Mare!

Gică Popescu despre el însuși la 50 de ani. Nimic de pierdut, nimic de înfrumusețat

luni, 9 octombrie 2017, 9:25

Puțini fotbaliști români au reușit să devină cu adevărat internaționali de succes.

Talentul lor a compensat ”întârzierea în dezvoltare a fotbalului nostru”, despre care Ioan Chirilă scria în anii ’80 și care ne urmărește și astăzi, după patru decenii.

Dintre acești puțini, doar câțiva au urcat la statutul de staruri mondiale.

Îi numeri pe degetele unei singure mâini.

În cazul acestui cerc select, potrivit propriilor mărturii, nu talentul, ci efortul a fost cel care i-a purtat înainte.

”Efortul care nu se demodează”, așa cum îl numește Gică Popescu, extenuat de facebook și Instagram, de gadgeturile la modă, de ceea ce ”se poartă” și se consumă într-o clipă.

Nu fi necăjit, Gică!

Până și Barack Obama mărturisea, cu umor, că ”cel mai greu lucru din sarcina mea ca președinte era să descurc firele de la căștile de la iPhone”.

Munca, în schimb, nu se demodează.

Același lucru l-au spus, când au fost rugați să-și comenteze succesul, Hagi și Chivu, alți doi cavaleri ai mesei rotunde. Tot despre efort vorbesc, obsesiv, Patzaichin, Lipă sau Nadia.

Astăzi, Gazeta Sporturilor îi dedică tradiționalul supliment lui Gică Popescu, la cei 50 de ani de viață.

El a acceptat să ofere ziarului un amplu interviu; o opțiune fierbinte, având în vedere trecutul recent dintre ziar și marele fotbalist.

Citindu-l, realizezi că, de fapt, interviul nu e acordat Gazetei.

Nu e, nici măcar, un interviu pentru puștiul său Nicolas, care i-a stat alături, curios și pătruns, la fiecare întrebare și răspuns.

E o explicație pentru publicul microbist.

Este dorința lui Gică Popescu de a fi văzut așa cum este astăzi, un bărbat la 50 de ani, care a trecut prin atâtea și care are o poveste de spus și o moștenire de dat mai departe.

La 50 de ani, Popescu nu vrea să pară nicicum.

Nu pozează.

Nu mimează generozitatea, nu-și pitește siguranța de sine și nu se menajează, descriindu-se drept ”un jucător constant de nota 7, care juca uneori de 9”. 

Numai că evolua bine la FC Barcelona, adică în stratosferă, asta e diferența!

Ca și cum ai spune acum despre un inginer român: ”Nu e genial, dar e foarte, foarte bun! Și, într-o echipă de americani și de chinezi, a fost ales să conducă echipa care lucrează la proiectul pe 20 de ani al primului avion comercial Boeing condus exclusiv de un pilot automat”.

Efortul e cel care te aduce aici.

Popescu este sincer și pentru că, deși vor urma, desigur, dezaprobări pe facebook, el știe care-i raportul lui profund cu publicul.

De când e sportul, între microbiști și campionii veritabili se naște o relație necondiționată.

Chiar dacă steliștii, dinamoviștii și rapidiștii îl vor percepe mereu pe Popescu drept un rival neîmpăcat, ”olteanul infinit” nu-i va lăsa niciodată indiferenți.

În sufletul lor, ei vor recunoaște cu năduf: ”Popescu a fost mare!”.

Pentru că a fost.

Ienicerii Galatei mai spun ceva esențial.

Nu doar fotbalul românesc, ci și fotbalul mondial a fost îmbogățit de atitudinea din teren a ”acestui băiat brav”, așa cum îl numește Daniel Nanu, autorul biografiei fotbalistului.

De regulă, noi, oamenii, folosim multe cuvinte ca să descriem lucruri simple.

În cazul lui Gică Popescu, totul încape într-un atribut, vechi precum civilizația și neschimbat de la desenele de pe pereții peșterilor și până la strălucirile de pe ecranul telefonului: ”Mare!”.

 

 

 


Comentarii (63)Adaugă comentariu

Matei  •  9 octombrie 2017, 18:14

Cunosc legea privitoare la calomnie, dar nu are legătură cu speță de fata, in care omul a fost deja condamnat. Aveți putere sa recunoașteți ca afirmația "legea, in numele careia va pronuntati, va interzice sa numiti infractor pe cineva care e reabilitat." este falsa?

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2017, 19:04

@Matei: daca numiti pe cineva reabilitat drept "infractor" va va da in judecata si o sa cistige.

robin  •  9 octombrie 2017, 19:11

da, frate, ce sa zic, și Voiculescu e reabilitat. e reabilitat ala de a furat o găină pentru ca nu a avut norocul sa se nască într-o familie care să-l iubească. dar ăștia?

Matei  •  9 octombrie 2017, 20:18

Va stimez, dar sunteți in eroare. Iar persoana in cauza nu este reabilitata. Va recomand articolul 137 CP.

dany  •  10 octombrie 2017, 2:44

Pentru toti cei care i contesta ca om ,ca fotbalist, pe marele G.Popescu,am senzatia ca nu habar nu aveti cine este G.Popescu,sau nu erati nascuti ,cind G .Popescu si nationala, ne scoteau din case la ore tirzii ,pe strazi,radiind de bucurie. Multi dintre voi ,poate va uitati la lameciurile Barcelonei,si spuneti ca e o super echipa.La acea super echipa a fost capitan,MARELE GICA POPESCU. pentu mine,a fost un super fotbalist,si il respect.LA MULTI ANI G:POPESCU

diana_napoca  •  10 octombrie 2017, 7:34

Art. 165 Reabilitarea de drept Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune. A-l spala pe Popescu de pacatele sale seamana cu spalatura unui cadavru. Popescu a fost,este si va fi vinovat cate zile va avea. D-le Tolontan,Popescu a depus banii la Fisc,el,cu manutele sale,ceea ce inseamna recunoasterea vinovatiei.Ca a fost la Barcelona,la dracu si la lacu,nu are nici o valoare.Popescu este un samsar care s-a simtit bine intre interlopii fotablului romanesc:verii Beqalj.Este revoltator ceea ce faceti,este dezgustator un articol de acest gen.

Alex  •  10 octombrie 2017, 13:28

Reabilitarea nu afecteaza statutul de infractor al unei persoane, conform DEX infractorul este o "persoana care a comis o infractiune", iar infractiunea, conform aceleeasi surse, este: " Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege". Deci statutul de infractor este independent de executarea pedepsei si reabilitare, de acest statut poate scapa doar prin casarea sentintei. Fara sa vreau sa ii iau din meritele sportive, la nivel universal Gica Popescu a fost doar un jucator decent si nimic mai mult, pentru Romania a fost mare, dar Romania nu e un etalon in fotbal, daca era mare pentru brazilieni atunci era clar ca era mare si la nivel mondial pentru ca Brazilia inseamna ceva pentru acest sport. Omiteti, cu buna stiinta, sa spuneti ca Barcelona acelor vremuri nu era nici la glezna Barcelonei ultimilor 10 ani, e drept ca nu ati afirmat ca ar fi, insa lumea are memoria, ca si mintea de multe ori, scurta/putina si isi poate imagina chestii care nu exista. Tot cu buna stiinta nu ne spuneti ca Popescu Gheorghe a fost insignifiant in istoria Barcelonei, hai sa ne imaginam ca Barcelona isi vinde azi capitanul, daca nu gresesc acesta este Iniesta, pe 20 de milioane de euro, adica bani de seminte pentru un club ca Barcelona, ca cele 4 milioane de lire din momentul transferului sigur nu reprezentau mai mult. Tinand cont si de capacitatea intelectuala a lui Popescu sunt sigur ca dupa cele 59 de meciuri in tricoul Barcelonei nici nu stia bine care e vestiarul gazdelor si care e al oaspetilor. Hai sa nu transformam ziua omului in "viata lui vesnica", sau mai pe romaneste spus sa nu vorbim despre vii numai de bine de ziua lor, sa ne aducem aminte ca tembelul asta a scris carti in puscarie pentru a se reabilita, practic in loc sa se reabiliteze omul a pacalit din nou sistemul, din nou a ars etape ca atunci cand a incercat sa se imbogateasca (mai mult decat era deja) facand matrapazlacuri. Una din cartile lui are un titlu interminabil, pe care am curaj sa bag mana in foc ca nu il mai cunoaste. Cum Dumnezeu sa scrie Giga Popescu o carte? sa nu mai zic de toate patru, pai e ca si cum Tolontan ar fi maine inchis si pentru eliberare ar trebui sa fie titular intr-o finala de Champions League, cum Dumnezeu ar fi posibil asa ceva? nu ar fi limpede ca ar fi pe blat cu cineva ca sa indeplineasca aceasta conditie? Hotul asta nu va fi reabilitat niciodata in ochii mei, la fel si pe Gica Hagi, cum sa nu fii capabil sa stapanesti limba romana dupa 50 de ani? Dar mai ales ce popor de doi bani sa fii sa-ti faci idoli din niste hoti si ***? PS: Cam cat de "flexibil" sa fie si Popescu? sa dea interviu alora care in viziunea lui ingusta l-au bagat la bulau? Ca el, prostul, asa a zis: platesc prejudiciul, dar nu sunt vinovat.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

alex  •  10 octombrie 2017, 13:30

la fel si Giga Hagi* (o reformulare a propozitiei anterioare m-a lasat in offside).

Alex  •  10 octombrie 2017, 13:59

Tot Popescu are curaj sa zica indicandu-si copilul: "Ce vina au ei? Ce vina a avut tata?" Nu ii e rusine? pai nu el a fost principalul vinovat de aceasta situatie? O intrebare pentru dumneavoastra: ce parere aveti despre negarea faptei de catre un infractor eliberat conditionat? eliberarea inainte de termen nu este in legatura directa cu intelegerea si admiterea faptei? Cum sa ii dai omului drumul pe strada cand el nu intelege unde a gresit? daca maine Popescu ar savarsi aceleasi fapte eu nu as putea sa il mai condamn, o alta condamnare nu ar mai fi morala atat timp cat statul roman l-a pus in libertate inainte de termen fara ca el sa inteleaga motivul pentru care a ajuns acolo.

gigi  •  10 octombrie 2017, 19:46

Felicitari domnule Tolontan. Cineva bine a spus ca in Romania si ingerii invata sa urasca. Sincer nu sunt inger dar am invatat sa urasc carcotasii, astia gen matei si altii care comenteaza latura legala, calitatea de justitiabil a lui Gica Popescu. Exact ca stirile alea tampite de la rubrica SPORT de la Protv sau alte televiziuni in care ni se prezinta ce tatuaj sau ce masina si-a mai cumparat nu stiu ce sportiv. NU ARE LEGATURA CU CAUZA SPORTULUI SI A STIRILOR SPORTIVE. Si da ar trebui si lui Gica sa ii faca statuie asa cum Dany pe aici a remarcat. Au fost niste ani minunati cand ne scoteau acea Generatie de aur in STRADA nu ca sa protestam pentru nu stiu ce Moby *** al acestei Societati bolnave ci pentru ca eram bucurosi de cum ne reprezentau in lume. Imi aduc aminte un meci din SUA 1994 Doamne ce atmosfera cu Columbia, cu SUA cu Argentina. Mi-as da 10 ani din viata sa mai traiesc momentele alea. Sau sa fi jucat finala cu Brazilia... DOAMNEEEE.... Oricum felicitari pentru articol. Cinste tricolorilor de atunci. Astia de acum... prea multe figuri prea multi bani prea putine rezultate. Iar cei care sunt carcotasi... Da! a tras teapa si s-a reabilitat fraierilor... societatii nu ii mai datoreaza nimic in acest dosar penal. Dar paradoxal societatea ii datoreaza ENORM pentru acele meciuri minunate. MULTUMESC GICA POPESCU

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nicu surdu  •  10 octombrie 2017, 22:59

Stima si recunostina pe langa multa, multa admiratie si amintiri frumoase, ce vremuri! :)

Marinaru Matrafox  •  12 octombrie 2017, 16:57

Dar "pushcariash" avem voie sa-i spunem lui Gica Popescu? ca chestia asta nu se "reabiliteaza" in veci!

Eduard  •  20 octombrie 2017, 9:02

Imi dau seama cat este de usor sa stai in fata unui calculator si sa judeci oameni, sa dai verdicte...probabil ca marea majoritate a celor care il considera pe Popescu "pushcariash" au uitat cand au dat o "atentie" in stanga si dreapta pentru a-si rezolva problemele. Si prin "atentie" ma refer inclusiv la bani. Se numeste dare de mita si daca nu a fost un politist langa ei care sa faca flagrantul nu inseamna ca fapta nu a existat. Popescu este evident ca a gresit, a platit cu varf si indesat pentru aceasta greseala care dincolo de privarea de libertate i-a adus un imens prejudiciu de imagine. Ceea ce nu voi putea intelege este cum s-a putut asocia cu niste oameni de tipul lui Becali, mai devreme sau mai tarziu era clar ca va ajunge in acest punct. Dincolo de greselile lui, a fost un fotbalist enorm care merita respectul nostru si, in acelasi timp, este un OM care merita respectul nostru in ciuda acestor erori. Haideti sa fim intransigenti cu cine trebuie si sa aratam putina toleranta acelor oameni care pot gresi neavand statutul de sfinti dar care si-au recunoscut vina si au platit pentru ea.

Comentează