Mii de oameni așteaptă câte 6 ore ca să-și salute Regele, coada șerpuiește până spre parcarea Sălii Palatului!

Dacă te uiți pe Facebook, Regele e detestat. Dar viața e în altă parte decât în comentariile urii

joi, 14 decembrie 2017, 6:13

Pe 5 decembrie, spre seară, când moartea Regelui se anunțase de câteva ore, pe gardul Palatului Regal luminau, stinghere, cel mult 20 de lumânări.

Eram cu un coleg de redacție, cu fesurile îndesate pe cap.

Un fotoreporter s-a apropiat, stătea la pescuit de instantanee, și l-am rugat să nu ne fotografieze. Eram jurnaliști, zicea lumea că ne pozăm între noi.

Omul a dat din umeri, dezamăgit și înțelegător, asta e, următorii clienți veneau abia peste un sfert de oră.

Recunosc că m-am îndoit. Și nu doar atunci.

Acum o lună, când Coroana anunțase starea critică a suveranului, am postat câteva mesaje neînsemnate pe Facebook.

Erau lucruri benigne.

Și atunci a început furtuna acidă pe Facebook. ”Trădătorul de țară”… ”Ne-a vândut la ruși”… ”Casa Regală e o rușine”… ”Aici se termină tot”.

M-am uitat și pe alte siteuri. Aceleași comentarii.

Scorul aproximativ era: 80% comentarii negative și 20% pozitive.

Da, știam ce spun studii din multe țări, unul la care a participat chiar Gazeta Sporturilor pe axa unui think tank din București și a două universități, din Ungaria și Norvegia. Doar 1 din 1.000 de cititori comentează.

Și numai 1 din 5 dintre cei care comentează e vehement. Și mai puțini sunt trolii, cei care propagă limbajul urii.

Dar una e teoria și altul e efectul stomacal al comentariilor de pe net.

Noi, ca ziariști, suntem antrenați. Însă, pe bună dreptate, oamenilor le e greață, se sperie, se simt sub asediul unei majorități inventate.

Nu postările, ci comentariile din subsolul acestora, pe Facebook și pe siteuri, sunt net defavorabile Regelui.

Ai sentimentul că, numeric, Regele e detestat, hulit, mai bine s-ar îngropa în Elveția.

Dacă ne-am lua după comentariile de pe Facebook, în fața catafalcului n-ar fi nimeni. Și totuși, Piața Palatului e plină de oameni care continuă să vină.

Azi-noapte pelerinajul s-a prelungit mult după miezul nopții, ora inițial convenită.

Iar acum, parcă s-au deschis baierele orașului. Vin tineri și bătrâni, vin cupluri și vin părinți cu copii.

Din 10 oameni care trec prin piață, unul singur se pune la o coadă care are deja sute de metri și mii de oameni. Mulțimea coboară pe lângă Palat, pe breteaua de lângă Știrbei, încolăcindu-se în spate, în formă de ”S”, ca pe stadion, aproape de Sala Palatului.

”Stăm de 6 ore”, spun oamenii sosiți înainte de prânz și cărora abia acum le-a venit rândul să intre.

Au venit din provincie, unii sunt cu sarsanalele după ei, e o imagine tulburătoare.

Iar acum, spre seară, coada crește și tot crește!

Probabil că nu vor apuca să intre toți, e imposibil. Dar așteaptă. Cine știe, poate se iuțește coada.

În aceste zile ne recâștigăm nu doar respectul de sine, cum frumos spunea Theodor Paleologu la Digi, o televiziune care a acoperit impecabil evenimentul.

Mai dobândim ceva.

În aceste zile ne refondăm încrederea că nu Facebook-ul și nu discursul urii precumpănesc în viața din această țară.

Nu e nimic greșit să fii împotriva Regelui.

Milioane de români nu-l iubesc și e dreptul lor sacru de cetățeni liberi.

Dar infinit mai puțini sunt cei care-l urăsc și care, preluând sintagmele național-comuniste, umplu netul cu ubicuitatea unor mesaje aproape standard.

E ca și cum lumea rețelelor sociale, scăpată de sub control după ce a distrus involuntar țesutul social, de ies săptămânal fondatorii Facebook să se căiască, vrea să-și construiască propria realitate.

În acest timp, vechi concepte analogice, cum sunt vremea, soarele și norii, continuă să modeleze viața reală a oamenilor.

Temperaturile se anunță tot mai bune, mâine și poimâine în București se vor atinge  12-14 grade.

Imaginați-vă ce va fi sâmbătă când cortegiul va coborî, începând cu ora 11 dimineața, pe Calea Victoriei spre Patriarhie!

Dacă această căldura umană continuă să crească, probabil că și retragerea de la Patriarhie spre Gara Băneasa, în jurul orei 14, se va transforma într-un convoi al recunoștinței.

Acum mașina e programată să traverseze orașul fără suită umană în spate, dar pare că Bucureștiul nu vrea să-l lase pe Rege să plece atât de curând.

Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Arcul de Triumf, traseul de sâmbătă de după slujbă va fi, probabil, copleșit de oameni.

Niciodată, parcă, lumea digitală nu a fost atât de aproape să fie pusă la locul ei de lumea reală, care pare că s-a săturat să fie înlocuită de biți.

Vom vedea.

 


Comentarii (85)Adaugă comentariu

Cătălin Tolontan  •  14 decembrie 2017, 22:34

@Dumitru: credeti ca e nevoie sa le spuna cineva oamenilor ce sa faca sambata? E o gluma buna sa credeti ca un ziarist poate influenta multimile :-) In emotia nationala din aceste zile o mie de ziaristi nu conteaza. Conteaza doar vocea interioara a acestor miloane de oameni.

Mihai  •  14 decembrie 2017, 22:37

Deci, dle Tolontan, daca nu esti de acord cu propaganda oficiala, esti numit "troll"? Hmmm...Asta da, democratie...Spuneti ca au venit mii de oameni...e dreptul lor, fara indoiala, dar Romania nu e formata din citeva mii de oameni, ci din milioane...Dar asa-i la moda acum, minoritatea vrea sa dicteze, iar majoritatea, care nu are mijloace de organizare, trebuie sa taca...Se pare ca exprimarea democratica (o data la patru ani, cu rezultate bune sau rele, in functie de perceptia personala), nu mai inseamna nimic...Intr-adevar e uimitoare inclinarea romanilor catre linguseala, servilism si prosternare in fata unor valori sau sisteme care nu-si promoveaza decit interesele personale...Asta in timp, ce mii de gura-casca mor de grija altora...Dar se pare ca filozofia nationala este "capul plecat, sabia nu-l taie"...De ce sa urinezi impotriva vintului? Asa ca dati-i inainte, e mai bine sa fii plictisitor, decit sa deranjezi sau sa pui intrebari incomode...N-ar fi "cool"...

Vali  •  14 decembrie 2017, 23:12

Nici nu va puteti imagina ce am pierdut !

Urod  •  15 decembrie 2017, 0:17

@Catalin Tolontan.... Nu este nici o problema vârsta... Regina Marii Britanii a ajuns la nouăzeci și ceva de ani, dar probabil englezii sunt niște,, fraieri".... Toți cei ce vorbesc împotriva lui Mihai, au aceleași argumente stupide. Casele Regale vor dăinui tocmai pentru ca își pregătesc urmașii ca să preia tronul.... de aici venea și educatia aleasa a Regelui Mihai.

Urod  •  15 decembrie 2017, 0:21

@gogu de la Amsterdam.... Degeaba stai la Amsterdam..... Sau poate ca stai cu alte treburi pe acolo... Cel mai bine atunci când nu ai o pregătire, cultura și educație, sa eviți subiectele care te depășesc.... Asta e chestie doar de civilizație.... Dacă tot stai acolo, nu sta degeaba...

Urod  •  15 decembrie 2017, 0:30

@Mihai....asta este marea problema a democrației... Sunt situații când marea majoritate ar trebui sa tacă.....exact acum, este o situație în care cei care nu sunt suficienți de informați și pregătiți trebuie să-și vadă de treaba....

Urod  •  15 decembrie 2017, 0:35

@vali... Ai perfecta dreptate... Nici nu realizam ce-am pierdut.....Poate ne-om trezi cumva....

Daniel Claudiu  •  15 decembrie 2017, 0:45

Mihai, ai dreptate, o minoritate (formata din parlamemtari ce au averi cel putin dubioase) vor sa modifice niste legi pentru a putea in continuare sa si sporeasca linistiti averile. In timp ce sistemul sanitar este pamant de flori principala noastra grija sunt legile justitiei.... nu ar fi fost mai bine ca in locul maririlor de salarii si pensii aiuristice toti acesti bani sa fi fost directionati catre sistemul sanitar?

Incoerent  •  15 decembrie 2017, 0:55

Nicoleta Nicolescu, Constantin Oprisan, Mircea Vulcanescu, Gheorghe Jimboiu, Marian Naidin, Valeriu Gafencu... n-au avut loc in tren Cataline! Totusi n-am citit niciunde ca vreunul dintre ei sa-l blameze si asta spune multe despre iertare si iubire!

Adrian  •  15 decembrie 2017, 1:01

Oameni buni, câți dintre voi, cei care comentați și postati aici ați avut bunul simt sa citiți, să aveți macar o idee despre ce a reprezentat regele Mihai și regalitatea in general pentru Romania? Ai citit tu, Gogu din Amsterdam? Nu neapărat surse documentare, dar macar câteva cărți scrise de istorici? Da, este un moment trist și trebuie să ne plângem ultimul rege. Rămânem în republica in care un semi.analf.abet ca Iordache este șeful comisiei care ne reinventează codurile penale.Sau nici asta nu e trist?

sundance kid  •  15 decembrie 2017, 1:27

@ urod Bai dorule esti doar un demagog si ca tot veni vorba eu in 90 ' am votat regele indirect fiind un tinar idealist dara naiv dupa care in vara mi-am luat talpasita definitiv . M-am intors in tzara de mai multe ori planuind sa revin definitiv dar m-am ingrozit asa ca m-am intors la cuibul meu in Occident . Acum poti sa imi oferi un elicopter gratuit ca niciodata nu o sa ma mai vezi acolo . In rest vorba ta . Hai rup !

Silviu  •  15 decembrie 2017, 2:00

Catalin, lumea e scarbita de circul mediatic din jurul acestui trist eveniment. Mihai ca om cred ca a fost un model , dar ca Majestate a facut niste lucruri cel putin controversate , daca nu chiar odioase. Vrei nu vrei , regele este pus in antiteza cu maresalul Antonescu , care desi strivit de corectitudinea politica , ramane un monument de eroism si romanism. Vream sa intreb ce parere aveti despre "Declaratia de la Budapesta" din 1989. semnata si de Mihai 1 ? DUMNEZEU SA IL IERTE !

cucu  •  15 decembrie 2017, 5:53

ptr cei ce stiu engleza si nu numai: http://www.business-review.eu/news/john-m-florescu-king-michaels-war-behind-the-scenes-154537

Dani  •  15 decembrie 2017, 5:54

Nu conteaza ce se discuta pe facebook, ci doar ceea ce va consemna istoria. Si cum in zilele noastre asistam la trucarea sistematica a trecutului, mi-e teama ca urmasii nostri vor intilni o imagine deformata a ultimului rege. Aflat mai mereu in umbra, ajuns pe tron intr-un moment nepotrivit, Mihai I s-a putut face util Romaniei, paradoxal, doar in ultimii ani de viata. Nu merita nici jigniri, nici elogii, caci nu a fost nici tiran si nici erou, ci doar un destin ratat fara voia sa. Odihneasca-se in pace!

Adrian D  •  15 decembrie 2017, 6:56

Draga Tolo ,ura fata de casa regala a fost intretinuta in mod constant de catre clasa politica .Un singur politician a fost mereu alaturi de rege si popor,Corneliu Coposu.Restul niste *** neocomuniste si niste fatarnici.De abia incepuse sa se stinga propaganda antimonarhista al regimului Iliescu,hop ca a aparut Basescu cu bastardul de Lambrino dupa el si a inceput sa-l improaste cu noroi pe rege in stilul fituicii "Romania Mare". Bun, de Iliescu&Basescu, ne-am dat seama, dar ce ne facem cu fatarnicii si fariseii ceilalti?Olguta si Codrin Stefanescu care pe vremea PRM-ului il injurau pe rege alaturi de mentorul lor Vadim,acum sunt mari monarhisti.Tot PSD-ul in frunte cu penalul Dragnea a devenit monarhist.Tariceanu care se declara monarhistul neamului, este implicat intr-un proces in care domeniile regale , de drept ale Regelui Mihai ,erau retrocedate cu acte false bastardului Paul Lambrino.Halal loialitate fata de familia regala, domn Tariceanu! Domn Tolo asa ca nu te mai mira ca 80% dintre comentarii sunt injuraturi.Te uiti in parlamentul tarii si descoperi acel procent de 80%.Aceasta este tara in care traim

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Costel Tudor  •  15 decembrie 2017, 7:27

DOAMNE , cata prostitutie si cat PUPINCURISM pot exista !!!

flackmann  •  15 decembrie 2017, 9:04

Aflam din surse sigure ca si urmasii prizonierilor de razboi de dupa 23 august 1944, dusi de sovietici in siberia, au stat ore si ore in sir la coada aia ... dar nu cred ca vor sa-l binecuvinteze pe Mihaitza, asha se intimpla cind esti tinar si prost si te inhaitezi cu comunistii ca sa dai o lovitura de stat impotriva conducatorului tarii.

Costel Tudor  •  15 decembrie 2017, 9:15

Dle.Adrian D . , in decembrie 1947 , cand mihaita a parasit Romania intr-un tren format din 8 vagoane ( oare de ce avea nevoie de 8 vagoane ) , a lasat tara intr-o MIZERIE CRUNTA si INTUNERIC la propriu . In cei peste 80 de ani de monarhie , NU s-a construit o scoala , o gradinita , o cresa , un dispensar , NU s-a electrificat macar o localitate , NU s-executat canalzarea unei singure localitati , NU s-asfaltat un km. de drum judetean , pe scurt DEZASTRU TOTAL ! Eu m-am nascut si am crescut in cartierul Giulesti , langa stadion si in 1950 am fost inscris in clasa 1 -a , dar nenorocire baietii NU aveau scoala in cartier ( Invatamantul nu era mixt ) . Comunistii au nationalizat un restaurant ( La Angelescu ) in care au amenajat ad-hoc doua sali de clasa ( inca mai mirosea a secarica , triplu sec si mastica ) . Norocul nostru a fost ca anul urmator a fost gata noua scoala care insa avea grupul sanitar in curte deoarece in Giulesti nu exista canalizare ( aceasta s-a realizat prin 1955 ) si incalzirea se facea cu lemne in sobe de teracota ! Deasemeni in Giulesti NU exista gradinita,nu exista dispensar , nu exista cresa ! Asta a lasat mihaita cand a plecat . In toti acesti ani , regii au huzurit impreuna cu gas tile lor , in toata lumea ! Resedintele regale etalau un lux sfidator la adresa multimii , lux care se poate vedea si astazi ! Tot ce am scris mai sus NU le-am citit undeva , NU mi le-a spus cineva , le-am TRAIT PERSONAL !

DAN  •  15 decembrie 2017, 10:05

@Costel Tudor. Stimabile, *** Anei Pauker, Dej, Ceasca si ale tuturor acelor "patrioti de marca" care au dus Romania pe culmile progresului, ajutati de stalin si marsavii lor. Va trziti vorbind sau comentand pe web cum ca stiti voi ce a facut comunismul, bla, bla, bla. Oameni buni daca nu va puteti controla, *** astfel incat sa va dati seama cu ajutor calificat ca trebuie sa aveti decenta sa va abtineti. Voi iubitorii comunismului l-ati mentinut in functie pe Iliescu si turma lui PSd-ista distrugand viitorul copiilor acestei tari, invatandu-i la ura maxima pentru tot ceea ce ii inconjoara, la dispretul fata de valorile umane, condamnand acest tineret la o existenta mai mult decat mediocre. Ce a dat comunismul acestei tari in afara de indobitocire (dumneata fiind un exemplu, dupa cum povestesti), falsificarea istoriei si identitatii acestui popor? Mai bine aveti decenta si traiti-va batranetea incercand o reconciliere cu propria persoana.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin  •  15 decembrie 2017, 10:14

Regele MIHAI primeste in aceste zile ceea ce ar fi trebuit sa primeasca de la romani dupa"89 apreciere si respect.

Andreea  •  15 decembrie 2017, 10:22

Dimpotriva, in spatiul meu social media atitudinea este de respect si apreciere. Am citit multe postari si articole care m-au ajutat sa inteleg mai bine ce a insemnat Mihai I pentru Romania.

Urod  •  15 decembrie 2017, 10:57

@sundance kid.... Cred ca nu știi corect sensul cuvântului,, demagog".... Și eu am fost un idealist ca tine în '90. Am tot sperat 27 de ani, ca vom deveni ceea ce ne doream cu toții.... M-am înșelat amarnic... Tu ai fost mai inspirat și ai plecat... A trebuit sa treacă niște ani ca să-l descopăr pe Rege fiind un republican. De vreo 15 ani am devenit convins ca pentru tara noastră era soluția cea mai buna, întoarcerea la monarhie....Nu este târziu nici acuma... Dacă n-ai putut sa te întorci în tara este și din cauza asta. Monarhia niciodată n-ar fi făcut atâtea fărădelegi câte s-au făcut din anii ' 90...Daca trăiești afara vezi și tu cum sunt tarile monarhice... Deci nu mai este nimic de discutat...

Costel Tudor  •  15 decembrie 2017, 11:45

Dle. Dan , nu ai merita sa-ti raspund pt. ca esti f.f.mic , dar totusi am sa te intreb daca in afara de LOZINCI esti capabil sa vii cu un contra argument concret la postarea mea ??? Am mentionat ca tot ce am scris este trait de mine , nu sunt provesti !

gigelos  •  15 decembrie 2017, 12:56

@Costel Tudor - toata Europa era intr-o saracie crunta .Despre ce vorbim ? 1947 ? De ce vorbiti prostii , sunteti om in varsta ( desi nu prea cred - povestea dvs pare copiata de undeva , nu zic ca nu e adevarata ... mirosea a secarica bla, bla, ...spanac . Postacilor de ce va e inca frica ? SiGermania era distrusa ,Belgia etc,etc .Ce vorbiti aici ... Sa fii fericit ca ai supravietuit , desi cred ca ai maxim 25 ani

ticbis  •  15 decembrie 2017, 13:11

Pe continentul numit Europa exista la ora actuala 50 de state (incluzand aici Armenia si Cipru, state cu intreg teritoriul pe continentul Asiatic dar adoptate socio-politic in Europa). Ar mai putea fi adaugate noile entitati Gibraltar si Kosovo, sau Insulele Feroe, stat nesuveran apartinand de Danemarca. Dintre toate acestea, exista un numar de 10 (zece) state care au ca forma de guvernamant monarhia constitutionala; 7 (sapte) REGATE conduse de regi (United Kingdom, Spania, Olanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Belgia); 2 (doua) PRINCIPATE conduse de printi/principi (Monaco si Liechtenstein) si 1 (un) DUCAT condus de un duce (Luxemburg). TOATE aceste 10 state guvernate de monarhii constitutionale se regasesc in topul primelor 14 tari din Europa in ceea ce priveste nivelul de trai al populatiei. Aspectul asta nu e deloc intamplator; practic, pe langa cele 10 monarhii din lista de mai saus mai apar in top 14 doar Elvetia, Germania, Franta si, cu chiu cu vai, Austria sau Italia. Ne place sau nu, asta e realitatea: monarhiile constitutionale par a fi o garntie a progresului, atat in state mari, foste imperii coloniale, cat si in cele miniscule, mai mici decat o jumatate din judetul Teleorman :)) Acest lucru s-a putut constata si in Regatul Romaniei in perioada interbelica, cand francul francez era la paritate cu leul romanesc si cand economia tarii, industria, agricultura, comertul, sanatatea si invatamantul erau la (apropape) acelasi nivel cu al marilor puteri economice europene. Desigur, nu curgeau atunci lapte si miere pentru absolut toti cetatenii, dar nici in tarile mentionate mai sus nu era altfel. Problema e ca aia au ramas la monarhie si au ajuns dupa 100 de ani la nivelul de trai actual, noi am trecut la republica bolsevica si am ajuns pe ultimul loc! Si nu suntem singurii: Grecia, Serbia, Portugalia, Bulgaria... toate au schimbat monarhia cu republica (comunista sau nu) si niciuna nu se mai regaseste acum in topul european! Or avea monarhiile pacatele lor, dar in Europa se dovedesc a fi cele mai de succes constructii politice statale! In alta ordine de idei. observ ca foarte multi comentatori acuza faptul ca fetele Regelui Mihai nu stiau romaneste cand au revenit in tara in anii '90. Atrag atentia ca primul rege al Romaniei, Carol I, habar n-avea o iota romaneste cand a fost inscaunat pe tronul tarii. Asta nu l-a impiedicat sa simta romaneste si nici sa lupte cu sabia in mana pentru obtinerea independentei de stat a Romaniei. La fel, Regina Maria a Romaniei a fost englezoaica get-beget; sotie a Regelui Ferdinand al Romaniei, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi a Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Părinţii săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Nici ea nu stia boaba romaneste cand a ajuns pe tronul tarii; asta n-a impiedicat-o sa fie cea mai iubita si adulata dintre reginele Romaniei, ever, de la ultimul taran amarat si pana la cel mai bogat aristocrat roman. Meritele ei sunt incontestabile si istoria a cinstit-o si a asezat-o pe locul cuvenit, printre cei mai mari romani ai tuturor timpurilor! Mai sunt si alte exemple: Ecaterina a II-a a Rusiei (numita Ecaterina cea Mare) a fost tarina (imparateasa) imperiului rus timp de 35 de ani. Era germanca, de religie luterana, nascuta Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, stia bine limba germana, franceza si engleza, insa niciun strop de rusa cand a pasit pentru prima oara in Rusia ca sotie a viitorului mostenitor al tronului imperial, Petru al II-lea. A invatat rusa, s-a convertit la ortodoxism si a domnit ca o adevarata rusoaica; a fost cea mai mare personalitate imperiala a istoriei Rusiei; a facut reforme economice, politice, sociale si de fond, a adus arta, stiintele si modernitatea in Rusia anilor domniei ei, a scos practic imperiul ala vast si salbatic din negura unui barbarism milenar proiectandu-l pe firmamentul celor mai moderne civilizatii monarhice ale epocii respective. Din toate exemplele astea se desprinde evident o idee: pentru un monarh demn si constient de rolul sau, nu conteaza altceva decat simtul onoarei si al datoriei in fata poporului care l-a ales si pe care-l slujeste. Asta e rolul unui suveran; si asta fac toti suveranii celor 10 monarhii existente inca in Europa! Si, din cate se vede din statistici, o fac cu foarte mult succes, in interesul popoarelor lor!!! In sufletul si in mintea mea cred sincer ca dupa 1989 Roamania ar fi avut o alta sansa, o alta evolutie daca ar fi revenit la monarhie. De fapt, istoria spune ca in Romania republica n-a fost niciodata validata de un referendum popular, a fost impusa cu forta. Daca am fi revenit atunci la firesc, poate ca acum am fi trait ceva mai normal. Oricum, Regele Mihai al Romaniei merita tot respectul nostru, pentru ceea ce a reprezentat, pentru ceea ce ar fi putut sa reprezinte, pentru idealurile si visurile din inimile si mintile tuturor romanilor care, alaturi de el, au simtit si simt romaneste. N-a fost sa fie, se pare ca nu l-am meritat indeajuns, asta e... ne caciulim in continuare la fiul de militian de Teleorman, Dragnea! Sa ne fie de bine! :)) Ramas bun, Majestate! Istoria ne-a incercat greu, dar niciodata nu va putea sa desparta constiinta unui popor de suveranul sau! PS: In 1066, in urma bataliei de la Hastings, Anglia condusa de regele anglo-saxon Harold al II-a a fost cucerita definitiv si pentru totdeauna de catre normanzi, iar William Cuceritorul a devenit primul rege de origine normanda al acestei tari. Timp de peste 400 de ani, la curtea regala a Angliei nu s-a vorbit in alta limba decat in franceza; toate marile case nobiliare britanice pe care le cunoastem noi astazi sunt de origine normanda (franceza). Asta nu-i impiedica acum pe englezi sa se simta britanici si sa-si venereze regina cantand pe strazi si pe stadioane "God Save the Queen!"

ttv  •  15 decembrie 2017, 13:46

cand fiica avea vreo 13 ani (adica acum aproape 10) eu,pe un ton declarativ m am apucat sa i spun cum era si ce faceam eu pe vremea mea...ceva incomparabil si fara nicio tangenta cu ce fac ei acum ! dupa ce am terminat, fata mea s-a uitat lung la mine si mi a spus: ""auzi ce treaba am eu cu ce ai facut tu in vremurile tale ??care e legatura si sensul?? ca nu inteleg!!"" am tacut si am lasat discutia in aer... cam asa vad eu ca se rezuma si aceasta discutie....

casa de marcat  •  15 decembrie 2017, 14:22

oarecum un gest de apreciat insa un pic cam tarziu pentru manifestarea unei simpatii

gigelos  •  15 decembrie 2017, 14:35

@ttv - un comentariu mai idiot nu am citit ..

Cristian  •  15 decembrie 2017, 14:52

Un trădător de țară,care,ne-a vandut,atât lui Hitler ,cat si lui Stalin.Am fost bombardat ,și de americani,și de nemți,și de rusi.Si,sa ma ploconesc,ca toți prosti,aliniați,ca pe vremea comunistilor,la coadă la pâine,La moaștele ticalosului ?Romania,o tara de lasi,nesimțiți,care,habar nu are de adevarata istorie.Culmea,acum cateva zile ,pe un post tv,apărea o babă,in negru,cu un afișele care scria TRAISCA REGELE....?cat de *** pot sa fi,sa scrii așa ceva...Da,cei care ma vor înjura, sa lămpi pe,acolo,unde,pe King Mihai,l-a durut,atunci,când a plecat din tara,tânăr și nelinistit,iar,noi,am plătit despăgubiri de război,atât rușilor,cat si nemților,iubitului vostru ***Johanis.Dumnezeule,cata urîțenie,e in tara asta,și,aia de stau la coadă,sa imi raspunda din 1947 ,până azi,unde erați,perversilor ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gigelos  •  15 decembrie 2017, 15:29

@Cristian - ziceam ca nu am citit un comentariu mai idiot ca cel de sus ... am citit ... al tau

Costel Tudor  •  15 decembrie 2017, 15:52

gigelos , NU , nu am 25 de ani , am 74 impliniti si asa zisa proveste copiata de undeva este traita de mine ! In copilarie imi petreceam vacantele la tara la bunici in com. Poienarii Burchi , jud. Prahova , la 40 km. de Bucuresti . In anul 1947 in aceasta comuna scoala se facea in casa invatatorilor Catanoiu ( sot si sotie ) . E adevarat , f. putini copii , majoritatea erau *** ! NU era electrificare ( luminarea incaperilor se facea cu lampa cu petrol ) , satenii aveau ca sursa de informare pe salariatul primariei care cu o toba mare prinsa de gat chema oamenii la poarta ca sa le spuna ultimile stiri , soseaua era complet desfundata , noroiul depasea glezna ! RETINE-TI , toate aceste aspecte se intalneau la 40 km. departare de Bucuresti !!! In anii 50 si 60 s-a electrificat comuna , s-a introdus radioficarea in toata comuna ( in fiecare casa s-a montat un difuzor ) si bineinteles , s-a asfaltat soseaua ( de altfel tot drumul judetean ) ! Oare cum a fost posibil si timp de 80 de ani sub monarhie nu s-a putut bate un cui ??? Referit or la afirmatia ca in toata Europa era saracie , ma indoiesc . Am iesit pt. prima data din tara in 1968 ca sportiv in Germania Federala , deplasare facuta cu trenul . Ceia ce am vazut nu mi-a lasat impresia ca si la ei ( Ungaria, Austria ,Germania ) a fost dezastrul care a fost in Romania dupa 80 de ani de MONARHIE !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  15 decembrie 2017, 15:59

Acum,am aflat,ca o fata de 19 ani,care muncea în Italia,s-a și ucid,din cauza ca nu i s-a prelungit contractul,și,pe toți de pe aici,va freacă grija de o inmormantare ,da ,sunt ,ntolerant cu trădătorii,mincinoși și prostii,așa cum sunt cei,care ii pupa moaștele ticalosului.De ce nu ziceți nimic de aceastea fata,Tolontan,esti un ***,daca vrei sa ne contăm în istorie,afla ca am lucrat la arhivele militare,și,pot sa pun multe despre această familie regală,de hoti,ticăloși,și trădători..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gigelos  •  15 decembrie 2017, 16:15

@Costel Tudor - ai fost in 47 in Germania ? Compari 47 cu 68 ? Planul Marshall ? Cand a venit Carol I , Principatele Romane erau in urma Vestului cu sute de ani . Cum crezi ca se puteau recupera in 50 de ani de regalitate , cu doua razboaie mondiale , razboi de independenta si o mare criza mondiala ? Mai oameni buni , comparati mere cu pere . Mergi acum in acelasi sat de la 40 km de Buc si mergi si in Germania intr-un sat asemanator ca locatie . Aberam

tataie  •  15 decembrie 2017, 17:32

Ce rege, ce regat? Concret ce anume face un rege si ce il recomanda pentru fisa postului? Celor care va place regalitatea propun sa mostenesca copii lui firea primaria, ai lui dragnea psd ul, ai lui kwi romania, etc.

ticbis  •  15 decembrie 2017, 17:48

@Costel Tudor: Domnule, va respect varsta si opiniile; am trecut si eu de multi ani in toamna vietii, insa mi-am pastrat, sau macar am incercat sa-mi mentin mintea si judecata limpede. Si mai ales constiinta de neamul in care m-am nascut si de istoria acestuia, cu bune sau cu rele. Evident ca vi s-a electrificat satul dupa anii '50, evident ca vi s-a asfaltat ulita in anii '60, evident ca vi s-au bagat in case difuzoare radio dupa anii '70, evident ca in anii '80 aveati un apartament dat de stat si un serviciu cu salariul aferent la una dintre cele cele peste 3000 de fabrici si uzine construite de catre stat in anii socialismului. Nu incerc sa fac comparatii si nici nu vreau sa ma refer la pretul platit de fiecare cetatean in anii aia pentru difuzorul prins in gardul curtii, nici la apa calda sau la cozile infernale la paine sau la carne. Am trait in vremea aia si le-am constientizat asa cum au fost ele, desi nu m-au afectat prea mult personal pentru ca eram tanar si oarecum lipsit de grijile astea. Minciuna, impostura, propaganda ieftina si fara sens real, sentimentul lipsei de libertate in gandire si in cuget, indobitocirea cu intentie vadita a unui intreg popor... astea m-au facut sa nu pun botul niciodata la propaganda aceea comunistoida. Adevarat, foarte multa lume o ducea mai bine atunci decat acuma, dar asta doar daca ne referim strict la niste chestiuni punctuale, nu la nivel de ansamblu, nu la nivel de principii de viata. Nu, nu eram liberi, eram doar niste scalvi pe o plantatie, izolati complet de lumea civilizata, incatusati ideologic si striviti in tot ceea ce inseamna demnitatea umana. Acum suntem saraci si la mila statului unui fiu de militian dintr-o comuna din Teleorman; aparent liberi dar in realitate mult mai scalvi decat am fost vreodata! Nu, domnule! In anul in care a abdicat Regele Mihai o jumatate dintre strazile periferiei din Londra sau din Paris erau neasfaltate si pline de noroaie la fel ca si in satul dvs si locuintele din satele Angliei sau Frantei erau iluminate tot cu felinare cu gaz lampant; in sudul Italiei, in Sicilia se foloseau inca lumanarile!!! Orasele Germaniei erau distruse complet, populatia manca frunze goale culese de pe camp; Rusia comunista nu mai era populata decat de femei, batrani si copii in proportie de 80%, mancau din gunoaie si din tomberoane! Romania a avut noroc, n-a fost in anii aia chiar in halul asta, dar nici n-a dus-o prea grozav. Insa toate aceste efecte dramatice au fost consecintele razboiului, n-au nicio legatura cu monarhia. Bolsevicii au facut ce-au facut doar pentru a-si promova ideologia defecta, au reusit timp de 50 de ani pana s-a rupt craca istoriei... apoi s-a instaurat in loc un fel de haos. In tot acest timp, monarhiile si-au continuat evolutia, s-au modernizat, au tinut pasul cu transformarile vremii si au trecut si ele de la noroi la asfalt, de la lampa cu gaz la lumina electrica si de la difuzorul din gard la televizorul cu plasma, toate astea evoluand in deplina concordanta cu libertatile si constiintele cetatenilor! Aici e diferenta! Nu intamplator toate cele 10 monarhii actuale din Europa ocupa primele 14 locuri in ierarhia nivelului de trai de pe continentul nostru!

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord