Când Sputnik întreabă ”Ce interese servește tolo.ro în investigații?”, iar răspunsul îl dau Gușă și Udrea: ”E agent secret!”

Tactica acelora care-și așteaptă sentințele în 2018 sau care au probleme cu justiția pare a fi: aruncăm cu rahat în ventilator, murdărim tot și vina noastră devine automat mică

luni, 22 ianuarie 2018, 6:06

Ce e mizeria asta?

Joi, 18 ianuarie 2018, Realitatea TV a difuzat ”Dezvăluiri bombă”.

Postul susține că ”o sursă exclusivă” i-a anunțat că aș fi omul SIE, asta după ce aș fi fost transferat de la fosta Securitate.

Într-o discuție halucinantă, în care am rîs, că asta e reacția sistemului simpatic uman, canalul TV m-a întrebat textual dacă noi criticăm SRI în investigația Hexi Pharma pentru că aș fi de la SIE.

Pe parcursul aceleiași zile, Cozmin Gușă, patronul Realitatea TV, a intrat pe post și a rostit un lung monolog, pe care îl găsiți aici, pe Pagina de media.

Precaut ca să nu fie dat în judecată, Gușă a folosit insinuări, versiuni oculte și tactica manipulativă ”Dacă e adevărat, e grav, dar noi nu putem spune că e adevărat”.

Ce e mizeria asta?

Nicio relație cu Serviciile

Sunt străin de orice legătură cu serviciile secrete.

Am spus ori de câte ori s-a ivit ocazia și o repet azi: nu am avut, niciodată, niciun fel de relație cu niciun serviciu secret.

Nu există nicio bază de adevăr a unei colaborări pe care aș avea-o cu Securitatea, SRI, SIE și puneți orice inițiale vreți.

Prin urmare, de fapt nu există nicio sursă.

Niciun om.

Niciun document sau probă care să susțină ceva ce nu există.

Nicio instituție.

Ca reporter, am simțit nevoia să fiu clar de decenii.

Detest ideea jurnalistului acoperit. El e un agent nedemocratic de influență.

Liviu Mihaiu: ”Te-am verificat!”

Acum câțiva ani, pregăteam împreună cu Liviu Mihaiu, de la Radio Guerilla, declarații despre rolul nociv al serviciilor secrete în presă, indiferent că se numesc SRI, SIE sau altfel.

Le-am și susținut de altminteri, declarații și inițiative sistematice despre nevoia ca serviciile să lase presa în pace.

Mihaiu e un adevărat ”vânător de acoperiți”, de la foștii securiști și până la intențiile de infiltrare de azi.

Pe când stăteam de vorbă, Liviu Mihaiu se oprește și spune, cu zâmbetul lui sardonic și pătrunzător: ”Ce, crezi că nu te-am verificat și pe tine?! Întâi asta am făcut! Nu puteam avea încredere până nu mă convingeam că nu ești”.

Am vrut să-i vărs cafeaua în poală.

Dar mi-am dat seama că nu poți cere nimănui să te creadă pe cuvânt.

De aceea nu cer, azi, nimănui, nimic.

Să ascultăm faptele.

”Ce e mizeria asta?”

”Ce e mizeria asta”, ne-au întrebat, pe mine și pe colegii mei, încă de joi, din dimineața ”bombei”, ziariști din toate colțurile țării.

Unii credeau, că așa suna făcătura la prima mână, că e o răzbunare a SRI.

Asta după ce ziarul citase din documentele oficiale și publice ale procesului Hexi Pharma, unde apărea numele Serviciului în dialoguri.

Dar ar fi fost o răzbunare extrem de primitivă.

Ca și cum doi subofițeri SRI din tura de noapte se plictisesc.

Se îmbată cu sirop de tuse, se uită la ”Familia Bundy” și se gândesc: ”Băăă, am găsit cum scăpăm din treaba cu Hexi. Zicem că ne atacă SIE și, prin urmare, Tolo.ro e agent SIE”.

O fi Rusia?

Alți jurnaliști au făcut imediat legături cu articolul bizar de la finalul anului trecut parașutat pe Sputnik.md, siteul finanțat de Kremlin.

Pe 21 decembrie 2017, tam-nisam, propaganda Moscovei apără discret Hexi Pharma și se întreabă, insinuant: ”Ce interese servește tolo.ro în investigația cu dezinfectanții?”.

S-a potrivit ca pledoaria împotriva investigațiilor noastre, fluturată de Sputnik.md, să apară cu aproape aceleași cuvinte și în monologul  de o solemnitate imundă al lui Cozmin Gușă: ”Dacă un jurnalist precum e Tolo face investigaţii la comandă sau servite înseamnă că foloseşte cuiva împotriva altcuiva”.

Sau.

”Dacă suspiciunile se vor dovedi adevărate, aruncă o mare anatemă asupra investigaţiilor jurnalistice în general”.

Observați folosirea repetată a lui ”dacă și cu parcă”.

Nici SRI, nici Putin. E judo 🙂

În discuțiile de la om la om, am încercat să dezamorsăm cele două ipoteze:

  1. O răzbunare a SRI.
  2. Sau o aliniere între Gușă și rușii de la Sputnik.

Dar atunci ce e mizeria asta, ne-au întrebat ziariștii?

Nu e nici SRI, nici Sputnik, ci lucrurile sunt muuuult mai simple.

E judo.

Nu râdeți, vorbim serios!

”Bomba” de la Realitatea TV a apărut imediat după o investigație a Gazetei legată de Federația Română de Judo, acolo unde Cozmin Gușă este președinte. Două episoade ale investigației, în ordine cronologică, aici: unu + doi.

Cele două articole ale Gazetei. Primul e din 16 ianuarie. Al doilea, din 17 ianuarie. Scorneala de la Realitatea TV a apărut pe 18 ianuarie.
Cele două articole ale Gazetei. Primul e din 16 ianuarie. Al doilea, din 17 ianuarie. Scorneala de la Realitatea TV a apărut pe 18 ianuarie.

Raport ANAF: ”550.000 de euro, prejudiciu la federația de judo”

Cum s-a ajuns aici.

În septembrie 2015, Mirela Neag publica o investigație legată de afacerile din judoul românesc.

Trec doi ani și, chiar în aceste zile, un alt jurnalist al Gazetei, Justin Gafiuc, află că ANAF a finalizat un raport despre neregulile de la FR Judo.

”550.000 de euro prejudiciu”, scrie clar în raportul ANAF.

Gafiuc a precizat repetat că Cozmin Gușă nu are nicio legătură cu frauda, comisă înainte de alegerea acestuia ca președinte.

Gușă a sunat în seara dinaintea publicării articolului din Gazetă despre fiul său

Reporterul a discutat cu mai mulți oameni.

Și au ieșit la iveală și alte chestiuni în neregulă.

De pildă, un antrenor și-a asumat public declarațiile în care susține că elevul său e defavorizat în raport cu fiul lui Cozmin Gușă.

Asta l-a enervat pe Gușă, care m-a și sunat cu o seară înainte de publicare.

Nu mi-a cerut nimic, nu m-a amenințat, dar mi-a comunicat nemulțumirea lui în fața iminentei tipăriri a subiectului.

A pretins că ”nu e profesionist ce faceți”.

În acel moment, m-am gândit că va urma ceva.

Intră în scenă Elena Udrea!

Cozmin Gușă m-a sunat marți seara.

Miercuri dimineața, Gazeta publică articolul neschimbat, parte a investigației despre judo.

Episodul conținea declarațiile părților, ale antrenorului, ale băiatului lui Gușă și ale lui Gușă însuși.

Joi, Realitatea trântește bomba cu ”Tolo, agent SIE”.

La doar câteva ore, hop și Elena Udrea!

Udrea se ia de investigația Gala Bute

Pe Facebook, fostul ministru scrie că ”Tolontan este omul Sistemului”.

Iar investigația jurnalistică Gala Bute este, desigur, spune Udrea, comandată.

Și ea pare extrem de  precaută cu ce insinuează, pentru că Securitate și Sistem nu înseamnă nimic în 2018.

Gușă și Udrea sunt atenți ca să nu poată fi dați în judecată.

Căci nu e împotriva legii să fii irațional în afirmații sau caracterul tău să fie doar un pic mai mult decât un zvon.

Îi leagă interesele lor diferite împotriva investigațiilor

De fapt, pe acești oameni îi doare în cot de noi.

Investigațiile de presă documentate și cu efect îi deranjează. Realitatea că ceva serios începe și e dus la bun sfârșit, asta-i seacă.

Pe ei nu-i interesează ce suntem, ci ce facem.

Faptul că atât propagandiștii lui Putin, cât și Gușă și Udrea au ieșit simultan ca să încerce să decredibilizeze investigațiile de presă ale gsp și, vorba lui Gușă, ”investigațiile jurnalistice în general”, nu înseamnă că ei joacă rummy la aceeași masă.

Exact acum un an Cozmin Gușă era în favoare grațierii și amnistiei ”bine explicate”!

Interesul dictează.

Poate că ați uitat, dar, pe 18 ianuarie 2017, Cozmin Gușă declara la Realitatea TV: ”De ce să nu îţi asumi graţiere în condiţiile în care în puşcăriile din România se trăieşte ca în cocină? Un stat cum este România care nu a investit în penitenciare şi care ţine deţinuţii închişi pentru fel de fel de lucruri, dovedite sau nedovedite, în asemenea condiţii, nu are ce să facă decât să recurgă la graţiere”.

Gem pușcăriile de nevinovați, ținuți acolo ”pentru lucruri dovedite sau nedovedite”!

Nu doar grațierea, dar și amnistia era normală, credea Gușă, ”în condițiile exceselor din justiție”.

Trebuia doar s-o explice bine PSD. Sursa e chiar Realitatea.net.

Nu e nici o problemă, dacă asta era opinia lui sinceră, pro grațiere și amnistie.

Numai că, la 10 zile după aceste declarații, era eliberat Maricel Păcuraru, celălalt patron al Realitatea TV. Grațierea și amnistia nu mai erau necesare :-). Și discursul analistului trece în tabăra #rezist.

Așadar, nu e vorba că Sputnik, Gușă și Udrea s-au vorbit între ei sau sunt coordonați.

Pur și simplu, ei se unesc natural, prin osmoza propriilor interese.

Chiar dacă diferite, interesele lor presupun sec: mai ușor cu investigațiile anticorupție!

Ei fac tot ce pot ca oamenii să nu mai creadă faptele.

Faptele care arată publicului hoțiile petrecute în federații, în spitale, în ministere.

Faptele care-i fac pe cetățeni mai informați, faptele care construiesc numitorul comun al implicării civice.

Logică gen Gușă: dacă ataci SRI nu o faci pentru că ești jurnalist, ci pentru că ești ”de la concurența SRI”

Ei acționează distinct, doar argumentele lor arată la fel, pentru că au aceeași logică aberantă.

Sub tutela lui Gușă, Realitatea TV a ajuns să întrebe un jurnalist dacă atacă SRI pentru că e de la SIE!

Ca și cum nu e treaba unui ziarist să se raporteze critic la servicii.

Să expui erorile serviciilor ca reporter a devenit suspect în cultul întemeiat de Gușă pe ruinele onoarei profesionale a unei televiziuni.

Iar Elena Udrea oferă ca probă a insinuărilor sale faptul că ne-am apucat să scriem despre Gala Bute ”încă dinainte chiar de a avea loc evenimentul”.

În ce lumi diferite trăim, totuși!

Udrea e sincer mirată că am scris despre Bute – Mendy înainte de gală

Elena Udrea e sincer convinsă că e o victimă în ”Gala Bute”.

Și crede că doar influența ”cuiva” te poate determina, ca reporter, să ai semne de întrebare despre un eveniment pe bani publici, înainte de derularea lui.

Din lumea ei, unde totul pare lucrătură și combinație, Elena Udrea nu poate înțelege că orice microbist s-a prins din prima că meciul Bute – Mendy e o chestie în neregulă.

Să finanțezi din bani europeni o gală de box profesionist e ceva ce nu s-a mai văzut nicăieri în UE!

Aceasta era problema de principiu semnalată de Gazeta Sporturilor înainte de gală, în aprilie 2011 aici.

Am adresat întrebarea nerostită, nedumerirea elementară din mintea fiecărui cetățean ai cărui bani au fost folosiți acolo. Și furați, după cum spune prima instanță, însă doar verdictul definitiv va conta.

Asta apropo de ce avertizează Dan Tăpălagă, care amintește chiar în aceste zile despre încercările de a destructura ”completele de cinci de la Înalta Curte”.

Un astfel de complet de cinci judecători are pe rol faza a doua și ultima a procesului Gala Bute.

Miniștri, impresari, procurori, interlopi, manageri de spital

Sincer și banal, mizeriile nu ne clintesc.

Investigațiile jurnalistice vor continua netulburate.

Da, conștientizăm că numărul celor pe care-i deranjează ceea ce scriem este incalculabil.

8 milioane de euro a recuperat statul numai din două cazuri pornite de la investigațiile Gazetei, ”Loteria I” și ”Dosarul Transferurilor”

De peste 15 ani, petrecuți în investigații, am colecționat adversități ale unor oameni influenți.

Au fost demiși, trimiși în judecată, iar unii au ajuns în închisoare, miniștri, directori generali de companii naționale, președinți de federații și de cluburi sportive, manageri de spital, impresari de fotbal, puternici oameni de afaceri, procurori, avocați și interlopi.

Sute de persoane.

Și, în plus, ceea ce-i doare mai rău, a trebuit ca unii să dea banii înapoi.

Prejudiciile plătite îi enervează îngrozitor

8 milioane de euro e puțin pentru stat.

Dar e mult pentru cei care i-au dat siliți de instanțe.

Iar celor care nu au restituit banii le sunt supravegheate proprietățile și veniturile.

Din orice vor dobândi sau vor câștiga în viața asta, o parte vor vărsa înapoi bugetului, până se recuperează prejudiciul.

Alte cazuri sunt pe rol, alte zeci de personaje care ne detestă.

Ei asta înțeleg, chiar dacă nu presa e responsabilă pentru ceea ce au făcut, iar  justiția e cea care îi condamnă, în fond, pentru propriile fapte.

În același timp, e incalculabil și numărul victimelor și suferințelor provocate de nereguli sau de hoții.

Pentru victime scriem.

Dacă furi din sport, nu mai ai bani pentru sportivi

La federațiile sportive, victimele sunt sportivii.

Când prejudiciezi cu 500.000 de euro o federație precum cea de judo, care are buget public sub 1 milion de euro pe an, de unde să mai ai bani pentru sportivi?

În cazul spitalelor, victimele sunt pacienții de ieri, de azi și de mâine.

Și, în toate investigațiile jurnalistice, primii beneficiari sunt cetățenii.

Noua amenințare

La final, să vorbim un pic despre risc.

N-am bătut toba în privința riscurilor pe care le avem în față pentru că asta ne e meseria.

Dar meseria de jurnalist, nu alta!

Când Sputnik, Gușă și Udrea insinuează, mincinoși, că suntem altceva, ei construiesc involuntar o amenințare asupra tuturor redacțiilor care fac dezvăluiri, investigații sau care, pur și simplu, deranjează.

Nu o comit voit, că habar n-au de profesie.

Cei trei știu că riscul propagat de minciunile lor e însemnat și iată în ce constă.

Jurnaliștii publică, ”sifoanele” toarnă

Toți politicienii, demnitarii sau afaceriștii afectați de presă au dreptul să deteste ziariștii.

E uman, e normal.

Când cineva e criticat într-un editorial sau se scot despre el la iveală fapte demonstrate în investigații, el devine furios.

Însă, undeva în adâncul lui, știe că asta e regula jocului. Jurnaliștii publică ce au, nu-i poți opri.

Dar jurnaliștii nu ”te vând” Serviciilor sau Parchetelor.

De aceea, uneori fix aceiași oameni vin la noi cu dezvăluiri despre alții.

Una e însă să ne urască drept ziariști și alta să ne urască pentru că cineva insinuează că suntem ”sifoane”.

”Analist și banalist”

Un jurnalist care e ghidonat de servicii:

Poate deveni chiar ținta fizică, pentru că până și borfașii au onoarea lor, suportă pedepsele, dar nu suportă ”sifoanele”. Nici nu e normal ca ziariștii să se alieze cu serviciile, cu poliția, cu parchetele.

La riscul acesta pus asupra capului altora nu s-a gândit nicio clipă Cozmin Gușă.

El s-a apucat să arunce acuzații oribile, fără niciun temei și în afara regulilor meseriei, nerealizând, ca orice ”analist și banalist”, categorie definită duios de Radu Cosașu, că își periclitează chiar propriii colegi, despre care mâine cineva poate spune, aiuristic, că sunt angajații sau colaboratorii serviciilor.

Mesaj de la jurnaliști Realitatea: ”Îmi pare rău pentru mizeria sinistră de azi!”

Mai mulți ziariști, unii bine cunoscuți, din Realitatea TV ne-au trimis mesaje de susținere.

”Îmi pare rău pentru mizeria sinistră de azi marca Realitatea TV. Îmi pare rău că există, de fapt, astfel de mizerii”, scrie într-unul dintre ele.

Da, problema e, într-adevăr, nu cazul concret, ci posibilitatea ca o astfel de mizerie să prindă viață nestingherită într-o televiziune.

Vă mulțumim pentru mesaje!

Dar gândiți-vă că aveți puterea profesiei!

Noi, ziariștii, cei care cerem oamenilor să se implice și să-și joace funcția de cetățeni, nu cu sms-uri private ne facem meseria, ci ridicându-ne.

În secret vorbesc agenții 007 din rețeaua de prieteni imaginari ai lui Cozmin Gușă.

Noi, ziariștii, spunem tare ceea ce credem, ceea ce argumentăm și probăm.


Comentarii (96)Adaugă comentariu

Alin  •  22 ianuarie 2018, 10:47

Gusa si Udrea s-au gasit sa vorbeasca? Doi stalpi ai constiintei umane , Udrea, care a lucrat la TANTI PETRUTA, de unde a promovat la PRINTISORU, cine stie despre ce vorbesc, eu vorbesc din postura de fost client la PRINTISORU. Gusa sa nu uite cine este, venit in Bucuresti la Intact direct din *** Campia Turzii, cu declaratii de avere nicioada completate, tinand ba cu unii, ba cu altii, dupa cum bate ...banu. Stai linistit ca si tie ti se pregateste ceva, nimeni nu scapa, *** ****** . Tolo te iubim, esti un exemplu,te citim si te rascitim si nu putem intelege cum de am ajuns ca natie in mocirla asta care nu se mai usca.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Radu  •  22 ianuarie 2018, 10:53

Asta cu agent secret, securist, sri, sie, cia, kgb...e asa, o perdea de fum, pentru a arunca o fumigena in ochii oamenilor, doar doar o scadea din credibilitate...cei din presa stiind ca oamenii nu mai au timp sa vada si argumente, citesc pe bandă si pleaca la serviciu...iar acolo, vorbesc despre ce au citit.. si atat. (Ca o paranteza, argumentele lui Gusa sunt: a scris la o revista unde sef era securist, taica su era colonel, si basescu a folosit "vantu e malefic" exact ca in interviul lui Tolontan. Argumente, nu glumă...si se mai mirau ca râde.. ) In alta ordine de idei, ciudat este ca multi isi intemeieaza o asa zisă aparare pe asta, ca si cum asta ii exonereaza pe ei de faptele savarsite.. Ok, sa zicem ca asa ar fi, Tolontan ar fi securist, sri st etc...si? Ce faci, te legi de asta? Asta gasesti tu de cuviinta sa ataci? Asta conteaza? Nu, problema ta e ceea ce ai facut tu, pe fond...nu ca reporterul e securist. Perdeaua *** el a facut din asta o arma de aparare a hotilor. Din punctul meu de vedere poate sa fie si agent mosad, atat timp cat acum 3- 4 ani doctorii iti ziceau de la obraz cat costa o operatie, iar acum vorbesc cu tine tratandu te ca pe un om bolnav, eu sunt multumit de activitatea lui. Dar, ca sa revin cu "securistul" Tolontan nu este nimic din toate astea, este doar un om incredibil de curajos care a luat decizia sa si suflece mânecile si sa intre in vâltoarea sistemului...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tudor  •  22 ianuarie 2018, 10:56

Domnule Tolontan, urmaresc presa romaneasca inca din primele zile ale anului 1990. La fel si viata politica. Nu este nimic nou. Cei care deranjeaza sunt ridiculizati fiind etichetati ca si deontologi rupti de realitate. Sau mai grav, sunt 'sigur' securisti, mai nou oameni ai binomului ori statului paralel, agenti ai unor servicii straine sau naimiti ai ocultei mondiale. Cand ajungi subiect al unei astfel de zvonistici manipulatorii consider ca este o garantie data fara sa vrea de catre cei care o folosesc, privind integritatea si corectitudinea demersului victimei acestor acuzatii nefondate. In concluzie, continuati sa deranjati, chiar daca este o munca in care te murdaresti inevitabil, insa utila societatii.

Spectator  •  22 ianuarie 2018, 10:58

Daca primesti un mail cu informatii de la un agent SIE (tu nestiind ca e agent SIE), care te ajuta sa pornesti o investigatie, se poate lua ca "esti omul lor"? Ma gandesc ca ar fi usor sa ti se insceneze ceva de genul.

Cătălin Tolontan  •  22 ianuarie 2018, 10:59

@Spectator: buna intrebare, iar raspunsul e "Nu", nu e nici o problema sa folosesti surse din servicii. Jurnalistii din toata lumea folosesc surse diverse, de la oameni onesti si exasperati la infractori si de la avocati la oameni din servicii. E normal si e protejat legal, ca e in interesul societatii. Numai ca Sputnik, Gusa si Udrea insinueaza inversul. Ca eu i-as informa pe ei, ceea ce e o minciuna. In cazul Hexi Pharma, de pilda, am publicat un raport oferit de un biochimist, o sursa a SRI, care, dupa ce serviciul nu facuse cu el nimic vizibil, ni l-a dat noua. De fapt, nu noua, ci voua, publicului.

aham  •  22 ianuarie 2018, 11:01

era de asteptat.. nu doar de la astia. ma mir doar ca e inca putin. tine-te tare, e nevoie de oameni ca tine si ca ceilalti din echipa. cat despre interventiile rusilor, la noi nu s-a facut nimic inca impotriva dezinformarilor pe scara larga, trolilor etc. e plina presa online de comentarii ale trolilor si nu face nimeni nimic desi e clar o problema de singuranta nationala, un atac. de fapt, stim bine ca marele partid rosu chiar a imprumutat tactica asta, vezi recentul atac asupra lui chirila

Vasi  •  22 ianuarie 2018, 11:03

Sa nu va lasati niciodata de ceea ce faceti, sincer, oameni ca dumneavoastra imi dau speranta ca intr-o zi ne vom schimba, ca intr-o zi cei vinovati vor fi trasi la raspundere, ca intr-o zi, Romanii de pretutindeni, se vor intoarce acasa, vor munci acasa si vor fi rasplatiti cum se cuvine. Va doresc multa sanatate si continuati ce ati inceput,aveti grija de dumneavoastra pentru ca sigur vor incerca sa va intimideze apeland la alte lucruri mai grave. RESPECT

Danut Munteanu  •  22 ianuarie 2018, 11:09

Dați-i înainte cu tupeu !!! Continuați sa continuați...ca sa citez un slogan nu chiar reușit !

Mihai Pauna  •  22 ianuarie 2018, 11:12

gusa a iesit in tinda Ca sa dea in Tolontan. Taraba lui a devenit oglinda A antenutei "profesorului" dan. Judo-i bun daca te tii de el Ca daca nu curge,... pica! Si de ce , la o adica, Sa nu profite si fiu-su nitel?

Andrei  •  22 ianuarie 2018, 11:21

Tolontane, daca erai un om corect, investigai preluarea celui mai mare club de fotbal din Romania, de gigi infractorul camatar! Matale faci investigatii la ordin, iar acest ordin vine doar de la servicii!

gilos  •  22 ianuarie 2018, 11:21

Evident ca investigatiile deranjeaza.Cei vizati, intr-un fel sau altul, vor cauta sa discretizeze jurnalistii sau sa bagatelizeze investigatia.... Important este sa nu cedati si sa continuati. Munca voastra este poate insuficient apreciata si recompensata, dar este fundamentala pentru societatea romaneasca, pentru democratie, dreptate si libertate. Felicitari si mult succes !

Art Vandalay  •  22 ianuarie 2018, 11:48

Gusa- Vizer- Putin... imi pregatesc popcorn-ul, abia astept sa vad pana unde reusiti sa ajungeti. Spor!

emil  •  22 ianuarie 2018, 11:51

Coruptia si furtul sunt atat de prezente in societatea noastra incat pentru mine nu mai conteaza daca grupari ale KGB-ul ,CIA-ul, SRI-ul, etc se rafuiesc si astfel " apar investigatiile jurnalistice". Din punctul meu de vedere ar fi minunat ca astfel sa aflam de toate nereguluile facute de diverse persoane si justitia sa faca ceea ce trebuie.

Unde sunt dovezile?  •  22 ianuarie 2018, 11:54

Ok, toate bune si frumoase. Unde sunt dovezile care sustin afirmatiile? Sa luam ca exemplu dezastrul planetar Deepwater Horizon, doar cea mai mare deversare de petrol din istorie... daca jurnalistii scriau de rau despre BP - asta inseamna ca erau platiti de Shell sau Exxon? Sau poate chiar era o situatie foarte grava? Daca un jurnalist scrie ceva negativ despre X inseamna ca este omul lui Y? Unde sunt dovezile? Iar acum o parere sincera - pe mine ma intereseaza mai putin "al cui" este domnul Tolontan - problema de fond este ca ceea ce a semnalat dansul in repetate randuri este: 1. ADEVARAT. 2. POATE FI PROBAT. Acum ca o fi omul Rusiei, al SUA, al UE, al SRI, SIE, PSD, PNL, PCR.... mi se pare ceva de interes secundar. Pentru mine de interes principal este sa nu mor in spitale. Ce ziceti de asta?????

Ilie  •  22 ianuarie 2018, 12:06

Sunt convins ca Gusa & Co. stiu prea bine ca NU sunteti parte a SRI,SIE,CIA etc. De fapt ii doare cand apropiati de-ai lor sunt dovediti ca fiind cei care baga mana in borcanul cu miere. In Romania multi ani cei implicati s-au protejat unii pe altii iar acum cand usor - usor iese adevarul la iveala, acuza in stanga si in dreapta. Eu personal va apreciez si va felicit pe toti din GTP pentru investigatiile jurnalistice. Va rog sa continuati! Mult succes!

Cătălin Tolontan  •  22 ianuarie 2018, 12:07

@Ilie: probabil ca stiu ca nu suntem, dar, intr-adevar, asa cum spuneti si cum am scris, nu asta ii intereseaza. Investigatiile ii deranjeaza si, de aceea, incearca sa discrediteze mesagerii.

costin  •  22 ianuarie 2018, 12:26

Mafia romena, uau mocirla balcanica, uau nimic nou, uau razboi mediatic ,uau nici o fasie de autostrada 2018, uau nici un spital nou, uau nici o noutate, uau ura, uau ranchiuna ,vrem sange ,vrem morti, vrem accidente ,vrem scandal, vrem adrenalina la maxim sa ne plezneasca inima de romani fericiti ,avem catedrala mare sa incapem toti sa ne rugam la amintiri,nimic nou lucrurile vor ramane identice ,ham ham ham carvana trece

alx  •  22 ianuarie 2018, 12:29

PAi bine zis ca nu te poate crede nimeni pe cuvant. Increderea se castiga. Nu exista decat datul in judecata si cerut despagubiri si eventual publicat dosarul de securitate. ORice jurnalista colaboreaza intr-un fel sau altul cu cineva caci cum altfel poti pune mana pe informatii importante. Care este dezavantajul sa colaborezi cu secu, ca ataci doar anumite subiecte, sau ca sunt informatii false? Un jurnalist face ce ar trebui sa faca chiar seful securitatii adica sa ii dea in gat pe toti care ataca. siguranta nationala? Pai daca ala nu o face de ce nu ar ptea un jurnalist cu informatii din interior?

Poli 21  •  22 ianuarie 2018, 12:31

*** ca doar toata lumea stie cine este tolontan.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fane  •  22 ianuarie 2018, 12:34

Pe 7 sept.2011 s-a deschis procedura de insolventa impotriva Realitatea Media (R.TV si R.FM).Pe 2 noiembrie 2015 s-au publicat datoriile societatii la data deschiderii insolventei, 26.mil.euro (117,3 ml. lei).La 30 iunie 2017 obligatiile restante la bugetele de stat erau de aproape 24 mil.euro (109,4 mil.lei). Bugetul de stat 9,4 mil.euro( 43,4 mil.lei) Bugetul asigurarilor sociale de stat 10,1 mil.euro (46,6 mil.lei) Bugetul asigurarilor pentru somaj 430.000 euro (2 mil.lei) Bugetul asigurarilor de sanatate 3,8 mil.euro (17,3 mil.lei) Actionarul majoritar al Realitatea Media este Strategies Research Investments (86,5%),companie detinuta in mod egal de Cozmin Gusa si Maricel Pacuraru. Citat din Autor: Petrisor Obae 7-09-2017. P.S. Te uiti si te crucesti! Oare cate "companii" sunt in aceasta situatie? Cat tupeu sa ai sa mai si perorezi,iar legea sa nu isi faca efectul.In ce stat traim?

basencu  •  22 ianuarie 2018, 12:46

Acum pa bune, daca va certati *** ? In BD varul de la tara al militianului Papaiani era mai rau decat acesta, asa si cu voi, am ras cu lacrimi. Tare sceneta aia cu Liviu Mihai care te-a verificat. Asta e ramasa din fata blocului, cand te dadeai Telly Savalas ”Ce, crezi că nu te-am verificat și pe tine?! Întâi asta am făcut! Nu puteam avea încredere până nu mă convingeam că nu ești”. Unde ? La dantura ? *** La Vantu ? Ala nu prea mai are par, se acopera, poarta o sapca, tu mai ai par, umbli cam neacoperit Cred ca nu prea e deontologic sa te iei de copilul unui confrate. El a zis ceva de tine pana sa -l ataci la ala micu. Intr-un ziar de sport sa scrii despre sexipharma si managerul de la spitalul nu stiu care, e

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

hjv  •  22 ianuarie 2018, 12:50

Sunt curios ce prin ce metode te-a verificat Liviu Mihaiu?

maddox99  •  22 ianuarie 2018, 12:52

tolo, din partea mea poti sa fii si agent CIA, KGB, etc...este mult mai important daca ce ati descoperit in investigatii este adevarat, sau nu...si tind sa cred ca este, pe baza articolelor publicate - judecatorii vor decide, in cele din urma.

Cătălin Tolontan  •  22 ianuarie 2018, 13:10

@maddox99: multumesc, dar nu. E foarte important sa fii ziarist si nu agent. Am explicat in articol de ce e important, cat m-am priceput. Cat despre investigatii, scopul lor nu e confirmarea in instante, ci informarea voastra. Ce face mai departe justitia, e treaba ei. Ca unele duc inclusiv la recuperarea banilor, e tot treaba justitiei, ea decide, asa cum spui si tu.

BRAVO  •  22 ianuarie 2018, 13:48

BRAVO si la cit mai multe investigatii bine documentate si in anul asta, din pacate coruptia din tara noastra va ofera material pentru prea multe investigatii

emg  •  22 ianuarie 2018, 13:50

Tolo fii puternic!

oradean  •  22 ianuarie 2018, 15:27

conu' gusa: nu cumva metodele tale sunt ***e ? Tolontan ti-a devoalat metoda de "promovare" a odraslei mediocre si acum vrei sa te razbuni ? Si mai acuzi pe altul de securism ? Fara nici o dovada ? De fapt da: pe baza unei ziceri de-a lui Voiculescu la o partida de tenis! jalnic *** ai ajuns. Nu mai pun la socoteala faptul ca ai ajuns sa crezi ca tu cunosti toti oamenii importanti din Romania si nimic nu s-a intamplat fara sa stii tu. Oare ce *** putea sa cumpere Realitatea TV, asa cum ai facut-o tu ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sory Fox  •  22 ianuarie 2018, 15:31

Cred ca lipseste un nume esential din rationamentul tau, Catalin. Petrache, Mircea Petrache! Vasnic liberal, barbat galant, prieten cu toata lumea (buna!) si ,nu in ultimul rand, baiat destept din 'spalatoria transpartinica'. Nu cred ca i-a cazut bine atacul 'marsav' la adresa pupilei sale manageriale de la spitalul din feuda sa ilfoveana. Si,atunci, pac! la Razboiu. Coana Zoe/Nuti stie de ce. Si mai stiu si altii!

Crimson Veritas  •  22 ianuarie 2018, 16:22

De ce credeti ca exista aceasta perceptie ... in randul asa multor oameni? ...:)) Este doar o coincidenta ca agenda d-voastra de media ... este aproape identica cu cea a Statului Paralel? De cate ori ati scris despre un Abuz petrecut in Romania impotriva unui cetatean al acestei tari? De cate ori ati criticat atitudinea unor institutii de forta, gen DNA? De cate ori ati semnalizat coincidentele inacceptabile ... intre anumite evenimente politice si declansarea unor anchete ale DNA? De cate ori ati criticat actiunile ... inadmisibile ale fostei si actualei Administratii Prezidentiale? Perceptia exista, pentru ca materialele d-voastra sunt monocrome ca si actiunile fostei si actualei Securitati ... este greu sa-i convingi pe oameni ca nu ai o agenda proprie, dupa o intreaga epopee scrisa impotriva ... unui partid politic, a Parlamentului ... ca institutie fundamentala a unei democratii ... combinata cu o oda nesfarsita ... la adresa unei institutii ... teleportata din Epoca lui Stalin, care nu exista in nici o tara civilizata ... unde lupa impotriva infractionalitatii (toata infractionalitatea) ... se poarta cu mijloace moderne, democratice, cu respectarea drepturilor omului si cetateanului, si indiscrimnatoriu ... vizavi de functie sau persoana! Cat mai multi romani ... incep sa realizeze ... ca DNA-ul nu este decat un instrument de politie politica, econmoica ... dar si o institutie de protectie a unor jafuri ale patrimoniului acerste tari ... unul din cele mai importante si agresive instrumente ale Statului Paralel. Cand v-am spus ca DNA-ul trebuie desfiintat ... ati ras ... si m-ati intrebat ... vreti sa fie ca inainte? Categoric nu ... nu putem sa traim fie intr-o extrema, fie in cealalta ... de la frica procurorilor de a ancheta orice speta care cuprinde un politician, demnitar ... pana la actiunea exclusiva a procurorilor ... de a ancheta numai politicieni - demnitari, in orice conditii, selectiv, fara probatoriu minim, cu dovezi contrafacute, dosare fabricate. Nu cred ca solutia pentru inlocuirea unor procurori fricosi ... este sa-i inlocuim cu niste procurori psihopati ... daca Justitia este esentiala pentru fiunctionarea oricarei societati, la fel este si politica si administratia ... imixtunea justitiei in Politica este la fel daca nu mai nociva decat imixtiunea Politicului in Justitie. Astfel desfiintarea DNA-ului nu este decat o chestiune de normalitate ... in orice tara civilizata ... o asemnea institutie nu exista! Asta nu inseamna ca desfiintam lupta anti-coruptie ... pp macar ca ar exista asa ceva acum. Atributile legale ale DNA si DIICOT trebuie preluate de un Parchet Specializat pe combaterea criminalitatii economico-financiare ... in ansamblul ei ... pentru ca iti trebuie o viziune UNITARA de combatere a INTREGII criminalitati economico-finaiare ... nu exista discrimnare in randul ... activitatii de combatere a crimnalitatii ... economico-financiare ... in dreptul penal modern european si american. Nu o sa puteti niciodata sa justificati ... fapta penala x (luare de mita), trebuie combatuta cu prioritate, iar fapta penala y (evaziune, spalare de bani) ... mai usor ... pentru ca valorile incalcate, sunt aceleasi ... valori materiale. Singura discrimnare care se face ... este in faptele care vatameaza valori materiale si faptele care vatameaza valori mult mai importante (viata, sanatate, libertate, etc) ... acestea din urma ... fiind considerate fapte mai grave ... au nevoie de o viziune de combatere ... specifica, prioritate maxima ... si sunt in sarcina Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Asta nu insemna deasemnea ca in cadrul unui nou Parchet Democratic ... nu vor exista sectii separate de procurori, specializati pe diversele grupuri de infractiuni ... coruptie, evaziune, etc... Nu facem decat sa eficientizam si sa democratizam activitatea de investigatie. In paralel ne trebuie si o politica penala ... care sa stabilesca ... obiectivul si prioritatile cercertarii penale ... pentru ca daca avem de aface cu vatamarea unor valori materiale si crearea unui prejudiciu material ... obiectivul principal nu poate fi decat ... recuperarea integrala a acelor valori materiale, adica a prejudiciului ... pedepsirea faptuitorului ... trebuie sa cada in planul 2 ... ea trebuie sa existe ... dar nu poate fi prioritaranin fata recupereraii prejudiciului ... asa cum este in Romania! Concluzia ... o data cu capitalismul ... si cresterea exponentiala a operatiunilor financiare ... s-a nascut si necesitatea unui parchet specializat pe cercetarea acestor fapte ... insa optica / politica sa nu poate fi luata cu copy / paste ... de la celalalt gen de infractiuni ... ea trebuie adaptata pe 'modelul de infractiune' ... atat ca end goal ... cat si ca sanctiune. Nu este numai o opinie personala ... este si o cerinta de baza ... a admiterii Romaniei in comunitatea tarilor civilizate. Sistemul Penal Romanesc actual se comporta vizavi de cei care au comis fapte penale financiare (si vorbim doar de anchetele si dosarele ... pe bune ... nu foarte multe) ... cu mijloace si si cu forta disproportionata ... este foarte putin interesat de recuperera prejudiciului si o pedeapsa pecuniara (amenda penala) ... proportionala cu prejudiciul ... ci de stergerea subiectului respectiv ... din societate ... distrugerea imaginii si falimiei, distrugerea afacerii (in caz ca exista asa ceva), distrugerea statutului social, distrugerea profesionala. O asemnea politica penala ... nu numai ca este primitica, insalubra ... dar creaza un prejudiciu financiar prin sine insasi ... doar pentru a satisface nevoia de sange a unor indivizi, profund ... anti-democrati! Asta este si optica Statului Paralel vizavi de Justitie ... si modul cum intelege sa o folosesca ... din moment ce si-a pus ghiarele in ea! 'Justitia' este doar una din problemele cele mai importante intr-adevar ... generate de activitatea Statului Paralel ... dar nu este singura. Ieri un #rezist ... incerca sa-mi explice cat sa bucura el ca psd va scoate 'probele video' ... ca in acest fel ... va putea el si cu amicii lui #rezist ... sa-i bata pe psd-isti ... fara sa se teama ca sunt filmati, deci cu impunitate ...:)) D-voastra intelegeti cu cine avem de aface ... si orice asocierea a d-voastra cu fenomenul #rezist ... nu poate decat sa va aduca daune ... sa va strice imaginea, sa lase loc de suspiciuni si interpreari ... indivizii respectivi ... sunt la nivelul ... Imparatului Rosu si a Zmeului cel Rau ... sunt complet depasiti de nivelul actual al civilizatiei. Daca tineti la ei ... nu ar trebui d-voastra ... ziarist responsabil si credibil ... sa le explicati ... daca s-au scos sau nu probele video ... inainte sa le sugerati sa iasa in strada ... si sa participe la manifestatii publice ... ilegale ... in alte cuvinte sa comita contraventii ... si in unele cazuri ... chiar infractiuni? ...:)) In opinia mea ... cu buna stiinta sau fara ... agenda d-voastra ... editoiriala ... a coincis prea mult timp cu cea a Statului Paralel (in factualitate ... institutii de forta, servicii, Administratie Prezidentiala) ... a venit timpul sa incercati si o agenda editoriala care sa coincida ... cu interesul cetateanului roman ... care de cand s-a nascut ... a fost tratat ca un sclav si ca un ... muk de aceste institutii ... fie ca vorbim de militie / politie ... de securitate veche / noua ... procurori care paradesc in stanga si-n dreapta (de preferinta in stanga) ... si deasemnea tratat ca si ... munitie electorala ... de aproape toti presedintii ... mai putin d-l Emil Constantinescu! Faceti dreptate! Si incepeti de-acum ... astfel mantuirea d-voastra profesionala ... nu va veni nciodata! PS... Lepadati-va si de CTP, Tapalaga, ... ei au cumparat deja un penthouse in IAD ...:))

Vlad  •  22 ianuarie 2018, 16:56

Am tras aer in piept si am vrut sa citesc toata "Evanghelia" de mai sus, am ajuns pe randul 2 la Statul Paralel si m-am oprit tusind. probabil continua cu procurorii vinovati inclusiv de invazia mongola de la 1240. Crimson, fii bun si fa-mi un rezumat te rog! multam

Crimson Veritas  •  22 ianuarie 2018, 18:14

Mai degraba as dori sa augumentez ... cu cateva idei / psalmi ...:)) Multi oameni si-au dat seama ... ca sansele ca Romania sa fie o Democratie reala in timpul vietii noastre ... aproape nule ... in primul rand pentru ca nu exista resurse umane in acest sens. Si atunci lupta devine una pentru viitor, si de lunga durata ... si anume sa asiguram unei generatii viitoare sansa sa traiasca intr-o Democratie Reala ... alternativa fiind ... of course ... cea indicata si de Basescu ... sa plecam din tara si sa ne doara in cot, adica sa ni se ... rupa ...:)) Garantia ca vom reusi ... nu exista ... dar este o cauza nobila ... dpmdv ... la fel de nobila ca si cazua ... deschizatorilor de drum din 89 ... atunci a fost nevoie de un sacrificiu imediat ... aici este vorba de un sacrificiu de lunga durata ... dar pentru acelasi obiectiv, si impotriva acelorasi ... inamici ...:)) O tragedie ... care am sesizat-o eu ... este ca PSD-ul ... asa cum este acest partid, stramb, pestrit, plin de cartite duplicitare, baroni, chiar si sa zicem ... desi nu avem un instrument corect de masuratoare ... ceva mai multi corupti decat la celelalte partide ... este singurul partid care sta in calea Statului Paralel ... si a agendei acestuia ... nu neaparat din convingere, ci prin context ... si datorita ... dimensiunii numerice, nu politice. Daca credeti ca astazi Romania este un Stat Politienesc (in ciuda tuturor zbaterilor si zvarcolirilor celorlalti) ... imaginati-va ce ar fi ... daca atat majoritatea parlamentara cat si guvernul ... alaturi de cea prezidentiala ... ar canta la unison ... ode DNA-ului si Servicilor Secrete ... si in Corvetelor si Tomahawk-urilor si Corporatilor ... toate straine si neplatitoare de taxe si impozite pe teritoriul Romaniei, tara fortei de munca ... ieftina. Ati avut un teasing in timpul regimului Basescu - Boc ... daca acum Romania este tara unde abia se traieste ... atunci Romania ar fi tara unde nu se poate trai ... n-ai putea sa practii profesii liberale, n-ai putea sa-ti negociezi contracele de munca, n-ai putea sa citesti presa (ca abia poti astazi ... cu lamaie multa) ... asta este viziunea de tara #Rezist ... scoaterea din ecuatie a Parlamentului, a Partidelor Politice ... eventual inlocuirea lor cu Partide Utilitare ... totul supravegeat si filmat, pensionarii probabil executati ... ca sa nu-si mai primesca drepturile banesti ... cel putin ... fara drept de vot ... angajarea la stat ... ar constitui contraventie ... daca nu s-ar face pe baze de voluntariat ... a personalului civil de sigur ... cati dintre voi isi imagineaza traind in acest Stat #Rezist? Eu ... niciodata? De asta trebuie sa si luptam ... ca alternativa ar fi sa cerem azil politica ... altundeva ... si sa renuntam la Romania definitiv! Si sigur mi-as dori ca ALDE sa fie purtatorul de banner al acestei lupte ... si chiar este ... dar fara ... forta gravitationala a PSD-ului (daca nu il distrug cartitele din interior) ... acesta va fi Sfarsitul tragic al Romaniei ... de unde tragedia! ...:)) Deasemnea ceea ce ma amuza ... este capacitate romanilor de a nega evidenta ...:)) Nu si-a pus nimeni problema cand Basescu si cu valetul sau guvernamental ... taia 25% din salariile (bugetarilor) ... si a incercat sa taie si din pensii tot atat (dar sa opus CCR) ... ca a vizat direct ... un electorat in proportie 2/3 chiar 3/4 ... al psd-ului ... stiind ca o asemnea masura ... nu va afecta decat foarte putin electoratul sau ... in mare parte angajat la privat ... pe bani mai multi (la un volum de munca aproape identic) ... Atunci s-a vazut ca Romania este o societate bolnava ... un presedinte care ia masuri finaciare ... dup[a criterii evident electorale ... si discrimnatorii ... impotriva denomitorului salarial cel mai mic din Romania ... trebuia debarcat in secunda 2-a ... milioane de oameni trebuiau sa fie atunci in strada ... in general cei neafectati de masurile basiste ... ca sa-i exlice Prezidentului Hic ... si Europei catre fara indoiala se uita cu maxim interes ... ca Romanii nu accepta ca se,menii lor sa fie sacrificati pe calculele electorale ale unui fost securist ... si ca ei ... oamenii corecti care sint, integrii si cinstiti ... nu accepta sa ... furs munca bugetarilor si pensionarilor ... si asa sub-salarizati ... criza financiara nationala, inseamna efort financial ... national! Dar nu a fost asa ... #rezistii atunci ... au zis ... 'sa fie primit!' si 'Bodaprostea, Monsiur Bas'! Romania si-a dat examenul de non-democratie si non-civism ... chiar atunci! Si nu mai e nimic din ce puteti face sau spune acum .... care sa schimbe ce n-ati facut atunci ... si ati aratat cine sunteti! ...:))

m_d  •  22 ianuarie 2018, 18:53

Felicitari, Catalin! Te sustin din toata inima. ***, informația e publică de 10 ani. ***. Amandoi sunt puși pe rele, ca și Dan Voiculescu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  22 ianuarie 2018, 18:59

Sunt putine momentele cand comentariile unui articol de investigatie sunt intr o singura directie, acum de sustinere a redactorilor, ceea ce salut bucuros pentru ca si eu simt la fel sa fac, dar sincer ma asteptam la multe comentarii care sa continue directia defaimatoare Gusa & Udrea. Inexistenta acestui gen de coments este un indicator vadit pentru mine ca puterea malefica si oculta din Romania incepe sa slabeasca in detrimentul normalitatii. Felicitari domnule Tolontan si echipei dvs pentru rezilienta dovedita in tot acest amar de timp si multa energie in continuare pentru ceea ce veti mai avea de infruntat.

Poemil  •  22 ianuarie 2018, 21:22

Apa trece pietrele rămân. Ce este al tău nu poate fi tăvălit prin mocirlă oricât s-ar strădui politicienii și slujbașii lor din presă. Cum Dumnezeu cohorte de ziariști scriu numai mondenități și banalități și tocmai un ziarist sportiv pune degetul pe rana corupției din România? Este toată presa din țară cumpărată? Probabil. La noi în provincie unde stau eu batista pe țambal se pune din anii '90 în funcție de sponsorizări, publicitate, cumpărare de influență. Când aveam o funcție de conducere într-o societate de interes local și n-am dat bani pe publicitate unei televiziuni m-am trezit cu o serie de emisiuni din care unele au ajuns și pe canele naționale. Acum au rămas doar câțiva ziariști în care mai poți avea încredere și printre ei va numărați și dvs. Noroc cu blogerii care fac jurnalism independent. Așa ca mie nu-mi pasă dac»ă primiți informații de la SIE, DIE, FBI, CIA, MI6 sau Olaf, important este cineva sa demaște hoția din țara asta care a atins toate nivelele vieții economice, sociale etc. Iar dacă hoții țipă cu atât mai bine.

Cătălin Tolontan  •  22 ianuarie 2018, 21:23

@Poemil: cu riscul de a fi repetitiv, pe de o parte va multumesc si pe de alta parte va rog sa va ganditi ca e imposibil sa fie doar citiva jurnalisti care sa va merite increderea. Nu exista nici un sistem uman construit pe exceptii. Daca simtiti speranta e si pentru ca sute de jurnalisti onesti, pe care nu-i vedeti, care nu au sansa expunerii noastre, muncesc in toata tara, in multe redactii. Inclusiv la Realitatea TV.

Pacientuedevină  •  22 ianuarie 2018, 23:09

Lucrurile sunt mult mai profunde... ați deranjat mafia medicală care căpușează sistemul de sănătate, care ne bagă pe gât medicamente și dispozitive medicale fără studii clinice reprezentative și bine fundamentate... Mafia medicală care vrea să ascundă culpele medicale, să introducă omerta... Mai nou, spitalele publice vor să interzică pacienților batjocoriți sau vătămați prin malpraxis să mai filmeze cu telefoanele mobile...Cenzura mafiotă va deveni totală: îți ascund sau distrug ori modifică actele medicale; nu poți filma, fotografia abuzurile etc. Contrareacția a început! Sper ca mafia medicală să nu îl învingă sau să nu îl $îmblânzească$ și pe Tolo și echipa...alții nu au nici măcar curajul moderat al acestora...

ahuramazda  •  22 ianuarie 2018, 23:49

Ok. In primul rand nu cred ca ai de-a face cu serviciile secrete (ASTA DOAR CA SA FIE CLAR PENTRU TOATA LUMEA), dar intervine intrebarea: chiar daca ai fi fost, cu ce au daunat investigatiile tale si ale colegilor tai societatii romanesti si ideii socio-umane de aflare a adevarului? Raspunsul: cu nimic, deci continuam. Telefonul lui Gusa si afirmatiile acestuia de la irealitatea TV = mesaj subliminal in sensul in care vrea sa inoculeze o anumita idee despre tine si colegii tai si investigatiile voastre fara a ataca direct (poate fi periculos sa ataci direct asa doar arati cu degetul si pui semne de intrebare) ... DIVIDE ET IMPERA, Cataline nu? Gusa nu ti-a cerut sa nu publicati acea ancheta, doar a spus ca e nemultumit de ancheta si de rezultatul acesteia, si atunci ??? Udrea nu a spus ca tu ai fi servit niste interese acuzandu-te doar de o posibila legatura cu lumea underground controlata de aceasta si de un alt celebru marinar al zilelor noastre intr-o anumita conjuctura, ci a lansat o supozitie la limita legalitatii (la urma urmelor e ceva permis, legal si vorba aceea IN DUBIO PRO REO, ea neputand fi acuzata de nimic, doar si-a expus o opinie lansand o ipoteza si nimic mai mult). Adica au pus in practica un mesaj subliminal in ideea stirbirii realitatii anchetelor voastre. Problema e ca in viata mea am vazut multe, iar in ultima perioada am ramas imun la abuzurile magistratilor bine protejate de cei care ar trebui sa-i controleze, in speta CSM-ul si Inspectia judiciara ca sa mai pun la indoiala veridicitatea anchetelor voastre. Adica sa citesti un document al CSM-ului si Inspectiei Judiciare prin care o judecatoare a incalcat o norma de incompatibilitate prevazuta de codul de procedura civila (aceasta pronuntandu-se atat in recurs cat si in calea de atac a revizuirii formulate impotriva deciziei din recurs este absolvita de vina pe motiv ca a inceput sa boceasca pe rupte in fata acestora si a spus ca atunci in sedinta a primit si acel dosar si ... si concluzia este ca legea nu conteaza, si atunci ... Si atunci tu devii agent SIE pentru ca publici niste adevaruri frapante si faci niste investigatii care dauneaza unor interese si in fapt descrie si ne arata realitatea actuala a acestei tari, iar eu, eu sunt doar unul care incearca sa se lupte cu morile de vant fiind satul sa vada atata coruptie si tocmai acolo unde ar trebui sa ni se garanteze libertate si respectarea drepturilor noastre... Si atat. Bafta si toate cele bune.

Cătălin Tolontan  •  22 ianuarie 2018, 23:50

@ahuramazda: multumim, dar nu! Asa cum va dor pe dumneavoastra neregulile in justitie, asa va rugam sa acceptati ca ne doare pe noi existenta ziaristilor acoperiti. Intrebati cum ar prejudicia asta societatea? Foarte mult. Ziaristii nu sunt in slujba nimanui, in afara publicului. Ei nu apara interesul national, siguranta tarii, altii sunt platiti pentru acest lucru. Noi servim interesul public, care uneori intra in contradictie cu interesul statului. Un singur exemplu. Un ziarist poate publica, daca e un interes legitim, de pilda sa afle oamenii ca dotarea e proasta, utilarea armatei. Un agent secret, niciodata.

Vlad  •  23 ianuarie 2018, 9:26

@Crimson... "Si sigur mi-as dori ca ALDE sa fie purtatorul de banner al acestei lupte ... si chiar este". ALDE este condus de un agent inflitrat al unei puteri straine agresoare, care are pe agenda de lucru distrugerea capacitatilor militare ale statului roman, ala de-l preaslavesti tu. Agentul infiltrat a fost prim-ministrul Romanei (aia pe care o preaslavesti tu) pe vremea lui Basescu (ala pe care-l urasti tu), cu care a coabitat si colaborat. La sesiunile de tehnici de manipulare nu va invata sa fiti si coerenti in idei ? Intreb si eu, n-o lua personal, oricum pt mine esti pierdut moral si ideologic si sincer nici n-as vrea sa-ti revii. Desi exista o multime de slujbe in privat unde s+a ajuns sa se accepte oameni care macar vin la program si stiu sa scrie si sa citeasca, alegi sa te manjesti propovaduind propaganda unui regim miselesc.

krudus  •  23 ianuarie 2018, 13:09

D-le Tolontan, din fericire pentru noi istoria ne arata cata dreptate avea fostul presedinte dl. Ion Iliescu,cand ne mai povestea despre acesta loaza de Cozmin.La vremea respectiva, Cozmin era pe val si simpatizat de Adrian Recidivistul.Despre Udrea, nu zic nimic, chiar si gravida, e terminata.Mai nasol cred ca o sa fie cu asta venit de la Cluj, care ne zice seara de seara ca iubeste Romania.Bafta si succes, ca scrieti misto si bine documentat.

STELU  •  23 ianuarie 2018, 17:24

Inca de la primele tale articole am scris : o sa te acuze, o sa spuna ca iti bati copilul, ca iti bati cainele...ca te certi cu vecinii !!! Na ca acum te-au facut si spion acum...! Esti singurul care-i faci sa tremure !!! Nu te lasa !!

Ervin  •  23 ianuarie 2018, 18:44

Felicitari tuturor jurnalistilor de la gsp si tolo.ro O sa ramaneti in istoria acestei tari si veti fii predati la facultatile de jurnalism. La fel ca Woodward si Bernstein de la WP care au investigat jurnalistic Watergate-ul si despre care legendarul Gene Roberts spunea "maybe the single greatest reporting effort of all time" si efortul vostru jurnalistic este comparabil cu al lor mai ales atunci cand salvezi vieti sau reusesti sa arati adevarata fata a celor care se prefac ca conduc aceeasta Tara! Atunci cand hotii tipa si improasca cu dejectii poti fii sigur ca ai reusit si ca munca ta si-a atins scopul de a aduce adevarul la suprafata ! Puteti fii foarte mandrii de munca voastra! Nu o sa isi aminteasca nimeni niciodata de indivizi ca Gusa sau Udrea si “realizarile” lor si toata lumea ii doreste uitati si disparuti de pe scena publica! In schimb in fata voastra doar putem sa ne inclinam si sa ne scoatem palaria! Cat despre postarile gen @crimsonveritas nu pot sa inteleg de ce le permiteti! Elucubratii *** auzim toata ziua peste tot , de ce lasati sa ne insulte inteligenta aici pe platforma asta! Au RTV , Antenele etc.... au auzit si ei de kompromat si incearca sa imite dar doar te apuca rasul cand vezi cat de ridicoli si penibili sunt. *** sunt agent SIE. Doar ca sa stiti Si mai sunt unii pe aici de la SRI si 2 si un sfert. Ha!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Salam Alekum  •  23 ianuarie 2018, 19:24

Draga dle Tolontan, Era iarna lui 2015. Prima decada a lui ianuarie. Cozmin Gusa a sunat adunarea pt moderatorii, deontologii si figurile cunoscute ale Realitatea TV la un hotelaș din Predeal al lui Mohammad Murad, Aura se numeste, baiat cu care impartea afaceri, amicitii, seri pe la Phoenicia si un fost post TV de business. S-a creat un fel de team-building pe banii arabului. Vineri s-a baut si s-a mancat, sambata s-a transmis in direct pe post o șușă de acolo, iar noaptea s-a dansat pe mese fiecare cu fiecare. Cand era transpiratia mai abundenta, pac-pac, in sala au aparut pe rand Elena Udrea și Sorin Blejnar. Asistenta a ramas stupefiata: Rogozanu, Chiotea, Zeiceasca, Marincea, Oanea isi dadeau coate si le picasera fețele. Au continuat dedicatiile, karaoke, a aparut si Murad cu niste lautari. Elena si Sorin s-au amestecat printre dansatori uitand de procese, petrol Gala Bute etc. Cand mai oboseau, pac, se mai trageau la masa sefului Gușă alaturi de Rares Bogdan și de Eduard Pastia, rontaind cate o costita de miel. Restul oamenilor, mai de jena ca-i vad ailalti, mai de constiinta, se odihneau separat prin colturile salii. Climaxul serii a fost cand fostii inalti demnitari ai statului au luat cuvantul la microfon la invitatia lui Gusa, deontologind estetic despre presa libera, Stat Paralel, felicitandu-si prietenul patron pt tot ceea ce face. Asta e mass-media imaginata de Cozmin, draga Tolo. Oamenii aia traiesc, ce scriu eu aici e strict autentic si poti suna pe oricare din ei pt o minima verificare. Succesuri!

Dan  •  24 ianuarie 2018, 6:59

Legatura dintre Sputnik si Gusa e simpla. Federatia de Judo a fost de cand e Putin tatuc canal de comunicare cu rusii. Putin avea o pasiune pt Judo si filiera asta a fost folosita si in trecut (vezi cine a doat presedintele federatiei cu ceva ani inainte. Pe principiu asta Gusa pare a fi omu de legatura asumat in caz de nevoie de releu neoficial cu Putin. Ca ei sunt *** si baga vastu in Caraiman aducand Federatia in lumina negativa cand ea trebuia sa stea cuminte nu le place la baietii . De aia incearca discreditarea ta.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anghel Merchel  •  24 ianuarie 2018, 20:42

Hai domne Tolontane, nu era monser nevoie de justificarile astea lirice. Fireste ca te credem: nu xista nici o sursa, nu există nici un document. La fel cum nu există nici un cazul dlui Basescu, fost Presedinte Pentru Alte Coordonate Istorice si stalp al Anticoruptiei si Anticomunismului (garantat GDS, DNA, ETC)

ahuramazda  •  29 ianuarie 2018, 11:26

Salut Catalin si scuze pt. intarziere cu care-ti raspund la comentariul tau. Tu ai perfecta dreptate in ceea ce spui pentru ca in momentul in care ti-am comentat textul am uitat sa o privesc si din punctul vostru de vedere (desi in meseria mea intotdeauna ma pun si in pielea partii adverse) astfel incat as putea sa-ti spun ca imi fac mea culpa, insa eu am comentat articolul tau strict din punctul de vedere al cetateanului pe care un astfel de demers jurnalistic il intereseaza si e preocupat de ceea ce s-a intamplat in sistem. Ai dreptate, in presa (ca de altfel in toate meseriile, in mod special cele cu impact major asupra vietii cetatenilor romani si nu numai) corect este sa nu existe astfel de elemente obscure, insa realitatea ne-a aratat altceva. Citindu-ti punctul tau de vedere (e prima oara cand imi raspunzi scriptic desi am mai avut destule opinii contradictorii pe baza articolelor tale) mi-am adus aminte de un alt editorial al tau in care tu ii tineai partea d-nului Varga procuror-sef in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica (am vrut sa comentez de atunci insa timpul nu m-a lasat) cel care are in instrumentare si celebrul dosar HEXI Pharma in care tin sa-ti precizez ca nu e chiar asa de scrupulos in situatia in care are de verificat activitatea unui subaltern de-al sau si de sesizat diverse institutii statale privind activitatea acestuia. Desi imi admite o plangere impotriva unei ordonante a unui subaltern de-al sau constatand ca am dreptate in ceea ce sustin, si desi i-am invederat sa sesizeze in temeiul dispozitiilor art. 291, 292 c.p.p. institutiile abilitate sa investigheze activitatea subalternului sau acesta a ales sa nu o faca si astfel subalternul sau mi-a dat a doua solutie negativa aratand un dispret total fata de lege, superior si instanta, solutie contestata din nou dar la care inca nu exista niciun rezultat. Asa ca eu merg pe urmatoarea premisa: ca daca presa nu iese cu dezvaluiri in cotidiene de larga circulatie si de larg interes public cum este cel al vostru nu faci nimic in Romania. Momentan o sa-ti dau raspuns doar pe comentariul tau si o sa-ti comentez si editorialul de azi cand voi reusi din nou. Bafta si toate bune.

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord