Două vorbe pentru conducerea RCS-RDS

Nu e vorba de lecții, că toți suntem egali. Însă principiile meseriei sunt universale și nu se negociază

miercuri, 24 mai 2017, 11:43

Luni seara, Dragoș Pătraru critică tăcerea propriului canal, Digi 24, în fața subiectului înregistrărilor făcute în DNA.

Marți seara, Cosmin Prelipceanu, redactorul-șef al Digi 24, îl amenință cu judecata.

Postul de televiziune argumentează.

Prelipceanu susține că ”jurnaliștii sunt provocați” ca să relateze despre cazul procesului de șantaj dintre șefi ai Antenelor și șeful RCS ”înainte ca autorităţile judiciare să dispună măsurile legale, pentru a se stabili adevărul judiciar”.

Și, spune el, „astfel am încălca obligația fixată de instanță”.

Dar să stăm liniștiți, Cosmin Prelipceanu ne asigură că ”nu vom încălca interdicția”.

1. Pentru jurnaliștii Digi, meseriași onești puși într-o situație limită: instanța nu are niciun drept să vă impună vouă ce să relatați sau să nu relatați.

Puteți povesti orice considerați relevant pentru publicul vostru!

Voi nu sunteți parte în proces.

Și, chiar dacă ați fi, sunteți protejați de Legea Audiovizualului!

Potrivit legii care guvernează televiziunile și radiourile și care-și extrage esența din Constituție, nimeni nu se poate amesteca în alegerile editoriale ale unei redacții.

Nici măcar o instanță.

Dacă alege să nu relateze, Prelipceanu face asta pentru că:

2. Pentru copiii și tinerii care visează să se facă ziariști: știm că vreți să deveniți reporteri sau vedete TV pentru că vi se pare cool.

Și chiar este.

E bine să fii în răspărul Puterii, al Guvernului, Serviciilor secrete și al marilor corporații.

Nimeni nu se face jurnalist ca să citească în 2017 la televizor comunicate ale conducerii, cu aerul sumbru al lui George Marinescu din 1989.

Priviți imaginile acestea, cu deschiderea buletinului ”de știri” al Digi 24!

Până și fruntea e la fel de transpirată ca ”pe vremuri”.

Ele vor rămâne în istoria ciclică a costumelor închise la culoare.

Să nu uităm de unde a pornit totul: directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a ajuns inculpat în procesul de șantaj pentru că a ținut în mână o investigație pe care el, ca șef exclusiv de business, nu trebuia să o vadă înainte de difuzare.

Dacă nu o avea la dispoziție, Alexandrescu nu putea comite ceea ce DNA și prima instanță consideră un șantaj.

Tot un gen de alunecare din profesie comite și Cosmin Prelipceanu când abandonează moștenirea redactorilor-șefi, apucându-se să prezinte nu știri, ci interese comerciale sau legale ale RCS-RDS drept știri!

Nu e vorba că faptele celor doi sunt egale, una e în tribunal, a doua pe tv, ci doar că ele pleacă de la încălcarea normelor meseriei.

În primul caz, managerul Alexandrescu se pretinde ziarist și este condamnat în prima instanță.

În cel de-al doilea, ziaristul Prelipceanu vorbește în numele cotației la bursă a acțiunilor RCS-RDS!

3. Pentru patronii RCS-RDS: acum un an erați încântați de felul în care se nasc anumite investigații.

”Vrem și noi să servim publicul așa la Digi!”, ați spus.

Răspunsul pe care vi l-am dat atunci e valabil și acum, fără nicio vanitate, fără nicio pretenție de lecție.

E doar o părere.

”Voi nu aveți nevoie să transferați altă conducere și alți jurnaliști, ci jurnaliștii care există în Digi 24 au nevoie de libertate!”.

Investigațiile, reportajele și știrile de interes public nu se nasc cu voie de la instanță sau de la patroni. Ele apar în libertate sau deloc.

Aceasta nu mai e o părere, ci e regula de fier a presei.

Și motivul pentru care există tineri și tinere care vor să devină ziariști.

 


Comentarii (87)Adaugă comentariu

m_d  •  24 mai 2017, 18:52

1. Sefii Antenelor *** impreuna cu Voiculescu, dar s-au umplut de penibil, decredibilizandu-se de atunci in continuu. 2. Prelipceanu e jalnic, incearca sa isi pastreze scaunul cu pretul de a se umple de penibil si de a decredibiliza postul, la ordinul lui Tesari. E destul de simplu. E atat de simplu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iulian  •  24 mai 2017, 19:41

( pt. ca nu am cont pe Facebook, vin cu o remarca la articolul despre 2Pac ) ....Apropos de tineri si ziaristi, tânărul care a scris povestea despre liceenii si intalnirea cu 2Pac, pare ca scrie ( copiaza ) cam nesupravegheat. Long Beach Poly ne spune ca liceul este din Long Beach, nu din Barstow ( ar fi cam 200 km între orașe... ). Probabil in Barstow s-a întâmplat....întâmplarea !... D-le Tolontan, chiar permiteți atâta amatorism la GS ?

Alexandru  •  24 mai 2017, 20:17

Acest domn mai are mult pana sa ajunga la nivelul dnului Patraru. Personal in fiecare seara ma uit la Starea Natiei cu multa placere. Felicitari Patraru pentru emisiuni si pentru curajul de a spune adevarul.

fotbal  •  24 mai 2017, 20:46

ce e, ma, debandada asta aici ?

mihaix  •  24 mai 2017, 21:08

Trist Prelipceanu. Si mai trist Patraru. A fost ingrozitoare chestia cu instanta Cosmine! Stau si ma intreb daca o instanta zice sa nu mai divulgati stiri la TV voi ce o sa faceti? Va reorientati profesional? Va faceti frizeri? Te-am apreciat intotdeauna, inca de cand lucrai in radio, si vreau sa cred ca textul ti-a fost impus. Sper din tot sufletul ca elucubratiile alea nu-ti apartin mai ales ca Patraru nu s-a referit la nici un fel de liste. Sper sa nu fi ratat eu ceva din emisiune dar parca nu a zis nimic de nici o lista. Nu stiu cum s-a ajuns la liste?! In alta ordine de idei, faceti ceva cu Pandaru si Negrutiu. Eu unul nu-i mai suport. Ce mi-e Gadea si Badea ce mi-e astia doi. Imi vine sa vars cand il vad pe Pandaru cum isi ia el aerul ala de doct total si Negrutiu urmarindu-l nu cumva sa-i scape vreo chestie si el sa nu se prinda. Oribil. Ma gandesc cu groaza ca sunt oameni care apreciaza discursul astora dar de gustibus non est disputandum...

Cartita  •  24 mai 2017, 22:28

Mister Tolontan....am si eu o intrebare pt. domnia dvs: care este diferenta dintre comenzile executate de Prelipceanu pt interesele si oblugatiile RCS/RDS si ciuntirea comunicatului CS U Craiova in care se face referire la colegul Decebal Radulescu si interpretarile dansului? Mi se pare exact aceladi gen de comportament...Chiar sint curios daca mi veti raspunde...pariez ca nu....exista atata ipocrizie incat mi se pare ca 90 % din asa zisii "formatori" de opinie ar trebui sa si puna leocoplast pe pic / gura. Eu nu inteleg cum mai publicati un singur rand din postura de reprezentant a unui canal media care promoveaxa de dimineata pina seara un exemplar (si nociv, si anacronic si imoral) precum starul vostru, patronul fcsb.

mihnea  •  25 mai 2017, 1:44

Cam confuz acest articol draga Tolo. Vrei sa explici ceva din ceea ceea ce ai spus ieri, dar mai rau o imbarligi. Te intreb ceva direct: TI-A PLACUT PRESTATIA LUI PATRARU DIN SEARA ASTA? Spune sincer. Eu zic ca a fost penibila; ca el nu a spus sigur nimic, ca a zis doar poate...A facut o mistocareala ieftina. ASTA E EXEMPLU PE CARE IL DAI TU CA FIIND UN BUN JURNALIST?! Halal! Raspunde-ti sincer te rog.

Radu Andrei  •  25 mai 2017, 8:43

Acest articol pleaca cumva de la premisa ca presa este o manastire unde rar se intampla ca un jurnalist sa greseasca. Sa fim seriosi, nicaieri in lume nu exista o presa complet independenta, fara interese. Chiar si in cazul dvs,, domnule Tolontan, nu v-am auzit comentand ca trustul Intact, al carui angajat sunteti din cate stiu eu, incearca sa decredibilizeze DNA si SRI doar pentru a-si salva fondatorul, respectiv pe domnul Dan Voiculescu, si pentru a se auto-salva din situatia in care se afla. Si fac chestia asta seara de seara, zi de zi. N-am auzit niciun jurnalist din Intact expunand o parere contrara intereselor patronilor sau ale trustului. Macar la Digi24 au curaj sa o faca chiar daca, din punctul meu de vedere, campania impotriva conducerii trustului RCS-RDS a depasit orice limita deontologica si prezinta niste fapte extrase din context pentru a le da o valoare jurnalistica, valoare ce in contextul real nu exista. Faptul ca inclusiv dvs. luati pozitie in mod selectiv va decredibilizeaza demersul, chiar daca el este in principiu corect raportat la valorile de presa, vorbind la modul general. Ar fi un exercitiu excelent daca dvs., invitati fiind la una dintre emisiunile trustului Intact, ati spune in direct ceea ce a spus Dragos Patraru sau Cosmin Prelipceanu. Faptul ca cei doi isi comenteaza actiunile in mod public, in cadrul trustului Digi, spune multe. La Intact nu am vazut asa ceva.

Cătălin Tolontan  •  25 mai 2017, 9:00

@Radu Andrei: disputa exact pe tema despre care pomeniti dumneavoastra. http://www.ziare.com/dan-voiculescu/antena/voiculescu-la-inchisoare-razboi-in-intact-tolontan-antena-3-a-calcat-in-picioare-judecatorii-1316268 Si disputa la A3 pe tema HexiPharma. http://www.b1.ro/stiri/eveniment/replici-dure-in-direct-intre-mircea-badea-si-catalin-tolontan-pe-tema-hexi-pharma-dormiti-bine-noaptea-dupa-scandalul-creat-159942.html

Radu Andrei  •  25 mai 2017, 9:19

@Cătălin Tolontan 1. Pozitia fata de linsajul mediatic al judecatorilor ati luat-o pe blog, care este un spatiu personal, si nu pe unul dintre canalele trustului Intact, asa cum a facut Dragos Patraru, si nici n-ati primit o replica "in direct" asa cum a facut Cosmin Prelipceanu. Oare ce s-ar fi intamplat daca luati aceasta pozitie "in direct"? 2. Scandalul Hexi nu privea trustul Intact si nici conducerea trustului, iar schimbul de replici dintre dvs. si domnul Mircea Badea nu viza nici direct nici indirect trustul Intact si nici pe fondatorii/proprietarii acestuia, asa cum s-a intamplat in conflictul de la Digi24. Eu nu va acuz de absolut nimic, nu fac decat sa remarc diferentele de abordare. Pe de-o parte va inteleg, pe de alta parte nu, pentru ca sunteti unul dintre cei mai buni jurnalisti de investigatie din Romania (poate chiar cel mai bun) si nu depindeti de trustul Intact, asa ca o luare de pozitie 'in direct" impotriva actiunilor Antenei 3 nu v-ar fi afectat in mod real, chiar daca cel mai probabil erati concediat a doua zi.

preda stelian  •  25 mai 2017, 9:57

badea,banciu si patraru,scremete,icnete,petarde,jigniri,aere,fite,mistocareala,minciuni,vrute si nevrute,din putul gandirii,mizerii,acuze, de toate pentru cei care au timp de pierdut cam asta este activitatea celor trei mestecatori de la miezul noptii.Nu cred ca dg24 avea sau are nevoie de aceasta emisiune,sa se duca la rebut tv,ca va ca acolo se poate orice ca tot programul este in genul acestor mari pamfletari

Radu Andrei  •  25 mai 2017, 10:17

@preda stelian, de acord, emisiunea d-lui Patraru nu se prea incadreaza in formatul Digi24.

jiji  •  25 mai 2017, 10:53

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cc  •  25 mai 2017, 12:06

Draga Catalin, Sunt surprins de siguranta cu care le vorbesti altora (Digi, Antena3) despre cum sa-si conduca firma! Vorbesti de principii universale ca si cum o societate comerciala din media este un produs standard. Chiar si pungile zahar la 1 kg. au diferente de forma, culoare, ambalaj... Iar sunt surprins de siguranta cu care ai dat verdictul in investigatia DNA. Stii cu siguranta ca dl. Alexandrescu a comis-o, stii si cum, stii si de ce. Surpriza!!! DNA nu stie, Antena 3 nu stie, dl Alexandrescu nu stie! Numai tu stii :-) Vezi sa nu te bage astia la tainuire de probe. Iar, stii cu siguranta ca pozitia dlui Prelipceanu e manata de interese obscure, ca fix la aceste filmari au refuzat sa faca dezbatere ca si cum pana acum au fost clona Antenei 3 preluand toate subiectele propuse de acestia. Te-ai gandit vreo secunda ca pot fi si conflicte de interese interne la Digi? Cearta pe bani, pe resurse, pe timpi de emisie? Te-ai gandit vreo secunda ca oamenii astia doi sunt incompatibili? Prelipceanu cu morga lui, de multe ori absurda si Patraru un tip conflictual, magnet pt dusmani? Un principiu universal in jurnalism este obiectivitatea. Poate ne spui ce te-a manat in tabara Patrarului. Indiferent de situatie, Cu stima

