Suferința victimelor Hexi Pharma, prea mare pentru o justiție neîncăpătoare

Dosarul dezinfectanților falsificați se plimbă de un an între tribunalele care-și declină competența, iar azi și președinta Înaltei Curți a spus, pe jumătate în glumă, că nu-l vrea din cauza dimensiunii!

miercuri, 7 martie 2018, 2:35

”Mă rog la Dumnezeu ca dosarul Hexi Pharma să nu ajungă la ÎCCJ pentru că nu are unde să-l depoziteze” Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

Iată cât spațiu ocupă dosarul Hexi Pharma:Iată cât spațiu ocupă dosarul Hexi Pharma!

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Azi a avut loc bilanțul pe 2017 al Ministerului Public.

Cazul Hexi Pharma a deschis lista cazurilor complexe, rezolvate și trimise în instanță, citată de procurorul șef Augustin Lazăr.

Cu aceeași ocazie, Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți, a punctat problemele de funcționare a justiției.

778 de volume are dosarul Hexi Pharma

”Mă rog la Dumnezeu ca dosarul Hexi Pharma să nu ajungă la ÎCCJ pentru că nu are unde să-l depoziteze”, a spus judecătoarea, pentru news.ro.

Dosarul Hexi Pharma ocupă o jumătate de cameră de dimensiunea 4x4m.

Un an fără niciun termen!

Cristina Tarcea a mai punctat că deficiențele imobiliare nu sunt un lux și că, de pildă în cazul Dosarului Mineriadei, nu există o sală potrivită.

În privința cazului Hexi Pharma, a trecut un an de când a fost trimis în instanță și nu s-a judecat niciun termen.

Derularea evenimentelor a fost următoarea.

Aprilie 2016 – Gazeta începe publicarea investigației Hexi Pharma.

Mai 2016 – Procurorii deschid dosarul de cercetare penală.

Martie 2017 – Parchetul General termină investigația, redactează rechizitoriul și trimite dosarul în instanță.

Noiembrie 2017 – Tribunalul București își declină competența către Judecătoria Sectorului 5.

Ianuarie 2018 – Judecătoria Sectorului 5 își declină competența către Tribunalul București.

Martie 2018 – Curtea de Apel mediază, dă dreptate Judecătoriei Sectorului 5 și stabilește că ”Hexi Pharma” va fi judecat de Tribunalul București.

12 aprilie, primul termen

Pe 2 martie 2018, Curtea de Apel a decis că dosarul Hexi Pharma revine la Tribunalul București, care considerase că dosarul nu e de competența sa, ci de competența unei instanțe inferioare.

Primul termen al dosarului 7705/3/2017* va avea loc pe 12 aprilie 2018, practic la doi ani de la startul investigației jurnalistice.

În acest dosar sunt judecați doar directorul general Flori Dinu, directorul de producție Mihail Leva și firma însăși.

Conexiunile legate de eventuala corupție din spitale, manageri și alți responsabili ai contractelor cu Hexi Pharma, sunt în continuare cercetate de DNA, potrivit informațiilor din interiorul Parchetului Anticorupție.

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în dosarul dezinfectanților diluați Hexi Pharma, neregulile din sistemul medical românesc și cazul „Colectiv”


Comentarii (36)Adaugă comentariu

Tavi  •  7 martie 2018, 15:25

Posibil sa nu se intample mare lucru dupa acest process deoarece s-at devoala fabrica de facut bani din sanatate...

Cătălin Tolontan  •  7 martie 2018, 15:26

@Tavi: mai vedem. Sa avem incredere in justitie. Si daca nu avem s-o facem mai buna, s-o monitorizam, s-o determinam sa lucreze pentru cetateni.

Victor  •  7 martie 2018, 16:14

Hexi , ia vedeti de cand tine cate capete a implicat si cati inca alti ca Hexi sunt inca activi cu ajutorul a multe persoane ce papa bine din Min. Sanatatii. Ia cercetati pe cine intereseaza!

Art dealer  •  7 martie 2018, 16:28

Ce stiu ei ce e suferinta? Era cat pe ce sa primesc o lopata de pamant in gura si multi regreta ca nu am murit. Sa vedeti suferinta cand esti lasat fara bani de tratament in mod deliberat, la propriu, informezi parchetul si in loc sa-i prinda pe autori, iti dau tie cu praf in ochi. Sa vedeti cum e sa nu ai nici un leut de o pastila si stai zen sa iti treaca...ca in lagar...V-ati intrebat vreodata cum au supravietuit cei de la Periprava si Aiud si celelalte inchisori in anii '50 cand povesteau ca era epidemie de dezinterie si alte astfel de boli? Va spun eu din proprie experienta: li se dadea cate o zeama lunga in care in bataie de joc, tortionarii aruncau copite de cal, oase si organe, ochi de cai, sunt consemnari pe tema "regimului alimentar". Acele oase au colagen, cele de vita vorbesc si fac pansament pe intestine. Oasele de la genunchiul vitei cu ligamente, nu oase goale. Plus legume ca la supa, normal. Poate mai sunt si alti suferinzi ca mine. Merele coapte au peptide, ajuta enorm. Bananele si orezul fiert, a fel. Asa am trait 1 an de zile din viata mea! Strict atat am mancat. Apoi cand credeam ca am scapat, am facut recadere, durerile sunt oribile. Am Clostridium si azi, la 2 ani dupa infectare si dincolo de antibiotic, care mi-a fost prescris doar pentru 14 zile si mi s-a interzis sa mai iau in urmatorii 2 ani, nu am avut voie sa iau nici antiinflamatoare, cresc riscul de declansare a recaderii. Detinutii din lagarele de la Periprava si din celelalte colturi din tara se rugau la Dumnezeu. Si eu am facut la fel, cu oamenii nu aveam scapare. Sau poate acei oameni din poveste m-au ajutat de Dincolo stiindu-le istoria. Dumnezeu a fost prezent, ne-a salvat si pe ei si pe mine chiar daca aparent de ei isi bateau joc gardienii dandu-le acea zeama, iar de mine astia de azi fugarindu-ma peste tot. Mai e un dosar in lucru despre care nu pot vorbi. Pana arunca ei repede un NUP pentru fapturitori. Blestemati sa fie toti cei care mi-au facut asta, sa simta toata durerea mea!

Victor  •  7 martie 2018, 16:31

Domnule Tolontan la toate articole pot da exact persoanele si totul cap coadade la toate Articolele scrie dar avem o armata de Institutii Statale care ce fac DORM in sosoni pe BANI publici?

liberta  •  7 martie 2018, 16:41

Felicitari si putere de munca! As redirectiona cu placere 2% catre o asociatie care scoate in lumina publica coruptia din tara. Poate vom ridica si noi capul in lumea civilizata vreodata in viata asta! Am 32 de ani azi-maine si am avut norocul sa ma plimb prin lume, insuficient pentru a-mi astampara dorinta de calatorie, dar indeajuns ca sa-mi dau seama cat de gresita e oranduita societatea noastra, iar vina, pentru tot, o poarta coruptia. Si ca mine sunt multi care ar face asta, in loc sa cotizeze in nestire pe la fundatii de maicute sau de copii de care nu stie nimeni, dar le apare CNP-ul in deconturile pentru cheltuieli de spitalizare. V-am sugerat si mai demult, ar trebui sa va ganditi la asta, meritati!

Arsenie  •  7 martie 2018, 17:17

Va imaginati ca sta cineva vreodata sa citeasca toți bolțarii astia?? Eu am mari indoieli.. daca totusi exista acel/acei cineva, atunci au tot respectul meu

Andrei F  •  7 martie 2018, 17:20

Pentru grija suferintele victimelor Hexi judecata dosarului s-a tot amanat,nu?...Apoi daca dosarul este atit de documentat,ocupa atat spatiu fizic si asta ar fi trebuit sa insemne urgentarea solutionarii...Nu ?...Desigur auzim deja astazi ca dosarul este un mare succes...Inca nu inteleg pentru cine...

Pffff…  •  7 martie 2018, 17:27

Ma uit la imaginea cu dosarele alea si nu ma pot abtine...desi chiar mai am si alta treaba. Poate reusesc totusi sa ma dezlipesc de calculator pana nu se face intuneric afara. Dar pana atunci, totusi...hai sa mia scriu un comentariu. Vad o incapere plina ochi cu dosare. Pe bune acum, cine o sa le citeasca pe toate rand cu rand? Si la ce ne ajuta in concret? Ca in fapt si in drept, fiecare fila cuprinde paragrafe intregi de viata, a noastra, a lor, a celorlati, a altora...Sentimente si dureri si de o parte si de alta, viata si moarte si de o parte si de alta...Inculpati si parti vatamate...Ei, noi, voi, altii, ceilalti. Pana sa fie impartite vinovatii si condamnari, clasari si achitari, viata curge implacabil, uneori asistata de moarte. Moarte fizica, nu metaforica. Poti sa fii singur intr-o mare de oameni. Fata aceea de la Autoliv a murit, e moarta si nimeni nu o aduce inapoi. Da, putem sa ne linistim constiintele noi cei vii, spunandu-i povestea, insa in concret, ea e moarta. Nu mai deschide usa acasa, iar mama ei e distrusa pe viata. Puteam sa fiu eu. Si sunt atatia altii morti si ei. Nu era nimeni acolo cu ei, nu a fost nimeni acolo cu mine. Despre ce justitie vorbim? Pana sa aflam verdictul justitiei, mai e mult, ei inca se intrebau pana ieri alaltaieri cine sa judece!!! Ce stiu ei despre ce inseamna sa supravietuiesti unui astfel de cosmar? Ce stiu ei despre cei care au murit? In concret, in fapt si in drept, sa ne spuna justitia cum supravietuim! Da, cu limbajul lor lemnos sa ne indice temeiul de drept al supravieturii. Pana sa duca ei batalia cea mare, noi ducem unele la fel de mari zilnic, ca vrem sau ca nu vrem. Si ce sa vedeti, nu avem unde si cui sa pasam "dosarul" luptei pentru viata. Nu avem alta instanta careia sa-i solicitam opinia pentru conflict de competenta. Cat cinism, nu? File, file, file de dosar, vii si morti, vii si morti, vii si morti, justitie, competenta, dosare, in concret, in fapt si in drept...

Cătălin Tolontan  •  7 martie 2018, 17:30

@Pffff…: cind spuneti "noi suferim si ei plimba dosarul" ginditi-va, totusi, ca nimeni nu a fost imun la acest dezastru din sanatate. Cabinetul de urgenta de la Palatul Cotroceni folosea tot dezinfectante Hexi Pharma, doar un singur exemplu. Oamenii din justitie sunt tot oameni, se interneaza in aceleasi spitale, parintii si copii lor au aceleasi necazuri ca ale tuturor romanilor. Sa nu ne divizam la nasfarsit ca nu ajuta nimanui.

jos_cenzura  •  7 martie 2018, 17:32

Un fapt realmente trist este ca suntem atat de inapoiati incat inca mai folosim atatea documente tiparite (probabil datorita birocratiei, care imi imaginez ca cere stampile, semnaturi "ude", chitante tiparite, etc.). Intr-o tara plina de IT-isti, poza cu dovezile ar fi trebuit sa fie un flash drive, ceva, nu un morman cu hartoage.

Urod  •  7 martie 2018, 18:01

@Tolo...da trebuie acordata încredere în justiție și pe urma analizam... Asa cum Lupescu are și el nevoie de susținere uriașă din partea presei sa se lupte cu sistemul politic din tara asta... Chiar dacă din echipa aia face parte și Vochin...

Liviu  •  7 martie 2018, 18:03

Buna ziua, constat din ce prezentati si din experienta proprie cu justitia si alte institutii ale statului: 1. Se lucreaza inca excesiv cu hartia. 2. Exista prejudecata ca, daca este un dosar putin voluminos, nu este un caz solid. Cu cat un dosar este mai voluminos cu atat originatorul este probabil mai competent 3. N-am auzit sa existe conceptul de executive summary si informatiile tehnice sa fie in anexe. Ma si intreb cand are timp un judecator sa citeasca atatea hartii si sa inteleaga esenta cazului.

sundance kid  •  7 martie 2018, 19:46

Nevasta -mea era mare nationalista . Acum i-a trecut . Au trecut 8 ani de liniste . In Vest . Am inteles ca acum suntem 4 milioane de stramutati si am inteles ca in Ro mor mai multi romani de cit se nasc .

Alianța Pilulelor Albe  •  7 martie 2018, 20:07

Bre Esti îmbârligat aspru, ceea ce nici nu-i dificil pe un fond precar de cunoaștere si, mai ales, înțelegere a fenomenului justiției in Valahia. Prima la mana: nu citește nici dracu toate anexele alea, ca n-are de ce; e maculatura. Se vor vedea rechizitoriul, declarațiile martorilor si inculpaților si expertizele. Doi la picior: dosarul e facut de procurorul folkisto parapantist Varga, soțul soției proteviste matinale, care l-a lucrat cu si ptr presa (toi compris). Ah, si ptr prea mărire (a fost facut barosan in procuratura generala exact pe 30.12.2017!) Trei la spinare: pe premise de 2 lei, concluziile vor fi exact de 2 lei. Vom trai si vom vedea.

cristyian  •  7 martie 2018, 20:09

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Socrates  •  7 martie 2018, 20:39

Virușii Nozocomiali sunt apanajul marii majorități a spitalelor worldwide motiv pentru care sunt demolate după maxim 50 ani de funcționare la noi, pe la West poate mai repede... decesele sunt asemeni dese in rândul pacienților cu vîrsta înaintată plus cei cu boli gave și imunitate scăzută. Nu există pînă acum o Statistică ce poate revela cu exactitate și ca probă indubitabilă precum că "cauza morții a survenit din Ineficiența substanțelor distribuite de HexiFarma-dezinfectanți ca urmare a concentrației scăzute. Vă trimit și eu Una buc poză... cu munți de dosare, Logica elementară îți spune cu exactitate că nu prea ai cu ce umple fițuicile respective. Un ultim aspect pentru toți, evidență acestor ultime zile stau gaj, revenim Tolontaneeeee Nu desconsidera capacitatea de Înțelegere a judecătorilor, abea aștept următoarea Țeapă-DNA. Excepția confirmă regula: Flota Dispărută, Conturile Goale, un procuror ne spune Nu Există Prejudiciu, ultimul judecător(din categoria-cu nașul în suflet) Admite :Nu Există Prejudiciu, Băsescu Achitat. a patra flotă comercială worldwide, a fost flota României în ian 1990.

Stelu  •  7 martie 2018, 20:59

Cam asa stau "euro paletii " cu DOLARI in subsolul casei : Elena Udrea - Pinalti - Coco$- Videanu - Base- Nastase (cel mai tare la capitolul asta )- Iliescu ( iuda tarii ) Ghita - Codrut Marta - toti Presedintii de CONSILII JUDETENE din tara si toti PRIMARII... ca de, majoritatea au fost gasiti INCOMPATIBILI SI AU DOSARE PE ROL.....iar dvs Dl Tolontan ii stiti mai bine

ticbis  •  7 martie 2018, 22:36

Domnule Tolontan, am mai facut remarca asta si in alte comentarii: asa-zisa justitie actuala din Romania este un fake, un surogat jalnic. In principiu, sa judeci niste fapte adunate intr-un dosar, sa cantaresti probele pro si contra si sa le raportezi la niste norme si coduri juridice ca sa te pronunti asupra unui verdict de vinovatie sau nevinovatie n-ar trebui sa-i ia niciunui judecator mai mult de o saptamana, indiferent cat de stufoasa si de complicata ar fi cauza, cat de multe volume se strang in teanc pe masa. Asta pentru ca dreptatea e una singura si legile sunt aceleasi, indiferent de caz. Daca un dosar zace cu anii in tribunale mutandu-se aberant de la o instanta la alta, de la o curte la alta, de la un judecator la altul, inseamna ca ceva nu functioneaza si ca sistemul este defect si ineficient. Dreptatea se bazeaza pe adevar, adevarul se bazeaza pe fapte, faptele se bazeaza pe probe si probele stau la baza verdictului; asa se inchide cercul justitiei! Timpul n-are nicio legatura cu actul judiciar, adevarul de azi e acelasi cu cel de peste 10 ani; este o axioma fara de care nu putem vorbi de valoarea unei judecati corecte si coerente si nici de lege. Este simplu: atata timp cat probele sunt clare, complete si perfect relevante un proces n-ar trebui sa dureze mai mult de 2-3 luni pana la verdictul final. Asa se intampla in justitia din USA; niciun procuror nu-si permite sa deschida un proces daca n-are toate probele beton; si din cauza asta acolo procesele dureaza maxim 3-4 luni. In Romania se petrece o anomalie colosala: procurorii deschid procesul cu ce aduna dupa ochi sau dupa presupuneri; avocatii apararii speculeaza si insira luni la rand clamand tot felul de contra-probe de care procurorii habar n-aveau; judecatorii stau cu frica in san si asteapta sa vada pe cine afecteaza cazul: pe sefii lor, pe propteaua care i-a pus in functie, pe X sau Y din ierarhia politica sau de stat, cum comenteaza media si care e reactia societatii civile. Nici prin cap nu le trece sa judece ceva, amana termenele pe tot felul de justificari de procedura, paseaza dosarul de la o curte la alta asteptand sa treaca anii si sa se aleaga apele. In final, dupa 8-10 ani in care iau salarii enorme fara sa faca nimic altceva decat ping-pong de gradinita, se incumeta unul sa dea un verdict care de cele mai multe ori nici nu mai conteaza. Solutia pare mai degraba o bataie de joc si o spalare pe maini decat un act de dreptate. Mai mult, senzatia care ramane este aceea a unui proces fabricat si, pe buna dreptate, asta da apa la moara inculpatilor sa se planga ca au fost condamnati pe degeaba. Amintesc aici ca procesul lui Dan Voiculescu a durat 9 ani, procesul Elenei Udrea dureaza deja de 6 ani si nu s-a incheiat inca; procesul Mineriadei dureaza de 26 de ani... si sunt cu miile astfel de aberatii juridice. Un proces corect si normal, bine pregatit si probat de procurori si judecat asumat si profesionist de judecatori n-are de ce sa dureze mai mult de 2 luni. Pentru ca legea este una singura si pentru ca adevarul este unul singur. Daca astepti 10 ani sa afli adevarul, inseamna ca procurorii nu-si cunosc meseria si ca judecatorii habar n-au ce-i aia justitie! Revenind la tema articolului, va garantez ca in Statele Unite un dosar penal de importanta nationala, gravitatea, complexitatea si mediatizarea sociala ca HexiPharma ar fi fost instrumentat de catre procurori in 3 luni si transat in instanta intr-un proces de maxim 2 luni pana la sentinta finala pentru inculpati. In Romania acest proces va dura mimimum 5 ani de azi inainte!!! Din motivul asta nu mai are nicio tangenta cu actul de justitie, seamana mai mult cu o reglare de conturi, cu polite platite de unii altora, cu rafuieli politice, cu interese de putere la nivel de decizie, cu ambitii de control si de dominatie, cu schimbarea garzii la varful sistemului. D-aia aceste procese sunt condamnate sa dureze atat de mult, pentru ca sistemul juridic sa astepte pana cand se aleg apele, pana cand se lamureste incotro bate vantul si cine si ale cui interese trebuie sa le reprezinte si sa le slujeasca. Da-ti-mi voie, asta nu e justitie si in niciun caz dreptate! Nu pe lumea asta si nici in milieniul 3! Daca ar fi dupa mine, eu as conditiona orice post de procuror sef de la parchete (PG, DNA, DIICOT, etc) si orice post de judecator de la CCR, CSM, Curtile de Apel, ICCJ si Inspectia Judiciara de un stagiu obligatoriu de minimum 6 luni pe langa oricare Curte de Justitie din Statele Unite, in calitate de simplu jurat (unul dintre cei 12 jurati participanti intr-un proces penal). Ar fi singura sansa ca sa priceapa cu ce se mananca actul de justitie in adevaratul lui sens si, odata intorsi in Romania si ocupandu-si functiile inalte in sistemul judiciar din tara, sa activeze in deplina cunostinta de cauza si in spiritul real si corect al acestei demnitati si profesii. O tara in care procesele penale dureaza cu anii nu are justitie, este o gluma proasta! La urma urmei, dosarul HexiPharma este un caz de atentat la siguranta nationala, au murit oameni, cetateni nevinovati din lacomia serviciilor si a sistemului corupt; cu asa ceva in USA nu glumeste si nu se joaca niciun judecator; pe un dosar solid intocmit de procurori orice judecator da sentinta in cel mult 10 zile... nu-i trebuiesc ani!!!

ticbis  •  7 martie 2018, 23:53

@Socrates: Ei vezi, exact din motivul asta am sustinut si argumentat in comentariul anterior ca... "judecata lunga , moarte sigura" :))) Cu cat un proces se lungeste ca ciunga cu anii, cu atat sentinta finala este mai departe atat de adevar cat si de dreptate. Mai mult, chestia aia pe care o credem noi justitie se topeste in ceva ce se numeste barfa si sfarseste in derizoriu. Asta este consecinta oricarui act de justitie care se intinde nefiresc si aberant cu anii, spre rusinea si jena tuturor specialistilor care castiga nesimtit de bine in sistemul judiciar romanesc, de la procurori si pana la judecatori, de la avocati si pana la juristi si grefieri. Drept dovada este comentariul tau: te asigur ca flota navala a Romaniei (a patra din lume dupa cum spuneai) a fost vanduta, bucata cu bucata, nava cu nava, de catre Nicolae Vacaroiu. Toate actele de vanzare ale fiecarei nave in parte poarta semnatura lui Nicolae Vacaroiu, pe niciun act nu exista vreo semnatura a lui Traian Basescu. Nici n-avea cum, dintr-un motiv simplu: in functia pe care o detinea pe vremea aia nu ar fi avut dreptul conform legii sa vanda nici macar o barca din Herastrau :))) Toate aceste acte si documente sunt disponibile pe net, oricine le poate consulta, dar acum nu mai intereseaza pe nimeni adevarul, a ramas doar legenda populara. Ei vezi, aici ajungem daca un proces clar si simplu dureaza zeci de ani in loc sa se incheie intr-o luna. Spre stiinta ta, lucrurile au stat in felul urmator: Vacaroiu a vandut flota, pana la ultimul pescador, el a incasat banii, el a semnat actele. Apoi l-a informat pe ministrul transporturilor ca Romania nu mai are niciun vas si i-a solicitat sa radieze pavilionul Romaniei din identitatea tuturor acestor nave, procedura necesara pentru ca cei care au cumparat navele sa le poata inscrie sub pavilioanele tarilor lor. Cam asta a fost tot, asta a fost si concluzia finala a justitiei, simplu, nu-i asa??? Atata ca procesul asta a fost lungit special cu anii pentru a mentine in creierii populatiei abonate la A3 un fals. Si a reusit! Si merge si acum! Este poate cel mai clar exemplu de manipulare sociala prin simpla intindere a unui proces cu anii; adica exact ce nu trebuie sa faca o justitie reala intr-o societate normala. Faptul ca dupa ani multi justitia a certificat ca Basescu n-are nicio implicare in vanzarea flotei, deja nu mai intereseaza pe nimeni. Mai mult, pe roman nici macar nu-l mai intereseaza sa afle cine exact i-a vandut flota tarii! :))) Pentru cei care inca habar n-au, flota Romaniei a fost vanduta de la prima si pana la ultima nava de Nicolae Vacaroiu!!!

MILORAD  •  8 martie 2018, 1:38

din pacate nu o sa reparam noi justitia.probabil nici nepotii nepotilor nostri Cataline

Victor  •  8 martie 2018, 7:05

Ia vedeti cat a fost implicatii SRI? In cate alte firme e implicat SRI cu atentat la siguranta nationala. Specific se taraganeaza sa uite lumea si acest SRI sa.si vada de lucruri. Propun o comisie ce sa scoata la lumina toate afacerile in care acest Serviciu este implicat direct sau indirect cu scoaterea tuturor persoanele acoperit si ce lucreaza pt. acestia. Surprizele vor fi MARI ce se ascunde in spatele STRICT SECRET. Cati bani face acest Serviciu si unde si la cine, pentru ce sunt acesti BANI. Cred ca accea comisie din PARLAMENT la MISTO.

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2018, 8:39

@ticbis: Dvs spuneti ca "In Statele Unite un dosar penal de importanta nationala, gravitatea, complexitatea si mediatizarea sociala ca HexiPharma ar fi fost instrumentat de catre procurori in 3 luni si transat in instanta intr-un proces de maxim 2 luni pana la sentinta finala pentru inculpati". Asta poate doar daca isi recunoasteau vina si faceau o intelegere cu Parchetul, ceea ce nu s-a intimplat in cazul Hexi Pharma. Justitia noastra nu este un "fake", fake a fost. Acum e o forma intermediara, un precursor al unei justitii care poate sa ajunga democratica, in cazul in care cetatenii vor sat cu ochii pe ea.

Anghel Merchel  •  8 martie 2018, 8:52

Ei lasati domne Tolontane, important e ca in alte cazuri, bunaoara MICROSOFT, toata actiunea incape intr-un mic dosarel cu sina, de-aia a si fost rezolvat asa repede si favorabil. Nu mai vorbesc de cazul Basescu, unde, din cauza lipsei totale de actiuni criminale, dosarelul a fost dat la reciclare in manuale alternative si eseuri filosofice. Deci per total se sta totusi corect. Hai pup dulcissim si astept inca episoadele urmatoare cu psiholoagele tinute in sclavagie de mafia moscovit-pechinezo-feniana.

bg  •  8 martie 2018, 8:58

FELICITARI ECHIPEI ! Sunteti niste jurnalisti adevarati si inca unii de cursa lunga (maraton) care le sufla in ceafa fugarilor. Asa si trebuie. La noi, adevarata presa nu trebuie sa urmareasca numai SENZATIONALUL la o stire, caci dupa putin timp aceasta cade in uitare. Mersul anchetei este important, dar si solutiile, masurile luate de sist. sanitar ptr. ca situatia sa nu se mai repete. Pana acum, MS se misca slab si neprofesionist in a gestiona situatia generala. Numai promisiuni...O zi frumoasa tuturor doamnelor si domnisoarelor! Si multa SANATATE...

Anghel Merchel  •  8 martie 2018, 9:03

@ticbis Domne ticbis, este foarte bine ca ne-ai lămurit si cu aspectul flotei. Noroc ca ai fost acolo sa vezi cum lipseste de pe vanzare semnatura dlui ministru ptr alte coordonate istorice Basescu. *** Pana una alta ma bucur ca basistii supravietuiesc demn si tenace pe acest blog sportif de mare mica. Succesuri si nu lasati niciodata comunistii sa intineze valorile sfinte ale Regimului anticorupt si anticomunist Udrea-Basescu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Pffff…  •  8 martie 2018, 10:08

"Cătălin Tolontan • 7 martie 2018, 17:30 @Pffff…: cind spuneti "noi suferim si ei plimba dosarul" ginditi-va, totusi, ca nimeni nu a fost imun la acest dezastru din sanatate. Cabinetul de urgenta de la Palatul Cotroceni folosea tot dezinfectante Hexi Pharma, doar un singur exemplu. Oamenii din justitie sunt tot oameni, se interneaza in aceleasi spitale, parintii si copii lor au aceleasi necazuri ca ale tuturor romanilor. Sa nu ne divizam la nasfarsit ca nu ajuta nimanui." Apropo de Cotroceni, eu ce sa zic acum, ghinion ca m-am imbolnavit?! Nu e ciudat ca nu cei care lucreaza in justitie au Clostridium ci cei ca mine si ca fata aia care a murit?! Nu e cu divizare, dar cu ghinion e in mod sigur. Cat despre ajutor, mi-am luat demult nadejdea. Am un drum lung si greu, iar balastul nu ma ajuta.

Ionela  •  8 martie 2018, 10:14

Sotia lui Condrea spunea la tv ca la ei in casa veneau deversi tipi de la serviciile secrete din Ro. Poate de asta stau si asteapta dosarele...pana la "Sfantul asteapta" ! Asta a fost un *** , sa dai la spitale apa chioara in chip de dezinfectanti cu buna stiinta stiind ca provoci sute de imbolnaviri si infectii prin spitale si poate chiar morti. *** Le-ar conveni ca familia lor si copiii proprii sa ajunga pe o masa de operatii si medicii da fie spalati pe maini cu dezinfectani Hexipharma si instrumentarul si totul din sala de operatii sa fie deiznfectante cu Hexipharma ? Au fost multi si condusi de persoane importante din conducea statului, altfel nu reusea toata mizeria.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ticbis  •  8 martie 2018, 15:18

Domnule Tolontan, sunteti in eroare. Poate ca am exagerat cand am afirmat ca un proces penal de mare coruptie din Statele Unite este instrumentat de catre procurori in 3-4 luni; evident ca nu este asa si ca cercetarea penala dureaza de regula mult mai mult. Insa n-am exagerat deloc prea mult cand am afirmat ca procesul penal in sine dureaza, de la data inceperii acestuia si pana la sentinta finala extrem de putin, doar cateva luni. Asta inseamna ca sistemul admite "in trial" doar dosare perfect lucrate de catre procurori, cu dovezi si probe solide si complete. De la data in care un acuzat este inculpat in fata unei Curti de Justitie prezidata de catre un judecator si in fata celor 12 jurati ce vor stabili vinovatia sau nevinovatia acestuia si pana la verdictul final nu trec mai mult de cateva luni. Cu alte cuvinte, un proces penal dureaza intr-o Curte de Justitie din SUA niste luni, nu niste ani sau zeci de ani ca in Romania. Asta pentru ca in USA cand se intra in proces cercetarea penala e definitivata 99%, in timp ce in Romania se intra in proces si cu o cercetare penala incompleta, de doar 20-30% pe ideea ca aceasta va fi completata in timpul procesului cu ce mai lispseste sau cu ce se dicteaza dinspre sferele de putere, de la un an la altul si dupa cum se modifica directia de bataie a vantului pe masura ce procesul se intinde cu anii. Un articol foarte interesant ce explica diferentele de abordare in actul de justitie dintre Romania si Statele Unite il puteti citi aici (vi-l recomand, este foarte sugestiv): http://adevarul.ro/international/statele-unite/presedintele-senatului-statului-new-york-arestat-coruptie-7-comparatii-anchetele-romania-1_55491e55cfbe376e35e246d0/index.html La finalulul acestui articol sunt exemplificate cateva dintre cele mai mari cazuri de coruptie judecate de catre justitia americana in ultimii 10-15 ani. De curiozitate am cautat pe net detalii despre procesele acestor personaje. Voi cita in continuare aceste cazuri din sursa amintita mai sus si in paranteza voi trece la fiecare in parte datele despre duratele proceselor pe care le-am gasit pe net. 1) Don Siegelman, fost guvernator al statului Alamaba, găsit vinovat pentru luare de mită, fraudă şi obstructionarea justiţiei, a primit 88 de luni de închisoare. (au fost 3 procese distincte cu duratele de 7 luni, 12 luni si 10 luni); 2) William Jefferson, fost membru în Congress, găsit vinovat de 11 capete de acuzare de mită, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Acestuia FBI i-a gasit 90.000 de dolari SUA ascunşi în frigider. (procesul a durat 18 luni); 3) Larry Langford, fost primar al Birmingham-ului, a fost găsit vinovat de complot, mită, fraudă, spălare de bani şi neplata taxelor şi condamnat la 15 ani de închisoare. (procesul a durat 11 luni); 4) Rob Blagojeich, fost guvernator al statului Illinois, vinovat de 18 capete de acuzare pentru corupţie, a fost condamnat la 14 ani de închisoare. (procesul a durat 16 luni); 5) Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit, a fost condamnat la 28 de ani, pentru corupţie. (procesul a durat 8 luni); 6) Ray Nagin, fost primar al oraşului New Orleans, a fost condamnat la 10 ani de închisoare şi obligat la restituirea a 580.000 de dolari SUA. (procesul a durat 13 luni); Domnule Tolontan, procese de coruptie in Romania pentru fapte asemanatoare si pentru persoane de acelasi rang politic si guvernamental ca in exemplele de mai sus se finalizeaza dupa ani de zile (Voiculescu dupa 9 ani, Udrea are deja vreo 5-6 ani si inca nu exista o sentinta definitiva), despre asta vorbim! Ca procesele HexiPharma, ale lui Sova sau Dragnea vor dura la randul lor de la 7 ani in sus, nu incape nicio indoiala. Cu scuzele de rigoare, asta nu mai e justitie; isi pierde in mod evident atat scopul cat si ratiunea pentru care aceasta notiune a fost inventata inca din antichitate. Ideea ar fi sa se faca dreptate atunci cand se constata si se dovedeste o nedreptate, nu in secolul viitor:))) Orice ati spune dvs si orice ati crede, dupa parerea mea si judecand dupa ce vad in tarile asezate pe temelii normale, justitia din Romania este la ora actuala un fake!!! In sistemul juridic romanesc primeaza interesele, fie personale, fie de grup, fie politice, fie de casta, fie de ratiuni oculte; chestia cu dreptatea pica obligatoriu pe planul trei! pai in Romania, in mod frecvent si nu ca exceptie, sute de sentinte de condamnare din tribunalele locale sunt schimbate in achitare la curtile de apel; de parca nu s-ar judeca dupa aceleasi probe, dupa acelasi cod penal si cu dupa aceleasi proceduri! In ce tara mai exista o justitie ca cea din Romania? Miile de condamnari ale statului la CEDO privind procesele din Romania sunt un argument in plus pentru ceea ce am afirmat eu aici!

Stephan  •  8 martie 2018, 16:55

Nu are ce sa se termine prea curand si ma bucura asta. Pentru ca Tolo a spart un buboi cu puroi si va curge pe banda rulanta material pentru procurori. Poate chiar pentru cazul Luchian s-or fi folosit dovezi din dosare mai mari precum Hacksi Pharma.

Andrei F  •  8 martie 2018, 18:09

@tinpix @Tolontan Vai,vai !!!!Ce pase va dati !!!!Pai cum puteti voi compara sistemul juridic american cu cel romanesc???Pai ce America au ei un esalon de elita cum are Romania ?Nu de asta ambasadorul american la fiecare ocazie gireaza actuala ordine in justitie?Pai eu cred ca fac asa ca si ei doresc o asa elita...Tot ma gandesc de ce avand atatea tone de incredere nu au fost de acord ca anumiti americani care au pacatuit in Romania sa raspunda aici la Instantele romanesti...Probabil pentru ca erau judecati de politicienii nostrii corupti...Si domnul din Twin Peaks ne spune ca acum la noi nu este justitie...Ca este politizata...Ca este un fake!!!Ca datorita justitiei tarisoara capata condamnari la CEDO...Dar acelasi domn vrea sa ramana totul la fel!Curat Twin Peaks !!!Celalalt domn mai acum cateva saptamani se arata dezamagit de exemplu ca in dosarul Hexi se doreste ca doar doi oameni sa raspunda...Si are dreptate...Avea probe *** ca licitatiile cu dezimfectanti se aranjau si nu numai de Hexi,plus organizatorii licitatiilor ...In cazul Shanghai era nemultumit ca anumiti domni nici nu au fost intrebati ceva...Dar desigur...si dansul este foarte multumit cu actuala stare in justitie pentru ca si dansul vrea sa nu existe schimbare...Sa nu uit, a introdus o nuanta democratica...O sa avem justitie cand oamenii o sa reactioneze-asa a afirmat!Deci sa asteptam justitia oamenilor!?Poate in curand cea cereasca?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  8 martie 2018, 19:01

Domnilor care cenzurati:ori nu sunteti autorii articolelor ori vreti sa protejati pe cineva.Poftim dovezile pe care le doriti!!!!!!!!!Sunt din articolele dumneavoastra!!!!!!!!Episodul 90 din ciclul HEXI:,,OMUL CARE A SPUS TOTUL CĂTRE SRI Pe dovezile publice din dosar se confirmă fix ceea ce au explicat încă de la început publicului biochimiști responsabili, oripilați pur și simplu de ceea ce au aflat în momentul publicării rețetelor de fabricație. Și ceea chiar un informator al SRI a raportat serviciului în 2014, însă fără nici un efect. El a oferit un raport detaliat către Serviciul Român de Informații.,,..............................................................Episodul 92:,,CE TRIMISESE INFORMATORUL CĂTRE OFIȚERUL DE LEGĂTURĂ ÎN OCTOMBRIE 2014 În acea zi, pe 9 mai, Gazeta a publicat un raport al unui colaborator al SRI, un biochimist dintr-un mare oraș de provincie.Abia atunci, pus în fața întrebărilor ziarului, serviciul a fost silit să dea prima declarație. În octombrie 2014, informatorul SRI trimisese ofițerului său de legătură un document în care arăta că: Spitalele împreună cu Hexi Pharma aranjează caietele de sarcini de la licitații.O fac pentru că, de fapt, dezinfectanții Hexi Pharma nu erau eficienți, la standardele pretinse de lege. Adică biocidele nu omoară toți germenii, ceea ce înseamnă un risc major pentru pacienți în spitale. Mai multe alte firme truchează, de asemenea, licitațiile.,,

dg  •  8 martie 2018, 22:27

Bine că nu trebuie sa citească madam Vasilica " infecții nasocomiale" că dădeam de drk cu toții...

Victor  •  10 martie 2018, 9:42

Cum arata dosarele in poza asa arata si bani la SRI. Nu mai vede nimeni un cent de la HEXI!

Victor  •  10 martie 2018, 9:49

Ia cautati in paradisurile fiscale conturile SRI, nu din Hexi ci din toate firmele. Scoate bani si sursele din care provin finantele acestui serviciu!!!!!!!!!

antonia  •  10 martie 2018, 10:09

Si acum in unele spitale se folosesc dezinfectanti ineficienti, in schimb "s-au perfectionat" in a masca mizeria si coruptia din sistem. Achizitioneaza o cantitate mica de dezinfectanti care sunt folositi doar atunci cand sunt anuntate controale. "Controalele" trambitate de MS sunt anuntate din timp prin aceleasi mijloace(functionari din MS care au "legaturi" cu conducerile spitalelor, oamenii numiti de partid in functii din DSP-uri, managerii de spitale controlati de partdiul care i-a numit, etc.) si au scopul de a acoperi dezastrul din sistemul sanitar, dar mai ales jaful care continua sa prabuseasca spitalele si sa omoare oameni nevinovati. Totul sub ochii autoritatilor si cu dovezile pe masa!

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord