O lume de 20 de ani

Derbyul FCSB - Dinamo, dar și prospețimea începutului de campionat, datorează ceva ideii unui federal pe care în ultima vreme mai degrabă l-am criticat

duminică, 24 septembrie 2017, 10:29

„Ce mare contribuție a avut Hagi când a promovat acești tineri!”, a exclamat Vlad Enăchescu chiar în debutul partidei, ca o observație pentru prezența a patru puști la acest derby suprasolicitant.

Steaua are trei copii, Nedelcu, Coman și Man, iar Dinamo l-a adus pe Nedelcearu, toți eligibili pentru regula ”sub 21 de ani”.

E corectă observația făcută la microfonul Telekom Sport.

Corectă și, ca tot ce facem noi, ziariștii, incompletă.

Principiul ca fiecare echipă să aibă un jucător sub 21 de ani a fost introdus de FRF la ideea lui Andrei Vochin.

Da, același Vochin care a primit din partea noastră critici pentru aducerea lui Daum!

Consilierul lui Burleanu a propus reîmprospătarea forțată știind că, singure, cluburile nu vor risca să ofere puștilor ce au nevoie aceștia mai mult: încredere.

Apoi, în aproximativ un an calendaristic, s-au născut nume proaspete, care în logica veche a Ligii 1 nu ar fi prins nici banca de rezerve.

Ceea ce Hagi a făcut din vocație, ceilalți au făcut pentru că Andrei Vochin a luat o decizie impopulară.

Copii anonimi au devenit personaje de prim-plan la toate meciurile, chiar și la marele Derby.

Dacă tot au citat galeriile din Adrian Păunescu, invocându-l pe Avram Iancu, la ce s-a petrecut în teren se potrivește mai degrabă ”Taina – O lume de 20 de ani”, pe acordurile grupului ”Ecoul”, preluate apoi de Tatiana Stepa.

În lumea de 20 de ani a mânjilor am putut vedea:

Așa s-a scurs întregul meci de 1-0 pentru Steaua, cu momente de entuziasm, îndârjire și erori ale tinerilor.

E o cronică selectivă și incompletă?

Desigur! Dar ar fi fost de neimaginat acum două campionate, pentru că personajele nici nu terminaseră liceul.

”În seara asta, mamă, lumea e a mea.
O lume de 20 de ani.
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba.
E foarte simplu, este noaptea mea”.


Comentarii (38)Adaugă comentariu

gigelos  •  24 septembrie 2017, 22:35

ar trebui regula sa fie cu doi jucatori sub 21 de ani . sa nu se scrie in regulament dar sa fie ROMANI .

gigelos  •  24 septembrie 2017, 22:38

asta campionatul viitor , normal . de fapt ar trebui sa se reinfiinteze campionatul de tineret sperante . Sa treci de la juniori direct la prima echipa , greu . Jucau inaintea meciului echipelor mari , alta motivatie , se simt si ei fotbalisti . N-avem bani ,n-avem bani . Aveti !

dan65  •  24 septembrie 2017, 22:39

care-i treaba Cataline,te-au agatat cu ceva si pe tine,ca in ultima vreme le dai cam calde *** de FRF?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  24 septembrie 2017, 22:40

@dan65: nu avem tinte si nici nu facem favoruri. Judecam cu mintea noastra, bine sau rau, deciziile oamenilor din sport. Uneori le consideram utile, alteori, gresite. Asteptam, vedem care e efectul si scriem.

dan65  •  24 septembrie 2017, 22:44

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ManX  •  24 septembrie 2017, 22:47

Catalin, puteai sa-i spui lu' tati cine-i în poarta :)

dan65  •  24 septembrie 2017, 22:48

FCSB a jucat cu 3 jucatori sub 21,asa ca nu vad ce legatura are cu regula de *** pusa de ajutorul de bagator de seama de la FRF.masura a avut ca efect doar scumpirea jucatorilo(artificiala) U21.dar judecam fiecare cu mintea noastra...si vedem cand apar teme si aplaudaci.pacat..chiar credeam in tine

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  24 septembrie 2017, 22:50

@dan65: exact, opiniile sunt libere, dar faptele sunt sacre. Iar faptele spun ca au aparut zeci de fotbalisti remarcabili pe prima scena. Meseria mea imi cere sa urmaresc faptele, chiar daca ele vin in dezacord cu propriile simpatii. Nu sunt un suporter al guvernarii Burleanu, dar nu inseamna ca tot ce au facut e gresit sau fara rezultat. Prefer sa nu fiti de acord cu mine respectandu-mi profesia decat sa ma apreciati pentru ceea ce nu sunt. Multumesc!

FYRY  •  24 septembrie 2017, 22:50

Asa e dar cu daum a gresit o grav.

ManX  •  24 septembrie 2017, 22:53

Pardon,m-am înselat de vreo 10 ani...nu mai sunt la zi cu fotbalul nostru.Aveam impresia ca este mei tânar. Sterge comentariul meu.Mersi.

Emul-Radu  •  24 septembrie 2017, 22:56

Melodia e pe acordurile Sorinei Bloj (Feier) de la grupul "Ecou". Tatiana doar a preluat piesa şi a cântat-o.

dzzz  •  24 septembrie 2017, 22:58

Jucatorii tineri, care aveau valoare, jucau oricum. Regula cu jucatorul U21, obligatorie, este in continuare artificiala si generatoare de balast, in cele mai multe cazuri.

Aurel Popa  •  24 septembrie 2017, 23:01

Mai exista dolce sport? Digi e cu10 clase peste ei inclusiv la comentarii

Sez  •  24 septembrie 2017, 23:02

in afara de cei enumerati l'as adauga si pe Costache,care joaca indiferent de regula U21,impreuna cu Nedelcearu,pe care l'ai enumerat. CFR l'a reactivat pe Manea. Craiova forteaza cu Burlacu,Screciu. Astra il are pe Moise,2 goluri in 9 meciuri. Botosani pe Morutan. La Timisoara l'as remarca pe Birnoi,foarte bun jucator. Per total,o regula buna..desi am fost sceptic la inceput.

Mihai 19  •  24 septembrie 2017, 23:04

Enachescu nu stie ca Vochin e angajatul lui? Lol :))) Tare rau observatia asta :))))

Lucian  •  24 septembrie 2017, 23:05

Bravo Tolo! Steaua s-a plâns anul trecut de regula asta si eu ma bucur ca au fost forțați sa investească in jucatori tineri. Eu sper ca regula asta sa fie schimbată la 2 jucatori, doar astfe poate fi ajutat fotbalul intern.

Andrei F  •  24 septembrie 2017, 23:26

Oare Vochin este si cel care a putut sa- l aduca pe Daum? Regula jucatorului de 21 de ani asa cum va scapat este incorecta deoarece avantaja pe cineva...Cineva deja avea Academie!Daca ati fi corect ati fi popularizat ce face M Lucescu in Turcia.A pus problema limitarii jucatorilor straini.Uite de aia Lucescu este in Turcia si noi ne ,,minunam,, cu Vochin...Steaua si Dinamo mai mereu au jucat si cu jucatori tineri dar nu impusi...Inainte era Stancu si Iancu...Dincolo era Rotariu...Regula jucatorului de 21 de ani are repercursiuni si la meciurile europene.Desigur ca nu spuneti ca Vochin si Burleanu nu inghite echipa care joaca in Europa...Daca nici un jucator tanar nu era valid sau in forma nu scadea si nivelul meciului?Parca Iasul sau Botosaniul a avut astfel de probleme...

Luca  •  24 septembrie 2017, 23:41

Ar fi mult mai utila sportului romanesc , o limitare a numarului jucatorilor straini intr-o echipa !!!

Marius  •  24 septembrie 2017, 23:42

Domnul corectitudine, domnul fata trista, domnul deontolog, domnul etc. *** instantele Romanesti si deciziile lor, ii canti in struna unui grup de infractori dovediti si le girezi in continuare furtul, scrii tampenii dar nu raspunzi niciodata cititorilor tai, nu ai pic de respect fata de ei, desi ai o varsta inaintata ***, nu iti mai ajung si calci tot ce este bun in picioare, esti un jurnalist mediocru si banal, *** ca toti ceilalti. Echipa si clubul asta este un grup infractional ce a batut suporteri direct sau prin intermediul interlopilor. A batut si amenintat ziaristi, oameni de cultura, sportivi, politicieni. Instanta a dat castig de cauza printr-o decizie ce toti oamenii corecti o asteptau, venind ca o confirmare de normalitate intr-o tara de trisori construita de patroni ca imparatul gi-gi si formatori de opinie ca tolontan, in rol de bufon la palat.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

demolarii  •  24 septembrie 2017, 23:43

A fost Fcsb -Dinamo......slab. Fcsb arata de ce nu e Steaua, cu jucatori pe chipul patronului, cu un antrenor care a castigat campionate datorita valizelor patronului, si un presedinte Box-to-box cu proprii fani. Un meci tipic, decis de sistemul de tip valiza, Fcsbisti stiind ca arbitru nu-i va elimina. La Dinamo, haiducii lui Badea au lasat prea multe gauri pentru a putea sa revina echipa. Oare ce va face marele Badea, daca va trebuii sa plateasca salariile la club? Cam cum l-a lasat el pe Negoita cu marile staruri Luchin, Curtean sau Stratila.....

Andrei F  •  24 septembrie 2017, 23:51

Ca o paranteza...Stiti ca Dinamo etapa trecuta la Craiova a inceput cu 8 jucatori straini? Asta nu conteaza?Vochin stie sau nu- i pasa?Cereti sfaturi lui M Lucescu care a demonstrat ceva in fotbal!Asta daca va pasa!...

Catalin  •  25 septembrie 2017, 0:03

Draga Tolo...ati fost doi...tu si Andrei ...Andrei Vochin...ai ramas doar tu...el a trecut gardul in interior... Burleanu nu imi spunea nimic ...dar ptr ca Andrei era si este acolo ...cred in actuala conducere...Peste ce ar putea Hagi sau Popescu...sau altii... A gresit poate cu Daum...dar cred in caracterul si priceperea acestui om...ANDREI VOCHIN.... BRAVO TOLO....!!!!SUSTINE-L TE ROG!!! ...SPUNE-LE ADEVARUL TUTUROR!!!....FITI IARASI DOI....PUTETI MULTE....

Catalin  •  25 septembrie 2017, 0:08

90%din ceea ce a facut FRF...e propus de Andrei....ATENTIE! ....NU LA PARTEA FINANCIARA MA REFER... STIU MULTI ASTA...DE CE NU IL SUSTIN FOSTII LUI COLEGI!!??!!...ptr ca a fost mereu peste ei...la fel ca tine...AJUTA-L TE ROG!!!MA BUCURA CE AI SCRIS IN SEARA ASTA...SI FOTO....BRAVO TOLO!!!...ANDREI DACA CITESTI ...NOI TE SUSTINEM...NOI CE TE-AM CITIT...NOI CE TE-AM URMARIT ...MERGI INAINTE...VEI REUSI !!!!

luli  •  25 septembrie 2017, 1:12

Nu mai departe de a doua jumatate a tomnei lui 2015, in orice reactie a FRF se vorbea tot mai apasat de naturalizari, nimic de tineri si juniori, ba chiar erau date ca certitudini viitoare naturalizari pana la European. Acest fapt a generat proteste masive a celor de la Uniti Sub Tricolor, grup care sustine echipa nationala, cu o campanie "Centre pentru juniori / Nu import de jucatori", desfasurata la meciurile nationalei, cu mesaje pe aceasta tema la meciuri acasa, dar si deplasari (cum ar fi la Bologna, sau la Torshavn), la meciurile de juniori ale nationalei, precum si prin alte proteste stradale, sau mediatice, presiuni care au tot crescut pana cand nu cu mult timp dupa, din fericire, oamenii abilitati de la Federatie au abandonat, speram, definitiv, ideea naturalizarilor, si au venit cu cea a 'regulei U21', aplicabila la toate esaloanele. Initial, in afara Viitorului, toate cluburile au fost impotriva, ba chiar au amenintat agresiv FRF, dar cu timpul, absolut toate echipele au avut de castigat din promovarea tinerilor, lucru verificabil prin ascensiunea celor care au inceput sa joace fortati de aceasta regula. Incercati sa urmariti firul logic, ca substratul a fost mai adanc si poate Andrei Vochin a venit cu ideea ca urmare a presiunilor din ce in ce mai mari si a taraboiului continuu din partea suporterilor, la fiecare meci si fiecare ocazie. Oricum, felicitari pentru ca ati abordat subiectul, si urmariti indeaproape, ca trebuie mentinuta aceasta linie, ba chiar intarita.

john70  •  25 septembrie 2017, 3:35

In 1989, pentru fiecare fotbalist senior din Romania erau 3 juniori. In 1999, raportul era 1 la 1. Acum probabil ca e mai rau. Problema e colapsul demografic total cu care se confrunta Romania.

gigelos  •  25 septembrie 2017, 6:07

Nu se poate pune o regula cu limitarea nr de jucători străini. UE .Poate fi doar o regula nescrisa, o înțelegere intre patroni , oameni de cuvânt. Sigur.

Alfredo Ionescu  •  25 septembrie 2017, 7:12

Foarte frumos scris un singur pas greșit Taina aparține grupului Ecoul (SorinaFeher,Magdalena Fino)

haideusicfr  •  25 septembrie 2017, 7:38

Aveti perfecta dreptate. Numai ca acestor tineri le lipseste unora nu tuturor respectul. Crizele facute de "Romario",acuzele la adresa celui mai bun arbitru din Romania nu sunt la locul lor. Probabil conteaza si cei sapte ani de acasa pe care se pare ca i-a fentat. Zurbagiul de Stoica a fost mult mai rezervat. Probabil a"invatat" de la Budescu.

Alex One  •  25 septembrie 2017, 8:07

Cred ca regula asta, introdusa peste noapte, a fost si este cel putin discutabila si discriminatorie si ziceau unii vizibil indreptata impotriva Stelei care se stie ce dificultati a intampinat si ce improvizatii a trebuit sa faca inclusiv cu portarul Cojocaru prea crud sau Tudorie complet debusolat si lipsit de forma. Nu stiu cu ce echipa patimeste Vochin dar regula a avatajat-o clar pe Dinamo care in lipsa banilor pentru realizarea unor transferuri s-a bazat pe tinerii din propria ograda ceea ce nu e rau de loc numai ca nu se potriveste tuturor. In disputele cu Daum GSP a militat pentru selectionarea celor mai in forma jucatori fara se tine cont de varsta, n-am auzit sa se sustina introducerea in mod obligatoriu in primul 11 a unui jucator sub 21 de ani. Adica ce e bun pentru campionat dispare cand e vorba de nationala ? Mergem cu doua reguli ? Chestia cu neterminarea liceului e nostima tare ,sunt destui "oameni de fotbal"care au teminat liceul dupa treizeci de ani iar altii nici la patruzeci.

Brandremist  •  25 septembrie 2017, 9:09

Emil Săndoi spunea într-o emisiune că pe vremea când era el selecționer la u21 n-avea nici măcar un tânăr care să joace în liga 1.NICIUN JUCĂTORI U21 NU PRINDEA LOTUL!!! Și că a trebuit să se reorienteze spre liga a 2 dacă voia copii cu meciuri în picioare. Povestea lui Dennis Man e cu cât mai impresionantă cu cât sezonul trecut stătea pe banca de rezerve și n-avea nimeni curajul să îl bage pe teren (iar azi cunoaștem și motivele financiare din spatele acestei decizii). Și nu e singurul în această situație.

b_o_g_d_a_n  •  25 septembrie 2017, 9:27

Bine punctat. Corect.

Ardeleanul  •  25 septembrie 2017, 9:33

Cred că ar trebui apreciat mai mult, și scris mai mult despre Dică, care a avut încrederea și curajul de începe derby-ul cu 3 jucători sub 20 ani, plus 2 sub 23 de ani. Aș spune că pentru un derby, nu e puțin lucru.

Vio  •  25 septembrie 2017, 10:08

Comentariul tău...rog ajutati-ne sa ieșim din ,,bezna tip Coreea de N'' a satrapiilor rcsrds sa vedem si noi abonații lor pedepsiți de 2 ani Liga Camp.+Uefa Lig.+Prem.Lig. duminica+Tur.6 Nat rugby,iar ce da marele protv remaniat e jale in materie de TV sport !.

Andrei F  •  25 septembrie 2017, 10:24

@ gigelos. Sunteti dezimformat!!! Anglia care pana mai ieri era in UE are o limitare la jucatorii staini! Englezi au in regulament ca nu pot aduce un jucator strain daca nu are un numar de meciuri jucate in echipa nationala a tarii de unde provine! Asa creste nivelul jucatorilor adusi iar echipele englezesti iau miliarde din televizari!Daca se verifica si aceasta regula a jucatorului de 21 de ani UE se poate sa aiba ceva de spus...Vochin si presa pot sustine ei principiul ca jucatorii romani macar sa fie majoritari in echipa...Asta daca vrem sa facem ceva...Echipele au acceptat pina la urma regula jucatorului de 21 de ani deoarece majoritatea stau prost financiar si intre timp au gasit jucatorii necesari...Cluburile au protestat in primul rand deoarece un jucator nu poate fi adus peste noapte si deja echipele aveau echipele conturate...Dan Petrescu cu toata experienta lui nu a spus un cuvintel contra lui Burleanu...Pentru ca stie cine are puterea...Si pentru ca observ ca lumea a uitat.Vochin este ziaristul care- l punea la zid pe Reghe cand acesta lua bataie de la echipe uriase si a tacut cand Daum a facut rezultate rele cu echipe cotate sub noi...Si mai era si oficial FRF si deci radea de un membru...

Poison  •  25 septembrie 2017, 10:55

Respect Tolo, respect Vochin! Pt binele fotbalului si al nationalei cred ca ar trebui introdusa regula ''Minim 3 jucatori de U21''. Fotbalul jucat de tineri e mult mai spectaculos, mai palpitant, mai incert (nu stii daca te vor uimii si bucura sau vor aduce dezamagirea), mai aducator de speranta pentru viitor etc. Si Dinamo are academie buna, campioana la U19, si poate ar trebui sa-i mai lase pe figurantii Albin, Bokila si eternii ''jucatori minune'' Filip si Hanca sa mai joace si prin divizii secunde (sau la arabi)! PS: bine ca nu mai are influenta Becali la LPF si FRF, altfel nu se implementa regula asta niciodata. Acest minte-scurta era cel mai aprig contestatar al legii, credea ca tinerii il incurca in misiunea de a face bani (nu performanta) de la Uefa.

Andrei F  •  25 septembrie 2017, 12:24

@Poison • 25 septembrie 2017, 10:55 Asta este ...O echipa o sa joace miercuri si alta joi...Numai ca una joaca cu Chiajna...Deci altul este nivelul si exigentele!!!D-ta ca un dinamovist adevarat ar trebui sa intrebi de ce ati jucat cu 8 jucatori straini si nu sa cereti ca rivalii sa joace altfel decat vor sau ca astia sa fie la nivelul intelectual dorit de dv. .Pentru ca asta nu o sa se intample niciodata!...Si daca nivelul este asa de sus poate stii de ce Lazar nu a vrut sa se intoarca.Man a jucat pentru ca a fost mai in forma decat Golofca.Cojocaru s-a crezut cel mai tare si nu mai stiu pe unde este desi i s-a dat multe sanse...Petre al vostru care stie ceva fotbal a fost trimis in bejenie pentru indisciplina...Exemplele acestea spun ceva...?

Cătălin Tolontan  •  25 septembrie 2017, 13:33

@Alfredo Ionescu, Emul-Radu: aveti dreptate, imi cer scuze, o sa rectific.

Venom  •  27 septembrie 2017, 11:26

Tolo.ro) Mai degrabă a fost Efectul Hagi, al cărui succes s-a suprapus cu ideea consiglierului burleanului. Așa au văzut unii că se poate și cu tineri în echipe de start, dar nu ca să îi crească ci să îi vândă mai repede. Efectul de bumerang este că în loc să își facă echipe de juniori și să creăm o bază de selecție, cluburile se mulțumesc să promoveze unul-doi și se bat cu pumnul în piept, la unison cu ferefiștii că ajută fotbalul românesc. Pe termen lung regula e toxică fiindcă a pus carul înaintea boilor, Bun, OK, în acest an au apărut unul doi buni, dar ce facem în viitor? Pentru că nu precizează ȘI că juniorii trebuie crescuți la club un număr de ani. 1. Academii de tineret, la toate nivelurile. 2. FRF în parteneriat cu cluburile finanțează piticii. Cum facem să nu fie infracțiune și să ajungem cu banii unde trebuie - cotă parte din vânzarea juniorului, iar sumele se reinevestesc în grupele de copii? Apoi vine, logic, obligativitatea selecției juniorilor proprii,crescuți minim un an doi trei acolo. Pe termen mediu, regula ar fi trebuit să avertizeze că peste patru ani, cluburile din liga I vor fi obligate să aibă juniori proprii. Și fiindcă e mare sărăcie, tu federație, uite că ajuți cu bani fiindcă nu poți să ceri fără să te implici. Nu era creșterea bazei de selecție prioritate 0?

Comentează