DOCUMENTE SECRETE: De când s-a semnat contractul cu Wang-pericol-la-siguranța-națională, cuprul din Apuseni conține, subit, mai puțin aur!

Cupru Min consideră ”secret de serviciu” cât aur și argint plătesc chinezii, comparativ cu foștii clienți. Ca să descoperiți singuri adevărul, publicăm azi documente de decont semnate chiar de către directorii combinatului

joi, 12 aprilie 2018, 7:04

3 grame de aur pe tona de concentrat de cupru este minimul prevăzut de contract și atât plătesc chinezii de la Merlion

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

 

Au muncit la zăcământ până în cretacic.

Vreme de 79 de milioane de ani, Munții Apuseni au lucrat la fibra lor geologică.

Șisturi piritoase, calcare, gresii.

Mai apoi, Pământul și-a desăvârșit netulburat creația pentru încă alte 64 de milioane de milioane de ani, până în pliocen.

Așa s-a format actuala structură geologică.

Cupru, aur, argint și alte metale rare.

Ceea ce munții au dăruit acum 1,6 milioane de ani s-a schimbat în ultimele 6 luni.

Merlion, o companie de sub influența Chinei

Pe 10 octombrie 2017, compania strategică Cupru Min semnează un contract de vânzare a producției totale de concentrat de cupru.

Cumpărătorul este firma Merlion din Hong Kong, un mare trader de resurse minerale, aflat sub influența Chinei.

Cupru Min livrează în doi ani, octombrie 2017 – octombrie 2019, 80.000 de tone de concentrat de cupru către Merlion.

Contractul este semnat de directorul Nicolae Turdean din partea Cupru Min și de Wang Yan din partea Merlion.

Reprezentantul Merlion, un  mafiot căruia statul român i-a retras cetățenia

Wang Yan este fostul Alexandru Ioan, chinezul care și-a pierdut în 2013 cetățenia română.

Asta pentru că SRI, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Tribunalul București l-au considerat ”un pericol pentru siguranța națională a României”.

Conform Legii Siguranței Naționale 51/1991, pe baza căreia i s-a retras cetățeania, Wang Yan săvârșise fapte asimilate aderării la organizații teroriste sau mafiote.

El a constituit sau a făcut parte din structuri care lezează capacitatea de apărare a statului român, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Toți se temeau se Wang. Banda de bătăuși a lui ”Grasu, Pai, Atai și Țăn”

Dar Wang rămâne, precum munții, de neclintit în România.

Același stat care îi retrage cetățenia într-un proces întins între 2012 și 2014 îi acordă permisul de ședere pe cinci ani cu numărul RO0367537, valabil din 2014 până în 2019!

Nu pleacă nici o zi din grațiile autorităților române și chineze. Asta se numește relație specială!

În 2016 și 2017, el călătorește la Abrud, în curtea Cupru Min.

Cu acest personaj, statele român și chinez au o relație specială.

În biroul directorului Turdean sosește și un reprezentant al Ambasadei Chinei ca să sprijine Merlion, iar Wang ajunge să reprezinte Merlion, ca împuternicit.

Câștigă licitația.

Începe exportul de minereu către China sub sigla Merlion.

De când a semnat cu Merlion, Cupru Min ia minimul de aur!

Zăcămintele de cupru conțin cantități de aur, argint și alte metale prețioase, căutate pe piața tehnologiei de vârf.

În ceea ce privește aurul și argintul din Munții Metaliferi, ele se regăsesc dintotdeauna în ceea ce exploatează Cupru Min.

Primele cercetări în zonă au loc în 1948, în 1977 se naște Combinatul Minier și în 1983 se extrag primele volume de minereu cuprifer.

În deceniile de când compania transformă, printr-un proces mecanic, minereul de cupru în concentrat, ea a mizat mereu pe anumite procentaje de metal rar.

La aur, concentrația urcă de la 3 până la 5 grame pe tonă și puțin peste.

Cupru Min și cumpărătorul, oricare ar fi el, măsoară fiecare, separat, concentrația livrării și fac ceea ce se numește ”o egalizare”.

În contractul cu Merlion e trecut un minim de 3 grame de aur pe tonă.

Din octombrie 2017, această cifra s-a prăbușit spre 3 grame, minimumul garantat din contract!

Și a rămas acolo.

Milioane de euro mai puțin

Potrivit ziaristului local Radu Ciobotea, care a scris constant despre subiect, aurul a scăzut la 3 sau 3,1 sau 3,2 grame pe tonă!

Acestea sunt cifrele ”egalizate” de Cupru Min și de către Merlion în ultimele 6 luni, de când a început contractul.

La zeci de mii de tone livrate, din diferențele între 3 și 5 grame de aur se adună milioane de euro pe perioada contractului!

Mai multe milioane pentru Merlion, mai puține pentru statul român.

S-au ciocnit Munții Metaliferi și muntele interesului Chinei, în numele căruia a militat Ambasada și a semnat mafiotul Wang Yan.

De ce s-a întâmplat asta descoperiți singuri, ascultând mărturiile.

Puteți începe cu inginerul Nicolae Turdean, cel care a semnat contractul ca director al Cupru Min.

”Concentrația de aur scade mereu iarna”

Nicolae Turdean, director general în momentul semnării contractului cu Merlion

-Domnule director Turdean, e adevărat că, de când a luat Merlion contractul, concentrația de aur și de argint a scăzut brusc?
-Domnu’, haideți, suntem oameni serioși! Gândiți-vă la un singur lucru. Randamentul de preparare depinde de parametrii de funcționare. Întotdeauna, iarna, din cauza temperaturilor scăzute, reactivii nu reacționează la fel cum reacționează în timpul verii.

”Întotdeauna, într-o preparație conținuturile pot să scadă într-o iarnă din cauza temperaturii” Nicolae Turdean

-Bun, dar sezonalitatea de care vorbiți s-a întâmplat și în anii trecuți, când nu era Merlion, ci alt cumpărător?
-Da’ bineînțeleeees! Permanent s-a întâmplat. Iar diferența nu e foarte mare! Nu e sesizabilă.

-La aur e de la 5 la 3 grame pe tonă, de exemplu.
-Nu… 5 grame pe tonă se atinge destul de rar! Hai să fim serioși!

-Ne spuneți că, dacă o să cerem la fabrică să ne spună cât a fost în iarna dintre 2016 și 2017 la egalizare, o să găsim tot spre 3 grame pe tonă? Adică o concentrație mai scăzută, precum acum, cu Merlion?
-Bineînțeles… Bineînțeles! Chiar ar fi indicat să cereți la Cupru Min. Mereu scade iarna. Zăcământul e un amestesc de minerale. Pirită, calcopirită, calcosină. De pirită se leagă mereu aurul. Și argintul. Pirita flotează prima. Dacă temperatura este peste 15 grade, nu flotează așa ușor și se depune.

-Adică ați descoperit că aceasta este cauza?
-Da. Noi am ajuns până acolo încât am făcut o analiză a minereului extras în perioadele astea. Am zis că poate s-au schimbat treptele, pentru că acel conținut de minereu diferă foarte mult în carieră. Noi facem un amestec. Noi, în fine, ei fac amestec. Ei iau de pe o treaptă unde e 0,4 cupru, amestecă cu 0,5 cupru, proporțional, ca să nu fie niciodată sub 0,35. Se face amestec. E o stație specială care amestecă acest minereu.

-Această sezonalitate nu e, așadar, o problemă de extracție?
-Nu! E de vreme, de anotimp. Am luat istoric, din urmă. Și vă dați seama că făcând o statistică ne-am dat seama că felul de exploatare a fost același mereu, iar variabila sunt parametrii de preparare.

Diferența care vine din frig

Nicolae Turdean spune, așadar, că diferența de mineralizare cu aur a producției este exclusiv o problemă de sezon.

Pe vremuri, vorba lui John le Carre, spionii veneau din frig.

Acum, diferența la contracte vine din frig.

Frigul este cel care a făcut ca, în primele 6 luni ale contractului semnat de el și de Wang, aurul plătit de chinezi să fie practic lipit de bariera minimă a contractului: 3 grame pe tonă.

E simplu. Și e din gura unui specialist.

Iarna, concentrația de aur din cuprul prelucrat scade.

Vara, ea crește.

Dar nu crește chiar la 5 grame la tonă, căci ”5 grame se atinge destul de rar”.

Gazeta a cerut de la Cupru Min cifrele ”egalizate” din ultimii doi ani.

Au refuzat să dea cifrele, dar susțin că același frig e de vină

I-am rugat să ofere publicului:

  1. Cât aur au găsit în ultimii doi ani Cupru Min și Ronefer SRL, partenerul anterior al companiei Ministerului Economiei?
  2. Cât aur au găsit, în același zăcământ, Cupru Min și Merlion, în cele șase luni de la semnarea noului contract?

Ca să puteți compara.

”E secret de serviciu”, răspunde compania deținută de statul român.

Descoperiți de ce.

Cupru Min: ”Singura variație survine ca urmare a sezonalității”.

“Referitor la speculațiile privind conținutul mai mare de metale prețioase în concentratul livrat Merlion, vă informăm că minereul de cupru conține întotdeauna mici cantități de aur și argint”, își începe Cupru Min răspunsul.

”Explicațiile sunt de natură chimică și geologică și sunt valabile pentru toate carierele de cupru din lume, și anume conținutul variază în funcție de sezonul de exploatare, deci de condițiile climatice, intemperii etc.

Pe de altă parte, detaliile legate de calitatea și compoziția conținutului zăcământului cuprifer sunt sub incidența secretului de serviciu, iar cunoașterea lor publică ar defavoriza Cupru Min în fața concurenței.

Putem menționa, totuși, că procentajele de aur și argint din minereul livrat fostului și actualului client au valori similare, iar singura variație survine ca urmare a sezonalității”.

Asta e.

”Singura variație survine ca urmare a sezonalității”.

Așa sună argumentul unic al oficialilor.

Consiliul lor de Administrație este alcătuit din: Radu Coșarcă (președinte), Dumitru-Remus Vulpescu, Romeo Jantea, Radu Claudiu Roșca, Gheorghe Chindriș (membri).

Remus Vulpescu, fost șef la Romaero și etern consilier al guvernărilor, joacă un rol important în afacere, potrivit surselor din companie.

Cine simplifică, de fapt?

De regulă, oamenii reproșează presei, pe bună dreptate, că se limitează la explicații simple pentru a explica situații complexe.

Și că, din cauza acestui reducționism, nu aflăm adevăratele cauze ale forțelor care ne modelează viața.

În acest caz însă, simplificarea vine din altă parte.

O puteți găsi singuri, pas cu pas.

Și ceea ce descoperiți singuri veți înțelege cu adevărat.

În ianuarie și februarie 2017 se depășea 5 grame de aur pe tonă!

Gazeta vă oferă patru Acte de decontare din vechiul contract, încheiate între Cupru Min și Ronefer.

Documente pe care Cupru Min refuză să le cunoașteți.

Actele de decontare au la bază Buletinele de evaluare, verificate, agreate și semnate de ambele părți.

5,3 grame de aur pe tona de concentrat de cupru a fost media lunilor de iarnă, ianuarie și februarie 2017

Pentru Cupru Min semnează Valentin Mudura, director comercial, și Nicolae Turdean, director general.

Să ne amintim. În actualul contract, cu Merlion, în ianuarie și februarie 2018, cifrele scad spre 3 grame de aur pe tonă.

Frigul e determinant.

În schimb, acum un an, tot iarna, în ianuarie 2017, Cupru Min și Ronefer găsesc 20,4 de kilograme de aur la 3.595 tone de concentrat de cupru.

Contractele Cupru Min – Ronefer SRL, societatea înlocuită de chinezi, în 2017. Pe ianuarie, s-au scos 20,46 de kilograme de aur. În februarie, 17,81 (încercuite cu galben). Calculul se face în felul următor: n kilograme de aur X 100 / cantitate concentrat. În cazul nostru, de exemplu, în ianuarie, 20.460 / 3.595,329 = 5,69 g/tonă

Observații?

  1. Nu doar că aurul era, înainte de apariția lui Wang și a asociaților săi, cu 80% mai mult decât acum.
  2. În plus, el atingea frecvent cote pe care directorul Turdean le atribuie unor situații ”destul de rare”.

Celelalte două luni pentru care vă prezentăm documente au o cantitate de aur tot de peste 5 grame.

”Secret de serviciu”

Contractele Cupru Min – Ronefer pe mai și iunie 2017, în care sunt 18,424, respectiv 20,514 kilograme de aur extrase de la Roșia Poieni la un concentrat de 3.571, respectiv 3.588 de tone. Adică 5,1, respectiv 5,7 de grame de aur per tonă

Valorile din iarna lui 2017 și cele din vara lui 2017 nu sunt diferite.

Însă sunt diferite față de cele, mult scăzute, din minereul livrat și plătit de chinezi.

Ca și cum, brusc, după milioane de ani în care acul muntelui a arătat aceeași cifră, minereul din Roșia Poeni și-a pierdut din concentrația de aur.

Directorii și autoritățile ar fi putut oferi multe alte argumente.

De pildă, la Roșia Poeni, variația de conținut metalic indică o creștere din interiorul zăcământului spre centru și de la suprafață spre adâncime. Numai că, după cum spune Turdean, când se obține concentratul se face un amestec, ca să se omogenizeze concentrația livrată.

Poate că livrările vin și din depozit, nu numai din producția lunii curente.

Pot fi multe explicații.

Au ales însă să declare totul ”secret de serviciu” și să dea vina pe frig.

Ceea ce nu v-a împiedicat să aflați singuri că nu aceasta este explicația.

 

 

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”


Comentarii (40)Adaugă comentariu

Miștotică  •  12 aprilie 2018, 8:03

Întreb ca să nu tac, dar v-ați gândit la cazul în care voi ați pus mâna pe niște foi cu cifre umflate special pentru a-i convinge pe chinezi să intre în horă?

Cătălin Tolontan  •  12 aprilie 2018, 8:05

@Miștotică: adica compania de dinainte sa fi platit intentionat mai mult aur decit a gasit pentrru ca, impreuna cu cei de la Cupru Min, sa-i pacaleasca pe urmatorii cistigatori ai licitatiei, de peste un an? :-) Daca e vorba de feste, festa cea mare ne-au jucat-o muntii, cand au creat cupru, aur si argint, cu care sa nu stim sa facem mare lucru. Asta da, festa!

Florea  •  12 aprilie 2018, 8:15

Romani desteptati-va, o sa ne trezim ca suntem sclavi in tara noastra, cu totul din casa vandut pe furis. Nu avem autoritati ale statului care sa investigheze, care sa vada ce concentratie exista cu adevarat?? SRI ce pazeste? Inainte mai auzeam de un corp de control al primului ministru, acum avem doar consilii anti-discriminare si companii de stat nou create ca sa pape banii primariilor?

gabriel valeriu  •  12 aprilie 2018, 8:26

Foarte multi dintre oamenii statului fac mereu aceasta alegere, sa minta grosier cand sunt prinsi asupra faptului. Flagrantul vostru – caci e similar unui flagrant cum minte Turdean cand hartiile iernii trecute arata complet opusul – flagrantul vostru, ziceam, confirma incompatibilitatea aparatului public romanesc cu minimele standarde de transparenta, eficienta si, rara avis la stat, competenta! Un aparat public construit pe nepotism, luare si dare de mita, angajari fictive, deturnari de fonduri si apartenenta la partide nu poate decat sa esueze deplin, sub toate aspectele!

Cătălin Tolontan  •  12 aprilie 2018, 8:27

@gabriel valeriu: sa nu gindim in categorii, va rugam, ca ratam faptele, adica esentialul. Exista foarte multi oameni onesti in serviciul public. Cind vorbim despre bugetari, vorbim si despre pompierii care isi risca viata, despre politistii si procurorii si agentii care i-au prins pe mafiotii de la Shanghai (ca altii au musamalizat cazul, e altceva), vorbim despre medici si asistente, despre profesorii dedicati, despre acei lucratori modesti si indispensabili din relatia cu publicul, fie ca sunt de la Fisc sau de la administratia locala. Munca lor nu poate fi stersa de niste smecheri prinsi in fapt.

popescu daniel  •  12 aprilie 2018, 8:32

Pai nu va uitati la el ce fata de hot are, hotii ne vind tara am ajuns rau de tot, toti strainii stiu ca suntem niste hoti am ajuns sa ne vindem padurile sa distrugem fauna si acum ne vindem si aurul strainilor trebuie sa se opreasca aceasta hotie si cei vinovati sa faca ani grei de piscarie 15-20 de ani de puscarie, legea trebuie modificata in parlament ca sa le poata da ani grei de puyscarie si nu numai asta trebuie sa le confiste si banii si averile facute proprietati etc.

Bogy  •  12 aprilie 2018, 8:57

Eu nu inteleg ce e neclar. Nu e clar ca Romania trebuie jacmanita, terminata, rasa cu totul? Ce ne tot plangem atata? Gata, am pierdut trenul si asta s-a intamplat in 1989. Atunci securistii au pus mana total pe putere si noi nu am fost capabili:
1. sa pricepem asta;
2. sa fim uniti si sa ramanem uniti ca natie;
3. sa iesim la lupta deschisa impotriva lor, cu orice risc.
Acum e prea tarziu. ne-au vandut cu totul. Vorbim de niste indivizi lipsiti de orice scrupule. Toata clasa politica, fara nici o diferenta intre partide.

Ar cam fi timpul sa ne vina mintea la cap, sa iesim in strada ***. Pe cine punem in loc? Asta nici nu mai conteaza, vedem noi atunci. Pana atunci trebuie sa scapam de hidra asta ***, condusa din umbra ***, oricat de multe sacrificii ar insemna asta. Atata timp cat nu o sa inteleg ca asta avem de facut, o sa ne mearga din ce in ce mai rau.

marius  •  12 aprilie 2018, 9:20

as vrea sa vad la antena 3 si la rtv un ciclu de emisiuni pe aceasta tema: cea a ajutorului chinez pentru Romania..pai nu spunea ponta acum cativa ani, ca vor investi chinezii cel putin un miliard de euro (dolari?), in economia romaneasca??? as vrea sa vad o dezbatere in parlament si la guvern pe acest subiect? i-ati intrebat si pe aia, sau sunt in vacanta????

Andrei F  •  12 aprilie 2018, 9:45

Hop- hop si fletul !!! Articolul de fata naste cateva contradictii...1. Daca mai ieri acuzati chinezul pentru ca vizitase marele ,,secret de stat,, sa intelegem ca intre timp s- a schimbat ceva si va suparati cand ,,secretul de stat,, pastreaza secretul?Sau dumneavoastra si chinezii sunteti pe trepte diferite privitor la secretele de stat?2 .Uite ce frumusel si liber vorbiti despre chinezi! Despre fosta firma care castigase achizitia de concentrat nu ne spuneti nimic! ?Nici ca este din Voluntari,nici ca se spunea ca si astia tot in China trimiteau concentratul...Si Voluntari? Acolo unde e rau de se construieste ceva sau daca cineva de acolo ocupa functii?3 Daca firma buna din Voluntari a pierdut licitatia pentru ca ,,specialistul,,dumneavoastra ne spune ca oferise cu 10 mil. euro mai putin ...despre ce vorbim?Sa spunem ca firma fin Voluntari ofereau mai mult pe aur sau accepta o concentratie mai mare de aur dar daca suma totala este mai mica??? Suma concentrat egala cu a cuprului+ aur+ argint!Cum sa plangi dupa milioane pierdute la aur daca ,,specialistul,,afirma ca a obtinut cu 10 milioane euro mai mult pe concentrat?4 Pentru ca faceti referire si la alte posibile metale sau substante care dau valoare concentratului ...Eu sper sa nu se afle in concentrat uraniu pentru ca deja am aflat si povestea uraniului aflat in concentratii mult mai mari decat la Cernobal dar bune sa stea in mijlocul Bucurestiului...Asta impune si un specialist adevarat in domeniu.5 Toate enunturile mele de mai sus nu contin adevarul absolut si deci nu am de unde sa stiu daca din afacere se fura sau nu... Nu sunt prezentate probe...Rocile or fi ele din Cretacic dar la orice cariera se extrage diferite straturi de roca.Cineva si spune ca in contract se specifica in primul rand ca la concentrat sa nu scada cuprul sub un minim? De ce se vorbeste numai de cupru?Cariera dintr- o veche imagine de pe blog arata ca o palnie,un con.6. Altfel...da ,da bine sa mergi pe teoria ca mereu se fura.De data asta ne- ati spus totusi ca se fura cu zece milioane euro mai putin...Sa insemne ca si firma din Voluntari sa fi facut ceva sau cotatia metalelor a crescut si sa fie singura explicatie?Totusi firma din Voluntari ne spune,,specialistul,,era un intermediar ...

Jazzumbo  •  12 aprilie 2018, 9:51

Ca de obicei, marii escroci din Romania, ***, isi justifica tunurile cu minciuni nesimtite. La fel ca Adrian Nastase cu matusa Tamara sau Tel Drum-ul lui Dragnea cu kilometrul de 800 m. Despre Wang nu am ce sa spun, fiecare minut pe care mafiotul asta il petrece in libertate e un scuipat pe obrazul copiilor nostri.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gheo  •  12 aprilie 2018, 9:51

De ce nimeni nu se sesizează SRI ,DNA de acest furt demonstrat unde sânt interese mari și organele abilitate ce interese apară a unui grup sau a țăr?i.De ce sânt plătiți din impozitu?l unui grup sau a impozitului tuturor românilor că au salarii nu ca majoritatea salariaților.

Matei  •  12 aprilie 2018, 9:53

Extraordinara investigatia, felicitari! Totul se intampla pentru ca nu mai exista profesionisti de calitate, de buna credinta si care sa isi respecte meseria. Sau daca exista, nu isi asuma nici o raspundere. Peste tot, dar mai ales in zonele cheie, gasim securisti vopsiti, toti hoti si ticalosi, lipsiti de orice calitati umane. Pacat.

bogy  •  12 aprilie 2018, 10:03

Imi place ca de cate ori scriu ceva cu referire la "cetatenii din tara lu' israel" apar "***". Dar de acolo ne vine tot "binele" asta de-l resimtim de 28 de ani!

Jumbo-Gumbo  •  12 aprilie 2018, 10:14

Pe mine cel mai mult ma socheaza tupeul. Reprezentantii Cupru Min puteau la fel de bine sa spuna ca vinovat pentru scaderea concentratiei de aur este un dragon care fura comoara de aur ca sa doarma pe ea. Acest lucru a fost si descris in filmul documentar "The Hobbit - The Desolation of Smaug" in care un dragon exact acelasi lucru face, le fura aurul unor pitici. Puteau la fel de bine sa spuna ca aceasta "sezonalitate" tine de alinierea planetelor si Mercur retrograd in Pesti care cu Jupiter in Saturn in Sagetator au dat Luna Neagra la drum de seara.... ASTIA SUNT PLATITI DIN BANII NOSTRI??? Pe asa ceva cheltuie statul roman banii? Pe raspunsuri de desene animate cu uite concentratia - nu e concentratia? Astia ar fi trebuit sa lucreze in domeniul alba-neagra si barbut!

Cătălin Tolontan  •  12 aprilie 2018, 10:15

@Jumbo-Gumbo: buna asta cu dragonul :-) mai rau e ca ne impacam cu soarta de pitici. Da, acum serios, lucrurile se schimba. Faptul ca descoperiti singuri aceste lucruri, ca aveti in fata declaratiile si documentele, asta inseamna deja primul pas. Cunoasterea precede actiunea.

stef  •  12 aprilie 2018, 11:16

"Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta in poarta". Se pare ca D-zeu cand a binecuvantat locatia asta geografica, cu pamant manos, resurse variate si valoroase, a tinut neaparat sa contrabaleanseze situatia cu niste conducatori ticalosi si un popor *** ( sau in***it, alegeti) care ii inghite. Pai sa fi avit Germania resursele noastre, erau liderii eur-asiei demult. Degeaba, cand prostia, fudulia , incompetenta si ciocoismul isi dau mana, se naste bugetarul si politicianul roman. Si daca spui ca ai vazut exceptii in administratie, te rog sa faci data viitoare un reportaj despre ei, cred ca nimeni nu crede ca specia respectiva mai exista, la cum merge tara asta. Sanatate Tolo, si la cat mai multe investigatii .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Urod  •  12 aprilie 2018, 12:05

@popescu daniel.... Bravo...!!!!.... Ai perfecta dreptate cand spui ca trebuie schimbate legile... Daca nu se dau cate 15-20 de ani, hotii nu se opresc... Eu scriu asta demult timp... Postarile mele sunt martore... Poate daca suntem mai mulți care cerem asta, Tolontan va înțelege ca este singura solutie pt a opri hotii....

Urod  •  12 aprilie 2018, 12:09

@catalin Tolontan.. Cred ca este timpul sa intelegi ca trebuie schimbate legile... Articolele tale, foarte bune dealtfel, vor rămâne doar articole de presa si atât, daca nu se dau câte 15-20 de ani pt tradare de țară.... Si batuti pe muche, fara posibilitatea de reducere a pedepsei, indiferent de cate carti scrii sau comportare ai....

Cătălin Tolontan  •  12 aprilie 2018, 12:10

@Urod : nu sunt articolele mele. Dupa cum vedeti, lucram in echipa, asa cum se lucreaza in orice meserie in lumea de azi. Si nu suntem doar trei, cei care semnam, ci redactia Gazetei, care face mult mai multe investigatii. De pilda, in aceste zile, colegii mei publica documente foarte interesante din interiorul FRF.

Octavian  •  12 aprilie 2018, 12:20

Eu va multumesc Domnule Tolontan. Nu ma intereseaza practic esenta articolului, asa cum o prezentati, ca se fura 2 grame pe tona. Fondul articolului este ca dumneavoastra, cu buna stiinta, nu concretizati informatia. No minalizati un neica nimeni, care chiar daca este ce este si mai ales numit si are dreptate tehnic, nu avea dreptul sa schimbe dezavantajos conditiile contractuale anterioare. Pe cine reprezinta el, cine poarta adevarata vina pentru aceasta fapta, caci el este o scula dupa cum reiese din subsidiar? Catre cine trebuie sa se intoarca actiunea celui ce voteaza, catre care aratati ca ar fi singurul care ar indrepta ceva? Deci cine este adevaratul vinovat? Articolul scoate la iveala un mare rau, dar este nevoie sa evidentiati fondul problemei. Si daca nici dumneavoastra nu o faceti, inseamna ca este rau! Dar, ca un om de buna credinta ce va stiu, trebuie sa inteleg ca acesta este un serial. Cu scuzele ce se impun!

grigorescu gheorghe  •  12 aprilie 2018, 12:41

Pai ....DNA- ul se autosesizeaza sau il sesizati dvs ?

Horace  •  12 aprilie 2018, 13:18

Iarna asta a fost 2 saptamani in martie...

Ringier  •  12 aprilie 2018, 13:30

Tolontane, mi-e ca va cumpara Ringier si tu o sa fii primul care zboara de la Gazeta

La Puscarie !  •  12 aprilie 2018, 13:32

Turdean ! Si tot CA-ul din acea perioada ! Cu penalii din Ministerul Economiei: GAMAN, CARABULEA, NICOLESCU, VOICU. Asa ajungeti la perla coroanei: M. TUDOSE !

yoz7777  •  12 aprilie 2018, 14:29

@Tolo - de care documente Catain? Din alea in care afla cu stupoare ca aia care lucreaza in vanzari primesc comision si fac din asta o stire de presa? Ma gandesc ca cei de la marketing de la voi lucreaza doar pe salariu fix, fara comision. Daca in cazul tau admir ceea ce faceti, in cazul echipei lui "nea" 0vi se vede doar ranchiuna si interesul de gasca, asa ca la Cuprumin!

Urod  •  12 aprilie 2018, 15:23

@catalin Tolontan.... Corect...!!!!... Imi pare bine ca sunteti mai multi... Unde-s multi puterea creste... M-as bucura enorm sa lupti pt schimbarea legilor, sa fie mult mai dure... Asa cum am mai spus, sunt hoți asumați care nu se sperie de 2-3 ani de puscarie... Si unii nici macar pe astia nu vor sa-i faca dupa cum vezi, fug prin Costa Rica, Madagascar... Cu ce bani se întrețin acolo pe unde se afla...?!!!!!

dice  •  12 aprilie 2018, 16:14

Sa presupunem ca vand 40.000 tone/an la 3g aur/tona. 1g aur = aprox. 150 lei. 1euro = 4,7 lei. Ce inseamna asta? 3x150x40.000=18.000.000 lei/an, adica aprox 3.800.000 euro/an. Cat ar fi trebuit sa vanda sa scoata aceiasi bani la 5g aur/tona? 18.000.000/150/5 = 24.000 tone/an. Daca e asa bun contractul cum zice dl. Turdean atunci cam cazi pe ganduri. Sau e tona mult mai scumpa per total, astfel incat sa acopere intr-un an diferenta de aprox. 3.800.000 euro (plus uzura utilaje - lucreaza aproape dublu, plus salarii) sau stie domnul Cosarca ceva ce noi nu stim despre prim ministrul Li Keqiang. Sau....stie dl. Wang ceva despre ai nostri (frate de Predoiu sau alti fraieri care s-au dedat la minore). Si asta o fi pretul: 2g/tona.

addriann  •  12 aprilie 2018, 17:22

Firma ,, Merlion " , un mare trader de resurse,nu si-a trimis cativa experti pentru a semna contractul si desfasurarea lui, imputernicindu-l pe Wang pentru acest lucru... Pare foarte curios, dar Wang a fost considerat mult mai eficient decat toti expertii angajati la Merlion.Chiar daca Wang nu stia despre procesele prin care se transforma ,,minereul de cupru in concentrat ", nici despre faptul ca ,, pirita floteaza prima "...Sa speram ca vom avea parte si de raspunsuri despre activitatea d-lui Wang in domeniul extractiei cuprului...

claudiu vasilescu  •  12 aprilie 2018, 17:22

"”E normal, întotdeauna iarna, din cauza temperaturilor scăzute, concentrația de aur din preparat scade”." Ce interesant! Pai trebuia sa semneze contractul vara, nu?

Brian Swarran  •  12 aprilie 2018, 17:24

Ce facea umflatul asta de ochi lungi? Punea batausi sa bata ROMANI in ROMANIA? Puneti aici si numele ofiterilor de politie prieteni cu grasul asta. Cu tot cu nume si pronume cum zice "d-na" Dan!

Andrei F  •  12 aprilie 2018, 17:29

@dice • 12 aprilie 2018, 16:14 Domnule,domnule...Una este sa vinzi concentrat si alta este sa vinzi aurul pur!Exista un articol pe aceasta tema care spune clar ca concentratul de 60 mil euro prelucrat duce la metale obtinute in valoare de 90 milioane euro!Este ca la petrol!Una este sa vinzi petrolul brut si alta produse rafinate!Treaba este ca Romania nu mai are unitatile de prelucrare a concentratului la Baia Mare sau Zlatna !Mai mult!Cand acum va faceti ca plangeti pentru gramele care sunt sau nu furate de aur in Romania au fost inchise exploatari miniere care aveau rezerve de miliarde de euro in valoarea zacamintelor!Ma intreb daca multi din cei care au comentat isi aduc aminte de perioada CDR cand mineritul a fost pus pe butuci desi se spunea si atunci ca este parte a strategiei nationale!Guvernul CDR se falea cu disponibilizarile cele mai pasnice din Europa!Bucurati-va in continuare...Si daca sunteti romani calculati pierderile adevarate!Berceanu se falea si starnea minerii din Valea Jiului ,din Apuseni si din Bazinul Oltenia ca daca stateau in greva bugetul tarii castiga milioane neplatindu-se subventiile...Acum mineritul care mai exista si asta se distruge...Pai cum sa se faca loc sfarlezelor olandeze? Si pentru ca va vad tare la matematica...Cum se face ca la noul contract Cupru Min obtine mai mult cu 5 milioane euro si tot este rau?Daca acum se poate sa se,, traga,, ceva din gramele de aur cand contractul era inferior valoric era mai bine?Atunci cat se ,,tragea,, cand contractul era pentru firma din Voluntari?Uite ce afirma in articolele de pe blog ,,specialistul,,:-,,Vorbim despre un principiu, acela de a construi contractul pe baza caietului de sarcini. -Sincer vă spun, nu ne așteptam să obținem la Cupru Min un asemenea contract, atât de favorabil! Să știți că chinezii plătesc bine și la timp, dacă vor continua așa va fi un mare plus. Nu vreau să divulg cifre din contract, dar e un câștig de 5 milioane de euro față de situația anterioară.,,

linaura catalina buzea zarnescu  •  12 aprilie 2018, 17:34

DA... dar inainte de CHINEZ '''''CINE''''' A INTRAT '''''ACOLO''''''?????????? NU CANADA???? nu mai stiti cum sa faceti diversiune spre Rusia China... dar DESPRE OCCIDENTUL UNDE VA TINETI *** NU MAI STITI NIMIC?????????? memorie slaba sau NEMERNICIE...!!!???!!!???

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

linaura catalina buzea zarnescu  •  12 aprilie 2018, 17:46

Dle Tolontan, nu am facut referinta la dv cind am scris cele precedente... dar mai este o problema, cunoasteti citi, din cei ce au lucrat in ministerele de GEOLOGIE, au plecat peste hotare si au platit pozitia lor sociala cu secretele tarii??? printre care si pozitionarea unor zacaminte, harti cu indicatii exacte ale bogatiilor tarii, care nu apartin decit intregului popor... imi pare foarte rau, cind aud de asemenea analize, imediat ma gindesc la CEI MAI INITIATI IN SECRETELE TARII SI LA CEI CARE AU AVUT ACCES LA ACESTEA SI LA ZACAMINTELE CELE MAI IMPORTANTE PENTRU ECONOMIA TARII, care puteau sa creeze o situatie total diferita pentru intreaga ROMANIE, pentru fiecare cetatean al acestei tari si sa puna la adapost de nevoi si de saracie pe fiecare fiinta din neamul nostru... mie mi se face rau de cite ori gindesc asa, de cite ori gindesc CITI TRADATORI ARE TARA NUMAI PENTRU CA UN EGOISM FEROCE SI ANIMALIC SI IRESPONSABIL SI FARA CONSTIINTA SI IUBIRE DE TARA SE PUNE IN MISCARE SI FACE DIN OM NEOM SI DIN RESTUL TARII OAMENI CE SUNT OBLIGATI SA PARASEASCA TARA CA SA ISI POATA INTRETINE FAMILIA COPII SA ISI POATE RIDICA CITE O CASA SI ALTELE... nu au fost in stare nici macar sa asigure la toti apa si toileta in casa, case decente si confort si izolatii protectoare... sunt foarte trista pentru neamul romanesc... a dat exemplul de canibalism si de nemernicie... ! din toate straturile sociale...!

komentator  •  12 aprilie 2018, 18:32

La urma urmei sunt două discuții: 1. O valoare mai mare a contractului - lucru lăudabil 2. O concentrație mai mică a aurului în concentrat Când a fost furtul? Înainte sau acum? Din ceea ce văd rezultă că și înainte și acum dar prin metode diferite. Sunt convins că un mic audit ar scoate la iveală adevărul. Doar atunci vom ști cum stă situația. Cine se oferă să auditeze CM?

Cătălin Tolontan  •  12 aprilie 2018, 18:33

@komentator: nu. Pina la profit, inainte de orice, sa discutam despre lege si despre principii. Suntem un stat care semneaza contracte cu cei carora le retragem cetatenia pe motive ca vor sa distruga statul si afecteaza libertatea cetatenilor? Asta suntem?

COSTICĂ  •  12 aprilie 2018, 20:59

D-le Tolontan, încă odată felicitări pentru echipă! Încă odată nu înțeleg "cârcotașii"! Dar nu e treaba mea! Încă odată, nu înțeleg rolul instituțiilor abilitate în a prevede și a combate infracțiuni legate de siguranță națională, securitatea cetățenilor și a avuției statului, naționale? Cred că la acest aspect se rezuma toată elucidarea aspectelor! Nu înțeleg atitudinea dir. Turdean, care la prima interpelare a rămas "woaw" că Wang este cine este! Înțeleg faptul că nu e datoria dvs. sa aduceți soluții! (aspect neînțeles de către cârcotași) INTELEG faptul că pe vremea SOVROM, s-a "exportat" un munte întreg de URANIU de la Băița, BH. Să înțeleg că dăm în continuare pe gratis avuția țării? SĂ ÎNȚELEG CĂ NU SE POATE FACE NIMIC ÎMPOTRIVA JAFULUI NAȚIONAL? Deoarece, in afară de "Shanghai" , când ni-sa explicat că faptele s-au prescris, nimeni nu are nimic de adăugat/spus?? Nu e tras nimeni la răspundere?? EU NU MAI ÎNȚELEG NIMIC!

Miștotică  •  13 aprilie 2018, 10:27

@tolo Nu am zis niciunde că s-ar fi umflat cifrele în sensul de a plăti Ronefer extra pe praf în ochi ci dacă astea sunt hârtiile cu cifrele REALE în baza cărora Ronefer a plătit ce a avut de plătit către Cupru Min. Știu caz concret de raportări de tipul "baluba" la o privatizare, operate indirect de statul român prin ordine venite "de sus, de la minister" pentru a prosti investitorul străin. Ați discutat și cu câțiva geologi ( da, mai mulți și preferabil profesori universitari) pe tema asta, să vedeți dacă au vreo bază afirmațiile lui Turdean? Ați văzut și chitanțele pentru plata sumelor respective? Chiar trebuie eu să pun întrebări de genul unui jurnalist de investigație? Simt că ați mers doar pe jumătate cu investigația și asta e ușor frustrant.

Elliot Ness  •  14 aprilie 2018, 11:57

Imi permit, cu voia dvs., sa fac o corectie: dl. Vulpescu "eternul consilier al guvernarilor", este in continuare director general al Romaero. Adevarat este ca dansul are o calitate unica in peisajul politic romanesc. Oricat de "fost" ar fi, reuseste sa se agate cumva si de prezent. Enumar cateva "performante notabile" din cariera acestui personaj, cum spuneam, unic: sef al corpului de control in guvernul Ponta, sef OPSPI in cadrul aceluiasi guvern si responsabil cu privatizarea / distrugerea Oltchim, presedinte al Consiliului de Administratie Hidroelectrica (ati ghicit, tot in guvernul Ponta), director de cabinet al ministrului liberal de finante D. Chitoiu, fost presedinte al Consiliului de Administratie la Cuprumin si Romaero (unde a avut un rol determinant in numirea conducerii executive din ambele companii, aflate in subordinea ministerului economiei) si inchei amintind functia de consilier onorific pe probleme de dezvoltare integrata a economiei, in guvernul Tudose. Ca dl. Vulpescu este recomandat de competenta profesionala, este foarte clar pentru toata lumea. Altfel nu se poate explica prezenta dansului in prim planul scenei politice romanesti, incepand cu guvernul Ponta (1, 2, 3 sau 4) si continuand cu tehnocratul Ciolos, nesemnificativul Grindeanu si "jupanul" Tudose. Oricum, se pare ca veniturile incasate de acest domn, in toti acesti ani, de la statul roman, nu sunt suficient de motivante, de vreme ce "bolidul" susnumitului este inamtriculat in Bulgaria.

sorin  •  14 aprilie 2018, 11:59

Afacerea Cupru Min și Mihai Fifor Motivul nemulțumirii față de Fifor îl reprezintă ca de fiecare dată banii și puterea. Pretextul și în același timp miza este Cupru Min, o afacere cu foarte multe ramificații interesante, pe care însă nu le vom prezenta complet de data aceasta. Bomba a explodat în presă după dezvăluirile lui Cătălin Tolontan*** *** Mihai Fifor și Mihai Tudose fac și ei parte din această ecuație și au ajuns pe lista neagră. De altfel, o analiză minuțioasă a site-urilor de știri care au relatat această investigație arată destul de clar care este miza fiecărei grupări implicate în acest joc al milioanelor de euro. Desigur că nici serviciile screte nu lipsesc din ecuație. Sunt vizate atât SIE, cât și SRI, dar momentan subiectul a fost lăsăt puțin în așteptare. Totuși se pare că motivul de PR, pe care ar dori Dragnea să-l invoce, pentru remanierea lui Fifor ar fi Cupru Min. Momentan, însă decizia este riscantă și rămâne de văzut ce strategie va aplica liderul PSD.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Rebeca  •  15 aprilie 2018, 18:05

Prezenta aurului in concentratul de cupru de la Rosia Poieni poate varia. E firesc. Bine ca acum cateva sute de milioane de ani Dumnezeu a dat zacamantul asa (nefiind inca oameni pe pamant). Ca il faceati praf cu aberatiile voastre de articole *** si mincinoase. ***. Pacat. ***, *** ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord