Răspunsul DNA. Când procurorii și inculpații se acuză reciproc de șantaj, să avem încredere în instituții, adevărul va fi aflat!

Cheia poveștii de la DNA Ploiești nu e în înregistrări sau în declarații, ci în probele materiale de la dosar. Cercetându-le se va vedea dacă ele au fost manufacturate de procurori sau nu

luni, 12 februarie 2018, 11:36

E foarte bine că DNA a reacționat rapid la înregistrările difuzate de deputatul Vlad Cosma.

Comunicatul integral e aici, chiar pe siteul direcției.

În esență, DNA spune că mesageri ai inculpatului Vlad Cosma i-au șantajat pe procurori că vor fi difuzate înregistrări, sincronizat pe mai multe posturi TV.

DNA nu spune că pe înregistrări nu e vocea procurorilor de la Ploiești,  ci vorbește despre ”colaje ale unor înregistrări pe care inculpatul le-a făcut personal”. 

Magistrații oferă și câteva stenograme, din care reiese clar că ei au fost șantajați și că li s-a cerut, în schimbul nedifuzării înregistrărilor, ”Să-l lăsați, dracu’, în pace!” pe Cosma.

Acum.

DNA mai spune că s-a urmărit  ”compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție”.

Da, evident că asta s-a urmărit.

Întrebarea este: aveau cu ce să-i șantajeze?!

Adică procurorii au pus la cale, într-adevăr, plantarea probelor împreună cu Vlad Cosma, care mai apoi s-a întors împotriva lor, ca să-i șantajeze?

Pentru că cele două șantaje nu se exclud, ci se completează. Se succed.

Procurorii n-au voie să facă mizerii atunci când îi cercetează pe mizerabili. Pentru simplul motiv că dacă procurorii nu respectă legea, atunci ei îi ajută, involuntar sau premeditat, pe cei care o încalcă.

Nu ăsta e mandatul procurorului când acuză în numele interesului public.

Apar câteva întrebări.

  1. Când procurorii din Ploiești au fost șantajați, de ce nu i-au ridicat, instant, pe cei care au făcut-o, căci se vede din înregistrări că au fost șantajați?! Nu reprezintă pericol public cineva în stare să amenințe chiar pe magistrați? Una dintre stenograme e din 29 ianuarie, cealaltă din 9 februarie, iar azi suntem în 12 februarie.
  2. Convorbirile dintre Cosma și procurori vorbesc despre strecurarea în dosarul lui Ghiță a unor tabele false, întocmite chiar de către inculpat la cererea DNA Prahova. DNA spune că discuțiile au fost montate. Bine, dar chiar și așa, există acele probe materiale în dosare?

Pentru că dacă tabelele sunt aceleași pe care Cosma le are în propriul calculator, atunci ele nu vin din Republica Moldova, ci din Republica de la Ploiești și discuțiile exprimă o realitate care s-a petrecut.

Acest scandal de la DNA Ploiești nu-i face pe corupți mai puțin corupți.

Situația generală rămâne aceeași: o mână de oameni, discutând la scara țării, au jefuit resursele publice exact când românii aveau mai multă nevoie de ele.

Eu îmi păstrez neschimbat ceea ce am scris în 2014 despre condamnarea lui Dan Voiculescu, că nu a fost una politică, ci una dreaptă, după cum nu retractez nimic din ce am relatat în 2011-2018 despre combinația Galei Bute și participarea Elenei Udrea.

Când prezintă cazul concret exclusiv drept o luptă dintre băieții răi și procurorii buni, DNA omite însă ceva. Într-adevăr, Vlad Cosma este un inculpat. Dar nici procurorul Mircea Negulescu nu e un demn procuror, că însuși forul magistraților l-a exclus pentru fapte care seamănă cu cele de care e acuzat azi!

Dar tocmai în numele reputației DNA, obținută cu munca îndelungată și onestă a sute de oameni, Laura Kovesi e datoare să facă lumină.

Să cerceteze și acuzele aduse de Vlad Cosma procurorilor DNA, nu doar șantajul emisarilor lui Vlad Cosma.

Sunt zile tulburi, dar există în România instituții care au făcut proba timpului că pot lămuri faptele.

Una dintre ele e DNA, alta e CSM, altele sunt tribunalele, dacă se va ajunge acolo.

Să avem încredere în instituții, căci asta ne-a transmis Regele Mihai, cel pe care o țară întreagă l-a plâns. E timpul să arătăm că-l și înțelegem.

 

 


Comentarii (131)Adaugă comentariu

sundance kid  •  13 februarie 2018, 7:06

Dar, tocmai în numele reputației DNA, obținută cu munca îndelungată și onestă a sute de oameni, Laura Kovesi ......Asa il elogiai si pe basescu . Deja intri in derizoriu .

MariusV  •  13 februarie 2018, 11:48

O nuanta foarte importanta este urmatoarea: Nu inseamna ca daca au vorbit despre aranjarea de probe au ai facut-o. E posibil asta sa fi fost o strategie a procurorului ca sa faca pe cineva sa vorbeasca.

mafiapsd  •  13 februarie 2018, 12:14

In tara asta toti infractorii si mafiotii se pling ca sint victime ale DNA ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luc  •  13 februarie 2018, 15:30

În țară asta se vede de la distanță cine sunt hoții și cine sunt cei care încearcă sa-i bage acolo unde le este locul. Cei care nu vad sunt fie proști fie hoți. Proștii sunt cei care ascultă și cred ce le spun hoții la Antena 3 si Romania Tv.

Cucu Bau  •  13 februarie 2018, 23:00

Constat ca aici s-au adunat toti basistii si kovesistii. Halal.

mafiapsd  •  13 februarie 2018, 23:09

Mafia a cistigat razboiul cu statul roman. Infractorii au pus mina pe toate pirghiile, urmeaza potopul...

Anghel Merchel  •  14 februarie 2018, 7:23

@Luc Domne Luc, nu mai pierdeti monser vremea pe bloguri sportive. Hai ca doamna doctor DNA e incoltita de comunisti. Hai la lasere cu mic cu mare, toti basistii! Si nu uitati sa va puneti in piept insigne mari cu DNA + MICROSOFT USA=LOVE.

Marius  •  14 februarie 2018, 21:27

Dna. Kovesi impreuna cu DNA-ul este una din cele mai bune institutii care exista si functioneaza in Romania si care isi aduce masiv contributia la curatarea societatii romane si fara de care ne-am indrepta spre o societate cu niste disfunctionalitatii mult mai mari chiar si decat ceea ce aveam inainte de 1989 adica am avea pe unii care muncesc si platesc taxe si impozite adica noi cetatenii normali ai acestei tari si pe altii, un grup privilegiat care ar gestiona aceste taxe si impozite platite de noi ceilalti dupa bunul lor plac si pentru imbogatirea lor si nu pentru prosperitatea societatii romanesti in intregimea ei. Exemple de state in care s-a intamplat asa ceva sau in care se intampla asa ceva si rezultatele produse de acest mod de gestionare a unui stat sunt destule atat in istorie ba chiar le vedem si in zilele noastre si cred ca cel mai elocvent exemplu pentru noi cred ca este Venezuela o tara bogata in resurse care acum 30 de ani avea un nivel de trai comparabil cu al nostru dar care din cauza proastei guvernari si coruptiei a ajuns la o inflatie in 2017 de 4000%/an sau 10% /zi adica preturile cresc in fiecare zi . Zilele trecute vedeam o stire cum ca 30000 de venezueleni asteptau la vama din dorinta sa emigreze in tara vecina Columbia din cauza lipsurilor alimentare si a crizei economice. Nu cred ca e vreun roman normal ca sa isi doreasca asa ceva dar acesta este rezultatul coruptiei si proastei guvernari si Dna. Kovesi si DNA-ul sunt una din institutiile statului care duc o lupta continua si cu rezultate bune pentru ca asa ceva sa nu se intample si la noi dar trebuie ca si noi sa ne aducem contributia si sustinerea in aceasta lupta pentru ca Romania este si tara noastra si daca ne dorim o tara prospera si civilizata trebuie sa luptam pentru asta. https://www.digi24.ro/opinii/ziua-z-pentru-venezuela-855113

krudus  •  14 februarie 2018, 21:59

Cred ca se intampla ceva cu dvs d-le Tolontan.Mult prea agresiv cu dna Kovesi, si zau, daca inteleg motivul.E in mod cert o profesionista, ne-a demonstrat si in acesta conferinta de presa.Merita sustinuta la maxim, iar cei care au ceva cu dansa mai mult ca sigur au ceva de ascuns.Apropo, cine a stabilit ordinea intre ziaristi. de ce dvs primul ???Multumesc frumos.

Andrei  •  14 februarie 2018, 23:10

D-le Tolontan, v-am admirat inca din anii 2000 pentru comentariile, articolele si judecatile taioase din domeniul sportului Felicitari pentru Gala Bute, Hexipharma si Shanghai.... DAR azi, la conferinta de presa a domanei Kovesi, de ce ati fost brutal? Vreau sa fiti convins ca pendularea dvs intre doua luntri o consider total deplasata. De ce ati fost asa de BRUTAL?

vali  •  14 februarie 2018, 23:16

Ati fost jenant de tendentios dle Tolontan azi ! *** ! La logica din dotare nu puteati sa puneti aceeasi intrebare in 6 moduri !! Nu putearti sa va comportati ca muritorii ceilalti de foame *** ! Nu am de ales intre a decide ca v-ati comportat ca un prost sau ca un mercenar...Ca nu sunteti prost , am vazut in ani ! Adio .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  14 februarie 2018, 23:29

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Franjo Glavina  •  15 februarie 2018, 0:28

Tolo, te-au cumparat si pe tine CRIMINALII DRAGNEA si TARICEANU? Nu uita bestiile Dragnea si Tariceanu vor putrezi in puscarie! TU CA JURNALIST AR TREBUI SA APERI STATUL DE DREPT NU SA FACI JOCUL CRIMINALILOR DE LA RTV si ***. Banii au gust este? Sunt dulci nu? *** ORDINARA ASTA ESTI! UN GUNOI DE ULTIMA CLASA! ESTI O *** CA SI GADEA! GUNOI SUBUMAN, ESTI SI TU O ROATA IN LOVITURA DE STAT IN DESFASURARE. NU VETI REUSI TARATURI BOLSEVICE SA DISTRUGETI DNA!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

MiculCritic  •  15 februarie 2018, 1:07

Sa avem incredere in institutiile corupte? Hai sa nu deschidem acest borcan cu viermi fiindca momentan, institutiile trebuie sa dea dovada ca sunt de incredere. Doar fiindca au prins cativa corupti, asta nu inseamna ca n-ar fi fost planuit sau ca trebuie sa ii laudam acuma cand poate in spatele acestor actiuni exista un motiv si mai corupt.

radu  •  15 februarie 2018, 8:40

Ce cauta un redactor sef al unei gazete de sport la o conferinta de presa a DNA ? Care DNA, nu are nici o treaba cu sportul, dar are treaba cu patronul gazetei de sport.

daniel  •  15 februarie 2018, 9:22

Ati venit cu foi si va credeti informat dar cand intrati la TVR 1 si sustineti ca e penala Kovesi informati-va naibii ca Sebastian Ghita a recunoscut ca e semnatura lui, Vlad Cosma a recunoscut ca el e unul dintre moldovenii fictivi, a recunoscut ca acceptat sa fie martor protejat. Daca va deranjeaza stenogramele astea desi nu stiti daca sunt in dosar, daca nu sunt cumva dublate de altele, daca nu stiti ce se intampla cu mesagerii intr-un santaj, daca nu stiti care e procedura dar ii vreti saltati pe loc, ca un investigator bun ce sunteti cand apare un articol despre posibila alianta Voiculescu+Ghita ? S-au intalnit la Belgrad ? De ce e sincron de transmisie Romaniatv+Antena3 ? Cine din servicii l-a ajutat si il ajuta pe Ghita si apare pe stenograme mentionat de Negulescu ? De ce lucreaza Antena3 si RomaniaTV cu servite ? Si-au platit Gadea si Daniel Constantin imprumuturile la Voiculescu dorite de ANAF ? Fiica lui Voiculescu mai e in proces cu statul ? Tipografia si Editura Intact care tiparea Gazeta Sporturilor mai e in Insolventa si protejata de ANAF-ul condus de PSD ? Asa ca sa stim si noi cine are interes acum sa o dea jos pe Kovesi inafara de ziaristi care cauta nod in papura !

Gabi  •  15 februarie 2018, 10:14

mie mi s-a parut echilibrat discursul lui kovesi si tind sa-i dau dreptate. nu cred in statul paralel si alte bazaconii inventate de politicieni cu televiziuni private si interese bruiate de lege. cred ca pacatul originar al dna se afla la dl. morar mai degraba. dna kovesi a fost o alegere intre doua parti opuse ca interese (ponta si basescu) si asta e cel mai bun lucru. din pacate psd foloseste in jur de 15% din populatie pentru a ne aduce in societate un model de justitie aservit care sa nu-i mai incurce la socoteli. acest lucru nu e compatibil cu tipul de economie pe care-l dorim si daca asaltul asupra justitiei are success atunci recadem in zona gri a europei cu consecinte economice si sociale pentru noi toti, cati vom mai ramane.

KPAX  •  15 februarie 2018, 10:30

Cum sa acuzi un jurnalist ca a fost brutal intr-o conferinta de presa?! De ce , domnule Tolontan, ati fost brutal?! De ce nu ati stat acasa sa va uitati la tv? De exemplu Teodorovici avea lucruri mai importante de spus aseara.Apropos, cum sa dai doar pe Denise si Orlando in timp ce tara ardea?! iRealitatea este de pe alta planeta. Nu m-ar mira ca acuzele despre faptul ca ati fost brutal sa vina de la Cozmin sau Rares . Si Rares o certa pe fina lui Cozmin Gusa, deoarece a fost agresiva cu domnul presedinte, (ca nu-i placea in Bucovina ci doar in Canare si Miami ) in emisiunea in care a fost moderatoare. Chiar , Valcov de ce pe burtiera nu era finul lui Cozmin ci consilierul lui Dancila? Ca hot a fost pe vremea rudeniei cu marele luptator Gusa. Stiati ca Gusa , pe vremea cand era secretar si perceptor la comunisti , a gresit drumul de intoarcere de la CT si a fugit cu PLATA??? Atunci a invatat sa zboare. Sau a fost zburat. Au dat la "Vorbeste lumea", parca. Ca io doar la protv ma uit. Sau asa se vorbea prin targ ? Nu mai stiu... Bafta!

Sandu  •  15 februarie 2018, 11:03

Agresiv, tendentios la conferinta de presa de ieri. De respect nici nu mai indraznesc sa vorbesc. Ca niste tonomate. Va sugerez chiar sa va schimbati cu totii numele in TONO1, TONO2, TONO3... Nici vorba de un comportament obiectiv a unor jurnalisti care ar trebui sa ne lumineze. Parca erati toti o haita de caini descreierati care doreati sa mentionati niste aspecte menite sa incrimineze. Adica intrebarile contineau ceea ce doreati voi sa se auda. Toti, unul dupa altul cu aceleasi intrebari. puse usor obraznic, incriminatoriu de parca ea, LCK ar trebui sa fie inculpata si nu Ghita, Cosma, Udrea, Mazare si altii de care ne este noua lehamite. Sa stiti ca oamenii cinstiti vor sa vada si altceva ***. Pana acum v-am mai urmarit tot felul de investigatii crezand sincer ca urmaresc pe cineva pasionat de adevar si dreptate. Ieri am vazut altceva si imi ajunge. A fost pentru ultima data cand v-am urmarit si sper ca asta sa va dea la toti de gandit.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

anca tudor  •  15 februarie 2018, 13:48

imi este rusine ca la varsta pe care o am, v-am citit comentariile legate de problemele societatii romanesti., si , culmea, v-am dat dreptate, nu am pus la indoiala patriotismul dvs. ..imi este rusine ca v-am crezut un tanar cetatean corect. nu am facut legatura cu parcursul profesional al tatalui dvs. care poate fi legat de anumite servicii (si asta pentru ca NU am vrut Sa cred)... dar se pare ca ce se naste din pisica, soarece mananca. ..Ochiul Din Ceruri Vede tot, sunt convinsa de asta, si daca nu acum, azi, peste o luna sau peste zece ani, sigur peste un Timp de nimeni nestiut veti simti de aici de pe pamant sau de Sus veti vedea Plata .....va doresc succes in continuare, pe drumul anevoios dar sigur acceptat de dvs. al pactului cu ...

Marius  •  15 februarie 2018, 13:59

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alexandru  •  15 februarie 2018, 14:07

Un singur cuvânt "JENANT".Te rog frumos pune mâna pe o carte de drept înainte să-ți arogi dreptul de manipula tendențios un probatoriu in speța expusa. Nu cunoști care sunt argumentele din ordonanța.Deci in concluzie ocupăte de sport , pentru probleme de drept aprofundează sunt lucruri care habar nu ai.

Doru  •  15 februarie 2018, 14:15

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Doru  •  15 februarie 2018, 15:11

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristina Popp  •  15 februarie 2018, 15:19

Nu cred că nu se va investiga cu maxima seriozitate posibilitatea abaterilor procurorilor. Kovesi a afirmat foarte clar, dar sa speram că și Inspecția Judiciară își va face treaba cat mai repede.

teodor  •  15 februarie 2018, 15:19

Draga Tolo, faptele de care sunt acuzati procurorii sunt grave, nu? In orice stat de drept care se respecta, acesti procurori erau pusi la dispozitie pana la finele anchetei, mai erau lasati sa profeseze ( Oana, giluela, etc), lasati sa isi faca mendrele si sa acopere urme? Cand insasi Capul DNA se antepronunta si clameaza ca s-a respectat legea, ce sa mai vorbesti... Cand Capul DNA, MINTE in conferinta de presa, cand se contrazice flagrant, sa mai speri in institutie, e prea mult, prea mult ...cand e statuat negru pe alb in documente oficiale ca....MINTE.. QED

MG  •  15 februarie 2018, 17:24

Eheheheeeee, inca o dovada ca ***. A fost un festival aseara, intr-adevar... un FESTIVAL AL MINCIUNILOR MARCA KOVESI! Sunt sigur ca cei din familia Cosma nu sunt usi de biserica, dar ceea ce face Codruta&Co prin DNA ***. Drepturile omului nici nu exista pt astia, iar asta e primul motiv pt care "infractorii" castiga la CEDO tot timpul. Daca acesti Cosma au dosare si exista probe impotriva lor... de ce nu sunt trimisi in instanta si condamnati???! Poate pt ca aceste dosare ale pestilor mici - Cosma, de exemplu - sunt tinute in "lucru" la nesfarsit in mod intentionat tocmai pt momente "prielnice" pt a-i elimina pe pestii mari la nevoie?! Sa nu uitam ca aceste inregistrari nu au treaba cu dosarul lui Cosma, ci sunt legate de "probe" pt un nou dosar impotriva lui Ponta: cum ca a fraudat/furat voturi in R.Moldova la alegerile prezidentiale din 2014. Ce sa vezi, un nou dosar... tocmai dupa ce Iohannis ajunsese presedinte si se exprimase ca doreste guvernul sau! Iar Ponta, al naibii ce era pielea pe el, nu voia sa se care si sa-i lase guvernul lui Iohannis. Cum acest Cosma avea dosar, pt a-si usura sentinta, trebuia sa zica ceva despre altcineva... iar Ponta fiind primul "incomod" al tarii... de ce sa nu faca un denunt impotriva lui?!? Iar Cosma, ce sa vezi, nu a vrut sa mearga pana la capat, ci doar cat sa stranga probe impotriva procurorilor pt a arata cine sunt de fapt si cum se fac dosare la comanda si sunt creati infractori. Ghinion... PS: ***!?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

S A  •  15 februarie 2018, 18:43

Eu nu mai am incredere in institutiile cu asemenea sefi care mint in direct la TV. Si ma refer la doamna K. Doamna K spune ca judecatorii au validat probele. Dar proba falsificata la DNA Ploiesti apartine unui dosar penal care nu a ajuns in instanta. Doamna K a vorbit mult despre familia Cozma , iar proba falsificata se referea la un dosar al lui Ghita. Proba aceasta a fost insa depusa in dosarul de extradare a lui Ghita si in tabele exista niste semne distinctive pe carea Onea si Negulescu nu le-au vazut, In consecinta este simplu. Se verifica dosarul de extradare al lui Ghita si vedem care este adevarul. Vorbim degeaba de expertize tehnice. Problema grava este ca daca asa este, si dosarul lui Ghita de la Belgrad contine tabelele insemnate (cifra 8 umpluta la 2 nume din tabele), atunci extradarea va fi ratata. Si mai avem o mare problema cu doamna K. Dosarul Microsoft, unde cei doi ***, Pescariu si Florica au scapat si de puscarie si cu bani neconfiscati. Si ea mai spune ca sunt niste profesionisti. In acest caz, ea si Moraru Iorga sunt niste profesionisti in a scapa pe unii *** si pe altii , ca medicul Irinel Popescu, sa ii bage la racoare. Foarte instructiv cum se face justitia in Romania.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Costi  •  16 februarie 2018, 12:08

Comisia juridica investgheaza daca procurorii au lucrat legal din punct de vedere al procedurilor, al inregistrarii documentelor, al respectarii procedurilor. Toate aceste verificari se fac asupra actelor intocmite de procurori si solicitandu-se lamuriri de la acestia. Bineanteles ca declaratiile martorilor si ale denuntatorilor vor fi toate intocmite cu respectarea legii. Sunt convins ca nu li se va pune nicio intrebare celor care au dat aceste declaratii la ce constrangeri au fost supusi sau la ce oferte avantajoase au primit pentru a declara ceea ce vrea politistul sau procurorul. Nu toti, dar destui. Aceste lucruri nu o sa se regaseasca niciodata in actele perfect legale ale procurorilor. Cred ca daca aceasta comisie ar oferi identitate protejata, folosita ades de procurori, multe persoane care au dat declaratii ar releva multe ilegalitati. Dar de ce sa se discute cu cei care au fost implicati direct in astfel de situatii? Cum ar putea fi adevarata o afirmatie a unui penal vis a vis de cea a unui procuror care respecta legea? Cine ar putea crede un penal care ar afirma ca procurorul i-a spus te tratez pe tine cu blandete, eventual te scap de pedeapsa, dar declari ce vreau eu? Aceste lucruri nu apar niciodata in actele perfect legale ale procurorilor.

Venom  •  16 februarie 2018, 12:15

Perdeaua de fum o constituie abuzurile procurorilor, drepturile omului din pușcărie și statul paralel. La Parlament, însă, e o lovitură de stat în desfășurare. Dacă PSD pune și justiția în siaj și numește / confirmă politic magistrații cu carnet roșu ca la Congres ce mai rămâne până la Republica Socialistă România? Modificând regulamentul din mers pentru a da imaginea de legitimitate Comisiile parlamentarilor nu acționează deja ca Tribunale ale Poporului, cu imunitate penală a membrilor de Partid, execuții publice (deocamdată pe TV) a celor indezirabili? Antena 3 - Romanânia e aici? Partea tristă, 40 la sută din cititorii acestui mesaj nu îl vor înțelege! Dar votează. Recunoscător, Partidului, care e-n tot și toate! Păi nu le-a dat Partidul, pensii, salarii? A mituit din taxe și impozite administrația, din ce în ce mai stufoasă și birocratică, a numit în posturi cheie mediocri executanți, precum cei ai actualul guvern și urmează liderii locali de opinie: medicii și profesorii. Iar cu magistrații se închide cercul.

Andrei F  •  16 februarie 2018, 13:13

@Venom • 16 februarie 2018, 12:15 Domnule ,vorba multa....Eu va intreb simplu:Este bine acum in Romania?Constientizati ca Romania arata asa si din cauza celor care trebuiau sa faca dreptate?Ca altfel de ce va plangeti de PSD?Pai astia sunt cine sunt ca o reactie la aceste legi!Au controlat astia pana acum justitia?De ce nu poate fi si altfel...ca actualele tare din justitie ii apara pe unii...cei care au avut tangente cu SIPA ,cu fostul presedinte...Actualii conducatori din Justitie cum au fost numiti?Actualele legi cum au fost implementate?Au fost coborate si ele de pe Muntele Sinai?

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord