Gestul lui Dumitru Graur

Un moment emoționant pe scena Ateneului Român: campionii i-au aplaudat pe jurnaliști

sâmbătă, 25 noiembrie 2017, 7:00

Când, cu luni în urmă, Dumitru Graur a venit în redacția ziarului și ne-a anunțat că vrea să organizeze o gală la Ateneu care să celebreze presa sportivă, i-am oferit un pahar de apă.

”Vă e bine?”.

După o viață de comentator TV, Graur știe cum să primească ironia, dezaprobarea și deziluzia.

A zâmbit.

Miercuri seară, vreme de trei ore, pe scena Ateneului s-au perindat nu doar marii sportivi, ci și câteva generații de ziariști.

Ajunși unii dintre ei la 90 de ani, acești cronicari n-au beneficiat niciodată de lumina reflectoarelor și de promovare pe Facebook.

Ei au trudit în lumea cernelii și a tipografiilor amețitoare ca votca, unde se striga ”Caaaalandru!” și de unde ziarele erau bușite pachet peste pachet, județ după județ, ajungând la Onești, la Botoșani și în micul chioșc cu ferestruica vișinie din gara Carei.

Astăzi, la 7 ani după ce statul român a abandonat difuzarea și a făcut din presă ”un pericol pentru siguranța națională”, ziarele nu mai poposesc nici la Târgoviște.

Iar în Târgu-Jiu au rămas trei chioșcuri.

In schimb, s-a apucat statul să facă ziare ca să desăvarșească propaganda.

Chemate, ”Umbrele” au venit de peste tot.

S-au scuturat,  au îmbrăcat costumele lor lărguțe că mai slăbește omul la pensie, de s-a umplut scena cu sacouri  în culorile pământului. Se va întoarce moda, veți vedea!

Au sosit de la Iași, de la Timișoara și de la Tel Aviv, de unde veteranul Beno David a ținut musai să răspundă apelului.

Din sală i-au aplaudat, printre alții, Ion Țiriac, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Gabi Szabo, Gică Hagi și Elisabeta Lipă.

Aceste vedete, practic, s-au născut în sport citindu-i și ascultându-i pe Aurelian Brebeanu, Stelian Trandafirescu, Cristian Țopescu sau Doru Dinu Glăvan.

S-au ridicat în picioare și Mihai Covaliu și Simona Halep, cei pentru care siluetele de pe scenă reprezentau vestigiile unui timp cunoscut din povești.

Ion Cupen descria foarte bine relația dintre cele două lumi: ”Ziariștii sunt duși în spate de rezultatele sportivilor, iar campionii se întemeiază pe inima ziariștilor”. 

Cupen a lipsit.

După cum au lipsit, pentru că nu mai sunt printre noi, Radu Urziceanu, Doina Stănescu, Eftimie Ionescu, Ioan Chirilă sau Sorin Satmari.

Dar aplauzele sportivilor i-au mângâiat și pe ei.

Desigur, nu există armonie pentru că avem profesii diferite. Uneori greșim, alteori ne enervăm, însă întotdeauna ne respectăm.

Ori de câte ori eu și colegii mei suntem luați peste picior, ”Ce sunteți voi, ziariști sportivi? Numărați cornere!”, îmi reamintesc amuzat de aceste momente.

Ce alt rit al presei, de la politic la economic și de la cultural la ecologie, poate dobândi astfel de clipe, în care cei despre care se relatează să-i aplaude pe reporteri?!

De atâtea ori l-am criticat pe Dumitru Graur.

L-am atins ca telespectator și, mai apoi, ca tânăr ziarist.

Dar miercuri, 22 noiembrie 2017, președintele Asociației Presei Sportive a reușit un șpil de vulpoi care n-a năpârlit degeaba.

Într-un climat de cinism și de lume care se scufundă, ”antipaticul” Graur a avut ideea de a-i aduce pe marginea de curcubeu a scenei pe cei mai buni dintre înaintașii presei.

După cum spunea un om de stat cândva: ”Ei au mărșăluit pentru ca noi să putem alerga. Noi alergăm pentru ca aceia care ne vor urma să poată zbura”. 

Condiția e să ne respectăm alergarea.

Cei dinaintea noastră au făcut-o.

1. DORU DINU GLĂVAN (67 ani) – actual președinte al  Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), fost director regional Radio România și ex-corespondent Sportul / Sportul popular pe zona Banat: a comentat cu precădere fotbal și gimnastică.

2. RADU TIMOFTE (74 ani)  – s-a ocupat de fotbal internaţional, fost corespondent în România pentru L’Equipe, Gazzetta dello Sport, Guerin Sportivo și Reuters.

3. DAN TEODORESCU (67 ani) – fost corespondent al ziarului în judeţul Iași.

4. MODESTO FERRARINI (88 ani) – responsabil de zona auto.

5. TIBERIU STAMA (91 ani) – a scris cu precădere despre scrimă și rugby, dar și materiale legate de sportul de masă.

6. MUGUR POPOVICI (58 ani) – a  lucrat pe sectorul de fotbal intern și handbal.

7. STELIAN TRANDAFIRESCU (90 ani) – jurnalist fotbal intern.

8. CONSTANTIN MACOVEI (85 ani) – fost secretar general de redacție și redactor -șef al ziarului “Sportul” în anii ‘80-‘90, relata despre evenimentele din gimnastică.

9. MIHAI VESA (75) – specialistul ziarului pe handbal.


Comentarii (33)Adaugă comentariu

dan t  •  25 noiembrie 2017, 7:26

si uite asa dispar si adevaratii ziaristi si apare orice tilica cu tastatura si ecran si care poate face cronica sportiva! de fapt se can canizeaza sportul,fenomenul sportiv fiind dus in derizoriu,primand subiectele extrasportive

Costel Tudor  •  25 noiembrie 2017, 7:52

Tolontane , stii de ce nu mai ajung ziarele la Targoviste , TG.Jiu , Carei si in toata tara ? Din cauza TA si a ciracilor tai , pt. ca in loc sa va ocupati de ce trebuie , va ocupati numai de prostii ! Va ocupati de cine pe cine reguleaza , va ocupati de puscariasi , dar nu asa cum ar trebui ci de promovarea lor ca si cum ar fi cele mai bune exemplu de urmat . Va ocupati de un singur sport si o singura echipa ca si cum numai fotbal se practica in Romania si numai de echipa puscariasilor . Deasemeni nu este normal ca un ziar de sport sa se ocupe de politica . Ati ajuns sa umpleti paginile sau calculatoarele numai cu femei goale ? Daum a avut mare dreptate cand a spus ca fituica pe care o patronezi a devenit hartie de impachetat peste ! PACAT ! Si Deasemeni este mare pacat ca NU ati invatat nimic de la cei pe care azi Ii serbati !

Costel Tudor  •  25 noiembrie 2017, 7:55

Tolontane , ce MIC esti !

Cătălin Tolontan  •  25 noiembrie 2017, 7:56

@Costel Tudor: ne pare rau, dar ceea ce spuneti arata ca, de fapt, nu cititi ziarul. Ne besteliti fara sa-l cititi :-) Nu dati 2 lei pe ziar, preferati sa cititi gratuit siteul. E mai comod, de acord. De aceea, pe site gasiti, ca pe orice site din lumea aceasta, o multitudine de subiecte si de trimiteri catre alte siteuri.

Gambeta  •  25 noiembrie 2017, 8:13

Statul a facut asa zisele ziare propagandiste? Poate ai vrut sa zici STATUL PARALEL, dar nu ti-au dat voie sefii, ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  25 noiembrie 2017, 8:15

@Gambeta: nu, nu statul paralel. Intii statul condus de Traian Basescu, care a primit de la CSAT aprobarea de a asculta telefoanele ziaristilor ca dupa ei presa era pericol national, caz unic in UE. Si apoi, aveti dreptate, statul paralel, jumatate PD-L, jumatate PSD, care plateau postaci sa ne injure, ceea ce s-a dovedit (in Gala Bute) la Inalta Curte. Deci nu, nu e vorba doar despre PSD asa cum poate ca v-ar placea sa credeti, ci de mafia din mai multe partide, inclusiv alea de le votam noi. :-) Statul nostru a distrus presa, a decredibilizat-o si cel paralel a cumparat-o.

Andrei F  •  25 noiembrie 2017, 8:50

Doua fraze mi-au captat atentia ...,,Astăzi, la 7 ani după ce statul român a abandonat difuzarea și a făcut din presă ”un pericol pentru siguranța națională”, ziarele nu mai poposesc nici la Târgoviște.,,................,,In schimb, s-a apucat statul să facă ziare ca să desăvarșească propaganda.,,..........................Care stat roman a facut din presa ,,un pericol pentru siguranta natoionala,,?Cum se face ca pe aia de acum 7 ani nu vreti sa-i infatisati cu nume si chip?De fapt in mai multe articole pareti temator cand este vorba de cei de acum ,,7 ani,,.Care sunt ziarele propagandei?Astazi totusi este un pas in fata cand recunoasteti un lucru evident dar acel ,,stat,,este altceva decat intelege toata lumea.Poate intr-o zi o sa va luati curajul dv. sau oricine din presa si o sa vorbeasca de acele ziare care erau ,,transmise,,gratuit si asta mai ales in preajma alegerilor...Pentru ziarele alea gratuite de care presa cinstita nu parea deranjata poate si perceptia publicului pentru toata presa scrisa scade.Cine sa mai rezoneze cu cei care se vindeau pe gratis si acum vor recunoasterea corecta a muncii lor?De fapt era ...gratis?

doilaunu  •  25 noiembrie 2017, 8:57

urate aceste evenimente organizate sa aratati cat de buni sunteti. Stiti bine ca nu sunteti. Apropo, v-ati uitat pe audiente? V-a spus ceva faptul ca nu s-a uitat nimeni la voi? Iar citatul din Cupen.. ”Ziariștii sunt duși în spate de rezultatele sportivilor, iar campionii se întemeiază pe inima ziariștilor” pe langa faptul ca este o banalitate lipsita oricum de adevar, arata cat de mult s-a departat presa sportiva de performanta sportiva din Romania, la a carei cadere a contribuit din plin. In zilele noastre ziaristii nu mai sunt dusi in spate de rezultatele sportivilor ci de scandalurile inventate, iar campionii nu se bazeaza si nu s-au bazat niciodata pe inima ziaristilor.

Cătălin Tolontan  •  25 noiembrie 2017, 8:58

@doilaunu: nu-mi dau seama la ce audiente va referiti. Daca la cele ale presei, sa stiti ca niciodata articolele nu au ajuns la atat de multi oameni asa cum se intampla azi. Ca acesti oameni nu platesc, de acord, asta e alta discutie. Daca spuneti ca presa sportiva e slaba si ca asta se vede in audienta ei, va inselati, audienta e mai buna decat a fost vreodata. Iar daca va referiti la audienta galei, sigur ca o telenovela turceasca va da clasa oricind unei gale de acest gen.

marius  •  25 noiembrie 2017, 9:05

Imi place cum va alintati ca fiind "jurnalisti". E hilar. In 8 ore joaca Romania cu Tonga la rugby, iar pe gsp nu este nici macar un articol amarat care sa spuna 'ba fraierilor, joaca astia la rugby la ora x, costa x lei biletul'. Nimic! Si stadionul va fi plin desi de la jurnalistii vostri nu poti sa afli nici macar faptul ca e meci. Dar vezi doamne "nu se cere", de aia nu puteti sa scrieti 3 randuri, nu pt ca sunteti o adunatura de cancanisti.

George Falciu  •  25 noiembrie 2017, 9:28

Oare cati dintre ei au fost colaboratori/informatori ai Securitatii?Ca toti au activat profesional si in perioada comunista.

spinoza  •  25 noiembrie 2017, 10:12

Respect Catalin! Respect ziaristilor care mai iubesc meseria asta si care mai au coloana vertebrala. Bravo Graur pentru initiativa si nu numai.

io  •  25 noiembrie 2017, 10:14

asa e, statul e de vina ca sunteti slabi. daum, ca de obicei, a fost pe langa. cum sa strici bunatate de peste, e pacat.

Chirila Constantin  •  25 noiembrie 2017, 10:17

Buna Catalin! Imi permit sa te apelez atat de familiar datorita faptului ca te citesc cred ca de mai bine de 20 de ani, uneori cu placere - de cele mai multe ori, alteori dezaprobator - de putine ori, dar intotdeauna cu interes! Am 35 de ani, sunt de profesie avocat, din Iasi , si sunt un mare pasionat de sport si de literatura! Cumpar - inca - GSP-ul pe hartie dintr-un reflex cred, desi intru de 10 ori pe site-ul vostru zilnic! Nu o cumpar pt articolele care sunt numai in ziar - de cele mai multe ori fade, neinteresante, bombastice - ci din placerea de a rasfoi efectiv paginile de pe care, uneori, se ia tusul! Da-mi voie sa-ti spun - dragul meu - ca am sesizat, cu mare tristete - o degradare continua de continut in ceea ce priveste presa online in general, iar cea sportiva romaneasca nu face exceptie! Da-mi voie sa -ti spun ca imi este din ce in ce mai greu sa suport vanatoarea asta continua la care sunt supus pt a da clik-uri! Da-mi voie sa-ti spun ca, daca accesezi L'Equipe-ul online- vei vedea un site care abunda in reclame, dar care totusi are articole care contin informatii interesante, actuale, scrise de jurnalisti, nu de apasatori pe taste! Da-mi voie sa-ti spun ca anul asta in vacanta - s-a nimerit sa fiu in timpul Le Tour intr-o tara straina unde am avut zilnic acces la L' Equipe-ul pe hartie - care desi cam piperat la pret 2,6 € editia - m-a determinat sa urmaresc - prin entuziasm, prin articole, prin grafica - o etapa - de munte e adevarat - la televizor, desi eram in vacanta! Nu am o fixatie cu L'equipe-ul, e valabil si cu alte publicatii, crede-ma! Da-mi voie sa-ti spun ca cititorul vostru tinta ar fi trebuit sa fiu eu, pasionatul de sport, nu pasionatul de domnul George Becali asa cum se intampla! Da-mi voie sa-ti spun ca mi se pare inacceptabil sa faci cinci articole intinse pe doua zile dintr-o declaratie de un minut data la televizor de acelasi personaj omnipotent si omniscient! Da-mi voie sa-ti spun ca inteleg ca trebuie sa faci compromisuri ca sa rezisti pe piata, ca trusturile de presa impun! Da-mi voie sa-ti spun insa ca trebuia sa va ganditi si la noi! E adevarat, suntem mai putini, dar pe termen lung noi eram cartea castigatoare pt voi! Ce preferi - sa-ti cumpere trei o carte care sa n-o citeasca sau unul caruia sa-i placa? A doua oara s-ar putea sa nu mai vinzi nimic... Mai da-mi voie sa-ti spun ca v-ati vandut sufletul cand ati acceptat compromisuri si ca, din pacate, asa se prapadeste presa de sport la noi, pt ca in prezent ea e in coma intr-un salon dezinfectat cu Hexi! Nu acuz, constat. Si sunt foarte trist, pt ca eu, un mare pasionat de sport,am fost un mare prieten anonim al vostru, al ziaristilor sportivi si sunt dezamagit de voi. Imi pare sincer rau... Desi ti-am scris tie, articolul nu ti se adreseaza, dar i se adreseaza din pacate GSP-ului privit in ansamblu. Cu bine, dragul meu Catalin!

Cătălin Tolontan  •  25 noiembrie 2017, 10:38

@Chirila Constantin: inteleg ce spuneti, dar daca veti face comparatia cu ziarele de acum 30 de ani veti avea surpriza sa vedeti ca cele de azi sunt infinit mai complexe (socotind evident si siteul). Cand va declarati insatisfactia va referiti la fluxul de stiri pe care si dvs, si eu, si orice cititor nu mai stie de unde vine... siteuri, televiziuni... acest flux in care toata lumea da despre orice este ceea ce ni se intipareste tuturor in minte si el ne da senzatia ca nu se scrie nimic. Va putem da exemplul de zeci de editoriale, informatii bune, reportaje, investigatii si interviuri publicate in gsp. Dar nu asta e, de acord cu dvs., ideea. Adevarul e ca suntem o treime din citi eram in 1997 in redactie, ce alta industrie ar putea rezista in aceste conditii la aceeasi calitate? Multumim si pentru cuvintele frumoase si mai ales pentru mustrari! Ele ne obliga sa invatam.

haideusicfr  •  25 noiembrie 2017, 10:39

Felicitari ziaristilor , eu constat o imbunatatire a calitatii articolelor. Nu este usor ,niciodata nu veti multumi toata lumea ,simplul fapt ca aveti atatia cititori si comentatori demonstreaza profesionalismul vostru. Nimeni nu e perfect , aveti si dumneavoastra scpari ,ca si noi de altfel. Oricum ,felicitari si succes! P.S cat despre lupta dumneavoastra impotriva abuzurilor ,coruptiei toata stima. Imi spunea unul odata intr-o tara dezvoltata: noi zilnic luptam pentru democratie.Adaug eu :"Somnul natiunii naste monstri"!

dan  •  25 noiembrie 2017, 10:40

Vezi Tolo? Comentariile arata părerea oamenilor despre presa. Nici o dezvăluire despre radiații, microbi, șpăgi nu o poate schimba. Reputația se câștiga greu si se pierde ușor. Eu sunt medic și am aceeași problema ; nimeni nu ma mai crede când recomand ceva, crede ca am un interes. Accesul universal la informație permite sădirea neîncrederii. Este apusul presei. Urmează doar propaganda plătită și can-can. Tu în care curent te vei situa?

Cătălin Tolontan  •  25 noiembrie 2017, 10:41

@dan: porniti de la ipoteza ca in comentarii de pe net se vede "parerea oamenilor". Adevarul faptic, din mai multe studii, inclusiv cel realizat pe sute de mii de comentarii de pe gsp de cercetatori din Romania, Ungaria si Norvegia arata astfel: 1 din 1.000 de cititori comenteaza. Si doar 20% din acest 1 sunt negativisti si violenti verbal. Nu inseamna ca opiniile din comentarii nu sunt interesante, deseori ne inspira si reflectam asupra lor. Dar ele nu exprima opinia publica. 999 din 1.000 de cititori nu se exprima, puteti retine cifra asta pentru ca stim ca va va ajuta ca sa nu va mai simtiti sub asaltul comentariilor cand navigati pe net. Pe orice site. Multumim!

Andrei F  •  25 noiembrie 2017, 10:51

,,Cătălin Tolontan • 25 noiembrie 2017, 8:15 @Gambeta: nu, nu statul paralel. Intii statul condus de Traian Basescu, care a primit de la CSAT aprobarea de a asculta telefoanele ziaristilor ca dupa ei presa era pericol national, caz unic in UE. Si apoi, aveti dreptate, statul paralel, jumatate PD-L, jumatate PSD,,...............Denaturati adevarul!!!!Seful CSAT era Traian Basescu iar jumatatea aia din PSD nu exista!!!!Primul guvern Boc in care era si PSD a stat doar cel mult un an dar asta nu cade pe articol!!!Mai mult.Membrii CSAT nu reprezinta fidel impartirea din Guvern si in plus are multi membri din afara acestuia...Acum 7 ani Guvernul Boc era fara PSD!!!Deci strict pentru adevar Guvernul Boc 2-cel fara PSD- a fost din decembrie 2009....perioada la care va referiti cu ,,acum 7 ani,,...Va rog,nu mai ,,cosmetizati,, adevarul!!!!Pana la urma il aparati pe domnul care a facut la adresa dv. cele mai aiuritoare acuzatii?Si asta acum ?Poate astia din PSD or fi demni de ce ii acuzati in articole dar pe astia nu-i puteti acuza ca au incercat sa va intimideze cum a facut Basescu si ai lui-dupa spusele dv. si dupa declaratiile publice ale fostului presedinte.....

haideusicfr  •  25 noiembrie 2017, 11:01

Domnul Ioanitoaia nu a avut loc printre cei de pe scena?

Nasty  •  25 noiembrie 2017, 11:20

Domnule Tolontan, ca sa fim corecti, nu presa a fost considerata in CSAT ”un pericol pentru siguranța națională”, ci anumite campanii de presa, de care nici trustul Intact nu e strain. Cand lovesti (prin intermediul unor campanii duse de presa pe care o controlezi) la temelia unor institutii esentiale ale statului doar pentru a le putea controla apoi le poti fragiliza incat sa ajunga vulnerabile si din exterior, asa ca se poate vorbi despre ”un pericol pentru siguranța națională”. De exemplu, stiti cine a spus „Nu avem toată puterea până nu luăm și Justiția”?

ion  •  25 noiembrie 2017, 11:36

Salut! Domnule Tolontan se vede ca sunteti un ziarist cu experienta. ati evitat cu o diplomatie aproape politica sa raspundeti la cea mai importanta parte a chestiunii ridicate de domnul Chirila si anume promovarea adevaratelor valori (ale sportului in acest caz, evident). Ziarul la care scrieti, la fel ca si toate celelalte mijloace de informare publica (sau cum spun toti romanii care iubesc limba romana "mass media") vorbesc, comenteaza despre "fotbal si alte sporturi". Ce mari realizari are sau a avut fotbalul romanesc in 100 de ani ca sa fie atat de promovat? Avem vreun campion mondial, euriopean, olimpic. Veti spune ca are audienta? Fals complet. 3000-5000 de spectatori la un meci din "Liga satelor". Asta este marea audienta. Apoi "tocam" doua saptamani o faza de joc sau 3 cuvinte ale "celebrului fotbalist Escu". De ce nu sunt macar mentionati, de voi ziaristii, adevaratii performeri sportivi romani, campioni adevarati? Cum o sa refacem vreodata scara valorilor in Romania, daca nici macar sportul, care de bine de rau inca mai are CAMPIONI europeni, mondiali, olimpici, nu incearca sa aseze valoarea si performantele pe locul meritat si promovam pentru audienta, a se citi pentru bani, non-valorile si cancanurile? Cum o sa vina sponsori langa niste viitori campioni sportivi care nu sunt promovati de voi si scosi din anonimat? Asta as fi vrut sa-i raspunzi domnului Chirila, era si marea mea curiozitate. Multumesc!

Chirila Constantin  •  25 noiembrie 2017, 12:52

Da, asa este! Ai dreptate! Sunt zeci, sute de articole bune, memorabile. Ultimul pe care mi-l amintesc este cel cu si despre Diana Mocanu! Jos palaria! Nu e nimic senzational in el, dar articolul e senzational! Dar pe acelasi interval de timp sunt mii de articole care nu ar fi trebuit niciodata sa se nasca! Proportia e infioratoare! Ca sa-ti dai seama - cand cumpar Gazeta - prima data ma duc la ultima pagina, poate gasesc vreo poveste de-a lui Oprisan! Unul pe care l -am considerat cam zurliu - si-mi cer scuze - dar care e ziarist sportiv! Adevarat! Si care scrie frumos! Pentru daca citesc ziarul de sport nu inseamna ca vreau can can, sa stiu pe cine a mai agatat Cristiano Ronaldo sau pe cine a mai ironizat MM. Ar trebui sa ne cultivam reciproc! Noi pe voi prin exigenta, voi pe noi prin valoare! Eu cumpar in continuare ziarul pt articolele in genul celui mai de sus, pt unele opinii din gazeta, pt clasamente, statistici! Dar simt ca ajung la capatul rabdarii! Iar voi veti pierde un cititor fidel - si ar rtebui sa va doara pt ca m-ati mostenit de la altii, dar nu ati stiut sa ma pastrati, dimpotriva, m-ati indepartat - iar eu recunosc ca in ziua in care nu as mai cumpara ziarul as pierde una dintre micile placeri ale vietii!

dodo  •  25 noiembrie 2017, 13:06

Tatal Graur-ului a fost academician, dar fiul: si a gramat si a ntistelist.

Anonim  •  25 noiembrie 2017, 13:07

Suntem diferiti, avem pareri si gusturi diferite, insa cand citesti niste critici virulente la adresa unor personalitati din partea unora care fac 2 greseli gramaticale intr-o fraza, te cuprinde jalea in legatura cu moralitatea noastra! Unii enunta principii care le sunt straine si critica "condeie autorizate" pentru niste articole de acum 60 ani; altii, tot in virtutea unor principii in care nu cred, ajung sa conteste pe viata orice fac unii care au platit excesiv pentru niste greseli financiare (ma refer la Popescu, caruia i se uita pana si prodigioasa cariera de fotbalist)! Mai mult, niste nimeni la modul absolut, din orice punct de vedere, scriu ca Popescu ar fi patit-o mult mai rau in Spania; acestora le reamintesc ca Messi si Ronaldo n-au fost incarcerati pentru datorii mult mai mari! In fine, nici intre jurnalisti nu exista solidaritate, atata vreme cat subiectul materialului lui Catalin este aspru criticat pentru formulari nepotrivite! A.

Mihai  •  25 noiembrie 2017, 13:29

Domnule Tolontan,chiar nu mi-am propus sa va "perii" am mare,mare incredere in dumneavoastra si va urmaresc cu mare interes,dar.....mare parte din vina ca ziarele nu mai sunt cumparate,citite apartine si colectivului gsp. va trebui sa ma credeti pe cuvant ca am cumparat gazeta de prin 86 si pana prin 2000 aproape zilnic,acum nu o mai fac,de ce ? va dau 2 motive : credibilitatea este primul,este inuman tirul concentart la care este supus Burleanu in ziarul dumneavoastra. de acord,nu e un presedinte perfect,dar la momentul cand a fost ales reprezenta necesarul,un nou mandat cu sandu-dragomir efectiv ar fi terminat fotbalul si stiti bine asta. o minima,repet minima deontologie ar fi presupus macar 2-3 articole de fapte bune facute de burleanu,nu sant si probabil nu vor exista,asta denota multe....si doi,personal sunt mare,mare pasionat de handbal Formula 1 si rugby. imi puteti arata ultimele 5 articole despre asta ? si ganditiva ca sunt orase intrergi care traiesc pentru unul din aceste sporturi...in schimb suntem efectiv intoxicati cu Becali. doar vizitele domniei sale la toaleta nu sunt punctate in ziar. Va urez toate cele bune !! PS. Chiar cred ca mai functioneaza postacii,atatea ineptii citesc aici :))

Anonim  •  25 noiembrie 2017, 14:02

Revin un pic asupra faptului ca Maestrul Radu Cosasu este contestat pentru ce s-a intamplat acum 60 ani. TR Ungureanu si cartianu au "schimbat macazul" (au parasit sportul pentru politica, mai ales ca au ales sa fie de partea unui dictator fara scrupule) si sunt departe de a fi obiectivi, echilibrati dar nimeni nu le reproseaza nimic; daca ungureanu este macar talentat (nu si ca orator), cartianu este insasi incarnarea nulitatii! A.

Radulescu decebal  •  25 noiembrie 2017, 14:27

De acord cu tine, tolo! Pina la un punct . Dincolo de punctul asta exista lumea presei care se zbate in nevoi și sărăcie crunte! De ce din numele amintire de tine, de exemplu , nu apare și Sorin Dumitrescu . Sau poate ca a fost acolo și nu știu eu. Își ducea viața de pe o zi pe alta. și bolnav. A încercat sa ceara ajutorul de la organizatia asta. Știu ca nu l a primit. In fapt, asta e menirea ei! Amintești de Doru Dinu Glavan. Cu toată considerația , ai idee cum a apărut asociația din care face parte? Cunoști cu ajutorul cui a fost înființata ? Ce fel de oameni S au înscris acolo? Oricare dintre noi, dacă se bagă aici, are la pensie cu citeva sute de euro in plus. S a trecut prin parlament acum ceva vreme o lege la ordinul unui fost ministru MAI . Oprea îl cheamă. Dar mai bine nu! Nu, mulțumesc ! Înapoi la Graur . Sa faci lucruri care se văd , e ușor . Sa faci lucruri pentru alții , dar care nu se văd , e nobil și de conștiința . Nu zic ca nu e in regula ce a făcut!! Chiar e lăudabil . Dar mai e o parte a presei despre care noi știm ! Și d aia cred ca trebuia S o punem și P aia sub caldura reflectoarelor. Lumea trebuie sa știe ca la noi lucrurile stau ca la fotbaliști . Ești bun și agonisesti in prima parte a vieții , e Ok. Altfel, putini sint cei care te mai bagă in seama după ce ai terminat cu meseria. De fapt, vii dintr o lume și te naști in alta a doua oară la 40,50 de ani. Depinde ce noroc ai. Ok. Scuze. M am înverșunat . Dar știu căzuri care M au întristat profund. Din acest motiv spun ca noi, jurnaliștii de sport, n am fost niciodată in stare sa facem o asociație serioasă . Sa cerem drepturi și sa putem sa i ajutam pe cei dintre noi care au nevoie.

marius  •  25 noiembrie 2017, 16:35

@haideusicfr. Ioanitoaia a luat premiu si lucreaza zilnic in redactie. Normal ca nu a fost inclus la fosti.

Maxentiu  •  25 noiembrie 2017, 17:19

Felicitari d-lui Graur pentru aceasta initiativa. E destul de rar sa le multumim celor pe care-i apreciem cit timp inca mai sint printre noi.

Ciolanus  •  25 noiembrie 2017, 18:20

Ce bine sa mai vedem/aflam oameni de valoare. Chiar ma intrebam de ce nu citim despre oamenii care exceleaza in domeniul lor. In rest, e plin de bombe sexy, regi si penali.

Emil  •  26 noiembrie 2017, 16:56

Ion Ghitulescu? @marius: De acord, indiferent de domeniu, 99,99 din comentariile din presa (daca sint) incep asa: "Aseara a avut loc ..."

OCHIALI  •  26 noiembrie 2017, 17:40

felicitari, dar de ce nu amintiti de Paul Ochialbi....

Comentează