Fostul antrenor de volei: ”Premierul nu le are cu șprițul, dar fumează două-trei pachete pe zi! Nu vă luați după televizor, e genul care va băga curent în miniștri”

Cum și-l amintesc pe Mihai Tudose cei care l-au cunoscut acum 35 de ani în liceu, pe vremea când câștiga campionatul municipal de volei

vineri, 30 iunie 2017, 5:16

Din CV-ul premierului Mihai Tudose lipsește perioada liceului.

”Asta pentru că a făcut liceul la seral”, susține o sursă.

Varianta este interesantă, explică impresia publică execrabilă lăsată de prim-ministru în aceste zile și este incorectă!

Nu a făcut liceul la seral.

Cei care-l cunosc de patru decenii pe Mihai Tudose susțin că ”dacă-l judeci după televizor nu înțelegi nimic din felul lui de a fi”.

Mihai Tudose a făcut parte din promoția 1981-1985 a Liceului ”Panait Cerna” din Brăila, după cum confirmă oficial directorul actual, Fabian Butnaru.

”A făcut cursurile la zi, fără dubii”, spune directorul, după consultarea arhivei.

Elevul Mihai Tudose este descris nu neapărat de rezultatele școlare, cât de faptul că a fost unul dintre cei doi lideri ai echipei de volei de la ”Panait Cerna”, dublă campioană municipală la mijlocul anilor ’80.

”Panait Cerna” era liceul industrial de metalurgie de pe lângă Laminorul Brăila.

Marian Neta, antrenorul de atunci al echipei și încă profesor de sport în ”Panait Cerna”, și-l amintește după 35 de ani.

”Mihai era un tip dintr-o bucată, popular printre colegi și, mai ales, pragmatic”.

Ce înțelegeți prin pragmatic?

”Își urmărea scopurile și se adapta ca să le atingă. Reușea să-i determine pe colegi să-i îmbrățișeze ideile. Bune sau, uneori, rele, mergeau mereu pe mâna lui”, își amintește proful de sport.

Poate că profesorul Mihai Neta, pesedist vechi, este, la rându-i, subiectiv.

Neta a fost, vreme de un deceniu, și directorul Liceului ”Panait Cerna” și președinte la cluburile sportive municipale.

Dar, chiar și ponderând descrierea, portretul tânărului energic și charismatic Mihai Tudose contrastează puternic cu imaginea premierului sleit de azi.

”Da, știu ce credeți! Că îl laud. Eu sunt sincer și vă spun cum l-am întâlnit când l-am cunoscut. Se comporta ca un om de echipă. În vremurile alea, veneau copiii de la țară la liceu la Brăila. Mihai era dintr-o familie bună, mama era profesoară , iar tatăl inginer, însă își păstra modestia în relațiile cu ceilalți”, susține antrenorul Neta.

Profesorul de educație fizică își amintește că ”la volei era excelent, trăgea tare, avea detentă chiar dacă era foarte înalt și muncea mult. După liceu a ales, din păcate, să renunțe la volei. Probabil că și-a dorit politica”.

Absolvent de liceu în 1985, Mihai Tudose a intrat la o facultate privată imediat după 1990, în aceeași perioadă când s-a angajat ca șef de birou senatorial.

Din 1985 și până în 1991, sunt încă șase ani necunoscuți din istoria personală a premierului României. Conform cutumelor epocii, era obligat să lucreze. De ce perioada nu figurează în cv?

”Când îl vezi la televizor, Mihai pare, așa, mai mutulică, mai greoi. O să vedeți ce o să se dea la miniștri! Acesta era genul lui, ținea să fie obiectiv, se comporta egal cu toți cei din clasă și din echipă. O să bage curent în ei!”, chicotește antrenorul.

”Și încă ceva. Apropo de fața asta a lui posacă și ridată. Mereu a avut o fizionomie severă”, rememorează Mihai Neta.

”Din ce știu eu, că Brăila e mică și el vine mereu pe acasă, Mihai nu le are cu șprițul! S-a mai îngrășat, e adevărat, înainte avea 35 de kile cu curea cu tot, era un lungan de peste 1,90 slăbănog, dar funcția aduce burta. Însă cu băutura nu le are. În schimb, fumează două-trei pachete de țigări pe zi și tot zice că se lasă”, încheie fostul profesor al premierului.

Cum de un tânăr popular a ajuns un parlamentar șters și un premier care a lăsat o impresie dezastruoasă încă din momentul nominalizării?

Asta s-ar putea să nu mai fie responsabilitatea exclusivă a lui Mihai Tudose.

Încheiere. Acum câțiva ani n-ar fi fost necesară.

Astăzi însă, în polarizarea extremă, ești silit să explici: chiar dacă găsești deprimant Guvernul Tudose și pornești să confirmi un pont potrivit căruia premierul e un încuiat, când găsești o mărturie pe inversul opiniei generale, ca ziarist ești dator să o consemnezi și să o publici.

E bizar că avem nevoie de explicații ale unor lucruri altădată unianim acceptate ca bază a conviețuirii sociale.

Nu doar Mihai Tudose s-a schimbat în acești ani, ci și aerul pe care-l respirăm.


Comentarii (50)Adaugă comentariu

aius  •  1 iulie 2017, 7:36

O.K.!Dar ce cauta un astfel de articol,intr-un ziar de sport!?

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2017, 7:37

@aius: e o nedumerire logica. Raspund: noul premier a facut volei, s-a remarcat prin sport si e interesant cum il vede cel care l-a antrenat patru ani. In general, sportul developeaza temperamentele mai usor, pentru ca in vestiar nu te cenzurezi, la antrenamente te arati cum esti.

lucid  •  1 iulie 2017, 7:43

Asa-i nu le are cu spritul,dar cu wisky-ul?

aCID  •  1 iulie 2017, 7:57

Nu e ziar de sport ci blog personal, aius tată. Ești din alt film. Tot pe blogul ăsta au fost dezvăluite toate anchetele de la Colectiv încoace.

Dr. Dan Patru Tudosie  •  1 iulie 2017, 7:58

În general mă amuză cei care se plâng la comentarii că pe acest blog nu sunt doar postări despre sport, dar @aius are dreptate în acest caz. Articolul e "front news" pe site-ul Gazetei Sporturilor.

George  •  1 iulie 2017, 7:59

Din ce studii ai concluzionat ca e vazut rau de opinia publica? Realitatea tv? Hotnews?

Moscheeadin Bucale  •  1 iulie 2017, 8:03

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-simbata-1-iulie-2017/ Nu le are cu shpritzu baiatu' asta Tudose, deci va putea urmari cu mintea limpede cum a ajuns moschee la Buc si ce treaba au banii Qatar-ului cu asta

valentin  •  1 iulie 2017, 8:08

Știam că sunteți aserviți lui Voiculescu. Cei incriminați trebuie să dea măcar o minimă parte românilor. Voi de la Antene să decideți cât. Dar, returnați, vă rog frumos.

valentin  •  1 iulie 2017, 8:13

O s-o dați că Generația de Aur a avut rezultate pe vremea lui Ilici. Nu ne interesează musai sportul de performanță. Să fim ca Luxemburg la sport, și-n portofele.

Azet  •  1 iulie 2017, 8:14

Mi se pare putin fortat sa caracterizezi un om pe baza unor impresii lasate acum 30 de ani. Oamenii se mai schimba iar memoria tinde sa mai joace feste.

Luca  •  1 iulie 2017, 8:21

... si stie vreo 5 limbi straine , nu ?! Ha, ha, ha ! ... fumeaza mult ... probabil de aceea nu si-a putut cumpara un costum de Prim Ministru si il tunde sotia ... Hai sa fim seriosi ! Acesta este nivelul ! Credeti ca Dragnea numeste o persoana care sa ii fie superioara lui ???

valentin  •  1 iulie 2017, 8:21

V-a dat Johannis cea mai mare terapie. A trebuit să inventezi un intrerviu cu cel mai prost prim-ministru, declarat de Dragnea. Un gol din zece șuturi pe poartă. Adică din 11 chestii de la finanțe, egal unu. Înțeleg să fie accidentat, dar în Belgia, nu România. V-a dat Johannis ce ați dorit. Comic-tragic.

valentin  •  1 iulie 2017, 8:23

Interviu inventat. ***. ***, Tolo.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gigelos  •  1 iulie 2017, 8:26

Inainte de a fi investit ,sigur a avut o discutie cu Klaus Johannis . Nu-l investea ... Habar nu aveam de tudose dar am retinut ca era unul de la Braila care intr-un mod franc ( rar pe aici ) , chiar aflat in functie a spus ca nu facem autostrazi pentru ca firmele mari ( sa zicem ) nu vor sa dea spaga , ca facea glume ca am pierdut cartita si ca renunta la diploma de doctorat , a gresit recunoaste dar renunta ... eu unul am incredere in Presedinte . Chiar si reactia la declaratiile lui Misa cu pilonul 2 au sunat corect , domne nu-mi vine sa cred ca a declarat asa ceva , nu glume ieftine si alte alea

adi_stelistul  •  1 iulie 2017, 8:29

Mda, sunt convins ca va baga si curent in ministri. Cu conditia sa-i spuna Dragnea sa bage stecarul in priza. E corect ce spuneti, trebuie sa consemnati si opinia asta, dar nu stiu pe cati convinge. Pe mine sigur nu. O zi buna.

Jules  •  1 iulie 2017, 8:46

Speram ca nu e vreun elefant radioactiv ajuns si el in Piata Victoriei. De ceva timp v-ati mai potolit cu dezvaluirile domnule Tolontan. A aruncat cineva cu apa pe flacara dreptatii care ardea in redactia GSP?

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2017, 8:47

@Jules: Nu ne-am oprit, numai ca investigatiile nu se publica zilnic nicaieri in lume. Dosarul Hexi Pharma a durat 5 luni inainte de publicare. Ca sa aveti insvestigatii mai dese trebuie sa le asteptati de pe un front mai larg. Am spus inca de acum aproape doi ani ca e iluzoriu sa asteptati dezvaluiri despre toata tara si domeniile de la o redactie. Si am indicat si o posibila directie unde puteti insista: TVR si Radio Romania. Au mii de angajati si e normal sa investigheze. Altfel, glumele pe net sunt bune, dar nu rezolva nevoia societatii de investigatii.

varsator  •  1 iulie 2017, 8:49

Cei mai slabuti elevi ,din ciclul unu,a- jungeau la aceste licee ind. Cand a dat bacu si cand l- a luat ? Ce a facut in perioada '85-'91? A facut armata?! A facut servici ? A stat acasa? A taiat frunza la caini ?? Ce a facut acest galigan in cei sase ani pna a facut o facultate privata? Aceste studii post liceale ,cat si cele post universitare le- a facut la zi sau la fara frecventa(fara cultura)?! Tolontane *** ,a avut colegi ,dirigi,care pot da relatii OBIECTIVE despre acest individ. Poti sa faci o descriere mai la obiect despre acest nou prim ministru ? Stiu ca atunci cand vrei, faci niste rportaje amanuntite intrand pana la cele mai mici detalii.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Jules  •  1 iulie 2017, 8:50

In 30 de ani " cel care isi urmarea scopurile si se chinuia sa le atinga" se poate schimba radical.

Lucian  •  1 iulie 2017, 8:56

Mama lui a fost profesoară la „Murgoci”, tatăl ceva funcționar public. O fi fost inginer, dar cine îi cunoaște bine familia nu mi-a zis că ar fi lucrat într-una din marile uzine de atunci, ci pe la Direcția Economică locală, sau așa ceva. Brăila are 2 licee de elită, „Murgoci” și „Bălcescu”; „Panait Cerna” era pe vremea aia un liceu mediocru, deci înseamnă că omul nu se făcea praf cu învățătura, dar nici nu era zero barat (dovadă, totuși, că a terminat un liceu și și-a luat bacul). După liceu, în anii lipsă, mi s-a zis că ar fi fost angajat pe la o unitate militară locală, pe la armată, ceva de genul ăsta, probabil pe vreun post mărunt, de umplutură, cum era la acea vreme. Există mulți oameni în Brăila care îi cunosc familia. El o fi sărac și cinstit, dar trebuie pus reflectorul pe nevastă-sa, fiindcă se vor găsi lucruri interesante. În esență e vorba de un tip perfect mediocru care a știut să se strecoare pe mutește prin „meandrele tranziției” de care vorbea tovarășul Iliescu. Acum să-l vedem și de ce în stare ca premier. Din păcate, la cum au început, cu atâtea bazaconii scoase pe gură în nici 24 h de la investitură (inclusiv el, care a recunoscut nonșalant că e un soi de Medvedev de-al lui Dragnea), viitorul arată mai degrabă prost.

sundance kid  •  1 iulie 2017, 9:17

Nu am nimic cu omul si nici cu PSD-ul dar guvernul asta nu va resista mai mult de 6-8 luni ! La anul se va forma un guvern de uniune NATIONALA din toate partidele asta asa ca sa nu il ,ai aud pe demagogul ala de Rares Bogdan marele *** venit la cascaval in Bucuresti !!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

independentu  •  1 iulie 2017, 9:19

catalin, dezamagirea referitoare la ce scrii si cum scrii sporeste pe zi ce trece. spui in subtitlu "cum si-l amintesc cei care ..." iar in articol este doar amintirea unui vechi profesor ajuns probabil la o varsta venerabila. nicio alta parere, pro sau contra. doar ce spune un batran care probabil ar fi spus orice de bucurie ca il baga cineva in seama. mi-e f greu de crezut ca mai tine el minte despre un elev de acum 35 de ani inclusiv ce meserii aveau parintii.

Boje din Sighet  •  1 iulie 2017, 9:37

Da , Tolontane , cu toate ca suna cam ca barfa,cred ca merita sa te apleci putin peste biografia premierului nostru.Binenteles fara romantare sau denigrare ! Faptul ca nu a terminat un liceu de elita,este apa de ploaie.Nestemate se gasesc si in colbul drumului .Poate avem noroc cu acest om! ( mai ales ca a fost si un bun sportiv... )

marian  •  1 iulie 2017, 10:27

Opinia generala ... pe ce se bazeaza ?! In lumea civilizata, care s-a trezit la vremea ei, prima evaluare se face la 100 de zile de activitate. Lasati omul sa fumeze 250-300 de pachete de tigari, ce sariti sa-l impuscati de la primul cartus ?!

marian  •  1 iulie 2017, 10:36

poate poti sa faci un tur al orasului braila cu tovarasul tudose (de preferat pe jos) sa -ti faci o idee despre ce puturos de om vorbim.in 26 de ani de psd ist la braila se poate lauda doar cu ridicarea salariului baban in fiecare luna.acel oras e mort industrial femeile au plecat spalatorese prin lume *** la greu mai nou se impusca in plina strada asa ca despre cine vorbim?p.s:si sa nu uitam seful lui o mare bucata de viata a fost bunea stancu *** cu 10 clase facute cu forta.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

contandino  •  1 iulie 2017, 10:53

ti-a promis ca te ia purtator de cuvant, sau iti da vre-o functie?

Alex One  •  1 iulie 2017, 11:28

Tudose ,fazta posaca si ridata, corect . Dar daca ii luam dupa mecla,avea Ciolos o fatza super mancata de molii,(oare ce liceu de elita o fi absolvit,unul horticol ?) ca sa nu mai vorbim de minunatele fetze ale celor trei gratii Dragu, Pruna si Palmer ! Proaspete si radiante de inteligenta si intelepciune ! Sa asteptam sa vedem ce stie si mai ales ce poate face.

Mihai M  •  1 iulie 2017, 11:30

Dl. Tolontan, nu ati mers pe firul faptului ca este candidat de maestru la sah din anul 2001 (si nu mic maestru sau a fost in 2001 candidat de maestru, cum multe articole citeaza fara sa inteleaga cv-ul lui) care reprezinta o performanta in sah, Ioan Ghise fiind un alt fost candidat de maestru dintre politicieni. Ati putea sa mergeti sa vorbiti cu membrii Clubului de şah "Orizont 64" Brăila, nu poti obtine o astfel de clasificare in sah fara sa joci intens ani de zile la club si in concursuri. Veti obtine poate un profil mai recent al dl. Tudose.

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2017, 11:32

@Mihai M: nu am gandit un profil biografic extins. E un articol. Dupa cum vedeti, exista doua feluri de nemultumiri: ca e un articol pozitiv si ca e un articol insuficient de pozitiv fata de personajul real :-)

Toader Bogdan  •  1 iulie 2017, 12:36

Mai bine sa fumeze 2-3 saci de iarba. Poate are o alta viziune !

Tonibrag  •  1 iulie 2017, 13:22

Am apreciat demersul dumneavoastră, ca împreuna cu echipa din care faceți parte sa aratati fața nevazută a liciitatiilor organizate de ''ai lor''. E un mesaj ca acum sunt la putere ''ai nostri?''. Această declarație de intentie față de o persoană care are mai multe umbre decât te-ai aştepta pentru o persoană foarte publică mă pune pe gânduri vis a vis de onestitatea dumneavoastră in anchetele trecute. Imaginea cu sotul surprins de nevastă în pat cu amanta si exlicația jalnică a acestuia,,Ceea ce vezi nu e ceea ce pare, e altceva!'' m-a urmarit dupa ce v-am citit gandutile aşternute în acest blog. Nu vă comentez des scrierile dar va voi aminti de această scriere mai des decât mi-aş dori.

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2017, 13:38

@Tonibrag: amintiti-mi ori de cite ori doriti de articol, insa tineti cont, va rog, de urmatoarea realitate. Nu functioneaza culpabilizarea. Eu, ca jurnalist, furnizez fapte asa cum reusesc sa le aflu. Ca acestea va plac sau nu, ca ele va confirma opiniile sau nu, deja nu mai e misiunea noastra. Astfel incit nu functioneaza ideea ca ma judecati bine dupa faptele care va plac si rau dupa faptele care nu va plac. E parerea dvs, v-o respect, insa nu-mi schimba profesia si felul de a o face. Mai scurt: ma puteti caracteriza asa cum doriti, insa nu ma puteti defini. Nici unul dintre noi nu-l defineste pe celalalt.

Stefanita  •  1 iulie 2017, 13:55

Si un mare pasionat de sah. La biroul din parlament (acum cativa ani stiu faza) avea sahul deshis pe o masa. Si mai multi ani la rand s-a straduit sa sprijine un concurs local de sah la Braila. Doamne ajuta!

Dani Corban  •  1 iulie 2017, 14:33

Mi se pare irelevantă perioada liceului pentru ceea ce contează acum la d-l Tudose. Este prim-ministru, nu administrator de bloc, elogiat la o ţigară de fostul coleg de bancă "Bun băiat! Făcea şi pozne, dar asculta lumea de el. Băga curent în ei, domne!" IRELEVANT. În fiecare orăşel, există măcar un liceu industrial care a avut echipe de fotbal, handbal, volei. Fiecare echipă, cu poveştile şi liderii ei. Asta nu înseamnă că fiecare căpitan de echipă, ori poznaş-şef de liceu industrial merită funcţii înalte în stat. Nu de alta, dar sunt zeci, poate sute de mii care se încadrează în profil. De unde atâtea funcţii? Contează ce a făcut d-l Tudose după liceu. Iar aici imaginea catastrofală este îndreptăţită. Un om care nu a fost interesat de studiu, ci de politică. Un om care a minţit în CV şi a trişat viaţa cu fiecare ocazie (într-adevăr pragmatic). Un oportunist, un politician insipid care în toată cariera politică s-a preocupat doar de propria turtă. Ce anume îl recomandă?! De ce prim-ministru şi nu mecanic auto sau prelucrător prin aschiere într-un atelier meşteşugăresc?

fotbal  •  1 iulie 2017, 14:50

preventiv, acest mesaj contine opinie si nu poate fi moderat. ori e cald, ori e vineri. altfel n-ai cum sa fii atat de pervers

Dinu  •  1 iulie 2017, 14:53

Interesant cum guvernul Ciolos a fost privit pe acest blog cu scepticism si semne de întrebare de la început până la sfârsit din principiul obiectivității, iar domnului Tudose încercăm să ii mai varuim putin poarta,sa dea mai bine. Să aibă oare a face cu trustul de care apartineti?

gigelos  •  1 iulie 2017, 15:04

Pana la Tudose, Johannis a refuzat ( in culise, elegant ) doua propuneri. Avea o problema îl refuza și pe Tudose . Au vorbit, e ok , probabil și referințe bune dîn partea serviciilor, la treaba . Ne luam de aspect, e mai bărbat decât Ponta cel cu dosul mare, decât Grindeanu păcălici, ce sa faciali eu vreau intelectuali, dar cu USR , Nicușor, Dacian, ghinea, Hilda etc , m-am cam dezumflat Bucureștiul e rosu, tara și mai și. Apropos , Bușoi e intelectual ? Vai de mama noastra

securisti  •  1 iulie 2017, 17:01

nu vi se pare ciudat ca tolo verifica faptul ca prim-misnistrul are liceul facut la zi si nici macar nu il intereseaza faptul ca imaginea lui e asociata cu serviciile secrete, omul e legat ombilical de servicii. O tentativa jalnica de distragerea a atentiei de la subiect...

acoperiti  •  1 iulie 2017, 17:08

Interesant ca in presa nu au voie acoperitii, urla tolo ca o sirena cind aude de vreun acoperit, insa in guvern sau parlament e liber la acoperiti, de la prim-ministru in jos incepind cu nenea care cica nu le are cu spritul dar aflam si noi ca are liceul facut la zi, de parca asta ne interesa pe noi si nu faptul ca e omul securistilor...

Jules  •  1 iulie 2017, 18:25

Gluma cu elefantul a fost gratuita, recunosc si imi cer scuze, facuta mai mult din cauza vecinatatii celor doi. In legatura cu frecventa investigatiilor aveti dreptate insa dumneavoastra sunteti cel care ne-ati obisnuit cu dezvaluiri saptamanale. Imi amintesc de o perioada, nu foarte indepartata, cand blogul dumneavoastra era ca un drog pentru pasionatii de senzatii tari. Si nu pot sa remarc faptul ca odata cu evenimentele din februarie s-a redus si frecventa investigatiilor, sper ca fara nicio legatura. Va multumesc si va doresc numai bine!

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2017, 18:26

@gigelos: nu va cereti scuze ca nu aveti de ce. Articolul cu radiatiile a continut o gafa, calculul gresit la radiatii e o gafa, nu o eroare, pe care am rectificat-o si pentru care meritam ironii. In privinta ritmicitatii investigatiilor insa, nici un ziar din lume (nici cele care au resurse de 10 ori mai mari precum cele din Romania) nu face o investigatie pe saptamina. Atunci s-au rupt zagazurile tacerii in sanatate, oamenii au vorbit si noi am lucrat intr-un ritm inuman. Dar nu acesta e normalul. Si nu are legatura cu demonostratiile, ci inclusiv cu faptul ca oamenii au atins si ei o saturatie. Articole de genul http://www.tolo.ro/2017/03/24/mai-tare-ca-secureanu-managerul-monica-boer-si-a-facut-teren-de-minifotbal-cu-nocturna-in-curtea-vilei-primaria-stia-ce-se-intampla-la-obregia-dovada-ca-o-firma-prinsa-a-dat-inapo/ sau http://www.tolo.ro/2017/04/28/cinismul-sri-serviciul-spune-ca-jurnalistii-sunt-in-eroare-dar-adevarul-e-ca-spitalul-sau-nu-a-dat-in-judecata-hexi-pharma/ au parut niste mici chestii de parcurs. Ceea ce e logic avand in vedere ca publicul a realizat deja mecanismul din sanatate. Multumim!

JhonnJhonny  •  1 iulie 2017, 18:47

Din cate se stie prin Braila ,domnul Tudose, se ocupa si cu reparatia de frigidere ,nu stim daca lucra, in particular sau era angajat ! Ar trebui sa ne spuna, cum si-a petrecut anii, care-i are lipsa, din CV-ul dumnealui! O persoana publica din oras ,a recunoscut , pe o retea de socializare ca este adevarat !

Mortu Viorel  •  1 iulie 2017, 19:17

Dvs. ati luat referinte de la prof. Neta? Pai el este pesedist pursange. Cand era director la Cerna, acest profesor de sport il tinea pe Iliescu intr-un tablou agatat de perete.

jirinovschi  •  1 iulie 2017, 19:43

bai dar de ce nu a bagat curent si la ministerul unde era sef si unde a fost evaluat cu nota 0 de marele maestru vilcov? si daca e asa de mare lider de ce s-a ploconit in fata lui dracnea si i-a jurat ca va demisiona imediat ce dracnea v-a putea fi premier? mare caracter.

Mihaela Cartis  •  1 iulie 2017, 20:02

Întrebați-l pe acest Mihai Neta dacã nu-şi aminteşte cumva cã în perioadele electorale de la Brãila *** ***, care pe vremea aceea erau BANI nu glumã. Brãileni, care aveți ouã sã confirmați aceastã ştire pe care am aflat-o dintr-o sursã loco de încredere? În jurnalism, ca sã te-ncrezi într-o ştire, trebuie sã primeşti confirmare cel puțin din douã surse, aşa cã aş mai avea nevoie de o confirmare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Filbert  •  1 iulie 2017, 23:57

Grindeanu fuma si el din greu...Sa cauzeze vecinatatea lui Dragnea atita nervozitate?!...:)

talpaiadului  •  2 iulie 2017, 0:02

"noul premier a facut volei, s-a remarcat prin sport si e interesant cum il vede cel care l-a antrenat patru ani" Tolo, parca esti Florin Piersic in sceneta cu "crastavetele" :)

gigelos  •  2 iulie 2017, 1:47

@catalin tolo tânăr - încearcă la ,, jules'' . Ești simpatic, ne știm din MF1 cred în tine , dar...pari sa ai ceva butoane, sa ma scuzi

Adi  •  2 iulie 2017, 10:31

Îți mulțumesc pentru articol

David  •  2 iulie 2017, 17:47

Cum sa nu-i dai o mana de ajutor colegului de "serviciu" cand are nevoie? Oameni suntem! :))

Comentează