Ziariștii și siguranța națională – versiunea eronată a colonelului Dragomir

Șansa fostului ofițer SRI e aceea că presa nu funcționează în interes național, ci încearcă să slujească, mai bine sau mai rău, interesul cetățenilor

luni, 18 septembrie 2017, 3:06

 

Jurnaliștii și SRI. Asta-i tema.

În cele două interviuri televizate, primul realizat de Victor Ciutacu și Ion Cristoiu, și al doilea, aseară, de Mihai Gâdea, fostul colonel SRI Daniel Dragomir a insistat mult pe ideea de presă.

Conversația este binevenită.

Dragomir nu s-a referit doar la ”uneltele din presă lui Florian Coldea”. El a emis opinii despre rolul general al media.

Din ”respect pentru opinia cuiva”, ceea ce Dragomir susține că ”nu au Coldea SRL și Kovesi PFA”, e important să nu lăsăm părerile sau faptele enunțate fără context.

În primul rând, există cel puțin două puncte unde faptele invocate de el au o susținere în experiența echipei acestui ziar.

1. Dragomir spune că relațiile dintre DNA și SRI au depășit cadrul normal și legal.

Același lucru îl povestea cititorilor gsp în martie 2015 un judecător care vorbea despre faptul că, purtând o pălărie texană, Florian Coldea ajunsese să stea cu picioarele pe biroul pus la dispoziția lui în sediul DNA.

”Binomul DNA – SRI este o erezie juridică”, reclama magistratul care furniza aceste informații din DNA.

2. Aseară, Dragomir a spus că, din informațiile lui, a existat o intenție de distrugere a Antenelor.

Pe 18 august 2014, sub titlul ”Voiculescu nu-și înțelege condamnarea, statul nu înțelege consecințele”, am scris că ”așa cum Antena 3 îi face rău lui Voiculescu, la fel anumiți oameni din stat vor să facă rău Antenelor”.

Citând surse judiciare, am publicat câteva dintre calculele făcute în culisele statului pentru distrugerea A1 + A3.

În mod eronat, oamenii care făceau planurile nu luau în calcul cele peste 50 de milioane de euro pe care televiziunile Intact le încasează anual de pe piața liberă a publicității.

Acest fundament economic robust a și blocat planul.

Așa cum există fapte publicate de noi, foarte puține față de cele expuse de alte ziare sau televiziuni, care confirmă puncte ale mărturiei lui Daniel Dragomir, există și informații sau reguli democratice care contrazic unele judecăți ale fostului om din conducerea SRI.

Colonelul susține că a văzut mai mulți ziariști, dintre care a nominalizat trei, Dan Turturică, Dan Tăpălagă și Sorina Matei, în vizită la cabinetul lui Florian Coldea.

El se întreabă ce căutau ei acolo, ”că doar nu vorbeau despre siguranța națională” și nici ”nu sprijineau securitatea statului și interesul cetățenilor”.

Mai târziu în interviu, el recunoaște că oameni din servicii discută cu jurnaliștii ”pretutindeni în lume”, dar că aceste discuții au rolul ”de a ajuta securitatea națională”.

Lucru care nu e adevărat!

Ziariștii vorbesc cu diverși oficiali, însă discuțiile confidențiale se poartă în numele ”securității naționale” doar din partea serviciilor secrete și din cu totul alt motiv din partea presei.

Când se întâlnește cu o sursă oficială, fie că aceasta este ministru, ofițer din servicii, poliție, alte structuri, procuror sau judecător, ziaristul vrea informații, nu urmărește apărarea securității naționale.

Nu asta e treaba lui!

Mai mult, jurnalistul nu are nici o obligație față de securitatea națională, așa cum greșit i-a ținut isonul lui Dragomir și Mihai Gâdea!

După teoria celor doi, ziariștii care au publicat secretele armatei americane din Pentagon Papers sau cei care au vorbit cu ”trădătorul” Snowden au acționat împotriva interesului național și au expus vieți ale militarilor sau spionilor din teren.

De altfel, Constituția, corect invocată și eronat interpretată de colonelul Dragomir, îl protejează pe ziarist, punând, în cazul presei, libertatea editorială mai presus de siguranța statului.

Dacă Constituția nu ar fi gândită astfel, statul ar putea oricând invoca terorismul ca să supună presa. Mereu e un moment critic, un agent în pericol, un secret primejdios de străpuns.

Din fericire, nu așa stau lucrurile pentru că ziaristul nu reprezintă statul, ci publicul.

Toate acestea sunt sculptate în Constituție.  Constituția este regizorul social, ea împarte rolurile.

Iar rolurile, în cazul presei și al serviciilor secrete, sunt prin definiție antagonice.

Jurnaliștii și SRI?

Nu, mai degrabă jurnaliștii contra SRI, contra DNA, jurnaliști atenți și critici față de orice formă de putere.

Am înțeles ce spune Daniel Dragomir. În argumentația lui, prezența unor ziariști în biroul lui Florian Coldea e doar un element, de vreme ce el știe că, singură, această prezență nu dovedește nimic.

Nu e nimic blamabil, nici pentru Florian Coldea și nici pentru un ziarist, în a intra în biroul prim-adjunctului SRI. Depinde dacă ești un om liber și la intrare, și la ieșire, asta-i discuția.

Nu am niciun interes în chestiunea asta, nu-l cunosc pe Coldea, dar treaba unui ziarist e să aibă interlocutori cât mai informați.

Ion Cristoiu a recunoscut el însuși că discuta regulat cu Florian Coldea!

Iar atitudinea de ani de zile a lui Cristoiu în raport cu SRI arată foarte clar cum funcționează o relație jurnalist – sursă.

Oficialul îți dă informații pentru că are un interes, tu folosești dacă vrei informațiile, le contextualizezi, dar nu-i oferi protecție personală surse sau imunitate instituției. Exact regula pe care Cristoiu a și aplicat-o în relația sensibilă cu SRI.

Și nu e vorba, așa cum spun Daniel Dragomir și Mihai Gâdea, că discuția este permisă doar când ambele părți apără securitatea statului! SRI apără interesul național, dar ziariștii apără interesul public.

A intra în biroul șefului executiv al SRI nu înseamnă, automat, a complota cu el. O discuție ziarist – sursă nu e o înțelegere ocultă. Foarte bine că Tăpălagă nu răspunde când, azi, Dragomir îl întreabă insistent dacă s-a întâlnit cu Florian Coldea. E treaba ziariștilor cu cine se întâlnesc câtă vreme respectă etica profesiei.

Meseriile noastre au valori divergente prin însăși construcția democratică. Suntem cărămizi așezate în răspăr, nu aliniate, și numai așa stă clădirea în picioare.

Sigur că, la un moment dat, ne întâlnim. Dar respectându-ne distribuția antagonică.

Iar locul unde ne întâlnim nu e biroul, ci Constituția. ”Constituția ca un bun public”, după cum o numea cândva în Parlament deputatul Sever Voinescu.

Cartea tuturor cetățenilor are grijă să unifice interesele fără să înregimenteze civilii.

Daniel Dragomir este el însuși beneficiarul acestui rol ”turbulent” al presei, o presă care, în cazul mărturiilor fostului colonel SRI , nu se supune siguranței naționale.

SRI ar putea spune despre colonelul Dragomir că trădează interesul național, colaborând într-o operațiune privată de spionare a șefei DNA cu o agenție alcătuită din foști ofițeri Mossad, asta în cazul în care există ”foști” ofițeri Mossad.

Cu siguranță că unii colegi din SRI chiar cred asta despre Dragomir: că face rău siguranței naționale și serviciului secret, dezvăluind nume și fapte din interior.

După cum DNA, care îl și urmărește penal în dosarul Black Cube, l-a reclamat la Inspecția Judiciară că afectează prin declarații independența justiției.

Dar presa continuă să-l găzduiască, și bine face, pentru că nu e treaba noastră să aderăm la siguranța națională sau la apărarea justiției.

”Culoarul presei obediente”, despre care vorbește Dragomir, care împarte palme și castane la ordin, de acord, e unul odios și nu e normal să existe într-o țară democratică. ”Culoarul” e la fel de toxic, fie că ordinele vin de la SRI, de la DNA sau de la patroni.

Atenție însă când spuneți ”să dispară” să nu faceți același calcul greșit ca și cei care anticipau distrugerea Antenelor!

Pentru că, iar Dragomir a fost corect aici, ”culoarul” nu înseamnă instituții, ci comportamente deviante.

 

 

 


Comentarii (74)Adaugă comentariu

Lucian Vasiliu  •  18 septembrie 2017, 22:32

ah si am uitat sa spun ceva. Important. daca astepti cumva Tolontan sa iti raspunda la mesaje astepti degeaba deoarece unu nu raspunde la toate mesajele - nici nu ar avea cum - si doi el nu raspunde el se apara, toate mesajele lui sunt corectioi la parerile tale si aparare la textul lui. It is a defensive mode, that's all. O data n-ai sa vezi sa isi asume greseli sau sa recunoasca erori. Tolontan e perfect...

Mikee Cotuna  •  18 septembrie 2017, 22:37

@ lucian vasiliu Subscriu și eu la toate cele spuse de dumneavoastră.

El Cid  •  18 septembrie 2017, 22:51

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

coldea florica cu pulica mica  •  19 septembrie 2017, 0:27

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Emil VB  •  19 septembrie 2017, 2:42

Puteti numi doua-trei fapte care confirma spusele acestui Dragomir? Nu faptele invocate de Dragomir, vorba CTP-ului, pana la prezentarea unor documente, evidente, sunt doar ziceri. Presupun ca, iarasi, nu catalogati ca fapte spusele unui judecator, oricat de important, care stie el, toata lumea stie! Altfel, folosind aceasta logica stramba, pentru ca a zis-o ala (persoana importanta), chiar si un altul fara legatura cu ala, poate o zic si eu, dvs ati fi un om al serviciilor. Atata lume din presa o stie. :) In incheiere, semnalizez acest punct de vedere care largeste putin cadrul discutiei. Pana la urma, Dragomir asta nu e decat un pion, nu vreun Snowden. https://www.facebook.com/miron.damian/posts/10154857888153779

Dante  •  19 septembrie 2017, 6:41

Dragomir e "dezvaluitorul" de serviciu ? Cunoastem reteta,vor urma "informatii din interior" cum ca la abuzurile facute de Coldea participa si Kovesi,din acest moment toata "ancheta parlamentara" si jurnalistica de la A3 se muta la DNA adica baietii si-au atins scopul,sa mai incerce o data sa o decredibilizeze pe sefa de acolo astfel incat atunci cand vor cadea pe dosare sa se spuna ca a fost o razbunare politica,ceva personal iar ei sunt curati ca lacrima,"victime ale Binomului"...anii '50 ! Daca Johannis nu va ceda sa o schimbe il vor lua si pe el in suturi pentru ca de fapt ei cu televiziunile lor de mare succes la fraieri conduc tara asta de vreo 28 de ani.

Tavi  •  19 septembrie 2017, 6:57

"presa nu funcționează în interes național, ci încearcă să slujească, mai bine sau mai rău, interesul cetățenilor". "Incearca" si "mai bine sau mai rău" sunt elementele cheie ale frazei de mai sus. Presa "incearca" mereu acest lucru (declară), dar nu reușește niciodată. Presa nu reușește să apere interesul cetățeanului iar presa GSP care se da transparentă din cale afară nu reușește nici macar sa elimine cenzura din propria curte. Dovada? Sunt banat de la comentarii pe blogsport desi nu am folosit niciodata un limbaj nepotrivit. Sunt, se pare, unul dintre "postacii" care-i deranjeza pe cei de teapa colegului tău, Geambasu, din redacția GSP. Presa anului 2017 este o presa cu agendă bine stabilită. Nu mai fiti ipocriți, nu va mai crede nimeni...

Victor  •  19 septembrie 2017, 7:23

SRI și DNA sunt doua instituții fundamentale in statul roman . Primul se ocupa cu siguranța naționala și parchetul cu corupția . In România pana la apariția DNA in instituțiile publice se fura ca in codru , fără frica și rusine . Directori , primari , șefi de consilii cu averi de milioane de euro . Pana aici totul minunat dar DNA S a transformat intr un fel de stat in stat cu plan de victime anual , o frenezie de arestări și cătușe distrugând clasa politica . Stiu un caz al unui om acuzat și Arestat de DNA din punctul meu de vedere absolut degeaba , când avea proces pt continuarea arestului preventiv judecătorul nici nu deschidea dosarul . S au făcut enorm de multe abuzuri in numele dreptății , un fel de Inchiziție , problema acida e ca in România se trăiește mai prost , infrastructura e la pământ , investiție și producție spre 0 . Chiar nu ma interesează ca Tapalaga sau alții ridica inchiziția in slavi , S au împrietenit deoarece binomul avea nevoie de publicitate și de puterea exemplului . Problema maxima in aceasta situație e ca România e condusă de DNA și SRI . Primul ministru și președintele indiferent cine sunt aceștia nu au nici o putere in fata acestor structuri care de fapt conduc România !!!

Gambeta  •  19 septembrie 2017, 7:32

Da' ce repede te-au alarmat sefii! De regula, cand cineva minte, nu sare nimeni sa-l combata. Ce rost are sa combati o minciuna?!? Dar cand spune adevaruri care se doreau ascunse ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

rexrapidistul  •  19 septembrie 2017, 9:45

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

yoyo  •  19 septembrie 2017, 10:01

Eu nu inteleg ... SRI ul ar trebui sa stea si sa fluiere in timp ce tara e jefuita? In timpul talhariilor din anii 90 .. cand Iliescu se poza cu teroristi arabi, sau cand era jefuit bancorexul, SRI ul a fost complice, asta e institutional corect? cum ar functiona lucrurile normal?

Alexandru  •  19 septembrie 2017, 10:06

Prostii. Avem un jurnalist de la o televiziune/ziar cu venituri in scadere care taie salarii si concediaza jurnalisti. Asta e trendul. Primeste o informatie de la C. Ziaristul cu copii , nevasta cheltuitoare si rate la banca are de ales: foloseste critic informatia , caz in care va fi inlocuit rapid de alt jurnalist cu copii, nevasta cheltuitoare si rate la banca dar mai putin deontolog sau difuzeaza informatia in sensul dorit de C si toata lumea e fericita C, copii, nevasta, banca, patronul mai putin deontologia care oricum e slaba si umbla cu capul spart. Apreciez Tolo ca totusi esti mai subtil decat altii. 80% din cititori nu citesc decat titlul.

Aurel Fierascu  •  19 septembrie 2017, 10:43

Domnule Tolontan, personal, va consider un fost redactor sportiv mediocru, dar un foarte bun jurnalist de ancheta. E unul dintre primele articole din care faptele lipsesc cu desavarsire, totul fiind inteligent plasat sub cupola "divina" a Constitutiei. Faptul ca incercati sa scoateti in evidenta comportamentele deviante si sa stabiliti o nisa intre interesul public si cel national, poate constitui un frumos exercitiu imaginativ. Totusi, presa nu are nimic de a face cu interesul public si sunteti perfect constient de asta. Presa este privata - asa cum aminteati de incasarile din piata de publicitate ale trustului. Presa inseamna tot lupta competitionala, inseamna multa dezinformare care ascunde un pret. Deci, liniile dintre interesul public si cel national sunt mult mai fine decat tusele grotesti pe care ati incercat sa le trasati aici si in niciun caz in spatele primului nu sta presa, ci cetateanul!

gigi dunhill  •  19 septembrie 2017, 12:08

Antenele vor sucomba singure odata ce amaritii incep sa se educe. Nu mai e mult, cu toate ca gidele va mai presta vreun an sau doi dupa ce nimeni nu mai da 2 bani pe sinteticele lui elucubratii. Si nu va fi de vina nici binomu, nici basescu, da n-ai cu cine.

Andrei F  •  19 septembrie 2017, 12:44

@gigi dunhill • 19 septembrie 2017, 12:08 Frumos!!!Deci daca se intampla dupa dorinta dv. Fratele (Basescu)nu avea nici o problema...Curat si romaneste!!!

expatriat  •  19 septembrie 2017, 13:42

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

EUEU  •  19 septembrie 2017, 13:59

Nu stiu cum a fost gandita Constitutia insa, chiar aceasta Constitutie a permis ca presa sa fie declarata in CSAT ca vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale. Prin urmare Basescu si cu clica lui v-a facut teroristi mai intr-un cuvant ca sa aiba ei apoi motiv sa ascultetoti jurnalistii, cred ca n-ati scapat unu intre sutele, miile, zecile de mii de mandate de ascultare pe motiv de terrorism. Mai intr-un cuvant are Romania teroristi o multime, pusi in rastel, cand mergi pe strada e imposibil sa nu vorbesti cu vreunu care cica e terrorist. Ce a facut presa, marea ei majoritate, se ducea in birou la Coldea sa ia micul dejun probabil si sa afle informatii. Pe bune, asta credeti ca faceau nu? Nu ma pot abtine sa nu rad, cred ca de cate ori citesc articolul asta o sa rad mult.

ticbis  •  19 septembrie 2017, 16:10

Teoretic e asa cum afirmati in articol: presa ar trebui sa slujeasca exclusiv cetateanul. De asta i se confera statutul de "a patra putere in stat". In Romania actuala aceasta sintagma e o utopie; presa e orice numai in slujba cetateanului, nu! Luati la rand toate publicatiile tiparite sau postate in mediul on-line pe internet, toate posturile de televiziune si analizati cu celeritate prestatiile jurnalistilor; toti sunt inregimentati fie politic, fie economic, fie obedienti ai diverselor partide si supusi intereselor acestora, fie sub cizma serviciilor, fie vasali pe viata ai patronilor dubiosi de trusturi media, fie prestand la comanda celor de pe urma carora isi castiga painea, indiferent din ce zona a societatii provin acestia. Regret, dar la ora actuala NU exista niciun jurnalist roman care-si face meseria in slujba cetateanului simplu; si pot oricand proba afirmatia asta. Iar Catalin Tolontan nu face nici el exceptie, dimpotriva! Am zeci de argumente logice si de bun simt pentru a justifica ceea ce am afirmat, dar nu e cazul aici si acum. In final, lansez o simpla si umila intrebare: cum naiba un jurnalist poate sustine intr-un articol ca-si practica meseria in slujba cetateanului de rand cand tema acestuia este exact pe dos: albirea jurnalistilor vanduti politicului si serviciilor! Ce treaba are cetateanul de rand cu SRI-ul sau cu patronii vostri, cu jocurile voastre politice? Cetateanul de rand are necazurile lui; astazi am aflat de pe net ca un cetatean din Braila a fost condamnat la 1 an si 3 luni inchisoare cu executare pentru ca n-a declarat la fisc ca si-a inchiriat garsoniera o luna, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 72 RON, impozitul aferent cuantumului chiriei. UN AN SI TREI LUNI de puscarie pentru 15 euro!!! Voiculescu a facut mai putina puscarie pentru 60 de mil de euro!!! Intelegeti? D-le Tolontan, in loc sa le plangi de mila colegilor ziaristi prinsi facandu-si veacul pe culoarele sediului SRI, mai bine dadeai o fuga la Braila si denuntai pentru intreg poporul abuzul grosolan facut de statul roman impotriva unui roman simplu. Dupa mintea mea, asta inseamna presa in slujba cetateanului, nu ceea ce se vede din articolul asta!

Cătălin Tolontan  •  19 septembrie 2017, 16:11

@ticbis: rolul presei nu e acela "de a denunta pentru intreg poporul" asa cum spuneti dvs. A facut asta in deceniile intunecate de dupa instalarea comunismului.

ticbis  •  19 septembrie 2017, 16:55

@Cătălin Tolontan: De acord cu dvs; inteleg ca un cetatean condamnat la un an si trei luni de puscarie cu EXECUTARE pentru o datorie la fisc de 72 RON este un caz total neinteresant pentru presa post-comunista a carei demn si de frunte reprezantant sunteti. Probabil ca nici pe cetatenii tarii nu-i intereseaza cazul asta. Probabil ca pe cetatenii acestei tari ii intereseaza mai mult cauzele pentru care jurnalistii romani stau la coada la audiente in anticamera biroului sefului SRI. Asa o fi, dar atunci afirmatia din articolul dvs conform careia jurnalistii lucreaza in slujba intereselor cetatenilor devine nu numai ridicola, ci lipsita si de un elementar bun simt :)) In ceea ce priveste termenul "denunt", nu inteleg de ce va oripileaza in asemenea hal; ati publicat cel putin 10-20 de articole care exact asta ati facut: "denunturi in fata intregului popor" :)) Pot oricand sa dovedesc lucrul asta; articolele respective sunt stocate pe blogul dvs!

acelas  •  21 septembrie 2017, 11:18

Cataline, tin sa te FELICIT pt acuratea cu care ai decelat responsabilitatile, morale dar si legale conferite de constitutie, a cea ce indeamna pt o societate postul de ziarist si de om in servicii speciale. Doua meniri care se separa ca apa si uleiul. Nu se pot confunda catusi de putin. Nici macar o clipa si nici macar un milimetru. Sunt chiar antagonice, si pot colabora o data la 30-50 de ani, cum a fost spre exemplu criza ostaticilor din Irak, cand presedintele de atunci rugase ziaristii sa nu mai faca atata tam-tam si sa dea apa la moara unor falsi rapitori cum erau initial cei de acolo, ori sa rada de ei spunand chiar ca sunt falsi, ca sa nu se ingroase gluma. Altfel, ura si la gara! ziarist n-are nicio treaba cu servicii speciale sau sa le faca lor "siguranta nationala", ca are cine in intreaga lumea asta ... tin insa sa te critic pt lipsa de "aplecare" asupra substantei dezvaluirilor col. Dragomir, si nu numai a formei si unor oprincipii, pe care nu ai abordat-o deloc! Mi se pare ca la ce se spune acolo, sa nu scrii NIMIC este trist, dureros si...., ne meritam soarta cum se spune. Avem nadejde in tine cum ca poti ataca frontal subiectul, mai nimeni din tara asta nu o face si evita (din interes personal - "angajati" direct in servicii, ori din frica - sa-si piarda painea, dar tu esti autonom, ti-ai castigat autonomia asta prin munca, nu te lasa acum!, ajuta-ne), asadar iti doresc sa nu fii tratat precum cei din cazul mitei Dragomir-RDS cu salonul de nunti, in care acum multi ani (sentinta s-a dat deja, omul executa pedeapsa) Alexandrescu era invinuit de santaj pe seama a ceea ce stia si stia orice cetatean de rand in tara si se vedea din avion ca pt drepturile date de lpf la rds s-a luat o mita nici macar mascata printr-un contract de publicitate pt rds la salonul de nunti a lui mitica. Adica ani de zile s-a anchetata santajul si doar santajul, aspect cu totul colateral si insignifiant cu marsavia, *** si infractionalitatea comise de mitica si rds. Odios! deci te rog, nu tinti lobul urechii, ca e mic si poti da pe langa ..., dai in plin, ca *** e mare si ochesti la sigur si ne scapi si pe noi de atatea mizerii ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

acelas  •  22 septembrie 2017, 10:26

Cataline, Corect, alde Coldea nu te-a cautat niciodata personal. Bun, ok. Dar eu sunt A-B-S-O-L-U-T convins ca acest om a cautat prin diversi, chiar multi cred, interpusi sa te contacteze, sa te "racoleze", sau oricum, sa te faca de-al lui, asa incat sa servesti si tu cu multa mandrie dezideratului neconditionat, nu-i asa?, de incolonare si slugarnicie noului tip de urss, pe numele sau soft "de scena" s.u.a. , ca altfel doar nu esti cu rusii? cum ai indrazni? Capraru asta pe nume coldea (el are alta "sintagma" (pretentios spus pt niste caprari, ca e un "cliseu"ordinar in toata regula) decat celalalt general oprea, cu interesul national, are cliseul "am servit regulamentelor militare", si cu asta basta s-a spalat pe maini, asadar capraru asta numit coldea a cautat sa te abordeze prin interpusi (ca n-o face niciodata personal de la inaltime asa cum de ex.

acelas  •  22 septembrie 2017, 10:30

... de la inaltimea sa olimpiana (dar cred ca ii era si frica de tine), asa cum basescu, nu personal, ci prin multi interpusi la vremea respectiva a incercat sa te intimideze si santaseze cu ceva, cotrobaind la vremea respectiva prin intreaga viata ta, sa gaseasca ceva-ceva dubios cu care sa se razbune, atunci cand ai facut ancheta gala bute-udrea. Lucru confurmat de tine. coldea a invatat multe de la basescu. .

Jupilica  •  2 octombrie 2017, 6:42

Dle Tolontan, HARTUIALA SI abuzurile , adica americaneste spus , ca tot importam totul dca model de acolo ,impotriva salariatilor care nu servesc sefii care fura , falsifica si mint este LEGE IN ROMANIA. STRUCTURILE STATULUI pt Securitate si Siguranta Nationala s au transformat in intreprinderile cui le conduce si doar am trait cu totii in Romania cand s a inscenat Revolutia sau Afacerea Tigareta 2, ori Rapirea din Irak. Jocul dvs de cuvinte, rastalmacirea vorbelor lui Dragomir nu va face ONOARE ca JURNALIST, cand presa e deja infestata de manipulatori securizati si loializati cu masini si lefuri grase.Cine mai produce azi ceva in Romania fara sa dea spaga la toate INSTITUTIILE STATULUI si daca nu ai relatii la nivel inalt ca sa ajungi , ca dle Cocos sa prestezi munca din inchisoare la REGISTRUL COMERTULUI aflat in subordinea Ministerului Justitiei,;ajungi sa te sinucizi? Despre ce *** mai vreti sa manipulati cetateanul impovarat de taxele furturilor lui Cocos, Basescu,;Tariceanu, Nastase, de salariile astronomic de nesimtite ale lui Kovesi,;Codlea si *** procurori si judecatori corupti si perversi ca au ajuns ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează