22 de milioane de euro. 18.382.000 de euro de la UEFA plus drepturile TV din Liga 1 de 3.500.000 de euro. Cum ajunge un astfel de club la faliment?!
-Toate aceste sume au fost cheltuite rapid de vechea conducere a Fotbal Club Oţelul, respectiv de fostul manager Marius Stan, pe contracte exagerate din punctul de vedere al costurilor, semnate cu furnizori dubioși aduși de către același Marius Stan.

-Ce numiți furnizori dubioși?
-De pildă, firme precum International Service și Tal Oz Deesche Ltd, care au recondiționat terenuri. De asemenea, au cheltuit banii pe transferuri de fotbaliști cu bonusuri exorbitante și contracte grase cu impresari, salarii sportivi, pe onorarii plătite către Marius Stan pentru „obligația de neconcurență” după ce devenise deja primar.
-Adică Oțelul i-a dat bani lui Marius Stan ca să nu plece la alt club, deși era primar și oricum nu se putea duce nicăieri?
-Da.

10 antrenori, susține Adamescu jr,, erau pe statul de plată al Oțelului în același timp

„El calculase greșit impozitele și clubul datora 5 milioane de euro”

-Noi am scris de multe ori că sunteți autorii financiari ai prăbușirii Oțelului.
-Hai să vedem cifrele! Pe cantonamentele organizate în afara țării, Stan și ai lui au plătit sute de mii de euro.Taxa pentru folosirea terenului de sport: anual 200.000 euro se plăteau către Arcelor Mittal – proprietarul terenului), costurile zilnice cu mesele si echipamentul asigurate nu numai sportivilor, ci și celor 400 de juniori înscriși la FCO. Bineînțeles, plus taxele către ANAF.

-Totuși, vorbim despre 20 de milioane de euro! De la care s-a ajuns la datorii de 7 milioane de euro și la insolvență.
-Deși nimeni nu recunoaște acum sau preferă să nu își mai amintească, acest club era la un pas de a fi închis când am venit noi. De la momentul achiziției, septembrie 2012, până la intrarea în insolvență, iulie 2013, noul management care a intrat după Marius Stan nu mai a putut salva firma. Mai ales după blocajul financiar instituit de ANAF pe 31 mai 2013.

-Dar n-ați cunoscut situația?
-O parte, nu. Până la preluarea clubului, inspecția fiscală cumulase 159 de zile. Marius Stan n-a informat cumpărătorul de această situație. La numai câteva luni de la momentul achiziției de către noi, și fără o somație prealabilă, ANAF a şi emis „prompt” decizia: pentru modul eronat de calcul al vechiului management condus de Marius Stan în raportarea taxelor şi impozitelor cuvenite bugetului statului în intervalul 2005-2008, FCO datora aproximativ 5 milioane euro!

Crede că Stan a lucrat mână în mână cu ANAF

-Acela a fost momentul prăbușirii?
-Din acel moment FCO a fost, practic, în incapacitate de plată. Iar inevitabilul s-a produs: pe 10 iulie 2013 clubul a intrat în insolvență din cauza datoriilor care depășeau 33 milioane lei. 68% din acest sold, adică aproape 23 de milioane, reprezentând creanțe bugetare la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galaţi. Repetăm: calculate pentru anii în care noi nu am avut nicio legătură cu clubul.

„Condamnarea lui Dan Adamescu nu a avut nici o legătură cu insolvența Oțelului. Povestea FCO este o pierdere totală pentru TNG, atât din punct de vedere financiar, cât şi reputațional din cauza calomniilor și neadevărurilor propagate de Marius Stan” Alexander Adamescu

-Și ați intrat în insolvență.
-Procedura insolvenței a fost ultima șansă care îi asigura FCO posibilitatea de a-și continua activitatea, precum și de a se pune la adăpost de creditori. Creanța ANAF, contestată vehement de noul management în toţi acești ani, inclusiv prin chemarea în judecată, a fost anulată abia în decembrie 2015.

”Întrebarea care trebuie pusă este de ce, abia după ce The Nova Group a cumpărat clubul, ANAF s-a mişcat atât de repede astfel că într-o zi a decis ce nu reuşise în 5 ani de controale fiscale?!”
Alexander Adamescu

-Fiți mai precis, vă rugăm!
-Interesul era clar din partea baronului local Marius Stan, de a constrânge clubul să continue să-i plătească contractele antamate. Oţelul Galați a fost considerat mereu de către domnul Stan pușculița lui personală.

„Dan Adamescu s-a păcălit”

– Câți bani existau în contul clubului în momentul în care l-ați preluat, în septembrie 2012?
– Din situațiile financiare reiese că în 2010 clubul a încheiat cu un capital pasiv de circa 1,8 milioane de euro. În 2011 pierderile depășeau deja 4 milioane de euro. Iar la momentul preluării efective de către The Nova Group, respectiv în septembrie 2012, se înregistra un pasiv patrimonial de peste 5 milioane de euro, din care plăți făcute în avans de aproape 1,5 milioane de euro. Practic, clubul nu își putea susține cheltuielile operaționale asumate din veniturile înregistrate.

– Marius Stan a susținut că v-a lăsat 7 milioane de euro în cont.
– În realitate, clubul era într-o situație disperată și pe pierdere de câțiva ani, de aceea era și de vânzare. În câteva luni urma să fie închis! Practic, din prima zi in care noul management a preluat clubul, a început să apeleze la finanțare pentru plata cheltuielilor operaționale.

-Tatăl dumneavoastră și-a dorit clubul?
-Nu! De fapt, Dan Adamescu a fost împotriva cumpărării clubului, însă dat fiind că Astra Asigurări sponsoriza clubul deja cu doi ani înainte de momentul achiziţiei, s-a lăsat păcălit de Marius Stan. Dan Adamescu a agreat acest pas care ulterior i-a afectat în mod nedrept imaginea, pe când intențiile îi erau extrem de onorabile. Astra Asigurări a investit sute de mii de euro în sponsorizări către varii cluburi sportive.

– Tot Stan v-a acuzat că ați mutat 4 milioane de euro din club.
– O altă minciună a fostului primar, care, în mod clar, are alte interese acum, cum avea și atunci. Banii nu se mută pur și simplu dintr-un cont în altul, iar acest lucru poate fi validat de operațiunile bancare propriu-zise, efectuate de club în tot acest interval. În plus, se poate demonstra că toți banii investiți de Oțelul în Astra s-au întors la club.

„Clubul pierdea bani încontinuu”

Oțelul în momentul triumfului din 2011
Oțelul în momentul triumfului din 2011

– Oțelul a continuat să producă bani între septembrie 2013 și mai 2015, când a retrogradat din prima ligă. De ce cheltuielile nu s-au încadrat în veniturile rezultate din drepturi TV și din vânzarea unor jucători? Doar pe Ionuț Neagu, dat la Steaua, s-au luat 620.000 de euro.
– Odată cu insolvența, FCO a retrogradat în Liga a II-a, ceea ce a adus după sine pierderea drepturilor TV, plecarea jucătorilor valoroși și a sponsorilor, toate acestea însemnând venituri tot mai mici. FCO a produs bani, însă insuficient în comparație cu costurile înregistrate. Veniturile au scăzut de la circa 10 milioane de euro pe an la sub două milioane de euro. Cheltuielile clubului erau mult mai mari și chiar și cu planul de reorganizare și optimizarea realizată, tot nu au scăzut sub nivelul veniturilor.

– Creanța cu care s-a înscris Astra Asigurări în tabelul creditorilor, 5 milioane de lei, înseamnă jumătate din bugetul anual al unui club mic. N-a fost o asigurare prea scumpă pe care a plătit-o Oțelul?
– Astra Asigurări are şi în prezent de încasat de la FCO acea sumă asigurată, respectiv 4.996.800.00 lei, clubul neplătind poliţa. În ceea ce privește valoarea asigurării trebuie precizat faptul că clubul de fotbal nu este o clădire pentru a se compara cu prețurile de pe piață, în cazul de față fiind vorba de multe asigurări specifice de răspundere profesională și asigurări de accidente, a căror valoare totală este comparabilă cu orice altă ofertă din partea altor asigurători. În fapt, atât Astra, cât și alte firme din The Nova Group au susținut cu servicii/produse sau împrumuturi FCO, creanțe pe care nu și le-au recuperat nici până în prezent.

„Familia Adamescu nu are nicio legatură cu noul club, însă felicităm fanii Suporter Club Oţelul Galaţi şi le urăm mult succes sub comanda lui Stelian Bordeianu şi a lui Sorin Haraga! Brandul „Fotbal Club Oţelul” aparţine clubului, care este acum în mâinile unui administrator judiciar” Alexander Adamescu
_PRD2183
Trei ani mai târziu, o echipă de puști înainte de desființare

Ați spus că Narcis Răducan era plătit cu 10.000 de euro lunar, iar fondul de salarii total era al doilea cel mai mare din campionat, după al Stelei. De ce nu ați redus cheltuielile după ce ați preluat clubul?
– Optimizarea costurilor a început abia din 2013 pentru că noua conducere a clubului, în ultimele 3 luni din 2012, nu a putut interveni pe contractele existente, a trebuit ca ele să fie lăsate să se deruleze. Până la blocarea activității FCO prin poprirea ANAF, însă, erau doar câteva luni la dispoziție. Pentru a face ordine și a revigora acest club era nevoie de mult mai mult timp…

„O investiție suspectă”

– Câți bani s-au consumat cu amenajarea terenului de antrenament de la baza Ancora, despre care se știa că se află într-un litigiu, iar ulterior a și fost retrocedat? Cine a hotărât să se investească într-o bază de pregătire devenită imposibil de utilizat?
– Marius Stan e autorul. O altă decizie cu motive suspecte, pe care noul management n-a mai putut-o schimba.

– Unul dintre foștii angajați ai clubului estimează că „s-ar fi amenajat o plajă cu nisipul care s-a folosit la amenajarea terenului de antrenament, conform cantității înregistrate în documente”. Marius Stan a aprobat costurile?
– Da. Ideea îi aparține în întregime.

– Când ați ales să cumpărați 99 la sută dintre acțiunile Oțelului v-ați bazat exclusiv pe recomandarea fostului președinte, pe care-l numiți mincinos? Nu a existat un audit? Cu ce v-a atras societatea, în condițiile astea?
– Este una dintre cele mai proaste investiții pe care Dan Adamescu le-a aprobat vreodată. Evident că nu știa de problemele existente sub fațada frumoasă de „campioană a provinciei”. Fără să solicite un audit, s-a bazat, din păcate, strict pe recomandarea venită din partea primarului de la acea dată, domnul Marius Stan. TNG a pierdut bani și a fost atras într-o cursă din care nu avea cum să iasă câștigător, pentru că interesele lui Marius Stan prevalau. Și în prezent acest domn încearcă să scape de adevar calomniindu-l pe cel pe care l-a păcălit.

– De ce credeți că fostul președinte al LPF, Dragomir, a avertizat „Îi sfătuiesc pe Marius Stan și pe Adamescu să se înțeleagă, că altfel vine DNA peste ei!”?
– Această declarație dovedește că Marius Stan își dorea în continuare controlul suprem asupra clubului.

Terenul revendicat: 800.000E. Viceprimarul: 230.000E

Cum cheltuia Oțelul în epoca de glorie: un teren de antrenament pierdut în favoarea proprietarului consuma un sfert din drepturile TV. Marius Stan și asistentul lui din primărie erau plătiți și ei.

Astăzi, marca acestui club care azvârlea sutele de mii de euro și dădea milioane de euro impresarilor a ajuns să valoreze doar 9.000 de euro!

Marius Stan devine primar al Galațiului în iunie 2012, la un an și o lună după câștigarea campionatului.

Demisionează și îl lasă șef pe Narcis Răducan. Din septembrie, proprietar devine Dan Adamescu.

Potrivit documentelor TNG, compania lui Adamescu, noul proprietar a continuat să plătească și contracte asumate din momentul preluării clubului, acorduri pe care le acceptase Stan. Câteva sume sar în ochi:

800.000 pentru un teren din care au pierdut careul de 16 metri în instanță!

În evidența păstrată de societatea lui Adamescu apar plăți pentru achiziționarea stadionului Ancora.

Baza de la marginea Galațiului constituia, de fapt, un teren de antrenament pentru grupele de juniori. Societatea Tal Oz Desche a primit 200.000 de euro pentru lucrări de refacere la stadionul Ancora.

Iar achiziționarea terenului a costat 590.200 de euro. Preț pentru teren plus drepturi litigioase, fiindcă o parte din suprafață era revendicată. Oțelul a cumpărat de la Șantierul Naval. Deși știa că urmași ai fostului proprietar pretind terenul.

În iulie 2015, o bucată, o treime din terenul de fotbal, i-a revenit Cristianei Valmas, persoana care-l revendica. Noul proprietar și-a îngrădit bucata și a făcut să nu mai poată fi folosit câmpul pentru antrenament. Oamenii care lucrau în club știuseră din timp că era posibil să se piardă procesul: „Noul proprietar a pretins că a fost pământul bunicului, care venea cu oile aici”.

800.000 de euro pentru achiziționarea și amenajarea terenului care era revendicat și pe care apoi l-a pierdut

De la efectuarea plăților până la pierderea unei treimi din el, un careu și încă ceva, au trecut trei ani. Terenul de antrenament n-a mai putut fi folosit din clipa în care s-a retrocedat bucata cu careul de 16 metri.

„În 2006, când a început litigiul, aici era paragină, bălării. Le-am făcut notificări să nu facă investiții până nu se soluționează irevocabil situația și totuși au făcut”Cristiana Valmas, noul proprietar al terenului Ancora, pe liga2.ro

Viceprimarul lua chirie

08_cosca radu_viata-libera_ro
Viceprimarul Cosca a luat cîteva sute de mii de euro de la Oțelul

Altă cheltuială înregistrată în documente: chirii pentru fotbaliștii din afara Galațiului, suportate de club. Beneficiar: Silvano SRL.

Asociat unic al Silvano SRL era Radu Cosca, viceprimar, adică adjunctul lui Marius Stan în primărie.

Firma viceprimarului primea 35.483 de euro pentru patru luni: iulie, iulie, august și septembrie 2012. Rezultă o medie de peste 8.000 de euro lunar plătiți viceprimarului, cât un salariu mare al unui fotbalist din lotul Oțelului.

Marius Stan era plătit de club când ajunsese primar PNL!

TNG atestă că-l plătea pe Stan și după ce acesta devenise primar, doar ca recompensă pentru că nu lucra la un alt club de fotbal!

28.643 de euro e suma care apare în documente, plătită lui Marius Stan, pentru o clauză de neconcurență

Fost fotbalist al Oțelului, Stan el și-a dus la capăt mandatul de primar, a pierdut alegerile următoare și a revenit de curând în fotbal, după falimentul Oțelului. A preluat funcția de director sportiv la Concordia Chiajna.

Superbonus pentru Sârghi

Sârghi (dreapta) in vremea aventurii sale de la Oțelul

Echipa cu care Dorinel Munteanu a câștigat campionatul nu a conținut vreun superstar.

Câțiva jucători erau mai importanți: Pena, Gabi Paraschiv, Giurgiu, Sergiu Costin, Grahovac, Sălăgeanu.

80.000 de euro a luat Sârghi la prelungirea contractului

Sârghi, un fundaș central, a jucat 16 meciuri în sezonul în care s-a câștigat titlul, 2010-2011. Conform actelor, el a dat lovitura: a primit 80.000 de euro doar fiindcă a prelungit contractul cu Oțelul.

Și s-au mai plătit 200.000 de euro unui club din ligile inferioare, Politehnica Galați, proprietarul jucătorului.

Sârghi a evoluat ultima oară în Liga 1 la Chiajna. Acum e liber, după ce a plecat de la Ermis Aradippou, o formație din Cipru.

Afacerea a fost una importantă și pentru clubul-furnizor, nu numai pentru jucător.

„Politehnica era clubul lui Radu Cosca, viceprimarul din mandatul lui Marius Stan”, spun surse din Galați. Încă o afacere indirectă cu viceprimarul, pe lângă închirierea apartamentelor pentru fotbaliști.

„N-a fost aia suma”

sarghi subliniatsarghi continuarePlățile de la Oțelul, trimise de la Londra de Alexander Adamescu

Cristian Sârghi are 30 de ani și își caută echipă. Își amintește că a luat niște bani, dar nu 80.000 de euro

– Cristi, salut! În niște documente legate de plăți făcute de Oțelul după transferul acțiunilor la Adamescu apare o primă de 80.000 de euro pentru tine.
– Da.

– E reală plata?
– Parțial.

– Cum parțial? Ai luat banii sau nu? Sau nu e corectă suma?
– Nu vreau să vorbesc eu despre asta, nu vreau să explic.

– Te-am sunat pentru că nu pricep despre ce bonus e vorba.
– Iar eu nu am negat, îți zic doar că nu intru în detalii.

9.000 de euro costă marca Oțelul, scoasă la licitație de administratorul judiciar. Licitația va avea loc spre sfârșitul acestei luni

– Scrie „bonus la transfer”. Care transfer?
– A fost, chiar a fost un transfer atunci! Eu jucasem trei ani sub formă de împrumut la Oțelul, fără să se plătească vreun ban. Și atunci am fost transferat definitiv. Și s-a făcut o plată către un club.

– Da, apare o sumă de transfer în documente, 200.000 de euro achitați către Politehnica Galați. E corect prețul?
– Nu, prețul de transfer a fost de fapt de 280.000 de euro. Dar eu mai aveam și alte oferte în perioada aia și i-am zis lui Marius Stan că vreau o primă ca să semnez cu Oțelul. Așa m-au convins să rămân la Galați.

– 80.000 de euro ai luat tu și 200.000 de euro Politehnica Galați?
– Nu, că n-au fost ăia banii, nu contează… Nici nu era aia suma, parcă era cu TVA, nu mai știu exact.

– Situația ta care e?
– M-am despărțit de un club din Cipru și îmi caut echipă.

– În România e mai greu, nu mai sunt banii din anii trecuți.
– E greu peste tot. Nu mai sunt bani nici în România, nici în străinătate.

Cum a evoluat situația Oțelului:

 

Stimata Redactie / Domnule Catalin Tolontan,

In titlul articolului dumneavoastra ma numiti “condamnat”, afirmand ca ma ascund de justitie. Va aduc la cunostinta faptul ca nu sunt condamnat si ca locuiesc de 5 ani in Londra, domiciliul meu fiind cunoscut de catre autoritatile romane. Va rog sa-mi respectati dreptul la prezumtia de nevinovatie, in acest moment aflandu-ma intr-un proces de extradare fara posibilitatea de a ma apara sau a da declaratii in fata organelor judiciare cu privire la acuzatiile care mi se aduc, tocmai din cauza emiterii in mod abuziv a mandatului de arestare preventiv – menit sa ma inchida in Romania pentru a ma reduce astfel la tacere.

Motivele pentru care nu vin in tara sunt lesne de inteles: la fel cum tatal meu a fost torturat de un sistem el insasi corupt, ale carui interese oculte au primat, acum eu sunt cel luat in vizor intr-un dosar ‘copy-paste’. A ramane in afara tarii – de unde ma pot lupta pentru libertatea mea si pentru a mentine in viata afacerile tatalui meu – este singura sansa la justitie pe care o am.

Imi permit, totodata, sa va atrag atentia si asupra faptului ca ati reinterpretat mare parte din raspunsurile oferite de mine si compania The Nova Group, documentele pe care vi le-am pus la dispozitie proband toate afirmatiile facute. Esenta intregului interviu, care ar fi fost de preferat sa fie publicat de dumneavoastra intocmai cum l-am purtat, este urmatoarea: activitatea FCO a fost blocata de ANAF la cateva luni dupa preluarea de catre The Nova Group, decizia bazandu-se pe modul de raportare financiara a vechiului management al Clubului. In cele ~9 luni pe care le-am avut la dispozitie pana la intrarea FCO in insolventa, nu am putut schimba contractele in derulare, incheiate pe sume exorbitante tot de vechiul management, iar cheltuielile mult mai mari in comparatie cu veniturile au dus la inchiderea Clubului. The Nova Group a iesit pe pierdere in aceasta tranzactie, nicidecum nu si-a insusit ‘milioanele’ de euro – iar aceasta pentru simplul fapt ca nu existau.

Alexander Adamescu, Londra, Marea Britanie, 22 Feb 2017


Comentarii (64)Adaugă comentariu

Crimson Veritas  •  22 februarie 2017, 14:03

Toate echipele Binomului (CFR (Pazkany), Urziceni (Bucsaru), Otelul (Stan-Adamescu)) ... au fost pusculita acestuia ... si a regimului politic respectiv ...:)) Binomul a presat ... echipele respective ... s-au trezit cu niste trofee false in vitrina ... dar banii obtinuti ca urmare a acestei presatri de servicii ... au trebuit sa fie restituiti ... si in cazul celor mai impotente dintre ele ... asta s-a tradus in ... faliment! ...:)) Ce este asa de complicat? In aftermath ... ma doare fix in cot ... cat a tras Stan, cat au tras adamestii ... ei nu erau decat simpli ... midddle-men ... intermediari ... conteaza cine a distrus Oltelul ... corect? Basescu si cu binomul! ...:)) Basescu nu mai e ... Binomul #rezist ...:)) Sper ca nu o dati pe aia ... cu ... DNA, SRI ... nu au stiu domne ... unde sunt zeci de milioane de euro care se manipuleaza ... 'Statul de Drept' nu se implica ... lor le tiuie antenenele ... ca se promite 1.7 mil de euro ... pentru a se juca un meci pe teren ...:)) Please ... DNA + SRI ... cu fiecare secunda cat aceste 2 monstruozitati staliniste ... nu sunt eradicate ... Romania ... pierde ... oameni, drepturi si libertati, hectare de teren ... Romania se distruge putin cate putin ... inteligenta si initativa romanesca ... este inlocuita cu ... multimea vida ... ca si mass-media (care voi ii ziceti astazi in mod eronat ... presa) ...:)) Urasc sa va spun ... dar in toate domenile ... voi reprezentati astazi ... doar o umbra palida ... a tot ceea ce a fost o data Romania ... niste caricaturi facebookiste ... mecanizate! ...:))

Laurentiu  •  22 februarie 2017, 14:03

Marius Stan devine primar al Galațiului în iunie 2012, la o lună după câștigarea campionatului. --- la 1 an si o luna.

Alexandru Chis  •  22 februarie 2017, 14:14

Desi documentele puse la dispozitie de catre Adamescu Jr. par a demonstra ca a existat o actiune concertata - de tip mafiot - de "topire" a banilor clubului prin fel de fel de malversatiuni financiare., totusi cu greu pot avea un punct de vedere echidistant pina cind nu aud si parerea partii acuzate. In asteptarea replicii dlui Marius Stan - sper ca va fi una documentata si sustinuta cu probe financiare de neatacat contabil - nu pot sa nu sesizez ca la "originile" unor falimente rasunatoare din fotbalul nostru, recte Urziceni, Galati, Tg Mures, Tg Jiu, se afla un singur nume, si anume Narcis Raducan.

Misu  •  22 februarie 2017, 14:22

Felicitari Tolontan! Este clar pentru orice persoana care are carte si intelege, deci nu pentru cei 40% din populatia Romaniei *** functionali, ca primarul Marius Stan si vicele nu aveau voie sa incaseze bani de la un club privat. Dar, pentru multi astea sunt detalii, imi amintesc din pacate replica Nu inteleg din O scrisoare pierduta, mare dreptate avea Caragiale si cat de mult a anticipat impotenta mintala a unora!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

doze  •  22 februarie 2017, 14:23

aha, deci adamescu este complet nevinovat. biata victima!

brod  •  22 februarie 2017, 14:23

Un al doilea Sebastian Ghiță este luat în serios de GSP?! Câtă bază se poate pune pe afirmațiile unui condamnat care se sustrage justiției? E posibil ca multe aspecte legate de furturi, falsuri și alte asemenea „procedee tehnice” să fie reale. Dar ele nu pot fu crezute având în vedere sursa care le generează.

goghe  •  22 februarie 2017, 14:31

Documentele prezentate de Adamescu jr. ... nu exista probabil. Fisiere excel stie sa faca toata lumea. Sint de acord ca Stan a furat ceva - dar fam Adamescu sint aia care luat cireasa de pe tort si au ingropat Otelul. Tot respectul pentru ce incearca sa faca Tolontan - dar asta este un articol plin de praf aruncat in ochi. Numai faptul ca in liga1 exista echipe care au mai putin de 5 mil buget total de cheltuieli si sa iei in seama pe cineva care afirma ca a asigurat o echipa pe bani astia ....

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2017, 14:32

@goghe: documentele exista. Si platile nu sunt negate, fiecare are insa propria explicatie. Veti vedea in zilele urmatoare.

Ramon  •  22 februarie 2017, 15:21

Trebuie adunate atent sumele de zeci de mii, care însumate nu cred că duc la 20 mln. Juniorul face câteva afirmații, care nu cred că ajung la 20. OK, s-au calculat greșit taxele către stat (așa a ajuns și Petrolul la datorii fantastice). D.A. a avut ocazia să se apere în instanță, dar cititorii de media sunt aburiți mereu cu acuzații către alte persoane, ceea ce se face și interviul de mai sus. Ceea ce este după 2013 nu mai contează, totul trebuie calculat până atunci, adunând cele 20 mln de la UEFA și TV. La insolveță trebuiau tăiate toate cheltuielile exorbitante, nu s-a făcut, dar grosul dispăruse până atunci, cu sau fără datoriile către ANAF au mai rămas destule milioane în joc, în plus tot ce e euro se înmulțește cu 4,4 rata de schimb. Asta este, gălățenii sper că au ”transmis” tot ce trebuia celui care a condus echipa spre faliment.

alex  •  22 februarie 2017, 15:47

Din articol lipseste inceputul afacerii, al tranzactiei propriu-zise. O societate detinuta de autoritatile locale, cu multe milioane de euro in cont, 7,8 sau 22, a fost transferata gratis catre un privat. Si cel care a semnat tranzactia, M.Stan in speta, nu este raspunzator...Unde ati mai vazut asa ceva. Daca ai avea societatea ta privata, care are zeci de milioane euro in cont, si, intr-un acces de nebunie, o dai gratis altcuiva atunci e in regula, adica legea nu te obliga sa nu fii ***. Dar in cazul de fata...Chiar si o hotarare a Consiliului Local in sensul devalizarii clubului nu era suficienta pentru ca M.Stan sa cedeze clubul gratis. Si cred ca nici formal juridic nu este valabila o asemenea „tranzactie„ catre societatea lui Adamescu. Mi se pare incredibil, si am mai punctat acest aspect, ca aceasta afacere nu este nici acum anchetata...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gabi  •  22 februarie 2017, 16:57

Realitatea este ca in timpurile pe care le traim fotbalul nu mai reprezinta mare lucru. Oamenii cu bani muncesc de dimineta pana seara ca sa-si mentina sau sa-si mareasca veniturile. In putinul timp liber pe care il au, pentru acestia sunt disponibile alte moduri de distractie . Fotbalul a ramas o preocupare doar pentru tinerii fara alte preocupari, fara orizont, si fara venituri. De aici si veniturile mici ale cluburilor, care nu pot compensa cheltuielile. Chiar si cluburi mari precum Real Madrid traiesc pe datorie, desigur la un alt nivel, numai pentru a mentine cat de cat un interes prin aducerea unor jucatori din toata lumea. Dar modelul economic e nesustenabil. In general, in epoca prezenta oamenii prefera sa practice ei un sport decat sa caste gura de pe margine la altii care il practica. Asta se vede si din faptul ca organizarea Olimpiadelor a inceput sa scartiie, in curand nu va mai fi nici o tara amatoare sa le organizeze, pentru ca veniturile nu reusesc sa acopere cheltuielile. Un rol important in chestia asta o are si coruptia din sport, nu numai in Romania, dar pe plan mondial, in FIFA si CIO, ajungand pana la Platini, Blatter si alte nume la care nu te-ai astepta. Im momentul cand sportul inceteaza sa mai fie un hobby si devine o afacere, rostul lui de a exista inceteaza.

m_d  •  22 februarie 2017, 18:25

Adamescu a fost un om extrem de rau, nu degeaba s-a aruncat in fata metroului avocatul lui. Marius Stan este un alt baron local, ***. Cine stie ce blestematii face acum la Chiajna, ca si Pandele la Voluntari. Lucrurile astea se stiu, nu mai e nevoie de probe ca sa le si dovedim. Nu stiu cat sa mai sportam in societate persoane de acest gen, ca Bucsaru, ca Paskcany, ca Becali etc. Au cazut Dragomir si Sandu dar e putin. De ce ii mai lasa liberi autoritatile care stiu totul despre ei? Vor sa traga bani de la ei?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex One  •  22 februarie 2017, 22:04

Poate se afla, nu ca nu s-ar sti, si cum a intrat "smecherul" MM Stoica in puscarie ca doar nu a palmat el banii din transferul care l-a bagat la mititica. Tanarul inginer,un puber atunci ca si acum, angajat ca vice pen'ca era istet si vorbea engleza, limba exotica in Galati la vremea aceea, a semnat ca fraierul ,"MM semneaza ba ca eu sunt ocupat". O fi primit asa de un Mertzan mana a treia dupa cum zic unii. Cand a fost chemat la dreptate ce sa mai zica ,ai semnat,ala esti.

Alin  •  22 februarie 2017, 22:45

Acuma se va înțelege că Adamescu a fost vreun naiv și s-a lăsat ușor păcălit de M. Stan, ceea ce nu-i cazul. Adică oricine știe ca la o tranzacție pe asemenea sume se face un audit foarte riguros, uneori chiar două, de contabili diferiți tocmai pentru a te pune la adăpost în cazul în care apar probleme.

Comentează