„Stadionul Național e o uzină care se degradează zi de zi din cauza lipsei de îngrijire competentă!”

Un inginer care a lucrat la ridicarea celei mai mari arene din România avertizează asupra riscurilor

luni, 21 august 2017, 1:39

de Andrei Crăițoiu și Cătălin Tolontan

Gazonul schimbat în ultimul moment pentru meciul de miercuri ”este doar vârful aisbergului problemelor cu care se confruntă Stadionul Național”, spune un inginer constructor care a participat la toate etapele realizării și, mai apoi, întreținerii arenei care a costat peste 200 de milioane de euro.

50.000 de spectatori vor fi  în tribună pe Național Arena la Steaua – Sporting Lisabona

Conform lui, ”din martie 2017 nu mai există nici măcar contract de mentenanță, după ce Bucureștiul l-a reziliat pe cel pe care-l avea cu UTI”.

Specialistul, care a studiat felul în care funcționează mai multe stadioane pe câteva continente înainte de începutul investiției din București, susține că Primăria a eșuat să gestioneze investiția.

Consecințele?

Stadionul a ajuns o gaură neagră pentru buget și s-a degradat într-un mod care devine, în timp, riscant pentru public.

”După aproape 6 ani de la inaugurarea din septembrie 2011, există anumite locuri în care sprinklerele de incendiu nu au mai funcționat” Inginer constructor care s-a ocupat de investiție

Exemplul pe care-l oferă omul este cel al cubului uriaș de deasupra gazonului, unde sprinklerele n-au mers o vreme pentru că niște cabluri s-au rupt cu tot cu tubul de protecție, în zona acoperișului.

Fotografia de mai sus a fost realizată pe Arena Națională în iunie 2016
Fotografia de mai sus a fost realizată pe Arena Națională în iunie 2017, adică acum 2 luni! Lipsește o ”piesă cot”, prin care trec cablurile care alimentează sprinklerele contra incendiilor de la cubul de deasupra gazonului

”E normal să apară defecțiuni la un obiectiv de dimensiunile Stadionului Național. E o uzină. În burta lui sunt zeci de săli cu utilaje și sisteme complicate. Problema e că a început să se degradeze din cauză că Primăria a preluat ea întreținerea și nu știe pur și simplu ce să facă”, povestește inginerul constructor.

Problema lipsei contractului de mentenanță a fost sesizată în februarie 2017 și într-o Notă de control a ISU la un meci al Stelei.

Pompierii au simițit nevoia să scrie în pagina 2 a documentului că ”la data efectuării controlului pt. instalațiile de stingere și de detecție nu exista contract de mentenanță”.

Se referă la contractul de mentenanță al stadionului.

Există, scriu tot pompierii în nota de control, contract între Steaua și UTI, dar e o diferență uriașă între un contract pentru ziua meciului încheiat de o echipă și un contract de mentenanță permanent, care să deservească stadionul în numele Primăriei.

De la inaugurarea sa, Național Arena a pierdut, în medie, 2.000 de euro pe zi, diferența dintre venituri și cheltuieli!

Contractul de mentenanță cu UTI era, potrivit afirmațiilor primarului Gabriela Firea, de ”aproape 8 milioane de lei pe an”.

”Și atunci ei s-au gândit să taie din costuri, fără să se gândească însă la consecințele care vor exista”, explică inginerul.

”Vom gestiona stadionul la jumătate de preț și-l vom opera cu forțe proprii”, după cum a declarat Gabriela Firea, care a dus decizia în februarie 2017 în fața Consiliului General, pe care l-a convins să voteze ”economiile mari de buget”.

Imagine din iulie 2015. La numărătoare scaunelor după 12 vine 16, iar mizeria este la ea acasă
Imagine din iulie 2015. La numerotarea scaunelor, după 12 vine 16, iar mizeria este la ea acasă

”Rezultatele degradării au început să se vadă”, spune constructorul, 6 luni mai târziu.

Situația Stadionului Național este una tipică pentru o societate care se agață exclusiv de succesul sau insuccesul justiției ca să rezolve lucrurile.

Da, Gazeta Sporturilor are confirmarea oficială că există la DNA un dosar pe tema investiției de la Stadionul Național.

Cercetările procurorilor sunt confirmate dinspre Primărie, de unde DNA cere hârtii. După cum cere și de la Max Boegl, firma constructoare.

Dar asta va face, dacă va face, lumină doar în trecut.

Și doar în privința construcției.

Numai că operarea stadionului și confortul și siguranța spectatorilor, adică prezentul și viitorul Stadionului Național, nu sunt treaba justiției.

Ce e mai cuprinzătoare în România: corupția sau incompetența?

”Nu sunt partizanul UTI! Există modele, cum ar fi arena Paris-Bercy,  de a căror mentenanță se ocupă primăria. Obligatoriu e însă ceva: să existe specialiști care să facă asta, iar ALPAB s-a dovedit incapabil în acești 6 ani!”, susține inginerul.

S-au furat și vandalizat până și frigidere și utilajele din ”chioșcurile” de mâncare de la nivelul inelului 3.

Punctele de vânzare a mâncării au devenit un adevărat focar de ivencție. Ușile sunt rupte, iar instalațiile sanitare sunt pline de praf
Punctele de vânzare a mâncării au devenit un adevărat focar de infecție. Ușile sunt rupte, iar instalațiile sanitare sunt pline de praf. Poză din iunie 2015

Revenind la meciul de miercuri din play-off-ul Champions League, în scurt timp Primăria va prezenta, luni la prânz, ca pe un mare succes, noul gazon contractat de ALPAB la presiunea UEFA!

Numai că reprezentanții firmei din Săbăreni au anunțat deja că ”acest gazon va ține mai puțin”.

”Explicația este pripa! Când o companie olandeză a pus gazonul acum câțiva ani, ea a avertizat că, dacă Primăria vrea costuri bune, ea se poate ocupa din timp, dacă există o planificare și comenzi din vreme”, își amintește inginerul.

”Nici nu știu cum îi cheamă pe olandezii cu iarba, după cum nu mă interesează dacă UTI sau oricine altcineva face mentenanța. Dar cineva trebuie s-o facă în mod competent! Mă doare sufletul că un stadion atât de frumos, pe care îl știu de când exista doar în planuri, a ajuns să pară etern neterminat și cu degradări care pot deveni periculoase pentru oameni”, conchide specialistul.


Comentarii (61)Adaugă comentariu

Totcevrei  •  21 august 2017, 19:54

Tot ce atinge personalul Primariei Capitalei ( bine platit, de altfel) se distruge incet si iremediabil... vezi circulatia in oras, parcurile, acum si singurul stadion pe care se putea organiza un meci de fotbal civilizat...

Andrei F  •  21 august 2017, 19:58

@haideusicfr Hai ,hai cu demagogia! Cum poti plinge dupa banii pe care statul ii cheltuieste pentru stadioane dar sa dai ca ex. pozitiv echipa care a nenorocit jucatori si a dat teapa statului cu zeci de milioane?Pai tocmai Liviu Ganea a vorbit de ingineriile de la CFR si d- ta vrei sa- i credem sfinti? CFR putea scapa de insolventa daca avea ca activ stadionul...Deci ce ar fi daca te- ai apleca mai bine asupra cazului?Si apoi cam cati bani o face profit stadionul lui Boc?Cred ca duduie de evenimente,noroc cu festivalul dar nu- i de ajuns...Of, imbuibatii se uita la dumicatul calicului...Si regretasem faza cu ,,finutul,,...

Obiectiv  •  21 august 2017, 20:51

Degradarea stadionului este fireasca, in conditiile in care se disputa atatea meciuri pe el si Primaria nu se ingijeste in mod corespunzator de intretinerea lui. Totusi, Arena Nationala va fi refacuta cat este necesar pentru Euro 2020; important este ca dupa aceea sa nu se mai degradeze, mai ales ca vor fi inca 3 stadioane moderne pentru fotbal in Bucuresti! Sigur, Arena Nationala a fost o mare realizare pentru infrastructura de la noi, insa de ce a fost folosit drept model un stadion inaugurat prin 2005, cel din Frankfurt; in plus, stadionul are prea putine scaune rabatabile, problema care sper sa fie remediata in vederea Euro 2020! O.

Florin  •  21 august 2017, 21:24

Faceti o investigatie si la Cluj Arena.

Yo  •  21 august 2017, 23:59

In sfarsit, cineva a scris despre cat pierde Arena asta, in afara de pierderile suferite prin degradare. Domnule Tolontan, va fac o sugestie, comparati activitatea de pe Arena cu stadionul din Varsovia, asemanator in proportie de 90% ca proiect. Veti vedea ca un stadion care a organizat meciuri de CM sau CE de volei si handbal, spectacole de Monster Truck sau acrobatii moto, nenumarate concerte si ceva mai putine meciuri de fotbal, dar deschis zilnic cu spatii de birouri, de expozitii sau restaurante, reuseste sa iasa pe plus minimal doar datorita unui sponsor care plateste anual 1 milion de euro pentru a fi in denumirea arenei. La un buget de cheltuieli de vreo 10 milioane. Probabil ca aici e buba, noi nu facem afaceri pe 5-10% profit, chiar fara investitie. Noi facem mitinguri electorale, iar dupa un concert trebuie sa schimbam gazonul. Sunt lucruri verificabile, pentru ca acolo se dau publicitatii aceste cifre, acel stadion fiind o societate comerciala a statului, care intelege necesitatea transparentei activitatii.

Vasile  •  22 august 2017, 0:37

@Andrei F • 21 august 2017, 17:39. Nu mai traiti in aceasta iluzie. Ghiciti ce?Fotbalul este o afacere. Jucatorii si patronii pleaca cu bani acasa, nu fac voluntariat. Si nu sunt putini bani. Steaua daca se califica ia un purcoi de bani si Primaria se alege cu 150.000 de euro pe trei meciuri. Nu acopera nici paza stadionului pe un an. Daca nu, lasa ca le tinem stadionul curat, uscat, poate reuseste anul viitor. Unde ne putem opri cu aceasta logica a nevoii ”pentru comunitate”. Mall-urile si supermarketurile sunt necesare ”pentru comunitate”? Sa le construiasca statul si si sa le inchirieze pe doi lei! Benzinariile? Cazinourile? Poate si niste case de toleranta. Statul trebuie sa finanteze doar activitati care sunt non-profit: sanatate, educatie, sosele, ajutarea celor mai putin norocosi. Statul poate face si investitii de anvergura pe care niste privati nu si le-ar permite, dar cu conditia sa isi recupereze banii, ca de aia e investitie. Nu putem sa facem de exemplu cadou o termocentrala unui privat sub pretextul ca oamenii sa nu stea pe intuneric.

Andrei F  •  22 august 2017, 9:26

@Vasile Cand aveam vechiul 23 August stai ca e vechi,orazarie,etc...Acum stai ca stadionul nu este profitabil...dar am fost mandrii ca s- a construit indiferent de peripetiile romanesti...Acum d- le profitabilitatea la stadioane cred ca este ceva nou...Pai nu am plans pentru cele inutile,in panta,construite in zone depopulate,etc. si plangem pentru cel care reprezinta tara...Am fost mandrii de Cupa Europei primita pentru prima oara sa se dispute la noi care sigur a costat cel mai mult si a avut sigur costuri la stadion neacoperite dar s- a facut pentru castigul comunitatii! Si financiar si notorietate...!Eu cred ca dupa convingerile dv. nu ar trebui organizate nici o Olimpiada,nici un Campionat Mondial sau Continental...Pai domnule in Brazilia s- a construit un sat olimpic care dupa Olimpiada se stia ca o sa fie demolat! Si aia au favele la periferia oraselor...Stadionul Olimpic din Londra a fost dat si nu vandut unei echipe de fotbal sa joace acolo!Desigur au fost demonstratii in Brazilia... Apoi gasesc inutil sa va plangeti de un stadion deja construit cind se vor construi inca 4!!!Astea pentru cateva meciuri la CE...Nici astea nu o sa aiba profit! Credeti ca Ghencea inchis de ani buni are profit?Apoi o sa ma dati pe spate cand o sa gasiti in Romania un stadion comunitar pe profit!La Cluj stadionul sta mai mult pentru concerte- nu spun ca e ceva rau!- dar de unde rentabilitate? La Dinamo au fost probleme si cu plata utilitatilor,la majoritatea stadioanelor nu se cer bani mai mult decit utilitatile si la multe tot comunitatea plateste si pentru acestea...Dar intrebati- va ,credeti ca salile de sport sunt profitabile? Am vazut o alta butada...Sa se construiasca fabrici...Statul si daca ar vrea nu poate interveni in economie.Nu e voie de la Europa si nici nu ar fi principial sa concureze cand se vrea arbitru...Dar asa este Romania,ca valurile...Unora li se vinde si trofeele si altora le stergem datorii de zeci de mil..dar ii laudam pentru active- un stadion!,ce altceva-si ii dam exemplu cand statul tot este fraierit...A ca sa fie cu...capac...pe altii ii anchetam pentru active dosite- cazul Dinamo!!!

Vasile  •  22 august 2017, 10:40

1. Alea in panta erau terenuri de fotbal, nu stadioane. Poate aveau pret de stadion, dar erau un camp cu trei banci. 2. Salile de sport (adica alea unde faci sport, nu alea unde te uiti la altii) sunt utile pentru sanatate. Acolo te duci sa faci miscare, nu sa castigi bani. Ca si terenurile de fotbal pentru amatori (daca nu sunt in panta). 3. In legatura cu mandria era un proverb romanesc cu omul fudul. Nu il mai spun aici. Investitii gigantice pentru mandrie au facut faraonii egipteni, face Coreea de Nord si Romania. Ma rog, in Romania va prostesc cu mandria ca sa ii votati si ei sa pastreze banii. 4. Fotbalul ar vrea sa aiba justitia lui separata si sa nu se mai bage statul cand se fac fraude, se fura bani, se aranjeaza meciuri. Dar statul trebuie sa faca stadioane, sa finanteze juniorii, sa dea scutiri de taxe. E corect asa? 5. Comunitatea plateste prin achizitia de bilete. Iti place sa te mandresti cu stadionul, plateste 1.000 de euro biletul la un meci sa iti acoperi mandria. Eu nu ma mandresc cu stadionul si nu vreau sa platesc pentru el. Eu m-as mandri cand ma duc la spital sa nu astept sase luni sa fac un RMN. 6. Olimpiada de la Londra a generat venituri de 13 miliarde de lire. Asta inseamna ca si-au acoperit investitiile. In urma ei au ramas baze sportive care sunt folosite in continuare si genereaza alte venituri. Asta inseamna dezvoltare economica. Noi am facut un stadion sa ne uitam la el ce frumos e, dar nu ne permitem nici sa il intretinem.

Andrei F  •  22 august 2017, 11:36

@Vasile • 22 august 2017, 10:40 Pleci de la ceva corect dar ajungi sa pierzi principalul...Pai asa putem sa acuzam Petrom-nume real dar ales aleatoriu- ca foloseste infrastructura pentru profit pe cind noi o facem pentru viata de zi cu zi si ca platim identic...Becali folosind stadionul face profit care se intoarce in comunitate...La fel Petrom...Si la fel ca Olimpiada de la Londra din ex. d-tra...Stadionul acesta genereaza si el la randul lui dezvoltare dar nu vreti sa priviti lucrurile la fel ca la Londra...Uite, acum vin portughezii care se familiarizeaza cu o tara pe care altfel nu erau mari sperante sa o viziteze si sa stiti ,consuma aici,cineva castiga!...Apoi nu e de ras?Nu vrem nici stadioane,nici puscarii...dar stiti ,sunteti liber sa credeti si sa actionati conform principiilor dv.. Eu in problema stadioanelor am alte pareri...Tarile alea la care privim cu drag au in sectoarele de servicii si agrement cistiguri mai mari decit din industrie...Puteti verifica...Desigur ,la noi totul este la inceput,inceputurile sunt ca mai peste tot ca in vestul salbatic dar este o etapa necesara....Cine credea ca la noi or sa fie festivale si concerte atit de mari?Uite ca deja suntem aproape de lumea civilizata...Asa se poate sa fie si cu sportul...Nu putem sa mergem direct in finala dar pentru a spera avem nevoie de stadioane...Petrom -una dintre firmele cele mai mari de la noi in Anglia este la nivelul unui club celebru de fotbal si sigur mai mica ca putere financiara decit aportul televizarii campionatului englez de fotbal...Si ca sa radem amandoi...Cind firma de mentenanta a fost data afara s-a spus ca este pentru a reduce costurile...Uite in articol se spune de 40 mil. pierderi in 6 ani!Totusi Primaria este de doar citeva luni!Deci ...

Dragos  •  22 august 2017, 12:23

"@Dragos: aveti dreptate, nu are aceeasi tarie sand vorbeste un om sub anonimat sau unul care isi asuma. Dar ceea ce spune el este probat cu cifrele oficiale, cu imagini si cu nota de control de la ISU. Stadionul se degradeaza si scade siguranta sa pentru public." Domnule Tolontan, vorbiti de parca nu ati fi coAUTORUL articolului si facem doar niste comentarii la o bere, in fata blocului. De ce nu declinati identitatea "inginerului", pe care nu-l intereseaza de UTI dar a facut parte din echipa de intretinere a arenei, serviciu oferit de UTI? Mi se pare ca articolul nu este despre Arena sau despre degradarea ei, care e normala, ca doar nu e din fibra de carbon. Imi pare ca o dati cu efect de UTI, cotita. Ca omul "sursa" e de la UTI, asa cum reiese din descrierea facuta in articol, foarte bine. Ca UTI a "pierdut" contractul, foarte bine sau foarte rau, dar cel mai bine ar fi ca, macar in presa, sa fim barbati, daca nu profesionisti. La o bere si-o samanta sunt in stare de scenarii mult mai tari ca asta, asa, pe surse anonime si altele, trei, cu cifre, trase de motz ca sa priceapa scalpul.

Vasile  •  22 august 2017, 13:36

Portughezii aia veneau si daca aveam stadion fara figidere, lifturi si copertina retractabila. Asadar un stadion de 70 de milioane de euro, care cu putin bun-simt economic poti recupera banii. In Elvetia, la Campionatul European nu aveau nici frigidere, nici lifturi si nici copertina. Berea si hot-dogul erau vandute la cort. Sunt o tara instarita, dar mica. Si au dimensionat stadionul sa isi poata recupera banii. Nationala vinde bilete la meci cu 3 euro ca sa nu le dea gratis si curand o sa joace probabil la Tecuci, ca va fi mai profitabil. Oamenii au vazut stadionul. Unii zic ca e frumos, dar a doua oara te duci sa vezi si un meci, ca stadionul l-ai mai vazut. A cerut Federatia stadion ca de aia nu faceau performanta? A cerut. A facut Nationala contract sa dea 200.000 de euro pe meci timp de 30 de ani? Nu, n-a facut. Se va duce Nationala sa joace si la Craiova ca acolo va incasa mai mult? Se va duce. Ce bine ca avem stadion!

Comentează