Ministrul Dunca a demisionat. „Nu e vorba de integritate, plec pentru că am treabă la partid”. El a spus că ”Sportul nu are bani”, neștiind că în Programul de Guvernare al PSD e prevăzut 1% din PIB, defalcat pe următorii cinci ani!

Dunca spune că ”Dragnea m-a rugat două luni să nu plec, dar i-am zis că mă dau la o parte”

vineri, 26 ianuarie 2018, 10:09

”Da, cei din federații au făcut liste pentru mine, dar le-am zis că eu nu le duc la partid, că niciodată nu am vânat funcții”

 

”Atât Liviu Dragnea, cât și toți șefii de federații m-au rugat să rămân, dar eu am decis să fac un pas în lateral, că e treabă multă la partid, la organizația din Brașov. Decizia mea e luată de două luni” Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului

Ministrul Marius Dunca și-a anunțat plecarea din Guvern într-o conferință de presă încheiată acum câteva minute.

”Îmi cer scuze canotoarelor că nu le-am dat banii, am crezut că dacă le dădusem patru premieri, a cincea putea fi amânată în ianuarie”, a început el.

”Toată campania de presă împotriva mea nu e adevărată”, a continuat. El a ironizat presa că apartamentul în care stă costă nu 130.000 de euro, ci 80.000.

”Și de ce nu ați făcut dumneavoastră publică valoarea locuinței în care stați?”, a sunat întrebarea.

”Pentru că e a prietenei mele, e o persoană privată”, a răspuns ministrul.

-Cei 65.000 de lei împrumutați de la un prieten și dați în campania PSD din 2016, când ați fost ales senator, i-ați restituit?
-Au fost 65.000 de lei. Nu, nu i-am restituit încă prietenului. Că am avut alte chetuieli. Dar să știți că acei bani i-am decontat la stat, pentru campanie.

-Da, știm, banii de campania electorală sunt plătiți de cetățeni, prin buget, că alegerile sunt importante într-o democrație
-Și mi i-au dat înapoi.

-Dar dumneavoastră nu i-ați dat prietenului?
-Nu încă. Nu pe toți.

-Scuzați-ne, ca să înțelegem: ați primit banii de campanie de la stat și nu v-ați plătit împrumutul prietenului. Banii aceia erau dați fix pentru campanie.
-Păi e treaba mea ce fac cu ei.

-Dar cetățenii v-au dat acei bani, prin buget, special ca să nu fiți dependenți, ca politicieni, de alți finanțatori.
-Așa vedeți dumneavoastră problema.

Întrebat cum a prioritizat premiile, de s-a ajuns ca președintele federației de fotbal-tenis să ia 35.000 de euro pentru o singură competiție, mai mult decât Ponor, Drăgulescu și Iordache, Marius Dunca a  explicat: ”Eu gândesc echilibrat, am zis că anul ăsta dăm unor federații, anul următor altora. Toți sunt sportivii noștri”.

-Și cum prioritizați federațiile, vă rugăm?
-Olimpice și neolimpice.

-MTS finanțează aproximativ 65 de federații sportive. Cam 15 sunt olimpice. Restul de 50 le prioritizați la fel?
-Da.

-Dar în programul de guvernare al PSD scrie altceva. Că le împărțiți în 10-15 de interes național  și în alte 10-15 de ”Sporturi de perspectivă”. În total, să vă concentrați nu pe 65, ci pe cel mult 30.
-Sunt probleme cu banii. De aceea, de pildă, și dorim să dăm hotelul de la Cluj federației de judo ca să investească ei. Sportul românesc n-o să aibă niciodată bani de investiții. (Se oprește). Să nu zic niciodată. N-are bani acum.

-În programul de guvernare al PSD scrie clar că veți aloca o sumă mare pe următorii cinci pentru sportul de masă și cel de performanță. Ne puteți spune cât?
-Gradual.

-Cât anume?
-Creștem cu 0,25% pe an. 0,25% din bugetul sportului.

-Nu vă supărați, în program scrie 1% din PIB, defalcat pe cinci ani!
-Nu.

-Asta scrie în program! Iar diferența dintre PIB și bugetul sportului e enormă.
-Eu rămân alături de sport, să știți.

Dacă sportul românesc ar primi 1% din PIB, înseamnă că ar avea aproximativ 2 miliarde de euro în cinci ani, în medie 400 de milioane pe an!

Acum, bugetul MTS este de aproximativ 100 de milioane de euro, cu tot cu tineret.

Așa arată programul de guvernare al PSD, de pe siteul Guvernului.


Comentarii (64)Adaugă comentariu

ghita dan  •  26 ianuarie 2018, 16:10

La noi in tara democratia semnifica coruptie datorita mentalitatii claselor politice.Cand adopta legi in favoarea lor sa fie protejati si nu in interesul poporului pentru o tara cu democratie adevarata,asta se numeste coruptie.Cand subordonezi justitia pentru intresul tau,guvernarea politica devine un sistem tiran si mafiot.Nici pe timpul comunismului coruptia nu luase amploare de sistem mafiot,aveai siguranta zilei de maine,atat pe strada cat si ca nivel de trai.

Florin B  •  26 ianuarie 2018, 16:15

Au ajuns la un nivel de aroganta incat nu mai grija nici macar pentru aparente. Acum muschii nu se mai arata cu : "ciocu' mic, acum noi suntem la putere" ci cu "pentru ca putem" !!! Arata un enorm respect pentru lege. Cam pana la "genunche".....

Viorel  •  26 ianuarie 2018, 16:52

deci a fugit ca ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  26 ianuarie 2018, 20:16

@Andrei F - Poate explici tu cazurile din democratiile veritabile, unde oamenii isi dau demisia din momentul in care incep problemele, chiar si inainte de a ajunge in fata judecatorilor. Regula de baza e ca nu iese fum fara foc, nu ca 90% din cei care au dosare penale sunt nevinovati. Noi in schimb ne aliniem standardelor lumii a treia. Si nici macar nu e vorba doar de democratiile veritabile, uita-te la chinezi ce se intampla cu oamenii corupti, *** si la revedere, asta este, ghinion. Cand politicienii declara cu gura lor, nesiliti de nimeni, public, ca am pierdut pentru ca am furat mai putin ca altii, cand altii iti spun ca pun penali pentru ca pot, e evident ca sunt corupti pana in maduva oaselor. *** De-abia astept alegerile.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  26 ianuarie 2018, 20:21

Plus ca Andrei, miza e simpla. E vorba de urmatorii 10 ani. Lucrurile se prescriu, se ingroapa, oamenii mor, ei doar au nevoie sa cumpere timp. Si ce daca Romania o sa fie penalizata peste 5 ani? Vorbesc de penalizare factuala, nu de avertismente. Cine e cu musca pe caciula o sa aiba ce manca si atunci, si iahturile tot pe apa o sa pluteasca, si soarele tot cald o sa fie prin Caraibe, sau de ce nu, unde se ascunde alt "nevinovat", Linta, primarul Constantei. Si ce daca pierd alegerile apoi? Caviarul tot la fel de bun o sa fie, sau ce dreac or rontai slehtele de ciocoi, parveniti si alte cele ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  26 ianuarie 2018, 20:24

Apropo, mai stie careva ceva de Ghita? Cred ca sufera de nu mai poate saracu. Alt "nevinovat".

Luca  •  26 ianuarie 2018, 21:01

Dul Ministru a spus ca are multa treaba . Prin urmare : "poate ai treaba si te retinem " . Ar trebui verificati toti bugetarii care nu se pot abtine si conduc limuzine de lux .

pacientuedevina  •  26 ianuarie 2018, 21:36

Slava Domnului ca la Sanatate NU mai e ministru un medic, ci un economist, sa puna capat tunurilor date de mafia medicala…

Andrei F  •  26 ianuarie 2018, 23:37

@ Stefan Nu cunosc acele,,democratii veritabile,,. Puteti da exemplu? Si daca exemplele ar cuprinde si diferentele de legislatie ar fi mai bine...Puteti da si exemple unde imunitatea aia de 10 ani a functionat? Daca este asa nu ar trebui schimbat asta decat sa ramana ca acum?Apoi ce credeti, CEDO este o institutie europeana?Si pentru ca sunt mai greu de cap...nu observati si dumneavoastra ca este un paradox? Avem legislatia asta minunata care vreti sa ramana neschimbata dar in acelasi timp va plangeti doar de partea politica,de coruptie? Pai daca toate sunt bune de peste 10 ani cum naiba de coruptia deranjeaza?La fel si cu politicul,cine trebuia sa- i cenzureze si...a facut- o? Fara sa vreti si dumneavoastra ati scris un paradox.Spuneti ca toti politicienii sunt rai dar ca de abia asteptati alegerile.De ce? Nu o sa votati tot politicieni?Ati trecut prea usor peste exemplele pe care vi le- am dat.Daca eram noi in acele cazuri cum era?

Cătălin Tolontan  •  26 ianuarie 2018, 23:38

@Andrei F: exemple de democratii veritabile sunt acelea unde oamenii traiesc, in medie, cu aproape 10 ani mai mult decat la noi. Si traiesc mult mai demn, cu mai multa speranta pentru ei, parintii si copiii lor. Oameni care nu emigreaza in masa, precum emigreaza romanii, care nu suntem intrecuti decat de sirieni, care fug de razboi si considera si riscul de a traversa marea in coji de nuca mai mic decat riscul de a ramine in propria tara. Acelea unde nu se intampla toate acestea sunt democratii veritabile si perfectibile. Si vom ajunge si noi o democratie veritabila si imperfecta, daca luptam pentru asta, daca acceptam regulile si le respectam. Multumesc!

Andrei F  •  27 ianuarie 2018, 0:33

Domnule ,era o intrebare capcana...Nominalizati dumneavoastra daca vreti acele ,,democratii veritabile,,si o sa mai vedem...Altfel speram sincer ca macar astazi sa nu ma jigniti iarasi cu,,reguli,,.Reguli aveti si dumneavoastra aici dar sunt incalcate cu brio.De ce ar proceda altii altfel?Si asta cu emigratia in masa fara sa verific la ora asta nu are acoperire...Procentual ,nu ca la CEDO cantitativ unde fereasca sfantul sa pomeniti ca si cum asta nu priveste emigratia sau restul populatiei...Moldovenii saracii sant impartiti intre ruta vestica cu cea ruseasca...Emigratia este valabila si o sa fie valabila atat timp cat o sa existe decalaje economice in lumea asta.Parca munca romanilor in Europa era si un drept ...Cand invatam eu la gimnaziu mi se spunea ca la New York sunt mai multi italieni decat la Roma...Dar desigur,asta nu sensibilizeaza lumea.Si poate ma invatati alta economie,marirea salariilor poate stopa plecarea din tara?Altfel...poate aruncati un ochi si pe spitalul Metropolitan...Ati putea ajuta.

Vlad  •  29 ianuarie 2018, 9:26

baiete, are si penibilul limita lui. Daca TU personal trebuie sa verifici ca sa validezi informatia ca Romania este cea mai parasita tara din LUME pe timp de pace, inseamna ca transformi ridicolul in dezbatere si NIMENI nu se va mai obosi sa-ti citeasca macar parerile. Cine ai putea fi matale cu adevarat de te pretinzi vreo instanta suprema de verificare si validare (ca altfel citez: "nu are acoperire")? Serios !!?? Ai ajuns tu sa ne explici in comentarii ce are si ce nu are acoperire! Cand creatorul a facut iarba VERDE te-a consulat si pe tine ? sau o planificase albastra dar te-ai opus tu vehement ? Suntem de acord ca apa este uda si pamantul se invarte in jurul soarelui? Procentual sau faptic...

Andrei F  •  29 ianuarie 2018, 17:01

In afara de acest,,cine esti tu ca sa,, poti emite ceva care sa-ti apartina?De exemplu demonstreaza ca Romania este tara cea mai parasita pe timp de pace...Am spus ca fara a face cautari aceasta afirmatie este falsa .Demonstrati contrariul si o sa mai vedem cine ce trebuie sa citeasca...In afara de dogme ...ca nici dumneata nu esti Creatorul si deci ,atunci cand imi fac o parere deocamdata nu am de ce sa tin seama de parerea dumneavoastra...Si oricat de des iti schimbi numele tot ramane ,,parfumul,,.Incearca ceva original!Se poate ca de acum sa va apreciez.

Andrei F  •  29 ianuarie 2018, 17:11

Si uite ...............................................,,Migrația – ciuma Moldovei Dacă la sfârșitul anilor ’80 Republica Moldova avea o populație de aproximativ 4,5 milioane de oameni, în 2016, potrivit datelor Biroului Național de Statistică de la Chișinău, în țară trăiesc puțin peste 3,5 milioane de persoane. Totodată, potrivit unui studiu realizat la comanda BBC, Republica Moldova este țara cu cea mai mare rată de scădere a populației din lume, iar zilnic 106 persoane pleacă în alte țări mai dezvoltate. Totuși, potrivit analiștilor moldoveni, actualmente este greu de spus care este populația reală a țării, iar situația este și mai dificilă din cauză că autoritățile ezită să facă publice datele recensământului efectuat în 2014.,,...................................................................,, migrația se distribuie în două părți: 60% către statele CSI (de obicei, Rusia) și 40% sunt statele UE (în mare parte Italia).,,

Comentează