Colegiul Medicilor îl amenință pe ministrul Bodog cu judecata pentru că nu oprește chestionarea pacienților despre mita din spitale

Ministrul PSD le-a argumentat de ce susține mecanismul inițiat de Vlad Voiculescu prin care pacienții sunt întrebați: ”Vi s-au cerut bani sau atenții?”

luni, 20 martie 2017, 6:55

97,5% era gradul de satisfacție al pacienților, măsurat după sistemul vechi, în care spitalele își introduceau singure formularele

70% a fost gradul de satisfacție în prima lună după introducerea softului cerut de Voiculescu. Cifra scade în continuare

 

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Ce i-a înfuriat?

”Faptul că n-am fost consultați, că întrebarea despre mita din spitale nu folosește nimănui și că se încalcă flagrant confidențialitatea pacient – medic”, susține doctorul Gheorghe Borcean, șeful Colegiului Medicilor.

Toate punctele de vedere, puse față în față.

”Cum să ai unanimitate de mulțumire a pacienților în spitale?!”

În vara lui 2016, ministrul Vlad Voiculescu testează un nou mecanism de evaluare a satisfacției pacienților din spitalele publice.

De proiect se ocupă Ștefan Voinea, consilierul ministrului.

”Eram, în 2015, în Colegiul etic al spitalului din Craiova. Și am văzut cifrele. Reieșea că, aproape unanim, pacienții sunt mulțumiți de ceea ce se întîmplă în spitale, de felul în care sunt tratați”, își amintește el.

97,5% era gradul de satisfacție al pacientului român.

În ce fel se ajungea la această cifră?

Formulare introduse de secretara managerului

Omul completa, la externare, un formular despre felul în care a fost tratat. De cele mai multe ori o făcea în fața asistentelor.

”Și, oricum, formularul ajungea, în general, la secretara managerului, care îl introducea în sistem. Când spitalul vede calificative mici la adresa sa este tentat să nu le introducă în sistem”, explică fostul consilier al ministrului Voiculescu.

Pe de-o parte, reținere în a scrie adevărul din cauza condițiilor completării formularului. Pe de altă parte, posibilitatea de intervenție la nivelul spitalului asupra datelor în momentul culegerii.

”În Statele Unite au existat studii care au arătat aceeași situație. Datele de acest gen trebuie obținute prin excluderea spitalelor din proces. Acesta este standardul normal”, susține Marina Popescu, șefa think tank-ului independent Median Research Centre.

”Ideea e să depistezi ce fac managerii buni și să extinzi”

Trei principii susține Voinea că au stat la baza softului gândit de echipa șefului său, Vlad Voiculescu:

  1. ”Să fim cît mai puțini intruzivi în ceea ce decide pacientul să răspundă”.
  2. ”Să deconectăm spitalul de la proces ca să nu mai poată influența rezultatele”.
  3. ”Să găsim exemplele de spitale bune, remarcate de pacienți și să le popularizăm”.
”Am gândit mecanismul nu ca pe unul care să pedepsească, ci care să ne permită să reperăm managementul unde pacienții se simt bine tratați. Scopul final e să extindem buna practică, nu să arătăm pe cineva cu degetul” Ștefan Voinea, consilier al fostului ministrul Vlad Voiculescu

9 întrebări

În vara lui 2016, procedura este testată pe 5 spitale.

Noul flux este următorul: în momentul internării, pacientul își scrie, pe fișa de observație, contactul: telefon și e-mail.

De acolo, datele ajung în SIUI, sistemul integrat al Casei de Sănătate. Anonimizate, adică fără nume, contactul pacientului merge către STS, care îi trimite un sms.

În prima săptămînă după externare pacientul primește acest sms.

Așa arată SMS-ul primit de pacienți după ce sunt externați

 

”Ministerul Sănătății te invită să evaluezi anonim internarea ta recentă…”.

Dacă omul este de acord, fie intră pe link-ul indicat, fie continuă să răspundă pe sms, care pentru el este gratuit.

Dacă nu e de acord, comunicarea se întrerupe.

”Am conceput un formular scurt, cu 9 întrebări. Vechiul formular avea 7 sau 8 pagini și era extrem de greu de completat de către pacient”, spune Ștefan Voinea.

Numărul unde oamenii pot reclama mita: 0800.806.806.

După test, sistemul primește verde.

Guvernul Cioloș aprobă Ordinul de ministru.

În decembrie 2016, noul mecanism de feed-back începe să funcționeze în aproximativ 30 de spitale și rata de satisfacție măsurată scade imediat la 70%. 

Ultima întrebare a formularului este cea care stârnește reacții în spitale.

349 de spitale publice ar trebui să aplice sistemul de feed-back de la pacient

Oamenii sunt chestionați: ”Ți s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?”.

Dacă răspund ”Da”, ei sunt întrebați dacă vor să reclame acest lucru organelor de cercetare.

În cazul în care acceptă să ofere cazul concret, le este expediat prin sms contactul liniei anticorupție pe care compartimentul de integritate din Ministerul Sănătății a dezvoltat-o împreună cu Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne.

Practic, le rămâne încă un timp de gândire ca să reflecteze dacă vor să povestească situația. Și doar ei inițiază dialogul, dacă vor, sunând la 0800.806.806.

Comparație între vechiul sistem de feedback și cel implementat în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu

 

Colegiul medicilor: ”Cooperarea nu este opțională, ci obligatorie!”

Pe 19 ianuarie 2017, la două săptămâni de la investirea guvernului Grindeanu și la 10 zile de la publicarea ordinului în Monitorului Oficial, Colegiul Medicilor trimite o scrisoare către Ministerul Sănătății.

Colegiul solicită ”revocarea Ordinului 1501/2016” care statua noul mecanism de feed-back în spitale.

Colegiul susține că:

  1. Vlad Voiculescu nu a cooperat cu organizația profesională în elaborarea mecanismului prin care pacienții evaluează spitalele unde au fost internați. ”Cooperarea nu este opțională, ci obligatorie”, reamintește Colegiul Medicilor.
  2. Faptul că ministerul susține că ordinul a fost în dezbatere publică pe site nu este relevant, pentru că ”cooperarea trebuie făcută anterior elaborării ordinului, nu după publicarea pe site.”

Organizația medicilor atrage atenția și asupra costurilor proiectului prin sms.

Florian Bodog: ”Cifra de 97,5% este nerealistă”

Florian Bodog concepe un răspuns detaliat către Colegiu în care explică istoria mecanismului și pornește de la faptul că ”vechea cifră de 97,5% de satisfacție este nerealistă”.

Mai ales dacă ”avem în vedere situaţia reală a sistemului sanitar şi rezultatele studiilor similare efectuate”.

50% este gradul de satisfacție, potrivit unui studiu al Facultății de Știinte Economice, ”Babes Bolyai”, Cluj

În dialogul de la distanță, ministrul PSD oferă medicilor câteva cifre comparative de satisfacție din spitale, care toate sunt în jurul a 50%.

Inclusiv un studiu de la ASSMB, gestionarul spitalelor Primăriei Bucureștiului, citat de Bodog, arată că evaluatea pacienților nu trece de pragul de 60% de mulțumire.

Păstrează ceea ce s-a făcut?

În documentul pe care Gazeta îl publică și care este semnat de secretarul general al MS, Gabriel Florin Pușcău, ministerul amintește că există o Strategie Națională Anti-Corupție 2016-2020, care stabilește responsabilități ale domeniului sănătății.

Printre care și acest mecanism de răspuns de la pacienți!

Argumentația ministrului Florian Bodog atestă o memorie instituțională pe care România o practică rar.

Sau care nu e de regulă evidențiată de noi, jurnaliștii, că e posibil și acest lucru.

Ministrul PSD preia argumentele predecesorului său tehnocrat și susține proiectul.

162.000 de euro pe an este costul transmiterii sms-urilor către pacienți

Bodog răspunde și în privința îngrijorărilor Colegiului Medicilor referitoare la costuri.

El susține că toate cheltuielile sunt prevăzute în Strategia națională anticorupție ”într-un număr de 10 acțiuni cu o valoare de 19,8 milioane de lei”, ceea ce reprezintă o sumă de aproape 10 ori mai mare decât se consumă cu mecanismul de feed-back.

În final, ministrul le spune medicilor că va pune din nou proiectul în dezbatere, dar atitudinea de susținere e clară, cel puțin așa cum rezultă ea din documentul alăturat.

 

Medicul Gheorge Borcean: ”Haideți să discutăm pe argumente!”

Gazeta a întrebat Colegiul Medicilor cum interpretează răspunsul ministrului Florian Bodog.

”Ne vedem la tribunal cu Ministerul Sănătății!”, sună răspunsul doctorului Gheorge Borcean, președintele Colegiului.

”Prețuiesc Gazeta pentru felul curat în care relatează lucrurile, chiar și atunci când ele sunt grave și scandaloase. Dacă tot avem o bază de dialog pe argumente, haideți să vă spunem și care sunt opiniile noastre ca organizație, ce ne mulțumește și ce pericole aduce acest mecanism”, spune Gheorge Borcean.

Amplul interviu cu el și alte date despre disputa pe marginea reacției pacienților, în ziarul de mîine.

 

 

 

Save

Save

Save

Save


Comentarii (65)Adaugă comentariu

Marc  •  20 martie 2017, 18:44

Felicitari ministrului BODOG ! Cred ca se discuta prea mult plecand de la o falsa problema. Nu e grav ca lumea da sau nu da spaga. E grav cand activitatea medicala e conditionata de spaga! Pana la urma Colegiul medicilor ce vrea sa acopere? Nu cred ca sunt pacienti care au data fara sa li se ceara, sa fie multumiti de actul medical si apoi sa reclame. O problema avem acolo unde te lasa sa mori pentru ca ti se fixeaza o suma (spusa chiar in fata) pe care nu ti-o poti permite. Dupa parerea mea cred ca Colegiul medicilor vrea sa apere miseleste situatiile cand desi dai destul, tot esti tratat aiurea, pacientul fiind pe drept nemultumit si tentat sa reclame. In situatiile cand n-ai dat si nu esti tratat bine, dar nici nu ti se cere explicit, ce sa reclami? Ca nu-i nimic penal. Iar cand ai dat si esti fericit de succesul tratamentului, de ce sa reclami?

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2017, 18:45

@Marc: orice normalizare a discutiei este bine-venita. In sanatate e nevoie de solutii.

Marius  •  20 martie 2017, 18:48

Duceți-vă la calarasi la secția oncologie *** sa vedeți șpagă acolo. In fiecare zi la fiecare internare. Am avut tatăl internat si avea nevoie de singe ni s a cerut 300 RON pt o punga de singe. După 3 ședințe de citostatice medicul habar nu avea ca tatăl meu este pacientul dinsului. Ne chema la cabinetul particular pt consultație. Într-un cuvint niște *** si niște *** pentru mine asta înseamnă ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mosionroata  •  20 martie 2017, 20:58

Colegiul medicilor incearca sa ascunda situatzia tragica care exista in acest moment in Romania! Medicii noi care incep sa profeseze sunt invatatzi de cei batrani ca daca nu iau mita le strica afacerea! De ce ? Pai pacientzii ar merge la docorul care nu i-a mita si atunci cei care iau mita sunt eliminatzi! Deci sa fie clar in peste 90% di spitale nu te trateaza nimeni daca nu dai mita! Pur si simplu esti lasat sa astepti ore si zile intregi fara sa se uite careva la tine! Multe spitale nici nu te interneaza daca nu dai ceva! Societatea din Romania are o vina mare fatza de ce se intampla acum la noi! Totul se tolereaza si nimeni nu face nimic! Trebuie investigate orice caz in care pacientul sa plange ca nu a fost tratat pentru ca nu a dat mita! Aceste sunt cele mai grave cazuri in care oamenii mor cu zile din cauza nesimtirii unor oameni! Este foarte dificil de gasit o solutie, sa nu credetzi ca marirea salariilor mediciilor va rezolva situatzia! Si daca medicii vor castiga 2000 de Euro pe luna net si tot nu o sa fie multumitzi! Multi dintre doctorii care iau mita castiga peste 5000 de Euro acum, de ce sa renuntze la acesti bani ?

Pacientuedevină  •  20 martie 2017, 22:45

Colegiul Medicilor este stat în stat, cu puteri nelimitate, si nimeni nu ia nicio măsură să termine cu dictatura acestui … ONG, la urma urmei. Colegiului Medicilor i s-a permis să adopte absolut discretionar si publice în Monitorul Oficial al Romaniei (!) un act normativ abuziv, denumit Statutul CMR (deci ONG-ul o face pe Parlamentul!), prin care pacientii, victime ale malpraxisurilor medicilor, nu au nici un drept procedural si li se musamalizează cazurile. Acelasi ONG judecă cazurile disciplinare de malpraxis (deci o face si pe Înalta Curte de Justitie, pentru că împotriva deciziei disciplinare a Comisiei superioare de disciplină, pacientul NU are dreptul să se adreseze instantelor de judecată!). Iar lozinca preferată prin care manipulează acest ONG este „confidentialitatea medic-pacient”, sub care nicăieri în lumea civilizată nu se permite medicilor ascunderea coruptiei, batjocoririi pacientilor, malpraxisurile, afacerile cu firmele de medicamente, experimentele pe pacienti…Nu este prost cine mănâncă 5 pâini, ci cel care le dă…Din moment ce nu luati o măsură legislativă de punere la locul ei a acestui ONG, comentati aiurea…Infatuarea ei va continua, umilindu-ne pe toti.

Pacientuedevină  •  20 martie 2017, 23:13

Din punct de vedere legal si etic, confidentialitatea relatiei pacient-medic înseamnă o garantie in favoarea pacientului (informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale), iar nu în favoarea medicului. Unii medici reusesc să prostească pacientii si să le spună că tot ce se întâmplă în cabinetul medical/spital e confidential si vor face închisoare dacă vor spune cuiva...Ei NU, frati pacienti, nu e asa, nu e confidentială. mita care vi s-a cerut, malpraxisul la care ati fost supusi, indicatia de a lua un medicament neapărat de la o anumită firmă cu toate că e contraindicat la afectiunea diagnosticată. Si mai ales, nu e confidentială infectia nosocomială pe care ati contractat-o în spital, degeaba vă amenintă cu procese dacă spuneti la presă! Si nu e confidential că aveti dreptul să cereti în scis ca la autopsia pacientilor decedati în spital să se se determine eventualele infectii nosocomiale, chiar dacă medicii si sefii de sectii si directorii de spitale încep să urle efectiv si să vă ameninte cu avocatii...Sunt avocati destui si pentru voi, care abia asteaptă să deschideti procese împotriva mafiei medicale.

boghdi  •  21 martie 2017, 1:31

Felicitari domnului Ciolos si echipei de "tehnocrati" pentru tot ce au facut desi au fost "impunsi cu *** in coaste" de parlament (si nu numai de parlament). Felicitari domnului ministru Bodog pentru ca are coloana verticala ! Oare cand o sa inteleaga ciocoii ca vrem sa traim in tara noastra, nu a lor ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

boghdi  •  21 martie 2017, 1:46

Pentru Horia ( 8:16 ) Da, la privat costurile sunt mai mari dar daca esti asigurat, o parte din cheltuieli se deconteaza. Diferenta pe care o platesti ( cu factura ) poti sa o echivalezi cu mita pe care o dai in spitalele de stat si cu calitatea serviciilor in spitalele private.

Ioana  •  21 martie 2017, 1:55

Nici eu nu m-as baza pe opinia pacientului.Am văzut pacienți pentru care s-a făcut foarte mult,și au plecat nemulțumiți. Am văzut pacienți pentru care s-a făcut puțin, dar au plecat încântați ca li s-au recomandat medicamente scumpe.Putini sunt cei obiectivi,în măsura sa judece conduita terapeutica.Însă pentru o imagine de ansamblu,merge. Altele ,însă, trebuie sa fie criteriile valorice .De exemplu în presa ar putea fi prezentate si cazurile cu final pozitiv,situații deosebite cu soluționări corecte.Mai sunt și lucruri bune în sistem,și oameni buni,chiar dacă mai putini.Dacă încercăm sa vedem numai fata întunecată a Lunii,nu știu dacă mai avem cum sa o vedem si pe cea luminoas.Atitudinile potrivite în fata unor situații deosebite sunt aruncate în derizoriu din cauza asta.Un oarecare sistem de referință trebuie subliniat și evidențiat. Greu de găsit lucruri bune,dar cred ca mai sunt.

boghdi  •  21 martie 2017, 2:03

"Draga Tolo", Daca ai un robot moderator, sa stii ca mai are multe de invatat. Daca ai o fiinta umana ca moderator, sa stii ca e inculta! "Impunsi cu *** in coaste" e un citat din "bunicuta" ( Iliescu ) iar substantivul *** nu inseamna ceea ce crede moderatorul tau ( vezi in DEX ). Daca moderezi si aceasta postare e clar ca robotul tau mai are multe de invatat.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tavi  •  21 martie 2017, 5:09

Stati linistiti. Nu va nelinistiti. Tot "Livutu" conduce si sanatatea. E doar o chestie de imaginie a PSD, ce se intampla acum. O sa ajungem mai rau ca in comunism, parerea mea.

Pacient  •  21 martie 2017, 6:04

Fundeni, Dna Dr. Manu - alt *** de ***, inclusiv la sedintele de spargere a pietrelor la rinichi cu ultrasunete. Daca te cheama de 10 ori, de 10 ori *** ***a (cate *** de fiecare data). ***, te pune sa astepti, sau te trimite acasa, si iti mai vorbeste si urat. Pe banii statului si-a facut mosia ei, si *** platitorul de taxe.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

horea  •  21 martie 2017, 8:35

buna, ".......daca ii dai unui om un deget el iti ia toata mana!" Ar trebui sa existe in cadrul sistemului medical( cabinete, clinici ,spitale....) un sistem al calitatii asa cum exista in orice firma, cu proceduri si fluxuri tehnologice( sau medicale cum vreti sa le spuneti) iar colegiul medicilor sa analizeze doar daca personalul medical a respectat aceste proceduri, atat.Legalitate actiunilor personalului medical sa fie stabilita de justitie! Iar implemntarea sistemului electronic de satisfactie va deveni foarte eficient, fiindca acum oamenilor le este frica sa spuna adevarul din spitale sau unii sunt foarte comozi! Atunci o sa vedeti cum o sa curga reclamatiile la adresa personalului medical si nu numai! Iar in momentul in care o justitie " dreapta " si nu corupta cum este acum va hotari, atunci lucrurile vor intra pe fagasul normal! Dupa ce esti tratat, una este sa mergi la o doctorita cu un buchet de flori sau o cutie de ciocolata sau la un medic cu o sticla de sampanie in semn de multumire si alta este sa ti se ceara 5000 de euro pentru o interventie!Toti trebuie sa luam atitudine!

Ramon  •  22 martie 2017, 8:22

ceea ce este în România în sistemul medical nu se mai întâmplă nicăieri în UE. Dacă ești asigurat, te întrebi cât să dai medicului să fie mulțumit, dacă ești internat te întreabă dacă vin rudele la tine (solicitarea de atenție este disimulată în întrebare, așa spun ”gurile rele”), populația crede că asistența medicală i se cuvine, pe gratis chiar, iar dacă nu ai încredere în sistemul medical te poți duce în cabinetele private în care plătești cel puțin salariul pe o săptămână (consultație, plus analize, plus medicamente). Așadar, sperăm ca investigația ministrului să aibe urmări.

Vasile Cosarca  •  22 martie 2017, 14:02

medic intors dupa sapte ani de practica in strainatate este conditionat de acelasi Colegiu al Medicilor, pentru a putea profesa in Romania, la plata cotizatiei pe ultimii sapte ani. Nu e gluma, e realitate. am platit am chitanta.

Comentează