PSD își sacrifică singurul realizator TV de stânga cu succes la public

Dragoș Pătraru reușește să aducă în discuția publică pe TVR exact temele care asigură legitimitatea unei politici sociale

miercuri, 9 mai 2018, 6:55

Dragoș Pătraru sau Doina Gradea?

Alegerea celui mai mare partid de stânga din România este simplă: mergem pe mâna președintelui TVR, Doina Gradea.

Ea vine la comisia parlamentară și vorbește fără să fie deranjată.

Până și pe Florian Coldea, temutul șef al SRI, parlamentarii l-au supus întrebărilor de s-a apucat omul să citeze din Biblie.

Ieri însă, tăcere din partea aleșilor.

Greu de găsit un precedent de îngenunchere parlamentară precum în cazul șefei TVR.

Momentul seamănă cu cel creat de Elena Udrea, în 2009, când s-a prezentat în fața comisiei de anchetă a Parlamentului României.

I-a sfidat.

Elena Udrea și Doina Gradea le-au spus ce au vrut și au plecat.

Pătraru discută la TVR subiecte care-i deranjează pe toți cei puternici

Cum să vii în fața reprezentanților acționarilor tăi, pentru că asta reprezintă parlamentarii în speța TVR, și să le vorbești ca unor elevi?

Imaginați-vă scena monologului cu un director de la o companie privată sau cu un candidat în fața alegătorilor!

De teama de a îndeplini ordinul de vârf, PSD a uitat că Dragoș Pătraru, Mihai Radu, de la Cațavencii, și ceilalți jurnaliști de la ”Starea nației” sunt singura echipă de pe TV care propune sistematic și apăsat teme de stânga pentru un public cotidian masiv.

La TVR, ei discută aproape seară de seară:

Această agendă nu este întâmplătoare.

Gradea este exact inversul lui Pătraru: prietena superelitei și a corporațiilor

Nu i-a pus nimeni să dezbată teme de stânga, pur și simplu s-a adunat la ”Starea nației” o masă critică de gândire orientată spre ideea de șanse egale, de investiții în educație, de încercarea de a monitoriza comportamentul multinaționalelor.

Nu sunt acestea și temele legitime ale unui partid de stânga, nu sunt promisiunile PSD către electoratul său?

Ba da, însă asta nu îi oprește să meargă acum pe mâna Doinei Gradea, a cărei activitate profesională se poate rezuma exact invers!

Vreme de peste un deceniu la ProTV, Doina Gradea a fost un nedeclarat, dar extrem de puternic corporate affair.

Omul celor puternici care trebuie să devină și mai puternici.

  1. Gradea a fost mamă bună pentru patronat, pentru establishmentul politic, de la Hrebenciuc la Udrea, și pentru marile companii.
  2. În schimb, a fost mamă vitregă pentru angajați și pentru interesul public pe care profesia de jurnalist încearcă să-l servească.

Nu înseamnă că Pătraru e perfect și Gradea e minus absolut, ci doar că joacă roluri complet diferite.

Dragoș Pătraru este o contrapondere la Moise Guran

Înregistrările cu Gradea din TVR arată că aplică fix aceeași strategie în televiziunea publică.

Să fie ”ăi mari” mulțumiți, fie că sunt PD-L, PNL sau PSD.

În schimb, angajații sunt niște atârnători, merită arși, tăiați.

Iar publicul și temele sensibile nici nu există în dialogurile Doinei Gradea.

Vorba regulamentului pe care se apucase să-l dea oamenilor și pe care l-a retras după ce presa l-a mirosit: temele sensibile să se alinieze politicii editoriale a TVR!

Iar politica editorială o fac, evident, cei tari.

Interesant moment!

Are și media din România o voce care se putea înfrunta pe teme sociale cu Moise Guran, căci asta este Dragoș Pătraru, un balans la Guran, iar PSD s-a decis să o înlăture.

”Majoritatea plebee educată și conectată în rețea”

Și Guran, și Pătraru sunt puternici, credibili și au un public fidel.

Nici nu realizează PSD ce dezechilibru va crea și cum, discutând în general, ajung oamenii să-și hrănească frustrarea din discursul lui Orban, Putin sau Erdogan dacă le iei și dreptul de a fi reprezentați în media și în societate!

Când subminezi întrebările legitime ale unui realizator TV stângist de succes, hrănești teoria conspirației.

”Sarcina democrației sociale nu este să tempereze dorințele conservatoare ale populiștilor autoritari. Ci să proiecteze o alternativă puternică ce se potrivește nevoilor și pasiunilor majorității plebee educate și angrenate în rețea a forței de muncă”, scrie  Paul Mason în eseul său intitulat ”Cum să depășești frica de libertate”, apărut la noi în volumul ”Marea regresie”, la Editura Art.

”Majoritatea plebee educată”.

”Oamenii angrenați în rețea prin forța de muncă”.

Acesta este publicul lui Dragoș Pătraru.

Ce ironie!

De la Digi 24, emisiunea ”Starea nației” a plecat înainte de a fi acceptată, pentru că șefii elitiști și neoconservatori ai redacției îi considerau pe cei din echipă ”prea stângiști și populari”.

Iar din TVR, televiziune ajunsă pe mâna unei grupări care nu face nici jurnalism și nici serviciu public, Pătraru va pleca tot pentru că e prea social, neînduplecat și popular.

Căci dacă nu avea succes, nu deranja pe nimeni.

***

Într-un interviu pentru Antena 3, Liviu Dragnea mărturisea sincer că serialul său TV preferat este ”Madam Secretary”, o producție CBS.

Tea Leoni joacă în rolul secretarului de stat al SUA.

Ca orice personaj ideal, Tea Leoni este eficientă, empatică și umană, calități greu reconciliabile în politica reală.

La un moment dat, un omolog dintr-o insulă din Pacific moare când se afla în aceeași cameră cu Madam Secretary.

Imediat, o campanie pe net, concentrată și agresivă, o prezintă drept autoarea crimei.

E o ipoteză copilărească, dar care prinde la o parte din public pe baza teoriei conspirației.

Tea Leoni este uluită și ea de cât de repede se întind minciunile.

Mobilizează resursele statului pentru că ”nu există democrație fără fapte”.

Reușește să afle cine sunt autorii campaniei și descoperă că asistă la o încercare a  Mafiei de a ține sub control statul al cărui ministru de externe murise.

Nu putem fi împreună fără să stabilim o bază comună a adevărului”, spune ea.

***

Dragoș Pătraru și Doina Gradea sunt în meserii diferite.

Pătraru aleargă după fapte și le comentează așa cum îi duce capul pe el și pe echipa lui.

Gradea se străduiește, că asta e meseria ei, să creeze o realitate contrafactuală, una în care cei mari câștigă mereu. Cu ea acolo, TVR nu va face niciodată marile emisiuni de investigații de care se tem corporațiile globale în fața televiziunilor publice serioase: BBC, ARD, ZDF, RTVE, France Télévisions, RAI.

Poate că n-a înțeles exact pentru ce a optat, dar asta a ales Liviu Dragnea, exact invers decât ce ar fi făcut Madam Secretary.


Comentarii (81)Adaugă comentariu

ion ion  •  9 mai 2018, 13:50

dl tolo, matale ai scris bunatate de articol cu prezumtia ca lui dragnea/p$d ar putea sa ii pese de rationamentul asta; dar ce ar trebui sa fie scris/facut in cazul in care dragnea/p$d nu da doi bani pe toate ideile astea? iar electoratul lui e prea departe (fie ca traieste prea in trecut, fie prea in viitor) ca sa ii pese de idealurile si agenda unui partid de stanga veritabil? pentru ca am impresia ca aici ne aflam

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2018, 13:51

@ion ion: nu scriu articolele ca sa influentez pe cineva si nici ca sa-i pese sau nu unui partid. In cazul articolelor de informatii, ca sa ajunga informatia la oameni. Iar in cazul opiniilor, ca aici e o opinie, ca sa imi exprim punctul de vedere. Dar da, plec de la ipoteza onestitatii, caci e obligatoriu intr-o societate civilizata sa pornim de la premiza bunei credinte. Altfel, pe ce ne construim viata impreuna, nu pe minima idee ca nu ne vrem raul unul altuia, ci doar avem idei si rezolvari diferite? Cred ca PSD e un partid care are resurse de intelegere a realitatii.

Vioreata  •  9 mai 2018, 13:54

Scuze si demisia Gradea! Fara astea dansa devine "***" dar cu corp cu tot.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Urod  •  9 mai 2018, 14:20

Este normal sa se intample asta... Scara valorilor este complet intoarsa de la normal, adica este cu fundul in sus... Problema se pune altfel.... cine este capabil sa restabileasca scara valorilor corectă si in cat timp...?!!!!... Tu scrii iar Gradea va rămâne sa faca ce stie ea sa faca mai bine... Corporate affair...

Ion Vasile  •  9 mai 2018, 14:41

Cum domnule Tolontan sa ratezi esentialul problemei. Si Patraru si Guran urmaresc interesele comerciale ale companiilor care ik sponsorizeaza. Nu e nimic civic sau social in asta. E doar comert. Emisiuni comerciale nu au legatura cu televiziunea publica. Nici patraru si nici guran nu aveau si nu au ce sa caute acolo. Un serviciu adus societatii il faceti voi, echipa gsp, cu anchete beton demonstrate in instanta. Asta e jurnalism. Cei care barfesc seara de seara, nu isi urmaresc decat propriile interesele. De ce nu a reactionat imediat patraru cand a auzit acele comentarii rusinoase din partea lui gradea, de ce le-a prezentat atunci cand i-a spus irina radu si de ce face scandal de cele mai multe ori informat prost? Pentru ca da bine la public si el isi ia banu.

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2018, 14:42

@Ion Vasile: ne pare rau, dar faceti o asociere incorecta intre continut si publicitate. E ca si cum ati decredibiliza stirile ProTV, A1 sau Kanal D pentru ca apare reclama la pasta de dinti.

serban  •  9 mai 2018, 14:58

Îmi place formularea "singurul realizator TV de stânga cu succes la public" ! Mă faci să râd d.le Tolontan, este suficient să privești audiențele oficiale, nu cele visate, ca să vezi care sunt realizatorii TV de succes ! Să fie Prelipceanu, să fie Bogdan, să fie Banciu ? Sau poate Bot + Sandy ?

Dan T  •  9 mai 2018, 15:41

Dle Tolontan, este evident ca Ion Ion are dreptate ! De ce te deprofenalizezi facand pe idealistul ? Ti-a pierit curajul ? Cum poti sa faci o asemenea afirmatie hilara: Cred ca PSD e un partid care are resurse de intelegere a realitatii !?

Cris  •  9 mai 2018, 15:51

Gadea si toti ai lui nu sunt de stanga?

basencu  •  9 mai 2018, 15:54

Patraru e un actor mai bun decat ceilalti. Singurul de stanga ? Vai i-ai zis o ,,temutul sef al SRI”, ce dur esti.

Haxor  •  9 mai 2018, 15:56

Ce treaba au PSD-ul cu socialismul? 75% dintre ei sunt "boieri" pe limba noastra! In strainatate li se spune oligarhi si boierii astia cu cat sunt mai din est-ul Europei cu atat au mai putin o legatura cu socialismul sanatos si cu atat sunt mai agresivi, ultranationalisti, xenofobi si putrezi de bogati. E o jignire adusa socialismului mondial si principiilor socialismului sa-i compari pe sleahta asta de *** dar infocati in ale coruptiei si uraii sociale pe care o impart in societatile tarilor fost sovietice si ex-comuniste. E si normal ca jurnalistul nu o sa aibe niciodata prioritate in fata "sefei" impuse de partid si care slefuieste cercul corupt si are grija sa se rostogaleasca in permanenta peste societate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vasco  •  9 mai 2018, 16:15

@Andrei F,multumesc.Intotdeauna exista o explicatie... @Catalin Tolontan,cu respect,nu cred ca a reiesit nici cu o virgula din comentariul meu ca as accepta situatia poltizarii,era doar o constatare ,amara.E advarat ca exista multi oameni valorosi in jurul nostru.Mai ramane sa si vrea ,sa si poata sa razbeasca.Speranta moare ultima.

Dinu Has  •  9 mai 2018, 18:30

Domnule Tolontan...De ce oare nu treci la altă publicație, sau scoate dumneata alta , dar cu tematica care îți face atâta plăcere. Lasă-ne să citim despre sport pe GDS....Ne-am săturat de anchetele matale, de articolele ce vor să ne amețească cu politichia dumitale. Dacă ți-ai descoperit această manie...du-te domnule la alt ziar. Până și cenzura asta ...cică moderare...a ajuns să ne agaseze. Am mai făcut comentarii la articolele dumitale și le-ai trunchiat , deși nu era nimic trivial în ele, doar aprecieri civilizate, dar care nu ți-au plăcut. Evident cei ce le citesc nu au de unde să știe. Dar au fost și din cele care efectiv au fost eludate , și repet fără un conținut ce ar fi oripilat ochii celor ce le-ar fi citit , ci doar propria dumitale conștiință. Sunt convins că nici ăsta nu va fi postat, doar mulțumirea că , cel puțin, l-ai citit dumneata ...și poate că te vei trezi la realitate...Să Dea Domnul...să te trezești domnule Tolontan!

io  •  9 mai 2018, 18:33

iar incalziti ciorba tvr. ok. de cand patraru, banciu si ala cu 10 grade pe scara richter sunt de succes? guran cel putin, e un semidoct cu pretentii de academician. ca i-au umflat unii cu pompa, nu inseamna ca sunt de succes. a mai zis cineva mai sus - daca succesul se masoara in audiente, astia 3 sunt irelevanti. la fel cum e si tvr dpdv al audientelor. tvr nu conteaza. pe bune acum, inteleg ca scrieti pentru #unii dar mai citesc si altii de amuzament. in rest, imi place foarte mult cand v-o luati la foc automat in zona de comentarii. da stiu, nu toti care citesc comenteaza, miliardele care nu comenteaza gandesc fix ca dvs., iar aia de comenteaza si va contrazic sunt toti postaci, trolli sau pur si simplu psd-isti sadea. ne-ati spus de multe ori asta. oricum, patratica si-a dat foc singur la valiza. cred ca o sa mai lucreze ulos cu el. ca nah, chiar daca e romania securista si va inregistrati toti intre voi, macar pe aia de ii stii ca sunt asa, cred ii eviti. din irelevant, a ajuns de ocolit. buna treaba pentru cariera lui (aia care era).

Ștefan  •  9 mai 2018, 19:05

Am auzit că Dragoș Pătraru face jocuri murdare. Așa susține Malin Bot. Oricare ar fi adevărul, eu urmăream emisiunea Starea Nației pentru faptul că zugrăvește, cu o ironie pe alocuri amară, realitatea politicii românești. Eu îl plasez pe Dragoș Pătraru în categoria Champions League din presa noastră. https://m.youtube.com/watch?v=maX8Z5Ekxlo

Crimson Veritas  •  9 mai 2018, 19:48

PSD este partid de stanga!? ...:)) Scuze ... dar nu traim toti in dimensiunea #rezist ...:)) In Romania nu exista in anul 2018 ... partide de stanga ... imi cer scuze ... daca realitatea politica ... infirma teoriile ... creatorilor de etichete, sloganuri, lozinci ...:)) Cine a studiat ... orice facultate ... care nu e ... politehnica ... stie ... ca PSD este partid de centru-dreapta ... ALDE este partid pur de dreapta cu mesaj de dreapta ... PNL dupa 2014 si fuziunea cu fosta masea basista ... este partid de extrema-dreapta cu mesaj de extrema-dreapta ... minus cateva voci rasfirate din fostul PNL ... care transmit un mesaj liberal de dreptra ... cativa liberali rataciti ... intr-un partid extremist anti-liberal! La fel sunt cateva voci rasfirate prin PSD ... care au un mesaj de ... centru-stanga ... dar ele sunt putine ... si nu se reflecta in masurile si programul de guvernare al PSD. Sanatate ... si mai treci pe la scoala ... mai lasa ... listele recursive ... parametrii de tip ... float ... si string-urile predefinite ... in afara de #rezistii ... chiar nu ai pe cine ... programa ... si memoria lor este deja ocupata ... de algortmi de genul ... repeat ... until (1>2) ...:))

ion  •  9 mai 2018, 20:28

daca patraru vorbeste de toate lucrurile astea incomode pt altii, atunci Banciu despre ce vorbeste?? Incredibil! emisiuni inregistrate de ra,ahat. nu poti crea scandal in orice loc muncesti, la digi intr-un fel, la tvr in alt mod, urat de tot caracterul lui patraru, inregistrezi asa sefii...aproband si tu in inregistrare ce spunea tu,ta aia. si stucan, si banciu l-au criticat si pe buna dreptate. banciu e un erou

almaviva  •  9 mai 2018, 20:33

Sincer ma indoiesc cat de sincer era Dragnea cand afirma ca serialul sau preferat este 'Madam Secretary.' Cunoscand personalitatea sa perfida, smecheria asta balcanica care-l caracterizeaza, gusturile sale dubioase si incultura sa crasa, mai curand 'Suleyman Magnificul' s-ar potrivi preferintelor sale.

de pe ‘ici ‘sa  •  9 mai 2018, 20:38

despre Patraru, nu pot sa spun nimic, nu ma uit la tvr. despre Guran, pot spune ca nu e de dreapta.

Ion Vasile  •  9 mai 2018, 21:30

@ Tolontan Nu la asta m-am referit. Cat despre televiziunile private, nu stiu daca sunt cateva stiri necomerciale si neplatite printre cele difuzate intr-un jurnal. M-am referit la faptul ca nu poti pretinde ca esti un cavaler al dreptatii atunci cand ai interese comerciale. In cazul lui patraru, el a fost pus de irina radu sa faca tot circul asta. O putea face fara circ, fara public si isi atingea scopul mult mai eficient si era sprijinit de toti angajatii televiziunii publice.

??????  •  9 mai 2018, 23:08

@ Ați remarcat și dumneavoastră domnule Tolontan chestiile despre care scrieți ?

Gicu  •  10 mai 2018, 0:41

Da si nu. In Romania nu cred sa existe ceva administrat de stat care sa functioneze fara pata, fara coruptie. Sincer nici televiziunile celebre de care amintiti nu sunt fara pata si impartiale. (BBC parca a inchis ochii multa vreme la abuzuri si pedofilie). Trist este ca la noi este intr-atat de deformata realitatea incat am ajuns sa-mi iau informatiile "adevarate" de la jurnalisti socialisti/progresisti. Pai cum ar putea un astfel de jurnalist sa vada ca problema TVR este tocmai aceea ca este administrata de statul roman. Invatamantul si sanatatea au aceeasi problema. Nu exista o dezbatere stanga-dreapta, polarizarea este intre conducatori corupti si restul. "Restul" e greu de definit si intr-un fel imi pare rau ca ma numar printre cei ce au plecat. Ma uit in SUA ca toate televiziunile nationale sunt social-progresiste, iar din cele pe cablu doar Fox parca sunt de dreapta, dar si ei au excese etatiste. Marile publicatii din presa scrisa sint tot de stanga. Ca paranteza, unii compara Antena 3 cu Fox, dar A3 e afiliata CNN. Inca o curiozitate, CNN, care are un mesaj clar de stanga, se vede pe toate aeroporturile in SUA, chiar si prin Europa in institutii. Pe Otopeni am vazut Antena 1 si 3. Dezbaterea s-a mutat pe internet, televiziunile vor ramane niste goarne ale patronilor lor. Poate isi vor mai spala din pacate cu cate o investigatie profesionista, dar indreptata catre cine trebuie. Nu mai vorbesc de universitati, pepiniere pentru socialisti. Mai mira pe careva ca Jordan Peterson (care are un discurs de dreapta) are atata succes pe youtube? Si ne mai intrebam de ce lumea voteaza populisti. Inca ceva. De ce este falsa tema ca sintem un stat de asistati? Modul cum se pune problema este incorect, dar discutia trebuie dusa pana la capat. Poate nu sintem la nivelul Frantei. Poate ne multumim cu putin. Procentul din PIB e un indicator insuficient. Rata ocuparii in Romania este 61% din populatia in varsta de 20-64 ani. In Franta e peste 70%. Hai inapoi in comunism sa fie totul 100%. Macar de-am avea curajul sa dezbatem programele cu adevarat liberale/libertariene. Dar n-ai cu cine ca toti jurnalistii sint "progresisti".

Marius  •  10 mai 2018, 0:45

Opaaa! Au avut efect criticile mele sau, fara vreun stimul, ai decis sa gandesti mai profund? Poate are unele slabiciuni "materialul", dar este foarte "brainstorming"... Dap, m-ai facut sa ma gandesc! Chiar nu privisem si in aceasta cheie! E corect dpv strategic!

Jenna  •  10 mai 2018, 2:41

Vorbim vorbe.....

Adrian  •  10 mai 2018, 4:36

Tolo,pe ce post TV din tara asta de la marginea Europei se face jurnalism de calitate?Nimeni ,nici TVR si nici posturile private n-au nevoie de jurnaliști de calitate ci au nevoie doar de prezentatori precum Melinescu de pe vremea Telejurnalului , care sa citeasca comunicatele puterii,de scandalagii , de slugi etc. Tolo, tu nu înțelegi ca unul precum Patraru, nu aduce nici bani , nici voturi partidului aflat la putere si nici nu poate angaja în TVR,progeniturile sau amantele politicienilor. Cum naiba sa te iei de un om care stie toate afacerile murdare in care esti implicat?Asa s-a intamplat si cu audierea Elenei Udrea si a D.Gardea.Tu oare crezi ca din borcanul cu miere denumit banul public doar ele doua se înfruptă?Toti din comisie au tacut ptr ca toti au bube-n cap. Când ești manjit si santajabil taci si înghiți,așa cum au făcut domnii politicieni. PS.Tolo si ca sa nu uit ,despre ce ideologie de stanga vorbești?Te rog pune mana pe telefon si suna 2-3 PSD-isti din comisie si intreaba cu ce se "mănâncă socialismul",sa-ti dea exemplu de 2-3 filozofi de stanga si de operele lor.O sa vezi ce analfabeți dpdv politic sunt.Ei sunt in politica doar sa parvină si atat.

Argus  •  10 mai 2018, 5:20

Din pacate, demagogia, face casa (ne)buna cu politicienii si, tot din pacate, se conduc (si ne conduc) cf. zicalei "cainii latra, caravana trece"! Ati vazut vreo reactie la nenumaratele critici cu privire la calitatea actului guvernamental, a ministrilor, a faptului can indicatorii economici se tot duc...in jos? Ca salariile cresc odata cu inflatia? Nu! Trag tare doar in justitie! Nerusinarea Maxima, vine de la until parlamentar (si nu un oarecare!) care are vrea sa avem o Republica parlamentar, argument and ca asa see a pune capat abuzului presedintelui! Te intrebi cat de mult au au tinut cont parlamentar I de opiniile presedintelui si nu invers. Toate cele bune!

Mao-Tze-Cocos  •  10 mai 2018, 10:53

Si totusi, cum a ramas cu chinejii?

Emanoil Micron-Cocos  •  10 mai 2018, 12:46

Cred ca a sosit timpul ca dvoastra, marile caractere, Tolontan, Patraru, Gargarguran, Tapalaga scl, sa va uniti suvoaiele deontologice in canalul Digi TV. Si luati-l si pe Basescu manager de programe.

Mircea Ordean  •  10 mai 2018, 14:26

Un punct de vedere util, cred eu.

Cat  •  11 mai 2018, 9:16

CTP tocmai a sustinut la Digi Tv ca doar cei cu bacalaureatul ar trebui sa aiba drept de vot. Prelipceanu a zis timid ca dreptul de vot e universal. CTP a contra-atacat: toata lumea are dreptul sa dea bacaluareatul. Prelipceanu: invatamintul e obligatoriu. (Ala de 12 clase?! Sa mori tu?!-- zic eu). Un pic mai incolo CTP a bagat-o si pe drept de vot in functie de avere. Prelipceanu a ramas tot pres si in extaz. Astea s-au zis la un post cu aere si pretentii in Romania europeana (?!) a secolului XXI.

Radu  •  14 mai 2018, 10:37

Vad si aici tema psd-ului cu soros, multinationalele, bancile care fura bani. Presupun ca doriti ceva ca in Ungaria, unde sa fie companii private dar nu prea, pentru ca toate licitatiile le castiga firmele apropiate lui Orban, nu ? Pai ia sa plece toti, dar TOTI, si sa ramanem cu firmele 100% romanesti, si cu legile date de dragnea, sa vedem cat supravietuieste economia, nu ii dau 3 luni. Ce atatea autostrazi cere Renault si Ford, toti nebunii de antreprenori (ala care a zis ca trimite 17 tiruri in loc de 10, pentru ca viteza medie in Tara Romaneasca e de 48km/h). Ati uitat insa, ca o companie prin definitie, trebuie sa faca multi bani cu resurse cat mai putine. Faptul ca niste companii au putut corupe niste LOCALNICI avizi de spaga, nu e nicio noutate. Nu companiile straine au distrus tara asta, ci complicii nativi, care au luat spaga de mii de ori. Terminati cu propaganda asta ieftina cica de "stanga". In curand ne putem compara cu tarile din Africa, pline de resurse minerale (Diamante, pietre pretioase) dar sarace cu duhul. Din acelasi motiv. Pentru ca o mana de corupti au vand tot firmelor straine, fara transparenta si in termeni care nu i-a favorizat deloc pe cetateni.

Comentează