Primăria încalcă dreptul la libera exprimare! De când administrația unui teatru aflat în grija Gabrielei Firea decide ce gândesc cei de pe scenă?

Când invocă neamestecul politicii în spațiile Primăriei, oamenii lui Gabi Firea uită că însuși Victor Ponta și-a lansat candidatura la președinție pe Stadionul Național!

vineri, 31 martie 2017, 11:34

UPDATE: Active Watch și Centrul pentru Jurnalism Independent califică drept ”o execuție politică” ceea ce s-a întâmplat la Teatrul Excelsior. ”Cerem Primăriei Capitalei demiterea urgentă a conducerii Teatrului Excelsior și transmiterea unui mesaj fără echivoc că instituțiile subordonate trebuie să funcționeze în interesul cetățenilor, libere de influențe politice sau de altă natură care le afectează activitatea și îndeplinirea misiunii legale”, susțin cele două ONG-uri. 

Aseară, la Teatrul Excelsior, de pe Strada Academiei, urma să aibă loc un eveniment al publicației ”Decât o revistă” (DoR).

Evenimentul a fost anulat pentru că șefii teatrului au cerut ziariștilor să elimine din filmul de prezentare a publicației imaginile cu demonstrațiile recente din București și din țară.

”E de datoria noastră, ca instituție de cultură publică, să rămânem neutri față de sfera politicului, să nu aderăm la niciun fel de manifestare cu caracter politic în sfera publică. Or, o mică parte din evenimentul vostru, cu sau fără voie, frizează sfera politică față de care noi trebuie să ne păstrăm echidistanți”, motivează administrația teatrului aflat în subordinea Gabrielei Firea.

Revista nu e de acord cu ceea ce consideră ”un act de cenzură”.

Evenimentul se anulează.

Momentul este unul extrem de semnificativ.

Și nu doar pentru că Teatrul Excelsior este inconsecvent în acțiuni.

Așa cum consemnează pagina de media, în 2016 la Excelsior s-au organizat evenimente pur politice (1) lansarea listei PSD pentru alegerile parlamentare și (2) depunerea jurământului consilierilor generali ai Capitalei.

Și nu sunt singurele exemple la nivelul Capitalei.

Dacă am accepta explicația teatrului, (3) nici pe Stadionul Național, un spațiu al sportului prin definiție, aflat de asemenea în administrarea Primăriei, nu se putea organiza în septembrie 2014 lansarea candidaturii lui Victor Ponta în cursa prezidențială.

Dincolo de aceste exemple concrete, vorbesc principiile grav încălcate.

În primul rând, Primăria nu deține imobile, fie ele teatre, stadioane sau spitale. Ea doar le are în grijă!

Ceea ce  e o diferență enormă. Nu Primăria e proprietara, ci municipiul București. Cetățenii mai direct spus.

Acest lucru pare o nuanță, dar nu e. Dovadă că dacă vrea să vândă un imobil, administrația Primăriei nu o poate face, așa cum face orice român cu bunul său privat. Primăria intră în proceduri complicate, în care cetățenii, prin reprezentanți, sunt parte a deciziei de vânzare.

Pe scurt: ”Excelsior” e un bun public cultural, al Bucureștiului, nu al lui Gabi Firea!

În al doilea rând, câtă vreme mesajele nu sunt extremiste sau discriminatorii, conținutul a ceea ce se petrece într-un spațiu cultural nu e treaba administrației.

Articolul 30 din Constituția României:

”1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”.

Juridic vorbind, inviolabilitatea desemnează una dintre cele mai puternice forme de exprimare a libertății. Ce e inviolabil nu doar că se respectă, dar nici nu se chestionează!

Cu alte cuvinte.

Așa cum nu explici de ce nimeni nu-ți poate intra în casă fără consimțământ, la fel nu ești obligat să demonstrezi de ce opinia ta, judecățile de valoare și exprimarea sunt libere.

Dreptul la libera exprimare nu apără doar punctele de vedere comode sau general acceptate, ci toate exprimările, indiferent cât de impopulare sau de nerezonabile sunt!

Și dacă nu apăreau cu #rezist, imagini de la o demonstrație pașnică, ci cu un film provocator pe scenă, cei de la ”Decât o Revistă” aveau dreptul să le expună public.

Îndrăgostită de propria imagine, folosind atât solidele rute de PR ale lui Sorin Oprescu, cât și un alt aparat nou-nouț de propagandă, Gabriela Firea își trădează instinctele nedemocratice prin episodul ”Excelsior”.

Și, ce ironie!, Teatrul Excelsior este o instituție pentru copii și tineret, primii care s-ar cuveni să-și asume libertatea de exprimare.

Grav nu e doar că primarul Firea o face, ci că nu realizează ce face.

Să consideri ceva ce-ți displace într-un spectacol cultural drept ”adeziune politică”, aşa, ca și cum ”adeziunea politică” ar fi o amenințare la adresa libertății, și să o cenzurezi pe banii cetățenilor, e o developare a caracterului iliberal al regimului PSD care conduce Bucureștiul.

Încă o dată.

Nu sunt relevante bunul gust, opțiunea politică sau dacă filmul este ofensator sau nu.

Pentru unii mitingurile au fost ofensatoare, pentrul alții, nu. Nu contează!

Și nu DoR a încălcat contractul cu Teatrul Excelsior, ci administrația Gabrielei Firea încalcă legea și contractul cu cetățenii.

Primarul iese din înțelegerea cu bucureștenii cărora le gestionează bunurile atunci când folosește acest patrimoniu ca să încalce drepturile  altor cetățeni!

Suntem diferiți și gândim diferit.

Ceea ce pentru unii e sublim pentru alții e nebunie curată.

Dar asta ne face puternici.

După expresia lui Wendy Kaminer, avocată și scriitoare americană, una dintre vocile esențiale ale apărării libertăților civile: ”Dacă, într-o societate, dreptul la libera exprimare ar proteja doar opiniile raționale, atunci s-ar așterne o liniște deplină în acea țară”.


Comentarii (98)Adaugă comentariu

Mircea  •  31 martie 2017, 16:02

@Laur: De unde ai scos-o pe asta cu "...sunt sanse ff mari @pt ca Firea sa fie viitorul Presedinte al Romaniei? Un argumentatel, ceva ? O adiere, o boare macar, un parfum, o urma de argument pt ce-ai afirmat, ai ?

marius  •  31 martie 2017, 16:03

In mediul privat, incerc de ceva timp sa organizez niste evenimente cu oameni politici(nu e important cine si temele). Am discutat cu diversi lideri, si, mai cu entuziasm, mai cu reticenta, am o lista de politicieni dornici sa participe la aceste evenimente. Cu lista "acceptantilor" in fata, analizez de aproape o luna cum sa fac sa nu ii aduc impreuna, ca sa nu politizeze ei evenimentul, cum sa fac sa nu fie evenimente de "partid" daca le ofer evenimente separate etc. Concluzia: daca vrei sa fii echidistant este de 1000 de ori mai greu decat daca ai un partizanat! Mesajul este pentru dumneavoastra, draga Tolo(hihi), nu pentru directorul teatrului care avea doua probleme reale: daca accepta, avea viata grea cu cei care considera manifestatiile manipulate(ma cam numar printre ei) si daca nu accepta avea aceasta presa nefavorabila... A luat o decizie! Doar cine nu decide nu greseste!(e asa usor sa stai pe margine si sa condamni pe toata lumea, mai ales cand ai grija sa fii "popular")

mihai  •  31 martie 2017, 16:09

Dle Tolontan reusiti mereu sa ma uimiti cu modul in care scrieti despre Romania si despre romani. Sau sunteti naiv ( ceea ce nu cred ), sau inconstient decuplat de la realitate ( ceea ce iar nu cred ) servindu-ne mereu aceleasi "plictisitoare" pilde despre civilizatie, inteligenta, morala, bun simt, libera exprimare, dreptate, adevar si alte "tampenii". Intreb si eu, ca Moromete, pe cine intereseaza toate astea in Romanica ? Vedeti reactia cititorilor dvs si veti afla adevarul. Aproape pe nimeni . Mai mult decat atat, vedem hotia, impostura, mitocania, prostia ca si calitati, si frematam pe margine, rosi de invidie, ca nu ne putem baga. Scrieti frumos, dar adrisantul e gresit. Nu exista.

Noronete  •  31 martie 2017, 16:15

acum pe drept vorbind, filmuletul este cu vreo doua minute mai lung decit ar trebui. si apoi, daca cineva oarecum indecis vizioneaza alea 4 minute, poate ca se simte obligat sa arate cit de servil este anuntind comenduirea intru consolidarea positiei proprii. si pentru un mic fost director in teatre de provincie, ce poate fi mai util?

mamutul radioactiv  •  31 martie 2017, 16:18

Dar de cand Constitutia nu mai trebuie incalcata?Parca tocmai s-a dat liber la ancalcat...Jurnalistul o fi fost plecat daca nu stie nici macar atat...

StefanCM  •  31 martie 2017, 16:23

Marius, succes la partea cu politicienii care nu politizeaza un eveniment. Cred ca directorul teatrului mai are si alte probleme decat teama ca ia nana la fund sau popularitatea persoanei lui. Din cate stiu eu artistii au fost si sunt un bastion al libertatii de expresie si al gandirii lipsite de prejudecati, in orice regim. Avem o multime de exemple inainte de 89, cand iti riscai libertatea ad literam pentru asa ceva. Ca si custode al institutiei pe care o reprezinta, respectivul director trebuia sa respecte ceea ce el insusi reprezinta ( asta daca nu cumva un zugrav, un masor sau o pipita prieteni ai lui Y nu au ajuns director acolo, nu sunt in cunostinta de cauza ) si sa nu cenzureze un film despre niste evenimente pe care presa libera din intreaga lume le-a laudat si le-a pus pe tapet ca un exemplu pozitiv, in Europa, Australia, America, etc. Fiind director, are niste reponsabilitati, si trebuie sa si le asume ca atare. Daca toti directorii astia de la stat pot gresi ca e omeneste sa gresesti, atunci sa ii lasam sa isi faca mendrele si sa ne miram ca suntem la coada Europei.

StefanCM  •  31 martie 2017, 16:25

Nici macar nu poate fi vorba despre legalitatea protestelelor, asta e o polemica gratuita pentru evenimentul respectiv, pentru ca sunt o gramada de filme, filmulete si filmari despre evenimente care au fost ilegale, inclusiv despre progroamele (plural?) din al doilea razboi mondial. Care in mod evident nu au fost autorizate, legale, umane, sau ce vreti voi. Scuzele pe care le cauta suporterii directorului pentru a incerca sa ascunda mizeria sub pres nu au nici un suport real.

jos_cenzura  •  31 martie 2017, 16:26

Încă o dovadă că nu e datoria statului să se ocupe de teatre (sau stadioane, sau gale de sport etc). Divertismentul ține de sfera particulară, nicidecum nu e un bun public (iar mereu se va supăra cineva).

StefanCM  •  31 martie 2017, 16:28

Vreau sa completez cererea din update: "UPDATE: Active Watch și Centrul pentru Jurnalism Independent califică drept ”o execuție politică” ceea ce s-a întâmplat la teatrul Excelsior. ”Cerem Primăriei Capitalei demiterea urgentă a conducerii Teatrului Excelsior"" Eu mi-as dori si ar fi frumos ca urmatorul director sa fie ori primul iubit al lui Firea din tinerete, sau colega lui Oprescu de banca din clasa a 10-a. Sau daca persoanele astea nu sunt respective, sa fie fratele menajerei lui Dragnea. Sau soferul lui Tariceanu daca nu.

StefanCM  •  31 martie 2017, 16:30

Nu sunt respective= Nu sunt disponibile. Degetele nu s-au sincronizat cu creierul, exista o problema de comunicare intre ei uneori.

jos_cenzura  •  31 martie 2017, 16:30

Dacă n-ar respecta articolul acela din Constituție, n-ar mai exista niciun Consiliu parazitar pentru Combaterea Discriminării, și oamenii ar putea exprima oricare păreri politice, până și cele neo-naziste sau neo-comuniste, ca în SUA, unde dreptul la exprimare este apărat la sânge. În România nu e neapărat luată în serios Constituția, dar e de înțeles, pentru că a fost scrisă în mare bătaie de joc de niște plagiatori superficiali care nici nu înțeleg diferența dintre constituție și lege.

Gheorghe  •  31 martie 2017, 17:07

Cred ca Gabriela Firea nu se afla in nicio eroare. Pur si simplu sistemul ei de valori este cel al pumnului in gura.

Stafilococul Maroniu  •  31 martie 2017, 18:18

Daca suntem toata ziua cu statul de drept in gura, puneti mana si cititi contractul. Este vorba de organizarea unui eveniment CULTURAL: Acum ce facem daca vine Codruța si ne intreaba de ce am organizat un eveniment politic, in loc de unul cultural, cum scrie in contract? Sau poate face Tolontan o ancheta? :)) Pai nu avem aici un abuz in serviciu? In rest, publicitatea gratuita si hipsteriile tinerilor abuzati sunt de neprețuit.

Gigi  •  31 martie 2017, 18:53

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

valll  •  31 martie 2017, 19:28

In ce hal s-a ajuns! Nu ma mir de Firea, in toate privintele, cu toate ocaziile, numai asa s-a purtat. Dar ma mir de cei care au facut din slugarnicie ce stiau ca va fi pe placul primaresei! Ei isi spun actori, regizori, oameni de cultura! Si toate se petrec intr-un oras ce-si spune „capitala”!

almaviva  •  31 martie 2017, 19:32

Inca un episod trist in care P$D-ul scufunda tara la nivelul Bielorusiei sau Turkmenistanului. Ma crucesc vazand cat de multi sunt pe-aici care sunt de acord cu actiunile ilegale si barbare ale conducerii teatrului Excelsior. Intr-o tara ce se crede civilizata, europeana, asa ceva e de neconceput! Ii intreb totusi pe toti postacii pesedisti pe aici, de ce denunta actiunea acestei reviste ca fiind politice, in timp ce evenimente pur politice ale P$D-ului pe aceeasi scena sunt permise? Va aud?

io  •  31 martie 2017, 19:58

extraordinar! ma doare-n cot... #prostiarezista

jos_cenzura  •  31 martie 2017, 19:59

Cat timp este pe banii sai, organizatorul poate impune ce reguli doreste - implicit cenzura. Aici este buba cu teatre sau activitati culturale finantate de stat - nu ar trebui sa existe in primul rand. Atunci nu s-ar mai naste controverse de genul asta, cum ca ce e acceptabil sau nu ca sa-i impace pe toti cei care contribuie la bugetul de stat, nici bani nu s-ar mai fura (pe filiala asta cel putin).

Andrei F  •  31 martie 2017, 20:01

@almaviva Iti raspund eu: De aia! Si il copiez pe Badea: imi doresc ca aia de- i urati sa procedeze la fel cum fac preferatii vostrii...Sa minta la fel de bine ca Liiceanu,sa spuna de presa adversa la fel ca Ciolos care le- a spus,,mocirla,,,sa manifesteze pesedistii nonstop cand vor si unde vor,Grindeanu sa invite la intilnirile oficiale numai pe cine vrea...as fi vrut sa adaug si sa incalce orice lege,sa fure din institutii acte cind le sunt defavorabile,sa nu respecte Constitutia- dar nu pot sa spun asta...PSD este obligat numai el sa respecte legile,Constitutia pentru ca lor sigur li se aplica...Daca se spunea ca la PSD s-a carat cati bani se spune despre altii fi sigura ca nu mai exista,era desfiintat...apoi Basescu...

Plua  •  31 martie 2017, 20:24

Am intrat bine? E un site cu stiri sportive? Dar e tare bine ca ne batem cu pumnul in piept ca nu mai putem de asa mult profesionaliam si corectotudine.

haideusicfr  •  31 martie 2017, 21:06

Obiceiurile "bune" trebuiesc pastrate. Abuzurile Primariilor sunt grosolane ,manipularile idem ,cheltuirea banului public o bataie de joc.Nu stiu cum arata caminele de batrani in Bucu resti ,dar stiu cum arata cel din Cluj.Nu saschimbat nimica ,s-a mai varuit ,mici reparartii,etc.S-au gasit in schimb bani pentru arena de fotbal(fara echipa ) ,pentru inca o sala de sport ,cladiri megalomanice ,fara gust care strica vechea arhitectura a orasului.Prin comparatie,caminele de batrani in Canada sunt ca niste hoteluri.Si sunt functie de pensia fiecaruia. Daca sunt solitari au cate o garsoniera , sot, sotie la fel ,au sala de mese , de divertisment ,balansoare in fata imobilelor. In caminul de la Cluj ,cunosc un pensionar ,fost militar ,cu pensie foarte buna (comparabila cu ale multora din Canada) si care sta intr-o camera cu inca 7 .SAPTE in camera azilului de batrani. Primaria Bucurestilor am inteles cheltuie bani grei cu Clubul municipal de sport. Nu stiu ce handbalista are salariu de peste 10 mii euro lunar ! Cati dintre pensionari au fost intrebati daca sunt de acord? Sau dintre contribuabili in general. Cum zicea Doamna Merkel : UE are mai multe " viteze" Intr-adevar. Nimic mai adevarat. Ca si sedintele organizate de partide in locasuri de cultura...

mihaix  •  31 martie 2017, 21:49

Eu nu vreau in teatrele noastre ode PSD-iste sau osanale #rezist. Pur si simplu cred ca teatrul este un loc sacru si nu poti sa murdaresti scena cu asa ceva.

Planetfun  •  31 martie 2017, 22:37

Hai cu sursele de venit pentru oengeuri ! S-au ofuscat "rezistentii" ?

Lila  •  31 martie 2017, 22:40

„Autoriule”, iar ai dat-o in bara, ca doar esti la sport nu? Pe voi, „***” cine va plateste, nu cumva tot „nemernicul” popor roman? Iar voi cantati ode la cererea stapanilor din afara, invatandu-ne legea voastra ***! Asa zisele ong-uri, in slujba cui sunt? ONG-urile din Romania trebuie desfintate, tote fiind organizatii cu interese ascunse, oculte si clamand in fata „fraierilor” suprematia libertatii de exprimare pentru intresele lor, nicidecum pentru interesele noastre! ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pop ion  •  1 aprilie 2017, 0:08

Decizie corecta a conducerii teatrului. Destul cu circul de strada.

StefanCM  •  1 aprilie 2017, 3:19

Lasand la o parte parerile pro si contra, eu am impresia ca PSD are o placere sadica sa se impuste in picior periodic. Probabil pregatesc prezidentialele, isi doresc sa piarda din nou. Tot incearca sa isi faca nevoile pe furis prin tot felul de colturi si brusc se trezesc ca iepurele noaptea la vanatoare cu reflectoarele in ochi, si de la sperietura si dezorientare primele reflexe si reactii sunt exact cele care le dauneaza cel mai mult. Neaga sau incearca sa ignore problemele pana isi dau seama ca e groasa iara si nu mai au ce face. Si Firea si guvernul, si exemplele deja sunt prea multe si prea graitoare ca sa le mai poti trece cu vederea. Firea exceleaza la prime reactii inoportune, are impresia ca suntem in Australia, si daca bagam capul in nisip trece furtuna.

Alexandru Chis  •  1 aprilie 2017, 6:31

Ceea ce s-a intimplat la Excelsior, banuiesc ca din ordinul dnei primar Gabriela Vrinceanu Firea Pandele, seamana izbitor de mult cu un alt act cultural care s-a dorit cenzurat - din ordinul Cotrocenilor lui Basescu? - cel legat de titlul unei piese de teatru in care apreau, alaturate, doua personaje "en-vogue" la acea vreme, respectiv o blonda si un chior. Sa fi dorit dna Gabriela V-F-P sa faca vreo aluzie, in avanpremiera, la o posibila viitoare candidatura la presedintia tarii? Si cum se spune ca "Sa te fereasca Dumnezeu de visul de marire al unei femei mici care se crede mare" este cea mai puternica otrava pentru cei care-i stau in cale, sa ne fereasca Dumnezeu de reluarea actiunilor dnei Firea din timpul campaniei pentru "prezidentialele lui Ponta". Nu de alta, dar dupa celebrele acuze de "nu esti om daca nu ai copii" si "a facut trafic cu organe", dna Firea poate trece la o alta octava a aplicarii de epitete, avindu-l de data aceasta in vizorul "lunetei" sale verbal-licentioase pe Tudor Chirila. Sa fie dl Chirila tinta viitoarelor atacuri furibunde ale edilului Capitalei?

Mozzie  •  1 aprilie 2017, 7:14

Suedezul Per Johansson noul antrenor al CSM declara : ”A fost o ofertă pe care nu am putut să o refuz” ...OK,devine interesant.Noi nu putem afla despre ce suma e vorba ? Nu de alta dar sunt bani publici,legea nu-l obliga pe angajator sa o declare ?

bg  •  1 aprilie 2017, 7:32

Dupa alegerile din 11 dec. 2016, din repertoriul teatrului Excelsior a fost scoasa piesa de teatru ptr. copii "Maria-sa magarul" scrisa de I. Lucian care critica naravuri precum linguseala, slugarnicia, coruptia, nedreptatea, minciuna... Sa fie o coincidenta?

Ion  •  1 aprilie 2017, 8:02

Ce manipulare de doi lei! Auzi, oamenii lui Firea nu ar trebui să uite că Ponta și-a lansat candidatura pe stadion... Și ce Tolontane,tot Firea era primar,a decis ea?

bg  •  1 aprilie 2017, 8:20

Urmare...Pentru ce acest teatru prezinta piese ptr. copii in care binele, adevarul, curajul, onestitatea, prietenia adevarata, demnitatea umana inving raul, prefacatoria, lacomia, incompetenta? Unde este unitatea intre vorba si fapta? Pentru ce fel de societate pregatim acesti copii? Sau consideram ca toate aceste valori morale si etice din societate sunt un fel de Mos Craciun in care trebuie sa creada copiii nostri pana pe la 11-12 ani ca apoi se lamuresc singuri cam cum este cu viata in societatea romanesca. Descurcareala, las' ca merge si asa...baietii destepti ocolesc legea...Diferenta de mentalitate intre noi si cei din occident. O societatea dezvoltata isi educa proprii copii vazand tot timpul in ei adultii de maine. Ei trebuie sa regaseasca in viata de zi cu zi valorile insusite. Adultii trebuie sa vegheze la respectarea acestora. In caz contrar, toata munca de educatie devine "cooperativa munca in zadar".

Constantin  •  1 aprilie 2017, 8:24

Daca d-l Tolontan inchiriază o garsonieră lui X , și acest X o transformă in bordel să zicem ,atunci d-l Tolontan trebuie să nu facă nimic - BRAVOOOO

Cătălin Tolontan  •  1 aprilie 2017, 8:25

@Constantin: exemplul dvs nu functioneaza, imi pare rau. Bordelul e o activitate ilegala in Romania, proiectia unui film e legala.

Tase  •  1 aprilie 2017, 9:03

Să fii criticat de Tolo ( ! ? ) e cea mai bună dovadă că faci ceea ce trebuie . Sigur că cei cu „ # REZIST ” în suflet nu vor fi de acord cu mine așa , de amorul artei însă le sugerez ca , indiferent de sex să #reziste până le-o creste barba pân` la glezne .

azet  •  1 aprilie 2017, 9:25

E amuzant ca oamenilor carora li se pare normala atitudinea sefilor de la excelsior li se pare la fel de normal sa si poata exprima opiniile necenzurate pe acest blog....

Oskarkar  •  1 aprilie 2017, 9:39

Lasă că nici ăștia de la DoR nu respectă deloc ceea ce ei pretind de la partea cealaltă, chiar și ei cenzurează absolut tot ce nu e pe linia lui șeoroeș.

o intrebare  •  1 aprilie 2017, 11:50

O intrebare pentru indignatii de acum: cum se face ca nu ati zis nimic la 1 decembrie? Si alte multe intrebari...Ce ati spune daca cineva se apuca sa laude mineriadele?Dar comunismul? Desigur ca vi se pare ca mitingurile voastre au adus Soarele pe Pamant dar sa fi uitat asa repede de minciunile cu datul furtului la liber si cu jignirea oamenilor care muncesc noaptea?...Apoi nu e cam de porc ca astazi sa o dam cu libertatea de exprimare cand parca ieri zeci de jurnalisti au trecut pe la anchetatori?...

r adu  •  1 aprilie 2017, 11:53

Active Watch și Centrul pentru Jurnalism Independent califică drept ”o execuție politică” (POATE CĂ VOCABULARUL LOR ESTE FOARTE RESTRÂNS CĂ NU GĂSESC DECÂT ESENȚE TARI ÎN EXPRIMARE) ceea ce s-a întâmplat la Teatrul Excelsior. ”Cerem Primăriei Capitalei (MÂINE CEL TÂRZIU VOR TRECE LA EXECUTAREA ....... CERERII LOR???) demiterea urgentă a conducerii Teatrului Excelsior și transmiterea unui mesaj fără echivoc că instituțiile subordonate trebuie să funcționeze în interesul cetățenilor (ONG-URILE NU SUNT TOȚI CETĂȚENII, IAR CINE NU ESTE CU ONG-URILE SUNT ...... NE-CETĂȚENI), libere de influențe politice sau de altă natură (ONG-URILE SUNT CELE CARE DAU CALIFICATIVE ȘI CLASIFICĂRI ???) care le afectează activitatea și îndeplinirea misiunii legale” (CĂ MILIȚIA POPORULUI), susțin cele două ONG-uri. Evenimentul a fost anulat pentru că șefii teatrului au cerut ziariștilor să elimine din filmul de prezentare a publicației imaginile cu demonstrațiile recente din București și din țară. (ONG-URILE AU ATITUDINEA LUI ANDREI NICOLAE POPA, LIDERUL STUDENȚILOR DIN FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE AL UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI, CARE SPUNEA ........ FRUMOS: „SĂ NE ASIGURĂM CĂ PĂRINȚII ȘI BUNICII NOȘTRI MAI SLABI LA MINTE STAU ACASĂ ÎN CAZUL UNUI POTENȚIAL REFERENDUM” PENTRU FAMILIE.)

MARCU  •  1 aprilie 2017, 12:50

Tolontane lasa vrajeala cu libertatea de exprimare.nu i-a oprit nimeni sa-si exprime libertatea lor o puteau face pe stada ,acasa la ei acasa la ong lui soros, la soros acasa de vroiau si ii primeau.Pe cei de la EXCELSIOR nu ii obliga nim eni si nimic sa-i primeasca. Ce aia de la GDS au primit pe aia de la antene la ei ? nu nu-i-a primit si nu ai sarit de *** in sus. De ce? Era cumva cu voi era cumva in asentimentul tau. Acum ca nu iti convine ai sarit in sus. Cit de spre aia *** au zbierat destul in strada nu te-ai saturat.Intr-un teatru de copii nu au ce cauta clar si punct. Sa scoata bani sa inchirieze o alta sala si sa se duca acolo sa dea si pe masa si pe tasu ca in afara apucatilor aia care au urlat de nebuni nu intereseseaza pe nimeni.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

io  •  1 aprilie 2017, 13:00

ce facem acum? mutam circul din strada pe scena unui teatru (asta dupa ce l-am mutat din strada in scoala...vezi olimpiada de la engleza)? gata cu mascarada asta, potoliti-va! Felicitari conducerii teatrului.

Cătălin Tolontan  •  1 aprilie 2017, 13:45

@Alexandru Chis: Primarul general neaga ca a stiut ce s-a petrecut acolo si e normal sa o credem. Problema nu e ca n-a stiut, ci ce face dupa ce a aflat.

Maciste Julien  •  1 aprilie 2017, 16:11

Domne Tolontane (publiciste sportif), dupe opiniunea mea aceste frumoase ocupatiuni publice trebuieste organizate si moderate esclusif de Cautatura Actifa, Tzentrul pentru publicizm andepandant si alte asemenea comitete si comitzii oengizte. Apropos, am auzit ca maini pe la pranzisor toate oengeurele progresisste vor facea publice toti sponzorii de la care iau leafa. Sau am auzit prozt? Ia, nu vrei pentru ca sa investighezi matale si apoiu sa ne informezi pa acest blog sportif da cozmica audienta?

dodo  •  1 aprilie 2017, 17:39

GSP de la anti Steaua devine si anti PSD !

StefanCM  •  2 aprilie 2017, 14:22

Am gasit solutia pentru toate problemele noastre. Ne trebuie un prim ministru ca Ljubisa 'Beli' Preletacevic. Pentru necunoscatori ( pana acum 2 ore eram si eu printre ei ), este candidatul la prezidentialele din Serbia aflat pe locul 2 in sondaje. In campanie a promis, printre altele ( probabil de acolo s-a inspirat Firea, desi nu a observat nuantele ), construirea unei mari in mijlocul Serbiei. Da, mari, ca Marea Neagra. Si s-a angajat sa convinga Lamborghini sa deschida reprezentante si fabrici in toata tara.

Andrei F  •  2 aprilie 2017, 16:03

@StefanCM. Probabil ca delirezi tot asteptind zecile de miliarde promise si ele ca investitii din Germania...Daca vin astea ce ne mai trebuie noua Mare sau Lamborghini?

Andrei F  •  2 aprilie 2017, 17:53

Ministerul Sănătăţii vrea să doteze toate spitalele judeţene cu computer tomograf cu bani de la Banca Mondială.........................................Ministerul Sănătăţii va finanţa, în premieră, achiziţionarea vaccinului pneumococic pentru copii..........................Ministrul Sănătăţii: sunt semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea în România a unor medici..................poate se aude si la dl. Tolontan.....

io  •  2 aprilie 2017, 19:09

tolontane, mai ia bai deontologule o pauza. uite, ca fapt divers: http://www.aljazeera.com/video/news/2017/04/paraguay-protesters-set-fire-congress-building-170401121545028.html

Rareș  •  4 aprilie 2017, 4:09

Culmea este faptul că din textele publicate de DOR transpare o evidentă gândire de stânga: subiectele, unghiul de prezentare, ceea ce se valorizează pozitiv, etc. Doar că este vorba de o stângă intelectuală consonantă cu cea din Occident și care, în mod evident, este din altă lume decât așa-zisul partid de stânga PSD.

Comentează