Regula Hațegan: la două goluri marcate, un gol valabil

Cel mai bine cotat arbitru român a împiedicat CFR să conducă din minutul 8 în meciul cu FCSB

joi, 21 septembrie 2017, 10:58

Când Dan Petrescu ne anunța că ”eu nu vreau să fac spectacol, ci să câștig”, nici nu ne imaginam ce chin ar fi dacă nici măcar nu ar câștiga.

E incorect să punem însă stilul cinic al derbyului doar în tolba antrenorului ceferist. Mai ales că omul său, Urko, a trebuit să înscrie două goluri ca să i se pună unul pe tabelă.

Primul, cel din minutul 8, a fost anulat de Hațegan. ”Centralul” a motivat că, în săritură, Nouvier l-a împins pe Benzar. E vorba de săritura lui Nouvier, pentru că Benzar aproape că nu s-a desprins de la pământ. În fazele de genul acesta, cel care stă pe loc dă tot timpul impresia că e bruscat.

Benzar, unul dintre cei mai promițători fundași laterali ai ultimilor ani, are uneori momente de abandon elegant. E fatal pentru un apărător!

Acum n-a fost decisivă eroarea lui Benzar doar pentru că Hațegan a interpretat faza ca la balet, cum ar fi spus bătrânul Mincea.

”Decizie la limită!” a titrat siteul gsp. Libertatea editorială e minunată. Dacă ar fi fost după mine, nu exista niciun dubiu că a fost gol valabil.

Dar de asta e fotbalul frumos.

Ne uităm la același lucru și avem interpretări diferite.

6 erori mari a făcut Hațegan în sezonul 2016-2017


16 erori mari a făcut arbitrul în sezonul 2015-2016

 

 

 

 

 

E păcat pentru cel mai la modă arbitru român!

În străinătate, el a avut mereu un echilibru remarcabil. Acasă însă, o boală veche a arbitrajului nostru, discreta protecție federală a delegărilor la meciuri necomplicate, îl împiedică pe Hațegan să se călească.

El prinde, sezon de sezon, podiumul arbitrilor gafeuri. Locul doi anul trecut, locul întîi la mari greșeli acum două campionate!

A fost nevoie de insistența lui Urko, cu silueta lui de muncitor luddist, hotărât să distrugă mașinile care-i stau în cale, pentru ca meciul să nu-i fie imputat arbitrului.

Oricum au apărut deciziile parcă ”la compensare” ale lui Hațegan, vezi neacordarea penaltyului la agățarea lui Benzar.

Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă golul egalizator al lui Budescu rămânea singur pe tabelă!

 

Citește AICI și cronica derby-ului CFR Cluj – FCSB


Comentarii (66)Adaugă comentariu

Mir  •  22 septembrie 2017, 5:27

Totolo, ramai la a scrie dupa dictare "investigatii" , ca la fotbal ai demonstrat, inca o data, ca n-ai talent. 1. Pai cum putea sari Benzar cu ala urcat peste el (poza o pui cand ala este sus fara mana sprijinita in ceafa lui Benzar)2. La golul cfr a fost un mare offside si ma intreb cum a fost posibil sa nu-l vada tusierul fiind o faza statica. 3 de penalty ai scris la alibi, asa ceva pe final, ca si cand anunti ce temperatura este la ora meciului. 3. De cotul in gura aplicat de Deac lui Coman nimic. Vorba cuiva de mai sus" aparatorul sistemului apara echipa sistemului"

ovidiu_3003  •  22 septembrie 2017, 6:13

...un egal previzibil intre doua echipe submediocre arbitrate de un mediocru ...

mutulik13  •  22 septembrie 2017, 7:16

Domnule Tolontan..dar cotul lui Urko Vera in fata lui Balasa prin minutul 5 nu conteaza? Galbenul la Pinitilii acordat pentru jucarea balonului (caci doar in Romania primesti galben pentru ca nu faultezi) nu conteaza? simularile grosolane ale lui Culio (saracul baiat are rol de ingrijitor al gazonului la cat l-a "sters" aseara) nu conteaza? Penalty-ul la Benzar nu conteaza? cotul in figura aplicat de Deac lui FLorin Coman nu conteaza? Asta e tot ce v-a ramas dupa acest meci? ca s-a anulat un gol CFR-ului? gol anulat in conditiile in care Hategan fluierase inainte ca mingea sa ajunga la Urko Vera care apoi a impins-o in plasa? Apoi...domnule Tolontan..sunteti foarte superficial. Dar probabil asta se intampla cand te intorci la sport dupa ce mai aveai putin si scriai articole despre Simona Sensual..

Io  •  22 septembrie 2017, 7:37

Mr. Tolontan, sunteti extrem de rau intentionat. Ca sa fie "gol anulat la Urko Vera", mingea ar fi trebuit sa intre in plasa dupa care arbitrul sa fluiere! Nu a fost vorba de asa ceva. Arbitrul a fluierat, a trecut o secunda, jucatorii s-au oprit, a mai trecut o secunda si spaniolul a bagat mingea in poarta goala. Nici vorba de "gol anulat". Corect ar fi foat si galben la Vera, care a jucat mingea mult dupa fluierul arbitrului.

dan65  •  22 septembrie 2017, 8:10

1) nouvier urca pe benzar,dar hai si-asa.de cand fluiera *** pana baga mingea in poarta ceferistul,ai pus cronometrul(ca era mai usor decat sa cauti frame by frame o pozitie in care nouvier pare nefaultand)? 2) la golul validat pentru clujeni,vinicius in afara jocului(si influentand evident faza de joc) nediscutand despre un penalty neacordat stelistilor,vreau doar sa spun ca titlul pentru articol era mai corect LA DOUA GOLURI CERȘITE SE DA UNUL DIN MILA (nu c-ar fi furaciune,doar omenie si mila pentru fostii angajatori)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

eugen  •  22 septembrie 2017, 9:01

gol valabil nu a fost pentru simplul motiv ca, din greseala sau nu, arbitrul fluierase inainte ca sa se inscrie!!!! deci despre ce gol vorbim??? cand jocul e intrerupt nu se pot marca goluri dle Tolontan!!!

Matei  •  22 septembrie 2017, 9:28

Putina obiectivitate, va rog! cfr e ajutata meci de meci, iar dvs. simtiti nevoia sa scoateti in evidenta o faza neclara, posibil in defavoarea lor? Dupa cum ati obs, nici colegii dvs. nu sunt de acord. Dupa cum v-ati exprimat, cred ca nu le-a prins prea bine libertatea editoriala.

Sile  •  22 septembrie 2017, 9:31

Arbitraj procfr clar. Dar c3 sa ceri de la un ziarist din clica lui Codlea...

whocxares  •  22 septembrie 2017, 9:33

Eu tot stau si ma intreb de unde or fi avand tocmai fanii stelisti sentimentul ca sunt furati. Tocmai Steaua e cea mai furata echipa din Romania ... :D. In alta ordine de idei tot pentru fanii stelisti care au comentat aici fara sa aiba harbar de regulamente (vezi offside-ul) sau de bun-simt (vezi doamne Steaua e furata meci de meci de cospiratia cfristo-dinamovisto-rapidisto-antiFSCBista). @Albusibiu are dreptate mare de tot. Doamne miluieste-ne ca am ajuns intr-o situatie in care materia cenusie din dotarea fiecaruia are rol de ornament. Cred ca daca vine Becali si le spune ca afara e noapte si daca e 12 la amiaza, soarele sus deasupra si 40 de grade la umbra tot il cred. Ca vezi doamne el stie mai bine decat creierasele lor nefolosite de atata timp ca deja sunt panze de paianjen acolo unde trebuiau sa fie candva niste sinapse.

Cumann Peile Lúthchleas Phádraig Naofa  •  22 septembrie 2017, 9:38

"deciziile parcă ”la compensare” ale lui Hațegan, vezi neacordarea penaltyului la agățarea lui Benzar."? Nu a fost nici un penalty! Acel Benzar nu a avut nici un moment mingea in posesie la acea faza, regulamentul spune clar: ca arbitru nu dai nimic celui care nu are mingea, indiferent de curgerea evenimentului. Mingea era in disputa pentru amandoi, era deja dusa, fundasul clujan i-a lovit in cadere piciorul, si fara nici o intentie de a-l faulta. Ma umfla rasul cand vad ca si la faze asemanatoare petrecute la mijlocul terenului arbitrii din tara-soarelui-rasare-la-comanda-FRF dau fault cand mingea a fost demult lovita si abia apoi se produce contactul. In tarile normale arbitrii nici nu se uita la astfel de ciocniri ulterioare, eventual doar dau un cartonas sau cheama medicul, daca e cazul. Dar balerinele cu stema noua si sediul la Mogosoaia trebuie protejate regulamentar, prin arbitrii lor de casa, nu-i asa? Alta problema regulamentara? Despre stilul de lupte libere tolerat de arbitrii din aceeasi tara la colturile terenului, cand un jucator incearca sa protejeze mingea cu corpul si trei adversari il trag din spate de tricou si de chiloti, il imping cu bratele si-l lovesc cu coatele in cap, ii dau cu crampoanele peste picioare in cel mai pur mod muay-thai,, il busculeaza si pana la urma il trantesc cu gura in zgura la 2 metri dincolo de marcajul terenului, si tot ei primesc mingea de la arbitri fiindca ei au fost cei faultati de adversarul cu spatele, ce parere ai? Cum spun comentatorii TV arondati palatului, e un "duel barbatesc", acoperit de regulament, nu-i asa? Decizii pentru echipa de balerine. Sau pentru altele inrudite din cooperativa de Pipera. Imi amintesc cum antrenorul irlandezilor de la St. Patrick's Athletic Dublin ii arata cu degetele arbitrului spaniol cum se rasfoiesc si se numara bancnotele, in timp ce se indrepta spre tribuna, fiindca arbitrul respectiv, in huiduielile publicului irlandez, l-a eliminat in timpul meciului cu echipa de Pipera, din preliminarii de CL, pentru proteste din aceleasi motive ca si la Hategan si ceilalti doi "cavaleri ai fluierului" fara frica si prihana financiara, ieri, la Cluj. Probabil si clujenii sunt paranoici, ca si irlandezii aceia, si ca multi altii din intreaga Europa, care in multi ani au ajuns in contact cu faptele piperate. In Europa, Laponia e tara gheturior vesnice, iar asta e tara spagilor vesnice. Piperate.

bogdan  •  22 septembrie 2017, 9:45

@Tolo - King, nu pune la suflet. Io n-am vazut meciul, da' constat ca niervezi lumea cu materialul asta. Stii de ce? Ia fii atent: cand te-ai apucat de investigatii, erai un om venit din zona sportiva care scria despre niste chestii aflate, teoretic, in afara zonei sale de expertiza. O sa razi de-o sa te ia cu lesin, da' acum esti fix in aceeasi situatie. Cand scrii despre sport lumea te percepe ca pe un neavenit care scrie despre...n-o sa crezi, pur si simplu...lucruri din afara zonei de expertiza. Stii ce exemplar ciudat de ziarist ai devenit? Cum sa-ti explic...Calitatea de evreu se transmite dupa mama. Exista copii cu tata evreu si mama romanca (de exemplu, adica ne-evreica). Ei bine, copiii astia sunt vazuti ca evrei de catre romani si ca romani de evrei. Adica nu se regasesc nicaieri. Iti place comparatia?:-) Altfel, de remarcat trimiterea fina catre libertatea editoriala din redactia gsp (nici un material fara politically correctness, nu-I asa?)

Tarabostes  •  22 septembrie 2017, 9:55

Nu Hategan e slab, tot arbitrajul romanesc e sub mediocru. Fascinant e ca toti vorbesc de golulul anulat, fara sa urmareasca macar o reluare ascultand atent fluierul arbitrului: Cand Hategan fluiera mingea e inca in drum spre Vera. Ca Nita aluneca si Vera da gol dupa fluierul arbitrului e alta poveste, la fel cum discutabil e si faultul la Benzar, dar Haqtegan nu a anulat nici un gol - meciul fiind oprit la momentul respoectiv. In rest e evident ca Steaua e o echipa de "milionari" incompetenti, cu un antrenor care nu a dovedit ieri ca are vreo tactica (mai are timp sa invete). Nu inteleg de ce s-a luat Becali de Golofca avand in vedere ca Alibec s-a remarcat doar prin constanta cu care ia galbene aiurea (nu mei e rentabil nici macar la pariuri). Iar CFR-ul e o echipa de actori avandu-i in rolul principal pe Colio si Deac (ultimul care atunci cand nu mai poate face balet da cu pumnul).

aham  •  22 septembrie 2017, 10:33

whocares ala chiar demonstreaza ca materia cenusie e ornamentala in cazul lui. mai vorbeste si de 'regulamente"sa mori de ras, nu alta. pe scurt, statisticile demonstreaza clar tendintele pro cfr ale arbitrilor. aseara s- a gresit in ambele directii dar.. tot cu avantaj pt cfr. nu degeaba aia sunt nominalizati printre cele mai corupte cluburi din lume

Razvan  •  22 septembrie 2017, 11:29

Tolontane, ar trebui sa stabilesti ce esti si sa fii consecvent, asa scrii si "investigatii" *** *** si articole de fotbal total aberante ("gol anulat" care nu s-a marcat, nu a fost faultcand ala era in carca lui Benzar, "pt Steaua s-a gresit in compensatie" cand se vede clar pt cine a tras Hategan, etc). Curand ai sa ajungi o Maria Andries masculina, care scrie bazaconii sa ia si ea un salariu de udneva, ca la Libertatea, CanCan si Acasa Magazin (unde ar fi vrut ea) nu au primit-o aia.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cosmin  •  22 septembrie 2017, 12:07

Astia care comenteaza ca a fost fault la golul anulat oare au jucat fotbal vre-odata in viata lor?

Vioteatza  •  22 septembrie 2017, 12:55

Ai cam ramas singurul ziarist la GSP....

Comentează