StefanCM  •  25 mai 2017, 12:37

Furtuna intr-un pahar cu apa. Chiar Patraru in emisiunea lui spune ca niciodata, si subliniaza asta, nu i s-a impus sau interzis vreun subiect, si l-a luat la misto pe Prelipceanu toata emisiunea. Dovada de, nu?.. cenzura! Poate ca v-ati hazardat asimiland pozitia lui Prelipceanu cu cea a conducerii Digi.

bricka  •  25 mai 2017, 13:19

Domnu' Tolontan, generalizati in mod profitabil tezelor dvs. si omiteti sa specificati si pentru ce anume il da in judecata Prelipceanu pe Patraru : pentru insinuarea, fara dovezi, ca la Digi sunt jurnalisti sub acoperire care lucreaza pentru servicii. Ca paranteza, am vaga impresie ca nu dintr-un puseu de preaplin deontologic a iesit Patraru pe sticla atat de inflacarat ci pentru a face valuri folositoare in vederea migrarii spre alta televiziune, mai aproape de orientarile sale politice, evidente. De urmarit.

loto  •  25 mai 2017, 13:52

in sfarsit am aflat cine este modelul lui tolo. patraru. q.e.d.

victor L  •  25 mai 2017, 15:25

Nimic nou: doar nu era sa luati apararea RCS/RDS. Prima iubire nu se uita!

Calianu Mircea  •  25 mai 2017, 15:55

@Alexandru, tot asa de incantat te uitai in fiecare seara cand a lu' Pătrărău avea contract cu Romania TV si in emisiunile lui nu scotea niciun cuvintel despre gravele derapaje ale Postului ?

gheo-rghe  •  25 mai 2017, 16:50

nu cred ca prepeli a facut galagie la indemnul sefului cel mai mare, ci din proprie initiativa, sa arate ce persoana devotata este. daca insusi proprietarul avea o problema cu ea, emisiunea se inchidea si vedeam inca o ora cu ctp sau o analiza cu cei doi cu interviurile (imi scapa numele). eu unul nu inteleg de ce vrea presa un razboi deschis care va legitima urletele si chiotele de la antene. la ce audienta are patraru, merita un scandal cu implicatii complexe? exercitiu, daca fostul shogun era pus in fata unei chestii asemanatoare, citi ar fi zburat?

Vict  •  25 mai 2017, 17:58

Care e relatia dintre GSP si turnatorul DNA Mititelu Adrian ? De 15 ani aceasta "publicatie" promoveaza obscen acest personaj. Sa nu spuneti ca fac acuzatii fara acoperire - Mititelu a confirmat de multe ori in presa, va trimit linkurile, ca el denunta "fapte de coruptie" catre sefa DNA. Asta este unul dintre marile misterele ale sportului din ultimii 15 ani : santaj, coenxiuni pe axa DNA, beneficii mutuale ? Eu doar intreb. Ce se ascunde in spatele obedientei GSP catre Mititelu ? Cum a fost posibil ca SRL-ul decedat al lui Mititelu, ala infiintata in 2002, sa fie numit in FALS "Universitatea Craiova" de actre voi, desi ultimul nume in acte a fost Fotbal Club U Craiova ? Haideti sa ne ocupam de coruptia din sport - interlopi zi "ziaristi" - si sa lasam *** avioane de genul dezinfectantii si DIGI.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vict  •  25 mai 2017, 18:14

Tolontane - hai sa vorbim despre cit de incompetenti *** sinteti voi cei de la GSP. Si cei de la Digisport sau Fanatik. Mititelu scrie pe facebook ca ar fi cistigat un palmares in justitie. Marii ziaristi de la GSP, aia de-i adulmecau fustele Elenei Udrea, nu s-au obosit sa vada care-i treaba cu acel proces : care e partea reclamanta, care a e partea pirita, care o obiectul judecatii, care e hotarirea instantei, si care e motivatia instantei. Pentru voi, jurnalism inseamna preluarea aberatiilor unui personaj fara urma de credibilitate, un tip cunoscut prin numarul mare de minciuni spuse. Daca miine Mititelu spune pe facebook ca a cistigat canalul Dunare Marea Neagra sau turnul Eiffel in justitie, faceti rapid article pe aceasta tema ? Sinteti incompetenti sau vinduti ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

victor L  •  25 mai 2017, 19:24

Si o intrebare, dele Tolontan. Desi posibil sa o catalogati buna de cenzurat: sigur nu sinteti gazeta lui Gigi Becali? Prea mult, mult prea mult Jiji :P

larus  •  26 mai 2017, 8:15

Articolul sta cam de mult pe site, s-a cam învechit, nimic nou ?

Emilian  •  26 mai 2017, 11:20

Catalin, desi nu am vazut emisiunea lui Patraru, comunicatul lui Prelipceanu mi se pare unul fortat, artificial, de aparare a intereselor trustului RCS-RDS. Totusi, aceasta abordare gresita nu e nici pe departe atat de nociva precum mizeriile si informatiile trunchiate pe care le arunca sistematic cei din grupul Antenelor...

șerban s  •  26 mai 2017, 11:36

D-le Tolontan "...vorbești în dodii și *** ***"(apud Carol al II-lea).

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Antuan  •  26 mai 2017, 15:25

Ei e col uitati-va la ANDREIA Radulescu si Mihaiela Marin ce epave au ajuns .Sa ai o munca de om normal.Sa nu fetesizezi in narcisism ca se plateste.

Antuan  •  26 mai 2017, 15:30

De fapt e si lege cristica sa nu-ti faci chip cioplit si sa nu te inchini la idoli.Esti cum esti si te inchini la divinitate .

gigilica b  •  26 mai 2017, 15:38

tolontane, specialitatea ta e de politist in presa, nu de Andrei Plesu; lasa sfaturile de bune maniere si tine-te de scris denunturi ps: dupa cat te lauda Gigi FCSB mai nou ai putea crede ca te pricepi si la lingusire; *** ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  27 mai 2017, 0:00

Va rog o adresa de email de contact. As vrea sa va transmit niste fotografii PE care cred ca ati vrea sa le vedeti

Mihai  •  27 mai 2017, 0:08

Nu as vrea sa apara comentariul la articol, doar sa-mi transmiteti un email. Multumesc. Bonus o poveste despre un spital care cred ca pana acum v-a scapat in anchetele pe care le-ati realizat, si pentru care va felicit.

Popa de rosu  •  27 mai 2017, 14:56

Nici nu vreau sa apara alte articole pt a inlesni sa bea o bere si cei ce au scris .Cu siguranta domnu Peri Perpi Pere da si domnu aa Patru sa poata sa-si ascute sabiile spre setea de sange a prostimii,plebe fentata la piata cu 15 lei chilu de rosii si 25 lei kilu de cirese cat un sac de detergenti.bate vant de remanieri intram in luna VI vara nu-i ca iarna spunea un bautor de profesie.Astept cu nerabdare cel mai mult.

Mihai Badea  •  27 mai 2017, 16:47

Domnul Tolontan, pe vremea domnului Chirilă, titlurile îți dădeau o idee cu privire la conținutul articolului. Acum, tendința pare să fie inversă. Putem lua ca exemplu chiar titlul acestui articol: DOUĂ VORBE PENTRU CONDUCEREA RCS-RDS . Nu se referă la conținut. Este vorba de un nou mod de a scrie titlurile sau, pur și simplu, față de acum 20 de ani, articolele sunt cu totul diferite, astel încât se impun alt fel de titluri?

GIGI  •  28 mai 2017, 15:04

Unu scolit *** Era de asteptat.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Matache  •  29 mai 2017, 14:51

Mai erea un *** l-am cotat pe scara prostiei si tampeniei Boc-Fota cu 8 ca cutremuru.Mai stie careva ceva de el sau s-a daramat?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Venom  •  31 mai 2017, 6:08

A zis Pătraru că sunt acoperiți la Digi? A zis! Și de ce când vorbește el, Pătraru, trebuie să citim mesajul în cheia unui nevinovat pamflet, dar alții, adică tocmai colegii lui trebuie să aducă dovezi că nu sunt acoperiți? Cum e aici cu principiul? Nu funcționează și el, dragă Tolo? Pe de altă parte, chiar și susținut de un așa numit embargou al subiectului de la DNA, nu e treaba unui jurnalist să facă pe avocatul și să citească pe post scuze. Răspunsul unui post credibil trebuia să fie doar prin știri pe subiect. Punct. Nu comunicate de presă ca "de la șefi". Iar ce face Pătraru, că se ceartă iar cu postul la care prestează nici nu mai e o știre.

relationistul  •  7 iunie 2017, 12:41

Pe acest personaj numit C.Prelipceanu il cunosc personal. Pana la el nu am intalnit un om cu 2 fete. Desi e putin spus cu 2 fete, individul isi masoara puterea si influenta in postul TV si printre sefi sau colegi printr-o adevarata siretenie. Ba chiar perversitate. De altceva in stare, adica sa fie capabil de ceva bun, sa afiseze o corectitudine morala si profesionala fata de lume, IOC!

Comentează