Interviul cu Sebastian Ghiță. Cum stăteau ei, săracii, șefii de spitale, la coadă la SRI!

De ce nu face Narcis Copcă transplantul de plămâni nici după un an și jumătate de când a plecat Vlad Voiculescu, cel despre care spunea că e ”singurul care se opune”?!

joi, 15 martie 2018, 12:34

E încă siderat că i s-a retras imunitatea.

Așa s-a comportat Sebastian Ghiță, în interviul realizat la Belgrad de Ion Cristoiu.

Nu mai pare furios, așa cum ni-l dezvăluiau casetele lăsate în urmă, de siguranță, precum cocoloașele precipitate de pâine ale omului care se afundă în pădure.

Ghiță de azi pare reflexiv și decis.

Acesta e principalul merit al interviurilor lui Cristoiu. Ziaristul nu aduce știri-bombă, ci-și lasă interlocutorul să se scalde în sosul stării de spirit, ca să fie întrezărit de public.

În cazul fostului om de afaceri, deputat și apropiat al serviciilor secrete, stupoarea că nu mai are protecție s-a transformat din mânie și revanșă în hotărârea lucidă de a-și negocia pielea.

Dar e tot șocat că a rămas fără imunitate.

Și nu e singurul.

Coada imunității la George Maior

Aflăm chiar de la Ghiță că, în ultimii ani, de prin 2013 începând, la ușa lui George Maior se formase o coadă de cetățeni îngrijorați că statul o ia razna.

”Că DNA a înnebunit”, după cum îl citează Sebastian Ghiță pe Florian Coldea.

Cine sunt cetățenii precocupați că se degradează democrația?

”Jurnalişti, oameni de afaceri, doctori, şefi de spitale”.

Care veneau la Înalta Poartă a SRI și se plângeau că ”Domne, totuşi situaţia devine mult prea agresivă, prea apăsătoare. Dacă furăm ceva să fim prinşi, dar să nu inventeze, de dragul dosarelor, hoţii pe care nu le facem”.

Că făceau coadă la SRI demonstrează cel mai bine că ei nu erau nici jurnaliști, nici oameni de afaceri, nici șefi de spitale! Erau asociați ai serviciilor secrete în adevărata operațiune ”Noi suntem statul!”.

Ceilalți însă, ”doctorii și șefii de spitale”, ce căutau ei la George Maior?

Protecție vizau, imunitate cerșeau, adică exact ce dobândiseră toată viața lor.

De ce nu s-a făcut nici acum transplantul de plămâni la Sf. Maria?

Nu vă imaginați că cei înșirați în față la SRI erau niște tineri rezidenți îngrijorați de soarta spitalelor.

Sau că-și lăsau sifoanele la umplut doctorii vocali și combativi din Alianța Medicilor.

Sau că se vizita cu George Maior medicul ATI Camelia Roiu de la Spitalul de Arși, cea care a rupt tăcerea după ”Colectiv”.

Nu.

În anticamera statului erau bine plasați ”profesorii”, nababii, somitățile, secretarii de stat din Ministerul Sănătății, cei care promiteau că ”tot ce ar avea răniții în Germania au și aici”.

 

Narcis Copcă

Ei aveau profilul, cunoștințele și instinctele de supraviețuire.

Și pe ei nu-i deranjase nimeni cu deceniile.

Ca să fie clar: nu înseamnă că exact aceste nume au fost în vizită la George Maior, Ghiță nu i-a numit, e vorba de o categorie. 

Apropo.

Ministrul Voiculescu a plecat de aproape un an și jumătate, de ce nu s-a făcut transplantul de plămâni nici acum la ”Sf. Maria” dacă ”obstrucțiile sorosiste” și ”interesele străine” erau tot ce stătea între suferința românilor și vindecarea lor?

Ghiță, Udrea și Popoviciu nu recunosc dreptul de a fi judecați printre concetățenii lor

Așa și cu ziariștii, și cu oamenii de afaceri invocați de Sebastian Ghiță.

Se citește printre cuvintele sale o teribilă uimire că lucrurile nu mai sunt cum erau.

Că statul român a luat-o razna și nu mai recunoaște valoarea încrengăturii.

Sebastian Ghiță a văzut intestinele unui stat și e sincer convins că așa ar trebui să funcționeze lucrurile în veșnicie. Cu niște oameni care știu mai multe, fac mai multe, au superdrepturi căci au superresponsabilități.

Superelita care a condus România refuză să-și recunoască pierderea imunității.

De aceea pleacă din țară în loc să stea în fața justiției.

Oricât de calm și de logic ar vorbi Ghiță.

Oricât de multă dreptate are când se întreabă ”Cum de mai sunt procurori Onea și Portocală?”.

Oricât de multe amintiri ar avea ei în mânecă, adevărul e că Ghiță, Udrea, Bica, Mazăre, Popoviciu, Adamescu și ceilalți fugari nu recunosc, de fapt, dreptul justiției făcute de concetățenii lor de a-i judeca.

O veste proastă pentru ei.

”Noi suntem statul!” a eșuat

Imunitatea nu se va mai întoarce niciodată.

În ciuda aparențelor, nu le-au stornat-o nici Binomul și nici americanii.

Da, aceștia le-au oferit protecție o vreme, e aproape sigur.

Însă de retras le-a retras-o societatea, care merge într-o direcție unde superelitele politice, economice, mediatice sau de ”intelligence” își văd contestată legitimitatea.

Cu aproape 1 din 2 copii români supuși riscului excluziunii, cu Sănătatea la pământ, cu 3,5 milioane de creiere și, mai ales, de voințe în autoexil, România e într-o poziție proastă în contextul dificil al lumii.

Nu serviciile secrete și nu clasa politică ne feresc de populism.

Operațiunea ”Noi suntem statul!” a eșuat grandios. A eșuat cu toată coada de directori de spitale, oameni de afaceri și jurnaliști cultivați de sistem și care au căpătat dispense de la sistem.

Căci aici Florian Coldea a răsucit în mod deliberat adevărul.

Serviciile au ceea ce au semănat

Nu privilegiații au cultivat SRI, după cum a declarat Florian Coldea la Comisia Parlamentară, ci serviciile secrete, SRI, SIE și celelalte i-au cultivat pe aceștia!

Serviciile i-au însămânțat, i-au prășit, i-au stropit cu ”importanță națională” până n-a mai crescut nimic!

Consecința?

România e mult în urmă în privința celor trei direcții care pot îmblânzi ”uzura democrației”, din eseul cu același nume al lui Arjun Appadurai, apărut în volumul ”Marea regresie”, editura Art.

Noi, ca țară, înaintăm dificil în privința ”restructurării veniturilor, a protecției sociale și a resurselor publice”.

Gândiți-vă un pic la ele, că nu sunt vorbe goale. Lumea modernă are nevoie de regândirea: (1) Veniturilor, ( 2) Protecției sociale și (3) Resurselor publice.

Fără să le reașezăm pe acestea nu vom mai reuși un consens social stabil.

Adio, imunitate!

Degeaba se victimizează sau își imaginează Ghiță, Bica sau Mazăre că se întorc indulgențele papale.

Imunitatea va fi tot mai puțină.

E o resursă la care oamenii fac alergie și e invers proporțională cu încrederea în democrație. Nimeni nu-și mai permite să risipească încrederea.

Pentru că, fără ca responsabilii țărilor să recupereze speranța populației în viitor, lucrurile se vor degrada tot mai mult.

Altfel, degeaba avem noi IT-iștii străluciți pe care în mod corect îi evoca Sebastian Ghiță de la Belgrad.

Și degeaba folosim cel mai rapid internet din Europa. Vorba jurnalistului David Van Reybrouck: ”Internetul 5G nu rezolvă problema, doar ne duce mai repede în mica noastră bulă”.

Bulă unde, oricine ne contrazice, îl considerăm un trol.


Comentarii (41)Adaugă comentariu

Razvan Spiridonescu  •  15 martie 2018, 13:07

"Șeful de la ”Sf. Maria”, Narcis Copcă, omul care a investit zeci de milioane de euro pentru transplanturi PE care le-ar fi împiedicat Vlad Voiculescu." Daca nu gresesc eu e cazul sa corectati acolo.

costel_c  •  15 martie 2018, 13:08

Nu l-am vazut pe domnul Ghita sa dea astfel de interviuri domnului Cristoiu cand era pe val, cand petrecea in crama cu diversi conducatori ai institutiilor de forta. Daca DNA nu s-ar fi atins de politicieni iar abuzurile s-ar fi indreptat doar impotriva oamenilor de rand, nu am fi vazut la TV luni in sir, seara de seara, analiza statului paralel. Comica si declaratia lui Codrin Stefanescu "romanii au votat in numar foarte mare PSD pentru a scapa de abuzul procurorilor, nu pentru promisiuni de crestere a pensiilor si salariilor". ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Octav  •  15 martie 2018, 13:14

Tare mi e ca democratia romaneasca e mult prea fragila si imunitatile se vor intoarce la pachet cu capitalismul de cumetrie...

Cătălin Tolontan  •  15 martie 2018, 13:15

@Octav: aveti dreptate, nimic nu e cistigat dinainte si pentru totdeauna. Dar e foarte greu de crezut ca oamenii vor accepta intoarcerea la un sistem al unei superelite plasata deasupra legii.

Mamutul Bipolar  •  15 martie 2018, 13:36

Nu am înțeles totuși unde e Kovesi Laura Codruța, zisă Slujirea, în toată ecuația asta. Procurorii ”independenți” care acordau imunitate continuă munca asiduă?

Ioan  •  15 martie 2018, 13:41

Excelent, dle Tolontan! Ați rămas printre foarte puținii jurnaliști nesubordonat intereselor oculte. Vă mulțumesc și vă rog să perseverați! Așa, poate nu plecăm toți din țară.

Cătălin Tolontan  •  15 martie 2018, 13:42

@Ioan: multumesc, dar marea majoritate a jurnalistilor din Romania intra in descrierea dvs. si isi fac onest meseria.

Tulceanul  •  15 martie 2018, 13:44

Tolo ce a insemnat faptul ca TVR a difuzat alaturi de celelalte "televiziuni" acest interviu cu Ghita ? Cat s-a implicat politicul si de data asta pentru a usca creierele romanilor , destul de afectate deja de manipularea media ?

Laur  •  15 martie 2018, 13:50

Ghita, piesa din angrenajul gruparii infractionale isi continua santajul televizat, ca parte din atacul la DNA si justitie, orchestrat in stilu-i amatoricesc de daddi &co(mplicii). Nu a inteles ca cei pe care ii santajaza nu mai au puterea sa il scape de puscarie.Ingrijorator este faptul ca TVR a dat simultan cu A3 si RTV interviul , dezvaluind pe fata faptul ca a fost inregimentata in randul vuvuzelelor infractorilor.

viorel  •  15 martie 2018, 14:06

Devoalarea mocirlei puturoase in care se scalda justitia romana, care da decizii la comanda, butonata din diverse birouri de ministere si servicii, ne confirma ca abuzul comis impotriva echipei de fotbal Steaua, prin deposedarea de nume, marca si emblema, nu are nicio legatura cu legea si cu statul de drept. Asa cum se poate observa acum generalul de carton Oprea, conducerea SRI si altii stabileau procurorii si judecatorii in cazuri, negociau dosare, dictau sentinte. Asa ca nu mai este nimic surprinzator ca Steaua a castigat la primele instante, care au judecat corect, fara presiune si apoi a pierdut de fiecare data la instantele superioare, care au intors in mod radical si aberant deciziile primilor judecatori, la comanda venita de la Oprea sau de la altii ca el. Daca acest grup infractional din care facea parte si Oprea alegea presedinti, in dispretul votului popular, schimba premieri, aresta ministrii cu dosare fabricate, le-a fost foarte usor sa favorizeze CSA in incercarea aberanta de a reintroduce armata (in cautare de foloase necuvenite) in fotbalul profesionist romanesc. Incercarea marsava de distrugere a Stelei, condamnarea si arestarea lui G Popescu si instalarea la conducerea FRF a unui protejat al grupului infractional din care facea parte si Oprea, trebuie vazute si intelese acum din alta perspectiva, a interesului acestor *** de a controla si pune stapanire pe fotbalul romanesc, evident tot pentru interese personale meschine.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florian  •  15 martie 2018, 14:09

Ti-ai ascutit pixul pana acum si cum a dat Ghita in Alba ca zapada hop ai aparut. Tolontane raspunde onest : ce ai face daca astia " neprihaniti " ti-ar confectiona un dosar ? Nu ma lua cu lozinci pcr-iste ca nevinovat, probe si alte b.s. Tot ce vad este ca daca vor sa ti-o traga, no problemo. A fost , este si va fi ca ei . Ia un faringosept sa nu te doara gatul.

Cosmin  •  15 martie 2018, 14:34

Tolo, spune-o p-aia dreapta. Cum se face ca inca asistam, dupa aproape 30 de ani, la o piesa de teatru sinistra jucata de resturile burgheziei comuniste avand ca scop schimbarea centrului de comanda?

dudu  •  15 martie 2018, 14:40

In cazul lui Mazare cel putin trebuie facuta o precizare - In multe din dosarele sale e vorba de fapte din vremuri imemoriale. La dosarul retrocedarilor, de exemplu, Mazare a retrocedat 200 de hectare de intravilan de mia de euro metrul patrat, unor oameni care nu aveau macar un certificat de mostenitor. Ei au cumparat drepturi litigioase de la cineva care nu avea niciun drept, litigios sau de alt fel. Ilegalitatea e vizibila de pe luna. Vorbim de fapte petrecute prin 2002-2004. Primul verdict a fost in 2017 si deja a trecut termenul de prescriptie la mai toate capetele de acuzare. Aprope sigur o sa fie ca in Dosarul Microsoft. Imunitatea a functionat atunci cand a trebuit, iar trezirea constiintei publice nu poate tine loc de institutii eficiente. In 1-2 ani, Mazare se pensioneaza definitiv in Madagascar, iar interpusii lui saubeneficiarii reali ai smecheriilor raman cu 200 de hectare de teren prima-ntai.

e  •  15 martie 2018, 14:44

Spitalul Sf Maria condusa de *** Narcis Copca un spital plin de bacterii..*** ..din pacate traim intr o tara bolnava din toate punctele de vedere.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gigi  •  15 martie 2018, 15:08

Felicitari Catalin, Cei cu probleme se tem pentru ca justitia a inceput sa fie impartiala, iar pentru a o demoniza speculeaza si scot in evidenta problemele din sistem. Deasemenea observ ca folosesc un personaj tinta Kovesi pentru a asmuti multimile doritoare de teorii ale conspiratiei. Din pacate justitia nu se delimiteaza de problemele interne, probleme carea sa fim seriosi, sunt in orice sistem, organizatie si nu o sa dispara niciodata. Problema este cum ii cobvingem pe cei care cred in teoriile lui Ghita, samd ca la actul de judecata nu participa decat Dna ci mai sunt multe instante de judecate care impart efectiv dreptatea.

Andrei F  •  15 martie 2018, 15:27

Un articol ca multe altele menite sa ridice mingea celor din tabara proprie...De ce pot afirma asta? Pentru ca am oarece tinere de minte! Pai in cazul Turturica nu exista aceeasi justitie ca si in cazul lui Ghita? Atunci de unde nevoia de a scrie in apararea jurnalistului Turturica?Sau domnul Ghita nu o putea sa aiba norocul celor din cazul Shanghai ramasi neanchetati? Dar sa raman la presa care ni se spune ca nu are nevoie sa stea prin antecamere...Asa o fi? Pai Tapalaga a recunoscut ca ar putea avea oarece probleme cand a intrat fara sa aiba drept in arhiva SIPA...A recunoscut public cand a devenit publica dovada! Tapalaga a recunoscut dar nimenea nu a auzit...Alt caz de jurnalist: domnul Marean care a facut publice numerele telefonice ale multor demnitari! Demnitarii au facut plangere la parchete.Inca nu se aude nimic desi a trecut anul...Alt caz este cel spus de Ghita.Transferurle de la ,,Realitatea,,! Desi televiziunea a trecut prin cel putin 3 maini nu se aude nimic...La toate transferurile au fost facute acuzatii foarte grave.Tot degeaba...Un alt om vazut des la televizor...Fostul Guvernator al Deltei Dunarii! Parchetul spune ca Vantu a dat milioane de euro pentru numirea lui Liviu Mihai dar desigur nimic despre bravul activist bun in a intra la Cotroceni dupa Colectiv...Si pot continua cu ex...Deci domnilor autori ai articolului,sunt probabil si oameni care au dorit imunitate pe la usi.Siguri sunt multi oameni si din randul lor multi din presa care au de drept imunitate...Si desigur,aparati- va imunitatea cenzurand sau modificand adevarul.Daca ati putut spune ca Liiceanu nu a mintit in Europa de ce argument ati tine cont?Daca in epoca Basescu totul vi s- a parut minunat!!!Nu va mai obositi cu ,,Loteria,, , ,,Gala Bute,, , ,,1 Mai,,...De la voi am auzit ca te poate pune in incurcatura daca toate parerile sunt pe o singura parte si ca trebuie sa se planga toate taberele...Spor la cenzurat...

Cosmo  •  15 martie 2018, 15:31

Ghiță intervievat de Cristoiu e ca și felix intervievat de Gâdea. *** Vizionare placuta amatorilor genului.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adrian  •  15 martie 2018, 15:32

@tolo, domnule, nu a fost așa intotdeauna? Sunt uși la care s-a bătut și a contat, cum erau cele de la Oprea, de la Băsescu, de la Udrea, de la Năstase, de la Bittner, de la Popoviciu, de la Voiculescu, Urdăreanu și alții, dar la care s-a schimbat yala, le-a darâmat poliția, sau sunt alte vremuri. Acum, în spatele zăvoarelor sunt alții, dar nimic nu se schimbă...personajele sunt altele

W  •  15 martie 2018, 15:50

Am vazut mai mult Ghita aseara la tv decat reclame la produse farmaceutice si online betting. Te doare capu? Ghita! Ti-e greata? Ghita! Hemoroizi? Ghita!Hai ca in curand scapam si de tine. Pariu? La naiba Ilie Dumitrescu, nu si tu...

alex  •  15 martie 2018, 15:57

Despre Tantalaii presei si Gogomanii functionari ai statului se pot spune multe !!? Spre exemplu : - de obicei sunt prost informati; - sustin puncte de vedere in care se vede *interesul* sau malitiozitatea; - nu au viziune de ansamblu asupra lucrurilor; - sunt ignoranti, de regula ; - instiga social; - nu pot depasi propria ipocrizie in evaluarea lucrurilor sau a faptelor; - nu prevad rezultatul faptelor lor pentru ca nu au educatia necesara in acest sens; - complica lucrurile pentru a genera plictiseala sau neintelegere; - deviaza subiectul principal la unul secundar, derivat din cel principal (de regula); - actioneaza instinctiv;

addriann  •  15 martie 2018, 15:57

Nu stiu daca ati scris doar un articol putin optimist sau este vorba , din pacate, de ,, wishful thinking "... Ar fi o realizare extraordinara a democratiei ,, originale " de la noi, ca societatea sa retraga imunitatile acordate multor oameni de afaceri, directori de spitale,etc... Acest lucru ar insemna, cu siguranta, o reducere considerabila a evaziunii fiscale( ! ) iar in spitalele de stat pacientii nu ar mai fi nevoiti sa foloseasca ,, plicul " in rezolvarea unor probleme mai grave... Insa e foarte greu ca doar cu cateva exemple de ,, imunitate retrasa '' sa se poata realiza ceva la o scara nationala...

ion ion  •  15 martie 2018, 16:01

felicitari inca o data ps: sugerez analiza mai in detaliu a raspunsului lui SB de la http://evz.ro/coldea-kovesi-dna--innebunit.html - a propos de cum poti sa spui si de tine, si de altii, ca nu sunt acoperiti ai serviciilor :)))

Ioan  •  15 martie 2018, 16:02

Pare ca TOLO este suparat si invidios pe Cristoiu, a reusit sa obtina acest interviu. desi si-l dorea cu toata finta lui, TOLO.

Luca  •  15 martie 2018, 16:02

Daca Ghita si-a permis sa piarda cautiunea ... 30 milioane euro , nu ?! Inseamna ceva ...

Cce  •  15 martie 2018, 16:07

Disperare, numele tau este tolontan.

gabriel valeriu  •  15 martie 2018, 16:18

Dar ce bine ca, in sfarsit!, a indraznit cineva - Macovei, DNA, Morar la inceputuri - sa "innebuneasca", sa miste in frontul infractionalitatii politice, sa scuture cutumele nationale care garantau ca alesii sunt mereu deasupra legii iar contribuabilul n-are alta sansa decat sa se lase furat. Au facut o bresa, la vremea aia, pe care azi infractorii inca neprinsi din politica se straduiesc s-o inchida. Era de asteptat revansa infractorilor, oamenii astia sunt obisnuiti sa mute trecerile de pietoni la accidente, cum sa accepte ca intra la puscarie pentru furt, iar acum legifereaza obstacole pentru anchetatori si spala legal diversele lor infractiuni.

cris  •  15 martie 2018, 17:05

@Gigi: ”la actul de judecata nu participa decat Dna ci mai sunt multe instante de judecate care impart efectiv dreptatea.” Se vede că tu nu ești român sau ai învățat - o în străinătate ...

marc  •  15 martie 2018, 17:08

Mi se pare mie sau e oarece panică în rândul unor persoane și a susținătorilor lor? Că altfel, de ce atâta grijă să ni se spună cum trebuie să înțelegem cele spuse de ,,inculpatul-fugar”? Că de fapt, cică el n-a zis nimic , a bătut câmpii ca publicul să ,,întrezărească” ce

tamisa  •  15 martie 2018, 17:32

Am citit un articol (desigur premeditat) confuz, incalcit, care abunda in aluzii si subintelesuri nepotrivite unui editorialist cu pretentii de informare explicita a publicului, conceput intr-un registru rabinic, cu argumente si alibiuri de natura sa ofere satisfactie tuturor si nimanui. In orice caz, rolul "ziaristului" Ion Cristoiu este departe de a fi onest sau strict profesional, el trebuie privit in contextul mai larg al ticalosiei mediatice in care acesta se complace, de 2 - 3 ani, in apararea celor mai abjecte poduse ale "elitei" politice romanesti.

Radu Bogdan  •  15 martie 2018, 18:22

Domnule Tolontan, relativ la remarca dumitale ca MAJORITATEA jurnalistilor isi fac in mod onest meseria. Stiti , un principiu de baza al curateniei este sa incepi cu camera sau casa in care locuiesti. Eu sunt un avid consumator de presa si variantele se imputineaza drastic pe zi ce trece. Fiind inginer imi plac argumentele si logica , elemente ce ar trebui sa fie la baza oricarei investigatii jurnalistice. Nu am o simpatie deosebita pentru multe din parerile dumitale dar cred ca esti un ziarist bun si tot timpul pot sa-mi iau informatie decenta de pe blogul asta fie ca-mi convine sau nu. In rest, cred ca pot sa numar pe degetele de la doua miini , ziaristii onesti cu prezenta constanta in viata publica. Spun asta pentru ca sunt ziaristi onesti care tot umbla din loc in loc cautind o cale sa-si faca meseria in mod decent. In exil ca si noi ceilalti , pentru ca sunt diferite tipuri de exil , nu numai cel geografic. In rest canalele media inunda cu mediocritate , prostie fudula si slugarnicie. Toti ziaristii de marca , inclusiv dumneavoastra pastrati tacerea asupra acestei ofensive a manipularii si grobianismului dintr-o solidaritate de casta prost inteleasa. Haideti sa incepem cu totii sa aratam ca putem face treaba mai buna in casa noastra.

antonia  •  15 martie 2018, 19:04

Oare din cauza asta dosarele celor care au jefuit spitalele stau cu anii la DNA, PARCHETE, etc., fara sa fie trasi la raspundere pentru crimele generate de coruptia celor care au gestionat banii din sanatate?! Sau informatiile au ajuns exact la cei care girau furtul si abuzurile din spitale, adica politicienii care aveau legaturi si influenta in structurile statului?

Ellis  •  15 martie 2018, 19:34

Foarte buna analiza! Ati raspuns unui comentariu ca oamenii nu vor mai accepta " intoarcerea unei elite plasate deasupra legii" (!!!???) Dragnea (cu o condamnare la activ) este, cu voia oamenilor, deasupra tuturor legilor si bunului simt! Sau poate nu-i elita...Din pacate intalnirile capilor luptei anticoruptie, in ocazii neoficiale, cu oameni de teapa lui Ghita au compromis lupta pe care, zic ei, o duceau. V-o amintiti pe sefa DNA cand jura ca ea niciodata nu s-ar intalni cu oameni politici altfel decat in ocazii oficiale (cu ocazia aparitiei pozelor de la Paris)?

ELYSIUM  •  15 martie 2018, 22:51

Media IQ a NATIUNII da valoarea cirezii.... iar media IQ a elitelor, da rezultatul care ne da sau nu sperante de viitor.....din pacate viitorul e maro..cu mult maro.....dovada, SALARIUL MINIM NET IN 2020 =300 EUR deci =stat semiesuat. RESTUL raman strigate la luna....crema va emigra in Europa vestica sau nordica..

bg  •  16 martie 2018, 8:01

In sfarsit, vedem Capul caracatitei...ca pana acum ii vedeam numai tentaculele! Asa este, mai marii sanatatii au dat fuga sa se puna sub protectia serviciilor si sa aibe girul acestora in actiunile lor. Altfel, cum sa ne explicam faptul ca personaje, ajunse "somitati" peste noapte, sunt mentinute in fruntea unui sistem sanitar demn de secolul trecut? Mai mult decat atat, prof. dr. Alexandru Rafila a fost propus si sustinut sa reprezinte Romania la OMS (pentru merite deosebite) si asta dupa ce a mintit, trunchiat si distorsionat informatii de specialitate (epidemiologie si microbiologie) pentru a acoperi lipsurile, neregulile si dezastrul din sanatate, pe care-l cunostea f. bine si pentru care nu a facut nimic. Ba da, a depus toate eforturile sa-l mentina asa.... RUSINE...INCALIFICABIL...JOSNIC...DEZASTUOS...

bg  •  16 martie 2018, 9:39

Prof. dr. Alexandru Rafila si prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, profitand de contextul international, au pus la cale "pseudoepidemiile" de gripa aviara si porcina care au isterizat populatia si pentru care s-au facut achizitii de mat. sanitare (masti, echip. de prot. si dezinfectanti) de sute de mii de euro, incat se ajunsese sa se imparta masti si dezinfectanti la dep. resurse umane, juridic, administrativ, firme de paza si curatenie din spitale si institute. Nu mai vorbesc de cantitatile uriase de vaccin comandat, platit, nefolosit si apoi distrus. Iar acum, cand avem 100 de morti de gripa si mii de cazuri de imbolnavire: "nu avem epidemie" avem numai "focare". Si asta, pentru ca nu i-a interesat si nu au fost in stare sa aduca vaccinul gripal la timp, basca ca au pus umarul din greu in toti acesti ani la distrugerea din temelii a Inst. Cantacuzino, a elitei microbiologiei si epidemiologiei romanesti, iar acum "ne miram" ca nu mai avem decat 200 de epidemiologi si mult mai putini microbiologi. Cine-i de vina? NIMENI sau PACIENTUL roman...ca se imbolnaveste prea des...Asa arata politicile de sanatate in Romania facute sub patronajul institutiilor de forta. Mai bine lipsa...

pacientuedevina  •  16 martie 2018, 10:11

Superimunitatea medicilor si sefilor de sectii NU este clintita cu nimic, nici macar acum. Increngaturile din sistemul mafiot medical devin si mai puternice si se autoregenereaza. Cei din sectiile ATI au devenit efectiv niste dumnezei, care stabilesc cine traieste si cine moare - cine "merita". Si sunt intangibili...Toti se autoprotejeaza intre ei. Cauzele? Sunt clare: 1. le permitem sa isi autoreglementeze activitatea, prin parodia de "Statut al CMR"; 2. le permitem cumulurile de functii, ce permit conflictele de interese, musamalizarile, impunitatea, imunitatea. De ce nu vorbiti niciodata despre aceste cauze reale, ci numai contraproductiv despre efecte? De ce le ascundeti?

pacientuedevina  •  16 martie 2018, 10:26

In orice domeniu, daca legea nu msi permite monitorizarea extrem de atenta si controlul "la sange" din afara al societatii civile, apar personaje ca Portocala, Luncan si toti discretionarii si batjocoritorii nostri ca cetateni. Deci aveti ce ati monitorizat si controlat, adica ce meritati in raport de cat ati facut...

Venom  •  16 martie 2018, 12:48

@Tolo "Superelita care a condus România " Mai degrabă Supra-elita. Nu meritocrația sugerată de sudarea termenului "super" în fața celui de elită. Fiindcă, totuși, vorbim de yesmeni cu pile precum rudele geniale ale unuia care abia a biruit el însuși Dreptul la distanță în propria localitate, și în pragul senectuții. Dar etern în Parlament. Sau protejații care fură ca în codru' Codrinului. Sau Vlăsiei. Sau Belinei. Așadar oameni fără merite, nu elite, numiți la butoanele de ALEȘII politic, de tătuci locali sau naționali. Concursul este de împrejurări politice, nu de congruența asistaților de partid și de stat cu funcția. De aceea superelita sună fals în România ultimelor decenii, unde omeni mici au fost la vârf în administrație și în funcțiile mari. Pesediștii își sunt, astfel, și proprii asistați social care au aplicat social democrația pe căpușarea bugetului național de "asigurări la persoana întâi" . Plural, evident, că doar nu ești nesimțit! Că dacă nu ești capabil să furi și să dai și partidului de-o campanie sau celui care te-a numit, procentul, se duce pe apa sâmbetei mersul lumii așa cum o știu borfașii tip Ghiță. Am vorbit doar despre PSD, ca gașcă a-doctrinară reprezentativă și responsabilă prin lunga și buna guvernare a furtului din banii publici. În Parlamentul plin de trupe și nesimțire toți sunt de acord că merită chiar pensii speciale pentru unde ne-au dus și cât s-au sacrificat o viața întreagă pentru țară și popor. Dacă aș fi pentru o zi președinte aș băga legile justiției în CSAT pentru că subminează România intern și extern. Acolo aș scoate și PSD în afara legii și aș forța anticipate pentru că Parlamentul este confiscat de mafioți.

relu matriteru  •  16 martie 2018, 14:18

In primul rand Cristoiu e cioburi, pune intrebari pe langa, insista pe frivolitati si chestii nesemnificative (ce muzica se punea, cu ce a fost facuta poza, da de ce se fac poze, da de ce se filmeaza lumea etc) si se baga peste Ghita. Are si ticuri verbale si gaseste stiri in nimic. Nu stia nici de melodia lui Louis Armstrong, la petreceri nu se duce (nu intelegea de ce se duce lumea la petreceri, de ce sta atata, de ce se pune muzica, ce se face la petreceri de-astea). Asta dupa ce elevii lui i-au facut un promo de ziceai ca cine stie ce interviu o sa fie. Si cu treijde mii de hartii pe masa. Haidi bre ca ne-ai plicti... Apoi se observa o lupta pe saituri in functie de tabara si unde se sterg comentariile contra :D Si pe FB cu blocari de conturi care sunt trendy. Adica radem glumim dar nu ne jucam cu de-astea da? Unii neaga insasi poza sau dovezile lui Ghita ca LCK ar fi fost la petreceri cu el. Sigur ca se poate nega orice, si ca Soarele rasare de la est, fiecare crede in ce vrea sau poate sa incerce sa-i pro steasca pe altii. Lucrul bun din iuresul asta cand toti dau in toti e ca asa mai aflam si noi din dedesubturile democratiei de pe la noi.

pacientuedevina  •  19 martie 2018, 10:54

antonia: oare de ce dosarele rectorului UMF Tg. Mures sunt cu batista pe tambal? Domnule Tolontan, nu sunteti curios sa intrebati ca jurnalist DNA?

nicolae boboc  •  19 martie 2018, 19:42

Catalin felicitari ! Cu remarca ta ca majoritatea jurnalistilor isi fac datoria onest ma tem nu sunt de acord. Ar fi plina presa de articole anchete oneste... ceea ce nu e cazul. E f mult zgomot in presa care acopera mesajul. Oricum reconfortant mesajul tau. Sper sa ai dreptate si sper sa ne mobilizam in sfarsit intr un efort colectiv de curatenie ... la propriu si la figurat.

Comentează